marți, 13 martie 2007

Miliardele Tutunului în buzunarele jurnaliştilor

Spălare de bani la Glasul Maramureşului?

Miliardele Tutunului în buzunarele jurnaliştilor

Glasul MM a fost beneficiara celui mai mare contract de publicitate din istoria presei maramureşene . Fostul ministru Ioan Avram Mureşan a facilitat obţinerea acestui contract

Probabil mulţi cititori îşi amintesc faptul că DIICOT a acuzat Trustul Gazeta, printre altele, şi de infracţiunea de spălare de bani. Explicam la un moment dat că această infracţiune este extrem de ciudată atunci când vorbim de presă pentru că spălarea de bani implică automat obţinerea unor venituri ilicite (bani negri) care apoi sunt investite în afacerea de presă. Când vorbim de Trustul Gazeta, vorbim de fapt doar de o afacere de presă, deoarece acţionariatul firmelor editoare ale publicaţiilor Gazeta este format strict din ziarişti care nu mai desfăşurau şi alte activităţi economice. De aceea acuzaţia DIICOT mi se părea ciudată... Ce bani negri puteau vehicula nişte ziarişti? Ce sume "imense" puteau justifica o asemenea acuzaţie?

Cu totul altfel se pune problema atunci când vorbim de un ziar care are în spate un patron (acţionar majoritar sau unic) implicat în zeci de alte afaceri decât presa! Concret, putem lua cazul ziarului local "Glasul Maramureşului", al cărui patron este omul de afaceri Corin Cherecheş, important membru PD. Corin este unul din cei mai importanţi oameni de afaceri din nordul ţării. Este renumit pentru investiţiile sale în producţia şi comercializarea alcoolului. De-a lungul anilor, a fost deseori suspectat (de către concurenţă, presă, instituţii de control şi oameni simpli) că produce şi comercializează ilegal alcool, că face parte din ceea ce presa numeşte "mafia alcoolului". În aceste condiţii, asupra sa au început să apară tot mai dese suspiciuni privind o posibilă spălare de bani. Paravanul acestei spălări ar fi cotidianul Glasul Maramureşului, ziar care beneficiază din plin de "investiţiile" patronului PD.

În domeniul afacerilor cu alcool, banii negri se vehiculează mai mult ca în oricare alt domeniu. Acesta e deja un lucru verificat de-alungul timpului şi valabil în orice ţară care are deja dezvoltată această piaţă de producţie şi comercializare de alcool. Ca să nu lungim vorba (deşi despre mafia alcoolului se pot scrie zeci de pagini) am să numesc un exemplu concret care conduce la suspiciuni de spălare de bani. Precizăm că redacţia "Vieţii MM" va sesiza organele competente cu privire la această problemă urmând ca acestea să se pronunţe exact dacă aveam de-a face cu o infracţiune sau nu. Deocamdată, noi nu ne permitem decât să semnalăm public problema...

Cel mai mare contract de publicitate

"Glasul Maramureşului" a fost beneficiarul unui contract de publicitate oarecum unic la scară naţională. Societatea Naţională "Tutunul Românesc" a plătit către acest cotidian publicitate în valoare de mai multe miliarde de lei pe vremea când ministru al Agriculturii era "maramureşeanul" Ioan Avram Mureşan. Ciudăţenia e dată în primul rând de valoarea acestui contract. Dacă s-ar face un clasament naţional cu ziarele care au beneficiat de publicitate de la "Tutunul Românesc", Glasul nostru din Maramureş ar figura undeva pe primele trei locuri! Peste toată presa centrală importantă, peste toate ziarele locale din România!!! Ce anume putea justifica o asemenea dorinţă de publicitate pentru societatea "patronată" de fostul ministru al Agriculturii? De ce în Maramureş? De ce la Glasul Maramureşului? În continuare se mai pot pune multe asemenea întrebări...

Cum şi-a făcut Marian Ilea casă

Contractul cu Tutunul a fost semnat din partea Glasului de Marian Ilea, moralistul zilelor noastre... Nu specificăm aici care a fost suma exactă pentru că s-ar putea să greşim cu câţiva lei şi nu vrem să cădem în păcat. Ştim însă că datorită acestei semnături, Marian a putut încasa un comision extrem de mare. Valoarea acestuia i-a permis "mon cher"-ului să-şi cumpere o casă în localitatea Baia Sprie. Aşa se face că a intrat şi Marian Ilea în rândul oamenilor cu case... Fapt care îi dă pe bune dreptul să facă mişto de alţii (gen Cornel Sabou) care nu au fost "capabili" (sau suficient de "şmecheri") pentru a obţine locuinţe dintr-o trăsătură de condei! Este de mare notorietate "prietenia" care îi leagă de ani buni pe Ioan Avram Mureşan (fostul ministru) şi Marian Ilea. Evident, prietenia aceasta trebuia să se materializeze oarecum şi în plan financiar. Contractul de publicitate dintre Tutunul Românesc şi Glasul Maramureşulşui nu este decât partea văzută a "aisbergului", adică a afacerilor ciudate dintre cei doi. Spun partea văzută, pentru că noi, maramureşenii, am putut vedea în paginile Glasului imensele "reclame" la ţigări româneşti pe care Guvernul le plătea lui Marian Ilea din bani publici. Trebuie să ştiţi aşadar, oameni buni, că puteţi fi mândri de faptul că aţi plătit din banii dvs casa pe care Marian Limbă de Aur şi-a luat-o în Baia Sprie!

Comisionul lui Mureşan

În ceea ce priveşte reclama propriu-zisă, din punct de vedere profesional nu există absolut nici o justificare! Aici se pot consulta zeci, sute de specialişti în Marketing şi Publicitate, din România sau din orice ţară a lumii care vor confirma fără îndoială faptul că reclama publicată de Stat în Glasul MM este inutilă, fără efect şi dezastruoasă din punct de vedere financiar pentru bugetul societăţii plătitoare... Şi numai existenţa unui asemenea contract de publicitate ar trebui să justifice un control amănunţit dfin partea organelor de specialitate şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Mai ales că afacerea este suspectă din mai multe puncte de vedere...

Lumea vorbeşte pe la colţuri (informaţie neoficială) că ministrul Ioan Avram Mureşan ar fi trebuit să primească un oarecare comision din această afacere, din acest contract de publicitate. Se pare că Ilea i-a tras o mică ţeapă ministrului, în sensul în care acesta nu s-a văzut cu toţi banii în căruţă. Atunci, asupra Glasului MM s-a pornit o adevărată ofensivă din partea Finanţelor maramureşene. Inspectorii (cu "tema" bine învăţată de acasă) au insistat mult timp pe justificarea unor sume de bani de ordinul miliardelor intrate în Glasul MM şi dispărute fără urmă... Patronatul mafiot a încercat să acopere lipsa de miliarde "justificându-se" - printre altele - cu faptul că ar fi cumpărat undeva în sudul ţării o... locomotivă! Asemenea exemple ar putea continua, supărător este însă faptul că cercetările n-au mers până la capăt, organele de verificare fiind folosite doar pentru a efectua presiuni cu scop bine stabilit. Şi-a primit până la urmă comisionul ministrul Mureşan? "Mister"!!!

Cu alte detalii despre această afacere vom reveni săptămânile următoare...

Cornel SABOU

Niciun comentariu: