Prostie, incompetenţă, răutate… Sunt doar câteva din calificativele care pot fi acordate pe merit celor mai multe cadre angajate la sectorul vizită din Penitenciarul Baia Mare!
Duminică, 28 decembrie 2008, am „sărbătorit” ziua mea de naştere, respectiv împlinirea a 37 de ani. Am fost vizitat de două persoane (doi jurnalişti), care mi-au adus şi un pachet cu alimente, pentru a marca evenimentul. Momentul, care trebuia să fie pentru noi unul deosebit (chiar şi în aceste condiţii speciale), s-a transformat într-unul penibil, jenant şi revoltător! Cadrele de la sectorul vizită au refuzat să-mi acorde pachetul la care aveam dreptul, conform legii, motivând că programul lor de lucru este doar până la ora 17.00! Legitimându-se, jurnaliştii au cerut să vorbească cu mine, dar au fost refuzaţi, pe motiv că pentru acest lucru le trebuie aprobare, ori, în acel moment, nu exista în unitate nici un cadru competent… să le dea respectiva aprobare! Jurnaliştii au fost categoric respinşi, umiliţi şi jigniţi, chiar de nişte purtători de chipiu fără pic de respect şi educaţie!
În primul rând, trebuie să vă precizez că art. 38, alin. 2 din HG 1897/2006 spune în felul următor: „Administraţia locului de deţinere este obligată să asigure un program zilnic de 12 ore pentru exercitarea dreptului la vizită”. În lege, nu există „program de duminică”, ci unul ZILNIC, de 12 ore! Iar penitenciarul este OBLIGAT să-l respecte! Cadrele nu au dreptul să-şi stabilească un program de lucru mai scurt decât cel prevăzut de lege! Din acest motiv, am şi depus o sesizare la judecătorul delegat, iar zilele acestea voi trimite o plângere penală către Parchet. Judecătorului i-am cerut să oblige penitenciarul să respecte programul orar stabilit de lege pentru vizite, iar Parchetului îi voi cere să deschidă dosare penale celor care au comis abuzuri. Nu sunt la prima încercare de acest fel. Pentru alte abuzuri, am mai reclamat un cadru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Este vorba de şeful de schimb Florentin Cosma, care, între timp, a fost degradat şi drastic sancţionat financiar, chiar de către ANP!
Poate că, din afară, acest abuz reclamat de mine vă va părea o chestiune neînsemnată, dar ar trebui să fiţi în pielea celor care, zile la rând, pregătesc cu dragoste şi răbdare un mănunchi de mici cadouri menite să însenineze puţin viaţa celui închis, pentru a înţelege apoi durerea şi suferinţa generată în sufletele lor de aceşti indivizi obtuzi, limitaţi şi incompetenţi!
M-am oprit o vreme, şi din respect pentru nişte oameni care au decis o schimbare, schimbare pe care eu am dorit-o. De unii, însă, tăcerea mea a fost luată drept prostie! În continuare, sunt şicanat şi nedreptăţit, lovit şi rănit, mai ales sufleteşte. Am răbdat, împotriva firii mele, situaţii care mă revoltau, am înghiţit jigniri şi umilinţe, dar am făcut-o în speranţa că lucrurile se vor schimba, că timpul va aduce normalitatea şi în această lume penitenciară anormală. Constat cu amărăciune că m-am înşelat şi ştiu acum că, pentru a genera cu adevărat o schimbare în bine, este încă nevoie de atitudine, de atitudinea MEA!
Obiectivul meu este limitat, deocamdată. Am luat în vizor acest sector vizită, deoarece el este graniţa dintre „bine” şi „rău”, este locul de întâlnire a celor două luni separate de ziduri şi sârmă ghimpată. Aici, vin mamele, soţiile, copiii şi prietenii noştri să ne vadă, să ne dea curaj şi putere, să ne amintească, prin prezenţa lor, că avem pentru ce trăi şi că viaţa noastră poate renaşte oricând acolo, în libertate, lângă cei dragi! Am fost soţ şi tată, prieten şi jurnalist şi mi-am apărat întotdeauna (după puterile mele) familia şi valorile morale în care am crezut. De când sunt închis, însă, sunt silit să asist neputincios la batjocorirea acestor idei., sfinte în mintea şi inima mea! Familia şi prietenii, vizitatorii mei, au fost deseori umiliţi, jigniţi şi nedreptăţiţi de către aceste cadre angajate la sectorul vizită. Aceşti diletanţi, modele de miliţieni împietriţi în timp, îşi etalează cu o bravură idioată incompetenţa şi nu se sfiesc să se laude cu aceasta, dispreţuind astfel întreaga lume civilizată care ajunge la poarta lor! În nenumărate rânduri, m-am văzut nevoit să-i înfrunt. Am făcut-o senin, cu LEGEA în mână, invocând drepturi, articole şi aliniate. Mi-au râs în nas, mi-au zâmbit tâmp şi m-au asigurat că nu voi câştiga niciodată în faţa lor, pentru că penitenciarul e o lume închisă, fără democraţie! Eu am mers mai departe, mânat de gânduri, dorinţe, speranţe… Am deschis procese la judecătorul delegat şi am câştigat! „Miliţienii” de care vorbesc au fost siliţi să desfiinţeze dispozitivul de separare instalat ilegal la sectorul vizită. Apoi, au fost siliţi să permită deţinuţilor să primească de acasă mâncare gătită. Acum, vor fi siliţi să-şi prelungească programul de lucru, conform legii! Sunt victorii amare, obţinute pe un câmp de bătălie invizibil pentru ochiul public. Sunt lucruri mărunte pentru lumea civilizată, dar URIAŞE pentru lumea penitenciară! Sunt schimbări care dor şi speranţe care mor…
Nu-mi propun să exagerez anumite incidente sau să creez artificial probleme. Adevărul e însă că, în Penitenciarul Baia Mare, luptele interne, de culise, nu au încetat odată cu schimbarea din funcţie a directorului Vasile Chiorean. Ba, dimpotrivă, aş spune că s-au ascuţit, au devenit mai tăioase! Poziţia noului director, Horia Chiş, este săpată din mai toate direcţiile şi chiar de cei apropiaţi lui, oameni pe care Chiş îi crede colaboratori sinceri. În realitate, nimeni nu-l vrea pe Chiş director (în afară de o mână de oameni, adevăraţi profesionişti). După moartea fostului director Suciu, toţi cei care au urmat în această funcţie (Andreica, Stoica, Marincaş, Bătinaş, Chiorean) au plecat sau au fost schimbaţi în urma perverselor manevre oculte făcute de „Famigliile” unităţii. Horia Chiş este înconjurat acum de colaboratori care au făcut parte şi din vechea echipă. Sunt oameni care sabotează flagrant dispoziţiile directorului, care îl informează eronat pe „şefu” despre situaţia din unitate şi care incită spiritele la revoltă şi la proteste. În mediul deţinuţilor, aceste manevre vor fi sortite eşecului. Eu întâlnesc peste tot influenţa nefastă a caracatiţei cadrelor. În mediul acesta infracţional, ierarhiile sunt respectate cu sfinţenie, căci altfel nu se poate supravieţui, ori liderii de opinie din rândul deţinuţilor nu pot fi manipulaţi cu trucuri ieftine, de doi bani! Din păcate, însă, în timp, anumite efecte se vor simţi, deoarece Horia Chiş se pare că nu are inima atât de rece pentru „a tăia în carne vie”! Personal, îmi propun să fiu un veghetor atent al fenomenului şi să aduc aici, pe blog, aspecte concrete din manipulările grosolane care se petrec chiar sub nasul nostru! Vor fi nume, fapte, locuri, întâmplări, atât din trecut, cât şi din prezent. Chestiuni aparent minore, care acoperă însă răni majore! Nu mă veţi putea opri, stimaţi miliţieni, deoarece lumea închisă este de partea mea! Deţinuţii m-au văzut apărându-le drepturile şi făcând-o, culmea, eficient! Prin ochii lor, văd tot ce faceţi, văd cum batjocoriţi, cum furaţi şi cum vă ascundeţi. Apoi, cum râdeţi înfundat şi prosteşte… Nu-mi puteţi ucide talentul de a scrie şi nici credinţa în Dumnezeu. Cu aceste două arme, sunt în fiecare zi mai puternic decât ieri!
Recitind ce am scris mai sus, m-a pufnit râsul! Dacă cei de la sectorul vizită vor citi că am „ARMELE” descrise, n-ar fi exclus să mă trezesc cu o percheziţie pe cap! Parcă-i şi aud cum mă întreabă dacă am aprobare pentru deţinerea de TALENT şi CREDINŢĂ! Vor căuta în lege, să vadă dacă… chestiile alea două figurează pe lista bunurilor permise. Apoi, cu un zâmbet ironic şi triumfător, mă vor informa că „NU” şi-mi vor cere să le predau la magazie! Credeţi-mă că ar fi capabili de aşa ceva!!
Vă doresc LA MULŢI ANI şi să aveţi parte, în 2009, de tot ceea ce meritaţi! Eu voi reveni curând…
CORNEL SABOU
P.S. Un mesaj cald pentru oamenii reci la mansardă: îl aveţi pe cap pe Cornel Sabou; nu-l mai chemaţi (incitaţi) şi pe Ciprian Dragoş! Ar fi prea mult, credeţi-mă pe cuvânt! Pe cuvântul meu scris!
marți, 30 decembrie 2008
miercuri, 24 decembrie 2008
"MOŞ" pentru o zi....
Am fost şi eu "Moş Crăciun! În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, mă transformam în "Moş" pentru o zi şi aduceam cadouri copiilor mei.
Pomul de iarna (bradul) îl procuram din timp, dar îl ţineam pe balcon până în seara de Ajun. Copii insistau să împodobim pomul cât mai repede, dar eu nu cedam. "Bradul trebuie împodobit doar în seara de Ajun, în seara de 24, acesta este farmecul şi spiritul sărbătorilor" le spuneam eu mereu! Şi aşa a fost...
În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, ridicam bradul pe suportul de fier. Îl ciopleam sa îi regley înalţimea...Apoi mă aşeyam la masa împreună cu toţi cei trei copii ai mei şi legam bomboane şi globuri. Soţia mea se ocupa de instalaţia de lumini. Avea răbdare să descâlceasca firele incurcate! Apoi Camelia se retrăgea în bucatarie unde alături de mama mea prepara tot felul de mâncăruri şi prăjituri. Bradul se împodobea relativ repede.Copii se întreceau în a pune cât mai multe globuri si bomboane.Unele cadeau iar eu le ridicam şi le puneam mai sus, în zonele unde micuţii nu ajungeau. Fata, Daniela, admira o vreme tot acest "spectacol" , apoi se retrăgea şi ea la bucătarie, unde era solicitata să mărunţeasca zarzavaturi.
Tot in Ajun eu ieşeam la cumpărat cadouri. Uneori eram însoţit de Camelia, soţia mea. Ne mai consultam cu privire la ce ar vrea copii să primeasca...Cadoul pentru ea îl cumparam întotdeauna mai din timp, să nu-l vada înainte de vreme. Când plasele erau pline, mascam cadourile cu dulciuri sau alte alimente,ca să nu le observe copii când intram in casa. Apoi le ascundeam în dulap pâna se lăsa seara...
Când seara venea simţeam in comportamentul tuturor o anumita tensiune. fiecare aştepta momentul cadourilor. Toţi ştiau ca "tati" nu i-a uitat, că îi iubeşte şi că de când suntem împreună le-am oferit cadouri cu prilejul tuturor sărbaturilor, indiferent care era situaţia financiara a familiei. Toţi ştiau că "Tati" este "Moş Crăciun"! Eu mimam indiferenţa... Mă prefăceam suparat şi obosit pentru ca..."Moşul" era sărac şi s-ar putea să nu vina! Îi amăgeam pe copii sunându-le ca...lasă, poate că o să vina "Moşul" anul viitor că anul ăsta nu a avut timp de noi. Flaviu şi Darius se uitau la mine cu ochii neîncrezători, apoi plecau privirea dezamagiţi. Ei ştiau CA TATI NU MINTE NICIODATA...dar ceea ce le spuneam atunci nu erau minciuni, ci jocuri nevinovate. Doar Dana nu mă credea. Eu îi zâmbeam cu subînţeles apoi se facea că mă crede. Apoi sosea şi momentul pentru care muncisem atât.
Îi ceream soţiei mele subtil să ma ajute să îndepartez copii din camera unde era bradul. Fata mea Dana simţea imediat despre ce era vorba şi intra în joc. În timp ce toţi erau "ocupaţi" astfel în alta camera eu îngramadeam cadourile sub brad. Erau multe şi atât de frumos era totul! În ultimul moment, Cami fugea şi scotea dintr-un loc ascuns cadoul meu. Am apreciat-o mereu pentru atentia aceasta, chiar dacă nu-şi permitea să îmi ia cadouri scumpe, banii fiind cheltuiţi toţi sub atenta mea supraveghiere. Ea reuşea mereu însa să "subtilizeze" o mica sumă (eu mă făceam că nu observ) şi îmi cumpara ceva.Îi chemam apoi pe copii Doame ce frumoasă era bucuria lor!!! Cum desfăceau ei toate jucăriile şi dulciurile, le întindeau pe jos, apoi veneau şi mă sarutau de mii de ori. NU VOI UITA NICIODATĂ acele momente! Seara de Căciun era unica, fantastică, era cea mai fericita zi din n pentru familia mea. Privirile mele şi ale soţiei mele se întâlneau spre bucuria copiilor şi parca ne mulţumeam unul-altui din priviri. Eram cinci (Eu, Cameli, Dana, Flaviu şi Darius) ŞI O SINGURA FIINŢĂ.
Dar toate acestea s-su dus...nu mai sunt decât amintiri. Nu mai jucăm acelaşi rol, nu mai împărţim aceleaşi cucurii şi cadouri. Pentru unii dintre noi "Moşul" nu mai există.
În seara de Craciun a anului 2008, undeva într-un sătuc prăpadid, doi copii vor aştepta inutil venirea "Moşului" care i-a iubit de cănd s-au născut. Va fi primul an în care copii mei vor învaţa pe pielea lor ce dar nepreţuit este FAMILIA! Sau altfel spus, ce frumos putea să fie dacă...Dar asta e deja alta poveste. CRĂCIUN FERICIT.
Pomul de iarna (bradul) îl procuram din timp, dar îl ţineam pe balcon până în seara de Ajun. Copii insistau să împodobim pomul cât mai repede, dar eu nu cedam. "Bradul trebuie împodobit doar în seara de Ajun, în seara de 24, acesta este farmecul şi spiritul sărbătorilor" le spuneam eu mereu! Şi aşa a fost...
În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, ridicam bradul pe suportul de fier. Îl ciopleam sa îi regley înalţimea...Apoi mă aşeyam la masa împreună cu toţi cei trei copii ai mei şi legam bomboane şi globuri. Soţia mea se ocupa de instalaţia de lumini. Avea răbdare să descâlceasca firele incurcate! Apoi Camelia se retrăgea în bucatarie unde alături de mama mea prepara tot felul de mâncăruri şi prăjituri. Bradul se împodobea relativ repede.Copii se întreceau în a pune cât mai multe globuri si bomboane.Unele cadeau iar eu le ridicam şi le puneam mai sus, în zonele unde micuţii nu ajungeau. Fata, Daniela, admira o vreme tot acest "spectacol" , apoi se retrăgea şi ea la bucătarie, unde era solicitata să mărunţeasca zarzavaturi.
Tot in Ajun eu ieşeam la cumpărat cadouri. Uneori eram însoţit de Camelia, soţia mea. Ne mai consultam cu privire la ce ar vrea copii să primeasca...Cadoul pentru ea îl cumparam întotdeauna mai din timp, să nu-l vada înainte de vreme. Când plasele erau pline, mascam cadourile cu dulciuri sau alte alimente,ca să nu le observe copii când intram in casa. Apoi le ascundeam în dulap pâna se lăsa seara...
Când seara venea simţeam in comportamentul tuturor o anumita tensiune. fiecare aştepta momentul cadourilor. Toţi ştiau ca "tati" nu i-a uitat, că îi iubeşte şi că de când suntem împreună le-am oferit cadouri cu prilejul tuturor sărbaturilor, indiferent care era situaţia financiara a familiei. Toţi ştiau că "Tati" este "Moş Crăciun"! Eu mimam indiferenţa... Mă prefăceam suparat şi obosit pentru ca..."Moşul" era sărac şi s-ar putea să nu vina! Îi amăgeam pe copii sunându-le ca...lasă, poate că o să vina "Moşul" anul viitor că anul ăsta nu a avut timp de noi. Flaviu şi Darius se uitau la mine cu ochii neîncrezători, apoi plecau privirea dezamagiţi. Ei ştiau CA TATI NU MINTE NICIODATA...dar ceea ce le spuneam atunci nu erau minciuni, ci jocuri nevinovate. Doar Dana nu mă credea. Eu îi zâmbeam cu subînţeles apoi se facea că mă crede. Apoi sosea şi momentul pentru care muncisem atât.
Îi ceream soţiei mele subtil să ma ajute să îndepartez copii din camera unde era bradul. Fata mea Dana simţea imediat despre ce era vorba şi intra în joc. În timp ce toţi erau "ocupaţi" astfel în alta camera eu îngramadeam cadourile sub brad. Erau multe şi atât de frumos era totul! În ultimul moment, Cami fugea şi scotea dintr-un loc ascuns cadoul meu. Am apreciat-o mereu pentru atentia aceasta, chiar dacă nu-şi permitea să îmi ia cadouri scumpe, banii fiind cheltuiţi toţi sub atenta mea supraveghiere. Ea reuşea mereu însa să "subtilizeze" o mica sumă (eu mă făceam că nu observ) şi îmi cumpara ceva.Îi chemam apoi pe copii Doame ce frumoasă era bucuria lor!!! Cum desfăceau ei toate jucăriile şi dulciurile, le întindeau pe jos, apoi veneau şi mă sarutau de mii de ori. NU VOI UITA NICIODATĂ acele momente! Seara de Căciun era unica, fantastică, era cea mai fericita zi din n pentru familia mea. Privirile mele şi ale soţiei mele se întâlneau spre bucuria copiilor şi parca ne mulţumeam unul-altui din priviri. Eram cinci (Eu, Cameli, Dana, Flaviu şi Darius) ŞI O SINGURA FIINŢĂ.
Dar toate acestea s-su dus...nu mai sunt decât amintiri. Nu mai jucăm acelaşi rol, nu mai împărţim aceleaşi cucurii şi cadouri. Pentru unii dintre noi "Moşul" nu mai există.
În seara de Craciun a anului 2008, undeva într-un sătuc prăpadid, doi copii vor aştepta inutil venirea "Moşului" care i-a iubit de cănd s-au născut. Va fi primul an în care copii mei vor învaţa pe pielea lor ce dar nepreţuit este FAMILIA! Sau altfel spus, ce frumos putea să fie dacă...Dar asta e deja alta poveste. CRĂCIUN FERICIT.
CORNEL SABOU
sâmbătă, 20 decembrie 2008
Scrisoare către soţia mea
Motto: Nu poţi sa cunoşti o femeie până nu o întâlneşti la Tribunal. (Norman MAILER)
Draga mea Camelia...
În pofida sentimentelor care ne marchează prezentul forţându-ne să fim oarecum pătimaşi şi să trăim o desparţire dureroasă, vreau să ştii că îţi voi păstra o amintire dragă! Divorţul nostru este pentru mine un sfârşit de drum, dar pentru tine trebuie sa fie şansa unui nou început.
Nu vreau să fac neapărat un bilanţ al căsniciei noastre, dar după cum şti şi tu, în asemenea momente eşti tentat să aduni plusuri şi minusuri intr-o încercare de a înţelege mult mai matur faptele trecutului. În comparaţie cu tine eu am "avantajul" timpului "mort"... Petrec la închisoare mult timp fără rost şi-mi gasesc un rost în descifrarea tainelor iubirii noastre.
Ştiu ca nu am fost barbatul pe care l-ai visat şi mai ştiu ca nu am fost capabil sa-ţi ofer tot ce-ţi doreai.Ştiu că răutatea mea te-a lovit deseori rănindu-te... Nu caut justificări pentru ca nu ma simt în faţa unui tribunal public, şi nu aştept sentinţe, chiar dacă le voi primi. Vreau doar să şti ca ŞTIU toate astea! Şi mai vreau ceva... Vreu şă te încurajez să nu renunţi la visul tău de a fi fericită!
Te-am avut alaturi ca soţie a mea, timp de 10 ani. Te-am iubit mai puţin de atât, poate nu din vina ta. Sufletul meu era prea îngheţat de coşmarul unui trecut nefericit pentru a se încalzi alături de un alt gheţar! Dar te-am iubit, de asta nu ma îndoiesc... Suficient de mult ca să-ţi ofer numele meu în dar, mult mai puşin decât aveai tu nevoie ca să fi fericita. Te-am descoperit cu timpul şi cunoscându-te am început să înţeleg femeia. Am greşit pentru că apoi, în loc să te accept aşa cum erai, am încercat să te schimb. Nu ştiu ce doream să obţin de fapt! Probabil, ca orice om, îmi doream să fiu fericit, dar acţionând prosteşte încercam să te transform într-un alt "Cormel Sabou" în varianta feminină! Mă gândesc însa (de ce oare doar acum?) că dacă TU nu ai fost fericită alături de modelul original, de ce aşi fi fost eu alaturi de o copie? Sau cine ştie dacă transformarea mi-ar fi reuşit poate împreună am fi cucerit lumea! Nu vom şti nicodata ce ar fi fost DACĂ...! Oricum DACĂ acum aşi putea da timpul înapoi singura schimbare pe care aşi mai face-o ar fi în mine însumi!
Timp de 10 ani am avut parte de o viaţa agitată, cu multe conflicte profesionale care ne-au tulburat liniştea căminului. Am zidit multe case, dar zidul cel mai important (care trebuia sa-mi protejeye familia împotriva intemperiilor vieţii) nu am ştiut să-l ridic. Îmi asum, draga mea, întreaga responsabilitate pentru falimentul căsniciei noastre. Nu pentru că tu ai fi fost imaculată şi desăvârşita ci pentru că EU eram capul familiei, gândeam, ordonam şi executam totul promiţând fericire. Rezultatele, contrare aşteptărilor, mi se pot imputa. Este o asumare târyie, dar sinceră.....
Odata cu divorţul mi s-a dărâmat un castel, şi o închisoare i-a luat locul. Nu fac o tragedie din asta, pentru că mi-am dorit acest divorţ. Din pacate Dumneyeu nu ne-a dat atâta minte ca să ne putem desparţii fără conflicte şi răutăţi gratuite. Ne-am folosit "artileria grea" a cuvintelor, am lansat "rachete" purtatoare de bârfe "nucleare" care au căyut în anturajele noastre. Prin "operaţiuni specialeŢ cautam să ne lovim chiar in punctele noastre slabe, copiii. Ne amagim cu "victorii" care de fapt sunt înfrângeri pentru amândoi... De aceea vin acum -în prag de an nou- şi propun o "Conferinţa de4 Pace". O "conferinţa" fara "aliaţi" şi terţe părţi, căci in răyboiul acesta doar TU şi EU am pierdut, fiecare câte ceva. Condiţiile mele sunt simple: capitulam amândoi necondiţionat! M-ar durea prea tare sa fiu numit ÎNVINGĂTORUL propriei mele familii, ori ÎNVINSUL unei femei fericite doar de nefericirea mea!
Tu ar trebui să şti (mai mult ca oricine altcineva) că în tot ceea ce scriu sunt sincer 100%. Dacă unele atitudini te surprind (în timp ce pe altele nu le înţelegi), asta este pentru că de ceva timp trăiesti o ALTĂ VIAŢ, rupta de tot de ce a fost pentru tine trecut. De altfel nici nu e important sa înţelegi TOT, pentru ca atunci s-ar putea să păţeşti ca mine, să înţelegi şi să suferi.
În anul căsătoriei noastre (1999) am fost selectaţi intre "MIRII ANULUI" şi calificaţi între primele 20 de cupluri proaspat căsătorite din România. Poetul Adrian Păunescu ne-a "investigat" sentimentele, apoi scriitorul Pavel Coruţ ne-a primit în casa lui...Intrasem intr-o lume care nu era a noastră şi trăiam o fericire dulce-amăruie. În anul 2009 nu mai avem poeţi lângă noi (mă îndoiesc că înţelegi rimele limbii bulgare), iar singurul scriitor sunt eu. Au trebuit 10 ani ca să încep sa scriu istoria sfârşitului acelui început. NU sunt mândru de asta!!!
Cândva demult, grecii, ridicau statui femeilor frumoase ca sa poată fi admirate de toate generaţiile care vor urma. N-am văyut nici o statuie de-a ta în lume. Nu pentru că n-ai fi fost frumoasă, ci pentru că nu ai iubit sculptorul potrivit. Eu nu stăpânesc decât arta îndoielnica a scrisului care nu poate sculpta decât în conştiinţa publică. Acolo am obţinut rezultate, dar acestea nu n-au facut fericiţi , nici pe mine, nici pe tine.
Lăsăm în urma noastra un deceniu, irecuperabil şi răni nevindecabile. Ne aşteaptă alte decenii (sau poate doar secunde!) de trăit aşa că haide să le trăim!
Înainte de a încheia aceasta scrisoare vreu să te îndemn să mă scoţi complet din amintirea ta. Cornel Sabou n-a murit şi nu va murii curând, pentru că spiritul său e tânăr, rece şi nemuritor, dar el poate fi o perioada o piedică în calea fericirii tale şi e pacat să te împiedici aiurea acum, când mergi pe un drum drept, cu destinaţie cunoscută. În faţa vitorului nostru exista un singur judecător care este capabil să emita sentinţe definitive: este vorba, evident, de fructul iubirii noastre, diamantul vieţii mele şi perla sufletului tău DARIUS CAMIL SABOU! Rămânem fiecare schilodiţi sufleteşte de pierderea celorlalţi copii, vinovaţi doar de faptul că exista, dar pentru fiecare fericire trebuie platit un preţ! Tu ai dreptul să trăieşti fericirea pe care ai ales-o iar Dana si Flaviu platesc PREŢUL CORECT!
ADIO, draga mea, pentru totdeauna!....
Draga mea Camelia...
În pofida sentimentelor care ne marchează prezentul forţându-ne să fim oarecum pătimaşi şi să trăim o desparţire dureroasă, vreau să ştii că îţi voi păstra o amintire dragă! Divorţul nostru este pentru mine un sfârşit de drum, dar pentru tine trebuie sa fie şansa unui nou început.
Nu vreau să fac neapărat un bilanţ al căsniciei noastre, dar după cum şti şi tu, în asemenea momente eşti tentat să aduni plusuri şi minusuri intr-o încercare de a înţelege mult mai matur faptele trecutului. În comparaţie cu tine eu am "avantajul" timpului "mort"... Petrec la închisoare mult timp fără rost şi-mi gasesc un rost în descifrarea tainelor iubirii noastre.
Ştiu ca nu am fost barbatul pe care l-ai visat şi mai ştiu ca nu am fost capabil sa-ţi ofer tot ce-ţi doreai.Ştiu că răutatea mea te-a lovit deseori rănindu-te... Nu caut justificări pentru ca nu ma simt în faţa unui tribunal public, şi nu aştept sentinţe, chiar dacă le voi primi. Vreau doar să şti ca ŞTIU toate astea! Şi mai vreau ceva... Vreu şă te încurajez să nu renunţi la visul tău de a fi fericită!
Te-am avut alaturi ca soţie a mea, timp de 10 ani. Te-am iubit mai puţin de atât, poate nu din vina ta. Sufletul meu era prea îngheţat de coşmarul unui trecut nefericit pentru a se încalzi alături de un alt gheţar! Dar te-am iubit, de asta nu ma îndoiesc... Suficient de mult ca să-ţi ofer numele meu în dar, mult mai puşin decât aveai tu nevoie ca să fi fericita. Te-am descoperit cu timpul şi cunoscându-te am început să înţeleg femeia. Am greşit pentru că apoi, în loc să te accept aşa cum erai, am încercat să te schimb. Nu ştiu ce doream să obţin de fapt! Probabil, ca orice om, îmi doream să fiu fericit, dar acţionând prosteşte încercam să te transform într-un alt "Cormel Sabou" în varianta feminină! Mă gândesc însa (de ce oare doar acum?) că dacă TU nu ai fost fericită alături de modelul original, de ce aşi fi fost eu alaturi de o copie? Sau cine ştie dacă transformarea mi-ar fi reuşit poate împreună am fi cucerit lumea! Nu vom şti nicodata ce ar fi fost DACĂ...! Oricum DACĂ acum aşi putea da timpul înapoi singura schimbare pe care aşi mai face-o ar fi în mine însumi!
Timp de 10 ani am avut parte de o viaţa agitată, cu multe conflicte profesionale care ne-au tulburat liniştea căminului. Am zidit multe case, dar zidul cel mai important (care trebuia sa-mi protejeye familia împotriva intemperiilor vieţii) nu am ştiut să-l ridic. Îmi asum, draga mea, întreaga responsabilitate pentru falimentul căsniciei noastre. Nu pentru că tu ai fi fost imaculată şi desăvârşita ci pentru că EU eram capul familiei, gândeam, ordonam şi executam totul promiţând fericire. Rezultatele, contrare aşteptărilor, mi se pot imputa. Este o asumare târyie, dar sinceră.....
Odata cu divorţul mi s-a dărâmat un castel, şi o închisoare i-a luat locul. Nu fac o tragedie din asta, pentru că mi-am dorit acest divorţ. Din pacate Dumneyeu nu ne-a dat atâta minte ca să ne putem desparţii fără conflicte şi răutăţi gratuite. Ne-am folosit "artileria grea" a cuvintelor, am lansat "rachete" purtatoare de bârfe "nucleare" care au căyut în anturajele noastre. Prin "operaţiuni specialeŢ cautam să ne lovim chiar in punctele noastre slabe, copiii. Ne amagim cu "victorii" care de fapt sunt înfrângeri pentru amândoi... De aceea vin acum -în prag de an nou- şi propun o "Conferinţa de4 Pace". O "conferinţa" fara "aliaţi" şi terţe părţi, căci in răyboiul acesta doar TU şi EU am pierdut, fiecare câte ceva. Condiţiile mele sunt simple: capitulam amândoi necondiţionat! M-ar durea prea tare sa fiu numit ÎNVINGĂTORUL propriei mele familii, ori ÎNVINSUL unei femei fericite doar de nefericirea mea!
Tu ar trebui să şti (mai mult ca oricine altcineva) că în tot ceea ce scriu sunt sincer 100%. Dacă unele atitudini te surprind (în timp ce pe altele nu le înţelegi), asta este pentru că de ceva timp trăiesti o ALTĂ VIAŢ, rupta de tot de ce a fost pentru tine trecut. De altfel nici nu e important sa înţelegi TOT, pentru ca atunci s-ar putea să păţeşti ca mine, să înţelegi şi să suferi.
În anul căsătoriei noastre (1999) am fost selectaţi intre "MIRII ANULUI" şi calificaţi între primele 20 de cupluri proaspat căsătorite din România. Poetul Adrian Păunescu ne-a "investigat" sentimentele, apoi scriitorul Pavel Coruţ ne-a primit în casa lui...Intrasem intr-o lume care nu era a noastră şi trăiam o fericire dulce-amăruie. În anul 2009 nu mai avem poeţi lângă noi (mă îndoiesc că înţelegi rimele limbii bulgare), iar singurul scriitor sunt eu. Au trebuit 10 ani ca să încep sa scriu istoria sfârşitului acelui început. NU sunt mândru de asta!!!
Cândva demult, grecii, ridicau statui femeilor frumoase ca sa poată fi admirate de toate generaţiile care vor urma. N-am văyut nici o statuie de-a ta în lume. Nu pentru că n-ai fi fost frumoasă, ci pentru că nu ai iubit sculptorul potrivit. Eu nu stăpânesc decât arta îndoielnica a scrisului care nu poate sculpta decât în conştiinţa publică. Acolo am obţinut rezultate, dar acestea nu n-au facut fericiţi , nici pe mine, nici pe tine.
Lăsăm în urma noastra un deceniu, irecuperabil şi răni nevindecabile. Ne aşteaptă alte decenii (sau poate doar secunde!) de trăit aşa că haide să le trăim!
Înainte de a încheia aceasta scrisoare vreu să te îndemn să mă scoţi complet din amintirea ta. Cornel Sabou n-a murit şi nu va murii curând, pentru că spiritul său e tânăr, rece şi nemuritor, dar el poate fi o perioada o piedică în calea fericirii tale şi e pacat să te împiedici aiurea acum, când mergi pe un drum drept, cu destinaţie cunoscută. În faţa vitorului nostru exista un singur judecător care este capabil să emita sentinţe definitive: este vorba, evident, de fructul iubirii noastre, diamantul vieţii mele şi perla sufletului tău DARIUS CAMIL SABOU! Rămânem fiecare schilodiţi sufleteşte de pierderea celorlalţi copii, vinovaţi doar de faptul că exista, dar pentru fiecare fericire trebuie platit un preţ! Tu ai dreptul să trăieşti fericirea pe care ai ales-o iar Dana si Flaviu platesc PREŢUL CORECT!
ADIO, draga mea, pentru totdeauna!....
CORNEL SABOU
miercuri, 10 decembrie 2008
Bine v-am regasit!!!
Au trecut cateva luni de zile in care nu am mai publicat nici un articol.Tacerea aceasta a mea a fost interpretata in fel si chip de multe persoane.Unii s-au ingrijorat,altii s-au bucurat, dar si unii si altii s-au intrebat "de ce?"....Raspunsul la aceasta intrebare nu am sa-l dau aici si acum.Am trecut printr-o perioada mai ciudata, marcata de unele probleme personale si familiale motiv pentru care am lasat de-o parte scrisul.Important este ca am revenit, ca de acum voi scrie mai des si ca am sa va spun multe lucruri interesante!
Hai sa fac pentru inceput un scurt bilant al ultimelor evenimente.Dupa seria de articole publicate in acest blog s-a pornit o adevarata furtuna mediatica impotriva conducerii Penitenciarului Baia Mare.Impactul campaniei de presa a fost atat de mare incat directorul general al ANP s-a deplasat personal la Baia Mare si l-a inlocuit din functie pe directorul VASILE CHIOREAN.In locul lui a fost numit directorul HOREA CHIS, la inceput avand un statut de provizorat, iar apoi fiind confirmat definitiv pe acest post in urma unui concurs sustinut la Bucuresti.
Venind la comanda,Chis, a remediat imediat gafele facute de Chiorean in administrarea unitatii.A modificat sectorul "vizite" pentru detinutii din sistemul deschis si semideschis adaptandu-l conform legii, fara sistem de separare.A dat jos plasele de la geamuri montate cu cateva zile inainte de "echipa Chiorean" spre disperarea cadrului IONICA GHILVACI care a manifestat un zel deosebit in fabricarea acestos custi pentru oameni.A inceput sa acorde zeci de permisii si invoiri detinutilor care s-au evidentiat prin comportament sau prin munca.In doar doua-trei luni viata penitenciarului s-a agitat foarte mult, cadrele fiind nevoite efectiv sa munceasca, sa ia contact cu detinutii si sa le rezolve acestora tot felul de probleme specifice detentiei.Vasile Chiorean a ramas director adjunct dar si-a luat cateva luni de concediu ca sa-si linga ranile.Evident in acest repaus a fost insotit si de consoarta sa, Ligia Petrut, un alt cadru afectat puternic de aceste schimbari.
In fine, perioada tulbure s-a dus si atmosfera din sanul unitatii a revenit la normal.
Intre timp eu am fost nevoit sa fac doua drumuri la penitenciarul Jilava intrucat aveam acolo pe rol, la Bucuresti, un proces.Ceea ce mi-a fost dat sa vad in acel penitenciar intrece orice inchipuire.Am fost inchis intr-o camera plina de drogati care de dimineata pana seara nu faceau altceva decat sa-si bage seringi cu heroina in vene!Mizeria din camerele de detentie nu poate fi descrisa, apa de baut era mizerabila, inghesuiala peste masura (e inadmisibil sa mai doarma doi insi intr-un pat; de altfel si ilegal!) etc..Nu am stat mult acolo dar cele 12 zile petrecute in infernul de la Jilava m-au facut sa indragesc efectiv penitenciarul "meu" de la Baia Mare.
Terminand cu "afacerea judiciara" de la Bucuresti m-am intors la Baia Mare si am fost scos din nou la munca, la Clubul unitatii, nu fara oarecare emotii insa! Acum, seful comisiei de munca era Vasile Chiorean, asa ca omul a facut tot ce a putut pentru a bloca repartizrea mea la munca.Nu a avut insa succes pentru ca in aceasta comisie mai sunt si oameni de caracter.Trebuie sa amintesc aici faptul ca am mai castigat un proces impotriva Penitenciarului care a fost obligat (prin sentinta judecatorului delegat) sa imi calculeze retroactiv zilele-castig din perioada februarie-iunie 2008, perioada in care am fost exploatat "la negru" fiind silit sa muncesc patru luni fara a beneficia de avantajele permise de lege.Am inteles ca aceasta victorie a mea este o premiera in justitia romana deoarece pana acum detinutii erau la cheremul gardienilor, batjocoriti, umiliti si neindreptatiti, fara ca cineva sa aiba curajul de a se pune impotriva sistemului.Sunt bucuros sa constat faptul ca justitia isi schimba incet-incet mentalitatea si incepe sa condamne abuzurile statului chiar daca acestea se produc intr-un mediu atat de izolat de ochiul public, precum mediul penitenciar.
Cam atat deocamdata, dar voi reveni in curand cu materiale mult mai elaborate continand aspecte deosebit de interesante din viata penitenciarului Baia Mare, si nu numai...Vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au ramas alaturi, care m-au incurajat si ajutat in aceasta perioada.
Pe curand....
Hai sa fac pentru inceput un scurt bilant al ultimelor evenimente.Dupa seria de articole publicate in acest blog s-a pornit o adevarata furtuna mediatica impotriva conducerii Penitenciarului Baia Mare.Impactul campaniei de presa a fost atat de mare incat directorul general al ANP s-a deplasat personal la Baia Mare si l-a inlocuit din functie pe directorul VASILE CHIOREAN.In locul lui a fost numit directorul HOREA CHIS, la inceput avand un statut de provizorat, iar apoi fiind confirmat definitiv pe acest post in urma unui concurs sustinut la Bucuresti.
Venind la comanda,Chis, a remediat imediat gafele facute de Chiorean in administrarea unitatii.A modificat sectorul "vizite" pentru detinutii din sistemul deschis si semideschis adaptandu-l conform legii, fara sistem de separare.A dat jos plasele de la geamuri montate cu cateva zile inainte de "echipa Chiorean" spre disperarea cadrului IONICA GHILVACI care a manifestat un zel deosebit in fabricarea acestos custi pentru oameni.A inceput sa acorde zeci de permisii si invoiri detinutilor care s-au evidentiat prin comportament sau prin munca.In doar doua-trei luni viata penitenciarului s-a agitat foarte mult, cadrele fiind nevoite efectiv sa munceasca, sa ia contact cu detinutii si sa le rezolve acestora tot felul de probleme specifice detentiei.Vasile Chiorean a ramas director adjunct dar si-a luat cateva luni de concediu ca sa-si linga ranile.Evident in acest repaus a fost insotit si de consoarta sa, Ligia Petrut, un alt cadru afectat puternic de aceste schimbari.
In fine, perioada tulbure s-a dus si atmosfera din sanul unitatii a revenit la normal.
Intre timp eu am fost nevoit sa fac doua drumuri la penitenciarul Jilava intrucat aveam acolo pe rol, la Bucuresti, un proces.Ceea ce mi-a fost dat sa vad in acel penitenciar intrece orice inchipuire.Am fost inchis intr-o camera plina de drogati care de dimineata pana seara nu faceau altceva decat sa-si bage seringi cu heroina in vene!Mizeria din camerele de detentie nu poate fi descrisa, apa de baut era mizerabila, inghesuiala peste masura (e inadmisibil sa mai doarma doi insi intr-un pat; de altfel si ilegal!) etc..Nu am stat mult acolo dar cele 12 zile petrecute in infernul de la Jilava m-au facut sa indragesc efectiv penitenciarul "meu" de la Baia Mare.
Terminand cu "afacerea judiciara" de la Bucuresti m-am intors la Baia Mare si am fost scos din nou la munca, la Clubul unitatii, nu fara oarecare emotii insa! Acum, seful comisiei de munca era Vasile Chiorean, asa ca omul a facut tot ce a putut pentru a bloca repartizrea mea la munca.Nu a avut insa succes pentru ca in aceasta comisie mai sunt si oameni de caracter.Trebuie sa amintesc aici faptul ca am mai castigat un proces impotriva Penitenciarului care a fost obligat (prin sentinta judecatorului delegat) sa imi calculeze retroactiv zilele-castig din perioada februarie-iunie 2008, perioada in care am fost exploatat "la negru" fiind silit sa muncesc patru luni fara a beneficia de avantajele permise de lege.Am inteles ca aceasta victorie a mea este o premiera in justitia romana deoarece pana acum detinutii erau la cheremul gardienilor, batjocoriti, umiliti si neindreptatiti, fara ca cineva sa aiba curajul de a se pune impotriva sistemului.Sunt bucuros sa constat faptul ca justitia isi schimba incet-incet mentalitatea si incepe sa condamne abuzurile statului chiar daca acestea se produc intr-un mediu atat de izolat de ochiul public, precum mediul penitenciar.
Cam atat deocamdata, dar voi reveni in curand cu materiale mult mai elaborate continand aspecte deosebit de interesante din viata penitenciarului Baia Mare, si nu numai...Vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au ramas alaturi, care m-au incurajat si ajutat in aceasta perioada.
Pe curand....
CORNEL SABOU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)