miercuri, 16 mai 2007

Garda nu moare, dar se predă!

A trecut ceva timp de când nu am mai scris... Absenţa aceasta a provocat ceva reacţii, unele de-a dreptul hazlii! Gaşca lui Corin Cherecheş de la trustul fantomă AGH a mers până acolo încât să spună că am fugit din ţară sau că am... dispărut! Ce să-i faci, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere!..

Aşa cum am scris în ultimele materiale de pe acest blog, în ultimul timp m-am ocupat de mafia din presa noastră locală (şi nu numai). Sincer, nu trăgeam mari speranţe la vreun succes având în vedere că ştiu foarte bine cum funcţionează sistemul şi - mai ales - modul discreţionar în care se aplică legea. Primul proces pe care l-am deschis s-a terminat deja. E vorba de plângerea pe care am depus-o la Tribunalul Maramureş împotriva Gărzii Financiare din Baia Mare. După cum ştiţi, Garda s-a alăturat presiunilor făcute de "Glasul MM" asupra mea şi a ziarului pe care îl conduc demarând controale asupra firmelor administrate de soţia mea. Nici o problemă, mi-am zis eu, ei îşi fac treaba... mi-o fac şi eu. În numele ziarului "Viaţa MM", am depus la Gardă o cerere (în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public) prin care am solicitat informaţii despre controalele efectuate de Garda Financiară la unele firme despre care aveam informaţii neoficiale că sunt protejate. Nu vă spun aici şi acum despre ce firme este vorba pentru că vreau să vă pregătesc o surpriză :).

Şeful Gărzii, incompetentul comisar Ioan Pop, a refuzat pur şi simplu să răspundă cererii mele crezându-se undeva deasupra Legii. Ce-am făcut eu? L-am dat în judecată, atât pe el cât şi Garda! Aţi mai pomenit aşa ceva? În timp ce majoritatea patronilor fug de Gardă, eu m-am găsit să o dau în judecată...

Zilele acestea s-a terminat procesul. Evident, am câştigat! Instanţa a admis cererea mea şi a obligat Garda Financiară să-mi ofere toate informaţiile pe care le-am cerut. Nu s-au acordat despăgubiri în bani pentru că s-a constatat faptul că Garda Financiară Maramureş nu are personalitate juridică, aceasta fiind doar un reprezentant al adevăratei instituţii care este Comisariatul Regional de la Cluj. Am hotărât să nu fac recurs pentru că - în fond - pe mine mă interesează informaţiile. Pe acestea le voi avea în curând... După ce Garda o să mi le comunice va începe un alt „război” al dezvăluirilor. Vă promit asta!

Glasul şi Ilea sunt cercetaţi penal

Între timp, s-au demarat şi cercetările în dosarul penal deschis de subsemnatul împotriva lui Marian Ilea şi a ziarului Glasul Maramureşului pentru comiterea infracţiunii de şantaj. S-au luat primele declaraţii şi s-au strâns primele probe. Parchetul Baia Mare a trimis dosarul la Poliţia Baia Mare. Acolo, cercetarea a fost începută de unul din cei mai experimentaţi poliţişti maramureşeni, Ioan Tohătan. Personal, am încredere că cercetările nu vor fi blocate de cineva sus-pus. Pentru că faptele sunt indubitabile, de necontestat. În mod normal, legal, acest dosar se va termina în instanţă printr-o condamnare la închisoare a lui Marian Ilea şi a altor persoane care vor fi găsite vinovate (având în vedere că o parte din materialele şantajiste au fost semnate "Glasul MM" s-ar putea ca în dosar să figureze ca inculpaţi şi acţionarii-patronii Glasului, adică taman Corin Cherecheş!). Oricum, vă voi ţine la curent cu evoluţia acestui dosar. Deja au apărut unele chestiuni extrem de interesante, dar deocamdată nu le pot comunica public. Toate la timpul lor... Pe curând...

Cornel SABOU

Niciun comentariu: