marți, 17 ianuarie 2012

17 ianuarie: Peste 400 de participanţi la protestul din Baia Mare

Baia Mare a protestat şi azi împotriva regimului Băsescu! 400 de oameni s-au adunat la ora 17.00 pe platoul din Piaţa Revoluţiei şi au scandat o mulţime de lozinci prin care cereau demisia Guvernului şi a preşedintelui.
Fapt de remarcat, foarte mulţi şi-au adus de acasă materiale "publicitare", de protest, cu texte scrise pe foi de hârtie, pe cartoane, pe cearşafuri, dar am avut parte şi de pancarte frumos realizate, în cadru de lemn şi placaj. Zeci şi zeci de asemenea materiale cu mesaje foarte clare prin care se cerea demisia puterii. Cei mai entuziasmaţi dintre manifestanţi au dat tonul scandărilor: "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Capu' la Băsescu", "Piticu' şi chioru', au furat poporu'" etc...
Platoul pe care se înregistra acest protest a fost imediat "flancat" de jandarmi. Câţiva zeci de jandarmi s-au poziţionat pe toate laturile platoului pentru a putea ţine mulţimea sub observaţie. Un singur incident a necesitat intervenţia lor. La un moment dat, o femeie mai în vârstă a început să îi critice pe protestatari moment în care a fost bruscată şi împinsă afară din perimetrul zonei de protest. Jandarmii s-au "agitat" imediat şi au luat-o de braţe îndepărtând-o. De altfel, în momentul în care câţiva jandarmi au început să fugă spre locul incidentului am văzut şi eu agitaţia şi m-am deplasat imediat acolo. Conflictul se încheiase însă şi femeia continua să parlamenteze încercând probabil să provoace alte reacţii contra ei. Mulţumim jandarmilor pentru intervenţie!
De îndată ce zona s-a aglomerat şi după consumarea mai multor momente impresionante de scandări antiguvernamentale şi antiprezidenţiale tot mai mulţi manifestanţi şi-au exprimat dorinţa de a manifesta pe străzile municipiului pentru a-i "trezi" şi pe ceilalţi băimăreni! S-a pornit astfel în coloană frumos organizată spre sediul PDL, apoi spre Gară, iar de acolo, pe bdul Bucureşti înapoi pe Platoul din Piaţa Revoluţiei şi - ultim popas - la Prefectură! Pe tot parcursul traseului s-a scandat şi s-a cântat. Oamenii de pe stradă, de la geamuri au salutat manifestaţia, maşinile au claxonat, s-au ridicat mâinile în semnul victoriei! Din nou Jandarmii au fost alături de noi ajutându-ne pe tot parcursul deplasării, flancându-ne şii asigurându-ne cu adevărat protecţia! Sincer, încep să-l "suspectez" pe şeful Jandarmeriei din Baia Mare de inteligenţă şi profesionalism! Sper doar să nu fim dezamăgiţi de aceşti jandarmi în zilele următoare când cu siguranţă se vor aduna mult mai mulţi protestatari în Piaţa Revoluţiei şi riscul de producere a unor evenimente nedorite este mai mare.
De altfel, chiar şi în mişcarea de azi am putut observa încercări de discreditare a demonstraţiei. În afara exemplului cu femeia care a fost scoasă afară, au mai existat şi alte tentative de destrămare a manifestaţiei. Două asemenea încercări le-am blocat personal cu ajutorul "veteranilor" mişcării de protest care au fost în Piaţa Revoluţiei încă din prima zi când nu ne-am strâns mai mult de 15 persoane. Asta, sincer, îmi dă puţin de gândit în perspectiva manifestaţiilor viitoare, dar să sperăm că vom reuşi să împiedicăm diversiunile fără să ajungem la evenimente nedorite. Am observat, de asemenea, şi oameni "strecuraţi" printre noi de diverse "servicii", dar şi agitatori trimişi de anumite partide locale sau lideri politici cu scopul de a deturna sensul protestului. Împreună cu alţi participanţi la protest despre care am avut certitudinea loialităţii lor în ceea ce priveşte scopul manifestaţiei am încercat şi reuşit să blocăm şi să respingem intenţiile acestor agitatori de a transforma protestul. Pentru "siguranţa" înţelegerii corecte a "mesajului" s-au putut lansa cu uşurinţă (cu ajutorul unor studenţi foarte activi şi dedicaţi) scandări de genul "PDL şi USL, aceiaşi mizerie" (scandări preluate imediat de toată mulţimea prezentă), moment în care mercenarii trimişi de USL au fost reduşi la tăcere!
Mai este, ca să zic aşa, mult de "lucru" pentru a proteja mişcarea populară de protest de influenţele negative. Sper doar ca SRI-ul să nu lucreze prin metodele lor specifice împotriva sensului curat al manifestaţiei căci în acest caz nu vor face decât să provoace conflicte!
Dincolo de toate acestea însă, a fost admirabilă atitudinea băimărenilor prezenţi la miting! Oameni de toate categoriile, de toate vârstele, extrem de entuziaşti şi bucuroşi! Sunt convins că zilele următoare vom fi mai mulţi. Sunt convins că vom putea păstra simplitatea şi frumuseţea acestei manifestaţii. Să ne ajute Dumnezeu!

Cornel SABOU

Niciun comentariu: