miercuri, 22 ianuarie 2014

Avionul care a căzut pe capul Guvernului

Un avion a căzut în Munţii Apuseni, două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite. În condiţii normale, această simplă ştire nu ar impresiona prea mult. Aproape zilnic se intâmplă în lume câte un accident aviatic, iar cele mai multe asemenea incidente se lasă cu un număr mare de victime. 
Problema “românească” apare însă imediat DUPĂ producerea accidentului. Aşadar, avionul cade, ştirea explodează pe toate posturile TV şi urmează partea de salvare a victimelor. Nimeni nu ar fi putut reproşa nimic autorităţilor dacă din cauza prăbuşirii ar fi murit mai multe persoane, DAR... primele informaţii spun că toţi cei care se aflau în avion sunt în viaţă, chiar dacă unii dintre ei în stare foarte gravă! Din acest moment intrăm într-un episod care ţine exclusiv de profesionalismul autorităţilor implicate în operaţiunea de salvare. Dacă oamenii au supravieţuit prăbuşirii şi ţinând cont de faptul că victimele se aflau într-un loc neidentificat, în pădure, prin Munţii Apuseni, în stare gravă, fiecare minut care trecea devenea foarte important pentru salvarea lor! Cu cât ar fi fost găsiţi mai repede cu atât şansa lor de a supravieţui era mai mare. 

Şi acum să recapitulăm, pe scurt, ce s-a întâmplat... Autorităţile s-au mişcat foarte greu, eforturile diferitelor instituţii (Poliţie, SRI, STS, Armată, Jandarmerie, SMURD etc) n-au fost coordonate dintr-un centru unic, datele tehnice pentru localizarea locului prăbuşirii n-au fost interpretate corect de “specialişti”, iar locul prăbuşirii nu a fost găsit. În consecinţă, căutările autorităţilor au fost fără nici un rezultat timp de aproape 7 ore. Norocul victimelor a fost faptul că toţi cetăţenii care locuiesc în zona în care s-a prăbuşit avionul au ieşit în teren, într-o acţiune spontană de căutare fără precedent! Sute de oameni s-au răspândit prin munţi, prin căi numai de ei ştiute, ca să-i găsească pe răniţi. Aşa se face că un pădurar a ajuns primul la locul catastrofei şi acesta a coordonat apoi sosirea mai multor salvatori. Între timp, însă, două persoane au decedat, pilotul şi o studentă. 

Ceea ce a urmat ţine de specificul românesc. Cine este vinovatul? Cine îşi dă demisia? Nimeni! Cine e responsabil pentru faptul că au trecut 7 ore până la găsirea victimelor, fapt care a agravat considerabil starea fizică a victimelor, provocând şi moartea a două persoane? Nimeni! Presa se concentrează pe aceste lucruri, iar politicienii îşi joacă acum cartea lor de interese. Schimbăm pe cineva sau sacrificăm doar nişte peşti mai mici? Ne facem că plouă sau tăiem ceva în carne vie?

În urmă cu câteva minute, premierul Victor Ponta a anunţat că a luat deja primele măsuri împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi. Au fost înlocuiţi din funcţii un Secretar de Stat din Ministerul de Interne, doi directori de la ROMATSA şi se va înainta către CSAT propunerea de schimbare a şefului STS. Suficient? Aş spune că e mai mult decât nimic, dar în acelaşi timp e foarte puţin în comparaţie cu adevărata răspundere şi vinovăţie! Vorbim aici de un sistem care nu funcţionează, nu de două-trei persoane care nu şi-ar fi făcut datoria! Vorbim de structuri incompetente de la vârf la bază, de nepotisme şi corupţie, de acapararea instituţiilor până la cel mai de jos nivel de către politruci iresponsabili! Dacă am avea un preşedinte şi un prim-ministru cu adevărat interesaţi de ţara asta atunci am avea parte ACUM de un adevărat cutremur de restructurare a instituţiilor şi de pedepsire a vinovaţilor!

Avionul căzut pe capul guvernanţilor declanşează acum o intervenţie COMPETENTĂ a societăţii civile! Milioanele de oameni care privesc şocaţi, supăraţi, uimiţi, trişti şi revoltaţi desfăşurarea evenimentelor nu stau inactivi. Părerea lor, exprimată public, pe siteuri de socializare, pe bloguri şi alte adrese de net, la servici sau în familie va mişca din loc muntele de ignoranţă guvernamentală şi incompetenţa dovedită.
Atât deocamdată pe acest subiect. Mă declar onorat că fac parte din România oamenilor simplii, care au ieşit din casele lor să caute supravieţuitorii fără să fie plătiţi sau recompensaţi pentru asta. Mi-e silă că fac parte din România autorităţilor care mâncau seminţe sau jucau Solitaire în loc să caute prin munţi. În acest timp, de undeva, dintr-o altă lume, Adrian Iovan şi Aurelia Ion privesc spre noi. Şi spre ei! Cu lacrimi îngheţate pe obraz.... 

Cornel SABOU

2 comentarii:

iulian spunea...

Dragi romani,

Este absolut revoltator faptul ca, acesti eroi (medici), prin mainile carora au trecut mii de oameni, sa fie lasati prada mortii, datorita incompetentei acelor oameni aflati in functii de conducere ale unor institutii "importante" ale statului roman! Este inadmisibil, ca acei oameni care sunt platiti regeste, (si degeaba, asa cum s-a dovedit in ultimele 72 de ore), sa nu fie capabili de a utiliza cunostintele tehnice (pe care se presupune a le avea), cat si tehnologia de milioane de lei, pentru a efectua o misiune de salvare. Tot ceea ce au reusit pe deplin insa, a fost o bajbaiala generalizata, iar acest lucru a dus la decesul pilotului Adrian Iovan cat si a tinerei Aura Ion. Doar Dumnezeu a facut ca, in calea celor raniti si aflati in situatie grava, sa fie scosi acei oameni simpli, cu suflet mare , locuitori ai zonei. Acei oameni sunt EROI. Nu au avut tehnologie de ultima generatie, nu au avut echipamente sofisticate! Au avut doar CURAJ, VOINTA si INTUITIE, la care s-a adaugat o bogata experienta privind cunoasterea meleagurilor pe care traiesc! Daca acei oameni, nu ar fi luat initiativa de a porni o misiune de cautare / salvare, dupa puterile lor, probabil ca toti acei INCOMPETENTI din cadrul IGSU, STS si alte structuri, ar fi continuat bajbaiala mult si bine. Cinste lor, acelor romani simpli si curajosi! Si rusine celor ce sunt platiti gras si degeaba, pentru incompetenta uriasa de care au dat dovada!

Toti acei incompetenti din cadrul ministerelor cat si a STS, IGSU, ISU, Politie, etc, ce se fac responsabili de moarta pilotului Adrian Iovan si a tinerei Aura Ion ,prin actiunile lor cat si prin incompetenta de care au dat dovada, AU ESUAT LAMENTABIL, in cadrul misiunii de salvare a celor raniti! Trebuie sa fie demisi !

Dragi romani, nu fiti indolenti ! Share & Semnati petitia:

http://www.petitieonline.com/demisia_tuturor_celor_responsabili_de_tragedia_din_muntii_apuseni

Cornel Sabou spunea...

Mulţumesc pentru comentariu, Iulian! În tot ce ai spus ai mare dreptate!