miercuri, 4 februarie 2009

Armaghedonul penitenciarelor II

Vreau să-i informez, pe această cale, pe oamenii bine intenţionaţi, angajaţi ai Penitenciarului Baia Mare, că această stare (aşa-zis conflictuală) dintre mine şi o anumită parte a conducerii acestei unităţi este alimentată, întreţinută şi chiar provocată de aceşti iresponsabili care poartă uniformă de stat. Din păcate, nu am de ales decât să continuu serialul dezvăluirilor şi să evidenţiez aspectele care ies din sfera normalului şi legalului, devenind abuzuri sau chiar ilegalităţi.
Am discutat zilele trecute cu directorul Horia Chiş despre accidentul suferit de un coleg deţinut (vezi articolul „Abuz”) şi am fost foarte dezamăgit să constat că singura sa preocupare era cum să muşamalizeze acest eveniment grav, în urma căruia un om s-a nenorocit pe viaţă. Nu-l interesa pe domnia sa RESPONSABILITATEA sau LEGALITATEA vis-a-vis de eveniment, ci doar „învăţămintele” care se pot trage din acesta.
Horia Chiş a plecat în concediu şi a lăsat în urma sa o „armată” de hărţuitori de profesie, oameni care se pricep (recunosc asta!) la un singur lucru: să distrugă omul! Nu sunt vizat doar eu, ci toţi deţinuţii colegi care sunt mai apropiaţi de mine, care mă ajută în documentarea a tot felul de cazuri şi care, prin asta, sunt consideraţi „pericol”. Precizez şi accentuez faptul că eu nu sunt predispus la a fi distrus :-), dar iată că unele acţiuni pot produce gratuit multă durere şi e păcat că nu există la comanda unităţii oameni suficient de inteligenţi pentru a gestiona asemenea „conflicte”.
Unul din colegii mei vizaţi de armata de hărţuitori ai lui Horia Chiş este şi Marius Varga. Recent, lui Marius i s-a întocmit absolut aiurea un raport de incident şi i s-a tăiat, timp de o lună, dreptul de a primi pachet şi vizită din partea familiei! Iată ce s-a întâmplat… Într-o zi, aflându-se în timpul programului de plimbare, Marius a fost chemat de două cadre ale unităţii, Alexandru Kiss şi Ionescu, pentru a i se lua amprentele. Trecând peste faptul că, până în acel moment, cei doi se ocupaseră de cu totul alte activităţi, ce nu aveau legătură cu amprentarea (cum ar fi distribuirea de citaţii şi sentinţe), Marius a făcut marea „greşeală” să întrebe DE CE i se iau amprente. Profitând de acest „motiv”, cei doi i-au întocmit, pe loc, lui Marius Varga raport de incident! Apoi, au dispărut din peisaj, în timp ce Marius îi căuta, rugându-i să fie amprentat! Edificator cu privire la comportamentul provocator al acestor cadre este faptul că, deşi au trecut de atunci aproape trei săptămâni, NIMENI nu a mai venit să-l amprenteze pe Marius Varga! În fine… În mod normal, trebuia ca un cadru superior să facă o anchetă, să audieze martorii (printre care mă aflam şi eu) şi că lămurească toate împrejurările „incidentului”. Nu a făcut nimeni nicio anchetă (aici, nu le prea pasă „lor” de lege!), aşa că Marius a fost chemat direct în faţa Comisiei de Disciplină, unde directorul economic George Şpan i-a pus în faţă sancţiunea deja luată (tăierea drepturilor la pachet şi vizită pe o lună), spunându-i sec: „Semnează!”. Marius a refuzat, reclamând lipsa anchetei clarificatoare, lipsa „incidentului” (el nu făcuse decât să pună o amărâtă de întrebare) şi modul abuziv în care este tratat. O doamnă Lili, aflată în Comisie fără drept legal, a insistat pe lângă Marius ca acesta să semneze nişte hârtii, fără însă a-i arăta acestuia conţinutul lor. Marius a rămas mut de uimire. „Cum credeţi că o să semnez ceva, fără să văd despre ce e vorba?”, a întrebat el, iar Şpan l-a ameninţat imediat: „Dacă mai pui multe întrebări, îţi fac şi eu raport de incident!... Despre acest Şpan pot să vă spun că nimic nu mă surprinde în privinţa lui. Ca să înţelegeţi mai bine profilul acestui director adjunct de penitenciar, am să vă spun o mică poveste despre el, luată din trecutul nu prea îndepărtat…
În 2007, postul de director al penitenciarului era vacant, din cauza înlăturării din funcţie al lui Ioan Marincaş. Şpan a fost numit de la Centru să ocupe provizoriu această funcţie „supremă” şi a stat pe post cam şase luni. Ce a făcut în această perioadă nu prea se ştie, dar din reacţiile ulterioare nu este greu de înţeles. La un moment dat, a venit de la ANP o echipă numeroasă de inspectori care, înainte de a-l numi director pe Ioan Bătinaş (în prezent, şef pază la penitenciarul Gherla), a demarat un amplu control financiar în unitatea băimăreană. Acţiunea de control l-a adus pe Şpan (şi nu numai pe el!) într-o stare vecină cu panica. Adjunctul pe care el şi-l luase în cele şase luni şi-a tăiat venele de disperare şi a fost internat de urgenţă la Cluj. Nu-i dau numele acum, pentru că încă lucrează aici, deşi acum ocupă un post anonim şi lipsit de orice însemnătate. Tot atunci (şi tot din disperare), Şpan a făcut o criză de nervi, şi-a devastat propriul apartament şi s-a internat într-un spital de psihiatrie! Ce anume i-a făcut pe cei doi aproape să înnebunească, în acele momente? Ce fraude de proporţii au făcut Şpan şi adjunctul lui, de au preferat să se sinucidă şi să se interneze la nebuni, decât să plătească aşa cum prevede legea? Vom dezvălui noi şi acest mister… la timpul potrivit. Acum, nu voiam decât să vă arăt ce fel de om (instabil psihic şi posibil infractor!) ne „judecă” pe noi, deţinuţii, şi ne aplică tot felul de pedepse! Voi reveni la dosarul lui George Şpan, ca şi la fraudele săvârşite aici, de-a lungul anilor, fraude de care nu este străin nici Florea Gavriş.
Marius Varga a fost, deci, sancţionat abuziv. Mâine-poimâine, voi fi, probabil, sancţionat şi eu! Marius a contestat decizia Comisiei de Disciplină şi va merge cu „incidentul” său în instanţă. În cadrul unităţii, nu găsit la nimeni înţelegere. Celălalt membru „judecător”, directorul adjunct Vasile Chiorean, s-a arătat interesat doar de încadrarea în literele legii a „faptei” lui Marius. El nu reuşise s-o încadreze nicăieri, aşa că i-a cerut ajutorul lui Şpan, care a rezolvat problema dintr-un condei.
Recunosc că, o vreme, m-am lăsat înşelat de aparenţe. Am crezut că noul director, Horia Chiş, este sincer interesat să îndrepte situaţiile aberante din unitate, dar odată ce s-a văzut cu sacii-n căruţă şi a fost confirmat pe acest post, Chiş nu mai este preocupat decât de muşamalizarea situaţiilor-problemă. În foarte multe privinţe, îi seamănă deja fostului director, Vasile Chiorean, inclusiv în maniera inconştientă şi neprofesionistă în care tratează „problema Cornel Sabou”. La fel ca predecesorul său, Chiş este acum preocupat doar să-l oprească pe Sabou din scris, dar nu prin calea dialogului şi a bunei înţelegeri, ci prin impuneri forţate, de tip comunist. Au reînceput percheziţiile „la sânge”, ameninţările cu transferul în alt penitenciar şi, culmea, chiar ameninţarea cu întocmirea unor rapoarte de incident pe acest motiv: că scriu articole! Domnule Chiş, reveniţi-vă, vă rog, şi nu vă lăsaţi purtat de valul războinic pe care vi-l sugerează „prietenul” Florea Gavriş! Cornel Sabou nu e omul care să fugă de un conflict. Dacă l-ai refuzat ca „prieten” nu înseamnă că trebuie să ţi-l faci duşman. Dar, până la urmă, alegerea e a dumneavoastră! Eu mă voi conforma...
Nu voi şterge comentariile de la subsol, chiar dacă unele sunt răutăcioase, jignitoare sau de-a dreptul ameninţătoare. Până la urmă, toţi oamenii, buni sau răi, deştepţi sau proşti, gardieni sau nu, au dreptul la opinie. Vă invit să v-o exprimaţi...

Pe curând, Cornel Sabou

P.S. În legătură cu „cazul Gorbunov”, intens mediatizat în ultima perioadă, am de făcut unele precizări. Problema reală nu este întreruperea executării pedepsei de care a beneficiat Gorbunov, ci faptul că DEJA el este analizat, judecat şi acuzat ca şi cum s-ar fi stabilit vinovăţia sa cu privire la atacul armat din Braşov. Părerea mea (şi nu numai a mea) e că acest caz este în mod artificial umflat de presă, pentru a deturna atenţia opiniei publice de la cazul furtului de armament de la Ciorogârla, caz mult mai grav şi cu implicaţii mult mai „înalte” decât „întreruperea lui Gorbunov”! Unde sunt armele dispărute la Ciorogârla? De ce nu s-au descoperit acestea până acum? Cine a „patronat” jaful de la unitatea militară? Care sunt generalii MAPN sancţionaţi şi/sau demişi după acest eveniment? Iată întrebări la care nu răspunde nimeni! Timpul trece şi lumea se preocupă de Gorbunov...

12 comentarii:

Anonim spunea...

GUNOIERULE... HAHAHAHA

Anonim spunea...

drusal_ist tu esti ipen??????????? nu pot sa cred ca esti normal!
tu crezi ca poti optine crezare doar cu INSELACIUNI? DOAR IN ASTA TE-AI SPECIALIZAT.

bine ma,,,,,,,,,MARIUS VARGA??????

Anonim spunea...

mai spune si de altcineva caci gavris asta ma plicti ,ca si ELODIA

Anonim spunea...

cu GOURBUNOV NU VEI MAI BENEFICIA NICI TU DE INTRERUPEREA PEDEPSEI!
HAHAHAHA!!!!!!!!!!!!!!!!!

FISURILE ANALE se trateaza in spitale petenciale!

Anonim spunea...

adica voi vreti sa ziceti ca acest cornelus si-o da la buci prin puscarie? a devenit fetita? muahahaha! temutul santajist si escroc e un fatalau acum! auzi ca fisuri anale...muahahahaha!

"METALURG" Baia Mare spunea...

Toata ziua detinutii cauta motive numai sa ajuga in instanta! Celebrul "turism de penitenciar"... Sunt bani aruncati aiurea pe cheltuieli de judecata, pe transport, etc. pt niste cauze inventate. Ce sa mai zic de imaginea prosta, care tot pe detinuti ii dezavanatjeaza! unul cu probleme, poate, nu e luat in serios din cauza unor PROCESOMANI. De care si Pentienciarul Baia Mare e plin!

Trebuia sa-si tina gura inchisa, infractorul de prietenu' tau! Ca nu e acolo de "sfant". E detinut. pt ca a comis o infractiune! Ala e penitenciar, nu cenaclu sau talk-show!

PS: Bune "dezvaluirile"... dar e prea mult "balast" in ele. Mai concis ar fi mai usor de lecturat! Bafta!

Anonim spunea...

Apropo... asta e BLOG-ul meu! Mult noroc!

Anonim spunea...

va salut:JACK ;METALURG ;COSMINOC!
THOR te sal puturosule!!!!!!!!!!!!!JACK:
NU POTI AFIRMA SA CEVA; omul este poate suferind , te rog ai MILA.
METALURG:
SUNT SI VINOVATI IN PETENCIAL SI TOTI ACESTIA SUFERA DIN CAUZA DIRECTORILOR TOMBERONISTI!
COSMINOC:
NU TE SUPARA DAR FATA ACESTUI BLOG ESTE EXPIRATA SI PLINA DE MINCIUNI! ACEST SAPTAMANAL DE ATITUNINE NU MAI EXISTA SI NICI NU ESTE INSCRIS LA REGISTRUL COMERTULUI , CU ATAT MAI MULT NU ARE NICI UN ANGAJAT DEOARECE sefutu ESTE IN VACANTA .

Anonim spunea...

PRICHINDELULE IARASI MINTI!
PT. OPINIA PUBLICA IN ACEA ZI AU FOST AMPRENTATI MAI MULTI COLEGI SI 0 COLEGA SI NICI UNUL NU A PRIMIT "absolut aiurea un raport de incident"
coleg,colega=PPL
ESTI PROSTintentionat SAU TENDENTIOS
TE ROG SI SPER SA-MI FACI SI MIE O FAVOARE:IN URMATOARELE 196578 EPISOADE ARMAGHEDONIENE SA NU-L UITI, TE IMPLOR, PE GAVRIS STAPANUL INFRACTORILOR

Anonim spunea...

cORNEL,PACAT DE CEI 3 COPII AI TAI!DAR STII CUM SE SPUNE,,NU IESE FUM FARA FOC'',INSEAMNA CA DACA ESTI INCHIS AI FACUT CEVA CE NU TREBUIA SI PLATESTI!PACAT!DOMNU'TRANDAFIR

Anonim spunea...

Ma_i amfibie, suge-i ciorapii la chisuu ,la bohotici si apoi vorbim.Apropo,am scris chisuu cu litere mici pentru-ca nu merita mai mult .Salut tantalaule.

Anonim spunea...

MINCIUNELULE SCRIE CEVA MAI "HOT"