marți, 5 iunie 2007

Armaghedonul Maramureşului (I)

  • Compania REMIN din Baia Mare a păgubit bugetul de stat de-a lungul anilor cu mii de miliarde lei
  • Şeful mafiei din mineritul maramureşean a fost si este Ioan Hudrea
  • Hudrea a condus ani buni fosta Regie a Plumbului şi Zincului din Baia Mare
  • Tot el a fost artizanul falsei investiţii australiene sub masca SC Aurul” din Baia Mare, firmă care a cauzat alte prejudicii de zeci de milioane de euro bugetului de stat
  • Nici o instituţie din România nu-l poate ancheta pe acest om pentru că este foarte bine protejat, în special de serviciile secrete
  • Preşedintele Băsescu a fost informat… dar nici el nu face nimic!

Maramureşul e un judeţ extrem de interesant. Politicienii îl consideră un teritoriu stabil, deoarece - situat în nordul ţării, în afara oricărui drum comercial important, izolat de munţi şi văi - populaţia nu se modifică simţitor ani la rând! Pe aici, prin Maramureş, nu trece multă lume (decât în scurte vizite turistice)... Oamenii se nasc, trăiesc şi mor tot aici, în Maramureş. Nu se emigrează masiv nici spre alte ţări şi nici spre alte localităţi din România. Oamenii locului sunt mai mult simpli muncitori decât ambiţioşi pe tărâmul politic sau al afacerilor. Poate că tocmai de aceea mulţi politicieni de la centru au fost - de-a lungul anilor - "detaşaţi" în Maramureş pentru a intra în Cameră sau Senat (amintesc doar exemplele foştilor miniştri Aurel Constantin Ilie, Ioan Mircea Paşcu, Radu Stroe sau Ioan Avram Mureşan). Din punctul de vedere al liniştii sociale, aici a fost mereu pace! Cele mai mari grupuri sindicale (cele din minerit) au fost mereu ţinute sub control de administraţia locală prin promovarea şi menţinerea unor lideri sindicali corupţi. Aşa se face că minerii maramureşeni nu au participat la nici o mineriadă şi nu au declanşat nici o formă importantă de protest în toţi aceşti 17 ani care au trecut de la Revoluţie. Ba mai mult, minerii (şi familiile lor) au constituit mereu o masă importantă de manevră electorală. Şeful Companiei REMIN (fosta Regie a Plumbului şi Zincului) a manipulat întodeauna zecile de mii de voturi din sectorul minier în favoarea unuia sau altuia din candidaţi.

In anii 90, şef al acestei instituţii era Ioan Hudrea, unul din cei mai corupţi (şi periculoşi) oameni din România post revoluţionară! Cine şi cât se ştie de acest Ioan Hudrea? Sunt convins că cea mai mare parte din jurnaliştii importanţi din România nici n-au auzit de existenţa acestuia... Şi totuşi, a fost o vreme în care acest om "a tăiat şi a spânzurat" după cum au vrut muşchii lui! Şi nu doar la nivel local, ci chiar la nivel internaţional!

Pe la mijlocul anilor 90, Curtea de Conturi a judeţului Maramureş a "îndrăznit" să efectueze un control amplu asupra activităţii financiare a Companiei REMIN (pe atunci R.A.Pb.Zn. – Regia Autonomă a Plumbului şi Zincului). Compania era finanţată de la bugetul de stat şi înghiţea anual zeci de miliarde lucrând - după cum s-a spus - în pierdere. La vremea aceea am avut şi eu în mână o copie integrală a dosarului întocmit de procurorii Curţii de Conturi. Au fost descoperite atunci evaziuni fiscale şi alte infracţiuni comise de acest Hudrea care au adus statului prejudicii imense!! Compania din subordinea sa elabora mereu situaţii false pe baza cărora primea de la buget noi şi noi finanţări ilegale. După mai mulţi ani de asemenea practici, se putea spune că Hudrea înşelase bugetul de stat cu multe zeci de miliarde de lei! Dar unde se duceau aceşti bani? Oficial, nimeni nu ştie... Neoficial... Compania lucra cu o seamă de firme private (atent selecţionate de însuşi Hudrea). Aceste firme erau conduse de patroni care aparţineau diferitelor partide politice. Când Hudrea dorea să sponsorizeze mai puternic un anume partid făcea comenzi enorme către o anumită firmă şi astfel banii ajungeau unde trebuie. O parte din câştigurile astfel obţinute erau folosite în interes de partid, dar cea mai mare parte ajungea în buzunarele câtorva lideri locali care-şi constituiau astfel o situaţie materială de lux. Pe de altă parte, Hudrea era extrem de abil... El reuşea să motiveze (financiar, bineînţeles) multe persoane din cadrul conducerii Guvernului român, astfel încât de cele mai multe ori rămânea imun la orice fel de posibile consecinţe în defavoarea sa.

Prin 1996, am publicat un articol în "Ziua de Ardeal" despre controlul Curţii de Conturi. Hudrea a organizat o conferinţă de presă şi a declarat că-şi va rezolva problema la un nivel superior, aşa că rezultatele controlului efectuat de procurorii Curţii nu pot fi relevante. Vreau să vă spun că aşa s-a şi întâmplat! Pornit pe drumurile întortocheate ale superiorilor de la Bucureşti, dosarul care-l incrimina pe Hudrea s-a pierdut... De dragul rigorilor jurnalistice am să precizez că acel dosar care releva practicile ilegale patronate de Ioan Hudrea l-am primit de la omul de afaceri Gheorghe Zoicaş. Zoicaş lucrase în minerit şi fusese azvârlit afară din sistem de Hudrea. De-a lungul anilor, Zoicaş a făcut tot ce a putut pentru a-l lovi cumva pe Hudrea, pentru a se răzbuna de fapt. În 1995-1997 Gheorghe Zoicaş patrona ziarul săptămânal „Nord Magazin”, ziar la care mi-am făcut şi eu debutul în presă (în 1995). Nu am lucrat mult timp la el, dar ştiu că profita de orice informaţie, cât de mică, pentru a lovi în Hudrea. Ne cerea nouă, redactorilor, să folosim informaţiile în articole sau (dacă acestea nu erau prea sigure) în clasicele „bârfe” publicate întodeauna cu caracter de relativitate. De la „Nord M” eu m-am transferat corespondent la cotidianul „Ziua”, dar am rămas – peste timp – în relaţii de colaborare cu acest Zoicaş... Atunci când Zoicaş a făcut rost de dosarul de la Curtea de Conturi s-a arătat interesat să-l mediatizeze cât mai mult, iar eu eram pentru el cea mai "valabilă" ocazie. Aşa că mi-a dat o copie integrală a dosarului (mai multe sute de pagini). Vreau să vă spun că la vremea aceea (anul 1996, cred...) nimeni nu a negat autenticitatea acelui control (şi evident, a dosarului), nici chiar Hudrea. Ar fi foarte interesant – pentru jurnaliştii de investigaţie de la Bucureşti – să afle cine a stopat acea anchetă declanşată de procurorii Curţii de Conturi Maramureş! Pentru că – în timp – cu Hudrea nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu l-a chemat la nici o anchetă, nu a dat nici o declaraţie nicăieri! Asta deşi, repet, dosarul respectiv proba fără nici un dubiu pagube de miliarde produse de acest om la bugetul de stat al României! (În timp, eu am „pierdut” acel dosar... Sincer, nu-mi mai amintesc unde l-am rătăcit. Publicasem date din el aşa că nu mai era un document actual. Arhiva mea era de sute, mii de documente şi periodic mai scăpam de cele vechi, folosite, pentru a avea spaţiu pentru cele noi).

Ioan Hudrea era şi un om foarte răzbunător... Directorii de mine din subordinea sa trebuiau să percuteze întodeauna aşa cum dicta el, fără iniţiative personale sau proteste. Cei care îl contraziceau erau zburaţi din sistem imediat. Aşa se face că împotriva lui Hudrea s-au trimis câteva memorii la Parlament, Guvern şi prin alte locuri, memorii scrise de persoanele pe care el le hărţuia. Amintesc aici doar cazul deputatului (PRM şi apoi PSD) Luca Ştefănoiu... Ştefănoiu fusese - înainte de a ajunge parlamentar - director de mină. Avusese un conflict deschis cu Hudrea şi lupta lor ajunsese să fie desfăşurată pe faţă, la vedere. Poate că nu întâmplător (?!), Ştefănoiu a fost singurul parlamentar din istoria Maramureşului care a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu o victimă, accident în urma căruia s-a ales cu un dosar penal. A scăpat de probleme doar retrăgându-se din politică şi plătind o groază de bani familiei victimei. Hudrea însă s-a reprofilat...

După ce a stors tot ce se putea de pe spatele mineritului maramureşean lucrând din interior, Hudrea a decis că e mai bine să se retragă în secorul privat pentru a continua jaful sub masca unui "investitor strategic". A înfiinţat o serie de firme, o încrengătură de relaţii şi de acţionariate care a acaparat întreaga piaţă a mineritului maramureşean. A fost implicat în celebra firmă româno-australiană "AURUL" care a produs o poluare "accidentală" a apelor din judeţ astfel încât Ungaria a dat statul român în judecată şi a câştigat despăgubiri de milioane de euro. După ce a tras această ţeapă, s-a retras din nou din parteneriat încasând toate profiturile rezultate din exploatarea aurului maramureşean şi lăsând statului grija plătirii imenselor amenzi şi a despăgubirilor către statul maghiar. Aurul a fost declarată în stare de faliment, iar statul român (asociat cu Hudrea în această afacere) a rămas să plătească oalele sparte (milioanele de euro pagubă către Ungaria, plus alte milioane credite contractate în timp şi nerambursate). Iniţial, după falimentul „Aurului”, noua societate care administra prelucrarea piritelor aurifere din Maramureş a fost SC Transgold, firmă condusă de foşti directori ai companiei REMIN, care pe timpuri lucrau în subordinea lui Hudrea. Acum, şi Transgold este în faliment, întreaga afacere fiind lăsată baltă de falsul investitor australian, de fapt de Ioan Hudrea. Vreau să vă mai spun că SC Aurul (şi apoi SC Transgold) sunt suspectate că au declarat concentraţii false în aur ale piritelor prelucrate. Întregul proces tehnologic este complicat, dar rezumând putem spune că pirita colectată (din deşeuri miniere) nu mai este prelucrată în România (la Combinatul „Phoenix” din Baia Mare) ci exportată. Aşa se face că nici o instituţie din România nu poate verifica exact care este adevărata cantitate de aur care se extrage din această pirită. Pentru că statul român este asociat în această afacere, putem spune că de fapt el a fost păgubit cu o valoare care nu poate fi exact cuantificată, dar care cu siguranţă este foarte mare.

Numele lui Hudrea a fost, neoficial, vehiculat şi în legătură cu moartea celor patru jandarmi de la Arhivele din Baia Mare. Cazul de care vorbesc a îngrozit Maramureşul în septembrie 2003... Oficial, se spune că unul din jandarmii aflaţi în pază a înebunit (cică era satanist!), şi-a împuşcat foştii colegi apoi s-a sinucis (citiţi aici scurta poveste şi apoi aici o analiză a variantei parchetului). Neoficial însă, se vorbeşte despre faptul că la ordinul lui Hudrea cineva ar fi încercat sustragerea – sau înlocuirea - din arhivele maramureşene a documentelor care ar proba adevărata concentraţie de aur din piritele maramureşene. Pentru că unul din jandarmi s-a nimerit să-l prindă pe intrus, acesta i-a ucis pe toţi cei aflaţi în gardă şi a înscenat pretinsa nebunie a jandarmului Flaviu Pop. La o primă vedere varianta pare neverosimilă, dar dacă ne gândim că astfel sau putut proteja zeci sau sute de tone de aur sustrase de la statul român nu pare chiar atât de deplasată! În altă ordine de idei, pot să vă spun că am vorbit cu mai mulţi jandarmi din Baia Mare. Nimeni, dar absolut nimeni (uşor de verificat – întrebaţi orice jandarm băimărean, cu sau fără funcţie!) nu crede în varianta oficială a Parchetului, cum că un coleg de-al lor a înebunit şi i-a împuşcat pe ceilalţi! Mai mult, unele voci mi-au descris şi posibilitatea „tehnică” prin care putea fi săvârşită crima de către o persoană din exterior, dar cu acest subiect voi reveni în viitor (merită dezvoltată ideea).

În perioada 1990-1998 mai mulţi miniştri ai industriilor sau de interne au venit în Maramureş şi - după ce au fost sesizaţi asupra corupţiei patronate de acest Hudrea - s-au angajat să ia măsuri ferme. Nu s-a întâmplat niciodată ca Hudrea să fie deranjat cu vreo anchetă a Parchetului sau - mai nou - a DNA! Deşi - de-a lungul timpului - a provocat pagube de zeci de milioane de euro statului român (ultra-mega-documentate!) nici o instituţie de stat nu s-a apropiat de afacerile acestui mafiot! Nu s-a demarat nici măcar o anchetă serioasă! Oare de ce?

Printre preocupările cotidiene ale acestui mafiot erau şi formarea (pregătirea) şi lansarea pe piaţă a unor politicieni locali. Negocia acordarea de funcţii pentru diverse persoane până la nivel de guvern (directori de direcţii în ministere sau secretari de stat). Bugetul de bani negri de care dispunea în perioada în care era şef la R.A.Pb.Zn. îi permitea să plătească cash pentru obţinerea unor avantaje pentru protejaţii săi. În Maramureş, în perioada 1992-1998 era de notorietate faptul că majoritatea candidaţilor din alegerile parlamentare veneau mai întâi la Hudrea pentru a obţine "aprobare" de a candida! La vremea aceea, direcorul R.A.Pb.Zn. a întemeiat relaţii extraordinare de „afaceri” cu directorul SRI Virgil Măgureanu şi cu alţi şefi de servicii secrete. Se implica foarte mult în aducerea unor aşa-zişi investitori din America sau din alte ţări occidentale cu care negocia tot felul de afaceri păgubitoare pentru statul român, dar profitabile pentru buzunarele lor. România cumpăra (prin Ioan Hudrea şi R.A.Pb.Zn.) utilaje de milioane de dolari care în Vest erau deja casate şi care nici la noi nu puteau fi folosite! Hudrea menţinea legături strânse cu toţi directorii de Regii miniere din România care făceau afaceri asemănătoare cu ale lui. Toţi aceşti directori de Regii miniere se constituiau de fapt într-o mafie suprastatală care manevra (manevrează şi în prezent!) după bunul plac bugetul de stat. Ei dictează din fotoliile lor ce buget trebuie alocat secorului pe care îl conduc, iar Guvernul (şi apoi Parlamentul) îl votează fără nici un comentariu. În fiecare an, în momentul în care se discută Legea Bugetului, aceşti directori de regii, îşi activează toţi protejaţii instalaţi din timp în Guvern şi Parlament pentru a aproba fără comentarii bugetele solicitate! Eu ştiu doar ce agitaţie mare era în Maramureş printre toţi Parlamentarii atunci când - anual - se discuta Legea Bugetului! Toţi aceşti "reprezentanţi ai poporului" se călcau în picioare pentru a îndeplini ordinele trasate de Ioan Hudrea, respectiv de a se asigura de aprobarea bugetului în sensul celor propuse de regiile falimentare din minerit..!

Trebuie să precizez că o parte din activitatea acestui prim-mafiot a frost publicată în presa regională. (Ziarul „Ziua” e doar un exemplu, dar dacă daţi căutare cu „Ioan Hudrea” pe google mai găsiţi câteva articole). A fost vorba însă de mici povestioare, nelegate între ele... Nimeni nu a încercat o privire de ansamblu asupra întregii sale activităţi pentru a o încadra într-un tipar general, pentru a desluşi pe de-antregul (sau măcar parţial) resorturile care au făcut posibilă ascensiunea sa fulminantă şi menţinerea sa în topul miliardarilor „negri” din România! Pentru că Ioan Hudrea este unul din cei mai bogaţi „oameni de afaceri” din România, dar – vă asigur – nu-l veţi găsi niciodată într-un „Top 300”!!

L-am cunoscut personal pe acest om de câteva ori... Prima dată l-am vizitat la spital (prin 1996, înainte de a publica ceva despre el). Era internat – dacă bine ţin minte – cu ceva fractură de picior. Vroiam să mă conving dacă e cu adevărat internat sau dacă e o diversiune. L-am vizitat solicitându-i un interviu. A refuzat interviul dar m-a primit amabil. Era întins pe un pat şi înconjurat de tot felul de staţii de emisie şi alte aparate. „Chiar şi din spital pot să-mi conduc Regia” îmi spunea el dorind să-mi arate că este stăpân pe „sistem”. După ce am publicat câteva articole în „Ziua de Ardeal” despre ilegalităţile lui ne-am întâlnit într-o conferinţă de presă în care a încercat să combată acuzaţiile care i le aduceam. A „fentat” întodeauna răspunsurile directe... În legătură cu dosarul de la Curtea de Conturi, când l-am întrebat dacă recunoaşte faptele descrise acolo mi-a răspuns că rezoluţia procurorilor Curţii a fost atacată la organul ierarhic superior (nu mai ţin minte dacă la Cluj sau Bucureşti – mea culpa!) şi deci, nu este „definitivă”. Adică, la o problemă de fond el răspundea cu una de procedură...

În timp (pentru că scrisesem de el) mai mulţi oameni m-au căutat spre a-mi furniza alte informaţii... Un lider al unui (mai) mic sindicat din minerit (de la Flotaţia Baia Sprie, cred) pe numele său Daniel Ciurcaş, după ce a fost dat afară din sistem a venit să-mi dea tot felul de declaraţii contra lui Hudrea. A ţinut chiar şi o conferinţă de presă... Era însă prea mic pentru un război aşa mare! A rămas pe drumuri...

A venit apoi la mine o tipă bine de tot... Înaltă, subţire, drăguţă, tânără... Fata avea şi ea – cică - ceva de împărţit cu Hudrea. Îşi pierduse – tot aşa – un loc de muncă. Mi-a declarat, de asemenea, mai multe lucruri despre directorul R.A.Pb.Zn. printre care şi faptul că acesta ar fi sponsorizat publicarea unei cărţi de către colonelul Ioan Pop, pe atunci adjunct al şefului Poliţiei Maramureş (peste timp, acest Pop a ajuns şeful IJP Cluj). Pop a dat-o în judecată pe tipă pentru calomnie. În proces am fost citat ca martor. Eu am prezentat originalele declaraţiilor ei depuse la mine la redacţie şi, cum tipa nu putuse proba pretinsa sponsorizare, a pierdut procesul.

Ajuns aici, mă văd nevoit să fac o scurtă paranteză... Cele mai multe întâlniri dintre mine şi tipa respectivă se desfăşurau în oraş, dar de câteva ori am fost invitat în „garsoniera ei”, undeva pe stada Luminişului din Baia Mare. Acolo, seara, în semiîntuneric şi la o sticlă de vin, îmi făcea tot felul de avansuri... Nu zic, poate aş fi căzut în mrejele ei (eram tânăr, pe atunci necăsătorit, deci fără obligaţii), dar „vraja” s-a rupt brusc într-o seară. Trebuind să-i dau ceva am trecut pe la ea neanunţat... Am găsit-o – spre surpriza mea – împreună cu şeful de atunci al serviciului de informaţii 0215 din Maramureş, pe numele său Brânduşan! Ce căuta un şef de serviciu secret într-o garsonieră dintr-un cartier amărât, în compania unei „dame” simplă-fostă salariată la R.A.Pb.Zn.? Pentru mine a fost un şoc, deoarece pe Brânduşan îl ştiam din alte „combinaţii” pe care acesta le patrona... Printre altele, la vremea aceea, şeful de la „doi şi-un sfert” îl apăra cu dinţii pe... şeful IJP Maramureş, colonelul Vasile Mureşan, care se afla într-un conflict la sânge cu adjunctul său, col. Ioan Pop – cel cu sponsorizarea - (despre această poveste voi vorbi într-un alt episod)! A fost ultima întrevedere pe care am avut-o cu madam... După asta am aflat că a plecat din ţară şi s-a „pierdut” undeva prin Spania... Din investigaţiile făcute ulterior, am înţeles că tipa era doar una din damele folosite de şefii poliţiei pentru a zăpăci de cap anumite persoane de pe care trebuiau să stoarcă informaţii sau să le folosească în orice alt mod. Atunci când misiunea acestopr dame eşua (cum a fost în cazul meu) ele erau scoase de pe piaţă şi pierdute în occident! Nu ştiu nici azi dacă e adevărat că a fost angajată la R.A.Pb.Zn sau asta era doar o „legendă”... În timp, ea îmi povestise despre tot felul de orgii la care fusese împreună cu Ioan Hudrea sau despre felul în care acesta cheltuia valize de bani prin localurile de noapte cu clientelă atent selectată. Nu ştiu dacă acestea erau adevărate sau erau doar momeală pentru a mă cuceri şi apoi folosi în alte scopuri... Ştiu că, deşi unele declaraţii ale ei le mediatizasem, Hudrea nu a ieşit deloc să facă polemică cu ea.

În altă ordine de idei, despre activităţile ilegale ale lui Hudrea ştiu extrem de multe persoane. Am enumerat aici doar câteva: fostul deputat de Maramureş Luca Ştefănoiu, omul de afaceri (acum miliardar) Gheorghe Zoicaş, procurorii Curţii de Conturi Maramureş, fostul lider sindical Daniel Ciurcaş. Aceştia au ieşit în faţă, la război – cum se spune, dar mai sunt mulţi alţii, oameni de afaceri, politicieni care-l cunosc extrem de bine. Orice parlamentar de Maramureş din perioada 1990-2000 a avut o experienţă personală cu acest Hudrea şi ar putea povesti multe. Cine să-i întrebe însă??? Anii au trecut şi nimeni nu se mai interesează de trecutul infracţional al lui Ioan Hudrea, sau de influenţa sa malefică din prezent. Omul străbate oceanele, continentele şi pune pe picioare alte şi alte afaceri tot mai păgubitoare pentru statul român... Nimeni nu-l urmăreşte, nimeni nu-l anchetează! Pentru justiţia română, Ioan Hudrea este un mafiot prea puternic!!!

În media locală nu s-a scris, cred, niciodată nimic despre el şi despre ilegalităţile sale. A dat de câteva ori publicitate en-gros şi le-a închis gura tuturor. La un moment dat (pe când se afla în „război” cu mine) comandase câte o pagină publicitară la ambele cotidiene existente pe atunci în Baia Mare, „Glasul Maramureşului” şi „Graiul Maramureşului”. Intenţiona să scrie pe acea pagină tot felul de injurii la adresa mea. Am fost chemat personal de redactorul şef al „Glasului”, Ananei Gagniuc (care îmi era prieten), şi acesta m-a informat despre situaţie. M-a rugat să înţeleg situaţia şi să nu mă supăr. Totuşi, s-a declarat de acord să refuze publicarea respectivei pagini dacă şi celălalt cotidian, „Graiul”, se declara de acord să refuze – la rândul său – publicarea injuriilor lui Hudrea. Întrucât redacţiile celor două ziare se aflau în aceiaşi clădire, ne-am deplasat împreună (eu şi Gagniuc) la sediul „Graiului” unde am întrebat dacă vor publica comanda lui Hudrea. „Nici vorbă” ni s-a spus... „Nu ne punem noi cu cei de la Ziua” a firmat unul din şefi (eu scriam la Ziua şi se pare că „tonul” ziarului era receptat ca fiind foarte dur, motiv pentru care Graiul nu dorea să devină „duşmanul” nostru). Aşa se face că paginile respective nu au apărut niciodată... A fost mica mea victorie în războiul cu „marele” Ioan Hudrea!

Există însă şi un alt personaj, mult mai puternic, care îi poartă sâmbete lui Ioan Hudrea şi care ar putea oferi informaţii suplimentare de calibru „greu” despre activitatea infracţională a acestuia. Este un fost şef al Companiei REMIN de pe vremea lui Ceauşescu şi fost ministru al minelor după 1989, Nicolae Dicu. Omul m-a contactat telefonic pe vremea aceea, dar el era la Bucureşti, eu în Baia Mare şi n-am reuşit să ne întâlnim. (ca fapt divers, citiţi următoarea ştire publicată de un ziar electronic din Baia Mare. Cine ştie citi printre rânduri înţelege mai mult decât e scris acolo). Am înţeles că în 2006, Dicu l-a sesizat chiar şi pe preşedintele Traian Băsescu asupra „crimelor” săvârşite de Ioan Hudrea, dar de atunci nu s-a primit nici un semnal de la preşedintele-luptător cum că ar urgenta oarecum cercetarea penală a lui Hudrea. Să fie oare acest om mai puternic decât preşedintele?..

Numele lui Ioan Hudrea va fi pomenit des şi în alte episoade din serialul „Armaghedonul Maramureşului” deoarece acest personaj s-a implicat – de-a lungul anilor – în tot ceea ce înseamnă viaţă politică, administrativă şi de afaceri judeţeană.

Mă opresc deocamdată aici... Ar mai fi multe de scris numai despre acest om, dar mă tem că mă lungesc prea mult cu primul material... Voi reveni foarte curând.

Cornel SABOU

3 comentarii:

bradut spunea...

Salut, Cornel.
La invitatia unui prieten (Iulian Trasa, cel care ti-a luat interviul din MoarteaOnline) am intrat si eu pe blogul tau.
Nu comentez continutul. Sunt convins ca ai spus multe adevaruri acolo. Si stiu ca asa merg treburile in Romania si ca notiunea de "Baron Local" a trecut demult pragul metaforei.
Cu toate astea, as vrea sa te rog, daca poti, sa fii sincer pina la capat si sa ne spui care dintre demersurile si discursurile tale au fost generate de un interes diferit de dragostea pentru adevar si justitie.
Da-mi un singur exemplu si ma fac apostolul tau.
Multumesc.
Bradut

Cornel Sabou spunea...

Dragul meu, vei înţelege mai uşor situaţia dacă-ţi voi spune că majoritatea informaţiilor pe care le voi publica acum (în acest serial) le-am mai publicat în ultimii 10 ani pe la ziarele unde am scris (din păcate citite mai mult doar în Maramureş)! Pricepi? Nimic cu adevărat nou sub soare!!! Doar faptul că le adun toate acum, într-un amplu serial, sub titlul de "Armaghedon" are legătură cu faptul că am fost condamnat... Spiritul de a căuta adevărul în detrimentul siguranţei mele fizice m-a călăuzit însă în toţi anii mei de jurnalism... şi nu m-a părăsit nici acum. Faptul că n-am scăpat de "judecata lor" (deşi - îţi garantez şi pot s-o dovedesc - puteam s-o fac milogindu-mă şi cerând îndurare) ar trebui să vorbească în sesnsul spuselor mele. Dacă un singur om va putea proba că ceea ce scriu eu aici (sau ce voi scrie în viitor) e minciună, atunci mă las de "meserie" şi înghit pixul!
În altă ordine de idei... care ar putea fi acel "alt interes" al meu decât "dragostea pentru adevăr şi justiţie". Eu sunt mai greu de cap la faze de astea... Ce-aş putea urmări? Să... ce? Dă-mi un exemplu... sau poate o idee :)

bradut spunea...

Draga Cornel.
Iti multumesc ca mi-ai raspuns. Normal ca am sa-ti raspund si eu, ca-s regatzean coltzos.
Mi-a placut aerul tau din interviul dat pe moarteaonline. Esti ciudat, iti spun ca la un frate. Da am o lista lunga de ciudati care-au avut dreptate. Oricum, traim intr-o lume ciudata.
Nu am suficienta putere nici sa caut adevarul si nici sa-l fac cunoscut maselor. Am 100 de cititori fideli pe care imi voi permite sa-i trimit catre adevarurile tale. Nu sunt multi, dar sunt oameni ca lumea. E tot ce pot sa fac.
Succes!