marți, 26 iulie 2011

Evenimente ciudate la Penitenciarul Baia Mare

Viaţa la Penitenciarul Baia Mare continuă să fie extrem de agitată. Azi, unitatea a fost luată cu asalt de trupele speciale pentru a forţa transferarea a patru deţinuţi consideraţi periculoşi la Penitenciarul de maximă siguranţă Gherla. Peste 150 de cadre (printre care şi unitatea de mascaţi adusă de la Gherla special pentru această intervenţie) au investigat o posibilă revoltă în penitenciar. Aproape 30 de deţinuţi au fost incluşi într-o anchetă care îşi propunea să afle dacă intenţia de revoltă era reală su nu. În urma declaraţiilor date de aceşti deţinuţi comanda unităţii a concluzionat că există un asemenea risc! Drept urmare, patru deţinuţi (consideraţi "instigatori") au fost legaţi şi mutaţi din unitatea băimăreană la Gherla.
Deocamdată nu există informaţii oficiale despre acest eveniment, datele culese de mine fiind "pe surse"... Conform acestor surse, se pare că deţinuţii consideraţi periculoşi (şi transferaţi la Gherla) au fost Bohotici Adrian, Ioan Nicoară şi încă doi, un "Drăgan" şi un "Nuţu"...
Sursele mele au precizat că operaţiunea s-a făcut la ordinul directorului unităţii, director care şi-a propus să facă unitatea funcţională. În ultimii ani, penitenciarul Baia Mare a fost la originea multor scandaluri interne, scandaluri motivate atât de incompetenţa unor cadre cât şi de corupţia care macină rândurile ofiţerilor şi agenţilor angajaţi aici. Deocamdată însă, măsurile luate de noul director nu privesc decât soarta deţinuţilor (aceasta înasprindu-se în mod deosebit), ofiţerii şi agenţii suspecţi de corupţie şi diletantism rămânând mai departe pe funcţii.
Aşteptăm din partea unităţii băimărene următoarele precizări:
- când vor fi luate măsuri la fel de drastice împotriva cadrelor incompetente şi corupte?
- când vor fi lămurite scandalurile din trecutul apropiat în care au fost implicaţi şi ofiţeri ai unităţii?
- există vreo legătură între operaţiunea de azi şi faptul că ieri seară, târziu, am mai publicat un articol pe acest blog despre penitenciar?
- cum explică noul director promovarea ofiţerului Robert Roman pe post de locţiitor imediat după evenimentul negativ legat de evadarea unui deţinut, evadare care trebuia împiedicată chiar de ofiţerul Robert Roman, acesta fiind şeful pazei exterioare?
- ce măsuri a luat domnul director împotriva dlui Ioan Kardoş, cel care l-a selecţionat la muncă în exterior pe deţinutul care a evadat? Precizez că de nenumărate ori acest Kardoş şi-a atribuit premii în bani de câte 50 milioane deşi nu avea nici un merit în încasarea contractelor. Normal, acum, după această evadare, ar fi trebuit să fie sancţionat cel puţin din punct de vedere financiar!

De asemenea, solicit conducerii unităţii să pună la dispoziţia presei (îndeosebi EU fiind interesat de aceste detalii, pentru că EU cunosc realitatea de după gratii) date concrete şi amănunţite despre verificarea făcută azi în penitenciarul Baia Mare, despre rezultatele anchetei şi să ni se comunice care au fost motivele pentru care cei patru deţinuţi au fost transportaţi cu forţa (şi sub o escortă extrem de numeroasă) la penitenciarul din Gherla. Voi reveni asupra acestui subiect... Pe curând...

Cornel SABOU

4 comentarii:

Anonim spunea...

ha ha ha v/am ciuruit infractorilor!

Anonim spunea...

Numai nu scapa Batinas de Nicoara...
Urat cosmar!

Cornel Sabou spunea...

Nicoară ca Nicoară, dar s-a ales pe cap şi cu Bohotici! :) Pentru mine este important să clarific cât de REALE sunt aceste acuzaţii, de instigare la revoltă, care se aduc celor patri deţinuţi pentru că eu ştiu că la închisoare se fac multe "manevre" în urma cărora unii deţinuţi, consideraţi incomozi pentru administraţie, sunt "lucraţi" pentru a fi izolaţi. Sigur, Nicoară şi Bohotici nu sunt nişte ingeraşi, dar nici cadrele care au anchetat cazul nu suferă de prea multă competenţă! Chiar ştiu ce vorbesc!!! Vedem...

Anonim spunea...

al dracului ce buna sursa de informare ai.cam eronate informatii.probabil nu a ,apucat sa vb de pe mobil prea mult.