duminică, 9 februarie 2014

Secretul lui Băsescu

În ultimii doi-trei ani am putut vedea din partea preşedintelui României, Traian Băsescu, o preocupare excesivă pentru “independenţa” Justiţiei. Ştiţi cu toţii povestea, nu? Băsescu vrea ca justiţia să nu se mai afle sub controlul oamenilor politici. În acest sens, el a încurajat orice iniţiativă legislativă care permitea Justiţiei să se separe de politic şi a militat pentru o atitudine a magistraţilor care să respingă orice ingerinţă politică în instrumentarea de dosare penale. Dar de ce s-a axat preşedintele cu atâta forţă pe această problemă? De ce este preocupat Băsescu de independenţa Justiţiei? De ce, de exemplu, nu manifestă acelaşi interes pentru problemele din sectorul de Sănătate sau Educaţie? Cum se explică “obsesia” băsesciană pentru independenţa Justiţiei? Haideţi să înţelegem...
Mai întâi să trecem scurt în revistă situaţia reclamată de Traian Băsescu. Da, mulţi politicieni şi-au exercitat puterea pentru a influenţa mersul diferitelor dosare. De-a lungul anilor, exponenţii puterii s-au întrecut în a-şi face dosare unii altora, fiecare având “la mână” un grup de procurori sau judecători care reacţiona imediat la ordinul politicului. De situaţia asta s-a convins Băsescu personal prin faptul că a putut influenţa decizii în anumite dosare care-i vizau pe duşmanii săi politici. Ei bine, acum grija principală a lui Băsescu este faptul că după ce-şi pierde postul de preşedinte dosarele sale penale se vor redeschide! Da, Băsescu are cel puţin trei dosare penale în care este învinuit/inculpat, dosare care acum sunt suspendate, dar care pot fi redeschise după ce acesta nu mai este preşedinte! De aceea, Băsescu ştie că dacă “politicul” (de fapt, viitorul preşedinte) vrea poate să dea ordin justiţiei ca dosarele sale să fie redeschise, caz în care Băsescu riscă să primească nişte pedepse care după vechiul cod penal mergeau până la 20 de ani de închisoare!
Actualul preşedinte nu-şi face iluzii... ştie că şi-a creat duşmănii puternice în toate partidele, dar nu pentru ceva motive onorabile, ci pentru că este excesiv de ranchiunos, răzbunător, rău etc... Băsescu a “lucrat” pe principiul “să nu fure toţi de la buget, decât oamenii mei”. Aşa că, din umbră şi-a lucrat toţi inamicii, le-a făcut prin slugile sale din Justiţie dosare penale, i-a arestat şi condamnat. În acelaşi timp, îşi proteja oamenii care furau în numele său. 
Aşa se face că, în timp, împotriva lui Băsescu s-a deschis o adevărată cruciadă. Au încercat să-l suspende, n-au reuşit... Acum, aşteaptă toţi liniştiţi ca Băsescu să-şi termine mandatul. Răzbunarea va veni după aceea!
E clar că viitorul preşedinte se va preocupa imediat de dosarele lui Băsescu. Mai ales că se apropie şi data la care faptele sale pot fi prescrise. Dacă un procuror redeschide dosarele, din cele trei dosare aflate pe rol în cel puţin unul Băsescu tot va fi condamnat! Şi vom avea astfel la puşcărie, pe lângă foşti parlamentari, miniştri şi prim-ministru şi un fost preşedinte! :) Interesantă perspectivă, nu?

Băsescu ştie foarte bine ce-l aşteaptă! Nu e prost! Ştie că aşa cum a putut el influenţa Justiţia, la fel va putea şi viitorul preşedinte sau viitoarea putere. Şi se teme! Da, Băsescu se teme! De aceea e atât de obsedat el acum de “independenţa” Justiţiei! La sfârşit de mandat prezidenţial ar vrea să avem o justiţie atât de “independentă” încât viitorul preşedinte să nu mai poată da ordin de redeschidere a dosarelor sale!
Obsesia băsesciană ne mai demonstrează un lucru. Că actualul preşedinte e preocupat strict de problemele sale. Are personal o problemă cu Justiţia, nu se interesează decât de “independenţa” justiţiei. De restul segmentelor sociale care au nevoie disperată de ajutor îl doare-n cot!
Merită să ţineţi minte, aşadar, de ce este atât de interesat Băsescu de soarta Justiţiei Române. Pentru că el riscă să facă nişte ani buni de puşcărie după ce nu va mai fi preşedinte. Adică, peste câteva luni!!!

Cornel SABOU

3 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Sabou
Va consider unul dintre cei mai informati ziaristi. De pe blogul dvs. mai informez daca vrea sa stiu cum stau lucrurile in profunzimea si conexiunea lor.
Si acum,apropos de Basescu, nu stiu daca va mai amintiti! Undeva, prin anul 2oo4, inainte ca Basescu sa ajunga presedinte si chiar inainte ca sa se puna problema candidaturii sale, cel putin in public, ati scris un material (in VM) unde ati spus clar ca URMATORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI VA FI BASESCU. Era cu argumente. Pacat ca nu-si mai amintesc oameni de acest lucru. Mi-a ramas in minte acest material, pana azi. Nu a fost o profetie sau o ghicire, ci o analiza a faptului ca Basescu raspunde cel mai bine profilului de presedinte, cerut atunci.
Pacat ca nu scrieti pe print.
Aveti multe de spus sau ati avea multe de spus, nu stiu cine are urechi de auzit si minte de inteles.

Cornel Sabou spunea...

Vă mulţumesc pentru comentariu. Aşa este, am prevăzut alegerea lui Băsescu cu un an jumate înainte de alegerile prezidenţiale din 2004 şi am publicat asta într-un moment în care toţi "marii" jurnalişti ai României "calculau" tot felul de alte variante.
Voi mai scrie pe print, dar asta se va întâmpla numai de anul viitor încolo. Atunci voi relansa "Viaţa MM".
Numai bine!

Anonim spunea...

V-ati mai facut ceva controale in ultima perioada?
Daca nu, grabiti-va totusi...