marți, 20 martie 2007

CUTIA PANDOREI, ÎN DUNGI ALBE ŞI NEGRE

De ce au zebrele dungi albe şi negre? Dar de fapt cum sunt zebrele, negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre? Există, desigur, câteva explicaţii, însă nici măcar specialiştii zoologi nu sunt încă pe deplin lămuriţi. Însă sigur dungile zebrelor folosesc la ceva anume…

Pe acelaşi principiu, mai în glumă ori poate mai în serios, (ne) putem întreba: cine pe cine a tras în piept în scandalul din PSD Maramureş? Cel cu uite excluderile, au dispărut excluderile, uite comunicatul de presă, nu mai valabil comunicatul. Liviu Bechiş, ex-prefectul pesedist care se ascundea de presă, a fost exclus din PSD Baia Mare? Păi da, şi-atunci automat a fost exclus şi din PSD Maramureş? Sau nu? Păi nu, că Bechiş este, cică din decembrie 2006, membru al PSD Vişeu de Sus. Ceea ce înseamnă că omul (fost controlor pe autobuze?) este în continuare membru al PSD Maramureş. Sau, din alt unghi de vedere, PSD Baia Mare nici nu putea să-l excludă, pentru că nu era membru al organizaţiei băimărene?! Dar atunci de ce atâta tevatură iniţială cu excluderea? Fiindcă, vorba lui Bechiş, el nu le-a spus nimic contestatarilor săi pesedişti – despre transferul său la Vişeu – pentru ca respectivii „s-o muşte”. Şi cică „au muşcat-o”, că n-au avut sărmanii pe cine exclude. Zău aşa, astfel de discuţii şi comentarii de doi bani am putut vedea şi asculta (cel puţin) vineri şi sâmbătă, (cel puţin) în câteva emisiuni la AXA TV, la care au participat Romeo Dobocan, Laura Maxim (mă rog, fata e ţinută în astfel de emisiuni mai mult de decor, fiind chiar frumuşică foc, însă ea scoţând o frază la jumătate de oră), Marian Ilea, Eugenia Godja, Adrian Filip, Ludovica Pârvu ş.a.m.d. Una peste alta, e evident că aproape toate aceste emisiuni şi luări de poziţie ale jurnaliştilor „axaţi” – şi e dreptul lor firesc la opinie – au fost în favoarea Eugeniei Godja şi a grupului Aurel Iancu, Florin Tătaru, Liviu Bechiş. Deci categoric şi logic, împotriva lui Ion Blăjan, Cătălin Cherecheş, Mircea Dolha, secretarul Toma… şi, nu în ultimul rând, iată că, indirect, şi împotriva prim-vicepreşedintei Vica Pârvu. Asta nu înseamnă, oare, că s-a cam încheiat cu marea prietenie politică dintre doamnele Godja şi Pârvu? Se pare că da. Cum rămâne, însă, cu scoaterea de la cutie a tov. ex-prim-secretar UTC, fost prefect vreo câteva luni, Viorel Deghid? Când şi cine l-a „scos” pe interval? Marian Ilea, care nu e nici pesedist, nici pedist, nici consilier politic al vreunui mahăr, dar care face propuneri în direct? Desigur, n-o să afirm acum că Marian a făcut-o fiindcă aşa trebuia să facă, n-o să spun nici că poate a fost o nouă manevră jurnalistică a reputatului scriitor – ca să vadă el cine-i pică în plasă, din politică şi mai ales din presa locală, nu-i aşa? Nu, nimic din toate acestea. Din punctul meu de vedere, rămâne o simplă întrebare: de ce Marian Ilea l-a dat drept exemplu, ca un posibil reorganizator al PSD Baia Mare, tocmai pe Viorel Deghid? Cumva ceva datorii mai vechi? Nu, am glumit, poate că Marian, prin propunerea aruncată public, a mai luat încă o dată peste picior PSD Baia Mare şi pe actualii săi conducători. Sau nu? Altfel spus, Marian vede PSD Baia Mare negru cu dungi albe sau alb cu dungi negre? Oricum, Cutia Pandorei a fost deschisă!

Apropo, aţi auzit deja de noul film românesc „Ticăloşii”, nu-i aşa? Dar de noul Club maramureşean de presă aţi auzit? Sigur da, însă încă n-aţi auzit – şi n-aţi citit - cum, când şi cine sunt cei care pregătesc intens şi mult prea urgent lansarea acestui club. De ce? Pentru că va fi foarte, foarte interesant! Tot în dungi albe şi negre.

Peter CZOMPA

P.S.: Pentru risipirea oricăror suspiciuni, pentru înlăturarea comentariilor inutile şi pentru toţi cei care doresc să ştie la ce număr de telefon răspunde semnatarul acestei rubrici, poftiţi: 0745-70.60.04.

Niciun comentariu: