joi, 31 mai 2018

DNA a murit, traiasca DNA!

Adăugați o legendă
Avem o problema! In Romania. Conflictul constitutional dintre Guvern si Presedinte solutionat de Curtea Constitutionala in favoarea Guvernului in sensul ca Presedintele este obligat sa aprobe propunerea Guvernului de revocare din functie a sefei DNA, L.C. Kovesi. 

Dupa asta, mai avem o problema. Tot in Romania. Una grava de tot, zic eu. V-o semnalez acum...



In cazul doamnei Kovesi, parerile publice exprimate in ultima perioada ne-au aratat existenta a doua curente de gandire si actiune: pro-Kovesi si anti-Kovesi. Cei care o sustin pe sefa DNA spun ca revocarea ei din functie echivaleaza cu o capitulare a Justitiei in fata mafiei politice. Ceilalti argumenteaza cu cele cateva solutii de achitare obtinute in instanta de politicienii acuzati de DNA si spun ca aceasta, dna Kovesi, atunci cand face dosare, instrumenteaza, de fapt, niste jocuri politice si distruge destine nevinovate. 

Problema grava pe care o vad eu este in ambele curente de opinie! Daca ideea de JUSTITIE in Romania este identificata cu imaginea si personalitatea unui singur om (pe ideea: "daca e Kovesi, e victorie, daca nu e ea, e infrangere!") atunci asta e un fel de dovada ca nu avem in Romania o JUSTITIE echitabila, corecta si independenta! In nici o tara civilizata din lume JUSTITIA, lupta anticoruptie nu este atat de transant asociata cu imaginea unui singur om! Daca ar fi adevarata aceasta idee, atunci ar rezulta faptul ca traim intr-o dictatura, avand un "despot intelept" (Kovesi) pe care daca-l pierdem, pierdem tot! Intr-o democratie cat de cat functionala, JUSTITIA se bazeaza pe INSTITUTII puternice, nu pe oamenii care conduc aceste institutii. Sistemele democratice sunt astfel reglate incat institutiile devin adevarati anticorpi sociali, reactionand automat atunci cand o componenta sociala de varf o ia razna. Sefii de institutii sunt doar niste administratori, nu niste decidenti de viata si moarte!

Pe de alta parte, conform opiniei exprimate de cealalta tabara, o institutie ar face abuzuri si dosare politice pentru ca este condusa de un anumit om, iar schimbarea acelui om ar rezolva problema, ceea ce ne arata iar ca avem de-a face cu o idee de JUSTITIE deloc democratica si reala! Un singur om nu este o institutie intreaga, dar daca este adevarat si daca un sef de institutie poate, de unul singur, sa gestioneze lucrurile in asa fel incat sa se faca dosare penale preferentiale, atunci schimbarea acelui om nu va rezolva problema, pentru ca va aparea altul care va avea aceiasi putere, doar ca si-o va directiona, probabil, altfel, contra altor adversari, ideea de JUSTITIE adevarata ramanand astfel, pe mai departe, neacoperita in realitate!

Asadar, oricum am privi lucrurile, ambele tabere, prin argumentele pe care le invoca in atacarea sau apararea lui Kovesi, ne arata, de fapt, ca in prezent nu avem parte de un DNA veritabil, structurat solid pe lupta anticoruptie, ci de o institutie supusa unui singur om, care decide singur cine e corupt si cine nu! Ce inseamna asta, oameni buni?

Am sa va spun o a treia concluzie, A MEA, diferita de cele doua enumerate mai sus, pro sau contra Kovesi... O concluzie care isi va arata (sau nu!) caracterul de adevar DUPA ce se va transa definitiv conflictul constitutional amintit la inceput. 
Departamentul National Anticoruptie este o institutie de care Romania are nevoie ca de aer! Sa nu-i credeti pe cei care spun ca daca pleaca Kovesi e dezastru, pentru ca eu nu cred ca DNA e format din oameni atat de stupizi incat sa nu-si poata face treaba decat daca primesc indicatii de "sus"! Deci, daca pleaca Kovesi nu se schimba nimic! Aceiasi oameni vor forma DNA ca si pana acum. Tot procurorii care au facut pana acum dosare vor face si in continuare. Si tot politicieni vor fi vizati in primul rand. DNA va continua se lucreze pentru ca nu se poate altfel. DNA nu va muri pentru ca pleaca un sef! Stiti vorba aceea: "e plin cimitirul de oameni de neinlocuit!"
Daca ramane Kovesi... la fel, nu se schimba nimic! E aceiasi Kovesi, va fi mereu aceiasi, cum a fost si pana acum, iar DNA va continua sa functioneze, va obtine mai departe un procent covarsitor de condamnari in dosarele pe care le instrumenteaza si un alt procent, mai mic, de achitari. Daca pleaca dna Kovesi un nr de oameni vor fi nemultumiti, daca ramane dna Kovesi un alt nr de oameni vor fi nemultumiti. In esenta, nu se schimba nimic. SI ASTA CRED EU CA E BINE!

DACA NU SE SCHIMBA NIMIC (indiferent ca dna Kovesi pleaca sau ramane), ATUNCI INSEAMNA CA DNA SE APROPIE CU ADEVARAT DE STATUTUL DE INSTITUTIE JUDICIARA INDEPENDENTA SI CURATA!

DACA SE SCHIMBA CEVA (indiferent ca dna Kovesi pleaca sau ramane) ATUNCI INSEAMNA CA DNA ESTE O INSTITUTIE POLITICA SI VA TREBUI DESFIINTATA PENTRU CA DEVINE UN PERICOL PENTRU DEMOCRATIE!

Asta e concluzia mea! Nu sunt naiv, stiu ca nu exista o societate perfecta, nici justitiari perfecti. Gresesc si procurorii, ca si judecatorii. Un sistem sanatos, insa, regleaza aceste lucruri la "periferie", nu la varf! Doar sistemele despotice depind de "marele sef", de "dumnezeul" institutiei. 
Pentru voi, oameni sanatosi mai ales la suflet, am acest mesaj de final: nu puneti patima in conflictul "Kovesi"! Ideea de JUSTITIE nu trebuie sa "moara" odata cu ea, pentru ca daca se intampla asta inseamna ca, de fapt, e moarta de mult! Ideea de JUSTITIE, de ANTICORUPTIE, trebuie sa traiasca prin INSTITUTIE, prin zecile, sutele, miile de oameni care o compun. In EI am eu incredere, nu in Kovesi, Ion, Gheorghe sau cum l-o chema pe ala ce-o va conduce! Doar daca EI, trupul sanatos al institutiei, se schimba dupa cum se schimba seful, atunci... inseamna ca n-a fost REVOLUTIE niciodata in Romania, pentru ca eu am mai trait asta candva. Intr-o vreme in care omul care te privea in ochi decidea daca traiesti sau mori. Daca esti bun sau rau. "Corupt" sau corupt. O vreme de "Dumnezei" comunisti in care omul din varf era totul si facea totul... 

Sa asteptam si sa vedem impreuna deznodamantul... 

Pe curand...

Cornel SABOU

Niciun comentariu: