duminică, 16 februarie 2014

Raportul Comisei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 (VI)

ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989 (1)

Presa Occidentală şi minciunile despre Revoluţie: 
zeci de mii de morţi, copii sfârtecaţi, femei gravide ucise, oameni desfiguraţi cu acid etc...

Contextul intern premergător acţiunilor revoluţionare din decembrie 1989 a fost influenţat şi prin diversele şi deosebit de intensele acţiunilor desfăşurate în mass-media internaţională având ca obiectiv crearea de situaţii revoluţionare violente şi chiar a unui război civil, pe fondul nemulţumirilor existente, generate de dificultăţile şi greutăţile specific crizei economice şi social politice prin care trecea ţara.
Deşi cu un grad destul de scăzut de credibilitate, demonstrat şi cu prilejul unor sondaje efectuate în diferite ţări, industria mass-media dovedeşte, a fi, totuşi, un factor permanent şi important de influent în starea psihică şi morală a populaţiei.
Principalele mijloace de acţiune au fost şi sunt radioul, televiziunea şi presa scrisă. Dar trebuie menţionat că, în general, radioul a acţionat în special asupra populaţiilor locuitoare în ţările din est, iar presa scrisă şi televiziunea au avut misiunea expresă de a informa sau „intoxica” propria naţiune.
În cursul anului 1989, atât postul de radio Europa Liberă, ca şi covârşitoarea majoritate a presei vorbite sau scrise din exterior au intensificat activitatea în scopul destabilizării situaţiei din ţările comuniste est-europene şi crearii unor premize pentru răsturnarea regimurilor totalitare existente în aceste ţări.
Sunt suficiente exemplele când presa a fost folosită mai eficient în „războiul convenţional” şi în acest scop au fost puse la punct experimente în diferite zone ale lumii programe de acţiune, sub ducerea şi auspiciile serviciilor secrete ale unor state. Este un lucru dovedit că în majoritatea cazurilor presa scrisă, peste 67%, conţine ştiri pornind de la reflecţii şi opinii emanate de la deţinătorii puterii politice şi economice.

Din interese politice, în mass-media, se acordă mai multă atenţie interpretării faptelor decât acestora în sine, iar din această cauză difuzarea este în majoritate incorectă. Mai trebuie adăugat, că s-a constatat o flagrantă inegalitate de tratament aplicată diferitelor evenimente petrecute unde, ca de exemplu exagerări voite fără suport faptic şi de care nu a fost scutită nici ţara noastră. Putem astăzi să afirmăm că România a constituit chiar un exemplu al manipulării prin „dezinformare” în mass-media şi influenţa acestor informaţii asupra revoluţiei române pentru ca apoi, folosind aceleaşi mijloace să obţină dărâmarea acestui  mit considerând tot ceea ce s-a petrecut în decembrie 1989 ca „cea mai mare minciună a secolului”. Bineînţeles noi eram vinovaţi. Astfel, victimele au devenit eroi şi apoi mincinoşi printr-o studiată manipulare obţinută într-un complot sau intoxicare a mass-mediei mondiale.
Încă din perioada Războiului Rece, s-a acţionat asupra ţărilor din estul Europei cu mijloace de emisie radio în limbile lor naţionale. Astfel, au putut fi proliferate zvonuri false şi la adresa acţiunilor revoluţionare din ţara noastră, în decembrie 1989, potrivit cărora la Timişoara ar fi fost 532 morţi, 1.282 răniţi. 13.214 arestaţi, 7.613 condamnaţi la moarte”: ştirile cu referire la „măcelul” de la Timişoara au fost difuzate de televiziunile din Europa Centrală şi ulterior de celelalte agenţii din întreaga lume (Liberation 04.04.1990).
Zvonul lansat are la origine o dezinformare deliberată probabil, cu o singură sursă (după opiniile unora Radio Europa Liberă).

Este bine cunoscut că Agenţia Guvernamentală de Informaţii U.S.L.A. a avut un buget anual de un miliard dolari, pentru anul 1989 şi avea misiunea de a răspândi în lume versiunea americană a unor evenimente, precum şi justificarea în replică a unor acţiuni. De menţionat, că această agenţie, conţine posturi de radio de propagandă ca: Vocea Americii, Europa Liberă, Radio Libertatea (pentru fostul U.R.S.S.) etc. Numai Vocea Americii a fost subvenţionată în anul 1989 cu 260 milioane dolari. (Celsius, nr.15 ianuarie 1989 pag. 16).
În perioadele de criză şi tensiune internaţională, aceste posturi îşi redublează eforturile cu scopul, declarat de a „străpunge barierele de informaţii care înconjoară societăţile închise”.
Dacă unele posturi radio, se limitează la apărarea unor interese politice ale guvernelor ce le finanţează, Radio Europa Liberă manifestă influenţe majore în treburile interne ale ţărilor din Europa Centrală şi de Vest. Astfel, domnul Juraj Vaculik, lider al studenţilor praghezi afirma că „Emisiunile Europei Libere, la Praga, erau semnalul nostru, că o scânteie şi constituisem noi înşine o bancă de date pentru difuzare de informaţii şi de directive…(Actes de la Conference de RFE/RL, Washington, decembrie1989), iar Lech Walessa aminteşte că „Solidaritatea” datorează mult posturilor de radio de propagandă. Chiar şi Sergiu Nicolaescu a declarat „am ieşit în stradă pe 21-22 datorită emisiunilor Europei Libere despre Timişoara.”
Este evident rolul deosebit pe care 1-a avut Radio Europa Liberă, în evenimentele din ţara noastră.
Tot acest post este cel care „a prevăzut constituirea Frontului Salvării Naţionale, dar cei ce urmau a face parte din conducerea acestuia trebuiau să fie semnatarii scrisorilor adresate vestului, pe 27 august şi 8 noiembrie, care printre altele afirmau că, acest post de radio este speranţa lor deoarece el „îi ajută pe români să spargă zidul tăcerii, să alunge tenebrele şi să restaureze încrederea românilor în faptul că ei nu erau singuri în lupta lor.” (Raport on Estern Europe-RFE/RL- ianuarie 1990). „Şi s-a dovedit că într-adevăr de partea românilor ca şi a altor ţări din estul Europei erau şi serviciile secrete americane, sovietice şi aparatele lor de dezinformare şi propagandă.” (Anne Maesschalk cercetător la Universitatea Liberă din Bruxelles – ziarist-jurist).
Este clar că la sfârşitul lunii ianuarie 1990, devine pentru oricine o certitudine faptul că „măcelul” de la Timişoara şi „genocidul” comis, după cum comentează un ziarist, de „monştrii arabi” ai securităţii sunt tot atâtea  minciuni deliberate.

Ar fi fost necesar şi cinstit, ca publicaţiile respective, să dea dezminţiri pe primele pagini. „O asemenea manipulare era, într-adevăr, fără precedent în istoria presei şi constituie, în sine, o informaţie eronată care era gata să determine intervenţia „brigăzilor internaţionale” sau ajutor străin. Foarte puţini, printre care redactorul-şef al publicaţiei „Le Monde Diplomatique”, a făcut acest lucru în ediţia din martie 1990.
Falsul măcel de la Timişoara este fără îndoială cea mai mare păcăleală de la inventarea televiziunii. Gianni Minoli prezentator la RAI-2 afirma că „trebuie să ne ferim de televiziune si de imaginile ei”. Referitor la datele de la Bucureşti, TV s-a lăsat condusă de tendinţele ei cele mai morbide. Fuga după senzaţional a condus la minciună şi impostură. Astfel „imaginile atroce ale măcelului de la Timişoara” erau rezultatul unor regizări (Figaro, 30 ianuarie 1990), că acele cadavre aliniate pe cearşafuri albe nu erau victimele masacrului din 17 decembrie, ci morţi dezgropaţi din cimitirul săracilor şi oferiţi cu complezenţă necrofiliei televiziunii.
Numeroase exagerări şi irealităţi au fost difuzate prin presă şi TV cu  referire la victimele din Timişoara. Nouvelle Observateur: 28 decembrie 1989: „cadavre păstrate în locuri secrete pentru a fi înmormântate sau arse”…”mulţi plângeau văzând imaginile măcelului din Timişoara Liberation: 23 decembrie 1989: „şoferi ce transportau metri cubi de corpuri şi pentru a elimina orice martori erau împuşcaţi de poliţia secretă în ceafă”. Ziarul El Pais: „cetăţeni torturaţi, copii împuşcaţi, desfiguraţi de acid”.
Constrânsă să exagereze senzaţionalul în foarte multe cazuri, media internaţională se-angajează de bună voie pe o serie de piste false.
România devenise în acea perioadă zona cea mai palpitantă. Fosta zonă închisă şi secretă pentru ziarişti, devenea instantaneu deschisă, fără interdicţii în filmări şi informaţii.
„Dat fiind complexitatea situaţiei, sutele de ziarişti nu s-au limitat în zvonuri ci şi în a reproduce vechi mituri politice, ca de exemplu: teoria conspiraţiei, făcând analogii , care structurează, în concepţia lor, aproape totul despre „revoluţia română”. Conspiraţia este opera „oamenilor de la securitate”, supraoameni, a cortegiul de exagerări, inclusiv arabi, palestinieni, sirieni, libieni ieniceri moderni, orfelini etc., capabili de cele mai mari cruzimi. Deci este limpede pentru oricine care a fost sursa intenselor dezinformări interne.
Cu referire la conducerea din bunker „Ceauşescu şi soţia sa compara contrarevoluţia, aceste batalioane negre, cavaleri ai morţii, în mod normal invizibili şi subterani”. (Le Nouvelle Observateur, 28 decembrie 1989).
Dar mitul conspiraţiei este completat cu cel al monstrului din ţara lui Dracula, era uşor să faci din Ceauşescu aşa ceva mai ales că se încadra în povestea mitică a monstrului din Carpaţi atât de cunoscută spectatorilor din lumea întreagă.
Un asemenea „vampir” trebuia să piară, transformând lupta pentru libertate într-un proces având funcţie mitică şi nu politică.
Pentru a influenţa propriile naţiuni asupra pericolului comunist că „o turbărie a secolului XX” alături de nazism şi a termina totalmente cu el, a fost necesar de regizat un sfârşit cât mai tragic, cu imagini forte, simbolice pentru „natura lui crudă”. Dacă până la revoluţia română prăbuşirea comunismului în statele din estul Europei era marcată de bucurie şi festivităţi, acum era necesară o prăbuşire cu vuiet care să amintească de monstruzitatea lui . Măcelul de la Timişoara venea să confirme similitudinea comunism-nazism, cel din urma încheindu-şi viaţa cu imaginile lagărelor de exterminare. Comunismul era astfel condamnat pe veci în mintea propriilor popoare. Le Nouvelle Observateur din 28 decembrie 1989 remarca „sfârşitul nazismului, iar azi sfârşitul comunismului”.
„Deşi mincinoase, aceste imagini erau totuşi logice şi veneau să clarifice funcţia televiziunii într-o lume în care se tinde să se înlocuiască realitatea cu regizarea ei. Ignacio Ramonet redactor şef la Le Monde Diplomatique.
Uitaţi-vă. L-au torturat, i-au smuls unghiile de la picioare. E sârma securităţii lui Ceauşescu. Jos Ceauşescu. Jos comunismul. 
În România aceste imagini vor rămâne pentru totdeauna legate de evenimente, scria un ziarist. (Die Morgen, 27 decembrie 1989). Oare, ne întrebăm noi, asta a fost simbolul Revoluţiei Române? De când poporul român sau chiar organele sale de opresiune au fost atât de sadice pentru a tortura copii, bătrâni, femei etc. cu miile (4630 morţi la Timişoara’) ? Ne punem întrebarea: Cine a minţit ? Şi de ce ?
Săptămânalul francez „Le Nouvelle Observateur” din 05.04.1990 şi cotidianul „Liberation” din 04.04.1990 au încercat să reconstituie drumul informaţiilor privind România în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
Prima depeşă soseşte pe 20 decembrie de la Agenţia de presă est-germană ADN, precum că, la Timişoara ar fi între 3000 şi 4000 morţi în timpul confruntărilor din 16-17 decembrie 1989, iar tot în aceiaşi zi, redacţia ziarului Liberation  primeşte un telefon de la Radio Europa Liberă, stabilit la München, că are cunoştinţă de o notă secretă emanând de la Securitate şi adresată cabinetului 2 (Elena Ceauşescu) din care rezulta numărul victimelor din Timişoara de 26.460. Informaţia provine de la nişte persoane al căror nume nu a fost reţinut.
Pe 22 decembrie 1989 ADN revine cu precizarea victimelor, iar Agenţia de presă Taniug reia imediat informaţia. În aceeaşi zi, AFP citind martori unguri furnizează date în legătură cu numărul morţilor care însă crescuse cu încă 30. Informaţia fusese lansată de ziaristul Andrasi Aczel de la canalul ungur MTV.
Ziarul „Die Morgen” adaugă ca „una din cele 4600 victime ucise în masacrul din 17 decembrie 1989 la Timişoara, era o femeie însărcinată. A fost spintecată cu baioneta, copilul scos din pântec a fost depus pe corpul mamei în grămada de cadavre”…”regimul lui Ceauşescu era cel mai crud în perioada cât a tras sforile puterii”.
Iată şi opiniile altor publicaţii: „La Nouvelle Gazette: „după ce au fost torturaţi, corpurile au fost deschise şi recusute în grabă pentru a se lasă impresia unei autopsii. Iată deci care erau îndatoririle oamenilor conducătorului”; Het Volk: „victimele au fost jupuite de vii”. Sub titlul „Barbarie” La Libre Belgique scrie printre altele: „în osuare au fost găsite cadavre într-o stare indescriptibila, mâini şi picioare tăiate, unghii smulse, capete pe jumătate desprinse de corp, feţe arse cu acid, cea mai mare parte a corpurilor spintecate şi sumar recusute”…”în Timişoara se spune că Securitatea ar fi procedat la execuţii sumare ale răniţilor în chiar interiorul anumitor spitale”.
va urma

Niciun comentariu: