Gânduri banale...

Sunt lucruri pe care nu pot să le spun acum, dar pe care le voi spune cândva... Sunt trăiri pe care le încerc acum, şi care mă schimbă, mă adaptează chiar şi realităţilor triste. Am acumulat în ultimii doi ani şi jumătate tot ce am putut găsi bun în răul pe care-l trăiesc, şi nu sunt puţine lucrurile cu care m-am completat în personalitatea mea! Am cunoscut şi oameni, şi neoameni. M-am văzut pus în posturi inedite, în care am fost eu însumi rău sau bun, şi am trăit şi senzaţiile acelea. Nu pot să spun că am suferit pentru că vă voi părea plângăcios. De fapt, nu am suferit în sensul propriu al cuvântului. Sunt bărbat şi stiu să-mi duc crucea! Am acumulat însă stări de tensiune legate tot de alte persoane, în principal de membri familiei mele. Am suferit, dacă acceptaţi ideea, pentru ai mei, nu pentru mine! Dar au trecut toate... Şi suferinţele, şi bucuriile (căci au fost şi din acestea). Mai am de executat şase luni de închisoare. Nu e mult comparativ cu cât am executat deja (doi ani şi şapte luni)... Lucrez, şi îmi trăiesc din plin munca, fără să deranjez pe nimeni. Sper să nu fiu nici eu, la rândul meu, deranjat... dar în chestiunea asta am fost mereu dezamăgit.
Mă întreabă multă lume ce voi face după liberare... Aici n-ar trebui să aveţi dubii! Voi face tot ce-am făcut în ultimii 15 ani, voi scrie, ziare şi cărţi. Nu scăpaţi de mine! Nici eu de voi... din fericire! Am primit multe încurajări să continui munca de presă, şi să nu mă las bătut. În sensul ăsta nu mă tem că voi dezamăgi.
o să mai scriu pe aici... Nu foarte mult, pentru că timpul acum îmi este ocupat, dar periodic voi tulbura netul cu gândurile mele. Rămâneţi pe lângă ele!
Cornel SABOU

comentarii permise

Am decis să permit din nou postarea de comentarii, dar de această dată ele vor fi moderate de administratorul blogului pentru a împiedica apariţia de noi înjurături şi alte expresii neacademice. Sper să se găsească şi oameni care au dorinţa de a prezenta argumente, idei, critici constructive nu doar răzbunări jenante. SUCCES!

Cornel Sabou

REGĂSIRE...

în poza din dreapta (în ordine, de la stânga spre dreapta): SEBY, Tata, BEBY şi ANDREI



Eu am crescut fără tată... Vremurile de dinainte de 1989 l-au obligat pe EL să plece din ţară, şi să se ”ascundă” prin statele occidentale. O vreme am ţinut legătura prin scrisori şi prin scurtele telefoane pe care EL ni le dădea, dar noi (eu şi ceilalţi trei fraţi ai mei) eram mici şi nu ştiam cum să ”gestionăm” situaţia. I-am simţit lipsa enorm! Mereu mi l-am dorit lângă mine, şi nu l-am avut practic niciodată.
Anii au trecut, iar NOI ne-am obişnuit fără EL. Am crescut, am câştigat în viaţă, şi am mai pierdut. N-a fost lângă noi nici să ne felicite, nici să ne certe. Dispăruse... Din 1990 nu a mai dat nici un semn de viaţă. Ajunsesem să fim convinşi că murise. Noi, fraţii, fii LUI, aveam fiecare familii, copii, neveste, cariere profesionale. Singurul gând care nu-mi dădea pace era legat tot de EL. Dacă murise nu ştiam unde se întâmplase asta, şi nici dacă avea parte de un mormânt, de cineva care să-l plângă. Rămăsesem cu o ultimă dorinţă neîmplinită în această ”problemă”: doream să ştiu cum îşi găsise sfârşitul tatăl meu. Nu a fost cazul să mi-o împlinesc...
După 20 de ani de la dispariţia sa misterioasă (şi după 25 de ani de la plecarea sa din ţară) EL a reapărut! Căutase pe net numele meu, şi mă găsise pe acest blog! Pe atunci, aveam trecut lângă poza mea un număr de telefon. A sunat şi a vorbit cu mama mea! Două voci care s-au regăsit după un sfert de secol reunind o iubire din care ne-am născut NOI!
Am vorbit şi eu cu el. Nu prea mult pentru că vorbeşte greu româneşte. A plâns! E bolnav... Fraţii mei sunt răspândiţi prin Europa. Doi la Paris (Beby şi Andrei), şi unul în Spania (Seby). Au vorbit şi ei cu tata. Toţi am fost şocaţi de apariţia sa. Revenise parcă de dincolo de viaţă, dintr-un mormânt pe care NOI deja îl căutam. Ne-am bucurat. S-a bucurat şi el, chiar prea mult ţinând cont că rezistă greu emoţiilor puternice. Mai rămânea un pas de făcut: să ne vadă, să-şi vadă copiii pe care i-a lăsat la 6 – 12 ani şi îi găseşte la 32-38 ani!
Luna trecută, la Paris, tatăl meu s-a întâlnit cu fraţii mei. Seby a venit de la Madrid şi s-a alăturat lui Beby şi Andrei. Tata a venit şi el de undeva din sudul Fraţei. Au petrecut câteva zile împreună, vorbind unii cu ceilalţi în toate limbile pământului (mai puţin în română). Visul LUI şi al nostru e împlinit. Peste ani, decenii chiar, EI au putut să se privească în ochi şi să regăsească în priviri culoarea aceluiaşi sânge. Într-o zi îl voi revedea şi EU...
Cornel SABOU-fiul pentru Cornel SABOU-tatăl