Mandru de voi

Eu sunt generatia care a dat jos comunismul din Romania in decembrie 1989! Eu sunt cel care a iesit cu pieptul gol in strada atunci cand STIAM ca voi fi ucis pentru asta! Si sa va spun sincer ceva? Nu speram ATUNCI intr-o victorie a protestului meu! Nu credeam ca e posibil sa se intample cu adevarat ceea ce s-a intamplat, adica sa-l dau jos pe Ceausescu si intreg partidul sau nenorocit comunist. Dar am facut-o! Constient ca moartea poate fi pretul, am acceptat sa ies la lupta aceea inegala si sa-l platesc. Pentru ca nu mai puteam. Ma sufocam. N-aveam aer, nu mai puteam respira in tara asta putreda de incompetenta, coruptie, nepotism, ura, comunism, militieni, securitate etc, fara pic de libertate, fara paine, fara nimic! Timisoara m-a aprins… Cei care au murit acolo m-au facut sa-mi doresc sa mor la fel ca ei! 

Da, ii vedeam nu neaparat eroi ci invingatori prin moarte! Liberi! Si vroiam sa fiu asemeni lor…

Nu am murit… Pentru ca, parca impotriva firii si a intregului Univers, am invins! L-am dat jos pe Ceausescu, am dat jos comunismul, am rasturnat un intreg sistem. Nu discut acuma ce a urmat dupa. Oricum, nimic din ceea ce ar fi putut urma nu putea sa fie mai rau, mai ucigator si mai lipsit de umanitate, speranta si valoare decat ceea ce a fost. AM INVINS! Apoi am plecat…

Poate ca asta a fost greseala mea. Nu am stat acolo ca sa preiau PUTEREA! Nu stiam ce e aia putere. Aveam doar 18 ani…

A trecut timpul. In Romania s-a stabilizat incet-incet democratia de tip occidental. Cu bune si rele. Mai mult cu rele… Am vazut si invatat in timpul acesta ca lupta de atunci, din decembrie 1989, nu a fost de ajuns. Ca ar fi trebuit continuata Revolutia impotriva sistemului chiar si dupa moartea acestuia! Da, pare paradoxal? Nu e… Sistemul comunist a murit in partea sa vizibila, dar traieste pana in ziua de azi in tot ce inseamna maniere, stil, forma si fond in viata politica. Lupta aceasta am incercat s-o duc in anii ce-au urmat, dar…

Generatia mea s-a dezbinat, s-a imprastiat. In zilele Revolutiei eram toti un singur trup, o singura inima, dar imediat dupa aceea, dupa VICTORIE, am constatat ca… noi, victoriosii, nu mai eram nicaieri. Unii s-au imprastiat prin esaloanele doi, trei, zece ale partidelor nou infiintate, altii au reintrat pasivi in viata “civila”, multi au emigrat. Intr-un fel e de inteles. Gustam din placerile vietii libere, ne "orientam", incercam sa traim daca tot n-am murit…

Dupa 25 de ani, viata in Romania e la fel de grea ca inainte de Revolutia din decembrie 1989! Toata societatea noastra democratica este construita de vechii comunisti sau de odraslele lor. Nimic nu functioneaza asa cum ar trebui. Nicaieri nu primeaza competenta sau valoarea. Cei mai nemernici oameni acced in functiile cele mai importante, la toate nivelurile, in toate sectoarele vietii. La fel ca acum 25 de ani, noi cei multi nu mai avem nimic! Suntem doar carne de tun pentru profitorii ordinari de la putere. Avem nevoie de o noua generatie, nu de politicieni ci de tineri “nebuni” precum am fost eu in decembrie 89! Care acum sa iasa in strada si sa dea de pamant cu sistemul acesta neocomunist “democratic”! Si i-am vazut zilele acestea pe tineri in strada. Pornind de la scanteia reala si virtuala care s-a aprins si a ars in Clubul Colectiv din Bucuresti alaturi de zeci si sute de tineri frumosi si nevinovati. Si i-am vazut pe tineri in strada. Hotarati, fermi, categorici. Parca cu acelasi sentiment si gand pe care-l simtisem eu cu 25 de ani in urma, de genul “murim cu voi de gat”! Si clasa asta politica ordinara s-a panicat! Ponta a demisionat, Piedone la fel. Bravo tinerei generatii! Bravo copii! Sunt mandru de voi! Nu va opriti aici! Nu faceti “greseala” ce-am facut-o eu! Dati cu ei de pamant, dati cu intreg sistemul asta putred de pamant! Aveti forta s-o faceti. Cine va poate opri??? Cine si ce va poate face? Ei nu va pot impusca. La fiecare mort se vor ridica alte mii de piepturi care vor dori sa moara. Nu ne pot ucide pe toti! Trebuie si vreau sa intelegeti asta. NU PUTETI PIERDE ACEST RAZBOI! Pentru ca e un razboi… 

Trebuie doar sa vreti victoria si, daca e nevoie, sa acceptati (asa cum am acceptat eu in decembrie 1989 inainte sa ies din casa in strada) sa platiti pretul! Daca este un pret de platit…. 

Dati-ne aceasta victorie! Avem nevoie de o Romanie in care sa putem respira aerul neinfectat de putreziciunea actualului sistem de non-valori politice. Avem nevoie, tinerii mei, de victoria asta!

Mandru de voi,

Cornel SABOU

https://www.facebook.com/RadioSimpluRoma/videos/931508033553355/

Un Vadim mai putin

Vadim a murit, dar Vadim traieste prin foarte multi dintre noi! Nu e paradox, nici macar joc de cuvinte. Si nici vreo oda ridicata defunctului peremist. Ba dimpotriva...

Corneliu Vadim Tudor a fost un lider politic? Sau poet? Sau scriitor? Ziarist? Om de afaceri? Nimeni nu stie precis... A fost din toate cate putin. Exact ca orice om neimplinit in viata sa care incearca de toate si nu prea ii reuseste nimic. Avocati ratati care devin parlamentari ratati, doctori politicieni, profesori prefecti sau primari si exemplele ar putea continua la infinit. 

Vadim a iubit animalele, dar "iubirea" asta a scapat de sub control si omul s-a inconjurat de zeci de caini si pisici, nu stiu daca si de maimute. 

Vadim a iubit si ajutat multi oameni, dar Vadim nu pe OAMENI i-a iubit si ajutat ci pe lingai, cersetori si pierde-vara! Pe alti oameni i-a injurat fara scrupule. 

Vadim mereu spunea (cand vorbea de slugile care il tradau) "L-am facut parlamentar", semn ca omul "facut" parlamentar era cam zero ca individ si ca fara maretia lui Vadim acela ar fi ramas un vesnic anonim. Cati dintre noi nu facem asta? Ajutam pe cineva intr-un anumit context si apoi... "daca nu eram eu...". Da, poate ca suntem uneori prea importanti in ochii nostri! Nu-i asa, Vadime?

Vadim si-a facut partid politic si a pierdut toate alegerile la care a participat, inclusiv cele prezidentiale la care candida punctual ca un ceas elvetian. Asta insa nu era o problema pentru el. In esec el vedea un succes... "Am intrat de N ori in Parlament, am bagat partidul in Parlamentul European etc...". Bagatul era succesul lui. NU guvernarea, nu implinirea unui program politic, nu transformarea Tarii, a Europei sau a Lumii in ceva sau in altceva. Vadim a performat doar prin faptul ca a existat!

Vadim iti era azi prieten, maine dusman, apoi iar prieten. Asa cum fac toti oamenii fara caracter. Lingea unde scuipa pentru ca apoi sa scuipe iar si sa linga mai abitir dupa o vreme. 

Pe Vadim nu l-a cam luat nimeni partener in vreun proiect serios. Nici in Parlament, nici in Guvern, nici prin alte locuri. Pentru ca nimeni nu vedea in el un sprijin real, un prieten sau macar un om de cuvant. Vadim batea mult din gura vorbind singur. El avea nevoie de ascultatori, dar nu stia sa asculte. 

In fine, Vadim era genul de om care le stia pe toate, la fel ca multi dintre noi. Indiferent ca vorbim despre extraterestri, despre apa "poluata" cu 66% hidrogen, cifra 666 sau mari secrete ale istoriei, Vadim avea la toate cate un raspuns. Mi-aduc aminte ca in 2012 el declara sus si tare ca in 12.12.2012 va fi ceva de genul Sfarsitului Lumii pentru ca cifrele alea nu se aseaza ele de nebune asa (mereu doispe!), ci cu un anumit scop care nu poate fi decat malefic. Cam asta a fost Vadim...

Genul acesta de om este foarte prezent in societatea romaneasca de azi. Nu degeaba a luat el multe voturi intr-o vreme. Dezechilibrati in constiinta, pierduti printre principii de viata pe care nu le inteleg in profunzime, doritori de afirmare si galagiosi nevoie mare, multi vadimisti de azi spera sa "se bage" si ei pe undeva. Si unii reusesc...

Nu inteleg sa ridic osanale unui mort doar pentru ca a avut tupeul sa moara. Are el (Vadim) lingaii lui si suficienti "intelectuali" de cartier care sa-i faca monument. Eu raman la concluzia ca un Vadim mai putin nu prea ajuta la nimic. Asa cum n-a ajutat nici un Vadim in plus. Progresul, civilizatia, bunastarea si BINELE general vin din alta parte. Din locuri in care uneori oamenii mor nestiuti si deseori neingropati. Sau ingropati in datorii, boli, necazuri, si probleme. Pe care Vadimistii niciodata nu s-au straduit sa le rezolve. 

Corneliu Vadim Tudor a murit, dar Viata merge inainte...

Cornel SABOU

O zi in care visul devine realitate...

In viata fiecarui om, indiferent cat e de usoara, grea, frumoasa sau urata, exista momente speciale, de implinire si satisfactie, de bucurie a sufletului. Este momentul in care visul devine realitate! 

Am avut si eu, ca tot omul, anumite vise, dorinte, sperante. Candva, unul era sa am un copil. Dumnezeu mi l-a dat. L-am vazut mic si neajutorat. Il tineam pe palmi... Si mi-am dorit sa creasca suficient ca sa-l aud vorbind. A trecut timpul si mi-a spus "tata"... 

L-am iubit, ingrijit, crescut. Am vrut sa-l vad la scoala. Si l-am vazut. Zilnic cu ghiozdanelul in spate buchisind litere si cifre. Am trait pentru el. I-am asigurat casa si masa, educatie, grija, dragoste si-o mama. Caci mama sa naturala il parasise dupa nastere. Dar asta nu era o problema. Caci fiului meu nu i-au lipsit parintii. Nici bunicii, nici fratii...

L-am vrut mare, la liceu. A ajuns si acolo. Joaca fotbal, arbitreaza. Cand se intorcea acasa de pe la meciuri ii ceream sa-mi arate toate juliturile. El radea...

Am ramas cu un singur vis in asteptare... Sa-l vad major, de 18 ani! Sa-l vad pornind in viata. In VIATA SA! Sa-mi bucur sufletul privindu-l cum priveste cu speranta in viitor. Si poate sa traiesc prin el ce n-am trait eu. 

AZI MI S-A IMPLINIT SI ACEST VIS! Fiul meu implineste 18 ani! Sa-mi traiasca si sa creasca sanatos! Sa iubeasca viata si familia asa cum a fost invatat. Sunt tare mandru de el, de OMUL care este azi, de caracterul sau. Sunt mandru de fiul meu!

La Multi Ani, Flaviu! 

Iti voi fi alaturi cat voi trai si o eternitate dupa. 

Si-ti multumesc, Camelia, ca i-ai fost mama adevarata de la Dumnezeu daruita!

Azi, 2 august 2015,

o zi in care visul meu a devenit realitate...

Cornel SABOU