Lumea-i lovită, şi viaţa mă doare,
Vin peste mine copii şi părinţi,
Văd cum lumina din ochii mei moare
Spălată în ploi de lacrimi fierbinţi.
Nu mă opresc şi nu cercetez,
Legile vieţii nu le-nţeleg,
Nu mă gândesc şi nu cugetez,
Azi drumul spre moarte nu îl aleg.
Omul trăieşte şi moare mereu,
Consumă o clipă şi-apoi îi e dor,
Moare de ciudă chiar Dumnezeu
Căci El nu moare-i nemuritor.
De aceea salut glonţul ce vine,
Şi-l las să intre la mine în trup,
Căci viaţa ce-o pierd e pentru tine
Lanţul de moarte pe care îl rup.
....................................
Este un timp, şi vine o vreme
Când sânge de viaţă îmi curge uşor,
Fiinţa-mi lovită cade şi geme,
Glonţul prin mine e trecător...
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu