luni, 12 noiembrie 2012

Corneliu Coposu şi vorbele sale... (II)

Am decis să public acum un interviu vechi luat lui Corneliu Coposu, ultimul mare lider politic al Partidului Naţional-Ţărănesc. Cel care a luat acest interviu a fost omul de televiziune Vartan Arachelian care apoi a concentrat întreaga discuţie într-o carte... Vă invit să-l citiţi căci în ceea ce spune Coposu găsiţi infinit mai multe lucruri interesante decât în cele spuse de oamenii politici care ne sparg timpanele azi! (Cornel SABOU)

episodul II...


Vartan Arachelian:  Cum a ajuns Vîşinski să aducă la guvernare pe Petru Groza. El a făcut servicii comuniştilor prin "Ajutorul roşu"?


Corneliu Coposu: El a beneficiat de o consideraţie oarecare şi ca urmare a fost susţinut şi de uneltele locale ale ocupanţilor; se poate afirma că partid comunist în România nu a existat înainte de ocuparea sovietică a ţării. Ceea ce se spune azi că era partidul comunist, e o exagerare: numărul adepţilor a fost sub 1000, şi erau cunoscuţi la siguranţa statului ca elemente alogene cu idei comuniste, căci aceştia - majoritatea dintre ei erau maghiari şi evrei, comunişti, probabil, prin convingere; ei nu reprezentau un partid propriu-zis. Ambasadorul Novicov, ministru sovietic la Cairo, cu care opoziţia din România a dus tratative pentru încheierea armistiţiului cu România, a avut ideea de a sugera integrarea în opoziţia unită, condusă de Maniu, constituită pînă atuncea de Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social-Democrat şi pe comunişti. La această sugestie Maniu a răspuns "că nu avem în ţară un partid comunist de care să se ţină seama şi că prezenţa lui într-o conspiraţie ar putea reprezenta numai dezavantaje". Novicov a fost de acord că partidul comunist e inexistent în România dar a făcut sugestia că .pentru ca opoziţia să fie reprezentativă în faţa străinătăţii ca o coaliţie antihitleristă şi antidictatorială, ar fi bine să fie reprezentate toate orientările politice. Vreau să fac o mică paranteză. Aceste schimburi de telegrame s-au făcut sub cifru şi absolut clandestin, noi fiind sub ocupaţie germană şi sub o guvernare dictatorială, sub guvernarea lui Antonescu.
Vartan Arachelian:  Am avut o lungă conversaţie cu domnul Vişoianu la Washington, anul trecut şi-am înregistrat-o.
Corneliu Coposu: Vişoianu se menţine foarte bine, e de o luciditate deosebită, am primit o scrisoare de la el şi scrie foarte lizibil, fără să demonstreze prin grafia lui bătrîneţea şi are şi o judecată foarte bună.
Vartan Arachelian: E formidabil la 94 de ani!
Corneliu Coposu: E de o luciditate deosebită.
Vartan Arachelian: O să discutăm şi despre acest lucru, dacă o să putem, deci, totuşi de ce s-au oprit ruşii Ia dr. Petru Groza? Nu e întîmplătoare întrebarea aceasta, căci, iată, zilele trecute am primit un telefon de la un prieten din Deva, care mi-a spus că ei n-au dărîmat statuia lui Groza din centrul oraşului.
Corneliu Coposu: Groza avea o oarecare audienţă în mediile Kremlinului datorită serviciilor făcute înaintea războiului, acceptînd voluntar să fie cutia poştală a "Ajutorului roşu" venit de la Moscova şi destinat cîtorva dintre fruntaşii comunişti, sau hai să generalizăm, mişcării comuniste din România, în calitatea asta, bineînţeles că el îşi crease deja legături cu anumiţi exponenţi ai PCR. Exista partid comunist interior şi partid comunist care se găsea la Moscova; fără importanţă numerică şi unul şi celălalt.
Vartan Arachelian:  Ca să spunem aşa, aripa românească condusă de Gheorghiu-Dej, aripa moscovită condusă de Ana Pauker.
Corneliu Coposu: Gheorghiu-Dej a intervenit tîrziu, Pătrăşcanu era liderul de aici. Existau aceste două organizaţii în permanent conflict. Bineînţeles, Kremlinul şi Kominternul agreau pe exponenţii de la Moscova, care erau fideli şi nu ieşeau din cuvîntul lor. Aici, în România, conducerile comuniste, care s-au succedat după Cristescu, au fost compuse din elemente străine, unii nu aveau nici o contingenţă cu România.
Vartan Arachelian: Unii dintre ei nu ştiau o boabă româneşte.
Corneliu Coposu: Bineînţeles.
Vartan Arachelian: A fost şi un bulgar printre ei, secretar general al partidului.
Corneliu Coposu: Bulgar, ucrainean şi un evreu ungur, în sfîrşit... dar ei judecau prin prisma orientărilor date de Komintern, iar Kominternul era dirijat de interesele sovietice, în situaţia asta în România propriu-zisă...
Vartan Arachelian: Iertaţi-mă, mai fac o paranteză: Printre comuniştii plecaţi la Moscova se afla şi tatăl actualului prim-ministru (n.n. Petre Roman)?
Corneliu Coposu: Walter Roman s-a evidenţiat în războiul din Spania, după care s-a dus la Moscova şi a venit în ţară avînd printre altele sarcina de a organiza, după model sovietic, Securitatea românească. Este, cum am zice, tatăl securităţii româneşti.
Vartan Arachelian: Nu numai tatăl prim-ministrului de azi.
Corneliu Coposu: Da. Am avut ocazia să-l cunosc. Era un om inteligent; iniţial fusese funcţionar de bancă, la Banca ardeleană din Oradea, de unde a dispărut fără urmă la un moment dat, atunci cînd - am aflat mai tîrziu - a plecat voluntar în războiul civil din Spania.
Vartan Arachelian: Cînd l-aţi cunoscut, înainte sau după al doilea război?
Corneliu Coposu: Nu, nu, tîrziu, după război, cînd el avea sarcina să verifice nişte mărturii asupra evenimentelor politice din timpul războiului şi din preajma loviturii de stat de la 23 august. Fusese însărcinat de către Gheorghiu-Dej să strîngă mărturii de la fruntaşii comunişti pentru a reconstitui evenimentele premergătoare armistiţiului de la 23 august; fiindcă circulau fel de fel de versiuni şi de minciuni; el m-a rugat să citesc o seamă de declaraţii pe care le luase de la aşa-zişii protagonişti ai acţiunii comuniste pentru schimbarea de la 23 august. Şi m-a întrebat: "domnule, ce spuneţi de declaraţiile astea?" Eu i-am răspuns destul de brutal: "toţi mint". "Exact, asta e şi concluzia mea". Deci el ajunsese la concluzia că toţi cei interogaţi acolo, o serie întreagă de fruntaşi comunişti, între care Pîrvulescu, Constantinescu-Iaşi, losif Rangheţ - nu mai vorbesc de ceilalţi care aveau un rol în conducere: Bodnăraş sau Foriş - fiecare încerca să tragă spuza pe turta lui, exagerînd şi inventînd departe de realitate. I-am spus foarte cinstit care este opinia mea. Printre altele, era destul de nedumerit de declaraţiile făcute de Bodnăraş. Bodnăraş reuşise să inducă în eroare lumea prietenilor lui, invocînd un mandat pe care l-ar fi primit din partea Kremlinului, ca să organizeze aici P.C.R. La ora aceea singurul responsabil numit de Kremlin sau de Komintern, cum doriţi, era Foriş, dar Foriş era retras în ilegalitate şi trăia ascuns. Bodnăraş, care nu venea de la Moscova, ci ieşise din închisoarea de la Caransebeş, unde ispăşise o pedeapsă de cinci ani, după rejudecarea procesului lui de trădare, prin care a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, căci în momentul în care părăsise România avea calitatea de ofiţer activ de artilerie...
Vartan Arachelian: Dezertase...
Corneliu Coposu: Aruncîndu-şi hainele pe ţărm şi trecînd înot Nistrul.
Vartan Arachelian: Deci, cînd se-ntîmpla, înainte de-al doilea război?
Corneliu Coposu: Da, sigur. El a fost trimis din nou în ţară şi însărcinat cu anumite sarcini de partid. A fost arestat. I s-a rejudecat procesul de trădare în care a fost condamnat în contumacie. El, deci, ieşise din închisoarea din Caransebeş şi în mod surprinzător nu a fost trimis după obiceiul timpului în domiciliu obligatoriu, că aşa se întîmpla cu cei cărora le expirau pedepsele şi erau eliberaţi din închisoare. Se pare că a contractat un angajament cu Siguranţa Statului ca să livreze anumite informaţii, privind, să zic, mişcarea comunistă. Angajament pe care nu l-a respectat. El s-a refugiat de la Bucureşti la Galaţi, unde avea un frate, pe Manole Bodnăraş, care i-a găsit acolo o casă conspirativă şi de unde a apărut mult mai tîrziu, şi anume în primăvara lui '44. Avînd cunoştinţă de animozitatea dintre Foriş, pe de o parte, şi de Pîrvulescu şi losif Rangheţ pe de altă parte - amîndoi în duşmănie cu Foriş - Bodnăraş a intrat în complicitate cu ei. Trinitatea aceasta l-a căutat pe Foriş; ei aveau posibilitatea să detecteze locul unde se afla ascuns - lucru pe care Siguranţa Statului nu era în măsură să-l facă - şi au ajuns la el, l-au agresat, l-au legat şi sub ameninţarea cu pistolul l-au obligat să le predea arhiva şi toate secretele organizatorice ale partidului. L-au ţinut în postura aceasta de arestat, pe Foriş, în timpul ocupaţiei germane, de la 2 aprilie '44, şi pînă în toamna anului '44, deci arestat de ei, în timpul dictaturii lui Antonescu şi al ocupaţiei germane. L-au ţinut acolo pînă la sosirea exponenţilor Kremlinului, deci după ocuparea sovietică a României. în momentul cînd reprezentanţii autentici ai Kominternului -Ana Pauker, Vasile Luca- i-au luat la întrebări pe fruntaşii comunişti despre ce s-a întîmplat cu Foriş, care era ultimul secretar general al partidului, cei vinovaţi, ca să nu se expună la anumite sancţiuni din partea conducerii moscovite a partidului pentru atitudinea adoptată faţă de Foriş, lucru care constituia o abatere de la disciplină şi o nerespectare a consemnului dat de Internaţionala Comunistă, l-au luat pe Foriş, care continua să fie ţinut sub supraveghere - era un fel de arestat al partidului comunist - l-au dus la o şedinţă unde l-au căsăpit, l-au omorît cu răngile. Cu acest prilej a fost ales Gheorghiu-Dej.
Vartan Arachelian: Despre Gheorghiu-Dej v-aş ruga să vorbim într-un capitol special. După această lungă paranteză să ne întoarcem la dr. Petru Groza, dacă credeţi că sînt lucruri definitorii de adăugat.
Corneliu Coposu: Vreau să vă spun un amănunt care este oarecum definitoriu pentru Petru Groza. Eu am continuat să am relaţii foarte bune cu Petru Groza şi cu toată familia lui. Şi în timpul cînd a fost prim-ministru i-am făcut cîteva vizite, unele interesate. La un moment dat mi-a fost luată maşina cu care îl transportam pe Maniu şi m-am dus la el ca să obţin scoaterea maşinii de sub confiscare. A luat măsuri ca să mi se restituie maşina care de altfel era abuziv confiscată, fără nici o îndreptăţire. (Maniu n-a avut în viaţa lui maşină, s-a servit de prieteni pentru deplasările pe care le avea de făcut.) Aş vrea să vă relatez o întîlnire pe care am avut-o după ce Groza a reuşit să fie primit de Stalin. Aveam o problemă administrativă care trebuia soluţionată de Groza. Nu mai ştiu exact dacă nu era vorba cumva de o arestare abuzivă a unui prieten politic pentru care încercam să intervin. Dealtfel, fac o paranteză, puterea lui Groza era minimă, nu putea realiza mare lucru, decît dacă reuşea să se explice faţă de fruntaşii comunişti; uneori, dacă era vorba de o problemă minoră reuşea; încolo prezenţa lui era pur formală în fruntea guvernului, în sfîrşit, mi-a povestit la întrebarea mea, "ei, cum a fost la Moscova?" audienţa lui la Stalin.
Vartan Arachelian: Avea umor?
Corneliu Coposu: Da. Mi-a spus că ajuns în anticameră, după ce i se fixase audienţa şi la un moment dat s-au deschis uşile, a ieşit o secretară care l-a anunţat: "Poftiţi la Generalissim". "Şi am intrat acolo - vă reproduc cuvintele lui - m-am apropiat de el, el stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă decît podeaua, m-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: «în sfîrşit, mi-am atins idealul meu de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea». Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat, îi făcuse o impresie deosebită circul meu, şi pe urmă am stat de vorbă amiabil." Zicea: "cred că l-am cîştigat - ţi-am spus eu că eram un teatralist fără pereche".
