Primesc în ultimul timp tot mai multe reclamaţii de la deţinuţii închişi în Penitenciarul Baia Mare. Reclamaţiile privesc unele presupuse abuzuri săvârşite de ofiţerii unităţii, îndeosebi de ofiţerul Bogdan Neagoş. Eu, recunosc, de o vreme am ignorat acest gen de subiecte întrucât (fapt uşor de înţeles) eram cam sătul de temele penitenciare. Nu o să insist nici acum pe detaliile acestor reclamaţii, dar rog conducerea penitenciarului să tempereze acţiunile scăpate de sub control ale unor ofiţeri de acolo. Eu resping argumentaţii de genul "X e infractor, interlop, periculos etc şi merită să fie călcat în picioare". Legea nu vă dă dreptul, domnilor, să-i călcaţi în picioare pe deţinuţi! Pe de altă parte, eu ştiu că acest ofiţer, Bogdan Neagoş, este folosit de alţi ofiţeri, de la comanda unităţii, pentru a provoca deţinuţii. Neagoş avea prostul obicei să acţioneze fără să-i pese de ce zice legea bazându-se în tot ceea ce face pe acoperirea care vine de la comandă. Astfel, multe abuzuri sunt muşamalizate şi oamenii închişi acolo îşi strigă în pustiu disperarea!
Domnilor, eu sunt asemeni ursului aflat în hibernare. Acesta stă în bârlogul său liniştit până îl tot hârâie cineva şi îl sileşte să iasă de acolo. Când iese, ursul vânează tot ce-i apare în cale!
Acesta nu a fost un avertisment ci este o rugăminte!
Cu respect,
Cornel SABOU
sâmbătă, 31 martie 2012
vineri, 30 martie 2012
Vai de capul lor, liberali!
Sorin Frunzăverde a anunţat că 38 de primari PDL din Caraş Severin îl vor urma în PNL! Emil Boc disperă şi fuge în Caraş Severin. Antenele lui Voiculescu prezintă mişcarea ca pe o mare victorie a opoziţiei. B1TV dimpotrivă, îi declară pe cei care pleacă din PDL TRĂDĂTORI! Asta n-am înţeles-o. Adică o înţeleg, dar o resping în acelaşi timp. Când spui despre un om că e "trădător" te referi cu siguranţă la faptul că omul acela te-a trădat pe TINE, a trădat interesul TĂU la care a fost şi el cândva parte! Pentru PNL, Frunzăverde nu e un trădător, ci un erou! Trădător e doar pentru PDL, pentru că de acolo a plecat. Să vii tu, televiziune, şi să-l faci toată ziua pe Frunzăverde "trădător" e o acţiune care te demască! Spui, poate fără să vrei, că Frunzăverde a trădat ECHIPA TA şi te dai astfel de gol că eşti de partea PDL! În fine, greşeli de diletanţi...
Am mai spus-o şi o repet. Din punct de vedere legal, un om poate fi în câte partide vrea! Despre "moralitatea" traseismului politic e greu să discutăm într-o societate care NU ARE REPERE MORALE! Îmi demonstraţi voi contrariul? Ce repere morale avem? NICIUNUL! Deci moralitatea traseelor politice a relativă. Privită dintr-o parte, migraţia e condamnabilă, din altă parte e de preferat în locul unei stagnări falimentare în plan politic şi/sau administrativ. Închei aici subiectul moralităţii actului de a te transfera în alt partid.
Altceva îmi demonstrează mie acţiunile astea de "transfer" politic în masă. Îmi demonstrează că sloganul strigat în pieţe de românii protestatari din ianuarie 2012 ("PDL şi USL aceiaşi mizerie") e unul real, adevărat şi confirmat! În Caraş Severin, dacă aceşti 38 de primari vor câştiga alegerile se va spune că "opoziţia a câştigat alegerile" deoarece candidaţii vor fi acum din partea PNL, dar în REALITATE puterea locală din Caraş Severin va fi şi în următorii 4 ani exact aceiaşi ca în ultimii patru ani!!! ASTA e mizeria care uneşte în interese deopotrivă puterea şi opoziţia actuală, PDL şi USL. Asta este DOVADA mizerabilităţii actului politic, care invocă o "schimbare" ce nu există în realitate. Aici este cheia dezastrului social şi economic din România!
Traseismul va continua până la alegeri în toată ţara. Vor fi ACEIAŞI oameni care au condus şi până acum şi care îşi schimbă haina ca să conducă şi pe viitor, revenind la putere pe valul "schimbării puterii"! Ok, nu sunt căpos până peste poate. Pot să înţeleg că printre oamenii care migrează sunt şi gospodari foarte buni, primari iubiţi de locuitori sau măcar respectaţi. Dată fiind realitatea din România, ca primar, dacă nu eşti afiliat politic la partidul de la putere nu primeşti timp de patru ani nici un ban de la guvern, drept urmare nu vei fi decât un primar "femeie de serviciu" care face curăţenie în oraş şi atât! Şi totuşi, vin şi spun, dacă ar exista în viaţa asta politică o competiţie autentică, reală a VALORILOR atunci asemenea mişcări, indiferent dacă sunt morale sau nu, nu ar mai putea avea loc. PNL ar putea să-i spună lui Frunzăverde "nu ne trebuie, măi, primarii tăi din PDL pentru că avem noi candidaţi mai buni, oameni valoroşi care sunt capabili să câştige alegerile!". Nu e cazul, pentru că PNL NU ARE! Ce nu are? Nu are oamenii ăia care să fie mai buni decât primarii în exerciţiu, de orice culoare ar fi aceştia! PNL e un partid slab, la fel ca PSD! Creşte pe un curent general de nemulţumire faţă de PDL, acumulând anti-voturile oamenilor şi nu PREFERINŢELE lor. Mai mult, sondajele îi creditează pe cei din USL cu peste 50% intenţii de vot. Vă daţi seama cât de slabi pot să fie liberalii ăştia dacă nici pe un val de peste 50% procente în sondaje nu au curajul să candideze împotriva primarilor actuali din PDL cu proprii candidaţi PNL!!! Vai de capul lor, pentru că de al nostru va fi "vai" după ce vor fi ei (re)aleşi...
Cu respect,
Cornel SABOU
Am mai spus-o şi o repet. Din punct de vedere legal, un om poate fi în câte partide vrea! Despre "moralitatea" traseismului politic e greu să discutăm într-o societate care NU ARE REPERE MORALE! Îmi demonstraţi voi contrariul? Ce repere morale avem? NICIUNUL! Deci moralitatea traseelor politice a relativă. Privită dintr-o parte, migraţia e condamnabilă, din altă parte e de preferat în locul unei stagnări falimentare în plan politic şi/sau administrativ. Închei aici subiectul moralităţii actului de a te transfera în alt partid.
Altceva îmi demonstrează mie acţiunile astea de "transfer" politic în masă. Îmi demonstrează că sloganul strigat în pieţe de românii protestatari din ianuarie 2012 ("PDL şi USL aceiaşi mizerie") e unul real, adevărat şi confirmat! În Caraş Severin, dacă aceşti 38 de primari vor câştiga alegerile se va spune că "opoziţia a câştigat alegerile" deoarece candidaţii vor fi acum din partea PNL, dar în REALITATE puterea locală din Caraş Severin va fi şi în următorii 4 ani exact aceiaşi ca în ultimii patru ani!!! ASTA e mizeria care uneşte în interese deopotrivă puterea şi opoziţia actuală, PDL şi USL. Asta este DOVADA mizerabilităţii actului politic, care invocă o "schimbare" ce nu există în realitate. Aici este cheia dezastrului social şi economic din România!
Traseismul va continua până la alegeri în toată ţara. Vor fi ACEIAŞI oameni care au condus şi până acum şi care îşi schimbă haina ca să conducă şi pe viitor, revenind la putere pe valul "schimbării puterii"! Ok, nu sunt căpos până peste poate. Pot să înţeleg că printre oamenii care migrează sunt şi gospodari foarte buni, primari iubiţi de locuitori sau măcar respectaţi. Dată fiind realitatea din România, ca primar, dacă nu eşti afiliat politic la partidul de la putere nu primeşti timp de patru ani nici un ban de la guvern, drept urmare nu vei fi decât un primar "femeie de serviciu" care face curăţenie în oraş şi atât! Şi totuşi, vin şi spun, dacă ar exista în viaţa asta politică o competiţie autentică, reală a VALORILOR atunci asemenea mişcări, indiferent dacă sunt morale sau nu, nu ar mai putea avea loc. PNL ar putea să-i spună lui Frunzăverde "nu ne trebuie, măi, primarii tăi din PDL pentru că avem noi candidaţi mai buni, oameni valoroşi care sunt capabili să câştige alegerile!". Nu e cazul, pentru că PNL NU ARE! Ce nu are? Nu are oamenii ăia care să fie mai buni decât primarii în exerciţiu, de orice culoare ar fi aceştia! PNL e un partid slab, la fel ca PSD! Creşte pe un curent general de nemulţumire faţă de PDL, acumulând anti-voturile oamenilor şi nu PREFERINŢELE lor. Mai mult, sondajele îi creditează pe cei din USL cu peste 50% intenţii de vot. Vă daţi seama cât de slabi pot să fie liberalii ăştia dacă nici pe un val de peste 50% procente în sondaje nu au curajul să candideze împotriva primarilor actuali din PDL cu proprii candidaţi PNL!!! Vai de capul lor, pentru că de al nostru va fi "vai" după ce vor fi ei (re)aleşi...
Cu respect,
Cornel SABOU
Dosul feţei politicianiste
Îmi aduc aminte de o emisiune TV locală dintr-o campanie electorală desfăşurată acum mulţi ani. Era o confruntare între câţiva candidaţi şi politicienii invitaţi care se "dădeau" foarte decenţi şi inteligenţi pe ecran. Într-o pauză publicitară, realizatorii emisiunii au lăsat camerele să funcţioneze filmând pe ascuns discuţiile "off record". Ulterior, după terminarea alegerilor, într-o emisiune care se dorea interesantă, postul TV local a difuzat înregistrarea respectivă arătându-le telespectatorilor ce şi cum discutau politicienii atunci când nu se ştiau filmaţi. Ei bine, lumea a fost de-a dreptul şocată să constate că decenţii care vorbeau elevat în direct se înjurau ca la uşa cortului când nu ştiau că sunt filmaţi! Că inteligenţii pretenţioşi care promovau programe de campanie când se transmitea emisiunea erau exemple vii de prostie şi incompetenţă când lăsau garda jos şi vorbeau în pauzele publicitare. Adevărul e că mie, atunci, mi-a fost oarecum greu să înţeleg starea de surprindere a telespectatorilor. Pentru că eu îi cunoşteam pe politicienii ăia în mod direct, din viaţa reală şi ştiam cum se comportă şi cum vorbesc. Pentru mine, conţinutul acelor filmări "ascunse" nu avea nimic nou sau şocant, ba chiar mă plictisea... Apoi, după un timp, mi-am dat seama de fapt cât de amplă este manipualrea asta pe care noi, presa, o gestionăm poate fără să ne dăm seama! Am înţeles că într-un fel NOI suntem cei mai responsabili pentru faptul că ţara asta a ajuns să fie condusă de toate leprele astea umane. Pentru că noi îi ştim pe ăştia exact cum ei sunt, cu toate mizeriile lor şi totuşi îi prezentăm în materialele noastre publice doar aşa cum vor EI să apară, adică mincinos, perfid, înşelător! Le dăm ocazia să se manifeste, să mintă, să ducă de nas poporul cu promisiuni deşarte în care nici măcar ei nu cred! Noi ştim că ei mint chiar din recunoaşterile lor pentru că EI ni se destăinuie "complice" după emisiuni de genul ăsta cerându-ne părerea ("cum am fost? am mai punctat ceva? tu ce zici? aia am băgat-o bine, aşa-i? cred că a prins...etc"), dar noi ignorăm aspectul şi ne vedem mai departe de ale noastre. Păcat. Poate ar fi trebuit să fim mai puţin complici cu mafioţii ăştia fără scrupule şi Dumnezeu. Poate ar fi trebuit să îi dăm în vileag mai des, aşa cum v-am spus că a fost emisiunea aceea care a arătat publicului cum sunt ei în viaţa lor reală, ne-"fardaţi" de prefăcătoria transmisiunilor Live!
Dan Diaconescu încearcă acum un demers de genul acesta pe OTV. De câteva zile el povesteşte experienţele personale pe care le-a avut cu puternicii politici ai trecutului şi prezentului. Vorbeşte despre acele experienţe care, de regulă, rămân ascunse ochiului public, dar pe care fiecare ziarist le are. Îi expune pe politicienii cu care a avut contact aşa cum sunt ei, mincinoşi, perfizi, laşi, beţivi, afemeiaţi, obsedaţi, avari. Recunoaşte chiar înţelegerile pe care le-a avut cu unii dintre ei pentru bani sau alte avantaje. E un demers extrem de sănăros pentru viaţa publică. Ceva de genul ăsta îmi propun să fac şi eu în campaniile electorale de anul acesta cu politicienii maramureşeni. Să îi dezbrac de imaginea lor falsă şi să îi prezint aşa cum sunt, prin prisma experienţei mele cu ei, a contactelor avute pe parcursul celor 17 ani de când fac eu presă. Vor fi dezvăluiri în premieră (pe plan local) şi îmi dau seama că vor fi extrem de gustate de public. Voi adăuga la ceea ce am experimentat eu alături de ei şi alte informaţii despre care sunt absolut sigur chiar dacă nu am fost eu martorul direct al întâmplărilor respective. Va fi un serial interesant... Ne auzim curând!
Cu respect,
Cornel SABOU
Dan Diaconescu încearcă acum un demers de genul acesta pe OTV. De câteva zile el povesteşte experienţele personale pe care le-a avut cu puternicii politici ai trecutului şi prezentului. Vorbeşte despre acele experienţe care, de regulă, rămân ascunse ochiului public, dar pe care fiecare ziarist le are. Îi expune pe politicienii cu care a avut contact aşa cum sunt ei, mincinoşi, perfizi, laşi, beţivi, afemeiaţi, obsedaţi, avari. Recunoaşte chiar înţelegerile pe care le-a avut cu unii dintre ei pentru bani sau alte avantaje. E un demers extrem de sănăros pentru viaţa publică. Ceva de genul ăsta îmi propun să fac şi eu în campaniile electorale de anul acesta cu politicienii maramureşeni. Să îi dezbrac de imaginea lor falsă şi să îi prezint aşa cum sunt, prin prisma experienţei mele cu ei, a contactelor avute pe parcursul celor 17 ani de când fac eu presă. Vor fi dezvăluiri în premieră (pe plan local) şi îmi dau seama că vor fi extrem de gustate de public. Voi adăuga la ceea ce am experimentat eu alături de ei şi alte informaţii despre care sunt absolut sigur chiar dacă nu am fost eu martorul direct al întâmplărilor respective. Va fi un serial interesant... Ne auzim curând!
Cu respect,
Cornel SABOU
joi, 29 martie 2012
Liberalii, mai dictatori decât comuniştii
Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte PDL, a plecat la PNL şi va candida la preşidenţia unui Consiliu Judeţean din partea USL. Ştiţi deja povestea...
Să vă spun cum văd eu acum această "mişcare"...
Frunzăverde are dreptul de a merge în orice partid vrea. Nu îi dau eu acest drept. Dacă legea permite migraţia asta a parlamentarilor, atunci dreptul e consacrat, eu doar îl recunosc. Teoretic, nu mutarea ar trebui să conteze ci motivele. La fel ca în cazul unui criminal în serie... Ok, îi descoperi crimele, dar ceea ce interesează cel mai mult specialiştii sunt MOTIVELE care l-au făcut pe acel om criminal. Să revenim la Frunzăverde (nu o să mă leg de semnificaţia numelui său)...
Nu cred în motivele expuse de acest fost lider PDL. Tot ce a îndrugat el acolo e valabil nu de ieri, de azi! Aceleaşi motive le putea avea şi acum un an şi acum doi ani! România e stat poliţienesc de aproape 70 de ani! Pe bune, nu la mişto! Şi atunci de ce a plecat? Sunt sigur că plecarea sa are legătură directă, concretă cu problema... banilor! A banilor bugetului! Acolo e interesul politicienilor noştri! Cât timp pot face ce vor ei cu banii bugetari stau la putere. Când cineva le pune piedică se revoltă. Asta a făcut Frunzăverde. Probabil, premierul Ungureanu nu a percutat la secundă aşa cum a vrut ăsta şi liderul PDL s-a supărat. Ok, altceva nu am înţeles eu... A plecat el din PDL, dar cum se face că în PNL a primit imediat funcţii de conducere şi a fost desemnat pe loc candidat USL la preşidenţia Consiliului Judeşţean??? Păi, în ţara asta partidele nu sunt organizate pe sistem democratic, cu alegeri, candidaturi şi voturi? Cei cu funcţii în partid nu ar trebui să fie aleşi de masa membrilor? Candidaţii partidelor nu ar trebui să treacă întâi prin nişte alegeri interne? Cum poate un partid aşa-zis democratic să desemneze un candidat la o funcţie importantă în acest mod DICTATORIAL, prin decizia unui şef de la centru??? Oameni buni, funcţia în PNL şi desemnarea lui Frunzăverde drept candidat USL sunt dovezi ale modului dictatorial, nedemocratic în care este condus PNL şi poate înreg USL-ul! Comuniştii mai făceau aşa... Numeau pe cine vroiau, unde vroiau, dar tare mă tem că de fapt comuniştii organizau şi un simulacru de alegere în care membri PCR votau la viteză maximă candidatul impus! Ăştia, democraţi fiind (şi liberali pe deasupra) nici nu se mai obosesc să mimeze o democraţie în partid, să ceară părerea membrilor, organizaţiei judeţene, să organizezen un vot, să stabilească nişte criterii etc. NIMIC! "Frunzăverde, hai la noi în partid că îţi dă băiatu ce vrei tu: funcţii de conducere, candidat unde vrea muşchii tăi şi tot sprijinul coaliţiei!"
Cam ăsta a fost mesajul PNL... Unul clar dictatorial şi nedemocratic. Măsuri luate de un lider, Crin Antonescu, care sfidează, ignoră şi calcă în picioare democraţia. Vă daţi seama, oameni buni, ce se va alege de ţara asta dacă va ajunge el preşedinte? Vai de capul nostru! Numai bine...
Cu respect,
Cornel SABOU
Să vă spun cum văd eu acum această "mişcare"...
Frunzăverde are dreptul de a merge în orice partid vrea. Nu îi dau eu acest drept. Dacă legea permite migraţia asta a parlamentarilor, atunci dreptul e consacrat, eu doar îl recunosc. Teoretic, nu mutarea ar trebui să conteze ci motivele. La fel ca în cazul unui criminal în serie... Ok, îi descoperi crimele, dar ceea ce interesează cel mai mult specialiştii sunt MOTIVELE care l-au făcut pe acel om criminal. Să revenim la Frunzăverde (nu o să mă leg de semnificaţia numelui său)...
Nu cred în motivele expuse de acest fost lider PDL. Tot ce a îndrugat el acolo e valabil nu de ieri, de azi! Aceleaşi motive le putea avea şi acum un an şi acum doi ani! România e stat poliţienesc de aproape 70 de ani! Pe bune, nu la mişto! Şi atunci de ce a plecat? Sunt sigur că plecarea sa are legătură directă, concretă cu problema... banilor! A banilor bugetului! Acolo e interesul politicienilor noştri! Cât timp pot face ce vor ei cu banii bugetari stau la putere. Când cineva le pune piedică se revoltă. Asta a făcut Frunzăverde. Probabil, premierul Ungureanu nu a percutat la secundă aşa cum a vrut ăsta şi liderul PDL s-a supărat. Ok, altceva nu am înţeles eu... A plecat el din PDL, dar cum se face că în PNL a primit imediat funcţii de conducere şi a fost desemnat pe loc candidat USL la preşidenţia Consiliului Judeşţean??? Păi, în ţara asta partidele nu sunt organizate pe sistem democratic, cu alegeri, candidaturi şi voturi? Cei cu funcţii în partid nu ar trebui să fie aleşi de masa membrilor? Candidaţii partidelor nu ar trebui să treacă întâi prin nişte alegeri interne? Cum poate un partid aşa-zis democratic să desemneze un candidat la o funcţie importantă în acest mod DICTATORIAL, prin decizia unui şef de la centru??? Oameni buni, funcţia în PNL şi desemnarea lui Frunzăverde drept candidat USL sunt dovezi ale modului dictatorial, nedemocratic în care este condus PNL şi poate înreg USL-ul! Comuniştii mai făceau aşa... Numeau pe cine vroiau, unde vroiau, dar tare mă tem că de fapt comuniştii organizau şi un simulacru de alegere în care membri PCR votau la viteză maximă candidatul impus! Ăştia, democraţi fiind (şi liberali pe deasupra) nici nu se mai obosesc să mimeze o democraţie în partid, să ceară părerea membrilor, organizaţiei judeţene, să organizezen un vot, să stabilească nişte criterii etc. NIMIC! "Frunzăverde, hai la noi în partid că îţi dă băiatu ce vrei tu: funcţii de conducere, candidat unde vrea muşchii tăi şi tot sprijinul coaliţiei!"
