sâmbătă, 29 septembrie 2012

Certitudine: Egiptenii antici zburau cu planoare!

Informaţia ne este oferită de aridul deşert Sahara, din zona faimoasei piramide a regelui Djoser (care este datată oficial cu o vechime de 4.000 de ani!).

În 1891, arheologii francezi au descoperit într-un mormânt (datând din secolul III i.e.n.) o machetă de avion construită din lemn! La început s-a crezut că este o pasăre din vremurile respective, motiv pentru care acest artefact a stat neobservat într-un muzeu egiptean până prin 1969 când un om de ştiinţă, studiind-o mai atent, şi-a dat seama că nu există nicio pasăre care să aibă exact forma aripilor din micuţa machetă de lemn! Mai mult decât atât, macheta respectivă a fost descoperită lângă un papirus de aceiaşi vechime în care era scris clar şi fără nici un dubiu textul: “Vreau să zbor”! Acest indiciu i-a condus pe cercetători spre ideea că macheta reprezintă cu adevărat UN AVION

În anul 2006, cercetătorul Simon Sanderson (expert în avionică şi aerodinamică) a construit un aparat exact după modelul “păsării” descoperite în 1891, de cinci ori mai mare decât modelul original, dar respectând în amănunţime toate trăsăturile originale. Aparatul a fost supus la o mulţime de teste în laboratoare de cercetare a performanţelor de zbor şi s-a demonstrat cu certitudine că “pasărea” egipteană este de fapt UN PLANOR FUNCŢIONAL! Cercetătorii egipteni au spus că acest planor putea fi operaţional în acele timpuri întrucât anticii puteau să-l facă să zboare prin catapultare, metodă care mai este folosită şi astăzi de către amatori!

Deoarece - în lumina acestor descoperiri - putem spune cu certitudine că egiptenii din urmă cu 3000 de ani foloseau planoare pentru zbor, întrebarea care rămâne este: de unde au putut lua ei tehnologia necesară pentru realizarea acestui aparat? Cine a făcut toate cercetările şi a stabilit toţi parametrii necesari pentru ca aparatul să fie funcţional? Civilizaţia la care ajunseseră ei în acele timpuri nu le permiteau acestora să obţină astfel de rezultate “ştiinţifice”! Nu aveau de unde să deţină cunoştinţe aprofundate de avionică şi aerodinamică! Aceste ştiinţe sunt relativ moderne şi au fost accesibile europenilor abia după milenii de evoluţie!

Artefactul a stârnit un interes ştiinţific foarte mare la vremea descoperirii "calităţilor" sale avionice. Iniţial, faptul că macheta purta ochi şi un "cioc" a "adormit" spiritul cercetător şi a indus arheologilor ideea că este o pasăre. Abia în 1969, egiptologul Dr. Kahlil Messiha observă că dacă "trupul" machetei ar puteai fi de pasăre, aripile acesteia în nici un caz nu pot fi atribuite vreunei vietăţi zburătoare cunoscute!

Cornel SABOU






Niciun comentariu: