luni, 27 februarie 2012

Războiul Planetelor: va fi distrusă Terra de către Nibiru?

Una din cele mai ciudate teorii despre sfârşitul lumii spune că Planeta Nibiru (numită şi "Planeta X" sau "Nemesis") este "corpul ceresc despre care maiaşii preziceau că vom intra în coliziune în 2012 și că acesta ne va aduce sfărşitul" (wikipedia). Existenţa acestei planete nu este încă demonstrată ştiinţific în mod oficial, dar numeroşi oameni de ştiinţă din domeniul astronomic afirmă că au "calculat" cu precizie faptul că această planetă există! Se ştie, de asemenea, că alte planete au fost descoperite tot în baza unor astfel de calcule (cum ar fi, de exemplu, Neptun). Iată o scurtă descriere a Mitului Planetei Nibiru:

Conform cercetarilor lui Zecheria Sitchin, exista o a 12-a planeta a sistemului nostru solar (stiuta de oamenii de stiinta ca Planeta X sau Nibiru). Aceasta planeta poarta numele de Nibiru si se afla undeva dincolo de planeta Pluto. Ea este diferita de celelalte planete din sistemul solar, are o orbita foarte eliptica, si necesita 3600 de ani pamanteni sa faca o rotatie completa in jurul Soarelui. Se crede ca periheliul planetei este in apropierea centurii de asteroizi dintre Marte si Jupiter. O ipoteza este ca asteroizii au fost creati de catre Nibiru prin distrugerea unei alte planete, Tiamat (sau Maldek).
Din ramasitele acestei planete s-a creat Pamantul. Nibiru, cea care ar urma sa aduca sfarsitul lumii pamantesti in 21.12.2012 si care mai este cunoscuta din vechime ca si Planeta Crucii si pe care se afla o puternica civilizatie extraterestra, cea care ar fi produs viata pe Terra si pe care o locuiesc “zeii” si “ingerii” a aparut instantaneu in norul lui Tysche si ar urma sa intre pe orbita care o va apropia foarte mult de Pamant la acea data apocaliptica. Printre scenariile apocaliptice care, conform unora, ar putea avea loc in anul 2012 se numara si intersectia Pamantului cu planeta Nibiru sau Planeta X.


O altă descriere a teoriei sfârşitului provocat de Nibiru o găsim pe www.descopera.ro. Aici, toate speculaţiile catastrofice sunt combătute. Vă prezint doar un fragment, dar articolul este mult mai lung:

Povestea a debutat cu cateva asertiuni potrivit carora Nibiru, o presupusa planeta descoperita de sumerieni, s-ar indrepta catre Terra. Zecharia Sitchin, autor de romane ambientate in antica civilizatie mesopotamiana din Sumeria, a sustinut in mai multe carti ("The Twelfth Planet " de ezemplu, publicata in 1976) ca ar fi gasit si tradus documente sumeriene care identifica pianeta Nibiru, ce ar orbita in jurul Soarelui la fiecare 3.600 de ani. Aceste mituri sumeriene includ povesti despre "astronauti antici" care ar fi vizitat Terra, provenind dintr-o civilizatie extraterestra numita Annunaki.Ulterior, Nancy Lieder, o asa-zisa clarvazatoare care pretinde ca vehiculeaza mesaje receptionate de la extraterestri , a scris pe site-ul propriu ca locuitorii unei planete imaginare a stelei Zeta Reticuli au vizitat-o si ca Terra este in pericol din cauza planetei X sau Nibiru. Aceasta catastrofa a fost prevazuta initial sa aiba loc in luna mai a anului 2003, dar dupa ce sfarsitul lumii nu a avut loc, a fost "re-programata" in decembrie 2012, inspirandu-se din alta profetie apocaliptica, lasata in urma cu sute de ani de mayasi.

Dar ca să fiţi documentaţi mai în amănunt despre Planeta Nibiru şi tainele ei vă invit să urmăriţi documentarul "Sosirea Planetei Nibiru" în care Bob Dean oferă o mulţime de detalii despre ce crede el în legătură cu această chestiune. Acesta vorbeşte şi despre multe alte "secrete", fiind un fost militar (care face parte dintr-un grup de foşti militari care schimbă între ei informaţii cu acest tip de "caracter", secret). Problema "Nibiru" este dezbătută de Bob Dean începând de la minutul 38:40 al documentarului de mai jos...



Eu am citit pe net şi argumentele pro şi cele contra ideii că Nibiru va distruge Terra. Ca orice om sănătos la cap nu accept pe nemestecate ideile apocaliptice prezentate de diferiţi "vizionari", dar în acelaşi timp ştiu că noi, oamenii, habar nu avem ce se petrece în Univers şi este complet deplasat să negăm, să respingem cu fermitate orice teorie care depăşeşte posibilităţile ştiinţei noastre de a o demonstra. Nu cred că e bine să ne transformăm azi în ceea ce erau cândva oamenii care negau faptul că Pământul se învârte în jurul soarelui sau că Terra e o planetă sferică şi asta pentru că "ştiinţa" vremii lor nu putea demonstra asta. Spiritul viu al cunoaşterii, dorinţa de a şti, trebuie să ne îndemne să căutăm mereu răspunsuri şi să nu ne grăbim să emitem concluzii definitive, mai ales în chestiuni care depăşesc... graniţa planetei noastre! Aşa cum am zâmbit când i-am citit pe cei care spun "sigur" că Terra va fi distrusă de Nibiru, tot aşa m-a cuprins amuzamentul şi când i-am auzit pe alţii care spun că "ştiu sigur" că Nibiru nu există şi că, în concluzie, nu există nici pericolul ca aceasta să lovească Terra! Prea le ştim noi pe toate uneori!
Oricum, teoria apocaliptică spune că dacă Pământul va fi lovit viaţa se va distruge. Mai spune că acest "secret" e cunoscut de guvernele puternice ale lumii şi este păstrat mai departe ca secret căci... ce ar putea spune ele lumii? "Pregăţiţi-vă? Săpaţi gropi? Strângeţi provizii?" Aiurea...
Deci, dacă e să murim, până atunci... haideţi să trăim! :)

Cornel SABOU

Niciun comentariu: