marți, 23 august 2011

23 august - sărbătoare sau trădare?


Patruzecişicinci de ani poporul român a sărbătorit ziua de 23 August ca sărbătoare naţională. Aşa şi era scrisă în documentele vremii, august cu A mare... Sărbătoream, cică, ziua victoriei împotriva imperialismului, nazismului şi fascismului. Ziua în care (tot cică!) poporul român a ridicat armele împotriva “cotropitorului” neamţ.
Să lăsăm un moment la o parte faptul că am avut o sărbătoare mincinoasă, pentru că poporul a fost ultima... entitate, “fiinţă” (sau spuneţi-i cum vreţi) la care s-au gândit cei care l-au arestat pe Mareşalul Antonescu în data de 23 august 1944 şi să vedem ce a însemnat cu adevărat acel “act istoric” petrecut atunci...

România ducea un război dur, costisitor împotriva Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, din acest motiv, ne-am trezit că ducem un război şi împotriva SUA şi aliaţilor săi vest-europeni, state care la vremea aceea protejau colosul comunist sovietic. Noi, amărâţii europei, luptam pentru Moldova. Pentru că, fiind cotaţi după cum am fost guvernaţi, din trupul ţării au fost luate bucăţi-bucăţi şi oferite tuturor vecinilor. Moldova şi Bucovina le-a luat URSS-ul, Cadrilaterul s-a dus la bulgari, iar Ardealul la unguri. Mai rămăsesem cu Carpaţii... După consumarea acestor despuieri de teritoriu a venit la putere în România generalul (ulterior mareşal) Ion Antonescu.

Antonescu (cel de atunci, nu “antonescii” de azi!) a făcut “greşeala” să încerce să refacă România Mare. Avea de recuperat mai multe teritorii. Pentru asta, n-avea de ales decât să se alieze cu o mare putere în detrimentul alteia. S-a aliat cu Hitler, cu Germania. Nu avea alternativă decât comunismul sovietic, pentru că la acea dată SUA erau neutre. Aşa că a pornit un război pentru recuperarea Moldovei. Şi a recuperat acel teritoriu după primele săptămâni de război, alungându-i pe comunişti din spaţiul moldovenesc.

Ulterior, criticii săi l-au acuzat pentru că şi-a trimis armatele “dincolo” de spaţiul nostru “natural”, până către Stalingrad, loc unde sute de mii de români au fost îngropaţi după dezastrul Armatei a 6-a germane. Argumentul lui Antonescu era unul singur. “Trebuie să contribuim la înfrângerea definitivă a sovieticilor, pentru că de contribuţia noastră depinde recuperarea Ardealului”. Ardealul ne-a fost luat şi dăruit ungurilor de Hitler. Dacă vroia, Hitler ni-l putea da înapoi. De la el nu-l puteam lua cu forţa. Ca să-l luăm cu “vorba bună” trebuia să aducem pe front o contribuţie la lupta anti-sovietică mai mare decât cea adusă de Ungaria. Hitler i-a spus asta (mai direct, mai indirect) lui Antonescu. Şi Antonescu n-a stat să aştepte ca ungurii să ne-o ia înainte. A adunat toate diviziile şi le-a trimis în stepa bolşevică. A sprijinit cu maximum de posibilităţi maşinăria de luptă germană.

Dar Germania a pierdut. Pentru că în sprijinul comuniştilor de la Moscova au sărit toate statele lumii occidentale. SUA, Marea Britanie, Franţa liberă şi multe altele, mai “mici”. Ruşii au contraatacat puternic, sacrificând milioane de cetăţeni în acest “efort”. Stalin nu punea preţ pe viaţa umană, iar liderii occidentali puneau preţ pe Stalin. Linia frontului s-a întors, Moldova a fost din nou cucerită de ruşi, iar luptele se dădeau deja pe teritoriul României Carpatice. Ce trebuia făcut???

Antonescu a căutat căi de ieşire din acest impas. Căi care să fie atât “onorabile” pentru el (ca om politic) şi pentru noi, ca naţiune, cât şi eficiente, cu adevărat folositoare ţării noastre. România, ca stat, ca putere militară mai avea încă o “carte” de jucat. Chiar mai multe “cărţi”! În timp ce ducea mai departe un război total de apărare, el căuta parteneri occidentali (chiar şi sovietici) care să recunoască valoarea acestor “cărţi” şi care să acorde României nişte avantaje certe pentru o posibilă întoarcere a armelor sau măcar pentru o retragere din război. Emisarii lui Antonescu au purtat discuţii serioase în acest sens şi doar în mică măsură acestea ne sunt cunoscute azi. Pentru că istoria oficială doreşte să-i păstreze mareşalului imaginea de “criminal de război” şi nu acceptă adevărul... În fine... La 23 august 1944 toate aceste evenimente erau în toi. Luptele din Moldova cu sovieticii, negocierele secrete cu Aliaţii şi sovieticii... Unii spun chiar că mareşalul a apucat să facă nişte înţelegeri ferme cu privire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei la sfârşitul lunii august. Nu vom şti poate niciodată ce-ar fi fost dacă...

Dacă la 23 august nu s-ar fi întâmplat ce s-a-ntâmplat. Regele Mihai l-a chemat la el, la palat, pe Ion Antonescu şi l-a arestat! L-a dus într-o celulă şi l-a predat comuniştilor veniţi de la Moscova să organizeze lovitura de stat. Comuniştii, l-au luat pe Antonescu şi l-au dus la Moscova! A stat mareşalul vreo doi ani la ruşi!!! Cred că nu ne putem imagina ce a suportat el acolo! Câte bătăi, câte umilinţe... Nu, nu ne putem imagina, dar putem spune acum (de fapt, EU pot spune asta, pentru că nimeni nu e obligat să creadă ca mine) că toate torturile, umilinţele şi batjocura din cei doi ani de detenţie la ruşi nu au fost acţiuni înjositoare împotriva mareşalului însuşi. Prin el, prin ceea ce i se făcea lui, eram batjocoriţi, umiliţi şi torturaţi NOI, tot poporul ăsta nenorocit care l-am abandonat atunci! Apoi, Antonescu a fost adus înapoi, judecat în România, condamnat şi ucis...

Asta sărbătoream noi la 23 august... Arestarea lui Antonescu, apoi uciderea lui... Ca popor care mereu îşi ucide conducătorii şi îi scuipă din belşug după ce o vreme i-a lins în palme şi-n cur (vezi şi cazul “Ceauşescu”, dar mai sunt...) nu pot să zic că a fost “anormal”...

Cam asta a fost cu 23 august (1944), ZIUA RUŞINII NAŢIONALE ROMÂNE! O sărbătoare sau o trădare? Judecaţi singuri... Judecaţi ce am pierdut la 23 august şi ce am câştigat DUPĂ... Eu am judecat deja...

Cornel SABOU

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nu a fost zadarnic nimic.Toate sacrificiile au hotarat soarta Ardealului.Problema e sa nu mai fie nevoie de sacrificii.

Cornel Sabou - 0755899181 spunea...

de acord cu principiul ca "nimic nu e zadarnic", dar Ardealul putea sa-l recastige si Antonescu! Rusii puteau continua impotriva Germaniei, iar Romania se descurca singura cu Ungaria... Aveam noi niste rafuieli mai vechi cu vecinii astia si ar fi fost o placere sa ocupam din nou Budapesta. Diferenta e ca Antonescu nu ar fi acceptat niciodata jefuirea Romaniei si inrobirea tarii, transformarea ei intr-un gulag sovietic, asa cum a si fost pana prin anii saizeci...

Cornel Sabou - 0755899181 spunea...

Oricum, categoric sacrificiul lui Antonescu nu a fost zadarnic, pentru ca de atunci si pana in veci s-au nascut si se vor naste români care il vor lua drept MODEL DE ROMÂN!

Anonim spunea...

Interesant articol.