miercuri, 4 mai 2011

DNA. Sinteza a cauzelor solutionate in aprilie 2011


Marti, 3 mai 2011, Biroul de Informare si Relatii Publice a DNA a intocmit o sinteza a cauzelor finalizate de procurorii anticoruptie in luna aprilie 2011, altele decat cele deja mediatizate.

UniCredit Tiriac Bank, pagubita de 4.584.687 euro!

Procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- HONDARU ION in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave,
- CONSTANTINOF MARIAN in sarcina caruia s-au retinut trei infractiuni de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave,
- LUCA ALEXANDRU RADU, asociat si administrator al S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L., in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave,
- S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L. in sarcina careia s-a retinut complicitate la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave,
- NEACSU – CIRSTINA BOGDAN IULIAN in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave si
- SCHIOPU CORNELIU, expert evaluator, director la SC EVALCONS SRL, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave.
Potrivit unui comunicat al DNA, la 27 noiembrie 2007, intre UniCredit Tiriac Bank si S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L. (Partener), reprezentata de inculpatul Luca Alexandru Radu, a fost incheiat un Contract de intermediere ce a avut ca obiect promovarea de catre Partener a produselor bancii in vederea contractarii si utilizarii a unuia sau mai multor produse bancare, in schimbul unui comision.
La 23 iunie 2008, prin intermediul lui Luca Alexandru Radu si al firmei sale, Unicredit a acordat inculpatului Hondaru Ion un credit imobiliar in valoare de 2.500.000 Euro. Acest credit a fost acordat in baza unor documente care contineau date nereale referitoare la solvabilitatea lui Hondaru Ion (studii, stare civila, venituri realizate din dividende), documente care au fost certificate ca fiind conforme cu originalul de catre Luca Alexandru Radu. De asemenea, creditul a fost garantat cu un teren in suprafata de 5.400 mp situat in Bucuresti care a fost supraevaluat in baza unui raport intocmit de inculpatul Schiopu Corneliu.
In mod similar, in cursul anilor 2007 si 2008, inculpatul Constantinof Marian a obtinut de la UniCredit Tiriac Bank, prin intermediului brokerului S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L., trei credite imobiliare in valoare totala de 1.843.000 de euro in vederea achizitionarii unor case si terenuri in comune din judetul Ilfov. Si de aceasta data, documentele puse la dispozitia bancii de inculpatul Luca Alexandru Radu contineau date eronate cu privire la bonitatea beneficiarului creditului.
Neacsu – Cirstina Bogdan Iulian i-a sprijinit pe inculpatii Hondaru Ion si Constantinof Marian sa obtina in mod fraudulos creditele respective prin procurarea inscrisurilor ce contineau date eronate si prin identificarea terenului constituit ca garantie la creditul acordat lui Hondaru Ion. In plus, SC LUNA CLAR SRL, firma inculpatului Neacsu – Cirstina Bogdan Iulian, a vandut catre Constantinof Marian vila si terenul pentru care acesta a contractat unul dintre cele trei credite.
Prejudiciul total produs partii vatamate UniCredit Tiriac Bank prin acordarea creditelor inculpatilor Hondaru Ion si Constantinof Marian si acordarea comisionului de intermediere pentru inculpatul Luca Alexandru Radu si S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L. a fost de 4.584.687,06 euro. Avand in vedere ca o parte din acesti bani au fost restituiti, UniCredit Tiriac Bank s-a constituit parte civila cu suma de 3.500.759,16 Euro. In vederea recuperari acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui bun mobil apartinand S.C. LUCA FINANCE MANAGEMENT S.R.L.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti.

Doi oameni de afaceri englezi, inselati de un roman cu 1.263.755 euro!

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- JIGMOND SEPTIMIU RICARDO, asociat si administrator la SC Univversal Developments SRL Bistrita, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
 inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata,
 ascunderea adevaratei naturi a proprietatii bunurilor, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni (spalare a banilor), in forma continuata si
- SC UNIVVERSAL DEVELOPMENTS SRL BISTRITA in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
 inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata,
 ascunderea adevaratei naturi a proprietatii bunurilor, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni (spalare a banilor), in forma continuata.
In perioada aprilie – mai 2007, Jigmond Septimiu Ricardo a indus in eroare doi cetateni englezi cu privire la calitatea acestora de actionari majoritari la nou infiintata S.C. Univversal Developments S.R.L., pe care ar fi inregistrat-o la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bistrita Nasaud pe baza procurii speciale si a declaratiilor cetatenilor englezi. In continuare, in perioada 19 aprilie 2007 – 10 iulie 2008, partile vatamate, avand tot timpul reprezentarea falsa ca sunt actionari in aceasta firma, au remis inculpatului Jigmond Septimiu Ricardo, atat in contul personal si in contul S.C. Univversal Developments S.R.L., cat si cash, suma totala de 1.263.755 echivalent euro, fiind convinsi ca sumele de bani au fost folosite pentru realizarea proiectelor imobiliare– ,,Bistrita Hills”, derulate in beneficiul lor in municipiul Bistrita prin agentul economic privat susmentionat.
In perioada 19 aprilie – 4 decembrie 2008, Jigmond Septimiu Ricardo a introdus in circuitul economic suma de bani incasata de la partile vatamate, ascunzand adevarata natura a provenientei acesteia.
In vederea recuperarii pagubei create, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand inculpatilor Jigmond Septimiu Ricardo si S.C. Univversal Developments S.R.L.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bistrita Nasaud.

Prodecan si conferentiar universitar doctor prins luand mita 100 euro!

Procurorii DNA – Serviciu Teritorial Galati au dispus trimiterea in judecata a lui CHIFAN NECULAI, fost prodecan al Facultatii de Stiinte din cadrul Universitatii „Dunarea de Jos” Galati si conferentiar universitar doctor, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita.
In zilele de 7 aprilie 2009 si 14 aprilie 2009, in calitate de conferentiar universitar si prodecan la Facultatea de Stiinte din cadrul Universitatii „Dunarea de Jos” Galati, Chifan Neculai a pretins si a primit de la o persoana suma de 410 lei, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da o lucrare de licenta ce fusese sustinuta in sesiunea iunie 2007 de catre o fosta studenta al carei indrumator a fost inculpatul. In acelasi timp, acesta a promis darea si a altor 30 de lucrari de licenta elaborate de studentii absolventi ai Facultatii de Stiinte din cadrul Universitatii „Dunarea de Jos” Galati, al caror indrumator a fost tot el, in schimbul unor sume de bani variind intre 100 si 200 euro, in functie de notele obtinute de acei studenti la sustinerea lucrarilor de licenta, incalcandu-si astfel atributiile de serviciu care decurg din Legea nr. 84/1995, Legea nr. 128/1977 si Regulamentul intern al Universitatii ,,Dunarea de Jos” Galati.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Galati.

Delapidare in Garda Financiara

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Bacau au dispus trimiterea in judecata a lui MOISE VASILE, referent in cadrul Garzii Financiare –Sectia Judeteana Bacau, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
- delapidare cu consecinte deosebit de grave si
- abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, ambele in forma continuata.
In perioada februarie 1999 – februarie 2008, inculpatul Moise Vasile, in calitate de referent in cadrul Garzii Financiare –Sectia Judeteana Bacau, si-a insusit suma totala de 294.448,97 lei, echivalentul a 91.116,23 euro, reprezentand amenzile incasate de comisari si care i-au fost predate pentru a fi depuse la trezorerie, suma pe care a folosit-o in interes personal. De asemenea, in perioada iunie 2005 – decembrie 2007, Moise Vasile, pentru a ascunde insusirea sumelor de bani, nu a predat catre organele de executare silita, in termenul legal, un numar de 1134 procese verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor incheiate de comisari, cauzand un prejudiciu bugetului de stat in cuantum de 13.632.603,76 lei, echivalentul a aproximativ 3.852.909 euro.
O parte din acest prejudiciu a fost recuperat prin restituire de catre inculpat.
Garda Financiara – Sectia Judeteana Bacau s-a constituit parte civila cu suma totala de 305.372,80 lei. In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil apartinand inculpatului Moise Vasile.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Bacau.


Un ales local a incasat pe nedrept subventii agricole din fonduri europene

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Targu Mures au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- BOLOGA EMIL, consilier in cadrul Consiliului Local al Comunei Vinatori, jud. Mures, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
 folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, in forma continuata, cu consecinte deosebit de grave,
 instigare la fals intelectual in forma continuata,
- MICLE MARIANA, inspector superior in cadrul Compartimentului agricol al Primariei comunei Vinatori, jud. Mures, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de fals intelectual in forma continuata.
In cursul anilor 2008 – 2010, Bologa Emil a solicitat la A.P.I.A. Mures subventii agricole pentru suprafete de teren agricole cuprinse intre aproximativ 180 si 191 de hectare prin prezentarea de date si declaratii false cu privire la suprafetele de teren pe care le detinea in mod real. Cu aceasta ocazie, Bologa Emil a folosit doua adeverinte emise de primaria Vinatori in care inculpata Micle Mariana a consemnat in fals ca Bologa Emil detine o suprafata de teren agricol mult mai mare decat cea detinuta in mod real. In acelasi scop, Micle Mariana, in calitate de inspector superior la Compartimentul agricol al Primariei Vinatori, a falsificat si Registrul agricol al aceleiasi primarii consemnand ca Bologa Emil detine o suprafata de teren mai mare decat cea reala.
Astfel, Bologa Emil a obtinut in mod ilegal fonduri europene in suma totala de 238.147,6 lei, echivalentul a aproximativ 58.899 euro (calculat la un curs mediu anual de 4,04 lei/euro).
In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil apartinand inculpatului.
Pana la finalizarea cercetarilor, A.P.I.A. Bucuresti nu a comunicat daca se constituite parte civila in dosarul penal.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Sighisoara.

Viceprimar prins in timp ce oferea ilegal fonduri europene sotiei sale

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Targu Mures au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- GOGA MARIA, asociat unic si administrator la S.C. „AGROMIRO” SRL Daia, jud. Mures, in sarcina careia s-au retinut doua infractiuni de folosire sau prezentare de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunitatii europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, ambele in forma continuata si
- GOGA NICOLAE, viceprimar al comunei Apold (jud. Mures), in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
 conflict de interese in forma continuata (3 acte materiale) si
 doua infractiuni de complicitate la folosire sau prezentare de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunitatii europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, ambele in forma continuata.
In cursul anilor 2007 si 2009, inculpatul Goga Nicolae, in calitate de viceprimar al comunei Apold (jud. Mures), a ajutat-o pe sotia sa, Goga Maria, sa obtina in mod nelegal fonduri europene acordate prin schemele de sprijin pe suprafata. Astfel, Goga Nicolae, in calitate de viceprimar al comunei Apold si sotia sa, Goga Maria, in calitate de administrator la S.C. „AGROMIRO” SRL, au incheiat mai multe contracte de inchiriere a unor terenuri agricole situate pe raza comunei Apold si aflate in patrimoniul Consiliului Local Apold cu incalcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese privind alesii locali, motiv pentru care toate aceste acte sunt nule. In plus, acesta a pus la dispozitia sotiei sale, Goga Maria, formularele de cerere de plata directa pe suprafata si documentele anexate la acestea, i-a acordat consiliere in domeniul accesarii fondurilor A.P.I.A. si s-a deplasat la sediul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (A.P.I.A.) – Centrul Judetean Mures – Centrul Local Sighisoara, unde a reprezentat-o pe Goga Maria fara a detine mandat special in acest sens.
In acest context, in perioada 2007 – 2010, inculpata Goga Maria, in calitate de persoana fizica, a depus la A.P.I.A.– Centrul Judetean Mures patru cereri de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata folosind declaratii si documente false, inexacte sau incomplete. Prin cererile depuse, inculpata a solicitat fonduri europene pentru suprafata de aproximativ 44 de hectare de teren agricol situat pe raza comunei Apold, judetul Mures in conditiile in care terenurile respective nu erau utilizate de Goga Maria in calitate de persoana fizica iar pentru anii 2009 si 2010 a prezentat contractele de inchiriere a acestor terenuri care sunt nule din motivele descrise mai sus. In aceasta modalitate, Goga Maria a obtinut fonduri europene in suma de 102.108,72 lei.
In plus, in aceeasi perioada, de asta data in calitate de administrator la S.C. „AGROMIRO” SRL (societate care are ca principal obiect de activitate cresterea animalelor), Goga Maria a depus la A.P.I.A. Mures cereri de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata folosind contractele de inchiriere incheiate in mod nelegal cu sotul sau. Astfel, Goga Maria a obtinut in mod nelegal fonduri europene in valoare de 15.819,72 lei.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – Centrul Judetean Mures s-a constituit parte civila cu suma totala de 117.928,44 lei, echivalentul a aproximativ 30.497 euro. In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unei case apartinand sotilor Goga Nicolae si Goga Maria.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Tirgu Mures.

Alte fonduri europene incasate prin fals si minciuna

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanta au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- SECAREANU ALEXANDRU MIHAI in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor si inselaciune si
- SECAREANU VICTOR in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
 complicitate la infractiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor,
 fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata si
 instigare la infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata.
In vederea obtinerii pe nedrept de fonduri europene, cu ocazia formularii cererii de acordare a sprijinului financiar in cadrul Schemei de plata unica pe suprafata pentru anul 2007, inculpatul Secareanu Alexandru Mihai a facut declaratii necorespunzatoare adevarului privind suprafata totala de teren pretins detinuta in vederea exploatarii agricole pe raza comunelor Topolog, Casimcea si Daeni, judetul Tulcea si a inserat date nereale in cuprinsul planurilor de detaliu (planse fotografice). In sustinerea cererii sale, Secareanu Alexandru Mihai a prezentat 41 de contracte de arenda intocmite in fals de tatal sau, inculpatul Secareanu Victor. Contractele erau incheiate in mod fictiv intre fiul sau, in calitate de arendas, si numeroase persoane fizice, care fie nu au avut relatii contractuale cu Secareanu Alexandru Mihai, fie erau decedate, fie nu exista. De asemenea, Secareanu Victor i-a determinat pe functionarii publici din cadrul comunelor Casimcea si Topolog sa inregistreze aceste contracte false.
In aceasta modalitate, Secareanu Alexandru Mihai a incasat in mod nelegal suma totala de 154.457,19 lei (echivalentul a aproximativ 41.941 euro) din fonduri FEGA, FEADR si din Bugetul National, suma cu care Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – Centrul Judetean Tulcea s-a constituit parte civila in procesul penal.
In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand celor doi inculpati.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Tulcea.

Niciun comentariu: