Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanţe diferite.
Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituţie a Consiliului Europei şi nici cu Curtea Internaţională de Justiţie, care este o instanţă internaţională, principalul organ jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu sediul la Haga.
Rolul şi competenţele CEJ
Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum şi în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislaţiei europene. În 1989, pentru a uşura activitatea CEJ a fost înfiinţată Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă (CEJ-PI) şi apoi în 2004 o altă instanţă, pentru probleme care privesc funcţionarii publici: Tribunalul funcţionarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluţionarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice şi juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă. Mai nou însă, cu puţine excepţii, CEJ răspunde şi de dosarele de chemare în judecată în primă instanţă înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.
Acte procesuale
În acţiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau de alte organe comunitare şi în acţiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât Comisia Europeană, precum şi pentru luarea deciziilor în acţiunile prejudiciale) rămâne competentă tot Curtea Europeană de Justiţie.
Procedura în cazul încălcării tratatului UE (art. 226 Tratatul UE): Comisia Europeană are dreptul – după încheierea unei proceduri preliminare – să acţioneze în judecată în faţa CEJ statele membre ale UE. Curtea de justiţie verifică întâi dacă acel stat a încălcat sau nu obligaţiile ce-i revin prin Tratatul UE. Pentru aceasta la CEJ trebuie înaintată o cerere de chemare în judecată, care se publică parţial în Monitorul Oficial al UE şi se remite pârâtului. După cum e cazul, se poate trece apoi la administrarea probelor şi la judecata în fond. În finalul acesteia avocatul general formulează cererile finale, în care sugerează sentinţa ce va fi pronunţată, fără însă ca CEJ să fie obligată să ţină cont de aceste sugestii. Conf. disp. art. 227 din Tratatul UE există şi posibilitatea ca un stat membru să acţioneze în judecată în faţa CEJ un alt stat membru (după procedura preliminară în care intervine şi Comisia Europeană conf. art. 227 alin. 2-4 din Tratatul UE).
Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanţele naţionale pot (resp. trebuie, atunci când este vorba de ultima instanţă cum ar fi Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, etc.) cere CEJ lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanţe pot solicita CEJ să verifice dacă un anumit act legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în primul rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instanţele naţionale, care se ocupă de aplicarea pe plan naţional a legilor europene. Pentru a putea solicita opinia CEJ judecata în fond derulată la intanţa naţională trebuie să depindă (în mod decisiv pentru soluţionarea cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanţa va suspenda judecata în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile oficiale şi apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părţilor, statelor membre şi organelor UE posibilitatea de a lua poziţie în problema respectivă. După care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria ţinută de avocatul general şi apoi se procedează la pronunţarea sentinţei. Instanţa solicitantă este obligată să respecte sentinţa pronunţată de CEJ.
O particularitate a CEJ este avocatul general. Acesta, după ce părţile au fost audiate la judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentinţa ce urmează a fi pronunţată. Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părţi, cererile sale trebuind să aibă un caracter independent şi neutru. CEJ nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul general, dar de obicei instanţa respectă în proporţie de ¾ cele solicitate de acesta.
Limba folosită în actele procesuale
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul rând din ce ţară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată şi din ce ţară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba sa maternă. Intervenţiile părţilor procesuale şi ale judecătorilor sunt traduse de interpreţi, la fel ca şi toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.
Limba folosită pe plan intern la CEJ este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că în momentul înfiinţării Comunităţii Europene în anul 1957 majoritatea populaţiei din cele şase ţări fondatoare (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.
La ora actuală tendinţa este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea juriştilor din ţările recent aderate şi-au urmat studiile parţial în limba engleză şi mai puţin în limba franceză.
Site-ul oficial: http://curia.europa.eu/
date preluate de pe ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu