Să trăiţi... frumos!

E o mare artă să ştii să trăieşti frumos! Dacă intrăm în toate părţile componente ale vieţii vom descoperii că e o mare artă să ştii să evoluezi frumos pe scara socială, să munceşti şi să iubeşti frumos, să-ţi creşti copiii, să trăieşti lângă partenerul ales şi - eventual - atunci când îţi vine vremea, chiar să mori frumos!

Sunt mulţi oameni care în drumul pe care merg se opresc deseori, dezorientaţi. Condiţiile de care se lovesc în viaţa lor sunt diferite de valorile cu care au fost educaţi, de principiile pe care şi le-au asumat. Progresul la care au visat, sub toate aspectele, se realizează altfel decât îşi imaginaseră în mediul lor intim. Bărbaţii trebuie să-şi plătească cu bani cash ascensiunea, nu cu o prestaţie din care să reiasă valoarea personalităţii lor, iar femeile trebuie să plătească cu trupul lor pentru o ascensiune socială mult mai modestă. Conflictul interior apare doar la prima încercare, iar dacă se alege drumul compromisului ceea ce urmează nu mai este decât efect secundar... Cei care rezistă tentaţiei materiale imediate, cei care aleg să-şi păstreze stima de sine şi valorile cu care au crescut... rămân în urmă! Un bărbat care nu plăteşte va fi dat la o parte, iar o femeie care nu se oferă va fi ignorată. Sunt atâţia alţii şi atâtea altele care vin din urmă călcându-ne în picioare în goana lor nebună după afirmare încât nimeni nu mai are timp şi chef de... noi!

Aceşti fericiţi proscrişi se pierd apoi în anonimatul social. Am spus "fericiţi" pentru că oamenii despre care vorbesc înţeleg la un moment dat că dacă un drum le este închis, altul li se deschide imediat. Şi este chiar drumul potrivit pentru ei, dar pe care nu îl cunoşteau de la început pentru că... asta e viaţa, experienţa vine cu anii! Bărbatul şi femeia necompromişi în proprii lor ochi se vor întâlni la un moment dat şi vor împărţi viaţa la doi după o aritmetică foarte complicată care dă ca rezultat... o înmulţire! Vor trăi fericiţi, unul lângă altul, nedescrişi în scrierile vremii. Pe primele pagini ale ziarelor, în prime-time-ul televiziunilor îi veţi vedea doar pe cei care au ales cândva compromisul! Prin plata făcută cândva (cu bani sau cu propriul trup) şi-au plătit şi dreptul de a fi exemple sociale. Bărbatul model de la TV e cel care-şi cumpără femeile cele mai tinere şi mai frumoase, care învârte pe degete orice instituţie publică şi care rezolvă totul cu un telefon, iar femeia model e cea care agaţă la normă, câte-un fiu de... Cineva! 

Dar anii vor trece... 

Eu, vă spun drept, am văzut lacrimi reale pe obrajii diafani ai fetelor care s-au vândut cândva! Şi parcă toată frumuseţea lor cerească pălea ca-ntr-un nor de furtună! Îmbrăcată şi gătită mereu ca de nuntă, plină de bijuterii şi alte accesorii scumpe, se uita la mine cu ochi goi, storşi de orice gram de viaţă. O epavă frumoasă... Am văzut şi bărbaţi "realizaţi" care nu plângeau, dar... nici nu prea mai dădeau pe acasă! Care acasă? Case aveau, nu-i vorbă, metresele nu lipseau, nici maşinile. Dar casa lor reală erau toate barurile oraşului. Cealaltă, clădirea fastuoasă cu care se mândreau drept domiciliu, era goală de orice suflet. Dacă o să cunoaşteţi astfel de oameni o să observaţi că ei mereu îşi invită "prietenii", rudele, cunoştinţele să-i viziteze. Soţia le e străină de mult, copiii le-au fost crescuţi de bone. Ce le-a rămas? Le-a rămas să-şi admire averea în singurătate. Îşi privesc maşina ore în şir, o mângâie, apoi... mă rog, nu toţi ajung la droguri, dar cei mai mulţi sunt deja alcoolici!

Am văzut însă... da, am văzut căci am trăit mult pe lumea asta. Am văzut şi oamenii care nu ne sunt modele publice, dar care se ţin de mână şi te privesc în ochi  zâmbind! Care n-au nevoie de multe cuvinte pentru a-şi vorbi. Care sunt extraordinari unul pentru altul. Care şi-au deschis cândva inima şi poate au făcut asta când viaţa tocmai le refuza şansa care credeau ei că e ultima. Am văzut şi oameni fericiţi! Nu, nu vorbesc de fericiţii ăia care îşi clamează starea "fericită" pe toate gardurile şi apoi îşi plâng singuri de milă, ci de aceia care nu văd în fericire un motiv de laudă! Paradoxal, fericirea li se cuvine şi ei ştiu asta! Poate fără să-şi dea seama, ei AU ALES să fie fericiţi atunci când au decis să se întoarcă de pe un drum care era marcat de compromisuri! S-au luptat cu ei înşişi, cu tentaţia şi cu grijile ce au urmat, cu depresia şi cu ignoranţa celorlalţi şi şi-au construit apoi un alt destin. Nu ştiau ce-i aşteaptă, căci niciodată nu şti ce ţi-e dat să trăieşti. Pe noul parcurs însă nu le-a fost greu să se recunoască unii pe alţii şi să se placă de la bun început... Apoi să trăiască împreună un nou început. Să descopere lumea prin ochii celuilalt şi să împartă clipele în secunde trăite. Acestora nu le e greu să trăiască fericiţi. Cei care au avut puterea să stea drept în furtună n-au probleme să stea liniştiţi în soare!

Eu sunt oarecum suspendat între categoriile enumerate mai sus. Nici aşa, nici aşa... Dacă mă gândesc  bine, n-am experimentat pe propria piele nici căderea psihică a celui care s-a vândut şi nici fericirea aleşilor sorţii. Am crezut, nu o dată, că sunt în cer, dar de fapt eram în aer! Am confundat, nu o dată, drumurile şi m-am rătăcit uneori. Pot spune însă că sunt mulţumit cu faptul că peste tot pe unde m-a purtat destinul am fost EU, cu calităţile şi defectele mele reale. O "carte" uşor de citit pentru cei care au vrut să cunoască un simplu om... Fericit poate nu, mulţumit însă... DA!

Cornel SABOU