Nu e nimic senzational in povestea noastra. In afara de NOI! Noi i-am dat valoare si am transformat-o in poveste! Poveste de viata inceputa in durere si nesfarsita in dragoste si daruire reciproca!
Am luptat candva cu Mafia asta transpartinica nefiind altceva decat un jurnalist si folosind in aceasta lupta strict "armele" meseriei, pixul, talentul si curajul! Am fost infrant de cei care, de asemenea, au folosit in lupta armele lor... minciuna, tradarea, abuzul (sub multe forme), diversiunea etc. Am sfarsit tot ceea ce am fost la inchisoare. Apoi, am renascut supravietuind celor care ma doreau distrus pentru totdeauna.
Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Luati totul ca pe o poveste. Povestile n-au nevoie de probe juridice si nici de martori. Autorul e TOTUL. Sau autorii...
M-am "transferat" din puscarie in Spital. Fara aer, desi aer e peste tot. Din jurul meu imi luasera insa si aerul! Alb ca un mort, dar cu ochii inca plini de viata. Nu cautam nimic, nu speram ceva, nu doream altceva. Copiii i-am trimis de langa mine intr-o viata mai buna. Pe cea imposibila urma s-o traiesc singur...
Ea nu s-a temut. Nici de boala mea, nici de "ce zice lumea". Ne desparteau doua decenii, dar ne apropiau doua priviri. O mana calda pe frunte. Un sarut. O mangaiere...
Au fost cutremure in viata noastra, furtuni, vreme rea si vreme buna, soare, de toate au fost in acesti ultimi 5 ani. Printre ele, cumva, ne-am strecurat impreuna suportand orice necaz sau fericire, impartindu-le la doi.
Se spune ca intr-o zi, fostul Prim-Ministru britanic Winston Churchill se plimba pe strada cu nevasta sa. La un moment dat, femeia se opreste si vorbeste cu un gunoier care trecea pe acolo. "Cine era?" o intreaba Churchill pe sotie dupa ce au continuat sa se plimbe. "Un vechi prieten din copilarie" ii raspunde nevasta. "Vezi", zice Churchill, "daca te-ai fi casatorit cu el erai acum nevasta de gunoier". "Nu, draga", ii raspunde ea, "daca ma casatoream cu el, atunci el ar fi acum Prim-Ministru"!
Nu mai duc in spate lupte cu Mafia, nu mai folosesc arme. Nu e vorba c-au trecut anii si nici ca mi-ar fi pierit curajul, doar ca pe drumul acesta al vietii mele, in toata furtuna pe care am trait-o si-n tumultul ce-l traiesc... mi-am gasit linistea! Am primit acea frumusete care statuse ascunsa de ochii lumii si pe care am vazut-o doar eu! Macar atat mi-a dat tot ceea ce-am pierdut, puterea de a patrunde dincolo de aparente si de a vedea dincolo de zare, in orizontul infinit al fiintei umane. Puterea de a vedea corect! Si apoi de-a spera...
De aceea, datorandu-i ceea ce sunt azi, "Prim-Ministrul" Vietii sale, ii daruiesc IULIANEI, numai pentru ea, Ziua Internationala a Femeii!
Nu voi spune acuma ca atunci a fost mai bine sau mai rau! Eram eu mai tanar (copil, adolescent) si din acest motiv era frumos chiar si asa urat cum era!
La rand la lapte, cu noapte-n cap, nu prea am fost, in schimb trebuia sa mergem toata familia ca sa luam cartofi, de exemplu, pentru ca se dadea unu' sau doua kile de persoana (nu mai tin minte exact cat era). Randul nu era asa, cum sa spun, unul in spatele celuilalt. Erau vreo patru randuri paralele (strans lipite unele de altele, adica noi, unii de altii) care toate duceau la aceiasi unica vanzatoare! Odata ajunsi in fata cantarului intindeai mana cu banii alaturi de alte 6-7 maini iesite de peste tot, de deasupra, de dedesubt. Femeia, saraca, lua banii la intamplare din mana cuiva, in timp ce noi ceilalti urlam din toti rarunchii... Era frumos!
La TV nu prea aveai ce sa vezi. De aceea, la noi, TV-ul statea inchis mult timp. Il mai deschideam la meciurile de fotbal sau uneori duminica pentru ca atunci mai puteai vedea/auzi ceva slagare. La scoala mergeam indiferent de starea vremii. Nu exista scuza! Nici frig sau ninsori care sa opreasca scoala. Adica, frigul sau ninsorile erau cat casa, da' nimeni nu era stresat de asta.
Ma bucur ca voi aveti amintiri placute cu profesorii vostri. Eu nu. Eram copil, dar privirile mereu intunecate si incruntate ale acestora asupra mea imi reprosau parca faptul ca tatal meu fugise din tara! Eram cel mai bun la Geografie din scoala intr-a opta, da' nu m-au trimis la Olimpiada. Ca eram... ma rog, eram intreg, nu-mi lipsea nimic, da' nu aveam dosaru' beton. Pe atunci profesorii bateau la elevi si din plictiseala daca n-aveau alt motiv. Si n-aveai ce face. Nici parintii. Riscau si ei o bataie daca reclamau ceva! Am prins o generatie de profesori adevarati criminali! Da' n-am auzit sa vorbeasca cineva de asta in zilele noastre. Numa' laude, ca da bine... Eu sper sa existe o Judecata de Apoi si pentru ei!
Joaca era joaca, nu butonat telefoane, ca acum. Afara, pe camp sau in curtea scolii, la fotbal. Sau "pac-pac" cu "tevile de berman", "Lapte-gros". Sau multe altele. Reveneam in casa intotdeauna transpirat, gafaind si beam apa rece direct cu gura de la robinet. Sa vezi minune, nimeni nu se "racea" din asta!
De Craciun chiar mergeam la colindat in grup de Familie. Acasa repetam cate-o Colinda mai noua si apoi colindam pe la rude. Se colinda pe casa scarii, in fata apartamentului. Nimeni nu intra inauntru pana nu era gata colinda. Eram ca un cor, cantam tare, se auzea in tot blocul. La fel era si la noi in bloc. Stateam la usa si ascultam cum colinda altii pe la usi. Colindele erau chiar frumoase, la fel si interpretarea, iar pe casa scarii la blocuri se auzea demential!
Ca si copil te puteai inscrie la o gramada de cursuri, sporturi si "cercuri" de toate felurile. Nici dracu' nu-ti cerea bani ca sa te inscri, ba dimpotriva, se ducea o munca de "racolare" prin scoli de se bateau profesorii si antrenorii ca sa ia cat mai multi elevi. Eu am facut innot, scrima, foto, volei si multe altele.
Vara la strand. Inghesuiala de n-aveai unde sa pui o patura. Arhiplin! Imi placeau momentele in care se juca volei in cerc! Balaceala cat cuprinde, prieteni multi, baieti, fete semi-ultra-dezbracate, ce mai, Raiul pe Pamant pentru pustani ca noi!
Iarna pe deal cu sania. Coboram in viteza pana in strada. Masinile opreau la limita, iar noi radeam. Un singur accident n-am vazut in toata copilaria si nimeni nu se temea!
Citeam multe carti, dar era o problema cu procurarea lor. Librariile erau pline de carti comuniste. Cand aparea cate una mai rasarita se vindea conditionat cu alta de propaganda. Nu era stres. Aia comunista o foloseam ca hartie igienica. Era o adevarata placere sa te stergi la cur cu discursu' Tovarasului! Eu prima data foloseam pagina cu chipul lui si eram atent sa ma sterg fix cu gura Celui Mai Iubit Fiu al Poporului desi, trebuie sa recunosc, uneori Geniul Carpatilor ma mai zgaria! Dar m-am inscris la Biblioteca Judeteana si la inca vreo 5 filiale de cartier. Din cauza ca puteam lua maxim trei carti de la una. Si mergam o data pe saptamana sa le schimb. Cu doua plase dupa mine...
La Cinema bagau ceva filme mai de Doamne-Ajuta ca altfel nu mergea nimeni. Asa ca vedeam d-alea indiene de plangea toata sala! Si chinezesti, cu arte martiale, de incepeam toti dupa film sa dam din maini si din picioare prin boscheti, ca apucatii.
Cumparam mingi de fotbal deformate, ovale, din plastic, nu cota... Masinuta "Dacia" tot din plastic de 3 lei 50. Si era la "Albina", pe colt, o prajitura foarte buna (preferata mea) cu 3 lei si ceva. E drept, uneori era mucegaita, dar tot gust dulce avea! Cu bomboanele era mai greu. Sugeai la una de la Pasti pan' la Craciun. Cre' ca se trageau din piatra, ca prea durau. Puteai si inchiria bomboana daca voiai!
Vaaaai, dar nimic nu se compara cu colaborarea frateasca dintre vecini! O cana de zahar, un pic de ulei, o lingura de faina... Nu stiu daca era vreo zi lasata de Dumnezeu in care sa nu ceara unu' de la altu' ceva, orice! Si culmea, intotdeauna ceea ce-ti lipsea tie avea vecinu', iar ce-i lipsea lui aveai tu! Mai sa fie!
Faceam excursii cu scoala la... cules de morcovi. Daca le spuneai atunci responsabililor ca nu-i corect sa pui copiii sa munceasca te-ar fi luat drept extraterestru. Apoi te-ar fi luat cu totul!
Spuneam bancuri. Mai, cum sa va spun... Deci pur si simplu ne intalneam intre noi pe la blocul unuia ca sa spunem bancuri si sa radem! Va dati seama ce prosti eram? "S-a plimbat unu' prin Cimitir si dintr-o data Cineva il bate din spate pe umar. Cine-i? intreaba omul. Moartea, i se raspunde. Of, m-am speriat, am crezut ca-i Securitatea!" Si radeam ca prostii... Alea cu Bula si cu Ceausescu erau cele mai numeroase. Mai, voi, astia de azi, stiti vreun banc nou cu Bula??? Nu stiti, stiam eu...
Niciodata, dar jur, niciodata n-am fost la doctor cu julituri sau rani de astea venite din joaca. Mai cadeam la fotbal, la alergat, la toate alea pe care le faceam. Aveam genunchii plini de sange (sau coatele) si veneam acasa razand. Se forma scoarta pe rana si invatasem deja cand si cum sa iau scoarta jos...
Am fost Soim al Patriei si Pionier. Cu UTC-ul am avut probleme. Nu stiu nici azi daca m-au primit. Eram la liceu la "Gh. Sincai", cel mai pretentios din Baia Mare. S-au socat cand au aflat ca eram singurul elev din liceu care nu fusesem primit in UTC intr-a opta! Evident, la Generala nu m-au bagat tot pe motiv de Tata, care fugise din tara. A fost sedinta mare atunci. Pe mine m-au trimis de acolo si au hotarat ei ceva, habar n-am ce, ca oricum pe mine nu m-au informat. Poate m-au trecut formal pe vreun tabel, poate nu. Dar stiu ca la Referendumul pentru reducerea cu 5% a armamentului am votat! Un mucos de 14-15 ani eram, dar era important sa votez. Tot asa, habar n-aveam atunci ce e ala vot! Intarziasem la prima ora si cand am intrat in Liceu au tabarat pe mine o hoarda de profesori. "Tu esti Sabou?". "Da"... "Ai votat?" Ei stiau ca nu, intrebarea era un fel de manifestare nervoasa. "Hai sa votezi". Atunci am aflat. M-au dus intr-o sala, mi-au pus in fata un tabel cu doua coloane. Intr-una semnasera toti, cealalta parte era goala. Am semnat si eu sub ceilalti, asa cum imi aratasera ei, profesorii. In ziua aceea, poporul roman a votat in UNANIMITATE reducerea cheltuielilor militare. Mai, n-a fost atunci nici macar un betiv in Romania care sa voteze din greseala contra!!!
Si uite asa a zburat timpul, a trecut copilaria, adolescenta si am ajuns la "venerabila" varsta de 47 de ani. Mult, mult mai mult decat am sperat candva sa traiesc. Tot ce vine de aici incolo e bonus.
A fost frumos, ce sa mai zic. Da, a fost frumos... Manca-v-ar Iadul de comunisti ordinari! A fost frumos!
Numa' bine! Pe curand...
Cornel SABOU
P.S. Un moment amuzant despre acele vremuri mai jos... :)
De cand spatiul online este accesibil tuturor a devenit tot mai greu sa faci o deosebire corecta intre jurnalist si simplul "amator" de pareri personale. Tot mai greu PENTRU UNII! Pentru ca altfel nu e greu deloc!
Internetul este arhiplin de conflicte de "idei" intre sustinatorii uneia sau alteia din taberele politice care compun Romania. In aceste conflicte sunt atrasi vrand-nevrand si jurnalistii. PRIMA acuzatie care apare intotdeauna impotriva jurnalistilor este: "asta nu e jurnalist/jurnalism"! Sau "jurnalismul e altceva, nu ce faci tu"! Contestatarii sunt uneori chiar ei jurnalisti, alteori (cel mai adesea) sunt simplii bagatori in seama care stiu ei asa, brusc si dintr-o data, cine e si mai ales cine nu e jurnalist!
Mi-as dori sa intelegeti usor faptul ca jurnalisti sunt toti aceia care se manifesta constant pe teritoriul comunicarii publice, informand si luand atitudine (de orice fel) fata de evenimentele care ne compun viata! Da, jurnalisti sunt si cei de la Antena 3 chiar daca ei servesc interesele PSD, si cei care sunt pro sau contra guvernului, jurnalist e si Malin Bot si condamnatul Sorin Rosca Stanescu! Ei SUNT JURNALISTI si pentru a fii asta ei nu au nevoie de o patalama care sa le fie pusa de fiecare comentator de Facebook! SUNT pur si simplu...
Acuma, da, se poate comenta pe seama orientarii politice, dar asta e deja altceva. Se poate ca unii sa nu va placa, dar asta nu inseamna ca din acest motiv ei nu sunt jurnalisti! Tot asa cum pe altul nu-l face jurnalist strict faptul ca-ti place tie cum scrie sau vorbeste!
In viata publica, aproape orice om care este atacat reactioneaza in acest fel, acuzandu-si criticii ca nu sunt jurnalisti! Eu cred ca atitudinea asta are la baza o explicatie logica. In primul rand se pleaca de la ideea ca JURNALISTUL beneficiaza de o mare credibilitate in randul publicului larg. De aceea, pentru a atenua o critica ce iti este adresata prima reactie este sa incerci sa-l decredibilizezi pe autorul criticii luandu-i calitatea care il face credibil, aceea de jurnalist! Apoi, de multe ori cel atacat nu are argumente in apararea sa si singurul mod in care se poate apara este sa atace la randul sau, iar cel mai "ieftin" atac (care nu cere dovezi sau argumente) este sa-l acuzi pe X ca nu e jurnalist, desi, pe fond, asta nu te salveaza cu nimic! In fine, mai este vorba si de frustrari aici (le simt si eu uneori!). Nu-ti place atitudinea pe care o au unii ziaristi (cazul Antena 3, Cristoiu etc) si atunci iti versi supararea acuzandu-i ca nu sunt ceea ce sunt :)
Textul acesta l-am scris pentru cei care vor sa ramana ancorati in realitate, indiferent ce culoare are realitatea asta! Pentru cei care iubesc ADEVARUL mai presus de "adevarul meu" sau "adevarul tau"! Pentru oameni inteligenti...
