miercuri, 27 iunie 2012

Năstase şi detenţia

Câteva scurte referiri la cazul celui mai celebru deţinut din România, fostul premier Adrian Năstase...

1. Năstase  a primit o condamnare de 2 ani închisoare. Pentru că e trecut de vârsta de 60 de ani va sta la închisoare efectiv doar 8 luni până când va fi judecată liberarea sa condiţionată. Dacă nu ar fi avut loc tentativa sa de sinucidere, după efectuarea a minim 4 luni de detenţie (pe care le putea petrece în condiţii bune într-o rezervă a unui spital-penitenciar) Năstase putea petrece LEGAL celelalte 4 luni rămase în condiţii de semi-libertate! Mai exact, putea merge în fiecare dimineaţă din puşcărie şi se întorcea acolo doar seara. Ziua şi-o petrecea la "muncă" în cadrul unei firme private care venea să îl "angajeze" sau în sala vreunei mari biblioteci, citind şi butonând netul! Ce vă spun eu aici sunt realităţi penitenciare şi le ştiu pentru că le-am trăit. Eu am executat trei ani de închisoare din care mai bine de un an l-am petrecut aşa, în condiţiile acelea de semi-libertate, stând toată ziua la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare şi doar dormind la penitenciar

2. Legea i-ar fi permis lui Năstase să obţină după 4 luni de detenţie câte o permisie lunară de la 1 la 10 zile pe lună. Zile pe care le putea petrece acasă sau chiar în emiuni TV. Putea fi încadrat în cel mai favorabil şi uşor sistem de detenţie prevăzut de lege, sistemul "deschis" care îi putea oferi numeroase alte avantaje. Sunt convins că administraţia USL nu ar fi lăsat nici un drept prevăzut de lege care să nu îi fie oferit lui Năstase!

3. Pentru că la dosarul său de detenţie figurează acum tentativa de sinucidere, Năstase nu mai poate beneficia de avantajele descrise mai sus. Mai mult - ATENŢIE! - conform normelor penitenciare în vigoare, liberarea sa condiţionată (la termenul de 8 luni de care vorbeam mai sus) trebuie amânată pentru alte câteva luni! Motivul principal l-ar constiui opunerea la arestare şi în funcţie de raportul depus de poliţistul care s-a luptat cu Năstase în casa acestuia amânarea liberării sale se poate întinde pe o distanţă mai lungă sau mai scurtă de timp. Dacă din acel raport reiese că viaţa poliţistului a fost pusă în pericol, amânarea liberării lui Adrian Năstase se poate face până la un an de zile în plus faţă de cele 8 luni pe care este obligat să le execute conform legii.

4. În legătură cu posibila întrerupere a executării pedepsei. Legal vorbind, instanţa nu poate accepta întreruperea pedepsei pt 3 luni din cauza rănilor autoprovocate! Dacă s-ar accepta o asemenea întrerupere din cauză că Năstase a încercat să se sinucidă şi nereuşind a ajuns într-o stare medicală pe care penitenciarul - cică - nu ar putea-o trata, atunci de mâine încolo veţi auzi de nenumărate alte tentative de sinucidere în sistemul penitenciar şi vă asigur că toţi cei care vor încerca asta vor cere la fel, să le fie întreruptă pedeapsa pentru trei luni!

5. Odată introdus în penitenciar, Năstase este obligat să execute primele 21 de zile în regim de "carantină", adică izolat de restul deţinuţilor şi - dacă este nevoie - supravegheat medical. Legea prevede că persoanele "speciale" (care au avut diverse funcţii în aparatul de stat) pot beneficia de anumite favoruri în ceea ce priveşte repartizarea în spaţiul general de detenţie. Ideea e să fie feriţi de infractorii de rând cu care ar fi putut avea conflicte din cauza funcţiilor deţinute anterior (în fapt, legea se referă mai mult la foştii poliţişti sau magistraţi sau inspectori din diferite organe de control, dar şi un fost prim-ministru poate fi încadrat în această prevedere legală).

Cam atât deocamdată.
Mai revin pe parcurs, dacă este cazul, cu alte precizări legate de situaţia sa în spaţiul de detenţie.

Cornel SABOU

4 comentarii:

liviu spunea...

salut. crezi ca nastase in mediul de la semi deschis ar putea fi abuzat de catre ceilalti detinuti?

sau gardienii vor avea vigilenta sporita, deoarece orice incident s-ar afla instant in presa si oamenii si-ar pierde locul de munca.

Cornel Sabou spunea...

În Rahova nu cred că va avea probleme. Dacă va ajunge la Jilava însă... acolo, la semideschis, sunt foarte mulţi drogaţi şi viaţa este cam... imposibilă, dacă înţelegi ce vreau să spun! Ştiu însă că siguranţa lui Năstase depinde foarte mult nu atât de preocuparea gardienilor cât de... recomandările care vin de la sefii sistemului penitenciar! Gardienii sunt foarte puţini faţă de nr deţinuţilor şi nimeni nu se stresează din proprie iniţiativă ca să asigure securitate sporită unui deţinut, indiferent cine este acesta. Dacă de sus însă vine o anumită recomandare... interesul gardienilor creste corespunzător!
La jilava, de exemplu, secţia de semideschis este pur si simplu lasata de izbeliste. Acolo, daca vrei sa gasesti un gardian trebuie sa+l cauti cu lupa. Se deschid usile dupa care gardienii dispar. Toata ziua detinutii fac pur si simplu ce vor. Daca nu ar exista o anumita ierarhie interna, printre detinuti, care sa impuna o anumita "ordine" ar fi haos complet.

liviu spunea...

interesant. oricum nu cred ca e bine vazut printre ceilalti condamnati. mai ales ca acestia probabil sunt invidiosi. sa vedem.nati meir asa cum a fost el deputat cica tot a fost foarte aproape sa fie violat de fata cu ceilalti.

Cornel Sabou spunea...

Nati Meir s-a bagat si el in tot felul de "afaceri" şmechere cu interlopii de acolo şi l-au mâncat "rechinii". Deţinuţii cu ani mulţi petrecuţi pe acolo nu sunt absolut deloc impresionaţi că unu a fost deputat, iar altu prim-ministru. Acolo, toată viaţa e redusă la câţiva metri pătraţi, iar în "universul" acela restrâns puterea o au cei cu multe mandate... penale! :)