marți, 13 martie 2012

Războiul evreilor împotriva românilor - Răscoala antievreiască a ţăranilor din 1907


după cartea "Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii" de Cornel-Dan Niculae

Răscoala ţăranilor

Începând cu mijlocul secolului al XlX-lea, evreimea khazară din Moldova devenea stăpână pe averea imobiliară prin intermediul instrumentelor de credit şi reuşea chiar să torpileze întemeierea Băncii Naţionale Române care – spre paguba cămătarilor şi bancherilor evrei – ar fi reglat şi ordonat circulaţia financiară şi ar fi pus bazele unei instituţii naţionale de credit. Prin instrumente de credit şi ipoteci, evreii au reuşit să-şi subordoneze în Moldova o bună parte din marea proprietate funciară boierească, devenind astfel proprietarii de fapt ai acesteia.
În 1848 revoluţionarii moldoveni, foarte mulţi dintre ei masoni idealişti, care nu cunoşteau relaţiile de subordonare a lojilor masonice faţă de Alianţa Universală Israelită, au alcătuit un comitet în frunte cu Vasile Alexandri pentru redactarea programului revoluţionar, intitulat “Petiţia Proclamaţie”, care avea 25 de puncte. Reformele economice stipulate de acest program au fost însă speculate de evreime în folos propriu şi în dauna economiei naţionale.
Evreii au preluat din Petiţia-Proclamaţie lozinca “dezvoltarea comerţului” pe care au exploatat-o însă pentru dezvoltarea comerţului evreiesc, sub protecţia politică a Alianţei Universale Israelite şi cu sprijinul capitalului financiar internaţional evreiesc, beneficiind de o propagandă susţinută prin presa subordonată din Principatele Române şi din străinătate. După Revoluţia de la 1848, cei mai mulţi arendaşi de moşii erau evrei, iar la sfârşitul secolului XIX se organizaseră deja în mari trusturi arendăşeşti, punând mâna pe furniturile publice, pe perceperea accizelor şi a comerţului de bancă, îşi întăriseră hegemonia în comerţul cu amănuntul şi debutaseră în comerţul mare şi în industrie – activitate de pionierat. Petrolul şi aurul verde, pădurile, cu industriile aferente, devin cu timpul obiectivele principale ale războiului economic dus de evrei şi va avea efecte devastatoare pentru ţară. Nu le scapă din mâini nici prostituţia sau comerţul cu carne vie.
Iată numai un exemplu al înlăturării românilor din activităţile rentabile: la Iaşi, în 1839, existau 627 breslaşi români, pentru ca în 1909 să mai fie doar 71, în schimb existau acum 556 de breslaşi evrei.
Arendaşii evrei sau “cămătarii de pământ” – cum îi denumea Dr. G.D. Creangă în lucrarea sa “Situaţia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească” – erau organizaţi în trusturi, încurajate în mare măsură din afara ţării, de unde consorţii iudaice le puneau la dispoziţie capitalul necesar pentru a putea pătrunde masiv în agricultură.
Motivul pentru care boierimea autohtonă şi-a arendat moşiile către evrei, suspendându-şi astfel dreptul la proprietatea funciară, este acelaşi pe care l-a avut cu mult înainte şi aristocraţia poloneză, şleahta, şi care dusese la răscoalele ţăranilor poloni, apoi ale cazacilor: fuga de muncă şi de răspundere, luxul nemăsurat, obiceiul de a sta în străinătate şi de a petrece, decadenţa moravurilor etc. Toate acestea necesitau sume mari de bani, puse la dispoziţie de evreul cămătar care obţinea arenda cu toate privilegiile acordate boierului: dreptul de a avea cârciumă, brutărie, măcelărie, de a ţine farmacie, de a vinde peştele heleşteelor, de a percepe taxe la vaduri şi pentru păşunat, de a tăia pădurile. În 1903, în Ţara de Sus, 399 de evrei ţineau în arendă 45,57% din proprietăţile (moşiile) de peste 50 de hectare, în timp ce altă pondere, de 48% din proprietatea funciară (cu o suprafaţă de 497.979 hectare), erau exploatate de evrei în asociere cu arendaşi de altă etnie, chiar şi cu ciocoi români.
Aşa cum am arătat, spre sfârşitul secolului XIX şi în primul deceniu al secolului XX, evreimea care se ocupa cu exploatarea proprietăţii funciare era organizată în trusturi arendăşeşti, unul dintre cele mai mari trusturi arendăşeşti evreieşti fiind cel al fraţilor Fischer: Marcu zis Mochi, Kalman, Froim, Schoel şi Avram. În 1904 acest trust stăpânea şi exploata la sânge 237.863 ha pământ arabil, iazuri, păşuni, alcătuind o feudă cu 79 de comune rurale, botezată “Fischerland”, pe teritoriul căreia circula moneda Fischerilor, şi nu moneda naţională. Până şi pentru a-şi adapă vitele la iaz, ca şi pentru lut, ţăranii plăteau taxă evreilor Fischer.
Fraţii Fischer, reprezentaţi de Mochi, reuşiseră să realizeze un adevărat stat în stat, Fischerland-ul fiind premergătorul Judenland-ului (Ţara Evreilor) proiectat de Alianţa Universală Israelită. Tot astfel, mai existau şi alţi capi de trusturi arendăşeşti: Gastiner din Botoşani, Gutman din Roman, Juster şi Mendel din Brăila. La 6 martie 1905, D. Sturza a interpelat guvernul, afirmând că numai Fischerii au arendat de la stat 159.334 ha, de la Casa Şcoalelor, Eforia Sfântului Spiridon, de la societăţi private şi de la particulari.
Arendaşii evrei din România se subordonau, de fapt, la acea dată, strategiei rabinului Reichorn din Praga, care, in 1896, alcătuise planul de iudaizare a proprietăţilor funciare după cum urmează: «în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră». Documentul rabinului Reichorn a fost descoperit târziu lumii creştine, într-o sinagogă din Madrid, şi publicat de ziarul italian Accecicilo Tardi din 8 Octombrie 1938.
Acesta este motivul real pentru care francmasoneria, manipulată la rândul ei, a stimulat pretutindeni reformele agrare, evreii pândind momentul când, după reformă, ţărănimea împroprietărită, lipsită de inventar agricol, trebuind să plătească diferite impozite, a apelat la capitalul cămătarilor, arendaşilor, băncilor evreieşti, devenind, prin poliţele şi dobânzile la dobândă, sclava acestora. Prin legea rurală de la 1864 s-au împroprietărit în Principatele Unite (Ţara Românească şi Moldova) aproape 468.000 familii de ţărani cu 17.666.000 hectare.
La condamnabila practică de a-şi arenda proprietăţile agricole trusturilor evreieşti s-au pretat, din păcate, nu numai persoane particulare, ci şi aşezăminte de binefacere, ba chiar şi statul, care, de exemplu a dat în arendă evreilor 28.000 de pogoane de pământ ale domeniului Jegălia. Totodată, prin interpuşi, de obicei oameni politici veroşi sau proprietari dornici de câştiguri uşoare, trusturile evreieşti cumpărau moşii pe care apoi le arendau de la proprietarii lor nominali pe o durată de 99 de ani.
La începutul anului 1907, în România Mică arendaşii evrei atingeau cifra de 915, având o suprafaţă arendată de 1.113.147 ha, în afara pădurilor.
Oferind preţuri mult mai mari decât cele practicate până atunci, trusturile evreieşti urmăreau un plan bine chibzuit, acela de a distruge inventarul de proprietate al boierului care arenda. Odată realizat acest obiectiv, în cele mai multe cazuri, proprietarul nu mai era capabil să refacă inventarul necesar exploatării eficiente a proprietăţii şi, ca urmare, era nevoit să-şi arendeze mai departe moşia trustului, de data aceasta, însă, la preţurile impuse de arendaş.
