luni, 3 octombrie 2011

Vasile Vlaşin a fost cooptat membru în conducerea PDL Bucureşti!

Vasile Vlaşin a fost membru al PDL Baia Mare. În această calitate a fost ales consilier municipal până la alegerile locale din primăvara acestui an. Atunci, Vlaşin a hotărât să candideze ca independent la postul de primar. A candidat şi a pierdut, motiv pentru care a fost îndepărtat din filiala partidului de guvernământ. Cât de inspiraţi au fost cei din conducerea filialei PDL (în frunte cu “liderul” Mircea Man) atunci când s-au debarasat de Vlaşin se poate vedea din faptul că Vasile a fost contactat de la cel mai înalt nivel al PDL pentru a reveni în partid! Dar nu în Maramureş, ci în filiala PDL Bucureşti! La 1 septembrie 2011, Vasile Vlaşin a fost reprimit oficial în acest partid, fiind membru al PDL Bucureşti. Mai mult decât atât, maramureşeanul nostru a primit şi un post de membru în Biroul Politic al filialei, fiind astfel cooptat în conducerea PDL Bucureşti. Iată, ceea ce nu a fost bun în filiala lui Man este considerat bun la un nivel superior. Un argument în plus în sensul nonvalorii conducătorului pedelist din Maramu, Mircea Man!
Din câte ştiu, această informaţie nu a fost până acum difuzată presei. Publicarea ştirii pe blogul meu este o premieră. Sunt foarte curios să văd dacă informaţia va fi preluată de presa locală din Baia Mare şi dacă se va menţiona SURSA primară a informaţiei! Sincer, cunoscând “profesionalismul” local, mă îndoiesc...
Aşadar, Vasile Vlaşin (fost consilier local din partea PDL Maramureş) este acum membru în conducerea filialei PDL Bucureşti. Aceasta era ştirea... Pe curând...

Cornel SABOU

Un comentariu:

Cornel Sabou - 0755899181 spunea...

Vreau sa transmit pe aceasta cale felicitari si multumiri colegului meu Cipri Dragos care a preluat informatia transmisa de mine in acest articol, a publicat-o pe siteul sau si a precizat corect sursa acesteia!

http://www.ziarmm.ro/fostul-consilier-local-vasile-vlasin-cooptat-in-pdl-bucuresti/

De altfel, Cirpi Dragos nu m-a dezamagit niciodata atunci cand a fost vorba de profesionism in munca de presa el fiind unul din putinii jurnalisti locali fata de care pastrez o atitudine de respect! Bafta Cipri!