Procesul comunismului (III) - Măcelul de la Fântâna Albă

scris de Cicerone IONIŢOIU

Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3—4.000 ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România.

In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fântâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jukov (prezent acolo). Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor.

Printre cei din gropile comune se număra din com. Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae... din com Suceveni: Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe...din com.Iordanesti: HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con¬stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com. Ceahor.

Peste aceste provincii româneşti s-a aşternut crunta teroare şi în valuri după valuri au fost ridicaţi, de la copil în faşă la străbunic de 90 de ani şi porniţi pe drumul fără întoarcere al Siberiei. S-a început vânătoarea după membrii din Sfatul Ţării sau deputaţi din Parlamentul României.

EXTERMINAREA VALORILOR POLITICE

Politica criminala comunistă, imediat după invazie a trecut la arestarea valorilor politice şi exterminarea lor prin temniţe. Din luna iunie 1940 au fost ridicaţi toţi foşti deputaţi din Sfatul Ţării care se aflau în viaţă pe teritoriul răpit al Basarabiei: Vladimir BODESCU, Alexandru BALTAGA, Constantin BIVOL, Ştefan BOTNARIUC, Emanoil CATELLI, Teodosie COJOCARU, Ion CODREANU, Ion IGNATIUC, Teodor NEAGA, Pantelimon SINADINO, Nicolae SECARA, Grigore TURCUMAN, Teodor UNCU şi Luca STIRBET. Dintre toţi, numai Ion CODREANU nu a murit în temniţele NKVD-ului, pentru că a fost schimbat cu Ana Pauker.

O altă categorie au format-o deputaţii de Orhei în cadrul României Mari, Tudor IURCU şi Constantin PLĂCINTA, precum şi Gheorghe LUPAŞCU, fost prefect de Soroca şi Secretarul Parlamentului.

Primarii de după 1918 care mai erau în viaţă au fost arestaţi, condamnaţi şi majoritatea au murit în lagărele de deportare. Câteva exemple: NEGUTA Isidor din com. Piatra, LISOVSCHI Alexei din Peresecina, BUJOR David din Susleni, COJOCARU Carp din Isacova, MORARU Vasile din Pelinei, NEGOIŢĂ Ion, din Pelinei, MOSNEAGA Victor din Cucuruzeni, GRECU Efrem din Putinţei, MUNTEANU Simion din Cucuruzeni, sunt numai o mica parte din aparatul administrativ.

Grozăvia deportărilor a avut loc pe 13 Iunie 1941 când 20.000 de tărani bucovineni şi basarabeni au fost deportaţi, bărbaţii în Siberia iar femeile şi copiii despărţiţi, în Kazahstan.

Ce poate fi mai acuzator decât mărturia Silviei Schipor din Pătrăuţii de Jos...
"timp de două săptămâni tot ne-au dus spre răsărit...De foame şi de sete au început să moară copilaşii mici. Părinţilor copiilor mici li se dădea voie să-i îngroape când trenul se oprea în vreo gară. Ei erau luaţi sub escortă, duşi în spatele gării, unde le săpau mormintele. Doamne, câţi copii de români din nordul Bucovinei au rămas să-şi doarmă somnul de veci în locuri străine, fără a avea măcar un semn la căpătâi..."
Domnica S. Hostiuc din satul Mahala:
"Până la urma ne-am pomenit undeva în Komi, pe râul Pecioara spre Oceanul îngheţat de Nord...S-a făcut iarna, noi am slăbit din cauza muncii de nu ne mai puteam cunoaşte, nu ne mai puteam ţine pe picioare şi era un ger de -50° de grade. In baraca unde locuiam îngheţa apa în vadra până la fund. De foame şi de frig a picat atunci lumea la pat. Mureau zilnic câte cinci sau şase dintre noi. Pământul era îngheţat de doi metri în adâncime şi nu era nimeni în stare să sape gropi pentru morţii noştri. Doar când se încălzea puţin, într-o groapă erau aşezate mai multe cadavre. Aşa l-am îngropat pe frăţiorul meu Isac Gheorghe..."
Astfel de dovezi sunt adunate în volumul "Martiri şi Mărturii din Nordul Bucovinei" de Vasile Ilica, publicat în 2003 la Imprimeria de Vest din Oradea. Mii şi mii de nume de martiri basarabeni au fost adunate şi publicate în "CARTEA MEMORIEI", a Muzeului National de Istorie a Moldovei, publicată în editura Ştiinţa din Chisinau, în 1999.

ANGAJAMENTE INTERNATIONALE CARE NU SE RESPECTA

Tot în 1941, dar pe 12 August, în Declaraţia comună de la Terra Nova, Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat omenirea că "...nu urmăresc măriri teritoriale.... nu vor schimbări teritoriale care să nu concorde cu dorinţele liber exprimate ale popoarelor în cauză.....că respectă dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ sub care vor trăi şi autoguvernarea să fie redată celor care au fost lipsiţi de aceasta cu forţa..." Şi pe 2 Aprilie 1944, ministrul de externe al URSS declara: "...guvernul sovietic nu urmăreşte scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea socială existentă...!".
A urmat "joaca" pe procente a suferinţelor ţărilor marcate de tendinţele acaparatoare ale totalitarismului, continuată timp de aproape o jumătate de secol de drama unei jumătăţi de Europă. Mergând pe firul "relaţiilor" cu vecinul nostru din răsărit, ieşind dintr-un labirint "internaţional" ca aliat - la sfârşitul acestui conflict sângeros, la scurtarea căruia am contribuit cu 6 luni şi jertfe umane şi materiale mari, am constatat ca rusul tot rus rămâne, nesătul şi acaparator fără ruşine, având ca argument minciuna spusa şi susţinuta fără să roşească.

O NOUA INVAZIE "ELIBERATOARE"

Sub steagul comunismului, intrând pe teritoriul României ca aliaţi, ruşii au căutat să rupă Maramureşul, o bucată din Moldova până la Siret cel puţin, o altă porţiune din Dobrogea şi daca n-au putut s-o facă, nu s-au lăsat până n-au jefuit toata ţara, înecând-o în sânge şi impunându-ne la conducere pe toţi nechemaţii ca să ne arate ce este democraţia şi cum se ţin alegeri "libere".
Genocidul împotriva poporului român s-a înfăptuit şi de unii cetăţeni români care s-au pus în slujba agenţilor unei puteri imperialiste străine de interesele naţionale ale poporului român; împreună au conlucrat la trădarea ţării, cu bună ştiinţă, în vederea dezmembrării, jefuirii şi schimbarii prin violenţă a structurilor constitutive ale statului.
Se fac vinovaţi, am zis, cu buna ştiinţă, deoarece ştiau că regimul comunist din Rusia se baza, încă din timpul lui Lenin, pe CEKA, acel instrument al terorii care s-a perfecţionat pe parcurs, ajungând ca în timpul lui Stalin să săvârşească crimele abominabile - ce îngrozesc şi astăzi omenirea. Metamorfozat sub fel de fel de denumiri până în timpul lui Lavrentie Beria, un criminal fără egal, care după ce şi-a exterminat "tovarăşii " de drum din hotarîrea lui Stalin, a trecut tot la dispoziţia acestuia la crearea Direcţia serviciului informativ extern, prescurtat INU (în 1943), cu misiunea ca până în 1948 să se instaleze guverne comuniste în ţările din răsăritul Europei, până în inima ei. La conducerea direcţiei a fost numit Pavel Fitin ca sef INU.
Incă odată se dovedea politica duplicitara sovietică, ce pe o parte desfiinţa cominternul, să liniştească pe anglo-americani, iar pe alta parte înfiinţa INU, un alt instrument de expansiune a comunismului şi mai teribil în distrugerea statelor naţionale. Pe această linie, Fitin însărcinează pe Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) să pună bazele sistemului represiv din România şi în închisoare l-a recrutat pe Teohari Georgescu, pe care l-a impus în 1945 la Ministerul de Interne. Moscova l-a numit pe Emil Bodnăraş să organizeze serviciul de spionaj din România, pe care l-a infiltrat cu o serie de agenţi. In luna Septembrie 1944 a fost trimis colonelul Dimitri Fedicikin, care va deschide o rezidenţă INU la Bucureşti venind cu Ana Pauker, (care era colonel) şi Vasile Luca (maior), iar ca adjunct a avut pe Pantiuşa Bodnarenko.
După ce pe 19 Iulie 1940 au fost arestaţi 1000 ofiţeri din SSI, s-a trecut, pe 20 August 1948, la înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii, care a unit toate serviciile de informaţii, şi a fost numit ca şef Gheorghe Pintilie(Pantiuşa) ajutat ca adjuncţi de Gheorghe Mazuru şi Alexandru Nicolski (Grunberg). Aceasta a fost schema pe care s-au adunat toţi veneticii din URSS, care au terorizat poporul român.
Dar răul săvârşit de aceştia în iadul de dincolo de Nistru este exprimat în parte de ţăranul Ienache NICOLAE din comuna Cucueţii-Vechi (jud. Bălţi), în rugăciunea disperării: "Doamne, Doamne, de-ai trăsni în Rusia aceia şi ai preface-o în bucăţi, ca sa nu mai auzim de dânsa ca tare multă suflare româneasca a mai băgat în pământ şi tare multă altă lume a mai rămas acolo în chin şi în necaz."
Şi spusele lui se adeveresc prin numele celor martirizaţi, săpate în plăcile de pe TROIŢELE ridicate în memoria lor, răspândite prin satele din codrii voievodali ai Bucovinei şi de pe întinsul Basarabiei până la Marea cea Mare.

O NOUA NĂVĂLIRE BARBARA IN SECOLUL XX

Pentru trădare de ţară se fac vinovaţi agenţii comunişti, câteva sute găsiţi şi alte sute veniţi în "furgoanele" sovietice, pentru că au lucrat cu bună ştiinţa în slujba "eliberatorului" dovedit ocupant prin faptele săvârşite.
Lucreţiu Pătrăşcanu, ajuns la Moscova pe 29 Aug.1944, o ia înaintea tuturor rugându-l în scris pe Molotov "să-i trimită pe unul dintre colaboratori pentru a stabili legaturi directe şi neoficiale...şi voi rămâne recunoscător dacă mi-aţi facilita o întâlnire cu unul dintre membrii grupului român de la Moscova, Ana Pauker sau Luca Laszlo" (de reţinut că amândoi erau ofiţeri ai armatei roşii).
Tot L.Pătrăscanu folosind delaţiunea, metoda de bază în relaţiile comuniste, i-a spus lui Vâşinschi în discuţia "confidenţială", cu acea ocazie că "...Maniu şi Brătianu se situează pe poziţii ostile faţă de Uniunea Sovietica... ei rămânând adversarii apartenenţei Basarabiei la Uniunea Sovietică... între delegaţi se afla, de exemplu, Popp (Ghiţă), o creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile lui Maniu..."
In acest timp Bucovina era pârjoliţă. Ardeau satele din codrii Bucovinei de la Putna, Straja, Suceviţa până la Gura Humorului, pe râul Moldovei la Mâzăneşti; iar la Băieşti dăduseră foc şi la şcoală, împuscând pe cei ce încercau să fugă. Prăpădul bolşevic a trecut peste munţii Căliman, coborând pe pârâul Zebrac, ajungând la vărsarea lui în Mureş, în comuna Stânceni, iar acolo au dat peste un spital şi au intrat ca furtuna. Au scos pe cei ce nu se putuseră evacua şi în cârje i-au aruncat în fântâna de la colţul clădirii, sub privirile sătenilor ascunşi pe dealuri, pe după căpiţe. Apoi au răsturnat ghizdurile fântânii peste ei şi au pornit-o mai departe, unii spre Toplita, alţii spre Lunca Bradului.
Iureşul înspăimântător se aşternuse peste ţară şi sângele şiroia peste tot în urma lor şi a continuat să băltească ani de a rândul, trecând peste Medgidia unde au împuşcat pe sublocotenentul Ion Smarandache, la Galaţi, pe muncitorul Nicolar Mânzat, la Focşani, pe Stana Bancian, la Buzău, pe Mihail Creţu, la Mizil, pe Teodor Pătulescu, la Ploieşti, pe Constantin Păcuraru, la Călăraşi, pe Mariţa Gabina, la Slatina, pe Mitică Cotoială, la Strehaia, pe Victor Bulata, la Gaeşti, pe Despina Dumitru, la Caracal, pe Tilica Constantin, la Giurgiu, pe Traian Negoescu, la Lugoj, pe Petre Gâscă, Robert Jendl din Reşiţa, Jacob Laris şi Elisabeth Pechler din Giarmata, Elisabetha Balthasar din Cenad, Katarina Bender din Sânicolaul Mare, Johann Blaudenscheck din Carpiniş, Roland Boss din Jimbolia, Johann Bohn din Biled, Irina Cruceanu din Mediaş. Aceste nume fac parte din cele câteva sute masacraţi în acest fel, pe tot cuprinsul teritoriului românesc de nişte oameni debusolaţi, care trăgeau în orice, chiar în butoaiele din beciurile oamenilor, rămânând de multe ori înecaţi în vin.
In spatele acestui procedeu, de demoralizare a populaţiei rămânea NKVD-ul care, prin acţiuni subversive, urmărea să sfâşie noi bucăţi din teritoriul românesc, pe care să le înglobeze URSS-ului. Astfel, Moldova a fost prima victimă pe care au încercat s-o smulgă, impunând o administraţie prosovietică, izgonind pe toţi funcţionarii oficiali români. La Iaşi au numit prefect pe un Alexiuc Vasile iar chestor pe Babătă, un criminal cu 4 clase primare şi care nu ascultau decât de ruşi. In celelalte judeţe, Dorohoi, Tecuci, Bârlad, au fost dezarmate atât poliţia cât şi jandarmeria.
Mai mult, la Bacău, un sergent major, Constantin Condurache, venit cu divizia de trădători - ''Tudor Vladimirescu'' - a pus în cătuşe pe comisarul Manea şi a convocat o adunare "populară" în Oct.1944 urmărind să creeze o mişcare ca să ceara autonomia Moldovei şi sudului Bucovinei, cu tendinţe separatiste, spre înglobarea în URSS. In Moldova din acel timp, aveai impresia ca te găseşti în Rusia.
Aceiaşi acţiune de smulgere a Deltei Dunării şi o bună parte din Dobrogea, a urmărit NKVD-ul prin intermediul lipovenilor, punându-i să adună iscălituri pentru alipirea la URSS. Pe 3 Dec. 1944 - comandantul sovietic i-a ajutat pe comunişti să ocupe prefectura jud Tulcea. Aici, circa 400 de lipoveni au făcut chiar un "Comitet de Eliberare Naţională Rusă" şi o delegaţie de 30 de persoane dintre ei s-au prezentat Comisiei Aliate de Control din Constanţa cerând acelaşi lucru. Pe 24 Mai 1945 un general rus venit în jud. Tulcea le-a spus lipovenilor să nu mai plece în URSS deoarece, prin trasarea noilor graniţe, Dobrogea se încadrează în Rusia, şi va purta denumirea de Rusia Nouă". Deci, o altă intenţie de răpire de teritoriu şi oameni din ţara noastră.
Încercarea de răpire a Maramureşului din stânga Tisei a fost dirijată de maiorii Davidenco şi Zaharcenko care l-au pus în faţă pe avocatul Ioan Odoviciuc, un ucrainean, funcţionar la Sighet, care l-a felicitat pe Hitler în Iulie 1944. Pe baza acestui document a fost şantajat de ruşi ca să conducă acţiunea de alipire a Maramureşului la Ucraina subcarpatică, care ceruse alipirea la URSS. In spatele acestei acţiuni, la care îl agăţaseră şi pe comunistul ceh Clement Gotwald se găseau generalii Jukov şi Malinovschi. Cele 7000 semnaturi smulse prin minciună ca "vor primi zahăr" au fost prezentate ca dorinţă de alipire a Maramureşului la Ucraina subcarpatică.
Cu toate arestările savârşite, cu toată ameninţarea de deportare în Siberia, maramureşenii hotarâţi au luat cu asalt Sighetul pe 5 Martie şi nici în faţa mitralierelor de la podul Izei n-au renunţat la pământul şi apartenenţa lor româneasca! (va urma)

Este Pământul GOL în interior?

Şcoala ne-a învăţat că planeta noastră, Pământul (Terra), este plină, că în centrul ei este nucleul urmat apoi de alte straturi până la suprafaţă. Nu există probe ştiinţifice care să susţină această teorie deoarece nimeni nu a putut fora la o adâncime care să aducă la suprafaţă mostre din interiorul adânc al Pământului, dar aceasta s-a consolidat de-a lungul anilor în mentalul colectiv şi este repetată obsesiv în şcoli. Între timp (de mult timp) au apărut alte teorii care susţin că Pământul este de fapt gol pe dinăuntru şi chiar că în spaţiul acela gol ar trăi o altă omenire având aceleaşi legi de funcţionare ca şi noi, cei de la suprafaţa planetei. Iată o culegere de texte de pe internet cu privire la această problemă... (Cornel SABOU)


niculinamoisescu.weblog.ro

Există astăzi dovezi care arată că acest perete al pămîntului nu este solid şi plin de materie, aşa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peşteri şi tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pămîntului. Acest lucru ne poate duce cu gîndul la celebra poveste a lui Jules Verne, intitulată O călătorie spre centrul Pămîntului, scrisă în 1864.
Acolo este descris atît de clar acest lucru, încît parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi. Trebuie amintită şi uluitoare similitudine între povestea aceluiaşi Jules Verne, De la Pămînt al Lună (1865) şi prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 – 1969). Cele două evenimente seamănă atît de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez în povestirea sa coincid în proporţie de 99% cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste 20.000 de leghe sub mări, în care se prezintă primul submarin, Nautilus. Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidenţelor este exclusă.
Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andreaş din California, SUA, este în centrul atenţiei şi ne poate oferi cîteva informaţii uluitoare. Încă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrîndu-se asupra Californiei. În timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sînt atît de mari încît un submarin poate naviga prin ele.
După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau pînă sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut. Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie au fost că cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe Ocean, sprijinindu-se de cîţiva stîlpi naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stîlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă. Pentru cei care încă au rămas adepţii falsurilor reprezentate de ştiinţa oficială, le putem adresa întrebări precum: Se poate edovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?
Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)? De ce vînturile nordice sînt din ce în ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica? De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer? Odată atinsă paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil? De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decît orice alt curent similar de pe Pămînt?
Dacă nu există rîuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în Oceanul Arctic, de ce la poli există atîtea aisberguri formate din apă dulce? Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
De ce milioane de păsări şi animale migratoare se îndreaptă spre nord, dincolo de Cercul Polar, în timpul iernii? De ce vîntul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decît o face orice alt curent de aer de pe Pămînt? De ce acest polen adus de vînt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?
Dar Pămîntul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adîncimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi.
Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sînt decît pasaje şi tunele de trecere spre înteriorul planetelor respective. O serie întreagă de cercetări s-au făcut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sînt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din sud-estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează că peretele planetei încă mai vibrează şi produce, astfel, cutremure şi în alte zone.
Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului al XVIII-lea, a demonstrat, pe baza unui model matematic, că Pămîntul este gol în interior şi că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poartă numele şi Astronom Regal în Anglia secolului al XVII-lea, era convins că Pămîntul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reuşit să obţină de la Guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pămîntului. El şi-a expus ideile despre Pămîntul gol, afirmînd că planeta este locuită în interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli. EMIL STRĂINU/GEORGE NICOARĂ

www.descopera.ro

Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste “porti” au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: “Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. “Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului.”
Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea “Fantoma Polilor”, in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de “poli” se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata “O calatorie catre interiorul Pamantului”, in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: “Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru”. Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un “vizionar” care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: “ Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este”. Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii ’40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept “Pamantul Misterului Vesnic” si a notat: “As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut”. Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie.
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.
Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.
Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, “Calatorie catre centrul Pamantului”.

bataiosu.wordpress.com

Interviu cu generalul Strainu despre pamantul gol pe dinauntru (fragment)
Strainu: Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta. În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “specatculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.
Reporter: Am citit si eu despre acestea în urma cu ceva timp. Nu exista decât supozitii. Despre ce este vorba acolo? Sa fie intrarea în Agharta? Într-o alta lume? Locul unei alte civilizatii?
Strainu: În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.
Reporter: Este locuit acest tarâm interior?
Strainu: Aici vin semnele de întrebare. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.

www.agentia.org

Cercetatorii scoartei terestre, ca si fizicienii si astronomii, dezbat in aceste zile o descoperire uluitoare, care a lasat comunitatea stiintifica bouche-bee. Doi oameni de stiinta de la Universitatea din Massachusetts s-au deplasat recent in Italia pentru a studia cele mai rare particule descoperite vreodata, numite geo-nutrioni.
Oamenii de stiinta doreau sa verifice o teorie in ceea ce-i priveste pe acestia. Iar in Italia, intr-o veche caldeira vulcanica de sub Napoli prezenta acestora a fost adesea semnalata. Ei au dat, insa de cu totul altceva. Au detectat un semnal din interiorul Pamantului asemenea unui reactor nuclear. Descoperirea a pus serios pe ganduri comunitatea stiintifica.
"Geo-nutrionii" sunt anti-neutroni produsi in straturile adanci de uraniu, potasiu si rubidiu gasite in rocile vechi din interiorul planetei noastre. Detectorul folosit la depistarea acestor particule se numeste Borexino si este ca o fereastra menita sa ofere o priveliste in interiorul Terrei si sa descrie structura planetei noastre. "Tot ceea ce am primit din interiorul Pamantului este o informatie noua pentru noi, iar probele de geo-nutrioni trebuie studiate cu atentie", a declarat unul dintre cei doi cercetatori care a participat la experiment.
"Informatiile pe care le-am strans si pe care le-am prezentat sunt foarte interesante pentru ca prezinta o noua frontiera. Acesta este doar inceputul. Este nevoie de multa munca pentru a intelege Pamantului si sursa caldurii sale", a continuat el, citata de Dily Mail.
Daca lumea stiintifica are numeroase semne de intrebare, in ceea ce-i priveste pe teoreticienii conspiratiei ei au revenit la mai vechea chestiune aPamantului gol pe dinauntru. La mijloc fiind celebra Shambala, sau Agartha, in care ar trai o alta populatie decat omaneii, un popor ancestral, care s-a retras "sub pamant", cu un nivel tehnologic si spiritula foarte evoluate. Acel "rector nuclear" ar fi soarele artificial din mijlocul Pamantului.
Evident, omanii de stiinta, desi bulversati inca de descoperire, sustin ca Terra nu are cum sa fie goala pe dinauntru, iar acel reactor nuclear ar fi miezul cald al Pamantului, care nu ar fi metalic in acest caz. Atunci, se pune intrebarea, de unde camp electromagnetic terestru si de unde o asamenea centrala nucleara subterana?

geografilia.blogspot.com

Ce spune Teoria Pământului Gol în Interior?
“Pământul este gol în interior din mai multe motive.
Unul dintre principalele motive este acela că iniţial s-a format din materie aflată în mişcarea de rotaţie în raport cu un centru instantaneu de rotaţie (actualul centru virtual), materie menţinută într-un echilibru permanent dintre două forţe principale prezente în univers, forţe ce se interpătrund şi se condiţionează reciproc.
Prima forţă principală este forţa de atracţie universală dintre două corpuri, cunoscută prin legile fizicii. A doua forţă principală şi de sens contrar, deci care se opune forţei de atracţie dintre două corpuri, este forţa centrifugă. Aceasta este pretutindeni permanentă în univers, când un corp de natură materială se roteşte în raport cu un centru instantaneu de rotaţie ca punct aparent fix în raport cu materia ce se roteşte în jurul său. Altfel spus, pentru realizarea unui echilibru perfect a materiei aflată în mişcare, chiar dacă la început mişcarea unui grup material este în linie dreaptă prin interacţiuni şi ciocniri tangenţiale, prima forţă, ca forţă de atracţie universală dintre două corpuri, va fi contracarată în mod natural prin grupare şi apariţia mişcării de rotaţie condiţionată de cea de-a două mare forţă ce intervine în menţinerea echilibrului în natură, care are sensul contrar, materia fiind menţinută astfel într-un echilibru permanent atât la scară mică cât şi la scară cosmică. Raţionând astfel, a presupune că Pământul nu este gol la interior ar însemna practic să acceptăm în mod iraţional că el nu se află în mişcare de rotaţie ceea ce este o absurditate bineînţeles.” (Autorul acestor cuvinte încearcă pe blogul său o teoretizare a problemei).
Teoria Pământului Gol presupune existenţa doar a scoarţei terestre în interiorul căreea se află un gol. Perete planetar ar prezenta la cei doi poli şi in diferite puncte ale Pământului intrări largi sau mai înguste spre Interior. Asadar, Pământul ar avea nu numai o suprafaţă exterioară, ci şi una interioară, pe care ar trăi o civilizaţie intraterestră. Se încearcă dovedirea acestei ipoteze prin diferite metode (imagini satelitare, filmuleţe, argumente mai mult sau mai puţin ştiinţifice, mărturii ale unor exploratori etc).
De asemenea, susţinătorii ideii de Pământ Gol şi a comunicării exteriorului cu interiorul prin cele două deschideri polare îşi pun adesea numeroase întrebări:
1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?
2. Dacă nu există paralela dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)?
3. De ce vânturile nordice sunt din ce in ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?
4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer?
5. Odată atinsă paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil?
6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?
7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?
8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se indreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?
10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?
11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?
“Multe popoare păstrează ȋncă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveştilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschmoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format.
Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 şi 1956. Ca şi celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic. In timpul expediţiei din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că "pe 13 ianuarie, câţiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud şi au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol". Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că "această expediţie a descoperit un nou tărâm". Mulţi americani işi amintesc cu emoţie declaraţiile de presă de după expediţiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declaraţiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informaţie despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea niciun fel de comentariu, aşa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenţia publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficiala?”
“Rene Guenon aminteşte în scrierile sale de un mit în care se afirma că, în urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanţi ai unei civilizatii avansate, dezvoltată pe teritoriul ocupat de actualul Podiş Gobi, s-au refugiat într-un imens sistem de caverne săpat în profunzimile lanţului himalayan. Acolo, ei s-au separat în două grupuri, fiecare stabilindu-şi un centru material şi spiritual propriu: în Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplării şi neamestecului în evoluţia lumii de la suprafaţă şi în Shambhala, Cetatea puterii. Membrii ei îşi concentrează eforturile în direcţia dirijării şi grăbirii omenirii spre Apocalipsă. Alte interpretări consideră Agartha ca fiind de origine budistă; ele se referă la o lume subterană cu milioane de locuitori şi multe oraşe, toate aflate sub dominaţia supremă a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieşte conducătorul absolut, cunoscut în Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, că o reţea de tunele secrete leagă lumea subterană de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adâncuri.
Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimişi de împăraţi ai Imperiului celest la spiritele munţilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicată pe hărţile tibetane, Kanjur şi Tanjur, pentru regatul ascuns, denumit de acestea Shambhala, iar spaţiile aflate în acea regiune, la mare adâncime sub scoarţa terestră, ar fi populate de urmaşii supravieţuitorilor celor două continente scufundate cândva în Atlantic şi Pacific, Atlantida si Mu.”

VEZI aici FILM DOCUMENTAR DESPRE TEORIA PĂMÂNTULUI GOL

De ce este Dan Diaconescu liderul audienţei în presa de televiziune?

Am urmărit deseori cu îngăduinţă (sau zâmbind amar) "părerile" unora din mass-media centrală vis-a-vis de Dan Diaconescu, jurnalist-realizator TV şi patron al postului de televiziune OTV. Mulţi din cei pe care i-am urmărit astfel se revoltau de-a dreptul pe genul de presă practicat de Dan Diaconescu, ba chiar îşi permiteau se califice în fel şi chip populaţia care urmărea constant OTV-ul. Astăzi, dacă eşti un telespectator constant şi "fidel" al OTV eşti automat prost, incult, declasat. Aşa te califică ziariştii "inteligenţi" de pe la alte posturi centrale de televiziune. Dar de ce a apărut această atitudine anti-D.D.? Răspunsul este foarte simplu: pentru că Dan Diaconescu şi-a depăşit de mult (şi CU MULT) confraţii din presa de televiziune la capitolul audienţă! Această surclasare a adus pagube (FINANCIARE) enorme celorlalte posturi TV şi acest lucru i-a mobilizat pe jurnaliştii slab clasaţi să sară la gâtul liderului OTV.

Se pare că o foarte mare parte din publicitatea de la televiziuni se plăteşte azi ÎN FUNCŢIE DE AUDIENŢĂ, această audienţă fiind foarte exact măsurată. Astfel, ca un exemplu ipotetic, la un punct de audienţă se dau 10.000 euro. Jurnalistul îşi face emisiunea, apoi măsoară audienţa şi încasează banii. Dacă a obţinut 1,5 puncte audienţă primeşte 15.000 euro. Ei bine, de când Dan Diaconescu a spart topurile de audienţă ceilalţi jurnalişti ("inteligenţii"), care "se bat" cu el pe această piaţă, au scăzut enorm fiind astfel direct afectaţi la câştigurile financiare. Nu-i de mirare deci că aceştia s-au unit realmente împotriva lui D.D. şi încearcă pe toate căile să-i decredibilizeze acestuia demersul de presă. Dar cum a ajuns Dan D. lider de audienţă în mediul TV???

Voi ştiţi că oamenii politici din România au cea mai scăzută credibilitate în rândul populaţiei. Atunci când aceştia apar (ore întregi) pe ecranele posturilor noastre, oamenii înjură şi scimbă imediat postul. Politicienii mai sunt azi urmăriţi doar de colegii din politică (prieteni sau duşmani), de familii, de grupurile de interese strânse şi unite în jurul acestora şi de unii jurnalişti. Numeric, această audienţă este foarte slabă. La fel se întâmplă şi în ţările civilizate, europene, unde oamenii politici (cu excepţia şefului statului) sunt foarte rar invitaţi la TV tocmai din acest motiv, că aduc audienţă mică. Omul modern se uită la TV nu pentru că este obligat, ci ca să se relaxeze. Postul TV urmărit este la alegerea liberă a telespectatorului! De ce ar alege el să urmărească ore întregi minciunile unui politician când are alternative extrem de relaxante (filme, sport, muzică, documentare etc...)?
Conform acestei realităţi ar trebui ca şi în România presa de televiziune să fii abandonat de mult "ideea" de a invita politicieni în emisiuni TV. La noi însă nu se întâmplă nimic NORMAL şi presa nu face excepţie... Televiziunile sunt încă pline de politicieni, de dimineaţa până seara târziu. De ce se menţine această "politică" de presă falimentară? Vă spun eu de ce... Or avea ei, politicienii, cea mai slabă credibilitate şi audienţă, dar mai au ceva: AU BANI! Mulţi bani! Bugetul întreg al României şi încă ceva pe de-asupra! AU PUTERE! Puterea în stat, în guvern, în justiţie, în afaceri, peste tot! BANI ŞI PUTERE! Jurnaliştii români asta văd şi ASTA VOR! Ei nu vor, de fapt, audienţă şi profesionalism, performanţă şi obiectivitate. NU vor nici măcar să fie "a patra putere" (cum se mai spune uneori despre presă) ci vor direct marea putere, cea care aparţine (de drept) politicienilor!

Aşa se face că jurnalliştii centrali (chiar cei cu notorietate mare) se gudură pe lângă puterea politică indiferent care este "culoarea" acesteia.
Ei vor să primească astfel următoarele avantaje:
- bani direct, prin publicitate plătită de la bugetul de stat;
- bani indirect pentru publicitate de la firmele şi patronii clientelari puterii politice;
- bani negrii plătiţi cash (în mână) de diverşi "lideri" politici care caută ba notorietate ba au alte scopuri ciudate (mediatizarea unui anumit subiect, a amantelor lor, a odraslelor etc);
- protecţie în faţa justiţiei (ei nu vor face niciodată obiectul vreunei cercetări penale serioase din partea organelor statului deoarece acestea sunt controlate de politicieni);
- "puterea" de a-şi angaja rudele în administraţie, în diverse Regii sau Companii de stat, în general în locuri unde nu este nimic de muncă, dar salariul (mare) vine regulat;
- favoruri de orice fel (excursii gratuite în străinătate - adică pe banii statului; aprobări rapide pentru orice fel de problemă birocratică; etc...)

Ca să primească aceste avantaje ei (jurnaliştii) îşi pun la dispoziţia politicianului demersul de presă. Atacă "ţintele" sugerate de politic, invită în studio (în direct) persoanale pe care poliicianul vrea să le promoveze, fac campanii de imagine, înjură la comandă etc...

Ei bine, acum ajungem la marele adevăr: puşi în faţa puterii politice (pentru a obţine aceste avantaje), jurnaliştii de care vorbesc sunt "evaluaţi" şi favorizaţi în funcţie de audienţa pe care o au în popor! Politicienii sunt oameni versaţi şi fără scrupule. Ei vor la rândul lor să aibă protecţie media şi sunt gata să plătească pentru asta cu avantajele cerute de jurnalişti, dar înainte de a le oferi acestora una-alta caută şi ei pe la audienţe. Nu vor să plătească degeaba! Corect, nu? Se uită şi ce văd ei acolo? Că ignoratul D.D este pe primul loc, în timp ce inteligenţii de care vorbesc se înghesuie pe la coada clasamentului! Şi aici mintea odihnită de atâta inteligenţă a limbiştilor din presa centrală de televiziune se opreşte incapabilă se meargă mai departe. Se blochează! Numai ştiu ce să facă. Şi atunci înjură... Îl înjură pe Dan Diaconescu, înjură poporul care uită la OTV şi îi face pe toţi proşti! Sunt proşti că nu se uită la tonele de minciuni pe care le toarnă politicenii în emisiunile lor. Poporul e cel prost pentru că nu stă să audă marile analize făcute de ei, liderii presei cu circuit închis. În fine...

Dan Diaconescu a făcut ce-a făcut şi a supărat toată clasa politică, motiv pentru care a fost ignorat de pe lista celor avantajaţi. Nu a primit nimic de la politicieni, nici bani, nici avantaje. Drept urmare, omul a ignorat total politicienii şi şi-a făcut emisiunile fără ei. Surpriză! Făcând emisiuni fără politicieni a devenit lider de audienţă! De fapt, Dan Diaconescu nu face nimic deosebit în emisiunile sale. Singura (dar MAJORA) calitate pe care o promovează e că face emisiuni fără politicieni, cu subiecte rupte din viaţa cotidiană a omului de rând! Suficient ca să câştige audienţă şi să devină lider în domeniul său de activitate. Atunci când au vrut cu adevărat să se adreseze unei mase largi de oameni şi Adrian Năstase (în trecut) şi Traian Băsescu (mai recent) au apelat la OTV şi la Dan Diaconescu! Ei, marii lideri politici ai României, nu au putut găsi la presa de lingăi pe care o servesc constant cu tot felul de avantaje AUDIENŢA de care au nevoie când lansează mesaje importante pentru ţară! Poate că modelul OTV (şi în particular, Dan Diaconescu) e un început pentru o presă independentă la propriu şi deloc dependentă de politic! La mulţi Dan Diaconescu! Pe curând...

Cornel SABOU