Metodele de exploatare ale arendaşilor evrei, fie individuali, fie organizaţi în trusturi, erau în general asemănătoare. O parte din moşii le subarendau ţăranilor cu preţuri de patru ori mai mari decât preţul la care ei arendaseră; altă parte era exploatată sângeros folosind munca ţăranilor nevoiaşi înrobiţi prin Legea tocmelilor agricole, poliţe cu clauză penală şi dobânzi la dobânzi. Când ţăranii moldoveni de pe moşiile trustului Fischer nu acceptau condiţiile, Mochi Fischer aducea muncitori agricoli ruteni din Bucovina. Al doilea nivel al exploatării consta în faptul că ţăranul era obligat să-şi cumpere toate bunurile de consum numai de la prăvăliile arendaşului sau ale trustului, unde preţurile erau zdrobitoare. Analiza făcută de Eminescu tocmelilor agricole stabileşte că dobânzile percepute de arendaşi începeau cu 90%, cele mai ridicate fiind până acolo încât unii boieri au arendat evreilor până şi bisericile de pe moşiile lor, astfel încât preoţii şi enoriaşii, spre a putea organiza şi participa la slujbele religioase, la botezuri, la cununii şi înmormântări, trebuiau să plătească arendaşului evreu o taxă suplimentară. Bineînţeles că lumânările se cumpărau de la prăvăliile arendaşului la preţul celor din ceară, ele fiind confecţionate din puţina ceară şi multă osânză.
Neputând cumpăra moşii, evreii îi corupeau pe marii proprietari şi chiar mulţi parlamentari au cumpărat moşii pe banii trusturilor sau ai arendaşilor evrei, după care le arendau acestora pe vreme de 99 de ani, aceasta fiind forma mascată prin care evreii puteau, pe moment, să devină proprietari pe pământul românesc.
În 1906, C. Stere publica în Viaţa Românească un articol ce a avut un mare răsunet, “Fischerland”, denunţând trusturile arendăşeşti ale evreilor. Aducea o documentare strivitoare, ce reflecta o exploatare ţărănească prin învoieli agricole de tip colonial, prezentând cifre ce înlăturau echivocul privind regimul de asuprire neomenos practicat de evrei. “Siberianul” sau “nihilistul” – cum îl numea C. Stere pe evreul khazar ocupant – “turbură digestia unei întregi clase de beati possidentes”. Din paginile articolului reieşea cu uşurinţă: “conturându-se printre cifrele statisticilor chipurile crispate de ură ale ţăranilor şi se întrezăreau flăcările revoluţiei mistuind conacele marilor proprietari. Articolul apărea ca zborul unei păsări anunţătoare de furtună”. (Gabriel Constantinescu Evreii în România.) Dispunând de capitaluri imense, trusturile evreieşti au trecut în 1906 dincolo de Milcov, arendând moşii în judeţele Brăila, Ialomiţa şi Dâmboviţa, pe care le vor exploata după aceleaşi practici pe care le experimentaseră în Moldova.
Din anul 1902 până în 1906 au fost recolte bogate, ceea ce a făcut ca arenzile să crească în proporţie geometrică, iar exploatarea ţărănimii dijmaşe să atingă insuportabilul. Dintre trusturile evreieşti, numai trustul arendăşesc al fraţilor Fischer secătuia populaţia ţărănească de pe o suprafaţă de 2.368 kilometri pătraţi, cât întinderea unui judeţ. Pe acest Fischerland exista un sat cu nume predestinat: Flămânzi. Răscoala a izbucnit în Moldova, pe moşia Flămânzi, tocmai aici, şi a avut de la început un caracter puternic antievreiesc din pricina nemulţumirilor acumulate vreme de decenii de către masele ţărăneşti exploatate de cârciumarii, cămătarii şi arendaşii evrei. Ţărănimea răsculată a năvălit în târgurile create şi locuite de evreime, precum Hârlău, Târgul Frumos, Podul Iloaiei, unde au devastat prăvăliile şi cârciumile evreieşti, după care s-au revărsat asupra conacelor moşierilor şi sediilor arendaşilor (situaţie descrisă de Radu Theodoru în România ca o pradă).
Gazeta Voinţa Naţională din 9 martie 1907 publica articolul «Răscoala şi Guvernul», din care cităm:

“Trustul fraţilor Marcu, Kalman, Froim Soil şi Avram Fischer ţine în arenda 69 de moşii… în ultimii doi ani arenzile au fost urcate de două ori… Ca să vedeţi că de unde era răul mai mare, de acolo a pornit mişcarea, observaţi că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri – şi nu uitaţi că aceste mişcări sunt contagioase – acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendaşi străini [evrei], care le speculau cu lăcomie, aşa cum voiau… Dacă nenorociţii ţărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiaşi exploatatori [evrei], şi dacă încercau să emigreze şi mai departe, găseau alţi arendaşi care, ispitiţi de câştigurile cele mai mari, ale trusturilor, profitau de învoielile cele exagerate, îi exploatau tot atât de rău astfel că nenoriciţii nu găseau nicăieri nici o uşurare”.

În aceeaşi zi, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 9 martie 1907, regele Carol I a cerut guvernului să vină negreşit cu o lege împotriva trusturilor arendăşeşti. Obligată să reziste singură presiunii diplomatice, economice, financiare şi mediatice a Alianţei Universale Israelite, ţărănimea română se văzuse nevoită să pună mâna pe bâte, furci şi coase, şi să îşi revendice dreptul la viaţă. Din acest motiv, peste 11.000 de ţărani au fost ucişi de forţele de ordine, care astfel apărau interesele exploatatorilor străini, dar au reuşit să oprească, pentru moment, înstrăinarea pământului ţării, scos la mezat evreilor. “Trustul Fischer ar fi jucat în România rolul baronului Rothschild în Boemia – afirmă Radu Theodoru. Cu un instinct milenar al naţionalului, ţărănimea a rezolvat dilema clasei politice, plătind din nou cu sânge şi suferinţe eliberarea moşiei ţării de sub jugul cămătăresc, răsturnând prin foc şi pară strategia Alianţei Universale Israelite, care îşi fixase ca obiectiv cucerirea posesiunii pământului românesc, astfel încât înlocuind boierimea naţională cu evreimea arendaşă şi cămătărească, să poată transforma România prin unirea Fischerland-urilor într-o Judenland.”

9 comentarii:

Anonim spunea...

Extraordinar de interesant articol.
Istoria este in continuare mistificata. Cu greu aflam adevaruri zdrobitoare .
Multumim pt. acest articol si speram sa - l citeasca cit mai multa lume.
Evreii= uzurparea intregi omeniri = globalizare.

Anonim spunea...

Și fiindcă ne e frică de puterea care o dețin, și ne e frică să vorbim liber, rămânem "anonimi" :(

Anonim spunea...

Un prieten a facut o observatie care suna asa: " Hmmm... Interesant e ca nenea patriotu' asta nu stie cum se scrie numele lui Alecsandri. Sau poate o fi vorba de altcineva..."

Anonim spunea...

Afirmatiile din articol se sustin si prin articolele lui Mihai Eminescu din activitatea sa jurnalistica, articole care au fost adunate si publicate intr-o carte intitulata „Chestiunea evreiasca”.
Aspectele semanlate sunt cit se poate de adevarate. Evreima a facut la vremea aceia presiuni la nivelul unor aliante internationale, cum ar fi acum ONU, sau UE, unde a determinat ca acestea prin santaj diplomatic sa impuna Romaniei politici interne privind agricultura sau comertul si finantele care sa inlesneasca evreimii sa se infiltreze si sa speculeze.
Acelasi lucru se intimpla si acum cu legea prin care strainii pot cumpara pamint in Romania.
Ne asteapta vremuri extrem de negre, caci vom fi cotropiti de evreimea care stie, simte, si intelege ca satul Israel nu are zile lungi, si intinde sfori pentrua ocupa un alt pamint

Alex P spunea...

Dupa cum pot observa si in momentul de fata se intampla acelasi lucru. Nu s-au schimbat vremurile prea mult.

Doar o varsare de sange semnificativa ii mai face pe nenorocitii astia sa isi schimbe politica antinationala dusa impotriva poporului roman.

Nicolae Reti spunea...

Foarte interesant articolul,am mai citit undeva de treaba asta.Interesant ar fi sa citeasca si jidanii care au facut atata circ in legatura cu colinda romaneasca.

Adrian Zagrai spunea...

Istoria se repetă periodic, același lucru se întâmpla si in zilele noastre, vezi retrocedarea terenurilor si dobânzile aberante impuse de sistemul bancar sionist. Mie nu îmi este frica , semnez cu numele real, caci, ,,lasii nu se mîntuie" spunea Arsenie Boca. Iar sionistii nu trebuie sa citească acest articol caci ei stiu foarte bine ce au facut și ce fac în continuare, noi tampitii trebuie să ne trezim și sa-i băgăm în masa pe toți bandiții. Evreii au castigat enorm și de pe urma holocaustului, noi pierdem cu dreptatea in mână. Ajunge, si începeți să semnati cu numele voastre fricosilor!

Anonim spunea...

Pierzi esentialul...

cosmin spunea...

Cum scapam de gunoaiele astea poate avem noroc cu rusi si ei ai iubesc mult:-)