marți, 28 ianuarie 2014

S-a lansat pe piaţă "VECHIUL TESTAMENT (adaptare în versuri)" de Ioan Ciorca

La data de 23 Ianuarie, a avut loc lansarea volumului VECHIUL TESTAMENT (adaptare în versuri) de Ioan Ciorca, apărută sub egida Asociaţiei Cultural Creştin-umanitare "Ars Vivat", Ed. Armonii Culturale, Ediţie Princeps 2013, legată în piele şi inscripţionată cu foită de aur.  Cartea cuprinde versificarea textelor din Vechiul Testament. La apariţia acestui volum a colaborat substanţial preotul Radu Botiş, preşedintele asociaţiei mai sus menţionate, Ars Vivat, şi membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Maramureş. Prefaţată de prof. dr. Ioan Chirilă, cartea se constituie într-un veritabil act de evanghelizare printr-o menire cu adevărat apostolică a autorului "într-un veac rătăcit". Sub coordonarea d-lui Claudiu Pădurean, corespondent la Radio România Actualităţi, lansarea acestei cărţi, monument de cultură, a avut loc în spaţiul localului "Los Toreros" din Cluj-Napoca, în prezenţa unui public numeros şi avizat. După cuvântul de deschidere adresat de dl. Claudiu Pădurean, Marc, nepotul autorului în vârstă de 7 ani, a recitat primul verset din Facerea.  

Scriitorul Al. Florin Tene, preşedintele LSR, a subliniat rolul Bibliei în cultura omenirii şi a apreciat efortul autorului volumului de faţă, care a elaborat pe parcursul a 15 ani de trudă acest act colosal. Prin gestul său dl. Ioan Ciorca aparţine Românei Profunde, care cu modestie, în tăcere, creează pentru veşnicie, pentru tezaurul culturii române, "ca o ladă de zestre" a românilor în contextul globalizării. În continuare dl. Al. Florin Tene dă citire a două poeme, creaţie proprie, cu mesaj religios "Contemporan cu Dumnezeu" şi "A înviat Iisus" prin care subliniază permanenţa credinţei.
Preotul Radu Botiş îşi mărturiseşte bucuria de a fi ales de Dumnezeu să participe la desăvârşirea acestui profund act de cultură. El aduce mulţumiri editorului Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Știinţe, pentru sprijin şi altor participanţi cărora le cere în continuare aportul. Domnia sa anunţă intenţia de a edita şi al doilea volum, conţinând Noul Testament, pregătind opera pentru Cartea Recordurilor. Doamna Mihaela Rotaru subliniază calitatea de unicat al acestui act de cultură şi evidenţiază implicarea pr. Radu Botiş în multe alte asemenea acţiuni, ca un adevărat mentor pentru o zonă ce a depăşit graniţele maramureşene. Remarcă valoarea artistică a cărţii aflată la limita dintre etnic, etic şi estetic, primită elogios atât în mediul ecleziastic cât şi în cel literar.

Ioan Ciorca, autorul volumului, îşi motivează demersul prin dorinţa de a aduce textul Bibliei din utopie în actualitate, pentru a fi accesibil tuturor. Mesajul filozofic se referă la cele 10 porunci privind iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Este conştient că a efectuat o lucrare valoroasă pe care vrea să o dăruiască poporului acestuia atâta timp "cât mai suntem un popor". Ca exemplificare dă citire unui pasaj din Facerea. Mulţumeşte apoi Asociaţiei Cluj The Day care împreună cu Liga Scriitorilor Români sprijină tipărirea şi punerea în circulaţie a acestei cărţi. În continuare scriitoarea Titina Nica Tene dă citire poemelor religioase, în creaţie proprie "Cărarea" şi "Ce m-aş face, Doamne, fără ţine!" Părintele Radu Botiş a încheiat cu lectura unor versuri din poemul propriu, "Lumina Cărţii Sfinte"!  care postfaţează monumentala lucrare.

Niciun comentariu: