duminică, 15 ianuarie 2012

Justificarea Noii Revoluţii Române!

Am spus că azi, 15 ianuarie 2012, voi ieşi în stradă, în Baia Mare, pentru ca să susţin, prin simpla mea prezenţă, cererile îndreptăţite, legitime, naturale făcute de "fraţii" noştri bucureşteni şi înnăbuşite în sânge de forţele de represiune loiale clicii mafiote care conduce România. Nu ştiu dacă băimărenii mei dragi mi se vor alătura. Nu ştiu dacă acolo voi găsi alte zeci, sute de persoane sau doar doi-trei visători ca mine. Nici nu contează prea mult. După ceea ce am "trăit" urmărind televiziunile româneşti ieri, după ce am văzut cum au fost maltrataţi oamenii care îşi strigau sărăcia ar fi o crimă împotriva conştiinţei mele să stau nepăsător, să nu reacţionez, să nu mă alătur acestei "mişcări" protestatare îndreptăţite!

De aceea,
azi, voi ieşi în stradă, în Piaţa Revoluţiei şi-i chem alături de mine pe toţi cei care simt la fel!

Înainte de a face însă acest pas simbolic mă simt obligat (de aceiaşi conştiinţă, bat-o vina!) să JUSTIFIC demersul la care mă alătur. Pentru că eu am găsit în această mişcare spontană naţională revendicări legitime şi absolut legale. Pentru că eu înţeleg şi accept că într-o democraţie, atunci când eşti abandonat de clasa politică, nu mai poţi să îţi strigi disperarea în mod "organizat", cu cerere la primărie şi cu aşteptare de trei zile pentru aprobare. Şi pentru că atunci când nu mai şti cum s-o scoţi la capăt cu ziua de azi, şi nu mai ai nici o speranţă pentru ziua de mâine AI DREPTUL SĂ PROTESTEZI şi să ceri SCHIMBAREA!

1. Poporul, în totalitatea sa, manifestându-se prin grupuri reprezentative este SUVERAN! România nu e a lui Băsescu, Crin sau Ponta este a celor ce o locuiesc! Şi dacă cei care o locuiesc îşi părăsesc casa din disperare şi revoltă, atunci SENTIMENTELE LOR trebuie luate în considerare!
Dacă 10-15 oameni sunt supăraţi pe viaţă şi strigă în Piaţa Mare sunt de acord... e o tulburare a liniştii publice. Dacă 5.000 de oameni se adună spontan, fără să-i mâne nimeni de la spate, şi strigă că le este foame, atunci protestul lor este deasupra oricărei legi! Nu există lege care să te poată forţa să accepţi moartea, distrugerea demnităţii, onoarei, familiei, viitorului şi prezentului, vieţii înseşi! Deasupra oricărei blestemate de legi se află POPORUL pentru care aceste legi trebuie să lucreze! Legea nu există pentru a-i apăra pe guvernanţi!!!!! Atenţie la acest aspect!

2. Şi în decembrie 1989 existau în România vreo 2-3 milioane de oameni care trăiau foarte bine! Da, existau... Erau toţi acei comunişti care aveau funcţii, familiile lor, prietenii lor. Ei nu vroiau Revoluţie, dar evenimentele de atunci depăşeau cadrul lor restrâns de putere. Şi poporul n-a putut fi învins!
Acum e la fel... Există "aceiaşi" 2-3 milioane care trăiesc foarte bine. Tot clica puterii politice. Tot rudele şi prietenii lor. Şi acelaşi popor parcă blestemat, dar de data aceasta şi foarte dezbinat. Justificarea de azi e aceiaşi cu cea de atunci. Condiţiile mizerabile de viaţă, lipsa unui cadru economic curat, a locurilor de muncă, salariile mici, minciuna şi corupţia, sărăcia lucie, disperarea. Guvernanţii să ia bine aminte! Oamenii care ies în stradă în acest fel ies pentru că NU MAI AU NIMIC DE PIERDUT! Sfatul meu e să nu vă puneţi cu disperarea lor!!! Le-aţi luat deja tot, nu mai au nimic, ce-aţi mai putea să le faceţi? Să-i bateţi? Vă vor râde în nas, printre lacrimi!

3. Şi în decembrie 1989 mass-media de atunci a încercat să manipuleze poporul prezentând mincinos evenimentele. Toate ziarele comuniste au scris (până în 22 decembrie, inclusiv) numai texte de susţinere a lui Ceauşescu. Televiziunea publică îi gratula pe manifestanţi cu tot felul de epitete grosolane. Revoluţionarii erau "huligani", "elemente turbulente" etc... Acum se întâmplă la fel, dar într-un mod mult mai perfid. Din nou manifestanţii sunt huligani, golani, vagabonzi! Din nou disperarea lor legitimă este asemuită infracţiunii şi parazitismului social. Dumnezeu să-i pedepsească pe cei din media care şi-au vândut sufletul pentru 30 de arginţi!

4. Arestări, arestări, dube, bătăi, secţii de poliţie pline de reţinuţi. Iată cum viaţa grea, mizeria, disperarea te face automat infractor. Iată cum, din cetăţean onest, care îţi spui răspicat şi clar doleanţa te transformi peste noapte în paria societăţii. Ai cerut "Jos Băsescu"? Eşti aruncat pe jos, călcat în picioare, maltratat, umilit, batjocorit. Spun NU acestui fel de tratament! Protestez împotriva violenţei statului, împotriva acţiunilor de forţă care rănesc acest popor lovit!

5. Clasa politică, în totalitatea ei, s-a declarat incapabilă să gestioneze situaţia. Nici un lider nu poate ieşi în faţa manifestanţilor. Nici un politician, de nici un calibru, nu poate vorbi direct oamenilor din stradă. TOŢI SE TEM DE POPOR! Toţi au demonstrat că sunt nişte laşi, nişte corupţi şi nişte trădători ai acestei naţiuni!
Mă întreb.... Cum poţi să te erijezi în "reprezentant al naţiunii", să spui că ai fost "ales" şi să nu ai curajul să te prezinţi în faţa alegătorilor atunci când aceştia ies în stradă! Ce fel de "reprezentant" mai eşti tu atunci! Îţi spun eu: NU EŞTI! Nu reprezinţi acest popor! Eşti doar expresia manipulărilor, furturilor de voturi şi a jocurilor de culise. De aceea TACI şi te ascunzi blindat de zidurile vilei tale! EŞTI UN GUNOI!

6. Pot să accept ideea că evenimentele, nefiind "organizate" din timp, au luat prin surprindere administraţia prezidenţială, Guvernul, Parlamentul etc... După ce s-a întâmplat aseară însă, orice om responsabil din ţara asta TREBUIE să ia atitudine! Este ULTIMA ŞANSĂ a clasei politice, de orice fel şi de orice orientare, să arate că are un interes, cât de mic, pentru dreptate şi bunăstare în ţara asta. Acum, nimeni nu mai poate să-şi justifice tăcerea, în nici un chip! Dacă sunteţi politicieni responsabili, dacă credeţi cu adevărat în valorile pe care le proclamaţi la televizor mimând aere de intelectuali, atunci IEŞIŢI ÎN STRADĂ alături de noi!

7. Ce fel de oameni şi-ar risca aiurea viaţa, sănătatea, poziţia socială, liniştea căminului pentru a fi bătut de jandarmi? Oare "voi" nu vă întrebaţi? Înţeleg, atunci când anumite organizaţii fac mitinguri pot fi "suspectate" că au interese ascunse şi că ar putea încerca să schimbe natura protestului pentru a obţine nişte avantaje. Dar când nimeni nu organizează nimic, când pur şi simplu oamenii sunt aruncaţi în această stradă a protestului de copiii lor care sunt flămânzi, de părinţii lor bolnavi şi netrataţi, de starea mizerabilă în care trăiesc, CUM PUTEŢI SĂ ÎI LOVIŢI ŞI SĂ ÎI CĂLCAŢI ÎN PICIOARE? Ce anume vă dă acest drept? Oamenii aceia sunt deja răniţi de viaţa pe care o duc, de frustrările pe care le-au acumulat în cei 22 de ani de jaf naţional organizat, de pierderea demnităţii şi speranţei! Vă spun eu: v-a rămas doar să ne omorâţi sau să ne acceptaţi aşa cum suntem! Goi de vise, fără "direcţie", fără putere, dar hotărâţi să ne strigăm nevoia!

8. Poate că aceste mişcări se vor stinge. Poate că dimpotrivă, vor evolua şi vor creşte progresiv ducând la demisia guvernului şi a preşedintelui. NU ştiu ce se va întâmpla. Orice e posibil. Ştiu însă că adevărata revoluţie a început deja şi nu o mai puteţi opri! Chiar dacă veţi stinge acum protestele de stradă, chiar dacă ne veţi aresta, bate şi omorî pe toţi, faptele voastre vă vor pierde! De altfel, aţi şi pierdut deja, dar voi, lideri inconştienţi, nu ştiţi asta!

9. Pentru tot ce facem azi (şi NOI şi VOI) într-o zi vom plăti! Vom "plăti" şi pentru bine, vom plăti şi pentru rău! Eu mă uit în ceea ce trăiesc, în ceea ce gândesc şi această conştiinţă a realităţii care mă înconjoară MĂ OBLIGĂ SĂ IES ÎN STRADĂ! Nu m-a chemat nimeni, nu mă împinge nimeni de la spate. Pentru acest pas sunt gata să suport consecinţele dacă va fi necesar. Dacă a striga tare şi apăsat "Gata, nu mai vreau, opriţi-vă şi nu ne mai ucideţi cu zile!" înseamnă că merit şi trebuie să fiu "amendat", fugărit pe străzi, bătut, lovit sunt gata să suport. Paradoxal, aceste lecţii mă vor ajuta să trăiesc mai departe dacă mă veţi mai lăsa să trăiesc!

10. Contează câţi vom fi în stradă! Da, contează, dar mai mult decât asta contează să nu-ţi reprimi simţămintele! Pentru că, eu ştiu, mulţi ar vrea să protesteze, dar şi mai mulţi îşi blochează acest sentiment trăind o anumită teamă. Poate pentru cei dragi, poate pentru ei înşişi. De aceea, în stradă vor fi doar cei curajoşi, cei care au reuşit să-şi învingă teama şi să facă pasul înainte acceptând să trăiască riscul de a fi ceea ce sunt! Poate vor fi sacrificii, poate va fi cazul să "plătim" dorinţa de a trăi cu adevărat liberi. Dragi guvernanţi, eu vă spun şi vă zic... Dacă va fi cazul, unii dintre noi suntem dispuşi să plătim acest preţ! Nu aveţi decât să ne "verificaţi"! Azi, în toate pieţele publice din oraşele mari ale României, în picioare, drepţi în cuget şi în simţire, privindu-vă direct în ochii voştri mascaţi! Cu zâmbetul pe buze!

SĂ VINĂ ADEVĂRATA SCHIMBARE ÎN BINE A ROMÂNIEI!
Doamne-ajută!

Cornel SABOU

Un comentariu:

Luisa Nerut spunea...

Romanii au dreptul la o viata mai buna! Va admir initiativa, domnule Cornel SABOU!