Vartan Arachelian: Ăsta era omul!
Corneliu Coposu: închid citatul şi vreau să spun că, într-adevăr, timpul a confirmat treaba asta, fiindcă la un moment dat, cînd Stalin sau Kremlinul a procedat la schimbarea tuturor personalităţilor puse în fruntea ţărilor concentrate în ligheanul socialist, Groza a fost lăsat pe poziţie datorită acestei simpatii pe care a reuşit să i-o cîştige lui Stalin. L-a impresionat bufoneria asta la care s-a pretat. Ăsta era omul.
Vartan Arachelian: Şi să revenimlaâ martie 1945.
Corneliu Coposu: La 6 martie 1945, în urma intervenţiei brutale a lui Vîşinski, regele Mihai nu a avut încotro şi a acceptat să-l numească pe Groza prim-ministru. în preajma numirii s-au făcut nişte încercări, s-a vehiculat soluţia unui guvern Vişoianu, a unui guvern Ştirbei, încercări care, bineînţeles, n-au satisfăcut exigenţele ruseşti şi pînă la urmă Vîşinski a pretins ca să fie numit Groza prim-ministru. A fost numit, iar el a constituit primul guvern comunist la care au luat parte şi nişte, aşa-zişi, exponenţi ai burgheziei, de care comuniştii s-au scuturat rînd pe rînd în preajma alungării regelui: Tătărăscu a fost eliminat în toamna anului 1947, Anton Alexandrescu a fost păstrat de formă - Anton Alexandrescu făcuse o sciziune naţional-ţărănistă lipsită de importanţă - l-au făcut ministrul cooperaţiei şi după aceea l-au aruncat într-o slujbă pe la Banca Naţională. Făcuse parte din tineretul naţional ţărănist. Era un om foarte ambiţios, e adevărat că a avut întotdeauna vederi de stînga, de aceea era nemulţumit de importanţa care i se acorda în partid.
Vartan Arachelian: Dar şi partidul dvs. era un partid de stînga.
Corneliu Coposu: Da, dar în cadrul partidului nostru existau, concomitent, mai multe tendinţe de la centru dreapta pînă la centru stînga, erau oameni şi oameni, cu concepţie de stînga, ca să zic concepţii mai progresiste, dar erau unii cu concepţii rnai conservatoare, însă toate hotărîriie se luau cu majoritate de voturi şi ele trebuiau respectate de întreg partidul; cei care nu se conformau erau puşi în afara lui. Deci au fost la noi oameni de stînga, au fost şi conservatori, de altfel, prin fuziunile pe care le-a făcut partidul după primul război mondial, au pătruns în partid şi conservatori autentici, moştenitori ai tendinţei conservator-democratice a lui Tache lonescu, oameni care au intrat in corpore în partidul nostru, sau conservatori din gruparea lui lorga care şi el a făcut fuziune cu noi iar la dezlipirea lui de partid a lăsat, totuşi, anumiţi membri în cadrul partidului nostru, membri care nu l-au urmat. Mai erau şi stîngiştii lui Stere sau ai dr. Lupu; aveam tendinţe diferite dar, asta nu împiedica unitatea partidului şi respectul membrilor săi pentru hotărîri luate cu majoritate, hotărîri care erau considerate, repet, obligatorii pentru toată lumea. (va urma)

Un comentariu:

Stefan Caliga spunea...

Seniorul a avut o memorie proverbiala care uimea pe toti aceia cu care intra in contact. Reda intamplari si reproducea dialoguri purtate intre diverse personalitati cu o precizie uimitoare. Nimic nu scapase ochiului sau extrem de atent. Tinea minte chiar si amanunte care se sterg cu usurinta din memorie: culoarea si croiala hainelor, mediul ambiant unde avusese loc un eveniment etc. Povestea ca nimeni altul si nu revenea niciodata asupra unui lucru spus anterior. In acelasi timp stia sa traga concluziile care se impuneau si convingea auditoriul ca nimeni altul asupra spuselor sale. Cine a intrat vreodata in contact poate sa depuna marturie si sa confirme cele aratate de mine.