marți, 13 noiembrie 2012

Ani grei de puşcărie pentru mafioţii din fotbal



Curtea de Apel Bucuresti a hotarat, luni, sa-l condamne pe George Copos (patronul Rapidului) la cinci ani de inchisoare cu executare in "Dosarul Transferurilor", informeaza RealitateaTV. Decizia nu este insa una definitiva, ea poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte. In data de 3 aprilie 2012, toti cei opt inculpati din dosarul transferurilor au fost achitati de catre Tribunalul Bucuresti, pe motiv ca faptele nu exista. 

Cei opt trimisi in judecata:

- COPOS GHEORGHE, fost presedinte si patron al Clubului de fotbal „Rapid Bucuresti”, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune si evaziune fiscala, in forma continuata;

- STOICA MIHAI, fost director al Clubului de fotbal „Otelul” Galati;

- PADUREANU JEAN, presedinte al Clubului de fotbal „Gloria” Bistrita;

- POPESCU GHEORGHE, fost angajat al firmei „Becali sport”; în sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune, evaziune fiscala, in forma continuata si spalare de bani;

- NETOIU GHEORGHE, fost actionar la Clubul de fotbal „Dinamo”, în sarcina caruia s-au retinut infractiunile de înselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani;

- BORCEA CRISTIAN, presedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”

- BECALI IOAN, fost impresar;

- BECALI VICTOR, impresar in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune, evaziune fiscala, spalare de bani, in forma continuata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

Ce pedepse au fost cerute pentru cei opt inculpati:

Ioan si Victor Becali (20 de ani), Cristi Borcea si George Copos (15 ani), Gigi Netoiu, Mihai Stoica si Gica Popescu (10 ani), Jean Padureanu (10 ani). 

Deciziile Curtii de Apel, de luni:

George Copos - 5 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Jean Padureanu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Mihai Stoica - 4 ani de inchisoare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

Cristi Borcea - 7 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

Ioan Becali - 8 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Victor Becali - 7 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Gica Popescu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Gigi Netoiu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

In data de 3 aprilie 2012, toti cei opt inculpati din dosarul transferurilor au fost achitati de catre Tribunalul Bucuresti, pe motiv ca faptele nu exista. Acestia sunt Ioan si Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Cristi Borcea, Gigi Netoiu si Gica Popescu. Decizia Tribunalului Bucuresti a fost contestata de procurorii DNA.

Procurorii sustin ca prejudiciul total creat de cei 8 inculpati este de:

- 4.113.648 RON in dauna statului roman (1.485.071,5 USD calculat la cursul mediu de schimb pe perioada 1999 - 2005);
- 598.667 USD in dauna Federatiei Romane de Fotbal;
- 10.969.690 USD in dauna cluburilor de fotbal Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Otelul Galati si Gloria Bistrita, conform DNA.

Declaraţii ale celor implicaţi:

"Ce reactie sa aiba fratele meu? A avut aceeasi reactie pe care o am si eu, va discuta cu avocatii. Nu stiu daca in rechizitoriu se spune ca este foarte probabil ca banii sa fi ajuns la Ioan si Victor Becali. Pentru asta sa condamni pe cineva, ca poate au ajuns banii la ei? Poate vreodata un prejudiciu sa fie estimat? Prejudiciul trebuie sa fie cert. Nu are importanta ce a spus avocatul nostru, importanti sunt pasii urmatori. In 10 zile trebuie depus recurs, dar trebuie ca intai sa vina motivarea instantei" - Victor Becali (Sport.ro). 

"Nu comentez" - George Copos (Antena 3).

"Eu cunosc bine dosarele si nu s-a demonstrat in niciun caz ca s-a creat vreun prejudiciu. De 3 ani si ceva de zile nu s-a adus nicio dovada noua, nicio proba. Ce justitie e asta? De la achitat la 8 ani cu executare e cale lunga. E o aberatie. Demonstreaza, domne', cum s-a facut evaziunea" - Gigi Netoiu (Gsptv).

"Decizia nu e conforma cu realitatea. Totul a fost verificat si facut cum trebuie, s-a cheltuit conform legii. Eu pot sa spun doar ca nu este adevarat, ca decizia nu este buna. Nu am gresit cu nimic. Voi vorbi cu avocatul si voi vedea ce voi face" - Jean Padureanu la RealitateaTV. 

"Acest proces mi-a facut foarte mult rau, dar sper sa se termine cu bine. Nimeni nu stie ce s-a intamplat exact. Nutrim speranta ca lucrurile se vor indrepta la recurs. Este greu de acceptat o astfel de decizie atunci cand te stii nevinovat. Este foarte greu de sters cu buretele tot ce s-a intamplat in anii de cand a inceput procesul, dar asta este, respectam decizia, dar speram ca lucrurile se vor indrepta.
Mi-e greu sa spun acum daca as fi facut sau nu ceea ce am facut in trecut, dar mi le asum, indiferent daca sunt bune sau rele. Am muncit o viata intreaga si m-am tinut departe de astfel de lucruri pentru a fi un exemplu. Eu si Dumnezeu stim ce s-a intamplat, eu ma simt curat, dar instantele decid" - Gica Popescu, intr-o interventie la DigiSport.

"Sunt foarte suparat de cele intamplate si urmaresc ce se intampla aici. Nu-mi arde de nimic" - Gigi Becali (Cancan.ro).

Niciun comentariu: