marți, 12 aprilie 2011

Mircea Dolha îl provoacă la duel pe Cătălin Chereches





"Îl provoc pe Cătălin Cherecheş ca, de azi înainte, să avem săptămânal o confruntare televizată, măcar de zece-cincisprezece minute, în care să discutăm pe marginea problemelor specifice funcţiei de primar, pe proiecte şi administraţie publică" a declarat azi candidatul independent la funcţia de primar al municipiului Baia Mare, Mircea Dolha. Acesta consideră că adversarul său este un diletant în materie de politică şi administraţie, şi că doar banii pe care-i are l-au propulsat în înalte funcţii. "Şi-a cumpărat cu un milion de euro postul de deputat, iar acum vrea să-şi cumpere postul de primar" a afirmat Dolha. Mircea Dolha s-a supărat foarte tare pe o declaraţie a liderului PNL Crin Antonescu, care ar fi spus că, prin Cătălin Cherecheş, USL va câştiga alegerile din Baia Mare din primul tur de scrutin. "Sunt gata să accept provocare lui Crin Antonescu, dar l-aş întreba dacă este de acord să demisioneze în caz că pronosticul său nu se adevereşte" a spus candidatul independent.

Mircea Dolha a precizat că va rămâne candidat din partea "Partidului Băimărenilor", o figură de stil care avea menirea să scoată în evidenţă, prin comparaţie, caracterul său (fidel doctrinei PSD, chiar dacă a fost exclus din acest partid) faţă de al rivalulului Cherecheş, "un oportunist şi-un traseist", care a schimbat foarte des culoarea sa politică, migrând de la un partid la altul în timp foarte scurt. Dolha declară că are alături o echipă de susţinere din peste 1.000 de oameni, proveniţi majoritatea din fosta filială PSD pe care a condus-o. "Alături de mine vor veni, însă, oameni din toate partidele, pentru că eu sunt adevăratul candidat independent pentru funcţia de primar al Băii Mari" spune Dolha.

La conferinţa de presă de astăzi, Dolha i-a avut alături, ca membri ai staff-ului său de campanie, pe fostul subprefect al judeţului Maramureş, Dorin Buda, şi pe jurnalistul Octavian Butuza. Acesta din urmă a precizat că s-a oferit singur să-l sprijine pe Mircea Dolha în campania sa electorală deoarece a fost impresionat de eforturile pe care actualul candidat le-a făcut în timpul în care era viceprimar al municipiului Baia Mare pentru sprijinirea persoanelor aflate în prag critic de sărăcie. Butuza a enumerat mai multe acţiuni caritabile pe care Mircea Dolha le-a patronat de-a lungul anilor cu precizarea că de fiecare dată acesta a dorit să rămână în anonimat.

Recent, Mircea Dolha şi-a pierdut tatăl... Deşi implicat într-o luptă politică foarte solicitantă, acesta a găsit "puterea" să se retragă în ultimele zece zile de pe scena politică, pentru a-şi consuma în tăcere durerea. Probabil, atunci când îţi conduci părintele pe ultimul drum, o parte din tine rămâne "suspendată" la graniţa dintre viaţă şi moarte. Ca o părere de rău, ca un îndelung şi ultim rămas bun. Prilej de amintiri şi de noi legăminte. Cu tine însuţi, în faţa lui Dumnezeu. După zece zile de tăcere, de simţăminte greu încercate de durere, Mircea Dolha a revenit în forţă! Nu are reţineri, teamă sau îndoieli. "De azi înainte începe campania mea pentru oraşul nostru! Sunt adevăratul candidat indpendent pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare" Mircea Dolha

Cornel SABOU

Niciun comentariu: