sâmbătă, 30 martie 2013

Medicii lui Satana



Zeci de doctori şi cadre medicale sunt audiaţi la Poliţia Capitalei pentru fraude de 500.000 de euro. Ei sunt acuzaţi de către procurori că au decontat analize medicale fictive. Vineri dimineaţă au fost făcute 44 de percheziţii în acest dosar, iar 42 de persoane au fost ridicate pentru anchetă.

ACTUALIZARE 18.15: 
14.000 de buletine de analize medicale fictive. Sute de pacienţi care-au primit rezultate falsificate sau care nici măcar n-au ştiut că pe numele lor s-au decontat investigaţii medicale. Sunt acuzaţii pentru care zeci de medici şi angajaţi ai unor laboratoare au fost ridicaţi şi duşi la audieri. O jumătate de milion de euro este frauda estimată de procurori pentru bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 10 la sută era "taxa" percepută de medicii în cauză, spun anchetatorii.
16 doctori emiteau bilete de trimitere pe numele unor pacienţi pe care nu-i văzuseră sau care nu aveau nevoie de investigaţii. Analizele fictive erau decontate la Casa de asigurări. Şi când se făceau, uneori erau folosiţi reactivi vechi sau expiraţi, spun anchetatorii. Iar rezultatele nu arătau starea reală a bolnavilor, unii cu boli grave. 800 de pacienţi au fost audiaţi.
Peste 14.000 de buletine sunt suspecte. Prejudiciul estimat depăşeşte 500.000 de euro. Medicii primeau 10% din contravaloarea fiecărei investigaţii de pe hârtie. Restul rămânea laboratoarelor, spun procurorii.
Anchetatorii bucureşteni au pus sub acuzare medici pentru decontări de analize medicale în valoare de peste 500 de mii de euro. Vineri dimineaţă au avut loc 44 de percheziţii domiciliare, în urma cărora 42 de persoane sunt duse la audieri.
Reţineri în dosarul reţetelor false au fost făcute şi în Mehedinţi.
Un medic de la Spitalul Elias din Bucureşti a fost luat dimineaţă de la o pensiune.
Sergiu Bârsan a fost găsit de poliţiştii de la investigaţii criminale la Drobeta Turnu Severin. Medicul are 40 de ani şi este specialist în medicină interna la clinica de cardiologie a spitalului Elias. Doctorul Bârsan e acuzat de înşelăciune în dosarul decontărilor ilegale de reţete.
În cursul lunii martie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; fals intelectual şi uz de fals; luare de mită; dare mită, potrivit Mediafax.
Astfel, vineri a fost declanşată o acţiune la care participă 13 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 175 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind efectuate 44 de percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere.
Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Surse din Poliţie susţin că persoanele acuzate sunt medici.

ACTUALIZARE 20.25:
26 de medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize au fost reţinuţi, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de peste 500.000 de euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Ordonanţele de reţinere au fost emise în urma audierilor care continuă la ora transmiterii acestei ştiri. Cei 26 vor fi prezentanţi instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.

ACTUALIZARE 22.21: 
Invitat la Ora de Ştiri, prof. dr. Gheorghe Iana, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), a spus că el a reziliat contractul cu unul din laboratoarele găsite în neregulă încă de anul trecut.
"Dacă se confirmă ancheta, se poate trece la sancţionare – care poate merge până la rezilierea contractelor. Noi am rezilizat contractul în noiembrie anul trecut. Dacă prejudiciul va fi mai mare, ne vom constitui şi în parte civilă", a spus şeful CASMB.
Prog. Gheorghe Iana a adăugat că "aşteptăm rezultatul pe care ni-l va comunica Parchetul şi vom decide extinderea prejudiciului şi asupra celuilalt laborator".


UPDATE 23.00
Alte 12 persoane au fost reţinute, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de analize medicale. Numărul celor retinuti a ajuns astfel la 38, iar 4 vor fi cercetati in libertate.
Sambata dimineata, cei 38 de retinuti vor fi dusi in fata instantei de judecata pentru a se obtine mandate de arestare pentru 29 de zile.
Intre cei retinuti se afla atat dr Sergiu Barsan de la Spitalul Elias, cat si cei doi patroni si administratori de la laboratoarele UROMED si CITYLAB.

Concluzii preliminare:
Este fără îndoială cea mai mare acţiune organizată vreodată de procurori pentru combaterea mafiei din sistemul medical românesc! Este în acelaşi timp poate cea mai necesară acţiune de curăţire a societăţii de elementele josnice care o compun. Dacă în domeniul justiţiei putem reclama că dreptatea nu este corect împărţită, în domeniul sănătăţii chiar nu ne putem juca! Aici e vorba de viaţă şi moarte, de boli care nu erau descoperite pentru că analizele se făceau fictiv, de reţete care se eliberau pe numele unor oameni care n-aveau habar că sunt "analizaţi" medical, de bani sustraşi de la bugetul Casei de Asigurări într-un moment în care bolnavilor din întreaga ţară li se spune că medicamentele nu mai pot fi compensate din lipsă de fonduri. Vorbim nu de interlopi, a căror "meserie" este tocmai producerea de infracţiuni, ci de medici, infractori cu gulere albe şi halate la fel, imaculate! Vorbim de ZECI de medici care s-au lăsat atraşi în activităţi infracţionale organizate. În fine, vorbim de o elită a societăţii româneşti care se ocupa de găinării precum eliberarea de reţete false contra unui comision de 10%. Ruşinos, penibil, jenant! Cu atât mai necesară curăţenia promovată de Parchet şi sper ca justiţia să fie foarte aspră de această dată. Cei 40 de doctori TREBUIE să fie arestaţi preventiv! Pe timpul cercetărilor, din postura de deţinuţi, aceştia vor colabora cu organele de anchetă pentru a-şi uşura condiţia şi astfel se vor documenta infracţiunile lor fără nicio problemă. Lăsaţi liberi, aceştia se vor coaliza şi vor ascunde probe, se vor înţelege cu privire la minciunile pe care să le susţină şi vor încerca din toate puterile lor să acopere frauda. Justiţia nu trebuie să permită asta! Vreau să-i văd pe cei 38 de medici arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi! La ani grei de puşcărie! Şi nouă să ne fie învăţătură de minte. Doctorul spre care ne îndreptam cu speranţa că ne va salva sănătatea, pe care îl respectam ca pe un Dumnezeu atoatevindecător, pe care îl perceam ca pe un erudit intelectual şi căruia îi dădeam credit 100% fără să punem la îndoială acţiunile lui se dovedeşte a fi un infractor jegos, de cea mai joasă speţă, un ciubucar al sistemului şi un interlop cu legitimaţie falsă de om cult! Voi reveni asupra acestui caz pe măsură ce evenimentele vor avansa...

Cornel SABOU

joi, 28 martie 2013

Victor Piţurcă, cel mai prost selecţioner din istoria fotbalului românesc


Am tăcut, am înghiţit, dar acum gata, nu mai pot, dau pe dinafară de nervi! Piţurcă ăsta e cea mai mare panaramă ce-a avut-o fotbalul românesc vreodată sau altădată! Mă uit ca prostu la TV când vorbeşte nespălatul şi nu-mi vine să cred că avem selecţioner la echipa naţională de fotbal o asemenea arătare!
Am jucat meciurile cu Ungaria şi Olanda de parcă eram Burkina Faso şi învăţasem fotbalul de două zile. Cele mai slabe jocuri posibile din ultimii două mii cincisute de ani! Măi, nu se poate să fii ca o cizmă în jocul cu Ungaria, şi apoi nea selecţioneru să te bage tot titular în jocul cu Olanda. La Stancu mă refer. Păi Stancu era ocupat cu OZN-urile, nu cu fotbalul. Cu Ungaria s-a trezit cu mingea în faţa porţii goale şi în loc s-o bage naibii în poartă el a centrat mingea, mâncal-ar focu'! A centrat-o la un ungur, ca să fiu mai precis. Piţurcă l-a ţinut pe teren tot meciul deşi era clar că Stancu nu mai era decât o frumoasă linie paralelă cu fotbalul. Apoi, în meciul cu Olanda ne trezim cu Stancu iar titular! Şi evident, joacă iar ca o cizmă! La sfârşit, Piţurcă explică: "Stancu a fugit foarte mult". Băăăăăă, panaramă, dacă vroiai să-l vezi fugind trebuia să-l pui să facă ture de teren nu să-l bagi titular! Dar ce-i aici, atletism? Auzi la cretin, "a fugit foarte mult". Păi a fugit şi de minge, plus că a fugit şi mingea de el! Dar zi Piţurcă şi trage apa. La ce draq să te aştepţi când echipa naţională e antrenată de cel mai prost selecţioner pe care l-a avut vreodată în istorie!
În primul meci, cu Ungaria, Torje nu la fotbal a fost ci la păscut. Păi nu-l vedeai pe sus, ci doar pe jos. Când venea mingea la el, Torje cădea. Zici că era popic şi mingea era bila care-l răsturna. În al doilea meci a fost rezervă. Şi mi-l bagă Piţurcă pe Torje fix în momentul în care trebuia executată o lovitură liberă periculoasă la poarta adversarilor. Şi merge Torje direct la balon că aşa primise ordin de la Piţipoanca de Piţi. Ce şi-o fi zis antrenoru lu' peşte? "Dacă dă gol Torje îs cel mai tare antrenor din parcarea de la Mall!". Numai că Torje tot la păscut o ieşit şi o tras în zid. Păi zidul îl nimeresc şi eu, pariu? Sau trebuie să fii Torje ca să dai cu mingea-n zid?
Piţurcă o spus clar că nu-şi dă demisia. Păi cum mama mia să-şi dea demisia că în contractul cu Federaţia nici măcar nu are obiectiv să se califice! Ştiaţi asta? Adică, obiectivul oficial al lui Piţurcă este să califice naţionala la Campionatul European din 2016. De Campionatul Mondial din 2014 nu ne pasă. Până în 2016, Piţurcă trebuie să formeze o naţională bună. Păi ce puii mei de naţională să formeze el? Jucătorii se formează la echipele de club, el doar trimite invitaţii de prezenţă la jocurile naţionalei. Ăştia ne cred pe toţi idioţi, fraţilor!!! Cum naiba să nu fixezi obiectiv calificarea la Mondial? Păi Cipru are obiectiv şi noi nu avem? Păi Mondialul de fotbal e o mingicăreală de cartier? Şi Mircea Sandu şi Victor Piţurcă ar trebui daţi afară din România, nu numai din fotbal, pentru că au prevăzut o asemenea aberaţie în contractul selecţionerului! Duceţi-vă, gunoaielor, în Burkina Faso şi faceţi acolo asemenea aranjamente. Românii îşi vor Naţionala la Mondial! CLAR??? Ori vă calificaţi ori vă mâncăm cu tot cu Federaţie şi contracte şi figuri ce aveţi în cap!
Cu Piţurcă la naţională singura noastră şansă e să nu ne prezentăm la meciuri şi astfel să pierdem doar cu 3-0. Dar boul n-are de unde să aibă idei. Pentru idei îţi trebuie cap, iar Piţurcă e născut fără... 
Nu-mi rămâne decât să sper că Dumnezeu va trăznii acolo unde trebuie şi apoi să ne alegem cu un alt antrenor şi cu un alt preşedinte de Federaţie. Cu Sandu şi Piţurcă suntem ruşinea Europei, ciuca bătăilor, suntem ceea ce n-am fost niciodată în fotbal, nişte muritori de foame. Păcat...

Cornel SABOU

luni, 25 martie 2013

Desluşiri politice


Iar traversăm (de câteva zile) o perioadă de zăpăceli politice fără rost! Chiar dacă acestea nu sunt deloc plăcute la "consum", pentru că fac parte din viaţa noastră şi ne influenţează oarecum prezentul trebuie să le acordăm importanţa de rigoare. Motiv pentru care vin să desluşesc parţial lucrurile şi să le pun într-o oarecare ordine. Aşa cum v-am obişnuit, în mod imparţial, detaşat, fără patimi şi partizanate!
Au fost alegerile din PDL, furia lui Băsescu la aflarea rezultatelor, despărţirea definitivă a acestuia de tot ce înseamnă acum PDL şi în final reacţia unor USL-işti care invocă din nou suspendarea. 
Să clarificăm mai întâi ultimul lucru. Eu cred că declaraţia lui Băsescu cu privire la despărţirea de PDL este o declaraţie politică. Pentru declaraţii politice până şi cel mai pârlit parlamentar are imunitate, cu atât mai mult preşedintele! În niciun caz nu putem vorbi de o acţiune îndreptăţită de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. Asta chiar dacă declaraţia în sine a acestuia demonstrează de-acum fără nicio îndoială că Traian Băsescu a fost întotdeauna un partizan politic al PDL-ului şi n-a fost niciodată un echidistant politic, aşa cum îi impune Constituţia. Dar Constituţia spune explicit doar că preşedintele nu poate fi membru unui partid politic, ori această condiţie este împlinită. Dincolo de asta, faptul că preşedintele are simpatii politice concrete ţine de caracterul său şi va plăti (sau nu) pentru asta în simpatia publică, nu altfel. A spune deci că "se impune" o nouă suspendare pentru că acesta şi-a afirmat clar ruperea de PDL abia acum (fapt care, în opinia susţinătorilor ideii de suspendare înseamnă că Băsescu a încălcat Constituţia nefiind echidistant pe timpul mandatelor sale) e deplasat şi total nepotrivit. Băsescu, ca preşedinte, are dreptul să-i placă sau nu orice partid şi această atitudine favorizantă pentru unii nu poate fi invocată pentru o suspendare. Poate, cel mult, să-i aducă prejudicii de imagine... Dar asta e strict treaba lui!
Legat de alegerile din PDL şi victoria lui Blaga. S-au făcut multe speculaţii cu privire la ruperea PDL după acest vot şi chiar dacă înainte de alegeri concurenţii se codeau să recunoască deschis asta, acum, după consumarea votului, se vede deschis faptul că PDL se va scinda. Băsescu vrea o nouă formaţiune "de dreapta", iar partea din PDL din jurul Elenei Udrea (poate şi din jurul Monicăi Macovei) se va alătura acestei idei prezidenţiale. Din acest punct de vedere, eu cred că va fi un proiect sortit pieirii! La nivel naţional, pedeliştii sunt foarte impopulari din cauza modului defectuos în care au condus ţara. Nu există niciun posibil argument care să poată sta la baza revenirii în prim plan a PDL sau a unei mişcări noi ATÂTA VREME CÂT LA VÂRFUL ACESTOR FORŢE POLITICE SE VOR AFLA GUVERNANŢII HULIŢI AI PDL! Toţi oamenii politici de vârf ai PDL sunt nişte decedaţi politici la nivel naţional. Ei pot şi vor mai putea încă să obţină mici victorii la nivel local căci acolo multe aranjamente se pot face şi lumea poate fi prostită într-un cadru restrâns, dar asta nu se poate întâmpla la nivel naţional! În primul rând şi din cauza abordării defectuoase în mesajul public pedelist. Tot poporul ştie că pedeliştii au fost nişte corupţi, iar liderii PDL vin şi ne spun într-una că ei au greşit DOAR pentru că nu au informat suficient populaţia despre criză şi despre necesitatea luării unor măsuri specifice. Total iresponsabil! Într-un joc nebunesc de-a comunicarea, ei vin şi acum să spună că toate măsurile guvernelor PDL erau necesare, că România era în prag de colaps, că ei de fapt au salvat România tăind pensii şi salarii şi bătând manifestanţii din pieţe cu jandarmii. Nu fac decât să-şi bată alte şi alte cuie în coşciugul lor politic. E treaba lor, eu nu fac decât să constat asta...
Traian Băsescu trăieşte mai departe în lumea lui, foarte rupt de realitate. El încă nu vrea să recunoască faptul că are susţinere zero în popor şi că acum cuvântul lui nu mai contează aproape deloc! Dacă preşedintele iese acum şi cere poporului să iasă în pieţe la mari adunări populare, în lipsa susţinerii politice a unui partid şi a mobilizării pe care un partid o poate face, doar pe baza apelului lui Băsescu n-ar ieşi în pieţe decât vreo doi cerşetori şi trei babe lihnite de foame! Nimic şi nimeni altcineva! Asta este realitatea în privinţa "popularităţii" lui Traian Băsescu în an 2013! Dar el planează undeva deasupra realităţii... El încă vorbeşte convins că milioane îl urmăresc cu sufletul la gură. Mai râde încă ironic şi crede că glumele sale sunt gustate. Ar trebui cineva mai de încredere din jurul său să-i deschidă ochii!!! Să-i explice că atunci când apare la TV nouă din zece români înjură şi blastămă! Al zecelea schimbă canalul... Dacă te aşezi solid pe această realitate atunci... poate că şi acţiunile tale vor fi altele, mult mai apropiate de ce are nevoie acest popor şi nu de ce ai nevoie TU, preşedinte falimentar al României!
Atât am avut să povestesc pe tema politică actuală. Avem un PDL în prag de rupere care va dispărea cu totul în viitorul apropiat. Avem un preşedinte inconştient care încă mai visează că va construi în jurul său o mare forţă politică de dreapta. În anul 2000, cineva i-a spus lui Emil Constantinescu aşa: "Domnule preşedinte, popularitatea dvs este undeva în jurul a 1%". "Da? Şi ce-mi recomandaţi?". "Să vă retrageţi din viaţa publică, altfel veţi fi înjurat de tot poporul, tot restul vieţii dvs!"... Şi Constantinescu s-a retras. Fără să mai încerce un al doilea mandat, la care avea dreptul conform Constituţiei, fără să "reconstruiască dreapta" prin tot felul de manevre înşelătoare. Băsescu nu are această forţă. De aceea, Băsescu pe această iresponsabilitate va pieri din punct de vedere politic! Şi alături de el, în "mormânt" îi va duce pe toţi cei care-l vor urma!
Pe curând...

Cornel SABOU  

marți, 19 martie 2013

Adrian Năstase, un actor grăbit

Toată lumea ştie acum că Adrian Năstase s-a liberat din închisoare. Multă lume comentează evenimentul, iar părerile sunt frumos de împărţite :) Pesediştii (dar nu numai ei) îl aşteptau de mult şi îl primesc înapoi cu braţele deschise. Asta mi se pare firesc şi normal. Năstase le-a fost tată şi mamă mulţi ani, iar o condamnare (suspectă de influenţe politice) nu poate şterge asta. Adversarii marşează pe idealisme ieftine de genul "e un condamnat, un infractor, nu mai are ce căuta printre noi etc". Pe scena politică românească nu avem încă acei cavaleri în caracter care să-şi privească adversarul cu respect şi nobleţe, oricare ar fi acesta şi de oriunde ar veni. Poate şi pentru că politicienii noştri nu au forţă. Nu pot câştiga lupte prin duel direct, cavaleresc. De altfel, ei nici nu ies la duel, ei plătesc mercenari care să le facă treaba!
Năstase, dacă nu este încă, va deveni un fel de fenomen. Toată ţara va sta cu ochii larg deschişi pe mişcările lui. Va reveni în politică? Dacă da, de ce o va face şi când? Şi mai ales cum? Dacă va prinde din nou puterea se va răzbuna? Întrebările sunt mult mai numeroase... 
Năstase a trecut printr-o experienţă care, paradoxal, îl va ajuta mult mai mult pe viitor decât l-a ajutat vreodată pregătirea sa sau experienţa acumulată la vârful puterii. Năstase a cunoscut prăpastia, a experimentat deşertăciunea. Putem spune chiar că a cochetat cu moartea. A fost în iad la propriu, trăindu-şi o dramă în care era actor principal, iar scenariul îl scriau alţii. A supravieţuit nu doar în plan fizic. A supravieţuit cum alţii n-au avut norocul sau priceperea s-o facă. Veţi vedea în perioada următoare un alt Năstase decât aţi fost obişnuiţi. Un Năstase mai matur... Veţi spune că el a fost matur. Neah, nici nu se compară! În maturitatea sa trecută şi-a chemat adversarii să-i numere ouăle. Ăştia, neştiind de glumă, chiar au venit să i le numere. Şi la percheziţiile pe care le-a îndurat în puşcărie vă spun că lui Adrian Năstase chiar i-au fost numărate! Deci? Ce glume credeţi că va mai face acum Năstase?
Năstase nu e Becali. Becali, când a ieşit (după doar câteva zile de detenţie) se jura si pe mama si pe tata că va fi altfel, că nu va mai jigni pe nimeni etc. Aiurea. Minunea a ţinut 24 ore după care lupul tot lup, a ieşit iar la furat de oi... Năstase are alt aluat. Poate n-o să se jure pe nimic. Poate n-o să promită nimic. Poate... n-o să spună nimic sigur! Dar - dacă va fi aşa - asta nu se va întâmpla pentru că Adrian Năstase nu ştie nimic! Becali era şi este un idiot. El niciodată nu ştie ce vorbeşte. Năstase dacă tace, atunci vorbeşte mai mult decât Becali în 2 ore de emisiune la RTV! Şi Năstase dacă vorbeşte... hm, atunci vă garantez că nu de ouă va aduce vorba!
Nu pun în discuţie vinovăţia lui Năstase. O fi vinovat de multe şi n-o fi fost el pedepsit pentru toate câte le-a făcut. Nici nu mă interesează vinovăţia lui. Eu deja îl urmăresc ca fenomen social. Ca formă de manifestare a naturii! Umane! Să-l urmărim împreună şi vă garantez că va fi un film interesant :) Un alt film... Cu Adrian Năstase tot în rolul principal, dar de astă dată cu scenariul scris de el! Merită! :)

Cornel SABOU

vineri, 15 martie 2013

Mizeria din Justiţie iese la iveală: două judecătoare arestate

Ştirea este faptul că două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti au fost arestate pentru infracţiuni de corupţie! Vă prezint mai jos această ştire preluată de pe siteul Hotnews (cu prezentarea exactă a sursei) după care, la sfârşit, vin şi eu cu un mic comentariu...

Sursă ştire: 
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-14420917-judecatoarele-antonela-costache-viorica-dinu-acuzate-trafic-influenta-luare-mita-fost-arestate-preventiv.htm


Ştirea:

Antonela Costache si Viorica Dinu, judecatoare la Tribunalul Bucuresti, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, ele fiind acuzate de trafic de influenta si luare de mita pentru a interveni in cateva dosare, printre care si cel al lui Dinel Nutu, fost Staicu. Alaturi de judecatoare, au mai fost arestati preventiv alti patru inculpati - Ileana Raducan - avocat in Baroul Dolj, Marian Vasile Tudor, Angela Cirlan, Leon - Marius Neagu, iar fata de o persoana, Marian Catrin, instanta a decis cercetarea in stare de libertate. Decizia Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, anunta Agerpres.

Procurorii anticoruptie efectueaza cercetari penale fata de alti noua inculpati, pusi sub acuzare alaturi de cele doua judecatoare retinute, printre acestia si fratele lui Dinel Nutu, fost Staicu, mai multi avocati si un grefier arhivar la Tribunalul Bucuresti.
Potrivit unui comunicat al DNA remis joi, judecatoarea Viorica Dinu este acuzata de patru infractiuni de trafic de influenta, din care una in forma continuata si luare de mita, Antonela Costache, de complicitate la trafic de influenta, luare de mita si trafic de influenta, Sorin Vasilescu, grefier arhivar la Tribunalul Bucuresti, de luare de mita, complicitate la luare de mita si trafic de influenta, Costel Petre, avocat in Baroul Bucuresti, de complicitate la luare de mita si cumparare a influentei, dare de mita, sotia lui Daniela Petre, de complicitate la luare de mita, cumparare a influentei, si Marian Staicu, fratele lui Dinel Nutu, fost Staicu, de dare de mita.
In acelasi dosar, mai sunt acuzati pentru fapte similare Ileana Raducan, avocat in Baroul Dolj, Angela Cirlan, Leon - Marius Neagu, Marian Catrin, Marian Vasile Tudor.
Procurorii au dispus joi retinerea celor doua judecatoare, precum si a inculpatilor Raducan, Tudor, Catrin, Cirlan si Neagu, iar fata de Vasilescu si sotii Petre, au luat masura obligarii de a nu parasi tara pentru 30 de zile.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca, in ianuarie, inculpatul Vasilescu a primit suma totala de 5.000 de euro de la inculpatii Raducan (3.500 de euro) si Petre (1.500 euro), pentru a-si incalca atributiile de serviciu si pentru a manipula sistemul informatic de inregistrare a cauzelor penale, astfel incat cauza penala privind recursul declarat de Dinel Nutu (fost Staicu) impotriva unei incheieri de mentinere a starii de arest preventiv sa fie repartizata la un complet din care faceau parte si inculpatele Dinu si Costache, arata DNA.
In acelasi context, inculpatul Vasilescu, in baza unei intelegeri cu Antonela Costache, a pretins de la inculpata Raducan suma totala de 150.000 de euro, din care 50.000 de euro pentru sine, iar 100.000 de euro pentru judecatoare, care, la randul sau, urma sa imparta acesti bani cu ceilalti membri ai completului.
La randul sau, Viorica Dinu, prin intermediul inculpatilor Costache si Vasilescu, a acceptat promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro de catre Ileana Raducan. Totodata, pentru a determina pe judecatori sa dispuna punerea in libertate a fratelui sau, invinuitul Staicu a remis inculpatului Petre suma de aproximativ 60.000 euro: "Din acesti bani, aproximativ 10.000 euro i-a oprit pentru sine, iar aproximativ 45.000 euro i-a remis inculpatei Viorica Dinu prin intermediul sotiei sale. In plus, Daniela Petre a mai remis inculpatei Dinu aproximativ 10.000 de euro, in schimbul carora aceasta a lasat sa se creada ca isi va trafica influenta pe langa un alt judecator care facea parte din completul ce urma sa judece acest recurs. Pentru ca demersurile de punere in libertate a lui Dinel Nutu (fost Staicu) au esuat, Viorica Dinu a restituit lui Costel Petre sumele de bani primite, respectiv totalul de aproximativ 55.000 euro", sustin anchetatorii.
Sursa citata mentioneaza ca demersurile de punere in libertate a lui Dinel Nutu, esuate initial, au continuat si in cursul lunii februarie, cu prilejul judecarii unui nou recurs aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, la un alt complet: "Astfel, Antonela Costache si Viorica Dinu, prin intermediul lui Sorin Vasilescu, au acceptat promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro de catre o persoana, lasand sa se creada ca au influenta asupra judecatorilor investiti cu judecarea acestui nou recurs", se arata in comunicat.
In cursul lunii decembrie 2012, Viorica Dinu, cu ajutorul celeilalte judecatoare, a primit de la mai multe persoane suma de 32.500 euro si, totodata, a acceptat promisiunea remiterii ulterioare a inca 15.000 euro, lasand sa se creada ca are influenta asupra magistratilor de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru a-i determina sa pronunte hotarari favorabile in trei cauze penale.
In noiembrie anul trecut, inculpatii Cirlan si Neagu, cu ajutorul inculpatului Tudor, au pretins si primit de la mai multe persoane aproximativ 60.000 euro, prevalandu-se de influenta pe care Viorica Dinu sustinea ca o are asupra colegilor sai judecatori de la Tribunalul Bucuresti, precum si asupra magistratilor de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru a-i determina sa pronunte hotarari favorabile in mai multe cauze penale.
"Din banii primiti, inculpatii Cirlan si Neagu au remis inculpatei Dinu suma de aproximativ 11.500 de euro in scopul mentionat. La randul sau, Viorica Dinu a acceptat promisiunea oferirii a inca 20.000 de euro din totalul de 60.000 de euro", a mai precizat DNA.
In februarie anul curent, Angela Cirlan, cu ajutorul inculpatului Neagu, a pretins si primit de la o persoana denuntatoare suma de 11.000 euro si de la inculpatul Catrin suma de 15.000 euro, lasand sa se creada ca are influenta asupra judecatorilor din cadrul Tribunalului Bucuresti, pentru a-i determina sa dispuna punerea in libertate a unei persoane arestate preventiv, insa, avand in vedere ca demersurile au esuat, aceasta a restituit suma.
Sectia pentru judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a incuviintat, miercuri, perchezitia corporala, domiciliara si informatica, precum si retinerea si arestarea preventiva a celor doua judecatoare, iar ulterior a decis suspendarea acestora din magistratura ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale.


Comentariu:

Eu scriu aici, pe blogul acesta, de câţiva ani că principala problemă a României este calitatea slabă, coruptă a Justiţiei! Atâta vreme cât avem o justiţie percepută pe bună dreptate ca fiind coruptă şi/sau incompetentă nu mai putem sub nicio formă să discernem corect valorile societăţii.Vom avea infractori adevăraţi care scapă şi conduc apoi instituţii importante ale statului impunând legea lor mafiotă la nivel statal şi vom avea oameni nevinovaţi (sau luptători pentru dreptate) transformaţi în mod abuziv în infractori pentru ca destinele mafioţilor scăpaţi să nu fie deranjate.
Neavând o justiţie dreaptă, nu vom avea dreptate socială şi neavând această dreptate vom permite dezvoltarea celor mai întunecate specimene omeneşti în detrimentul celor mai curate şi competente. 
Pentru ca justiţia să devină ceea ce este acum doar prin definiţie este necesară o operaţie "chirurgicală" care să extragă din sistem partea infectată. DNA încearcă să facă acest lucru, iar cazul celor două judecătoare arestate acum este un pas important, însă nu este pasul decisiv! Pentru că şi în cazul acesta JUSTIŢIA se va face de fapt prin... judecători! Cei care vor judeca destinul judecătoarelor arestate vor fi tot judecători corupţi sau vor fi judecători drepţi, corecţi, cinstiţi? probabil, pentru că acest caz a explodat public la un nivel fără precedent, nu va îndrăzni nimeni să se mai murdărească pentru a intervenii pe căi necinstite în favoarea lor. Vă rog însă să remarcaţi din conţinutul ştirii faptul că pe lângă cele două judecătoare au fost implicate în activitatea infracţională şi alte persoane, respectiv avocaţi şi grefieri! Fapt care demonstrează alt lucru pe care eu l-am reclamat ani la rând şi anume că în acest spaţiu justiţiar corupt funcţionează în cârdăşie fiecare element component: judecător, avocat, procuror, grefier etc... 
Exemplele sunt bune pentru spaţiul public şi DNA merită încă o dată felicitat şi încurajat să extindă lupta asta pe cuprinsul întregii ţări, căci elemente corupte în sânul justiţiei există peste tot în ţară, inclusiv în Baia Mare sau Maramureş!
Ascultând ceea ce vorbeau judecătoarele în înregistrările făcute de DNA îmi dau seama încă o dată de ce Dan Voiculescu (ca un exemplu ales la întâmplare) şi-a dorit atât de mult să fie judecat la Tribunalul Bucureşti şi nu la ÎCCJ! Judecătoarea Viorica Dinu , arestată azi, este cea care se ocupa de dosarul lui Dan Voiculescu, ea urmând să dea o sentinţă în această cauză pe data de 20 martie! De asemenea, îmi amintesc că Gigi Becali, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare de ICCJ, fusese anterior achitat de instanţa Tribunalului Bucureşti care l-a considerat nevinovat! Şi exemplele ciudate ar putea continua... Să sperăm însă că în mod real va continua ancheta DNA şi că din cercetările care vor fi făcute vor fi documentate mai multe cazuri de corupţie petrecute în trecut!

Cornel SABOU

joi, 7 martie 2013

Iresponsabilul Cătălin Cherecheş

Un articol postat azi pe facebook de un coleg din presa locală mi-a atras atenţia deşi e vorba de un material vechi de aproape o lună. O să-l reproduc aici pentru că mi se pare interesantă informaţia prezentată acolo şi mai ales concluzia care se poate trage din aceste informaţii.

Articol: DEZVĂLUIRI ŞOCANTE DESPRE DATORIILE PRIMĂRIEI BAIA MARE – DE CE A FOST OPRITĂ EMISIUNEA ”DEZBATEREA ZILEI CU ROMEO DOBOCAN” LA EMARAMUREŞ TV

Sursa: izpenal.ro

Text:


În cursul zilei de astăzi 13.02.2013, Romeo Dobocan urma să prezinte în emisiunea pe care o are (sau probabil o avea până astăzi) la postul EmaramureşTV, datoriile Primăriei Baia Mare precum şi locurile unde au ”plecat” câteva sute de miliarde de lei vechi. Ghinion pentru realizatorul TV, care s-a trezit că în urma schimbării de zilele acestea a acţionariatului postului de televiziune s-a instalat şi... cenzura.
Astfel că, Romeo Dobocan  nu a mai fost lăsat să intre în direct, fiind nevoit în acelaşi timp să-şi trimită acasă cei doi invitaţi, jurnaliştii de investigaţii Ananei Gagniuc şi Gheorghe Gligan. Pretextul pentru care nu mai are loc emisia? S-a “stricat” brusc mixerul video după ce Dobocan a spus în cadrul buletinului de ştiri ce dezvăluiri urmează să facă!!!
Vă prezentăm noi lista care i-a fost interzis să o facă publică lui Romeo Dobocan, iar în zilele care urmează o să venim cu informaţii suplimentare despre firmele care au „păpat” bugetul Municipiului Baia Mare, ajungându-se în situaţia de a se apela la împrumuturi bancare de către primărie pentru a putea îndestula foamea celor câteva firme ”arondate” municipalităţii.
Puteţi urmări mai jos fabuloasele sume care au fost alocate unor lucrări aproape inexistente, 34 437 000 RON pentru peticirea străzilor din Baia Mare doar în 2012, adică trei sute patruzeci şi patru de miliarde de lei vechi. Asta în condiţiile în care, la finele anului 2012, Primăria Baia Mare avea datorii de peste o sută şaptezeci de miliarde de lei vechi, mai exact de 17 626 392, 43 RON.
Ei bine, în condiţiile menţionate mai sus, chiar dacă a nins foarte puţin, doar spre deszăpezire au mers peste trei zeci de miliarde lei vechi, iar salubrizarea i-a costat pe băimăreni nici mai mult nici mai puţin de o sută de miliarde lei vechi, iar îngrijirea spaţiilor verzi treizeci de miliarde de lei vechi. Sumele sunt mult peste prestaţia lucrărilor dacă este să luăm în calcul costurile mult mai mici a unor oraşe care au chiar şi de trei ori mai mare numărul de locuitori decât Baia Mare.


documenthttp://www.izpenal.ro/index.php/component/content/article/10-deschidere-pagina/218-dezvluiri-ocante-despre-datoriile-primriei-baia-mare--de-ce-a-fost-oprit-emisiunea-dezbaterea-zilei-cu-romeo-dobocan-la-emaramure-tv

Aşadar, plecând de la aceste date putem spune că primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, nu face decât să ne vândă gogoşi! Zeci de milioane de RON cheltuite aiurea de primăria lui Kake pentru "străzi" deşi acestea arată la fel ca în toţi anii trecuţi. Singura deosebire este că bugetul local arată mai subţiat cu cele câteva zeci de milioane RON cheltuite pentru... nimic!
Când mă gândesc cât efort face acest primar incapabil să ne demonstreze că el e activ deja mă doare capul. Asemenea documente ne demonstrează ce face el cu adevărat: cheltuieşte iresponsabil banul public!
În rest... nu mă uit la emmTV şi nu ştiu care este soarta lui Romeo Dobocan, dar ştiu că mai multe persoane m-am contactat zilele astea să-mi spună dacă ştiu că primarul Cătălin Cherecheş a cumpărat postul "emmTV" ca să nu mai fie criticat acolo de orice jurnalist. O fi adevărat, n-o fi???

Cornel SABOU

miercuri, 6 martie 2013

Mihai Stănişoară, un infectat de putere


Ştirea:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că democrat-liberalul Mihai Stănişoară se va înscrie în PNL. Acesta este cel de-al doilea transfer făcut de PNL din tabăra democrat-liberalilor, după ce anul trecut Sorin Frunzăverde a ales să se alăture echipei lui Crin Antonescu. Liderul PNL a anunţat că va propune ca Mihai Stănişoară să devină vicepreşedinte al PNL, cu atribuţii în zona politicilor de securitate naţională.


Concluzia: Stănişoară nu a fost oricine în PDL, partidul pe care l-a părăsit azi ca să ajungă din nou în barca puterii, la PNL. În perioada 2000 - prezent acesta a fost de patru ori ales parlamentar din partea PDL (sau PD, cum s-a numit acest partid în trecut). Conform http://ro.wikipedia.org, "La data de 15 martie 2007, Stănişoară a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, îndeplinind şi funcţia de membru în CSAT, iar din 22 decembrie 2008 a îndeplinit funcţia de ministru al apărării naţionale în guvernul Emil Boc." De profesie este inginer mecanic...
Această surprinzătoare mişcare politică nu poate fi comparată cu traseismul unui simplu consilier local sau a unui primar din nu ştiu ce localitate care vrea să obţină de la Guvern mai mulţi bani pentru localitatea sa. Traseismul lui Stănişoară ne demonstrează că în partidele politice româneşti (la vârful acestor partide) nu avem lideri consecvenţi, cu caracter politic solid. Stănişoară nu este decât un infectat de putere. După ce a stat vreo 10 ani la puterea statului îndeplinind diverse funcţii importante la cel mai înalt nivel (din partea PDL), el s-a trezit acum că este în opoziţie şi că viaţa trece degeaba...  Fără să mai conteze în peisajul naţional al puterii, fără să mai aibă cuvânt greu de spus în afacerile statului, fără nimic, doar cu votul lui anemic din Parlament. Un asemenea individ nu putea să accepte asta! Un bolnav de putere, egoist şi oportunist, n-a pregetat o clipă să-şi vândă vechii colegi şi tot ce a "muncit" vreme de 16 ani în PDL ca să fie din nou luat în cărţi la nivel înalt. Ce mă revoltă pe mine mai mult e faptul că acest individ cu caracter jegos va reprezenta din nou interesele României! Ce tupeu ordinar poate să aibă acest Stănişoară să vorbească acum ca şi un liberal după ce ani la rând a dat de pământ cu liberalii şi cu Crin Antonescu, pe care l-a făcut în toate felurile! Şi acest ordinar politic va reprezenta interesele mele şi-ale tale într-o funcţie care-i va fi dăruită de Antonescu de parcă dă funcţiile astea de la mamă-sa de acasă!
Păcat... Eu să fii fost în locul preşedintelui liberal i-aş fi dat un şut în fund lui Stănişoară atunci când acesta a cerut să fie primit în PNL. "Du-te-n puii mei şi roade-ţi unghiile în opoziţie că ai fost ministru în cabinetul care a nenorocit România şi pe care eu l-am combătut!" Asta ar fi trebuit să-i spună Antonescu. Dar Antonescu, un alt bolnav de putere, e rupt de realitate. Are peste 70% din Parlament la mâinile lui, are Guvernul lui Ponta şi o grămadă de miniştri, are mii de primari şi consilieri în toată ţara şi el, iresponsabilul, se murdăreşte cu fosile politice ca şi Mihai Stănişoară! Probabil e adevărat ce se spune, că Masoneria sau altă grupare ocultă a ordonat acest transfer pentru că un om corupt de o putere ocultă nu poate fi abandonat într-o poziţie inactivă. De aceea, în loc să se conceapă alte acţiuni complicate de corupere a unor oameni politici care sunt noi în prim-planul puterii se apelează la cei vechi, care dormitează în opoziţie, în bărcile scufundate ale PDL... Nu-i nimic, ştiu că şi asta va fi una din loviturile pe care USL şi le trage singură. Este deja o piatră de moară pe care şi-a atârnat-o de gât. În câţiva ani, având la bază o asemenea "politică", USL se va autodistruge lăsând probabil loc pe scenă unei forţe politice noi care să nu mai lucreze în pagubă şi mereu în dezavantajul omului de rând. Asta e...

Cornel SABOU

Despre România altfel...

Am găsit azi în arhiva mea acest text scris mai demult. Am ezitat să-l public, poate pentru că m-am gândit că nu va fi acceptat sau înţeles de publicul meu. Am vorbit (scris) despre România altfel... Îl public acum, poate pentru că vreau să rămână ca reper şi aducere aminte pentru viitor sau poate nu ştiu de ce! :)

Vreau să scriu acum ALTFEL despre România pe care o înjurăm toţi, aproape zilnic, din cauza apucăturilor negative instalate în popor şi manifestate din plin (tot zilnic) între şi printre Carpaţi. Nu, nu vreau să fac apologia trecutului glorios, dar voi face referiri la trecut. Nu vreau nici să repet numele "grele" din istorie, inventică, ştiinţe sau sport şi nici să (re)afirm primatul omenirii în spaţiul dacic. Nu o să invoc credinţe străbune, sacrificii sau valori româneşti autentice. Nu... Şi pentru că deja v-am spus ce NU o să fac, să vedem ce vreau de fapt să spun!
Vreau să spun că România NU îşi merită din plin toate calificativele mizerabile care i se pun azi în cârcă! Poate părea absurd acest lucru pentru că pentru fiecare "acuzaţie" există "probe" concrete. În România toată lumea fură, toţi sunt corupţi, este sărăcie extremă, este proslăvită nemunca, lenea, laşitatea etc. Da, e adevărat, nu neg asta. Dar...
Cum am ajuns noi aici??? De ce am ajuns noi, românii, lideri mondiali în tot ce e rău? De ce fugim justificat de România şi găsim tot ce e bun în alte locuri, străine de noi? Hai să ne întoarcem puţin la cauze căci acolo găsim mai mult decât un simplu răspuns!
Aproximativ 90% din timpul istoriei noastre cunoscute noi, românii, am fost sclavii altora! Am fost (pe bune!) subjugaţi, dominaţi, conduşi, executaţi, nedreptăţiţi, alungaţi, furaţi, ucişi, batjocoriţi. De către cine? De către toate aceste popoare spre care fugim azi. De către unguri, turci, nemţi şi austrieci, de ruşi, mă rog, cam de toate Imperiile din zonă!
Nu a existat vreun RĂU pe pământ care să nu fie experimentat pe pielea noastră, ca popor. Imperiile moderne (SUA, Marea Britanie, Franţa etc) ne-au trădat şi vândut ca pe-o marfă când, în 1945, ne-au lăsat pe mâna comuniştilor ruşi. Aşadar, dacă tot răul din lume a rămas concentrat în spaţiul românesc, asta este şi din cauză că tot acest rău a venit importat gratis de la aceste popoare, astăzi moderne şi dezvoltate ca civilizaţie. 
Nu există pe lume fărădelegi mai mari decât cele săvârşite de aceste popoare europene contra românilor şi spun asta bazat pe dovezi istorice reale! Românii, care n-au vrut nimic, de la nimeni, care n-au râvnit la altceva decât să fie lăsaţi în pace, au fost maltrataţi, duşi şi ţinuţi în sclavie secole de-a rândul pentru singura vină că erau mai puţini decât Imperiul vecin, pentru că erau mai slabi, mai toleranţi, mai "cuminţi"! În timpul acesta românii au muncit! Pe munca lor de secole şi-au clădit imperiile multe din "valorile" lor actuale. Şi pe munca românilor aceste Imperii au progresat spre ceea ce sunt azi, ca popoare civilizate! Nu ne-am "ridicat", nu am "evoluat" pentru că eram prea preocupaţi, ca popor, să supravieţuim! Şi pentru că toţi aceşti civilizaţi ai lumii moderne ne-au jefuit la propriu de tot ce aveam noi mai scump, mai preţios, atât în plan economic cât şi în plan cultural sau administrativ-politic. 
Acesta a fost un preambul. Nu vreau să mai insist pe argumentul istoric, dar vreau să ştim de unde plecăm, cu ce moştenire (nu doar genetică!) venim azi, în mileniul III, ca să pretindem naţiunii supravieţuitoare să se manifeste ca şi cum ar fi fost secole şi milenii anterioare o naţiune imperială, dominatoare! Nu putem fi decât ceea ce suntem prin "naştere", prin creştere şi "educaţie", prin formare în timp. Nu putem privii semeţ spre întreaga lume când timp de două milenii am fost slugile acestei lumi! Nu putem înfrunta o civilizaţie ridicată pe spatele robiei noastre cu armele slugii eliberate (în sfârşit!)! Privind aşa lucrurile, ar fi înţelept să ne înţelegem trecutul, de fapt tragedia, boala şi mizeria în care am colcăit, nu trăit, atâta amar de timp. 
În acest context, ce poţi să ceri ţăranului răsculat şi eliberat? N-are "şcoala" democraţiei, n-are asimilate încă integral valorile umaniste moderne, de fapt nici nu prea ştie ce e acela modernism! Ce filosofi autentici şi de răspândire mondială am dat noi lumii? Ce curente de gândire au "inventat" românii? Când au avut ei timp să gândească la scara filosofiei vieţii sau dezvoltării sociale eficiente? Am avut "evadaţi" geniali care au străpuns pătura largă a mediocrităţii şi au "explodat" prin genialitatea lor, motiv pentru care îi venerăm, dar nu putem vorbi de generaţii! N-am avut în toată istoria noastră românească nici măcar O GENERAŢIE liberă de la cap la coadă!
Să ne întoarcem la ziua de azi. E corect că avem o viaţă, nu mai multe şi e sănătos să ne dorim s-o trăim cât mai bine, cât mai frumos şi fericit. Şi mergem acolo unde acest TOT benefic există de secole sau de decenii. Acolo unde se trăia acum o sută de ani cum se trăieşte în România acum. Sau poate mult mai departe în timp... Românii merg "afară" ca să muncească pentru că NU AU TIMP să aştepte în ţară o dezvoltare sănătoasă a democraţiei şi bunăstării. Ştiu că viaţa e scurtă şi ne-am dori să trăim ACUM bine, nu peste alte zeci, sute de ani!  Dar pentru ca să creşti de la ZERO la infinit nu poţi să sari etapele...
România îşi trăieşte azi durerea naşterii din nou, trece prin chinurile refacerii şi aşezării în normal. Plăteşte un preţ greu pentru asta. Plăteşte prin sărăcie, printr-o clasă politică general coruptă, prin conducători iresponsabili, prin injustiţie şi multe altele asemănătoare prin gravitate. Dar era FIRESC să se întâmple astfel! Nu poţi cere unui dezhidratat, unui muritor de foame ce abia învaţă să mănânce cu furculiţa să câştige o cursă de 100 m împotriva campionului mondial! Staţi puţin... Noi încă ÎNVĂŢĂM ce înseamnă democraţia pentru că habar n-avem ce e asta şi cu ce se mănâncă. Uniunea Europeană vine mereu şi ne învaţă, ne dă reguli, ne induc principii moderne, iar noi ne uităm la toate astea cu ochii mari şi nedumeriţi! Încă învăţăm... 
În tot răul ăsta care compune viaţa din România, binele este dat de evoluţie. Am pornit de la sub zero şi acum poate abia am intrat pe plus. Am creat instituţii europene, am inclus câteva din principii şi am încercat să respectăm câteva reguli. Trebuie să ne obişnuim cu astea, iar asta cere timp! Nu infinit, dar suficient pentru ca regula europeană să devină obişnuinţă, pentru ca timpul să cimenteze în România bunăstarea. Nu voi prinde poate în timpul meu o Românie cu adevărat modernă, dar cel puţin ŞTIU de ce şi am posibilitatea să aleg în cunoştinţă de cauză. Rămân aici şi mai pun şi eu o pietricică la construcţia viitoarei Românii sau n-am timp pentru asta şi plec să-mi trăiesc traiul? Oricare din variante este corectă dacă o aleg eu, liber de constrângeri şi conştient de urmări. 
Pe final, ca o concluzie, am să vă spun aşa: dacă România nu a murit când era sub talpa imperiilor şi când românul nu avea voie nici să-şi ridice privirea din pământ atunci cu siguranţă nu va muri nici acum, când istoria ne dă o şansă! Şi atunci când şansa asta va fi valorificată de români autentici, responsabili şi care să nu poarte în caracter reflexe de slugă şi sclavie, atunci România va deveni ceea ce acum doar în vise este, un tărâm binecuvântat cu tot ce este mai frumos, cu oameni şi bunăstare, cu un popor curat şi curăţit de blestemele istoriei trecutului. 

Cornel SABOU

Cei mai bogaţi oameni din lume


2013 - Top 10 miliardari în lume

1. Carlos Slim 73.0 miliarde$ 73 ani (Mexic) - Telmex, América Móvil, Grupo Carso
2. Bill Gates 67.0 miliarde$ 57 ani (SUA) - Microsoft
3. Amancio Ortega 57.0 miliarde$ 76 ani (Spania) - Inditex Group
4. Warren Buffett 53.5 miliarde$ 82 ani (SUA) - Berkshire Hathaway
5. Larry Ellison 43.0 miliarde$ 68 ani (SUA) - Oracle Corporation
6. Charles Koch 34.0 miliarde$ 77 ani (SUA) - Koch Industries
7. David Koch 34.0 miliarde$ 72 ani (SUA) - Koch Industries
8. Li Ka-shing 31.0 miliarde$ 84 ani (Hong Kong/ Canada) - Cheung Kong Holdings
9. Liliane Bettencourt 30.0 miliarde$ 90 ani (Franţa) - L'Oréal
10. Bernard Arnault 29.0 miliarde$ 63 ani (Franţa) - LVMH Moët Hennessy • Louis Vuitton


În anul 2011, la nivel mondial erau doar doi români recunoscuţi ca fiind miliardari în dolari. Este vorba despre Dinu Patriciu, cu o avere estimată atunci la 2,2 miliarde dolari şi Frank Timiş, cu o avere de 1,1 miliarde dolari în 2011. 

În clasamentul şefilor de stat cu cea mai mare avere, se detaşează Regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, cu 30 miliarde dolari. El este urmat de Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah (20 miliarde dolari) şi de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz Al Saud (18 miliarde dolari). Din listă mai fac parte premierul chinez Wen Jiabao (2,7 miliarde dolari), preşedintele statului Chile, Sebastián Piñera (2,4 miliarde dolari), prinţul de Monaco, Albert II (1 miliard dolari) şi regina Marii Britanii, Elizabeth II (450 milioane dolari).  

Lista celor mai bogate femei din lume o are în frunte pe Gina Rinehart (59 ani, Australia) 30,6 miliarde; urmează Christy Walton (64 ani, SUA) 25,3 miliarde; Liliane Bettencourt (90 ani, Franţa) 24 miliarde; Alice Walton (63 ani, SUA) 23,3 miliarde. 

În Top-ul ţărilor cu cei mai mulţi miliardari în dolari conduce detaşat SUA cu 425 persoane, urmează Rusia cu 96 persoane, China 95 şi Germania 55. Cifrele sunt pentru anul 2012, dar după cele mai recente estimări acestea au crescut considerabil în 2013, China trecând cu mult de suta de oameni miliardari!