Jurnal (5)

Pentru a putea fi realist trebuie sa poti crede in minuni. (Henry Christopher Bailey)

Mi-au mai rămas 99 zile de închisoare... Nu mă grăbesc să le număr, am timp. Cu timpul, înveţi să nu te mai grăbeşti! La ce bună atâta grabă? Până la urmă, farmecul vieţii îţi este dat chiar de ziua pe care o trăieşti acum, şi nu de cele care au trecut sau care or să vină. E drept că la puşcărie nu e tare mult ”famec”, dar asta depinde din ce unghi priveşti problema... ca să zic aşa.
De Sf. Nicolae voi fi acasă... lângă copii, şi lângă mama mea. O învoire de 24 ore. Mă gândeam să o păstrez pentru Crăciun, dar cu miliţienii ăştia care mă urmăresc, care vor musai să mă ”lege” cu ceva, mai bine nu risc. Nu că m-aş complica eu cu ceva (mă feresc de ”complicaţii”), dar am văzut multe mizerii patronate de oamenii în uniformă, şi prefer să nu le dau ”sfânta” ocazie de a mă lipsi de bucuria revederii cu copiii...

Anghel nu merge în permisie. N-are voie. Adică, administraţia spune că n-a avut suficient timp ca să-l cunoască, să vadă dacă merită permisia! Trebuie minim patru luni, şi Anghel n-are... C-a stat mult la Gherla. Nici nu ştiu ce să zic. Pe de o parte e ”corect”, pentru că şi alţi deţinuţi au ”beneficiat” de ”tratamentul” ăsta, dar mi se pare un pic aiurea să zici că nu-l cunoşti pe omul care a condus oraşul timp de 17 ani! În fine... Treaba lui, a lui Anghel... El ştie...

Mâine sărbătoresc ziua mea, că şi eu sunt român. De 1 decembrie mă simt sărbătorit, chiar dacă... Aş fi vrut să fiu aici, pe net, să scriu ceva din inimă pentru suflet, dar nu voi fi. Pentru că nu se lucrează de 1 decembrie... E zi liberă... Mai sunt 99 de zile ”libere” ca să fiu şi eu liber!!! Îmi revine obsedant gândul ăsta...

Şi totuşi... Vă spun ”La Mulţi Ani” de ziua voastră, români! Fie binecuvântată casa voastră, familia voastră, viaţa voastră! Bucurie-n fiecare zi, şi dorinţe împlinite. Capul sus, zâmbetul pe faţă şi putere în spirit, în credinţă şi-n trup. Iar de eşti plecat, şi simţi că pământul ăsta îţi lipseşte, că locul unde-ţi sunt îngropaţi strămoşii este trist şi-nsingurat, nu dispera, căci am rămas mulţi aici ca să-l apărăm! Uneori, cu preţul libertăţii noastre...

Un decembrie fericit!...

Cornel SABOU

Jurnal (4)

Maxima zilei: Porumbul nu se poate astepta la dreptate cand judecatorii sunt gaini. (proverb african)

Unii se enervează pe mine. Să le fie de bine, le-a trece. Şi eu mă mai enervez pe ei, doar că mie îmi trece mai greu. În schimb, mie îmi pasă! Lor nu prea...

Am citit recent o carte care analiza, în mod ştiinţific, deosebirea fundamentală între sistemul de guvernare comunist şi cel capitalist. Autorul afirma că în comunism, autoritatea îşi bazează întreaga construcţie guvernamentală pe inocularea, în mentalul populaţiei, a sentimentului de FRICĂ! În schimb, în capitalism, sentimentul pe care se consolidează guvernarea este cel de SPERANŢĂ! Dacă aceste sentimente se estompează, dispare şi sistemul de guvernământ. Când românii şi-au depăşit frica, au făcut o Revoluţie. Acum, că suntem în capitalism, vi se pare că vieţile ne sunt conduse de SPERANŢA reală că mâine va fii mai bine? Nu pare că guvernanţii continuă să conducă pe acelaşi ”sistem” de valori comunist, încercând să ne inoculeze din nou frica?

În penitenciar, la o scară mai mică, se păstrează aceiaşi situaţie paradoxală. Deţinuţii conduşi de frică se supun, dar în acelaşi timp se dezumanizează, pierd din vedere valorile. Viaţa lor se limitează la satisfacerea nevoilor imediate. Odată ajunşi în libertate se pierd... Cei care pot să rămână ancoraţi în speranţă au şansa reală de a fi din nou oameni întregi!

Mâine, marţi, liberează Zoli Kiss...

Cornel SABOU

Jurnal intim (3)

citatul zilei: Nu iubesti o femeie pentru ca e frumoasa, dar ea este frumoasa pentru ca o iubesti (Necunoscut)


În autobus... Parcă nimic nu s-a schimbat în timp. Aceleaşi feţe triste, aceiaşi lume tăcută şi parcă acelaşi cenuşiu... ca inainte de Revoluţie! Bătrâni, femei şi adolescenţi. Unde sunt bărbaţii maturi, de ce nu circulă ei cu autobusul? Ar fi câteva explicaţii hazlii... Una, că sunt întreţinuţi de femei. Drept urmare, ei stau acasă, se uită la meci, şi îşi iau la rost nevasta după ce biata se întoarce de la lucru. Alta, că preferă o porţie de ”cincizeci” şi mersul pe jos decât un drum ”uşor”. Sau poate au plecat cu toţii! În Italia, Spania, Franţa şi Anglia... Muncesc, trimit bani acasă, şi femeile îi cheltuie. Ori, poate, n-am fost eu cu autobusul potrivit...

Scriu...

Aud că se pregătesc alegeri în Baia Mare. Pentru primar. Că primarul ”original” e la pârnaie. Şi se înghesuie acuma oamenii de bine să-i ia locul. Nu mă interesează... deocamdată!

Mă stresează iar nişte cadre... Văd că dacă eu îi las în pace nu-i bine. Îi excită conflictul???? OK...

Se reduce încrederea. Nu în mine. Asta e solidă. În alţii. Care aparent o meritau. Şi care vor să păstreze doar aparenţele. Şi-n spatele lor construiesc... tot felul. Păcat. Dacă spun eu că-i păcat, atunci credeţi-mă că aşa e! Mai vedem...

Mă retrag oarecum în singurătate (atât cât e posibil aici). Poate din cauza deselor dezamăgiri. Recunosc că am greşit amăgindu-mă, dar... ce să fac, nu eu sunt cel perfect! Eu doar voi fi...

Linişte...

Cornel SABOU

Jurnal intim (2)

Îmi plac strugurii... Moi, dulci, zemoşi. Au gust de buze! Când mănânc struguri parcă sărut o femeie frumoasă! Si e tocmai sezonul lor... Al strugurilor, nu al femeilor... frumoase.

În cameră, cineva dă cu aspiratorul. Mă deranjează un pic zgomotul. Oare de ce nu s-a gândit nimeni să inventeze un aspirator silenţios?.. Dacă tot am menţionat faptul că la puşcărie facem curat cu aspiratorul, spuneţi drept: ce vă şochează mai tare, că folosim acest aparat, sau că facem curat???

Un prieten... Eu l-am câştigat când l-aţi pierdut voi. E după gratii. Nu pentru că ar fi cu adevărat vinovat de ceva, ci pentru că un judecător a decis că e vinovat. E puternic. Va face faţă, şi va trece peste asta. Fie ca acest sistem jegos de justiţie să se întoarcă într-o zi împotriva celor care l-au creat!!!! În acest sens, cred că şi Cristian Anghel are o părere... şi-o durere.

Beau suc... Nu de struguri. Cola, ca să nu zic Coca, pentru că la noi se interpretează. Şi apă minerală. Borsec... Am fost la Borsec! Când eram copil şi jucam volei.Am stat acolo câteva săptămâni, în cantonament de iarnă. Junior la Explorări Baia Mare, cu Mircea Spătăceanu antrenor. Mare antrenor omul ăsta, şi mare om antrenorul ăsta! Păcat că nu m-am ţinut eu de sport pană la ”capăt”! Ar fi fost, poate, o viaţă (mai) frumoasă... Asta e. Acum fac sportul peştelui pe uscat: mă zbat să supravieţuiesc! Şi reuşesc...

Mi-e dor să mănânc struguri! Şi iarna asta care nu mai vine...

Cornel SABOU

Jurnal intim (1)

Doar gânduri... Despre mine, cu mine, despre alţii şi altele. Nimic important. Doar eu...

Se poate spune că în gândurile tale stă scris adevărul despre tine? Poate că da, poate că nu... Oricum, în gândurile mele sunt eu, cu amintiri, cu dureri, vise şi speranţe, cu lacrimi ce nu au curs încă. Nimic sensibil, însă... Fier. Rocă! Asta trebuie să fie acum gândul meu! Pentru că altfel...

De exemplu, încă tot nu pot să recitesc scrisorile care mi-au fost scrise de-a lungul timpului de copiii mei. Nu e vorba că m-ar durea cuvintele lor, şi că ne(re)citindu-le aş fugi de durere. Pur şi simplu, nu pot! Mă blochează imaginea lor, scriindu-mi, desenându-mi inimioare. Rupte-n două...

Aiurea... Uneori cuprind cu gândul meu întreaga lume! Revăd Parisul care m-a văzut cândva. Cu Arcul de Triumf lângă care mă odihneam gândind. Cu croaziera pe Sena, şi etajul trei din Eiffel. Am Turnul cu mine. În gând, şi pe un raft. Simbolic...

M-am săturat de televizor... Nu mă mai uit la ştiri. Le ştiu di-nainte. Aceleaşi poveşti, cu alţi actori. Nimic nou sub soare... Citesc cărţi uşoare! Mai nou, de dragoste. Caut un happy-end. Îl găsesc în vieţile inventate de scriitori. În ”vieţile” mele, finalul e departe... de a fi happy.

Mama îmi tot zice să mă las de fumat. Şi să mă rog. Se apropie Crăciunul...

(va urma)

Cornel SABOU

Cu Bujor făr-obrăjor

Am scris, nu o dată, despre cadrele, ofiţerii, din penitenciarul Baia Mare care sunt ”complicaţi” în relaţii neprincipiale (ca să folosesc un termen mai uşor de digerat) cu interlopii deţinuţi aici, şi am scris acele articole doar pentru faptul că activitatea INTERLOPĂ a acestor cadre m-a afectat în mod direct! Altfel, nu mă consider eu ”abilitat” cu misiunea de a curăţa lumea penitenciară de indivizii-funcţionari corupţi, diletanţi sau pur şi simplu bolnavi psihic! Rămân la părerea că nu trebuie să fac ”jocul” nimănui (dat fiind faptul că există asemenea... ”jocuri”) ci doar să MĂ APĂR de abuzurile celor care se cred (în spaţiul acesta... închis) nişte mici (mari?) dumnezei. La fel voi face şi în continuare, în articolul de faţă. Voi pleca de la o ”problemă” aparent minoră (cum PAR mai toate problemele din spaţiul penitenciar), dar care dezvăluie faţa ascunsă a unei probleme majore. De aceea vă solicit atenţia şi vă ”provoc” la o judecată de valoare...

Zilele trecute, într-un moment în care eu lipseam (fiind plecat în oraş), s-a organizat o percheziţie pe secţia ”deschişi” (a V-a) din penitenciarul Baia Mare, secţie în care îmi petrec şi eu ”veacul”. Percheziţia a fost condusă de ofiţerul-comisar BUJOR, o mai veche ”cunoştinţă” de-a mea... ”Profitând” de faptul că eu lipsesc, Măria-Sa, ofiţerul Bujor, a confiscat o... plită electrică pe care, de obicei, deţinuţii îşi încălzeau mâncarea pentru ca s-o facă mai ”comestibilă”. Sincer, m-a supărat foarte tare faza asta, indiferent care va fi ”interpretarea” autorităţilor, şi anume că plita aceea era, sau nu, ”legală”. M-am învăţat de mult timp că legalitatea unei asemenea... situaţii stă la cheremul ofiţerilor. Ei, ca şi dumnezei ce sunt, decid ce e legal, şi ce nu... De exemplu, în acte, secţia noastră figurează ca fiind dotată cu maşină de spălat, cu un cuptor cu microunde, şi cu alte asemenea ”acareturi” care, în realitate, LIPSESC, acestea fiind însuşite în timp de tot felul de cadre, şi folosite în interesul lor! N-am făcut niciodată caz de aceste situaţii... Am înţeles că aşa funcţionează sistemul, şi n-ai ce face. Românul (nu-i aşa?) trăieşte de la locul de muncă! Şi apropo de vorba asta... mi-am amintit de Bujor!

Tipul ăsta chiar a trăit cu ce i-a oferit slujba sa, şi nu mă refer aici la salar, nici la veniturile sale legale. De exemplu, o REGULĂ de la care nu s-a abătut ani întregi a fost să servească masa pe secţiile de deţinere. Anumiţi deţinuţi, interlopi, ŞTIAU că, atunci când vine Bujor în schimb, trebuie aşteptat cu platoul plin de mâncare. Bujor se instala comod într-unul din birourile de pe secţie şi aştepta să fie servit. Interlopul colecta mâncarea şi de la alţi deţinuţi (ca să umple bine de tot platoul) mai adăuga şi o sticlă de suc (ocazional mergea şi câte-o pălincă!) după care ofiţerul era servit. Uneori, Bujor mai avea şi ”invitaţi”, alţi colegi de-ai săi tot aşa de pofticioşi. Cheful dura, de regulă, până seara târziu. Se bârfea, se mai făceau câteva ”conspiraţii”, după care, sătul şi satisfăcut, Bujor mergea acasă...

Omul nu era lipsit de ambiţii ”profesionale”... Visul său era să ajungă director, şi avea mare ”boală” pe cei din ANP care tot transferau la Baia Mare ofiţeri de la Gherla, destrămându-i visul. Pe plan ”local” a concurat cu actualul director, Horea Chiş, şi după cum arată azi realitatea se vede treaba că n-a prea avut câştig de cauză. Eu ştiam de ambiţiile sale, de comploturile anti-Horea Chiş pe care le punea la cale, dar am preferat să nu mă implic deloc în războiul dintre cei doi, deşi indirect, Bujor făcea în aşa fel încât la mine să ajungă tot felul de informaţii ”compromiţătoare” despre rivalii săi. M-am păstrat în rezerva mea până azi, până când omul s-a hămesit la plita electrică de pe secţia noastră. Oare e supărat Bujor că de o vreme încoace trebuie să mănânce doar din banii săi, că ”hoţul” nu mai ştie de ”respect” şi nu-l mai serveşte cu platoul? Să vă spun ceva... Pe platourile alea am pus şi EU mâncare, mâncare pe care o primeam la vizită, adusă de mama mea! L-am hrănit pe nemernicul ăsta care e plătit din banii voştri! Şi nu i-am cerut NIMIC în schimb... Am văzut care era ”regula”, şi cine eram eu s-o schimb? Mai ales că mă alegeam oricum cu o grămadă de informaţii pe care omul mi le strecura prin intermediari! Eu, însă, nu sunt ”de ieri”, şi nici dus cu pluta nu sunt. Am ignorat total jocurile sale, interesele sale particulare, şi am reţinut doar acele aspecte care erau importante pentru detenţia mea, pentru condiţiile în care eu îmi desfăşuram viaţa. Probabil că şi asta l-a făcut să fie mai... puţin îngăduitor de data asta, luându-ne ”săraca” plită! Nu-i nimic, să-i fie de bine! Doar că acum, nemaiputând să fierb supa, o să-l fierb pe el, pentru că am foarte multe ”ingrediente”!

Subiectul ”Bujor” e de fapt un serial, şi azi e doar partea întâi. Mă aştept la contra-reacţii, la măsuri prosteşti menite să mă sperie, dar oare de ce trăiesc în această imagine un deja-vu? Şi daca s-au mai încercat asemenea presiuni, şi s-a văzut care a fost efectul, atunci...? Nimeni nu învaţă nimic? Păcat... Sau nu? Vom vedea! Pe curând...

Cornel SABOU

Respect

Ideea acestui articol mi-a fost insuflata de un comentariu care ma intreba daca exista (pentru mine!) vreun cadru demn de respect in penitenciarul Baia Mare... Trec peste faptul ca un om inteligent ar fi intuit raspunsul fara ca eu sa mai fac precizari suplimentare. Ignor si ideea ca „pentru mine” ar inseamna un... interes personal. Raspund acestei intrebari intr-un mod simplu... EXISTA peste tot in lumea asta oameni demn de cel mai adanc respect! Eu continui sa cred ca omenirea este compusa in majoritatea sa de oameni „buni”, problemele aparand din cauza faptului ca „minoritatea” oamenilor „rai” se afla, cel mai adesea, la conducerea treburilor statului... In particular, penitenciarul Baia Mare are adevarati profesionisti ai acestei meserii, de ofiter sau agent de penitenciare. Pe majoritatea ii cunosc personal si imi justific parerea pe argumente concrete, reale si nu pe imaginatie. Exista cadre care au un respect egal pentru interdictiile si drepturile detinutilor, care se comporta respectuos si care IMPUN respect si TEAMA, acolo unde nevoia justifica asta,! Exista cadre foarte inteligente, cu calitati umane extraordinare. Si nu e o munca usoara, sa „veghezi” asupra infractorilor de tot felul!!!
E adevarat ca eu am criticat deseori cadre din unitate, dar administratia trebuie sa se obisnuiasca si sa accepte ca numai o critica obiectiva ii este de folos, si nu laude interesate. Eu sunt jurnalist si meseria asta m-a invatat ca rezultatea reale si pozitive se obtin doar cu o critica inteligenta si realista. De aici apare si credibilitatea „atacului” de presa, iar ulterior transformarile. Si in unitatea baimareana s-au schimbat multe de cand tot scriu eu aici, si TOATE aceste schimbari sunt recunoscute acum, de toata lumea, ca fiind benefice. Ce sa fac eu, daca la vremea aceea, „lumea” n-a inteles ca vremurile cand sistemul era criminal si nemilos au trecut? Ca traim intr-o alta lume, in care valorile umane sunt inviolabile si ca TREBUIE ca sis sistemul penitenciar sa progreseze. Articolele mele au fost receptate ca „atacuri”... S-au nascut dusmanii aparent ireconciliabile... Si totusi, lucrurile au evoluat bine, intr-o directie sanatoasa. Mai sunt multe de facut, dar nu sunt absurd, stiu ca e nevoie de timp. Apoi, tocmai faptul ca EXISTA si cadre profesioniste imi da incredere ca drumul inapoi nu mai e posibil.
Cu nume si date concrete despre aceste persoane voi veni, eventual, dupa liberare, cand nu voi mai putea fi suspectat de nu stiu ce interese, si cand voi putea reactiona mult mai puternic daca se vor confirma abuzuri... Pana atunci, toti cei care merita respect sa stie ca, oricum, IL AU! Nu pentru ca-l vor, ci pentru ca-l merita! Pe curand...
Cornel SABOU