Doamna şi Domnul Penitenciar

În penitenciar există angajaţi şi bărbaţi şi femei, cum există în orice instituţie de stat. Şi la fel ca în orice instituţie de stat, bărbaţii sunt atraşi de femei, iar femeile de bărbaţi (se mai întâmplă şi altfel, că e legal acum). Până aici nimic anormal. 

În Penitenciar nu este anormal nici ca unii bărbaţi să cedeze tentaţiei (de obicei femeia e tentaţia) şi nici ca unele femei să cedeze tentaţiei (de obicei bărbaţii cu funcţii sunt tentaţia). Eu sunt bărbat şi - sincer - mi-e greu să înţeleg femeile! De exemplu, mi-e greu să înţeleg cum un bărbat devine, brusc, extrem de sexy în mentalul feminin după ce este numit într-o funcţie de conducere! Cât timp este un simplu slujbas la stat, acesta pare să nu aibă nimic atrăgător. Ba chiar şi nevasta lui poate să îl lase baltă, ea optând, aţi ghicit, pentru un tip cu funcţie! Dacă nu mă credeţi întrebaţi-l pe ofiţerul Robert Roman, de la Penitenciarul Baia Mare! 

Roman a fost căsătorit. Dar era un simplu ofiţer, fără prea mare şi prea greu cuvânt. Mai era şi genul de om "obsedat" (în sens pozitiv) de respectarea legii fapt care nu atrăgea prea multe simpatii într-un mediu în care "paznicii" s-au molipsit de la "hoţi", devenind ei înşişi "profesori" infracţionali! L-am cunoscut pe Robert Roman şi într-un fel omul mi-a plăcut. Ştia să se impună nu doar în faţa deţinuţilor ci şi în faţa colegilor. Sigur, nu cu aceiaşi unitate de măsură, dar asta este uşor de înţeles, se aplică în tot sectorul de stat. Un om simplu, dacă face o greşeală este imediat condamnat şi închis. Un funcţionar de stat, dacă face aceiaşi greşeală primeşte cea mai grea "pedeapsă": este dat afară din servici sau retrogradat din funcţie! El vede foarte rar puşcăria de dincolo de gratii... 

Nevasta lui Roman lucra tot la Penitenciar, dar a fost surprinsă de bărbat pe când se hârjonea în braţele unui director adjunct! Director care ulterior, pentru merite (sexuale?) deosebite a fost promovat la Bucureşti. Aşa cum stă bine unui şot înşelat, Roman a divorţat. O vreme şi-ncă o vreme a stat singur, apoi s-a "cuplat" cu o altă angajată din sistem, Alina Andor. Femeie frumoasă, Alina, toţi bărbaţii angajaţi acolo o urmăreau pe şi pe sub furiş! Dar fata îl plăcea pe Roman şi l-a luat de bărbat, iar el pe ea de nevastă. S-au căsătorit, iar anul acesta parcă, în ianuarie, au avut parte şi de primul copil! Să le trăiască! 

Doar că Alina (devenită Roman) trece din sistem pe concediu de maternitate. Roman trece şi el din "funcţia" de simplu slujbaş în cea de - aţi ghicit - director adjunct! Adică fix pe scaunul pe care stătuse anterior fosta nevastă în braţele fostului director adjunct. No problem, omul nu mai avea complexe, era - din nou - proaspăt căsătorit! Cu Alina. Dintr-o dată (a se citi: de cînd a fost numit director) Roman devine extrem de interesant pentru alte femei din unitate! Brusc devine sexy, super-top-model până-ntr-atât încât însăşi medicul unităţii, doamna Lazăr se pare că se îndrăgosteşte subit de el! Lazăr, evident (iar aţi ghicit) este măritată, are soţ etc... Dar de unde să ştie ăla ce face aia după zidurile puşcăriei? Şi - de fapt - ce face ea, că nu face nimic deplasat! Aaaa, că de când a plecat Alina (nevasta lui Roman) în concediu ea e zi lumină în biroul lui Roman, că stă pe capul lui ca o barză pe stâlp (apropo de barză, oare o avea şi gânduri de gen..?). Pot fi numai interese profesionale, nu? Umanitare chiar. De exemplu, ea fiind medic, poate că se preocupă de sănătatea membrelor bărbatului de stat Robert Roman! Ar merita lăudată doamna Lazăr pentru asta, ceea ce eu chiar fac acum! Martorii mei, oameni simplii, slujbaşi la stat (forţat sau nu) văd bine cu ochii şi drept urmare văd cum doamna sănătăţii penitenciare şi-a pierdut capul după Robert motiv probabil pentru care caută acel cap prin zone de ea ştiute că sunt dotate cu capuri, mai mari sau mai mici. Să nu spuneţi că sunt nesimţit, pentru că astea sunt chestiuni normale între bărbaţi şi femei! 

Ca să fiu sincer cu sinceritatea până la capăt o să vă spun că ofiţerul Roman este puţin derutat. El, probabil, îşi iubeşte soţia, dar câţi bărbaţi nu iubesc soţiile? Unii chiar le iubesc pe toate câte le întâlnesc! Lazăr este şi ea soţia cuiva, din întâmplare a altcuiva! De aceea poate Roman pare (sau vrea să pară) reţinut. Nu, nu înţelegeţi aiurea, la puşcărie cuvântul "reţinut" nu are întotdeauna înţelesul penal... Uneori, de exemplu, este reţinut în birou de doamna doctor.

Lumea bârfeşte... Răutăcioasă lumea asta! Dar ce ne-am face fără bârfa ei? Am fi aflat de exemplu că Alina n-a aflat încă nimic? Sau că soţul doamnei doctor nu ştie nici el nimic? De aceea vă rog să nici nu le spuneţi! Doamna Lazăr are tot dreptul. Să iubească şi să fie iubită. Roman are şi el dreptul. Să cântărească bine situaţia şi să se decidă. Pentru că, repet, deocamdată pare nedecis. Acasă, cu Alina şi copilul, la servici cu Lazăr pe capul lui!

În Biblie, există un Lazăr înviat din morţi. Eu o ştiu pe doamna doctor Lazăr şi - să nu fie cu supărare - dar cred că nu prea poate ea învia "mortul" lui Roman! Dacă e să comparăm sub aspectul frumuseţii fizice sau al feminităţii, Robert n-ar trebui să stea pe gânduri. Poate nici nu stă. Pe gânduri. Că se oferă Lazăr preş! Dar nici pe Lazăr nu cred că stă. Pentru că, din câte ştiu eu despre Roman, el chiar are control asupra instinctelor sale şi la o adică poate rezista ispitei. Grea e funcţia asta, domle!... 

Acuma ar trebui să înţelegeţi că această poveste are şi alte conotaţii decât cele strict "mondene". Cei doi au funcţii importante de răspundere în unitate. Ar avea de lucru până peste cap. Dacă ar lucra non-stop tot ar rămâne câte ceva nefăcut, din diverse motive, unele justificate, altele... tot aşa. Dacă madam doctor îşi pierde toată ziulica umblând după domn director, atunci când îşi mai face ea treaba pentru care este plătită? Şi dacă domn director Roman este stresat toată ziua de avansurile in(ex)plicite ale doamnei doctor când îşi mai face şi el treaba pentru care ia o căruţă de bai (minus o roată, 25%)? Deci, rugămintea mea contribuabilă este ca iubirea să nu se consume pe banii "mei"! Bugetul de stat, la care contribuim toţi, le plăteşte acestor funcţionari salarii ca să facă o anumită treabă, nu ca să facă o anumită altă treabă! Altfel, deschideţi domnilor ofiţeri un bordel că peşti aveţi o grămadă închişi acolo! Ca să nu mai mimeze doamnele asemeni doamnei îndrăgosteala ci să afişeze din start tariful, scopul, intersul şi funcţia dorită! 

Oricum, până la "proba" contrarie, transmit pe această cale felicitări domnului Roman pentru că a rezistat eroic pe baricadele asaltate conştiincios de un cadru specializat în trupul uman! Poate mai revenim cu acest subiect... 

                                  Cu respect, 

Cornel SABOU

Prolog la îndrăgosteală penitenciară

Penitenciarul Baia Mare a fost întotdeauna un cuibuşor de nebunii pentru ofiţerii şi subofiţerii angajaţi aici! Câteva cupluri s-au destrămat din cauza deselor aventuri dintre bărbaţii şi femeile care lucrează acolo în uniforma de stat, altele noi s-au întemeiat pe cenuşa celor defuncte. 

De-alungul anilor am semnalat şi eu pe acest blog câteva asemenea "evenimente", fără să insist însă prea mult şi - evident - fără să vă povestesc chiar tot ce ştiu despre relaţiile (extra)conjugale ofiţereşti. Pentru că, până la urmă, mi-am spus că au şi ei "dreptul" să se culce cu cine vor, aproximativ când vor şi aproape pe unde vor... 

Recent, o altă idilă s-a născut în penitenciarul Baia Mare! O voi semnala pentru că implică două persoane importante din această unitate şi nu neapărat pentru că o "condamn". Cu dragostea nu e bine să te pui, mai ales dacă poartă chipiu! 

Deci, revin mâine cu detalii picante! Sursele mele au fost darnice în informaţii, aşa că am să le urez iubiţilor din penitenciar... casă de piatră şi sârmă ghimpată! :) 

Cornel SABOU

Revoluţie 1989 - Înregistrările ordinelor criminale de a ucide revolutionarii

Ascultati inregistrarea de mai jos, apoi meditati unpic la ea... Sunt discutii intre membri aparatului de represiune comunist, din decembrie 1989.

 Unde sunt AZI criminalii care au ordonat atunci LICHIDAREA manifestantilor?

"Un picior sa nu mai fie"... Dupa ordinul asta au murit oameni...

 De ce statul roman nu a umplut puscariile cu TOTI cei care au ordonat moartea din decembrie 1989 si cu toti cei care AU TRAS in revolutionari?

Cati dintre criminalii acelui moment istoric vor mai candida anul acesta in alegerile locale sau generale?..

 

 mai jos, inca o inregistrare...

 

 si in final un film mai lung despre sperantele care s-au nascut in decembrie 1989 si care apoi, timp de 22 de ani, au fost ucise lent de conducerile "democratice" ale Romaniei...

 

Noaptea interlopilor politici

După cum aţi putut vedea, nu prea m-am omorât cu scrisul în ultima perioadă. Asta nu înseamnă însă că am "şomat". Pe lângă faptul că am petrecut liniştit sărbătorile m-am şi informat în legătură cu apropiatele alegeri locale ca să văd cam cum se fac jocurile pe aici şi care este faţa adevărată a celor care aspiră la funcţii. Pe alocuri, vă mărturisesc, m-am îngrozit de ceea ce am aflat! Se vor arăta nişte pretendenţi la funcţii importante în Maramureş pe lângă care interlopii din puşcărie sunt mici copii! Ăştia care vor să acapareze puterea sunt mai mult decât interlopi sau mafioţi. Pentru ei ar trebui să se inventeze un nou termen care să clarifice mult mai exact imaginea omului fără scrupule şi Dumnezeu care se identifică cu statul pentru a nenorocii comunitatea locală şi oamenii ei!

Prin definiţie, interlopii şi mafioţii sunt oameni din afara legii care luptă împotriva sistemului de stat, care încearcă să corupă sistemul profitând de slăbiciunile unor indivizi de la putere. Aceştia despre care vă vorbesc însă nu luptă cu statul, ei încearcă să devină însăşi statul pentru ca apoi să-şi subordoneze acest stat şi să pună comunitatea să lucreze strict pentru ei, în beneficiul lor. O formă extrem de perversă de sclavagism modern! Nu glumesc când spun lucrurile astea!
Desigur, ar putea fi o "problemă" DOVEZILE care se cer în asemenea cazuri, dovezi fără de care concluziile mele ar putea fi luate drept o glumă de prost gust. Voi încerca să le "produc" deşi în calitatea mea, de simplu jurnalist, nu îmi este chiar aşa de uşor cum ar putea părea la o privire superficială. Necazul e că toţi cei care ştiu câte ceva concret despre "afacerile" astea secrete ale Maramureşului nu vor să iasă în faţă, stau ascunşi. Asta pentru că se tem, pentru că au văzut cu ochii lor cum mulţi "eroi" care au îndrăznit să se opună sistemului super-mafiot au căzut, au fost victimele a tot felul de înscenări şi diversiuni, au fost chiar omorâţi sau - în varianta mai "fericită" - au ajuns prin puşcării. Când o realitate de acest tip te loveşte pe viu automat devi mai reţinut, temător chiar.
Sigur, eu am devenit imun la teamă şi uneori chiar îmi reproşez că nu am măcar gramul acela de frică sănătoasă care te face să te opeşti în faţa unui dezastru iminent ce stă să te lovească. Pe de altă parte însă, nu e chiar inconştienţă ce fac eu... Eu ştiu că lucrurile astea rămân! Nimeni nu le poate şterge! Tot ce am făcut eu în ultimii 17 ani de presă va rămâne la fel ca tot ce au făcut alţi (mulţi) jurnalişti curajoşi din ţara asta, fiecare la şi din locul său.

Ne auzim zilele astea cu mai multe detalii pe tema candidaţilor şi campaniilor. Desigur, nu cum ar vrea ei, cu ode şi psalmi care să le fie închinate şi ridicate. Cu linguşeala este cine să se ocupe. Am observat chiar că unii s-au specializat numai în aşa ceva, aşa că n-am stres de concurenţă... Pe domeniul dezvăluirilor şi anchetelor cu implicare politică înaltă pe plan local e cam pustiu în jurul meu...

Noapte bună Maramureş, ne revedem curând pe şi prin Lumină!

Cornel SABOU

VASILE COMAN, candidatul Verzilor la preşidenţia CJ Maramureş

Partidul Verde, filiala Maramureş şi-a desemnat candidatul său la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru alegerile locale care vor avea loc în luna iunie. Acesta este dl. Vasile Coman (foto dreapta), fost director general al Companiei REMIN din Baia Mare. 

Liderul filialei judeţene a Partidului Verde, Vasile Tivadar, a declarat pentru blogul "Viaţa" că partidul său are 38 de organizaţii locale în Maramureş cu peste 2.800 membri şi că în alegerile locale va depune liste de candidaţi pentru consilieri şi primari în peste 51% din localităţile judeţului! Tivadar speră că Vasile Coman va obţine un scor bun la alegerile pentru preşidenţia Consiliului Judeţean deoarece "dl. Coman este foarte cunoscut în judeţ din perioada în care a condus Compania minieră REMIN obţinând rezultate manageriale foarte bune"! 

În perioada următoare, candidatul Partidului Verde urmează să-şi lanseze oferta sa electorală către cetăţenii judeţului Maramureş.
Ceilalţi candidaţi anunţaţi deja pentru acest post (preşedinte CJ) sunt actualul preşedinte Mircea Man (PDL), avocatul Zamfir Ciceu (USL) şi independentul Gheorghe Zoicaş, deputat.

Cornel SABOU

Mai Fericiţi cu o Înviere

Adevăru-i că nu sunt prea "impresionat" de apropierea Paştelui... Nici sărbătoarea în sine, cu toate semnificaţiile ei, nu mă face să fiu foarte spiritual sau mult-prea cucernic! Ba aş putea spune că - într-o oarecare măsură - Paştele mă înfioară! Pentru că în sărbătoarea asta creştină este multă... moarte! Multă "pedeapsă", multă durere, este judecare şi condamnare este NEDREPTATE!.. Şi totuşi, multă dreptate...

ÎNVIEREA este un paradox de noţiuni despre viaţă care nu pot fi însuşite decât prin moarte. Paştele creştin este trecerea prin moarte. Da, este şi o izbândă, este şi o confirmare a tot ce a fost şi va fi să fie, dar totuşi, parcă uneori simt că e prea mult simbol într-un singur moment!

Uite o chestie ciudată... Avem timp să fim morţi tot restul "vieţii" de după moarte, de ce să ne mai omorâm cât timp trăim? De ce să ne luăm acum gândul de la tot ce e ideal pozitiv în viaţă doar pentru că avem în faţa Paştelui exemplul morţii nedrepte prin crucificare? În fond, suntem noi înşine crucificaţi destul prin tot ce am trăit forţat, dincolo şi separat de ceea ce ne-am dorit! Vreau mai multă bucurie şi speranţă care să vină din sărbătorile astea. Nu iluzorii, nu amăgitoare căci miturile sentimental-religioase nu au valoare dacă nu dau putere. 

Suntem prea loviţi de realitate ca să fim insensibili la ce putem lua frumos din viaţă! Nu sunt teolog, nu o să vă ţin o predică de Paşte. O să vă îndemn însă la un lucru care - cred eu - o să vă facă să simţiţi altfel momentul. Toate simbolurile credinţei creştine au legătură directă cu OMUL şi cu DUMNEZEU. Cu cel de lângă tine şi cu Cel de lângă tine. Dacă îţi lipsesc legăturile astea directe, sărbătoreşti degeaba Paştele, ascultă-mă ce-ţi spun! Cozonacul ăla poţi să-l faci oricând, la fel şi salata de beuf sau friptura de ce carne vrei. Nu se termină lumea într-o sâmbătă seara! Dacă ai însă parte şi de fiorul ăla dumnezeiesc, ce vine nu se cumpără, dacă simţi imensitatea din jurul tău comprimată în fiecare om pe care îl întâlneşti şi poţi privi în ochi zâmbind, dacă, în fine, şti să fii cel care vorbeşte printr-o atingere înseamnă că ai început să treci dincolo, nu de realitate ci de superficialitate! Îţi doresc să ai un Paşte Fericit! Cuminte şi frumos... Să ne auzim, vedem, citim şi "după"... Mai îmbătrâniţi poate cu o crucificare, dar şi mai fericiţi cu o Înviere! 

Cu respect, 

Cornel SABOU

Istoria prezentului

Cred că este cazul să mă opresc puţin asupra unor probleme de actualitate politică, aşa cum am obişnuit să o fac periodic. Ştiu că prezentându-vă analize obiective, nealterate de "fidelisme" politice sau de grup ocult, vă pot "înarma" cu o judecată dreaptă şi sănătoasă care să vă fie de folos apoi atât în ceea ce priveşte acordarea votului cât şi pentru înţelegerea corectă a traseului pe care îl urmează societatea în care trăim.

Voi lua punctual câteva probleme şi le voi analiza pe scurt...

1. Traseismul politic

În realitatea politică românească nu există aşa ceva! Convingerea mea este că actualele partide parlamentare sunt toate din acelasi "aluat" politic, provin din aceiasi veche structura comunista, au avut guvernări falimentare asemanatoare şi sunt o singură FAMILIE politică. Deci, când un pedelist pleacă la PNL el nu schimbă cu adevărat tabăra politică ci doar centrul de putere politică în cadrul aceleiaşi Familii!

Traseismul adevărat ar fi o schimbare adevărată de optiune politică... în România însă nu poate avea loc! 

2. SCHIMBARE???

Primarii, consilierii, parlamentarii care trec de la PDL la USL ne demonstrează că nu se urmăreşte schimbarea clasei politice de la putere ci doar a LIDERILOR de la putere. Vom avea alt prim ministru şi doar CÂŢIVA miniştri schimbaţi... În rest, aceiaşi parlamentari, primari, consilieri etc... Exact ca şi acum!

3. VINE REGELE!

Exista cercuri oculte care vor sa-si mentina (pastreze) puterea in Romania. O pot face atat prin PDL cat si prin USL. Eu cred ca aceste cercuri gandesc acum si o varianta de rezerva: aducerea Regelui! Daca s'ar "intampla" ca puterea in Romania sa încapă pe mâinile unui lider politic scăpat de sub control (de genul Dan Diaconescu sau Vadim Tudor) atunci nu e exclus sa fie aplicata solutia cu Regele. Se face intre timp "campanie" cu tot felul de printisori din VEST care vizitează Romania si la momentul oportun ne putem trezi cu ditamai regele boşorog si paralizat care conduce Romania!

4. UNPR-partid doar de locale

Dupa alegerile locale UNPR se va desfiinta. Sa nu uitati ce va spun eu acum! E un partid care a fost creat doar pentru a acapara refugiatii de prin alte zone ale Familiei politice mafiote româneşti! 

Ca în orice Familie, există şi în politica românească certuri cu indivizii mai slabi de minte. Ca să nu se piardă însă de centrul de putere aceştia sunt adunaţi, claie peste grămadă, în UNPR. Sunt "conservaţi" şi reeducati apoi, in functie de situatie, vor fi refolositi. Dupa locale, cand UNPR va scoate un scor în zona lui ZERO, se vor integra înapoi prin diversele partide ale Familiei.

5. PDL - partid de buzunar

Toata lumea stie deja ca PDL, ca si partid politic, se duce spre un deces programat si inevitabil. Se gandesc deja tot felul de variante inlocuitoare (cum a fost recenta Miscare Populară). După alegerile locale vom afla care este diversiunea definitivă. Nu pentru a salva PDL ca brand ci oamenii pofticiosi de putere din acest partid. Vor schimba haina si liderul principal. Atât!

6. USL-dezamăgire cruntă

Nu prea se vede la televizor, dar liderii USL sunt extrem de dezamăgiţi. Teoretic (dar şi practic) USL trebuia să aibă acum spre 80% în preferinţele poporului! Nu glumesc! PDL ar aduna între 10 si 15 procente (care însă vor scădea până în noiembrie aşa încât partidul nu va prinde nici pragul electoral) si UDMR 5 procente. Câte rămân? 80! De aici s-ar scădea încă 5 sau 6 care ar fi acordate în mod "normal" către partidele mărunţele (neparlamentare) şi ar mai fi cam 74-75% care... unde sunt? Ar trebui să fie la Opoziţie! Cele mai optimiste sondaje însă nu dau către USL decât maxim 50%... restul par "furate" de noul partid PP-DD şi de PRM! De aceea liderii USL sunt extrem de dezamăgiţi...

După alegerile generale USL se va desfiinţa. Atunci, chiar dacă zicem că vor obţine acum 50%, ca partide independente vor rămâne cam cu 20% sau ceva puţin peste... Dacă PP-DD ia însă la alegeri 22-23% (ceea ce nu e imposibil!) atunci partidele din USL, "câştigătoare" ale alegerilor, vor fi în... opoziţie! :))

7. PP-DD bate tot!

Nu contează dacă sunteţi sau nu simpatizant al lui Dan Diaconescu, dar orb să fii tot vezi cum sparge piaţa acest nou partid! Eu ştiu cum se manipulează sondajele de opinie şi dacă aceste sondaje mincinoase dau PP-DD cu aproape 20% atunci scorul real e cu mult mai mare! Mai luaţi-l în glumă şi la băşcălie mult timp pe D.D pentru că apoi parcă văd cum ne întâlnim toţi, ca disperaţii, la coada celor 20.000 euro!!! Şi parcă văd şi cum în faţă, peste "rând", se vor băga tot criticii lui de acum :) ... (vezi şi punctul 10!)

8. Televiziunile-soldăţei

Televiziunile se bat în tot felul de meciuri politice interesante. Antena 3 a început să promoveze confruntările în emisiunea lui Gâdea şi asta e foarte bine! Chiar dacă e o televiziune afiliată USL apreciez confuntările cu iz de inteligenţă şi sper că vor fi mai multe de acum încolo. Pe de altă parte îi Recomand lui Crin Antonescu să nu mai fie ipocrit! Invitat la TVR el a tot bătut apropouri că televiziunea naţională apără interesele PDL. Ghici ghicitoarea mea: când va fi PNL la conducere ale cărui interese le va apăra TVR??? Deci, mai degrabă asumă-ţi curajos lupta cu rivalii tăi politici, domnule Crin, şi nu mai lovi în micii soldăţei! Şti bine că şi tu îţi vei subordona TVR dacă vei ajunge preşedinte!

9. Serviciile

Serviciile nu dorm, lucrează, dar lucrează pe bani, nu pe alte interese. Mă refer la serviciile de informaţii româneşti. Cine nu ştia, să afle acum: ai bani, dai comandă la SRI/SIE pe orice fel de problemă "legală" (supraveghere, urmărire, informaţii, diversiuni etc), plăteşti şi beneficiezi! Cam asta e baza serviciilor acum... 

10. Napoleon

La un moment dat, Napoleon fusese izolat pe o insuliţă în apropierea ţărmurilor Franţei. Pierduse coroana de Împărat, iar în Franţa revenise fostul Rege. După un an, poporul îl regretă pe Napoleon, iar Napoleon (ca orice Napoleon autentic!) se plictiseşte pe micuţa insulă şi hotărăşte să revină în Franţa ca să preia din nou puterea. El şi o mână de prieteni loiali debarcă în sudul Franţei şi o iau la pas spre Paris. Când aude asta, Regele trimite zeci de batalioane împotriva lui cu ordin să îl aresteze imediat. Batalioanele vin hotărâte, dar când ajung în faţa lui Napoleon cad la pământ, i se închină şi apoi i se alătură! Plecat la drum cu o mână de prieteni, Napoleon ajunge la porţile Parisului însoţit de zeci de mii de oameni... Regele (ca orice... rege!) fuge...

Acelaşi episod... din alt unghi de vedere:

Debarcă Napoleon cu prietenii ăia ai lui în sudul Franţei. Ziarele din Paris urlă: "Dictatorul atacă Franţa! Omorâţi-l!". Urcă Napoleon încet spre Lyon însoţit de primele batalioane trimise contra sa, care i s-au alăturat... Ziarele din Paris scriu: "Fostul Împărat ignoră voinţa Regelui. Napoleon trebuie oprit!". Trece Napoleon de Lyon şi se îndreaptă spre Paris adunând tot mai multe batalioane. Ziarele din Capitală scriu: "Împăratul Napoleon se îndreaptă spre Paris". Ajunge Napoleon la porţile Parisului, regele fuge, ziarele scriu: "Bine ai revenit Majestate! Te aşteptam!"

Învăţăm ceva din istoria asta?

Cu respect,

Cornel SABOU

Cornel Sabou: Jurnalul unui director de ziar (III)

Scriam mult în vremea aceea la săptămânalul "Nord Magazin". Pagini întregi de ziar cu reportaje, articole, interviuri. Publicasem şi editoriale, dar pe sectorul acesta izbucniseră nişte "certuri" interne. După concedierea lui Vasile Dragomir, editorialul ziarului (materialul de atitudine, de opinie) trebuia scris de Dorin Ştef. Acest editorial era cel mai onorant material de presă al ziarului. Publicat pe prima pagină, acesta îndruma cititorul formându-i anumite opinii, conform cu "politica" ziarului. Editorialele, de regulă, sunt scrise de maeştri ai cuvintelor, de jurnalişti care pot pătrunde dincolo de informaţia rece, până în miezul cald al subiectului, descâlcind iţele încurcate ale evenimentelor şi aşezându-le într-o interpretare logică şi obiectivă, cu concluzii clare. Dorin însă se internase în spital, moment în care Gheorghe Zoicaş mă numeşte pe mine responsabil cu scrierea următorului editorial. Acest fapt însă provoacă revolta lui Mircea Grumaz, colegul care scria la rubrica de sport şi care visase probabil că în virtutea vechimii sale în cadrul redacţiei avea "dreptul" de a fi el cel onorat cu misiunea scrierii editoriale. Pe mine m-a mirat atunci atitudinea lui pentru că eu nu eram aşa pătimaş în chestiuni de orgoliu. Atâta vreme cât aveam loc SĂ SCRIU eram mulţumit. Şi loc aveam, pentru că mi-l creasem cu multă muncă şi efort, cu stres, cu nopţi nedormite şi mult, mult studiu!

În fine, după unu sau două editoriale scrise de mine, auzind de nemulţumirea şi revolta lui Grumaz, Zoicaş suspendă "provizoratul" din sectorul editorial şi ne cere să mergem la spital, la Dorin, şi să preluăm de la el materialul. Aşa că, pentru săptămânile care au urmat, eu mergeam la Dorin la spital, luam textul şi îl predam sectorului de tehnoredactare pentru a fi inclus la rubrica editorial. 

Se apropiau alegerile locale din 1996 şi Zoicaş ne comunică într-o zi faptul că şi-a găsit partid! Va fi candidat din partea Partidului Republican pentru Consiliul Judeţean Maramureş. Avusese o discuţie cu liderul acestui partid, timişoreanul revoluţionar Lorin Fortuna. Într-o zi ne-am trezit cu Fortuna în redacţie. Venise în vizită în Maramureş, iar Zoicaş îl conducea peste tot. În redacţie, cei doi au petrecut un timp în biroul lui Zoicaş şi la un moment dat am fost chemat acolo. Zoicaş mi-a cerut să scriu un articol despre Partid, dar să fie un articol BUN. Am luat câteva date tehnice de la Lorin Fortuna şi m-am retras la scris. Articolul cu pricina a fost atât de reuşit (în viziunea republicanilor) încât a fost copiat, multiplicat şi răspândit în multe locuri ca "reclamă" pentru partid. 

Nu au fost evenimente deosebite în campania de atunci. În ziar apăreau de acum doar partidele care plăteau. În rest, pagini întregi cu şi despre Partidul Republican, în multe dintre acestea punându-mi şi eu amprenta. Doar eram angajatul celui care urma să fie ales, nu?

Un singur eveniment mai merită menţionat. Candidaţii la primăria Baia Mare îi pregătiseră lui Cristian Anghel (primarul în funcţie) o surpriză pe final de campanie. Era vorba de o scrisoare de reproş către Anghel scrisă de o bătrânică din oraş. Scrisoarea trebuia să apară în toate ziarele locale chiar pe finalul campaniei, pentru ca Anghel să nu mai aibe timp să reacţioneze. A sosit şi la noi în birou. Zoicaş a spus la careva din redacţie să o lase de-o parte pentru că noi nu o s-o publicăm. Vroia să-şi întemeieze nişte relaţii speciale cu Anghel şi  făcându-i acest favor ar fi intrat mai uşor pe sub pielelea primarului. Problema e că decizia sa nu a mers mai departe, nu ştiu din ce motiv. Drept urmare, materialul, fiind în mapa de editare, a apărut în ziarul nostru de a doua zi! Mi-aduc şi acum aminte... Ieşeam din holul hotelului şi mergeam spre parcare împreună cu Zoicaş discutând tot felul. La un moment dat pe el îl apucă râsul! Mă întreabă dacă am văzut ziarele de azi. Da, le-am văzut. Că în ziarele de azi a apărut o scrisoare a unei bătrâne împotriva lui Anghel. "Proştii ăştia nu-şi dau seama că Anghel oricum câştigă. Bine măcar că nu am publicat-o şi noi" a spus Zoicaş. Am înghiţit în sec. Ziarul nostru apăruse deja, era chiar în mâna lui, dar nu apucase să-l citească. Ce să fac? Îi spun... "Păi stai să vezi... Că a apărut şi la noi"... "Ce?"... "Scrisoarea".... "Care scrisoare?"... "Aia a bătrânei. Împotriva lui Anghel"... "Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee???????????"... A scos imediat ziarul şi a dat pagină cu pagină până a găsit scrisoarea cu pricina, publicată frumos pe o pagină color.  Am crezut că face un atac de inimă din cauza nervilor... dar i-a trecut... 

Zoicaş a câştigat un mandat atunci. A ieşit consilier judeţean şi a primit şi ceva funcţii prin Comisiile Consiliului. Era în culmea fericirii şi la începutul carierei sale politice (Gheorghe Zoicaş candidează şi în prezent, ca independent, la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean). 

După alegeri, Dorin Ştef are o lungă discuţie cu Zoicaş în care stabileşte termenii colaborarii sale cu ziariştii. Primim un fel de "liber" pentru a scrie şi publica anchete de presă despre orice subiect, fără oprelişti legate de interesele patronului. Preocupat exclusiv de noua sa viaţă politică, Zoicaş nu-şi făcea prea mari probleme cu privire la "anchetele" pe care puteam noi să le scoatem pe piaţă, aşa că ne-a dat mână liberă să scriem ce vrem. Nu ştia, săracul, ce "bombă cu ceas" avea în redacţie! Eu fusesem deja contactat de ziarul "Ziua". "Ziua" se specializase numai în publicarea de anchete. Materialele ce apăreau acolo erau senzaţionale, devastatoare. Îi invidiam pe ziariştii de acolo pentru libertatea pe care o aveau de a se desfăşura pe măsura întregului lor talent. 

Primisem deci o propunere din partea lor pentru a colabora pe ascuns! Urma să public în "Ziua" anchete pe care să le semnez cu pseudonim ca să nu se "prindă" patronul de la Nord Magazin că de mine e vorba. Întrucât colaborarea urma să fie plătită bine de ziar, am acceptat-o cu bucurie şi am început să le trimit celor de la Ziua materiale. Acestea apăreau în ziar sub pseudonimul "Daniel Moldovan". Dan era celălalt nume al meu (Sabou Cornel Dan), iar Moldovan era numele de fată al mamei mele. 

În paralel, mă pregăteam acum să public anchete şi în Nord Magazin. Publicam în două locuri, luam bani din două locuri, câştigam suficient cât să mă simt bine... Viaţa era frumoasă... (va urma)

Cornel SABOU

Cornel Sabou: Jurnalul unui director de ziar (II)

Pe vremea aceea (anul 1996) eram tânăr fecior, fără obligaţii, liber ca pasărea cerului, preocupat doar de mici sau mari pasiuni, fără stres cu privire la activitatea profesională sau la viaţa socială. Câştigurile pe care le obţineam de la ziarul "Nord Magazin", ca simplu agent publicitar, îmi permiteau să trăiesc liniştit şi chiar "uitasem" de ambiţia mea de a deveni ziarist! Nu prea "pierdeam" vremea prin redacţie. Vedeam că ceilalţi colegi purtau discuţii aprinse cu privire la funcţiile care se împărţeau pe acolo, la subiectele care trebuiau abordate, dar eu nu prea dădeam atenţie amănuntelor. Îmi făceam treaba şi atât. Contractam publicitate, încasam banii, predam banii, luam comisionul şi apoi plecam să-l cheltuiesc! Nu duceam lipsă de clienţi! Şi toţi clienţii mei erau numai de pe piaţa privată. Eu nu ştiam pe atunci ce înseamnă să încasezi bani de la stat!

Îmi amintesc că într-o zi, patronul, Gheorghe Zoicaş, a convocat o şedinţă în care ne-a anunţat că redactorul şef Ananei Gagniuc a fost concediat şi că funcţia rămasă liberă este preluată de Vasile Dragomir. Între cei doi (Zoicaş şi Gagniuc) izbucnise un scandal legat de... publicitate! În ziar apăruseră mai multe reclame de la nişte firme private, iar Zoicaş observase că în casieria ziarului nu intraseră banii pe acele reclame. Îl suspecta pe Gagniuc de faptul că îşi însuşise respectivele încasări şi astfel între cei doi a izbucnit o ceartă care s-a lăsat cu concedierea redactorului şef. Eu nici atunci, nici ulterior, nu m-am preocupat prea mult de detaliile acestui scandal. Eram agent publicitar, preocupat strict de programul meu, iar şedinţele de genul ăla mă plictiseau. Totuşi, dincolo de neînţelegerile financiare dintre cei doi, pot să spun că încă din acea perioadă Ananei Gagniuc (Nancy) era un lider incontestabil în breasla presei scrise, un adevărat profesionist! Avea un singur "păcat", obsesia modificării textelor scrise de ziarişti. Orice material scris care trecea prin mâna sa "trebuia" modificat pe ici, pe colo şi adaptat conform cu concepţia sa. Altfel însă, Nancy ştia foarte bine să organizeze o redacţie şi să "exploateze" la sânge toţi angajaţii. "Vedea" foarte bine o campanie de imagine şi ştia să accentueze acele aspecte care contau. Scria bine şi foarte bine, în funcţie de dispoziţie. Ulterior, peste ani, Gagniuc a fost consilier de imagine la mai toţi politicienii şi partidele din Maramureş şi nimeni nu s-a plâns vreodată de serviciile sale. Ca o completare a "profilului" său, Ananei Gagniuc era unul din puţinii ziarişti buni care ştiau să facă şi bani din meseria asta! Şi când spun bani, mă refer la bani mulţi, nu la comisioane de genul celor încasate de mine din contractele publicitare...

Deci Nancy a plecat, a venit pe funcţie Dragomir. Vasile era un altfel de ziarist/manager. El petrecea mai puţin timp cu echipa şi era mult mai "legat" de patron. Unde mergea Zoicaş, mergea şi Dragomir. Dacă Gagniuc îşi petrecea mai tot timpul în redacţie tot scriind, corectând şi modificând articole, Dragomir se plimba toată ziua cu patronul participând la tot felul de întâlniri simandicoase cu mai marii zilei! 1996 era an electoral, iar Zoicaş ţintea sus de tot! Încerca să-i stoarcă de bani pe toţi politicienii şi - eventual - să obţină o funcţie în alegerile locale. Dar nici Dragomir nu a rezistat mult... Din nou neînţelegeri, din nou motive obscure legate de bani mai mult sau mai puţin negri. Într-o dimineaţă altă şedinţă, alt anunţ. Dragomir concediat, postul de redactor şef preluat de Dorin Ştef. 

Trebuie să ştiţi că "problemele" de acest tip (financiar) între ziarişti şi patronii de presă. au existat şi există până-n ziua de azi. Din cauza salariilor mici, ziariştii mai cu "iniţiativă" au încercat mereu să obţină câştiguri suplimentare. Acestea veneau ori din introducerea unor reclame mascate în ziar (pe care ziaristul şmecher încasa banii şi nu îi mai preda la ziar) ori prin publicarea unor materiale de imagine favorabile lui X sau Y din politică, articole pe care încasau bani direct de la politician. Patronii, puşi la curent cu metodele astea, urmăreau cu mare atenţie ce apărea în ziar şi când suspectau faptul că anumite materiale erau reclame mascate începea scandalul. Aşa au picat din funcţie, de la "Nord Magazin", Gagniuc şi Dragomir. 

Dorin Ştef era cu totul altfel. Poate mai "naiv" decât predecesorii săi (cel puţin în aspectele acestea, legate de câştigurile "colaterale"), Ştef era foarte preocupat de jurnalism ca meserie. Visa anchete adevărate de presă, reportaje ample şi interesante, se stresa mult pe organizarea materialelor scrise şi mai puţin pe managementul financiar. 

Odată cu aceste schimbări, mi s-a propus şi mie să scriu articole. Începuse să se simtă lipsa unor jurnalişti. Subiectele ce trebuiau acoperite erau numeroase, iar oamenii puţini. Pe atunci se mergea la toate conferinţele de presă organizate de partide. "Graiul Maramureşului" publica aceste conferinţe selectiv, doar celor care plăteau. "Nord Magazin" publica toate conferinţele de presă, indiferent că partidele plăteau sau nu publicitate. Acest lucru era apreciat şi ziarul primise felicitări pentru "echidistanţă". În realitate, procedând astfel, patronul Gheorghe Zoicaş nu vroia decât să prindă oportunităţi de a face pe viitor bani. Şi nu putea găsi acele oportunităţi închizând uşa ziarului!

Am înţeles că existaseră discuţii aprinse cu privire la "promovarea" mea ca reporter mai demult, dar din diferite motive (legate şi de conflictele interne dinăuntrul ziarului) a tot fost amânată decizia. Acum, odată cu venirea lui Ştef, propunerea era oficială. 

Eram în parcarea Hotelului "Sportul" şi înainte de a se urca în maşină, patronul Gheorghe Zoicaş mi-a propus să scriu articole, urmând să abandonez "cariera" de agent publicitar. Mi-a propus un salar de 200.000 lei pe lună. Am acceptat imediat. Acceptam şi pe gratis, doar ca să pot scrie! M-a trimis la Ştef ca să primesc de la el subiectele... 

Cu Ştef am colaborat foarte bine ca ziarist! Era un om căruia chiar îi păsa de realizările acestea de zip jurnalistic. Mi-a explicat că trebuie să acoperim necesarul de "teren" şi m-a trimis la conferinţa de presă a Partidului Alianţei Civice (PAC). L-am găsit acolo pe Marinel Kovacs (care avea să devină, peste ani, preşedinte de Consiliu Judeţean), alături de alţi politicieni despre care, la ora aceea, nu ştiam prea multe. Am stat la conferinţă, mi-am luat notiţe, apoi am scris articolul. L-am predat la Dorin apoi am mers iar pe teren, cu alt "obiectiv". Când m-am întors la redacţie, Dorin m-a chemat la el...

- Cornel, ţi-am citit articolul şi vreau să-ţi spun că e perfect! Nu a fost necesar nici măcar o virgulă să pun şi nici să schimb vreun cuvânt. Felicitări! Tu o să faci o carieră mare în presă!

În afara conferinţelor de presă la care mă trimitea Dorin, îmi alegeam singur subiectele. Avusesem o discuţie cu el şi stabilisem să găsesc subiecte interesante pentru public, să le documentez şi apoi să le scriu aşa cum ştiu eu s-o fac, adică foarte bine. Să vă povestesc câteva experienţe trăite cu "subiectele" acestea, alese de mine...

Începusem să iau pe rând instituţiile acestea de stat mai puţin vizitate de ziarişti. Evitam comunicatele lor oficiale şi ceream să mi se dea acces la documentaţia care arăta activitatea oamenilor angajaţi acolo. La o Direcţie Judeţeană (legată de protecţia construcţiilor) am găsit o chestie foarte interesantă! Inspectorii verificaseră Barajul Firiza şi descoperiseră nişte fisuri mici în construcţia de beton. Materialul prezenta şi propunerile făcute de inspectori pentru remedierea problemei. L-am întrebat pe director ce e cu fisurile alea şi mi-a spus că e ceva normal. În timp, la orice construcţie de beton apar tot felul de fisuri mici. Acestea sunt identificate şi remediate. În cazul barajului Firiza nu era o problemă, fisurile respective putând fi rezolvate fără probleme. 

OK, nu e o problemă, dar e un... subiect! Am simţit momentul şi am fugit cu datele la redacţie. Am scris imediat articolul. Titlu mare: "Barajul Firiza are fisuri". Subtitlu: "Acestea nu reprezintă însă un pericol". În ziua în care a apărut ziarul, SRI a dat alarma! Nişte ofiţeri de la Bucureşti au venit imediat la Baia Mare ca să vadă ce-i cu fisurile din Baraj. Au fost chemaţi cei mai mari specialişti în betoane din ţară. Imediat problema a fost rezolvată. Barajul Firiza era mai solid acum ca niciodată! 

Conferinţă de presă la PSM (Partidul Socialist al Muncii). Şef de filială, omul de afaceri Alexandru Peterliceanu, o legendă la vremea aceea printre ziarişti! Colegii de la alte ziare, radiouri şi televiziuni se băteau să meargă la conferinţele lui Peterliceanu. Eu nu ştiam de ce, dar m-a pus în temă Dorin Ştef. 

- Vezi că ăsta e un tip bogat şi la conferinţele sale tratează foarte bine ziariştii. Te duci acolo, dar nu te lăsa influenţat de asta şi scrie un articol bun.

M-am dus... Peterliceanu îşi ţinea conferinţele în restaurante de lux. Locurile desemnate pentru presă erau deja aranjate. Pe masă, în faţa fiecărui scaun, erau puse băuturi răcoritoare, veselă pentru servirea mesei şi un pachet de Kent lung. Peterliceanu stătea în capul mesei fumând ţigară de la ţigară şi îşi dădea cu părerea despre toate subiectele zilei. Doar el vorbea chiar dacă întrebările ziariştilor erau adresate altor membri ai prezidiului. Şi pentru că atunci când vorbeşti mult spui şi multe prostii, eu am fost atent să-mi notez tot. Am scris articolul speculând mai ales "păsăricile" care şi-au luat zborul din gura lui Peterliceanu. A doua zi după apariţia ziarului, Peterliceanu a venit la redacţie cu o falcă-n cer şi una-n pământ! Era nervos tare pe faptul că publicasem doar acele lucruri care (nu ştiu de ce) îl dezavantajau. Nu a discutat cu mine sau cu Ştef. Nu vroia să vorbească decât cu patronul. Au vorbit ei ce-au vorbit şi s-au împăcat. Zoicaş n-avea probleme să se împace cu oricine. Pe bani, bineînţeles!

Am început o colaborare cu ziaristul Ioan Toporan. Avea ceva emisiuni la Radio Contact. Lucram împreună la reportaje ample. Ne fixam o temă, ne împărţeam sarcinile şi toată săptămâna acumulam informaţii, făceam interviuri, iar în final le adunam şi ieşeau reportaje de două pagini extraordinare. Erau cele mai tari materiale de presă la vremea aceea. Motiv pentru care, Dorin Ştef i-a propus lui Zoicaş să mă numească "şef secţie investigaţii", fapt care s-a şi întâmplat. Îmi crescuse şi salariul, dar cine mai acorda importanţă la asta? Devenisem între timp un ziarist cunoscut şi apreciat pentru calitatea scriiturii, dar şi pentru subiectele pe care le abordam. Era timpul să mă apuc de... scandaluri! Am intrat pe un drum extrem de periculos, dar eu la vremea aceea nu conştientizam pericolele. Eram pe val şi valul mi se părea uriaş! (va urma)

Cornel SABOU

Cornel Sabou: Jurnalul unui director de ziar (I)

Hai să vă povestesc cum am intrat eu în "mirifica" lume a presei...

Suntem în 1995. Cornel Sabou avea pe atunci 23 de ani (Doamne, cum au zburat anii!). Ochisem eu mai demult piaţa presei locale să văd dacă am loc să mă strecor, dar "oferta" era extrem de sărăcăcioasă. În Baia Mare apăreau pe piaţă două ziare şi jumătate. La cotidianul "Graiul Maramureşului" era exclus din start să ajung pentru că ăla era fostul ziar comunist "Pentru Socialism" şi acolo lucrau doar dinozaurii de presă care anterior se specializaseră în ode ridicate lui Ceauşescu! Jumătatea de ziar de care pomeneam era săptămânalul "Clipa" care apărea pe "circuit închis", adică scotea un tiraj extrem de limitat, doar ca să aibă câteva ziare care să fie ataşate la facturile ce erau apoi înmânate corupţilor din politica locală. Pentru că ziarele aşa scot bani, beneficiind de mărinimia aleşilor (sau numiţilor) locali deoarece ei dispun de bugetul public. Ca să iei bani de la ăştia trebuie să le bagi o reclamă în ziar, să faci o factură şi să ataşezi ziarul cu reclama la ea. Apoi duci factura la ciocoi şi aştepţi să ţi-o plătească. Pe atunci nu erau licitaţii pentru banii alocaţi presei. Primarul sau Prefectul dădeau bani presei fix cum vroiau muşchii lor, cum, unde şi cât doreau ei. Aşa se face că de-a lungul timpului au apărut în Baia Mare multe ziare-fantomă care scoteau tiraj extrem de redus (uneori chiar şi 50-100 bucăţi pe ediţie) doar cât să ataşeze la facturi şi să dea ca protocol pe la instituţii.

"Clipa" asta de care vorbeam cam aşa se prezenta prin 1995. Mai exista, în fine, săptămânalul "Nord Magazin", proprietarul fiind un mic (pe atunci) om de afaceri local, Gheorghe Zoicaş (acum deputat de Maramureş). Problema mea era faptul că "Nord Magazin" nu făcea angajări de ziarişti. Redacţia era full de jurnalişti foarte buni (Ananei Gagniuc, Vasile Dragomir, Puiu Czompa, Dorin Ştef, Mircea Grumaz şi alţii) şi nu avea nevoie de figuri noi. Ce să mă fac?

Am văzut, totuşi, că redacţia căuta agenţi publicitari! Mi-am zis atunci că n-ar strica să încerc. Până să se elibereze un loc de jurnalist pot să fac pe agentul şi să câştig, în acelaşi timp, nişte bani! Aşa că m-am dus la redacţie (la Hotel "Sportul", în Baia Mare) şi m-am prezentat acolo ca pretendent la "funcţia" de agent publicitar. Secretara mi-a comunicat sec condiţiile pe care eu le-am acceptat imediat. Mi se dădeau nişte contracte şi eu trebuia să găsesc clienţi care să îşi facă reclamă în ziar, contra-cost evident. Un anumit comision din suma totală urma să îmi revină mie. Nu mai ţin minte exact cât era atunci acest comision, cred că 16 sau 17 la sută, dar s-ar putea să mă înşel.

Am ieşit în oraş în prima mea zi de activitate extrem de motivat. Cum să găsesc eu clienţi pentru reclamă în ziar? Nu aveam încă experienţă şi mai eram şi timid. Mi se părea unpic aiurea să deranjez eu patronii cu oferta mea de reclamă, dar până la urmă mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat într-o agenţie de turism, "Mara Internaţional" se numea (activează şi în prezent). L-am ochit pe director, m-am prezentat şi am început să discutăm. Omul (un tip deosebit cu care - peste ani - m-am salutat mereu, cu respect) mi-a spus că şi-ar dori să fie o reclamă săptămânală în ziar, dar nu are bani suficienţi să o plătească. Ce să fac ca să nu pierd clientul? Mi-a venit o idee, i-am prezentat-o şi el a fost de acord imediat. Pe atunci, ca să călătorească în occident, românii trebuiau să obţină vize de la ambasadele străine. Fiecare stat avea alte condiţii pentru acordarea vizelor. Omul era în temă cu toate datele pentru că asta era meseria lui, să organizeze excursii peste hotare. I-am propus atunci să îmi dea date concrete despre TOATE amănuntele care compun problema obţinerii vizelor de către români. Eu urma să public acele date în ziar, în serial, iar el, pentru că ne punea la dispoziţie toate amănuntele, urma să beneficieze de un spaţiu mic de reclamă săptămânal. Precizez că în acel moment eu nu aveam nici o autoritate, nici o competenţă să hotărăsc ce apare sau nu în ziar, dar am simţit că informaţiile pe care urma să le primesc vor fi extrem de bine primite, atât de colegi cât şi de publicul cititor, aşa că m-am riscat să îi promit omului că înţelegerea e valabilă şi că reclama îi va apărea în ziar. Exact aşa s-a întâmplat. Nimeni nu s-a opus trocului propus de mine, ba chiar toţi erau încântaţi că vor (vom) avea la dispoziţie date atât de complete despre modalitatea de obţinere a vizelor pentru statele occidentale, o problemă care preocupa multă lume atunci. A fost prima reclamă contractată de mine pentru ziar. Apoi au fost multe altele...

Mă axam pe firmele care păreau să fie prospere. Îmi imaginam că aceia care au bani vor să se dezvolte, nu să stagneze, iar publicitatea era o cale imediată de progres. "Nord Magazin" vindea pe atunci trei, patru, mii de bucăţi săptămânal şi avea o influenţă destul de mare. Prindea repede la public pentru că era singura alternativă la ziarul comunist "Graiul Maramureşului". Contractele curgeau, paginile ziarului se umpleau de reclame, iar eu câştigam bani frumuşei cu comisionul meu.

Periodic, se organizau în oraş expoziţii pe diverse teme la care participau tot felul de firme prezentându-şi ofertele. Eu eram acolo, "agăţam" imediat majoritatea firmelor prezente cu contracte serioase şi bani cash plătiţi pe loc. Făceam naveta între sediul redacţiei şi Sala Sporturilor din Baia Mare (locul unde se organizau târgurile, expoziţiile astea), întocmeam contracte, luam textul reclamei, banii, eliberam chitanţă şi fugeam la sediu să dau datele tehnice tehnoredactorului ca să aşeze textul reclamei în pagină, să predau banii şi să îmi încasez comisionul. Secretara, speriată de ambalarea mea şi de sumele pe care le vărsam la "bugetul" ziarului din oră-n oră, l-a sunat urgent pe patron. Gheorghe Zoicaş a venit imediat la redacţie, a intrat în biroul său şi s-a uitat mirat la cărămida de bani de pe masă. M-a chemat acolo şi tot numai zâmbet m-a felicitat pentru "realizări". A luat banii şi a dispărut. Eu am prins curaj...

Dimineaţa verificam presa locală şi centrală. Vroiam să fiu mereu la curent cu tot. Era vremea schimbărilor zilnice, atât în societate cât şi în viaţa publică. Ocheam firmele care îşi fac publicitate în alte ziare. Calculam oportunităţi. Să vă povestesc despre una...

Ziarul "Ziua" avea o campanie zilnică de presă cu dezvăluiri despre fraudele de la Banca "Bancorex". Articolele erau şocante, senzaţionale! Nu vă spun ce mi-am şoptit eu atunci în barbă, dar am luat rapid un formular de contract de pe masă şi am fugit la sediul Bancorex din Baia Mare. Am spus la poartă că sunt de la ziar şi că vreau să vorbesc urgent cu directorul. Am aşteptat puţin, după care am fost invitat într-un birou larg, spaţios şi extrem de luxos. În cameră erau vreo cinci persoane care avuseseră până atunci discuţii extrem de aprinse, bănuiam eu. Pentru că simţeam în aer o anumită încordare.

- Ce doriţi? m-a întreba singura femeie de la masă.

Am dedus că ea e directorul băncii. Nu ştiam cum o cheamă, dar ce importanţă mai avea numele? Am încercat să îndrug ceva şi să nu mă las intimidat

- Vreau să vă iau un interviu...

N-am apucat să spun mai mult pentru că femeia m-a întrerupt:

- Lasă asta... Cinci sute de mii e bine? m-a întrebat ea

- Poftim? Un milion! am plusat eu...

- Nu, nici vorbă, optsute de mii sunt de ajuns.

A făcut un semn scurt cu capul către un domn mai în vârstă din cameră şi omul s-a ridicat imediat venind spre mine.

- Mergeţi cu domnul, semnaţi contractul şi încasaţi banii. Succes!

Atâta a fost toată discuţia cu doamna director de la Bancorex!

Am semnat, am luat, am plecat, am predat banii la secretară moment în care - aţi ghicit - asta îl sună disperată pe patron. Era o sumă destul de mare la vremea aceea, cel puţin pentru publicitatea de presă provincială...

Într-o dimineaţă, vine secretara şi îmi spune că trebuie să merg la Satu Mare. De ce? Patronul îşi pusese ochii pe nişte "ţinte" din localitate care trebuiau "stoarse" de publicitate. Şi ce trebuie să fac? am întrebat eu. "Tu mergi în locurile indicate, vorbeşti cu şefii de acolo, strângi date tehnice pe care să le includem în reclamă şi apoi te întorci, ni le predai că de restul se ocupă ceilalţi" "Restul" însemna conceperea textului reportajului publicitar sau reclamei. Text care urma să fie scris de jurnalişti pentru că un biet agent publicitar nu se pricepea la scris, nu-i aşa? Am fost în Satu Mare, am vorbit cu şefii respectivi, m-am întors şi am predat datele culese de mine, inclisv pliante şi fotografii. Îi convinsesem pe directorii respectivi să îmi dea toate materialele pe care le au despre firma lor ca să le facem şi noi o prezentare. Nu le-am spus eu nimic de bani pentru că de asta urmau să se ocupe "ceilalţi". Oamenii, în general, dacă nu li se cer bani sunt foarte cooperanţi. Nu am avut probleme.

A doua zi vine şi secretara şi îmi spune că nu este nici un ziarist disponibil. Toţi sunt pe teren, cu treburi importante, dar cineva trebuie să scrie textul reclamelor ca să câştigăm timp la tehnoredactare. Nu vreau cumva să le scriu eu? Că dacă vor fi ceva greşeli le vor corecta jurnaliştii când se vor întoarce de pe teren. Ba da, cum să nu, am spus eu. M-am retras la o masă şi am scris...

Asta aşteptam eu! O ocazie să scriu cu adevărat. Să fie un TEXT, nu un simplu slogan publicitar. Vorbisem la Satu Mare cu directorul Romsilva (Direcţia Silvică) şi acum trebuia să concep un reportaj publicitar care să intre pe o pagină întreagă de ziar. Ce naiba de publicitate să faci la Direcţia Silvică, instituţie care se ocupă numai de păduri??? Şi mi-am dat liber la imaginaţie... Titlu: "Natura activităţii este însăşi Natura". Text amplu, cu detalii precise, localizare, bilanţ (pozitiv, bineînţeles), fraze bine structurate, final apoteotic (glumesc!)! Am predat materialul la culegere şi m-am dus acasă.

A doua zi... Vin la redacţie. Mă cheamă la el Vasile Dragomir (redactor şef). Avea în mână o imprimare a textului meu încadrat exact cum ar trebui să apară în ziar. Era o pagină scoasă la imprimantă pentru efectuarea corecturii. O luase la verificat chiar Dragomir, maestrul cuvintelor întoarse pe toate feţele, "tatăl" metaforelor jurnalistice! Jurnalist "greu" pe piaţa locală. Îmi spune: "Domnule, patronul a văzut materialul pe care l-ai scris dumneata şi este foarte impresionat. A spus că vei avea un mare viitor în presă. Îţi transmit felicitările sale, dar vreau şi eu personal să te felicit, în primul rând pentru titlul pe care l-ai găsit şi care este extraordinar! Vom colabora şi pe viitor." Atât... Am fost foarte mândru când a apărut ziarul şi reportajul scris de mine trona acolo pe o pagină întregă fără să fie modificat niciun cuvânt din ceea ce am scris eu! Corectura "profesorului" Dragomir devenise inutilă...

Pe atunci aceasta era o "tactică" pe care nu o aplica doar ziarul "Nord Magazin". Cineva mergea la o firmă, cerea date publicitare fără să ceară bani. Oamenii, crezând că totul e pe gratis (doamne, cât de naivi eram toţi în anii 90!), ne ofereau tot. Se făcea reportajul, apoi alţi oameni mergeau la firmă cu ziarul şi... factura! "Cum, nu v-a spus agentul nostru că e vorba de o reclamă care trebuie plătită??? O să-l sancţionăm noi, nici o problemă, dar acum dvs trebuie să plătiţi pentru că noi nu facem reclame gratis!" Cam asta era ideea cu care se încasau apoi banii. Toţi plăteau pentru că nimeni nu-şi dorea scandaluri cu ziarul, mai ales după ce că tocmai ei erau cei care oferiseră datele fără de care publicitatea nu putea fi concepută! "Dumneavoastră ne-aţi dat datele, noi le-am publicat, acum plătiţi!" Şi plăteau... Eu am înţeles metoda asta mult mai târziu. În momentele acelea nu mă interesa decât faptul că "promovasem" până acolo încât îmi apărea numele în ziar, chiar dacă acesta era trecut doar la finalul unui reportaj publicitar.

Am făcut apoi şi alte deplasări. La Carei, Cluj şi nu mai ţin minte pe unde. La Cluj am mers mai mulţi, inclusiv patronul şi Dragomir. Ne-am oprit la prefect. Eram o "delegaţie" care venea "din partea senatorului Augustin Botiş" ca să-i ia un interviu prefectului de Cluj. Botiş era senator PDSR de Maramureş, era în partidul de la putere. Numele lui a deschis imediat uşa prefectului. Eu nu am intrat pt că eram doar agent publicitar, nu jurnalist. Dar am venit apoi, săptămâna următoare. Cu interviul prefectului publicat în "Nord Magazin". Prefectul m-a primit imediat. I-am dat ziarul, i-am arătat unde e interviul şi am dat să plec. Pentru povestea cu banii urma să vină altcineva, după mine. Cu politicienii puternici se proceda mai cu tact, mai cu răbdare. Prefectul m-a reţinut. "Stai, nu pleca până nu citesc interviul". Am stat. Când a terminat lectura a venit spre mine zâmbind. "Cred că e primul meu interviu care apare în presă exact cum l-am dat, fără să-mi fie cuvinte scoase din context sau să mi se inventeze răspunsuri! Mulţumesc!" A dat mâna cu mine şi m-am simţit extrem de onorat de laudele pe care le primeam în numele ziarului.

Pe atunci, accesul patronului Gheorghe Zoicaş la banii bugetului statului (centralizat pe primării sau prefecturi) era limitat. De aceea şi forţa el nota pe piaţa privată, pe firmele de stat sau pe insituţiile numite acum descentralizate. Era "eşalonul doi" al fondurilor de publicitate care puteau fi colectate. La prefect sau primar aveau accest doar ziariştii ăia comunişti care se aveau pe bune cu toţi foştii conducători, foşti care erau şi în prezent tot conducători. Nu fusese executat decât Ceauşescu, restul trăiau bine merci!

Dar Zoicaş a găsit metode prin care să se strecoare între mai marii zilei. Pretextând interviuri ajungea la parlamentari. În schimbul unor favoruri de imagine obţinea "recomandări" către posibile surse de venit, firme de stat sau bugete locale în diverse localităţi. Abordarea "în numele senatorului X" avea succes, căci toţi directorii de stat depindeau de cuvântul spus la Bucureşti de parlamentarul puterii. Şi încet-încet începeau să vină bani tot mai mulţi de la stat! Pe diverse "reclame". Zoicaş ăsta a fost întotdeauna un băiat deştept! Pe bune!

Când a deschis ziarul era un ilustru anonim. După un an era primit de toate oficialităţile locale cele mai înalte! Primea bani de la toţi, îl respectau toţi şi devenea încet-încet "temut"! Forţa lui Zoicaş erau pixurile jurnalistice pe care le avea în subordine şi care scriau la comandă, conform cu originea surselor financiare. Nu existau nici măcar false principii care să fie afişate ca pretext pentru text! Totul se făcea pe faţă. În politica editorială a ziarului, senatorul, deputatul sau primarul care plătea publicitate era cel mai bun pentru comunitate!

În episodul următor am să vă povestesc despre "modernizarea" metodei de a face bani la "Nord Magazin" prin metode de tip conflictual care au dus, la un moment dat, chiar la plecarea mea de la acest ziar. Dar înainte de plecare a fost promovarea reală, din statutul de agent publicitar în cel de reporter, apoi "şef secţie investigaţii". Vorbim şi despre astea şi despre multe altele pentru că sunt 17 ani de povestit în serialul ăsta! Numai bine...

Cornel SABOU