vineri, 3 iunie 2011

Program de seară la TV: vineri 3 iunie 2011


foto: Juliette Binoche, astă seară în filmul "Idilă prin efracţie", Prima TV, ora 01:30

TVR 1

20:53
Fotbal: România - Bosnia (live)
Preliminarii Campionatul European 2012
Transmisiune directă Bucureşti

23:45
Teroare în Boston (sua, 1994, acţiune) (15)
cu Jeff Bridges,Suzy Amis,Tommy Lee Jones
Trecutul întunecat al lui Jimmy Dove (Jeff Bridges), un poliţist din Boston care era expert în explosiv, revine în actualitate în momentul în care un terorist radical irlandez, Ryan Gaerity (Tommy Lee Jones) evadează din închisoare şi îşi face apariţia în oraş. Gaerity, care era la rândul său tot expert în explozibil, reuşise să scape din închisoarea de maximă siguranţă Castle Gleigh din Irlanda, folosindu-se de o bombă pe care o confecţionase singur. De fapt, iralndezul învăţase să confecţioneze bombe chiar de la Dove. În acest moment, criminalul care era furios că numai el fusese închis, are de gând să se răzbune, aruncându-i în aer pe aceia pe care îi consideră vinovaţi de condamnarea lui la închisoare, dar şi pe oamenii nevinovaţi.

Antena 1

20:20
Patriotul (sua, 2000, avent.) (12)
Filmul a fost de trei ori nominalizat la premiul Oscar.
cu Mel Gibson,Tchéky Karyo,Heath Ledger,Joely Richardson
Participant la conflictul dur dintre francezi şi indienii americani, Martin se crede neimplicat în neînţelegerile politice şi asta mai ales pentru a-şi proteja numeroasa familie. După moartea soţiei el rămâne apărătorul celor şapte urmaşi ai săi. Va trebui să-şi piardă pasivitatea în momentul în care englezii ajunşi în Carolina de sud atacă pământul natal şi-i pun în primejdie tot ce avea mai drag. Fiul cel mare revine acasă rănit dar descoperit de englezi este arestat. Unul dintre fraţii care-i sare în ajutor este omorât. E clipa în care Martin hotăreşte să-şi ia arma şi alături de fiii săi să conducă o "miliţie" rebelă îndreptată împotriva grupului de soldaţi ai armatei engleze. Ai lui reuşesc să distrugă duşmanul. Ba chiar într-un acces de ură şi furie Martin măcelăreşte trupul ultimului supravieţuitor. În această înfruntare el realizează că singurul mod de a-şi proteja familia este să lupte pentru libertatea tinerei naţiuni şi dovedeşte că a devenit un adevărat patriot.
Este un episod istoric pentru amatorul de cinema de peste ocean dar şi un film care merge de la legendă la eroi adevăraţi.


0:00
Jocul cu moartea (engl.-fra., 2002, horror) (15)
cu Lara Belmont,Joe Absolom,Melanie Gutteridge
Un grup de studenţi londonezi se hotărăsc să facă o şedinţă de spiritism pentru a descifra misterul unor crime folosind o placă Ouija. Dar unul dintre tineri se desprinde de grup înainte de finalul şedinţei şi un demon rămâne blocat în lumea reală. Singura cale de a scăpa de acesta este ca toţi cei care i-au invocat spiritul să moară.

PRO TV

20:30
Vagabondul milionar (engl.-sua, 2008, dramă)
cu Dev Patel,Freida Pinto,Madhur Mittal,Anil Kapoor
Un tânăr indian din Bombay îşi vede viaţa schimbându-i-se de la o ediţie la alta a variantei locale "Vreau să fiu milionar". El ştie orice răspuns, spre mirarea tuturor, reuşind să urce către marele premiu. Dar, pentru că e sărac şi fără educaţie, producătorii încep să îl bănuiască că trişează. Cum, nu ştiu nici ei să spună cum. Cert e că nu se poate ca cineva ca el să ştie atâtea. Mai ales că premiul de 20 de milioane nu e chiar o sumă uşor de scos din buzunar...
Filmul a fost revelaţia la Globurile de Aur 2009.


23:00
Avertizarea 2 (sua, 2005, horror) (15)
cu Naomi Watts,David Dorfman,Simon Baker
La şase luni după întâlnirea cu Samara şi caseta ei ucigaşă, Rachel Keller şi fiul său, Aiden, pleacă din Seattle şi se stabilesc într-o localitate micuţă, unde speră să fie în siguranţă şi să-şi recapete liniştea. În ciuda tuturor visurilor pe care Rachel şi le-a făcut, la scurt timp după ce se stabilesc, ea află despre un băiat care a murit în circumstanţe asemănătoare cu victimele Samarei. Ea îşi dă seama că viaţa fiului ei este pusă în pericol încă o dată de Samara, iar Rachel trebuie să investigheze trecutul fetiţei dacă vrea să-şi salveze fiul.

Kanal D

20:00
Drept la ţintă (2010, mag. de div.) (AP) - Partea a doua
Cu: Mădălin Ionescu

20:30
Pe banii părinţilor (2011, reality show) (AP)
Cu: Ernest

22:00
Dracula: Un mort iubăreţ (sua-fra., 1995, com.) (AP)
cu Leslie Nielsen,Peter MacNicol,Mel Brooks,Steven Weber,Amy Yasbeck
Dracula lui Mel Brooks cade sistematic în propriile-i capcane diabolice şi de câte ori se pregăteşte să dea lovitura fatală, ceva nu merge bine şi ratează. Adevăratul secret iese acum la iveală: Dracula e un vampir a cărui neîndemânare înduioşează, atunci când nu stârneşte hohote de râs.
"Mel Brooks povesteşte atât de mult istoria prinţului Dracula încât atenuează puţin din farmecul parodic al discursului despre vestitul vampir. Există câteva momente pe care iubitorii lui Mel Brooks le-ar putea reţine dar per ansamblu nu este îndeajuns." - Leonard Maltin's - 2004 - Movie & Video Guide


Prima TV

20:30
Un ginere de împrumut (sua, 1993, com.) (AP)
cu Pauly Shore,Carla Gugino
Plecată din liniştita ei provincie şi ajunsă la colegiu în Los Angeles, Rebecca se adaptează cu greu vieţii agitate şi neconvenţionale de aici. Cel mai mult o intrigă noul său coleg, Crawl, un tânăr sălbatic şi imprevizibil. Treptat, acesta îi devine prieten şi confident, astfel încât Rebecca îl invită în vacanţă, la păinţii ei.
Conservatori, provinciali, aceştia privesc uimiţi stilul de viaţă al noului venit. Dar iubitorii părinţi vor primi cea mai mare lovitură, când Rebecca le declară că se va căsători cu trăsnitul Crawl şi nu cu fostul ei prieten, un băiat, aparent, plin de calităţi.
Nominalizare la Premiile MTV 1994, pentru cel mai bun actor - Pauly Shore.


22:30
Idilă prin efracţie (engl.-sua, 2006, dramă) (AP)
cu Jude Law,Juliette Binoche,Robin Wright
Dragostea nu-i o crimă ca oricare alta. Un hoţ de buzunare este legătura dintre un tânăr om de afaceri de succes si o mamă care îşi creşte singură copilul şi care încearcă să facă faţă dramei emoţionale prin care trece.
El este Will Francis (Jude Law), un arhitect care a reuşit să se impună în meserie si care conduce o afacere promiţătoare împreună cu prietenul său, Sandy (Martin Freeman). Zona în care îsi desfăsoară ei activitatea este cartierul King's Cross, o parte a Londrei damnată din cauza violentei si a sărăciei, dar care recent a început să se dezvolte, devenind tinta unui program major de cosmetizare urbană. Sotia si iubita de-o viată a lui Will este Liv (Robin Wright Penn), o femeie minunată pe care o macină si lipsa de comunicare dintre ea si bărbatul ei, si chinurile emotionale prin care trece fiica lor adolescentă, Bea (Poppy Rogers).
Viata lui Will se mută spre o altă directie atunci când biroul lui si al lui Sandy este spart. Nu o dată, ci de două ori. Laptopul lui Will dispare si la fel si o bună parte echipamentul IT al companiei, iar Will începe să-si petreacă serile prin cartier, sperând să-l poată prindă pe hot în actiune. Atacatorul dă o a treia lovitură si în timp ce îl urmăreste, Will ajunge într-o clădire de apartamente dărăpănate unde reuseste să dea peste tânărul care i-a furat lucrurile. Numele lui este Miro (Rafi Gavron), are 15 ani si este un refugiat bosniac. Fără a dezvălui motivul prezentei sale acolo, Will face cunostintă cu mama băiatului, Amira (Juliette Binoche), o frumoasă musulmană pe care viata si războiul din tara ei au adus-o în Anglia, la a-si câstiga existenta din cusătorie.
Will o place si începe să îi dea de lucru iar în scurt timp între ei începe o poveste de dragoste care se dezvoltă în paralel cu relatia pe care bărbatul o are cu sotia sa.
Scris si regizat de oscarizatul Anthony Minghella, Breaking & Entering este cel de-al doilea scenariu original al său, după super-cunoscutul Truly, Madly, Deeply din 1991.
Cu un scenariu inteligent care plasează acţiunea într-un mediu social cu care oricine poate rezona şi cu doi dintre actorii preferaţi ai lui Minguella (Law si Binoche), filmul are o forţă care îţi fură inima.


National TV

20:15
Lava ucigaşă (can., 2008, acţiune) (12)
cu Ian Ziering,Nicole Maillet,Valérie Valois
Doi soţi cu probleme în căsnicie îşi unesc eforturile pentru a împiedica o erupţie vulcanică rară, foarte puternică, să distrugă planeta.

22:15
Trădare în sânul F.B.I. (can., 2010, thrill. acţ.) (15)
cu Steve Austin
Steve Austin joacă rolul unui om fără nume, fără memorie şi, aparent, fără absolut nimic de pierdut. Dar când se trezeşte vânat atât de FBI cât şi de mafia rusă, acest amnezic decide să riposteze. Urmărirea nu-l poate opri. Tortura nu-l va face să renunţe. Şi cu fiecare bătaie, glonţ şi trădare, el îşi va aminti câte o altă bucată din teroarea care i-a pus capăt carierei, familiei şi identităţii sale. Acum enigma este aproape desluşită, iar un om este pe cale să-şi recupereze trecutul.

Diva Universal

21:00
În pânza minciunilor (can., 2009, thrill.) (AP)
cu Majandra Delfino
Abby Turner pare să aibă totul: e inteligentă, frumoasă şi este principalul programator de soluţii de securitate pentru Internet la firma Custodis Systems. Însă întregul ei univers este bulversat din momentul în care prietenul ei este omorât. Prinsă într-un hăţiş de intrigi şi trădări, Abby trebuie să se bazeze pe inteligenţa ei analitică şi să conceapă propria stratagemă, pentru a putea supravieţui "Pânzei minciunilor".

22:50
Jocul aparenţelor (sua, 2007, thrill.) (12)
cu Tori Spelling
Elise, o tînără pictoriţă (Tori Spelling), îşi găseşte prin intermediul internetului o slujbă de îngrijitoare la o superbă vilă deţinută de un colecţionar de monede vechi. După o primă întîlnire cu proprietarul casei, fata se decide să păstreze slujba, deşi acesta nu-I lasă o impresie foarte bună. Într-o zi, o conductă de apă se sparge, la bucătărie, iar Elise apelează la un instalator pentru a rezolva problema. Ea este sedusă de farmecul acestuia, fără a bănui însă că a intrat într-un joc periculos al aparenţelor şI că viaţa ei este ameninţată de o primejdie neştiută.

HBO

20:00
G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei (sua, 2009, acţiune) (15)
cu Dennis Quaid,Channing Tatum,Sienna Miller,Joseph Gordon-Levitt
Bazat pe caracterele G.I. JOE ale Fabricii de Jucării Hasbro.
Vă mai amintiţi de soldăţeii de jucărie lansaţi de Hasbro în anii '60?
Au devenit acum personaje în carne şi oase...
Din munţii Asiei Centrale până în deşertul Egiptului, printre străzile aglomerate ale Parisului sau pe sub calota de gheaţă a Polului Nord, echipa operativă de elită cunoscută sub numele de G.I. JOE parcurge o călătorie fascinantă, o aventură non-stop. Membrii echipei vor folosi ultimul răcnet în materie de tehnologie de spionaj şi echipament militar pentru a lupta împotriva unui traficant de arme şi a unei organizaţii numite Cobra care urmăresc să arunce lumea în haos.
Regizorul Stephen Sommers, cu reputaţia unui cineast exploziv şi vizionar, autorul filmelor de succes "The Mummy" şi "The Mummy Returns" propune amatorilor de aventuri o nouă producţie "G.I JOE: Ascensiunea Cobrei".
Sommers pune în acţiune cea mai populară şi mai patriotică figură, catapultând-o în viitorul apropiat, obţinând o aventură nemaipomenită.
În "G.I JOE: Ascensiunea Cobrei" apar următorii eroi: RIPCORD, un expert în arme; SNAKE EYES, un luptător ninja care mânuieşte câteva săbii Katana şi un pistol Glock, fiind totodată un expert în arte marţiale, în misiuni de urmărire şi infiltrare; SCARLETT, dură, războinică şi strălucitoare, de asemenea o expertă în arte marţiale ce mânuieşte cu perfecţiune şi un Crossbow Pistol, cu gaz; BREAKER, specialist în descifrarea codurilor, în electronică şi tehnologie super avansată; GENERAL HAWK, care este comandantul echipei; COURTNEY "COVER GIRL" KREIGER; o fermecătoare top-model, fugară şi devenită spion şi asistenta personală a generalului Hawk; şi, desigur, DUKE, un combatant veteran neînfricat; el este liderul G.I. JOE şi personificarea soldatului model.


0:50
Trupul lui Jennifer (sua, 2009, horror) (15)
cu Megan Fox,Amanda Seyfried,Johnny Simmons,Sal Cortez
Un film de groază sexy cu un simţ al umorului răutăcios, "Trupul lui Jennifer" e povestea unei liceene dintr-un oraş mic, Jennifer (Megan Fox), posedată de un demon înfometat. Trece de la a fi de-o "răutate liceană" - superbă (şi o ştie bine!), încrezută şi plină de ifose - la a fi cu adevărat malefică.
Superba tânără devine o creatură palidă şi bolnăvicioasă tânjind după o gustare cărnoasă, iar băieţii care nu au avut nicio şansă cu frumoasa lipsită de inimă sunt văzuţi acum într-o lumină nouă în faţa apetitului ei nesăţios.
Între timp, prietena cea mai bună de-o viaţă a lui Jennifer, Needy (Amanda Seyfried), de mult condamnată să trăiască în umbra ei, trebuie să ia atitudine ca să-i apere pe tinerii din oraş, inclusiv pe prietenul ei mai tocilar, Chip, (Johnny Simmons).


2:30
Ultimul dans (sua, 1996, dramă) (12)
cu Sharon Stone
Avocatul Rick Heyes primeşte cazul unei femei acuzate de crimă şi condamnată la moarte. Pe parcursul procesului, Rick înţelege că acuzaţiile sunt nedrepte.
Condamnată pentru o crimă oribilă, Cindy Liggett (Sharon Stone) se află de 12 ani pe lista condamnaţilor la moarte ce aşteaptă ziua fatidică a execuţiei. Cum nu există nici cea mai mică urmă în privinţa vinovăţiei sale, guvernatorul statului i-a respins numeroasele cereri de clemenţă. Acum, Cindy nu-şi mai face iluzii şi a ajuns să se împace cu gândul că viaţa ei se va sfârşi în curând.
Pe neaşteptate însă, în viaţa ei îşi face apariţia Rick Hayes (Rob Morrow), un avocat începător care, studiind dosarul lui Cindy, devine tot mai convins că pedeapsa aleasă este mult prea dură, având în vedere circumstanţele în care a avut loc crima.
Între Cindy şi Rick se formează o legătură cu totul specială, aflată însă sub semnul neiertător al lipsei de timp. Mai mult, cei doi trebuie să învingă nu numai obstacolele legale, ci şi pe cele politice. Guvernatorul statului se află în campanie electorală şi se foloseşte de acest caz pentru a-şi crea o imagine favorabilă în ochii electoratului.


Pro Cinema

22:00
Filmul de 10: Calea luptătorului paşnic (sua-ger., 2006, dramă) (12)
cu Scott Mechlowicz,Nick Nolte,Amy Smart
Dan Millman este un gimnast talentat şi visează să ajungă la Olimpiadă. Are tot ceea ce şi-ar putea dori: trofee, prieteni, motociclete, fete frumoase şi petreceri sălbatice. Lumea lui Dan se schimbă dramatic atunci când îşi rupe piciorul într-un accident. Dezamăgit şi cu visurile spulberate, el întâlneşte un străin, care îşi spune "luptătorul paşnic" şi care pretinde că are puterea de a accesa noi lumi şi noi niveluri de înţelegere. Cu ajutorul lui şi al lui Joy, o tânără care intră în viaţa lui Dan, el îşi dă seama că încă mai are multe de învăţat şi multe lucruri pe care trebuie să le lase în urmă pentru a deveni şi el un luptător paşnic şi a-şi împlini destinul.

2 comentarii:

Montare apometre spunea...

iar am revazut Vagabondul Milionar, cred ca e pt a 5-a oara, e superb filmul, in sfarsit bine ca il dau si la tv.

Haine online spunea...

Calea Luptătorului Paşnic e un film extraordinar, merita vazut, mai ales ca l-au dat la tv, pe torrente nu prea il gasesti :)