DNA nu mai are pic de respect faţă de mafioţi: Ruşanu arestat şi Chiţoiu urmărit penal

Public mai jos două comunicate ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prin care ni se spune că şeful  Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, a fost arestat, iar împotriva fostului ministru de finanţe, Daniel Chiţoiu s-a început urmărirea penală! Ambii potenţiali infractori sunt membri marcanţi ai PNL. Nu adaug comentarii personale, judecaţi singuri! (Cornel SABOU)

25 Februarie 2014 

Nr. 197/VIII/3

COMUNICAT DNA

În completarea comunicatului 189 din 21 februarie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale cu privire infracțiunile de favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor faţă de RUŞANU RADU DAN, în prezent președinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Din ordonanţa de extindere a urmăririi penale a rezultat că există date și indicii rezonabile, conform cărora, pentru perpetuarea situaţiei de favorizare a S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi urmărind impunerea în cadrul consiliului A.S.F. a anumitor persoane, dar și întărirea propriei puteri decizionale, Ruşanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup.

Astfel, potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Ruşanu Radu Dan a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013. Pentru atingerea intereselor personale, Ruşanu Radu Dan, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului A.S.F. Astfel, cunoscând faptul că Tudor Daniel George, la acea dată vicepreședintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu îşi echivalase studiile efectuate în afara ţării, a impus şi a obţinut modificarea legislaţiei, în sensul introducerii, ca şi condiţie, pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului A.S.F., experienţa profesională în domeniul financiar a instituţiilor de credit şi/sau a instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

O altă prevedere a cărei reglementare a obţinut-o în cadrul şedinţei de guvern din 16.10.2013, a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a preşedintelui A.S.F., a deciziei de declanşare sau nu a unor controale la societăţile de asigurări, inopinate, îngrădind astfel atribuţiile vicepreşedinţilor sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competenţele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale. În acest mod, Ruşanu Radu Dan a urmărit şi a obţinut, foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcţioneze, guvernat de principiul transparenţei instituţionale, cât şi lui Tudor Daniel George.

Suspectului Ruşanu Radu Dan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și noile acuzații,în conformitate cu prevederile art. 311 Cod procedură penală.

La data de 25 februarie 2014, suspectul Ruşanu Radu Dan a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat la aceeaşi dată, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

25 Februarie 2014 

Nr. 195/VIII/3

COMUNICAT DNA

În completarea informaţiilor referitoare la dosarul penal privind suspiciuni de fapte de corupţie în legătură cu activitatea unei societăţi de asigurări (detalii în comunicatele nr. 59, 63, 65, 67 din 28 ianuarie 2014 și 69 din 29 ianuarie 2014 și 189 din 21 februarie 2014), Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de CHIŢOIU DANIEL pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru al Finanţelor Publice.

Cererea referitoare la efectuarea urmăririi penale are în vedere faptul că, în acest moment, există indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul lunii octombrie 2013, numitul Chiţoiu Daniel a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele S.C. CARPATICA ASIG S.A., în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

Demersul avea ca scop înlăturarea din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum şi înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecţia intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A.

Având în vedere că membrii Consiliului sunt numiţi de către Parlament, în şedinţă comună a celor două camere, pentru un mandat de 5 ani, iar revocarea lor se dispune după aceeaşi procedură doar dacă nu mai îndeplinesc condiţiile de numire, singura modalitate în care putea fi atins acest rezultat era modificarea condiţiilor prevăzute pentru numirea membrilor consiliului.

Probele administrate au relevat că, în calitate de ministru al Finanţelor Publice, Chiţoiu Daniel a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

Această cerinţă nu exista anterior şi îl excludea din sfera persoanelor eligibile pe Tudor Daniel George, singurul dintre membrii Consiliului care nu îndeplinea condiţia, având în vedere că nu îşi echivalase studiile efectuate în străinătate.

Probele administrate în cauză au arătat că noile dispoziţii urmăreau exclusiv eliminarea lui Tudor Daniel George, iar condiţiile de experienţă au fost modificate de mai multe ori, în diferite etape de redactare a proiectului, pentru a fi adaptate situaţiei personale a acestuia şi pentru a evita excluderea altor membri care aveau o experienţă apropiată.

În nota de fundamentare au fost invocate angajamentele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară şi le-ar fi asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, deşi, potrivit probelor administrate, a rezultat că această menţiune a fost introdusă doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgenţa reglementării şi pentru a-i determina să accepte criteriile de experienţă stabilite în mod arbitrar.

Proiectul a fost transmis spre avizare Ministerului Justiţiei care a formulat observaţii de esenţă, invocând interdicţia constituţională a introducerii de incompatibilităţi care restrâng dreptul la muncă pe calea ordonanţei de urgenţă. Totodată, a fost invocat caracterul potenţial neconstituţional al unei ordonanţe urgenţă care modifică dispoziţiile referitoare la membrii consiliului, la mai puţin de trei luni de la adoptarea de către Parlament a unei legi care reglementa acelaşi domeniu.

Deşi Hotărârea de Guvern nr. 561/2009 prevedea că, într-o asemenea situaţie, iniţiatorul trebuie să întocmească o notă justificativă în care să indice modalitatea în care şi-a însuşit observaţiile sau să prezinte argumentele pentru care nu şi le-a însuşit, Chiţoiu Daniel a transmis proiectul către Secretariatul Guvernului fără a înlătura prevederile contestate şi fără a întocmi nota menţionată.

Ulterior, proiectul de ordonanţă a fost supus aprobării pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern din dimineaţa zilei de 16 octombrie 2013, fără a exista avizul Consiliului Legislativ, deşi acesta era obligatoriu potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 din H.G. nr. 561/2009.

În cursul aceleiaşi zile, a fost adoptată în forma propusă de iniţiator, Ordonanţa de urgenţă nr. 94 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României în 18 octombrie 2013.

Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru.

În referatul procurorilor se arată că, prin faptele descrise au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Tudor Daniel George, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată. În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A. ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control.

Solicitarea intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Faţa ascunsă a premierului Victor Ponta

Într-o scrisoare deschisă, senatorul Valer Marian îi solicită premierului să răspundă la cele 22 de întrebări din scrisoare publicate pe blogul lui Ovidiu Ohanesian.

Cetăţene prim-ministru,

Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

ÎNTREBĂRILE

1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?

2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?

3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?

4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?

5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?

6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?

7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?

8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?

9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?

10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?

11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?

12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?

13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?

14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.

15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!

16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!

17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?

18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?

19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?

20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?

22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

Satu Mare

Senator

Valer Marian

Cine a greşit în USL?

Criza din USL se îndreaptă tot mai mult spre o ruptură definitivă. De ce s-a ajuns aici? Cine este vinovat pentru ruptura din USL? Încerc să răspund la aceste întrebări cu o analiză scurtă, la obiect şi fără a fi în vreun fel părtinitor.

În primul rând voi pune în discuţie doar două persoane, respectiv liderii PSD şi PNL, deoarece aceştia sunt exponenţii principali ai puterii. Lăsăm deoparte acum celelalte influenţe care se exercită asupra celor doi şi vom limita analiza la ceea ce au propus şi au decis Victor Ponta şi Crin Antonescu.

La început, PSD şi PNL au negociat o anumită structură guvernamentală. Bună sau rea, aceasta a fost până la urmă acceptată de cei doi şi pusă în executare. În timp, Antonescu a avut probleme cu câţiva miniştri liberali, Chiţoiu de la Finanţe şi Stroe de la Interne. Ambii au demisionat. În mod normal, conform vechii negocieri acceptate de ambele părţi, PNL trebuia să propună alţi doi miniştri în locul celor demisionaţi, iar Ponta să-i numească fără comentarii. 

Nu s-a întâmplat aşa. Pentru că Antonescu a propus miniştri noi, DAR a condiţionat numirea lor de schimbarea structurii guvernului, respectiv de alocarea unui post de vicepremier pentru noul Ministru de Interne, post care nu figura în vechea înţelegere. Conform primei versiuni, liberalii aveau un vicepremier, dar nu în persoana Ministrului de Interne ci a Ministrului de Finanţe. Acum, Antonescu propunea o rocadă, adică să renunţe la vicepremierul finanţist pentru ca Johanis să preia postul de vicepremier în calitatea sa nouă de Ministru de Interne. Această propunere, însă, era în afara înţelegerii iniţiale, cea semnată de ambele părţi la formarea Guvernului. Desigur, diferenţele propuse de Antonescu nu erau mari, dar erau în afara protocolului, motiv pentru care PSD a cerut să negocieze pe seama lor. Cred că pretenţia PSD a fost întemeiată! Adică, Ponta a spus un lucru simplu: “dacă vrei să păstrezi actuala structură guvernamentală, propune-ţi miniştri tăi, eu îi numesc şi continuăm guvernarea pe aceiaşi înţelegere care a funcţionat până acum. Dacă vrei să schimbi structura negociată anterior, apoi asta nu se face aşa, prin impunere, prin ultimatum! Hai să ne punem la masă şi să negociem o nouă formulă guvernamentală”. În acest spirit, Ponta a spus că acceptă noile pretenţii liberale, dar ca o compensare vrea şi el ceva nou, respectiv un post de viceprimministru pentru Daniel Constantin. Antonescu, însă, nu a mai vrut să negocieze nimic şi asta nu am înţeles! Adică, prin propunerea făcută, Antonescu iese în afara protocolului USL şi nu acceptă să discute, să negocieze această ideea a sa de schimbare a înţelegerii anterioare. 

Rezumând evenimentele, aş putea spune că principal vinovat pentru ruperea USL este Crin Antonescu. El a vrut să schimbe structura de Guvern printr-un simplu ordin, prin impunere, fără să negocieze cu partenerul său de guvernare. Nu discut ce motive avea Antonescu pentru a face asta sau dacă propunerile lui erau bune sau rele. Spun doar că el nu a procedat corect faţă de aliatul său. Când negociezi ceva şi cazi de acord, peste câteva luni când vrei să schimbi înţelegerea iniţială trebuie să faci acest lucru tot prin negociere. Nu se poate altfel dacă vorbim de lideri politici democratici, europeni. Paradoxal, un om de la care nu aveam mari speranţe, Victor Ponta, s-a comportat exemplar în acest conflict. A spus că respectă oricând vechea înţelegere şi că dacă liberalii vor o nouă înţelegere este dispus să negocieze asta. Ce putea face Ponta mai mult?

Modul defectuos în care a gestionat conflictul îl va face pe Antonescu să piardă puterea. Asta se va resimţi puternic în interiorul PNL. Este posibil ca plecând de la aceste lucruri în PNL să se construiască o mişcare de protest faţă de liderul liberal şi astfel acesta să nu mai beneficieze de susţinerea partidului la alegerile prezidenţiale. Între timp, Ponta îşi poate vedea liniştit de guvernarea deoarece el poate aduna în jurul său o majoritate chiar şi fără liberali... 

Concluzie: Dacă în toată această poveste Antonescu a avut ca scop ascuns ieşirea de la guvernare atunci pot să spun că a reuşit! Dacă însă vrea să rămână la guvernare, atunci maniera sa de a face politică este deplorabilă! Şi este tot mai îngrijorător faptul că un asemenea om, care se dovedeşte iresponsabil în decizii politice însemnate, ar putea ajunge preşedintele Românei! 

Pe curând...

Cornel SABOU

Becali boschetarul

O nouă încercare a lui Gigi Becali de a prosti justiţia română a fost sortită eşecului. Cererea sa de întrerupere a pedepsei pentru a se opera a fost respinsă. Părerea mea e că dacă ar fi fost aprobată această cerere, Becali ar fi fugit din ţară asemeni lui Omar Haissam pentru a evita să mai execute încă minim un an de închisoare! Atunci când ai milioane, zeci de milioane de euro, e uşor să te stabileşti într-o ţară cu care România nu are înţelegeri de extrădare şi să-ţi refaci viaţa acolo. Becali nu a fost niciodată un exemplu de respectare a legii, deci l-ar fi durut pe el în cot de legea română sau de existenţa sentinţelor de condamnare. 

Judecătorii nu au dat curs cererii sale, la fel cum şi ANP a refuzat să-l lase “la muncă” la Academia lui Hagi. Acum, Gigi “nevinovatul” trebuie să se obişnuiască cu ideea că mai are de executat minim un an de închisoare, că Băsescu nu-l va graţia şi că Justiţia nu-l va lăsa să se “opereze” pe caracter. Este o lecţie dură pe care miliardarul o primeşte de la viaţă şi poate că această lecţie îi va fi mai folositoare decât i-a fost vreodată averea sa! Iată că nimeni nu mai dă doi bani pe cel care are milioane, iată că nu mai lăcrimează nimeni de mila infractorului milionar în euro, iată că un întreg sistem de stat corupt poate să fie imun la ofertele celui care înjura pe toată lumea şi se credea războinicul luminii şi iată că lumea nu e chiar atât de proastă încât la teatrul penibil jucat de disperatul milionar să-i aprobe acestuia liberarea. 

Becali trebuie să reînveţe să fie bărbat! Să-şi îndrepte coloana aia cocârjată, să-şi facă pedeapsa cu demnitate, nu cu tot felul de cerşetorii şi mişmaşuri ieftine, să ţină capul sus. Închisoarea este un loc în care mulţi oameni de seamă ai omenirii au trăit şi au murit fără să facă rabat de la normele de morală şi demnitate! Becali se târăşte ca un vierme ca să fie eliberat! Îşi doreşte atât de mult confortul de la palatul său, mâncarea bună de acasă şi armata de linguşitori care îl înconjura încât e gata să-şi vândă din nou sufletul ca să-şi atingă scopul. Asta ne arată cât de “nevinovat” este “săracul” Becali! 

Mă opresc aici cu acest caz pentru că mi-e jenă de micimea acestui om. Un om care se proclama “mare” doar pe baza banilor din cont. Şi iată că atunci când viaţa îl pune în situaţii grele se plânge ca o muiere, se târăşte ca un vierme în loc să lupte, să fie bărbat şi să învingă! Să-şi înfrunte destinul şi să demonstreze astfel că nu banul l-a făcut bărbat! Aiurea... Becali fără puterea banilor săi nu este decât un simplu şi banal boschetar...

Cornel SABOU

Istoria Maramureşului (I)

După o lucrare a PROF. ALEXANDRU FILIPAŞCU DE DOLHA ŞI DE PETROVA, DOCTOR ÎN FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE, Editura „GUTINUL" Baia Mare -1997 - Textul este reprodus după prima ediţie a lucrării, apărută în 1940 Ia tipografia ziarului „UNIVERSUL" Bucureşti

Situaţia geografică şi etnografică 

Derivaţia numelui 

Situat la 23°, 40' longitudine răsăriteană şi 47°, 50' 58" latitudine nordică, Maramureşul a suferit în decursul veacurilor mai multe modificări. Pentru stabilirea întinderii iniţiale ne servim de documentele din sec. XIV - XV, care ne vorbesc despre un Maramureş mare, locuit numai de români şi condus de voievozi şi cneji independenţi, după normele dreptului valah. Faptul că în această epocă, la marginea Maramureşului, pe valea Bârjavei, îşi au reşedinţa voievozii românilor din Bereg şi Ung, care au legături politico-sociale şi de rudenie cu voievozii maramureşeni, este o dovadă că provinciile Maramureş, Ung şi Bereg formau pe vremuri un mare voievodat românesc, care se întindea până la valea Ondavei şi confluenţa Bodrogului cu Tisa. 

Năvălirea ungurilor nimicind independenţa politică a românilor de pe văile Lăturiţa, Ung, Lăburţa şi Ondava, conducătorii lor se retrag, stabilindu-se de-a lungul văii Bârjavei, iar o mare parte din populaţia românească trece Bcschizii şi se aşază în Galiţia, unde întemeiază voievodatele româneşti din Zambor şi Sanoc. Vechii voievozi de Ung şi Bereg, protejaţi de voievozii maramureşeni, îşi mai păstrară titlurile şi privilegiile străvechi până în sec. al XV-lea, când urmaşii lor înglobându-se în nobilimea feudală, titlurile împreună cu instituţia voievodală dispar. 

La începutul sec. al XlV-lea Maramureşul avea ca hotare Carpaţii Păduroşi şi Munţii Rodnei, Lăpuşului, Oaşului şi Bârjavei; iar pe câmpia Tisei se întindea până la Teceu, de unde începea ţinutul locuit de coloniştii germani, aduşi de regele Andrei al III-lea. În 1329 câmpia Tisei până la Craia este anexată Maramureşului, care în 1385 se transformă în comitat feudal al Ungariei. în 1454, la cererea nepoţilor fostului Voievod Seneslau de Ung şi la intervenţia lui Iancu Huniade, se mai anexează Maramureşului şi ţinutul superior al văii Bârjava, cu 5 localităţi şi hotarele lor, care formau proprietăţile voievodului român de Ung. După aceasta Maramureşul rămâne neschimbat până în 1920, când reprezenta o suprafaţă de 10.354 km2, cu 939.991 jug. păduri, 303.251 jug. fâneţe, 215.040 jug. păşune, 186.086 jug. arături, 5.808 jug. grădini cu pomi, 181 jug. vii, 181 jug. papură şi 37.060 jug. neproductiv; adică în total 1.689.139 jug. Populaţia atingea cifra de cca. 400.000 suflete, locuind 157 comune împărţite în 10 plase administrative.

În 1920 Maramureşul din dreapta Tisei a fost cedat Cehoslovaciei, iar în 1939 Ungariei, reducându-se Maramureşul la o suprafaţă de 3.381 km2, cu 338.100 ha. ce se împart în 165.911 ha. păduri şi goluri de munte, 113.605 ha. păşuni şi fâneţe, 34.836 ha. teren însămânţat, ce produce cantitatea de hrană necesară populaţiei pe 2 luni, 3.609 ha. grădini cu pomi şi 20.058 ha. neproductive. După informaţiile statistice din 1938, populaţia se ridică la 169.177 suflete, şi anume: 97.269 români, 4.734 ţipţeri, 19.864 ruteni şi elemente rutenizate, 9.880 elemente maghiarizate şi 37.430 evrei; iar după confesiune sunt 107.922 greco-catolici, 9.13? ortodocşi, 11.238 romano-catolici, 3.434 calvini şi 37.430 mozaici. Populaţia locuieşte în 58 comune rurale repartizate în 4 plase administrative şi într-o singură comună urbană, Sighetul. La 5 sept. 1940, Maramureşul a fost ocupat de trupele maghiare şi reunit cu părţile sale integrate de peste Tisa. 

Ca nume Maramureşul este foarte vechi şi se pierde în limba unui popor dispărut în negura preistoriei. În documente el nu figurează decât după ce vine în contact cu ungurii, fiind amintit pentru prima dată în 1199. În documentele latine poartă numele de: Maramorisius, Maramurus, Maramorosius, Maramoros şi Marmaţia; iar în cele greceşti, slavone şi poloneze: Maramureş şi Maramorâş. 

Interpretarea etimologică a numelui diferă de la autor la autor. Canonicul I. Bunea îl detivă de la Marmore, un Marus din neamul lui Maurus, care ar fi fost primul descălecător şi de la care şi-ar fi luat numele râul Mira şi familia Mariş. Ca argument invocă faptul că în actele Patriarhiei Constantinopolitane din anii 1390 - 1400 Moldova se numeşte Maurovlahia, ce ar însemna ţara vlahilor originari din Maramureş. N. Densuşianu şi Maior I. Marţian îl derivă din cuvântul Marimorusa, care în limba Cimbrilor însemna mare moartă, nume ce s-ar fi dat Maramureşului din cauza maselor de ape care înainte de era neolitică acopereau întregul şes al Panoniei, până în munţii Bucovinei. Părerea pare să fie confirmată şi de numele Mortua, Mortva şi Moitua Magna, sub care figurează în unele documente medievale nişte mlaştini dintre bazinele Dunării şi Tisei. Istoricul Timon susţine că Maramureşul şi-ar fi luat numele de la râul Mara, care în mai multe documente din sec. XIV - XV figurează sub numele de: fluvius Maramorisius, Maramoris şi Maramarus. Dr. I. Mihalyi este de părere că Maramureşul ar deriva din cuvântul marmură, cu intercalarea unui a, ca şi la cuvântul aramă derivat din armă. Aceasta pare să fie adevărată, deoarece marmură de calitate inferioară se găseşte în cantitate mare în mai multe localităţi din Maramureş, ca la Săcel, Borşa, Repedea, Ariniş şi Nireşel. 

Ca o curiozitate mai amintim că ungurii încearcă să derive numele din cuvântul unguresc: „măr ma rossz" (azi e rău), iar evreii din cuvântul ebraic: „marmaraiş", forma superlativă a adjectivului mar - amar.

va urma

Raportul Comisei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 (VII)

ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989 (2) - continuare

Planul de intervenţie militară străină în Revoluţia Română

Sub titlul „Răzbunarea hienelor roşii ale lui Ceauşescu” ziarul flamand „Blik” din 27 decembrie 1989, afirma cifra  de 100 mii morţi, iar cu referire la osuarul din Timişoara relatează „mai mult de 4 mii de oameni au fost aruncaţi într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii. Înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile şi picioarele cu sârma ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi au fost aruncaţi de vii în groapă, apoi omorâţi cu apă fierbinte. După fuga securiştilor cadavrele au fost deshumate. Numai în oraşul Timişoara unde a început insurecţia, au pierit 12 mii de cetăţeni. Securitatea a împuşcat cei 800 de copii. Printre ei, 45 asistau la un spectacol de teatru de păpuşi. Mitralierele i-au secerat. Medicii chirurgi fac operaţii pe bandă rulantă. Dar – zice un medic disperat – oamenii mor în mâinile noastre. Nu mai avem rezerve de sânge. Bestiile de la securitate au făcut rezervele noastre inutilizabile. Trebuie să ne ocupăm de 50 mii de răniţi.”

„Le Soir” din 28 decembrie 1989 relatează: „mai multe victime au fost torturate şi iradiate timp de mai multe minute cu raze X, iar altele au fost  asasinate cu arme chimice”.

Astăzi adevărul este cunoscut. A fost vorba de o monstruoasă campanie de minciuni dusă de comun acord de mass-media Occidentală şi de agenţii de presă reformatoare din est. Scopul lor în România era, să asmută masele pentru generalizarea revoluţiei în toată ţara, iar în Occident se urmărea reuşita unei enorme campanii de propagandă contra comunismului şi pregătirea spiritelor aşa cum sugera Ronald Dumas, ministrul francez de externe „pentru datoria de a interveni". Cetăţeanul român victimă sau criminal, devenea odios.

Minciuna descoperită a obligat mass-media Occidentală să îşi asume responsabilitatea acestor „erori” pe seama agenţiilor de presă est-europene „neobişnuite” cu „libertatea presei recent descoperită”. Deci de vină au fost până la urmă romanii, ungurii, sârbii.

Oricum o vină purtăm şi noi. Transmiterea la TV a procesului şi execuţiei celor doi dictatori. Nu vrem să comentăm acum graba procesului şi a execuţiei dar trebuie să acordăm atenţia cuvenită modului în care caseta a ajuns în Occident. Dacă până în acel moment opinia publică mondială ne era extrem de favorabilă, odată cu apariţia procesului pe ecranele TV-urilor din lumea întreagă începea clar acţiunea de defăimare a revoluţiei („o minciună de talie mondială”) şi respectiv o denigrare a întregului popor român. Poate că exageram dar, noi credem că procesul şi execuţia, prost filmate, au pornit un al doilea scenariu de îndepărtare a simpatiei mondiale provocată de revoluţia română şi care, ar fi ridicat ţara noastră înaintea tuturor altor ţări foste socialiste, care şi-au rezolvat revoluţiile de catifea sau de bumbac în cea mai discretă şi bună înţelegere. Rezultatul îl simţim şi astăzi când din toate aceste ţări, noi am rămas în opinia presei mondiale, o ţară neocomunistă sau criptocomunistă cu toate consecinţele care decurg. Mai credem, de asemenea, că barbarizarea porului român avea ca scop cea de a III-a încercare de război civil în România revoluţionară. Între românii setoşi de sânge şi biata populaţie minoritară maghiară, şi deci necesitatea unei intervenţii internaţionale. Să revenim la decembrie 1989:

Conform opiniilor ziarului Wall Street Journal (11 ianuarie1990) Radio Europa Liberă, post emiţător CIA (buget 250 milioane dolari pe an) a avut în România o influenţă mai mare decât în oricare altă ţară. „Când masacrele de la Timişoara au început – notează ziarul bursei americane – posturile emiţătoare străine au difuzat informaţia conform căreia anumite cadre ale armatei refuzau să se supună ordinelor. Această informaţie a contribuit la amplificarea revoltei şi a încurajat oamenii să-şi rişte vieţile pe străzi. Secţia română a Europei Libere emitea fără întrerupere. Foştii agenţi ai Securităţii care trăiau în Occident dădeau la iveală informaţii care permiteau să fie localizate tunelurile subterane secrete.

Dacă totuşi din zecile de ziarişti,unii au încercat să spună adevărul, cu referire la numărul victimelor, atunci redacţiile respective le-au anulat reportajele sau au amplificat cu bună ştiinţă cifrele (Le Soir din 17.02.1990) iar Le Nouvel Observateur (05.04.1990) remarca faptul că a devenit  tradiţie ca redacţiile „să facă jocul moderator faţă de emoţiile brutale” culese de ziarişti la faţa locului, dar „în cazul României s-a întâmplat contrariul."

De ce au fost necesare aceste minciuni în mare majoritate la adresa securităţii? Pentru a angaja poporul în lupta împotriva ei.

Dar ce putem spune când însăşi televiziunea noastră care a arătat revoluţia în direct, ne creează o viziune de război civil care mira şi pe străini. Astfel, Michele Costex care dirija echipa AFP în timpul evenimentelor din Decembrie, găseşte la venirea sa în ţară un Bucureşti destul de calm, ca şi Guy Sjtbon trimis al săptămânalului Le Nouvel Observateur. Cu excepţia a cinci locuri publice unde se desfăşurau luptele transmise de televiziune, oraşul era absolut intact. Au fost atinse circa 50 de clădiri din care 10 au fost parţial distruse prin foc şi tiruri.

O altă problemă ce considerăm a suscita interes, rezultă şi din imaginea făcută intenţionat de Pacepa (agent CIA) securităţii româneşti. În interviurile date ziarelor Le.Figaro din 16.01.1990 şi La Libre Belgique din 26.121989, prezintă securitatea „ca garda pretoriană servilă în mod absolut cultului ceauşist”. „Trebuia mai întâi să-l protejeze pe Ceauşescu personal, îl urmau pretutindeni, deplasându-se câte 40 mii odată, de la zona din jurul Bucureştiului până la diferite reşedinţe de vară sau de iarnă ale dictatorului”… „Dispuneau de tancuri, elicoptere, arme grele”. Compatrioata noastră, Doina Cornea, declara pentru Die Morgen din 28.12.1989: „Erau mai mult de 1 milion de securişti”, iar după Stelian Tănase de la Uniunea Scriitorilor existau 2.740.000 de agenţi.

Dacă politica independentă dusă de România, la început era susţinută de Occident, după venirea la putere în URSS a lui Gorbaciov, politica românească nu a mai corespuns, lucru ce a determinat boicotarea ţării pe plan economic. Le Monde (15.02.1990) scrie că „strigătul de alarmă era exagerat în raport cu realitatea. Ceauşescu a remarcat că era vorba de o ofensivă mondială care în vest îşi lua revanşa pentru teritoriile pierdute în 1945.”

Concluzia certă era că în est ca şi vest Ceauşescu devenise omul care trebuia doborât. În interior în Decembrie 1989, 95 % din români îşi doreau acelaşi lucru.

De la primele manifestări de la Timişoara şi, noi spunem şi cu mult înainte, corespondenţii Glasnosti-ului, împreună cu Europa Liberă şi alte componente ale mass-mediei au făcut totul pentru a amplifica situaţia internă, pentru a scoate în stradă o mulţime cât mai numeroasă, pentru a diviza armata, pentru a distruge completamente securitatea şi celelalte organe de opresiune care cunoşteau metodele şi procedeele folosite, urmărindu-se de fapt un război civil. Comportamentul armatei, al manifestanţilor şi chiar al securităţii, a stricat toate planurile externe.

„Minciunile folosite de mass-media străină; nu diferă cu nimic de dezinformarea fascistă. Ceauşescu a fost răsturnat printr-o acţiune convergentă din est şi din vest. Complotiştii aveau nevoie de asasinat şi minciună pentru a putea atribui României în viitor statut de nouă semicolonie.” (Michel Mommerency – ziarist la ziarul Solidoire, Bruxelles). Deci după părerea unora poporul român nu a jucat nici un rol. Este un mare neadevăr.

Ne vom opri aici cu această sumară selecţie de informaţii şi opinii, culese din diferite domenii inclusiv ale mass-mediei internaţionale, dar nu înainte de a ne îngădui să formulăm, unele consideraţii.

În baza unui plan conceput, printr-o acţiune convergentă din est şi vest, mass-media internaţională a urmărit probabil, într-o primă fază, crearea condiţiilor de declanşare a unor acţiuni revoluţionare, între populaţia civilă şi forţele de opresiune, prevăzute a se solda cu pierderi umane şi materiale. În a doua fază slăbirea reciproca a organelor puteri armate a ţării, prin declanşarea unui autentic război civil, între armată şi securitate. În faza a III-a „românii barbari” trebuiau să se întoarcă împotriva etniilor conlocuitoare. Urma firesc o intervenţie străină, de genul celei din Panama sau Iugoslavia, bineînţeles pacifistă, care ar fi trebuit să impună ordinea şi pacea în ţară.

Care a fost în fapt obiectul asupra căruia a acţionat mass-media internaţională:

-        asupra opiniei publice mondiale în general;

-        asupra propriilor naţiuni în special cu diversificare de la o naţiune la alta;

-        asupra diasporei romaneşti;

-        asupra românilor-dizidenţi;

-        asupra populaţiei româneşti din interiorul ţării;

-        asupra naţionalităţilor conlocuitoare.

Acţiunea s-a desfăşurat urmărindu-se probabil următoarele scopuri

-        căderea regimului totalitar ceauşist;

-    demascarea, odată în plus, a sistemului comunist, cruzimilor şi atrocităţile de care era capabil, paralelizarea lui cu nazismul, în scopul creării unei stări de spirit repulsive şi crearea condiţiilor scoaterii lui în totalitate, din istoria omenirii;

-       barbaria poporului român, care a fost capabil de asemenea atrocităţi „măcel, genocid” înfăptuite de armată si diabolicele procedee folosite de organele de opresiune ale miliţiei şi securităţii;

-        învrăjbirea şi dezbinarea diasporei româneşti, lansarea ei în activităţi destabilizatoare;

-        realizarea de panică şi haos creându-se condiţii de declanşare a unui război civil în întreaga ţară;

-       învrăjbirea naţionalităţilor conlocuitoare, pe fondul drepturilor omului dirijarea lor pe direcţii violente, pe răzbunare şi intoleranţă. Renaşterea visurilor imperiale şi a uniunilor statale de mult apuse. Şi toate acestea asupra României. De ce?

Fiindcă România era şi este o ţară de mărime mijlocie, cu un important potenţial economic şi militar, dispusă într-o zonă geografică de importanţă strategică deosebită, era singura ţară care îşi mai permitea o anumită independenţă şi de o parte şi de alta. În lume şi în special în Europa, nu este loc pentru prea multe naţiuni mari. Sunt necesare state mici, dependente de cele mari.

Câţi morţi au fost în Panama, în Afganistan sau în Cecenia? Nu se ştie precis şi nici informaţiile mass-mediei nu au spus. Erau în joc interesele celor mai mari forţe ale lumii. Deci discreţie. Dar în România, în special la Timişoara, precizia a fost maxima: 4.632 nici mai mult nici mai puţin.

Având la bază, cum apreciau unii ziarişti, o „monstruoasă strategie a dezinformării”, s-a urmărit barbarizarea poporului român şi a organelor sale de opresiune, la care, trebuie să recunoaştem o contribuţie importantă, a adus şi televiziunea română prin imaginile şi mai ales „informaţiile”emise pe postul naţional.

Este remarcabilă „regia” făcută de un redactor a unei televiziuni venite  la Timişoara, care în complicitate cu unii aşa-zis revoluţionari au dezgropat cerşetori morţi la Timişoara şi i-au filmat. Astfel, au fost prezentate lumii întregi imagini cu morţi legaţi cu sârmă ghimpată şi o femeie cu un copil mic mort deasupra ei. Femeia murise dintr-o comă alcoolică, iar copilul fusese luat dintr-o morgă a unui spital.

Vom încheia acest capitol, cu convingerea ferma, că Revoluţia din Decembrie 1989, este opera poporului roman şi nu un produs de import al instituţiilor de informaţii în mass-media din străinătate. Este de datoria noastră însă să conştientizăm întregul popor şi să-i dăm descrierea faptelor aşa cum au fost, totodată să-i dăm încrederea că el este singurul autor al dărâmării regimului tiran ceauşist.

„În 1989 cele două mari puteri la Malta sau în alta parte, au căzut de acord asupra urgentării problemei româneşti (aflată sub influenţa sovietică, încă de la Yalta). Această acţiune a acoperit întâmplător acţiunea din Panama făcută de SUA. Aceste două acţiuni trebuiau să rezolve interesele „directe ale celor două mai puteri; în acest sens SUA a acordat tot sprijinul informaţiei de care dispunea acţiunilor din România. Ceva însă nu a reuşit conform planului şi aşa a început acţiunea de defăimare nu numai a revoluţiei, ci a României în general. Sigur că aici a intervenit şi neprevăzuta cădere a URSS-ului şi a lui Gorbaciov. Balanţa a trecut de partea „serviciilor” de peste Ocean dar un nou adversar intra în scenă: „reprezentanţii Europei”. „România trebuia blamată, slăbită, sărăcită pentru a putea fi mai uşor introdusă sub o alta formă de influenţă politică şi economică. Dar, dispariţia URSS nu a desfiinţat interesul acestui imperiu asupra României. Iată-ne din nou, pentru a câta oară în istorie în faţa a trei puteri. Care va fi viitorul ţării noastre ? Depinde de noi, de conştiinţa noastră dar mai ales de hotărârea fermă de care trebuie să dăm dovadă. Nu vom învinge decât uniţi şi alături de popor aşa cum am fost în decembrie 1989” (Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu).

va urma

Voievodatul Maramureşului

Voievodatul Maramureşului a fost o formaţiune politică românească în perioada medievală, care a ocupat teritoriul geografic al Ţării Maramureşului şi care a existat până la sfârşitul veacului al XIV-lea când s-a transformat în comitat al Coroanei Ungare, prin eforturile abile ale regilor din dinastia de Anjou.

Pe plan intern Voievodatul Maramureşului era o uniune de formaţiuni autonome, cnezate de vale, conduse de cnezi locali, urmaşi ai giuzilor (jude de sat) aleşi de obşti din rîndurile ţăranilor. Funcţia de voievod al Maramureşului era de asemnea electivă, dar alegerea se făcea dintre cei mai vrednici şi mai puternici cnezi de vale.

Despre începuturile acestui voievodat se ştie prea puţin, însă transformarea lui în comitat a fost un proces îndelungat şi complex, realizat prin acordarea de titluri nobiliare cnezilor maramureşeni şi integrarea lor în nobilimea regatului, şi prin atribuirea demnităţii de comite chiar voievodului Maramureşului.

Începuturile voievodatului

Este greu de precizat timpul în care apare Voievodatul Maramureşului, probabil undeva la pragul dintre milenii, în urma coagulării unor structuri de organizare la baza cărora stătea obştea sătească, condusă de un jude ales, şi unde hotărîrile importante erau luate de sfatul bătrînilor.

Prima menţiune documentară a sa datează din 1.199 cu ocazia unei vînători a regelui Emeric al Ungariei. Denumirea de "pădure regală" cu care este atestat în secolul XIII ne arată că înainte de 1300 acest ţinut nu intra în Regatul Ungar, ci se afla la marginea sa, iar asupra lui nu se exercita autoritatea nici unui stat feudal.

Pînă la mijlocul veacului al XIV-lea nu putem vorbi de o pătrundere efectivă, şi cu atât mai puţin de o stăpînire ungară în Maramureş. Dovada este şi faptul că satele româneşti de pe valea Izei, Marei, Cosăului şi Vişeului nu sunt pomenite cu numele, deşi existau după cum arată arheologia şi documentele ulterioare. Dealtfel mai toate vor rămâne până azi cu o populaţie compact românească.

Perioada voievodatului

In veacurile X - XIII populaţia Maramureşului era estimată la 8.000 - 10.000 de locuitori, grupată în 100 de aşezări identificate şi localizate cert ceea ce înseamnă mai puţin de 1 locuitor/ km2.

Cu toate acestea, Maramureşul a dat pe toată perioada voievodatului, dar şi dupa aceea, oşteni de seamă Regatului Ungar, Poloniei si Haliciului, iar oastea voievodului a participat alături de armatele regale in cele mai importante bătălii care s-au dat în estul regatului cu tătarii, cu lituanii, cu turcii sau cu moldovenii.

Oamenii se ocupau cu agricultura, culturile predominante fiind secara şi ovăzul, dar şi hrişca şi cînepa, principalul material textil pentru îmbrăcăminte. Creşteau vite - 40% din oasele găsite la reşedinţa din Cuhea le aparţin, precum şi 50% din cele găsite în vatra Sarasăului - cel mai adesea din rasa Brună de Maramureş, bine adaptată condiţiilor aspre din această zonă. Oile erau duse vara la munte pentru păşunile bune pe suprafeţe imense, iar porcii - rase primitive, asemanătoare celor sălbatici, erau mînaţi în turme la marginea satelor. Populaţia fiind rară şi pădurile ocupînd zone întinse, vînatul şi culesul ciupercilor şi a fructelor de pădure erau încă surse importante care completau hrana maramureşenilor.

Satele erau mici, 20-25 de case, iar la o medie de 3 membri pe familie acestea nu puteau depăşi 70-80 de locuitori. Obştile săteşti stapîneau în comun apele, păşunile, şi pădurile iar pămîntul arabil împărţit periodic membrilor obştii de Sfatul Bătrînilor, care deasemnea lua hotărîrile importante pentru comunitate.

Economia s-a bazat întodeauna pe munca ţăranilor liberi, iobăgia a fost cunoscută tîrziu în Maramureş, şi chiar atunci era mai degrabă o excepţie la curţile cneziale. Iobagii sînt pomeniţi mai ales începînd din secolul XV pe domeniile feudalilor străini şi a oaspeţilor regali. Această organizare va duce, odată cu creşterea populaţiei, la fărîmiţarea atît de măruntă a pămînturilor prin împărţire între urmaşi, încît locuitorii satelor, deşi liberi prin lege vor fi in mare parte săraci, fiind obligaţi să trăiască din puţinele produse ale gospodăriei sau sa lucreze la cele cîteva familii mai înstărite din sat.

Perioada de dezvoltare şi afirmare a voievodatului a corespuns cu importante schimbări sociale şi politice.

Organizarea în obşti săteşti şi teritoriale, care a dominat vremurile preistorice dar şi perioada migraţiilor a început sa se schimbe. Din interiorul ei s-au ridicat juzii aleşi, care în timp vor cîştiga o poziţie socială mai înaltă, şi pînă la urma şi o bunăstare materială superioară, devenind cnezi. Aceştia nu erau alţii decît fruntaşii satelor, membrii ai obştii de ţărani liberi, care nu s-au separat de aceştia ca interese şi mentalitate ci au fost suţinători si apărători ai obştilor.

Cînd Maramureşul a fost cunoscut şi satele lui menţionate în documentele cancelariei ungare din veacul al XIV-lea, poporul român de pe aceste văi a ieşit la iveală cu o organizare care presupune o temeinică evoluţie în timp. Dar aceste atestări arată în acelaşi timp tocmai apropierea stapînirii ungare de hotarele voievodatului. În vremea apariţiei cnezilor maramureşeni în documente, instituţia cnezială lua contact cu feudalismul şi intra într-o fază de descompunere.

Regii Ungariei vor oferi titluri nobiliare cnezilor de vale, şi mai apoi celor de sat, şi îi vor întări prin diplome asupra moşiilor pe care de fapt le stăpîniseră şi pînă atunci, tranformîndu-i din fruntaşi ai satelor aleşi de obşte, în stăpîni feudali cu drepturi nobiliare atestate chiar de regalitate.

Pe de altă parte, înca din secolul XIII a început pătrunderea de oaspeţi regali (colonişti germani) pe valea Tisei, în partea de vest a Maramureşului unde întemeiază 5 tîrguri: Visc, Hust, Teceu, Câmpulung şi Sighet.

Acestă ofensivă a feudalismului ungar nu putea să nu afecteze situaţia locuitorilor Maramureşului, la toate nivelurile.

Sfîrşiul voievodatului. Transformarea în comitat

Declinul voievodatului maramureşan se datorează destrămării relaţiilor sociale care au stat de sute de ani la baza lui, prin avansul feudalismului ungar înspre acest teritoriu.

Viaţa obştilor libere a fost afectată de transformarea cnezilor, reprezentanţi ai obştii, în nobili, reprezentanţi ai regalităţii. Dar nici cnezii nu au putut accepta uşor noua stare de lucruri, deoarece titlurile nobiliare îi făcea supuşi ai regelui, şi îi priva tocmai de avantajul cel mai mare de care se bucurau pînă atunci, libertatea şi autonomia locală.

Voievodul Maramureşului era stăpînitor peste întreg ţinutul, conducător al armatei maramureşene când acesta mergea la luptă, dar şi judecător în pricinile importante pentru cei pe care îi conducea. După venirea oaspeţilor regali în valea Tisei, aşezările lor ies de sub stăpînirea voievodului. De asemnea strîngerea oastei când aceasta se făcea pentru ajutorul regelui, va deveni sarcina castelanului de Hust, iar judecarea cazurilor cele mai importante va trece în atribuţia unui reprezentant regal.

În aceste condiţii, o parte din cnezii maramureşeni vor trece munţii pentru a se stabili în regatul Poloniei, unde s-au remarcat prin fapte de vitejie şi au primit moşii şi titluri nobiliare, dar şi dreptul de a stăpîni după datinile străvechi româneşti domeniile dăruite. Alţii vor trece înspre sud, în Năsăud, Țara Lăpuşului sau Chioar.

Dar evenimentul de cea mai mare însemnătate istorică a fost trecerea în Moldova a voievodului Bogdan I şi întemeierea statului medieval independent al Moldovei. Voievod al Maramureşului din 1342, intră în conflict cu regele Ungariei şi după 17 ani de rezistenţă hotărăşte să treacă munţii chiar în anul cînd moare voievodul Sas, fiul lui Dragoş I. Bogdan I a învins oastea lui Balc, urmaşul lui Sas devenind primul voievod al Moldovei de sine stătătoare.

Balc trece munţii în Ardeal şi cere sprijinul regelui ungar Ludovic I, dar armata regală este înfrântă de oştile lui Bogdan. Balc va primi însă, ca recompensă pentru credinţa lui, domeniile lui Bogdan, iar în 1365 şi conducerea voievodatului Maramureşului, aflat în acest răstimp în stăpînirea nepoţilor lui Bogdan, Ștefan şi apoi Ioan.

Balc va conduce Maramureşul timp de 30 de ani în dubla calitate de voievod şi comite, perioadă în care populaţia şi cnezii se vor obişnui cu noile instituţii feudale, făcându-se astfel trecerea lină la structura de comitat.

Cnezii maramureşeni vor face alianţe şi căsătorii cu membri ai nobilimii ungare, iar unii dintre ei se vor integra acesteia. Un nepot al lui Balc, pe nume Dragoş, se va converti la catolicism, şi va pune început familiei Dragfi care va juca un rol important în istoria regatului ungar.

Balc a continuat însă politica tradiţională de autonomie a Maramureşului, iar spre sfârşitul veacului al XIV-lea se împacă cu moldovenii şi face chiar alianţă cu aceştia. În luna august a anului 1.381 Balc, împreună cu fratele său Drag, vor merge până la Constantinopol pentru a obţine pentru mănăstirea ortodoxă din Peri statut episcopal. Patriarhul Antonie al Constatinopolului de la acea vreme va răsplăti osteneala lor, acordînd egumenului mănăstirii rangul de exarh patriarhal, cu autoritate peste Maramureş, Ugocea, zona Oaşului şi Medieşului din Sătmar, Sălaj, Ciceu şi Almaşul Bihorului. Este cea dintâi menţiune sigură a unei structuri bisericesti episcopale româneşti la nord de Dunare. Aici se vor traduce şi primele texte bisericeşti în limba română.

Comitatul Maramureşului, continuatorul voievodatului, a păstrat un oarecare grad de autonomie şi în secolele care au urmat, mai ales că în fruntea lui s-au aflat cel mai adesea comiţi de origine românească.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Voievodatul_Maramure%C8%99ului

Doi judecători la puşcărie

Direcţia Naţională Anticorupţie face periodic comunicări publice cu privire la finalizarea unor cauze pe care le-a avut în lucru. Un comunicat care a fost prea uşor trecut cu vederea de mass-media naţională este cel de mai jos prin care DNA ne informează cu privire la condamnarea definitivă la închisoare cu executare a doi judecători de la Tribunalul Judeţean Dolj şi a doi avocaţi. Judecătorii au luat mită, iar avocaţii au fost cu traficul de influenţă. Citiţi comunicatul şi haideţi, ca atunci când este cazul, să recunoaştem procurorilor meritul de a lucra cu adevărat pentru îndepărtarea corupţiei din "sistem"! (Cornel SABOU)

COMUNICAT DNA

Prin decizia penală nr. 347 din 30.01.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a hotărât următoarele: 
Condamnă pe inculpatul DIACONESCU MARIUS – BOGDAN, fost judecător la Tribunalul Dolj, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea, atât pe perioada detenției, cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Condamnă pe inculpatul ANGHEL LAURENȚIU - TRAIAN, fost judecător la Tribunalul Dolj, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea, atât pe perioada detenției, cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: trafic de influență și complicitate la infracțiunea de luare de mită.
Condamnă pe inculpații MILITARU ION, fost avocat în cadrul Baroului Olt și CIUCĂ OCTAVIAN – TIBERIUS, fost avocat în cadrul Baroului Dolj, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni și respectiv 2 ani închisoare, cu interzicerea, atât pe perioada detenției, cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Dispune confiscarea de la inculpatul Militaru Ion a sumei de 6.000 euro și de la inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a sumei de 15.000 euro, în favoarea statului. 

DEFINITIVĂ 

Inculpații au fost trimise în judecată de către DNA la data de 28 iunie 2010, vezi comunicat nr. 251/VIII/3 din 29 iunie 2010. 

Dacă dai în mine, dai în fabrici şi uzine

Dacă dai în mine, dai în fabrici şi uzine! Cam asta este mentalitatea de tip comunist moştenită de “capitaliştii” autohtoni care fac legea în România!

CNA a amendat postul B1 TV cu 70.000 lei pentru că jurnalistul Robert Turcescu nu ar fi fost echidistant politic şi pentru că i-a permis domnului Puric, într-o emisiune de-a sa, să spună că trăim într-un stat mafiot. Că Turcescu este foarte afiliat politic de tabăra lui Traian Băsescu o ştie toată ţara, nu e un secret şi nici o "ştire"descoperită ieri. Chiar şi eu am scris, nu o dată, în sens negativ despre această chestiune, “condamnând” afilierea politică a unor jurnalişti. Asta, însă, până la urmă e o caracteristică ce ţine de caracterul omului, nu de altceva. Dacă unii jurnalişti aleg să susţină un anumit demers politic e treaba lor. Nu doar Turcescu e în această postură. Sunt mulţi alţii care îl susţin pe Ponta, alţii pe Crin etc. Banii sunt la politicieni, iar pentru a avea acces la bani, la mulţi bani, te faci preş, slugă şi sclav la poarta unui politician, iar acesta te recompensează. De aceea, jurnaliştii afiliaţi duc în spate “războaie” grele pentru a justifica în ochii “sponsorilor” câştigurile pe care le pretind. Tot de aceea, vedem în mass-media (îndeosebi în televiziuni) lupte extrem de violente între jurnalişti care reprezintă interese politice divergente. Paradoxal, politicienii, pe scena lor vizibilă, nu se bat aşa cum o fac jurnaliştii care servesc aceste interese politice!!!

Până la un punct, aceste situaţii ar putea fi de înţeles. Oamenii se atacă, se acuză, se înţeapă în funcţie de talentul pe care-l au, de pregătire, de competenţă. Lucrurile ar trebui să rămână în acest cadru şi cineva, undeva să contabilizeze rezultatele. Din păcate, însă, în România când un lucru merge prost nu e bine până nu merge şi mai prost! Nu e suficient că sensul curat de a face presă a fost deturnat, mai trebuie să implicăm şi instituţiile statului în această mizerie. Aşa a ajuns postul OTV să fie interzis, aşa se ajunge acum la amenzi date de CNA pentru opinii care nu convin. Pentru opinii...!

Nu mă mai miră nimic. Până la urmă, jurnaliştii ăştia amendaţi (Antena 3, B1 TV etc) culeg ceea ce au semănat. Şi-au bătut joc de misiunea sfântă a jurnalismului liber, şi-au vândut sufletul Satanei politice şi acum se plâng de abuzuri! Da, sunt abuzuri, sunt interferenţe nepermise într-un stat cu pretenţii democratice, dar tot abuz e să fii jurnalist vândut! E condamnabil ca statul să amendeze un jurnalist pentru o opinie, dar e la fel de condamnabil ca jurnalistul să-şi construiască opinii pe bani plătiţi de politicieni! Nici uneia din părţi nu le e ruşine pentru că nici una din părţi nu simte penibilul în care se scaldă. 

Să-i lăsăm aşa cum sunt, cu “durerile” lor corupte, cu “argumentele” lor contabilizate în euro şi cu strigătele lor disperate către nicăieri. Sunt doar păsări călătoare pe cerul jurnalisticii adevărate, iar viitorul sănătos al acestei ţări nu va reţine nicidecum faptul că în România au existat cândva un Turcescu sau un Gâdea care s-au dat de ceasul morţii pentru că adversarii LOR politici i-au amendat.   

Pe curând...

Cornel SABOU

Raportul Comisei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 (VI)

ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989 (1)

Presa Occidentală şi minciunile despre Revoluţie: 

zeci de mii de morţi, copii sfârtecaţi, femei gravide ucise, oameni desfiguraţi cu acid etc...

Contextul intern premergător acţiunilor revoluţionare din decembrie 1989 a fost influenţat şi prin diversele şi deosebit de intensele acţiunilor desfăşurate în mass-media internaţională având ca obiectiv crearea de situaţii revoluţionare violente şi chiar a unui război civil, pe fondul nemulţumirilor existente, generate de dificultăţile şi greutăţile specific crizei economice şi social politice prin care trecea ţara.

Deşi cu un grad destul de scăzut de credibilitate, demonstrat şi cu prilejul unor sondaje efectuate în diferite ţări, industria mass-media dovedeşte, a fi, totuşi, un factor permanent şi important de influent în starea psihică şi morală a populaţiei.

Principalele mijloace de acţiune au fost şi sunt radioul, televiziunea şi presa scrisă. Dar trebuie menţionat că, în general, radioul a acţionat în special asupra populaţiilor locuitoare în ţările din est, iar presa scrisă şi televiziunea au avut misiunea expresă de a informa sau „intoxica” propria naţiune.

În cursul anului 1989, atât postul de radio Europa Liberă, ca şi covârşitoarea majoritate a presei vorbite sau scrise din exterior au intensificat activitatea în scopul destabilizării situaţiei din ţările comuniste est-europene şi crearii unor premize pentru răsturnarea regimurilor totalitare existente în aceste ţări.

Sunt suficiente exemplele când presa a fost folosită mai eficient în „războiul convenţional” şi în acest scop au fost puse la punct experimente în diferite zone ale lumii programe de acţiune, sub ducerea şi auspiciile serviciilor secrete ale unor state. Este un lucru dovedit că în majoritatea cazurilor presa scrisă, peste 67%, conţine ştiri pornind de la reflecţii şi opinii emanate de la deţinătorii puterii politice şi economice.

Din interese politice, în mass-media, se acordă mai multă atenţie interpretării faptelor decât acestora în sine, iar din această cauză difuzarea este în majoritate incorectă. Mai trebuie adăugat, că s-a constatat o flagrantă inegalitate de tratament aplicată diferitelor evenimente petrecute unde, ca de exemplu exagerări voite fără suport faptic şi de care nu a fost scutită nici ţara noastră. Putem astăzi să afirmăm că România a constituit chiar un exemplu al manipulării prin „dezinformare” în mass-media şi influenţa acestor informaţii asupra revoluţiei române pentru ca apoi, folosind aceleaşi mijloace să obţină dărâmarea acestui  mit considerând tot ceea ce s-a petrecut în decembrie 1989 ca „cea mai mare minciună a secolului”. Bineînţeles noi eram vinovaţi. Astfel, victimele au devenit eroi şi apoi mincinoşi printr-o studiată manipulare obţinută într-un complot sau intoxicare a mass-mediei mondiale.

Încă din perioada Războiului Rece, s-a acţionat asupra ţărilor din estul Europei cu mijloace de emisie radio în limbile lor naţionale. Astfel, au putut fi proliferate zvonuri false şi la adresa acţiunilor revoluţionare din ţara noastră, în decembrie 1989, potrivit cărora la Timişoara ar fi fost 532 morţi, 1.282 răniţi. 13.214 arestaţi, 7.613 condamnaţi la moarte”: ştirile cu referire la „măcelul” de la Timişoara au fost difuzate de televiziunile din Europa Centrală şi ulterior de celelalte agenţii din întreaga lume (Liberation 04.04.1990).

Zvonul lansat are la origine o dezinformare deliberată probabil, cu o singură sursă (după opiniile unora Radio Europa Liberă).

Este bine cunoscut că Agenţia Guvernamentală de Informaţii U.S.L.A. a avut un buget anual de un miliard dolari, pentru anul 1989 şi avea misiunea de a răspândi în lume versiunea americană a unor evenimente, precum şi justificarea în replică a unor acţiuni. De menţionat, că această agenţie, conţine posturi de radio de propagandă ca: Vocea Americii, Europa Liberă, Radio Libertatea (pentru fostul U.R.S.S.) etc. Numai Vocea Americii a fost subvenţionată în anul 1989 cu 260 milioane dolari. (Celsius, nr.15 ianuarie 1989 pag. 16).

În perioadele de criză şi tensiune internaţională, aceste posturi îşi redublează eforturile cu scopul, declarat de a „străpunge barierele de informaţii care înconjoară societăţile închise”.

Dacă unele posturi radio, se limitează la apărarea unor interese politice ale guvernelor ce le finanţează, Radio Europa Liberă manifestă influenţe majore în treburile interne ale ţărilor din Europa Centrală şi de Vest. Astfel, domnul Juraj Vaculik, lider al studenţilor praghezi afirma că „Emisiunile Europei Libere, la Praga, erau semnalul nostru, că o scânteie şi constituisem noi înşine o bancă de date pentru difuzare de informaţii şi de directive…(Actes de la Conference de RFE/RL, Washington, decembrie1989), iar Lech Walessa aminteşte că „Solidaritatea” datorează mult posturilor de radio de propagandă. Chiar şi Sergiu Nicolaescu a declarat „am ieşit în stradă pe 21-22 datorită emisiunilor Europei Libere despre Timişoara.”

Este evident rolul deosebit pe care 1-a avut Radio Europa Liberă, în evenimentele din ţara noastră.

Tot acest post este cel care „a prevăzut constituirea Frontului Salvării Naţionale, dar cei ce urmau a face parte din conducerea acestuia trebuiau să fie semnatarii scrisorilor adresate vestului, pe 27 august şi 8 noiembrie, care printre altele afirmau că, acest post de radio este speranţa lor deoarece el „îi ajută pe români să spargă zidul tăcerii, să alunge tenebrele şi să restaureze încrederea românilor în faptul că ei nu erau singuri în lupta lor.” (Raport on Estern Europe-RFE/RL- ianuarie 1990). „Şi s-a dovedit că într-adevăr de partea românilor ca şi a altor ţări din estul Europei erau şi serviciile secrete americane, sovietice şi aparatele lor de dezinformare şi propagandă.” (Anne Maesschalk cercetător la Universitatea Liberă din Bruxelles – ziarist-jurist).

Este clar că la sfârşitul lunii ianuarie 1990, devine pentru oricine o certitudine faptul că „măcelul” de la Timişoara şi „genocidul” comis, după cum comentează un ziarist, de „monştrii arabi” ai securităţii sunt tot atâtea  minciuni deliberate.

Ar fi fost necesar şi cinstit, ca publicaţiile respective, să dea dezminţiri pe primele pagini. „O asemenea manipulare era, într-adevăr, fără precedent în istoria presei şi constituie, în sine, o informaţie eronată care era gata să determine intervenţia „brigăzilor internaţionale” sau ajutor străin. Foarte puţini, printre care redactorul-şef al publicaţiei „Le Monde Diplomatique”, a făcut acest lucru în ediţia din martie 1990.

Falsul măcel de la Timişoara este fără îndoială cea mai mare păcăleală de la inventarea televiziunii. Gianni Minoli prezentator la RAI-2 afirma că „trebuie să ne ferim de televiziune si de imaginile ei”. Referitor la datele de la Bucureşti, TV s-a lăsat condusă de tendinţele ei cele mai morbide. Fuga după senzaţional a condus la minciună şi impostură. Astfel „imaginile atroce ale măcelului de la Timişoara” erau rezultatul unor regizări (Figaro, 30 ianuarie 1990), că acele cadavre aliniate pe cearşafuri albe nu erau victimele masacrului din 17 decembrie, ci morţi dezgropaţi din cimitirul săracilor şi oferiţi cu complezenţă necrofiliei televiziunii.

Numeroase exagerări şi irealităţi au fost difuzate prin presă şi TV cu  referire la victimele din Timişoara. Nouvelle Observateur: 28 decembrie 1989: „cadavre păstrate în locuri secrete pentru a fi înmormântate sau arse”…”mulţi plângeau văzând imaginile măcelului din Timişoara Liberation: 23 decembrie 1989: „şoferi ce transportau metri cubi de corpuri şi pentru a elimina orice martori erau împuşcaţi de poliţia secretă în ceafă”. Ziarul El Pais: „cetăţeni torturaţi, copii împuşcaţi, desfiguraţi de acid”.

Constrânsă să exagereze senzaţionalul în foarte multe cazuri, media internaţională se-angajează de bună voie pe o serie de piste false.

România devenise în acea perioadă zona cea mai palpitantă. Fosta zonă închisă şi secretă pentru ziarişti, devenea instantaneu deschisă, fără interdicţii în filmări şi informaţii.

„Dat fiind complexitatea situaţiei, sutele de ziarişti nu s-au limitat în zvonuri ci şi în a reproduce vechi mituri politice, ca de exemplu: teoria conspiraţiei, făcând analogii , care structurează, în concepţia lor, aproape totul despre „revoluţia română”. Conspiraţia este opera „oamenilor de la securitate”, supraoameni, a cortegiul de exagerări, inclusiv arabi, palestinieni, sirieni, libieni ieniceri moderni, orfelini etc., capabili de cele mai mari cruzimi. Deci este limpede pentru oricine care a fost sursa intenselor dezinformări interne.

Cu referire la conducerea din bunker „Ceauşescu şi soţia sa compara contrarevoluţia, aceste batalioane negre, cavaleri ai morţii, în mod normal invizibili şi subterani”. (Le Nouvelle Observateur, 28 decembrie 1989).

Dar mitul conspiraţiei este completat cu cel al monstrului din ţara lui Dracula, era uşor să faci din Ceauşescu aşa ceva mai ales că se încadra în povestea mitică a monstrului din Carpaţi atât de cunoscută spectatorilor din lumea întreagă.

Un asemenea „vampir” trebuia să piară, transformând lupta pentru libertate într-un proces având funcţie mitică şi nu politică.

Pentru a influenţa propriile naţiuni asupra pericolului comunist că „o turbărie a secolului XX” alături de nazism şi a termina totalmente cu el, a fost necesar de regizat un sfârşit cât mai tragic, cu imagini forte, simbolice pentru „natura lui crudă”. Dacă până la revoluţia română prăbuşirea comunismului în statele din estul Europei era marcată de bucurie şi festivităţi, acum era necesară o prăbuşire cu vuiet care să amintească de monstruzitatea lui . Măcelul de la Timişoara venea să confirme similitudinea comunism-nazism, cel din urma încheindu-şi viaţa cu imaginile lagărelor de exterminare. Comunismul era astfel condamnat pe veci în mintea propriilor popoare. Le Nouvelle Observateur din 28 decembrie 1989 remarca „sfârşitul nazismului, iar azi sfârşitul comunismului”.

„Deşi mincinoase, aceste imagini erau totuşi logice şi veneau să clarifice funcţia televiziunii într-o lume în care se tinde să se înlocuiască realitatea cu regizarea ei. Ignacio Ramonet redactor şef la Le Monde Diplomatique.

Uitaţi-vă. L-au torturat, i-au smuls unghiile de la picioare. E sârma securităţii lui Ceauşescu. Jos Ceauşescu. Jos comunismul. 

În România aceste imagini vor rămâne pentru totdeauna legate de evenimente, scria un ziarist. (Die Morgen, 27 decembrie 1989). Oare, ne întrebăm noi, asta a fost simbolul Revoluţiei Române? De când poporul român sau chiar organele sale de opresiune au fost atât de sadice pentru a tortura copii, bătrâni, femei etc. cu miile (4630 morţi la Timişoara’) ? Ne punem întrebarea: Cine a minţit ? Şi de ce ?

Săptămânalul francez „Le Nouvelle Observateur” din 05.04.1990 şi cotidianul „Liberation” din 04.04.1990 au încercat să reconstituie drumul informaţiilor privind România în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Prima depeşă soseşte pe 20 decembrie de la Agenţia de presă est-germană ADN, precum că, la Timişoara ar fi între 3000 şi 4000 morţi în timpul confruntărilor din 16-17 decembrie 1989, iar tot în aceiaşi zi, redacţia ziarului Liberation  primeşte un telefon de la Radio Europa Liberă, stabilit la München, că are cunoştinţă de o notă secretă emanând de la Securitate şi adresată cabinetului 2 (Elena Ceauşescu) din care rezulta numărul victimelor din Timişoara de 26.460. Informaţia provine de la nişte persoane al căror nume nu a fost reţinut.

Pe 22 decembrie 1989 ADN revine cu precizarea victimelor, iar Agenţia de presă Taniug reia imediat informaţia. În aceeaşi zi, AFP citind martori unguri furnizează date în legătură cu numărul morţilor care însă crescuse cu încă 30. Informaţia fusese lansată de ziaristul Andrasi Aczel de la canalul ungur MTV.

Ziarul „Die Morgen” adaugă ca „una din cele 4600 victime ucise în masacrul din 17 decembrie 1989 la Timişoara, era o femeie însărcinată. A fost spintecată cu baioneta, copilul scos din pântec a fost depus pe corpul mamei în grămada de cadavre”…”regimul lui Ceauşescu era cel mai crud în perioada cât a tras sforile puterii”.

Iată şi opiniile altor publicaţii: „La Nouvelle Gazette: „după ce au fost torturaţi, corpurile au fost deschise şi recusute în grabă pentru a se lasă impresia unei autopsii. Iată deci care erau îndatoririle oamenilor conducătorului”; Het Volk: „victimele au fost jupuite de vii”. Sub titlul „Barbarie” La Libre Belgique scrie printre altele: „în osuare au fost găsite cadavre într-o stare indescriptibila, mâini şi picioare tăiate, unghii smulse, capete pe jumătate desprinse de corp, feţe arse cu acid, cea mai mare parte a corpurilor spintecate şi sumar recusute”…”în Timişoara se spune că Securitatea ar fi procedat la execuţii sumare ale răniţilor în chiar interiorul anumitor spitale”.

va urma

Recomand iubire

Nu pot să descriu iubirea în cuvinte precise, clare sau folosind expresii uzuale. Nu pot pentru că iubirea (la fel ca orice alt sentiment) te tulbură, te zăpăceşte şi te face să fii “altfel”, aşa cum nici chiar tu nu ştiai că poţi fii! Spre deosebire, însă, de alte sentimente, iubirea produce în spiritul tău câteva efecte speciale! Nu, nu e vorba de trucaje hollywoodiene, ci de stări speciale. Paradoxal, când iubeşti chiar dacă eşti la pământ din toate punctele de vedere, chiar dacă eşti plin de datorii şi griji, de probleme materiale sau boli... te simţi bine! Când iubeşti, din tine răzbat la suprafaţă toate calităţile pe care un om le poate avea. Eşti bun, atent, dăruieşti, eşti grijuliu, preocupat de celălalt, nu dai înapoi etc. Abia atunci când iubeşti eşti un om perfect!

Când nu iubeşti, eşti plin de defecte. Chiar tu ţi le vezi, chiar tu îţi faci autocritica mereu! Eşti mereu nemulţumit, vrei mai mult. Când iubeşti nu mai vrei nimic, ai deja totul!

Când nu iubeşti eşti trist, încruntat, tăcut... Îi priveşti pe ceilalţi cu un fel de “maturitate” ratată, contemplând viaţa ca şi cum tu nu ai trăi! Când iubeşti zâmbeşti mereu, eşti senin, îţi strigi în gura mare iubirea, iar în toţi ceilalţi nu vezi decât iubirea ta, adică ceva infinit de frumos! Când iubeşti, trăieşti!

Când nu iubeşti parcă nu eşti om! Trăieşti ca un robot, urmând un program strict, cu obiective precise, cu scopuri clare. Devii sclavul propriei tale vieţi şi munceşti doar pentr a-ţi servi propriile dorinţe, dar asta nu te face niciodată mulţumit. Când iubeşti nu urmezi un traseu stabilit dinainte. Fiecare zi e o frântură de Paradis. Nu-ţi trebuie planuri pentru viitor deoarece prezentul e prea frumos ca să mai ai timp de altceva. Când iubeşti nu îţi mai doreşti fericire. O ai deja!

Nu există legi fixe ale iubirii. Iubirea nu e matematică! Nu există soluţii standard. Nu căutaţi în iubire puncte de sprijin, sfaturi, lecţii sau scopuri. Iubirea nu te duce undeva, spre ceva sau altundeva. Iubirea doar îţi dă totul azi, pentru ca azi să fii fericit! Mâine e altceva...

Pune un om să descrie în cuvintele sale iubirea şi vei vedea cum a iubit el cu adevărat. A iubit rece, calculat, absurd sau pragmatic, liber de constrângeri sau încorsetat în tot felul de teorii, a iubit cu adevărat sau doar şi-a dorit asta. După ce-l asculţi până la capăt ţine minte un lucru: un om care iubeşte nu poate să descrie asta! Un om care a iubit cu adevărat nu poate face din sentimentul pe care l-a simţit o listă de învăţături de genul “aşa da”, “aşa nu”! Atunci când iubeşti, nu greşeşti!

Da, ştiu, multe iubiri se termină prost, au final nefericit, se sting înainte de vreme. Dar asta e o altă poveste. Dacă ai iubit, atâta timp cât ai iubit, ai putut să simţi nemurirea! Dacă povestea s-a sfârşit, dacă iubirea a eşuat, dacă Raiul s-a transformat în Iad, nu iubirea e de vină. De altfel, iubirea nu poate fi vinovată decât că te-a făcut să simţi ce gust are fericirea. Apoi, dacă într-o zi nu mai simţi gustul acesta, nu dispera! Spre deosebie de cei care nu iubesc niciodată, de cei care nu pot să iubească, tu ai fost şi ai trăit în lumea perfectă pe care iubirea a construit-o în jurul tău, ai simţit ce înseamnă să trăieşti împlinit şi fericit. Pentru aşa ceva nu poate să-ţi pară rău...

Aşadar, împovăraţi sau nu de probleme, îngrijoraţi sau nu de viitor, preocupaţi de prezent sau ignoranţi, putem fiecare să sperăm în iubire sau chiar să iubim. Putem asta... Dacă vrem asta!

Ca o concluzie, dacă aş fi un “medic” al vieţii voastre v-aş spune că împotriva tuturor problemelor vieţii şi pentru rezolvarea tuturor necazurilor cu care vă confruntaţi... recomand iubire! Da, iubire fără limite! Baftă!

Cornel SABOU