Cam ăsta a fost mesajul PNL... Unul clar dictatorial şi nedemocratic. Măsuri luate de un lider, Crin Antonescu, care sfidează, ignoră şi calcă în picioare democraţia. Vă daţi seama, oameni buni, ce se va alege de ţara asta dacă va ajunge el preşedinte? Vai de capul nostru! Numai bine...
Cu respect,
Cornel SABOU
miercuri, 28 martie 2012
Aşteptăm... eroii să ne salveze!
Astăzi ai vrea să mergi la magazin şi să-ţi cumperi ceva. O fustă, un pantalon, un televizor nou sau poate o maşină! Căci azi poţi să-ţi iei maşină de la magazin! Vrei să mănânci bine acasă... carne, fructe exotice şi eventual să bei şi un vin bun. Vrei să iei un cadou nevestei şi/sau amantei sau vrei să-ţi cumperi farduri ca să placi bărbaţilor. Apoi te îngrijorezi şi pentru copiii tăi, nu-i aşa? În fine, ai nevoie de mulţi bani azi...
Statul îţi dă bani aiurea. Ca salar. Nu-ţi dă mulţi, dar nici nu-ţi cere mult. Iei nişte bani de acolo şi de muncit munceşti doar cât vrei şi cum vrei. Cine să te deranjeze dacă tu nu vrei să munceşti nimic? În plus, mai faci şi alţi bani (adevăratul tău venit) din şpaga pe care te-ai obişnuit să o primeşti. Şpaga e regula, nu salariul! Cineva te-a învăţat cum să fii şmecher în sistem şi cum poţi fenta în acte. Cum să duci acasă maşini de lemne, materiale de construcţii, produse de tot felul, alimentare sau nu. Ai un plic sau loc special în care aduni şpaga care vine regulat. Când se adună suma potrivită mergi să-ţi iei fusta, pantalonii sau fardurile, obligatoriu de firmă pentru că tu ai pretenţii! Bravo fraierilor care au murit în Revoluţie ca să poţi trăi tu democratic!!!
La privat munceşti mult, că patronul nu e de acod să-ţi plătească bani aiurea. Bine, oricum te plăteşte aiurea, de cele mai multe ori cu salariul minim, dar tu nu ai ce face pentru că trebuie să mănânci şi azi. În timp vei descoperii că băutura e mai ieftină decât mâncarea şi de atunci încolo vei fi mereu "fericit"! Va fi mai puţin fericită nevasta ta, cea care are (sau va avea) ochii albaştri. Va fi mai puţin fericită fiica ta care se va mărita la 18 ani cu primul venit, ca să scape de acasă. Va divorţa la 22-23 ani şi va căra după ea unul sau doi copii. Nepoţii tăi... La fel şi fiul tău, golan în devenire, va fi bucuros să-şi facă o altă familie cu şmecherii din cartier. Şi pentru că tu nu îi dai deloc bani de buzunar... îşi va face el rost!
De acord, la un moment dat s-ar putea să te saturi şi să pleci naibii undeva în Europa. Spunea cineva că noi, românii, nu mai avem ţară, că ţara noastră e de fapt Europa şi că dacă vrem salar mai bun trebuie să căutăm asta în "judeţele" Franţa, Spania sau Italia! Şi dacă mergi acolo, no problem, tu şti deja cum e să fii slugă! Faci masaj la babe cotoroanţe sau îl rogi pe moşul italian (viu de pe vremea lui Mussolini) să te scuipe în faţă pentru trei euro în plus! Şi ăla n-are greţuri, te scuipă imediat, ţigan român ce eşti! Şi apoi îţi aruncă încă doi euro că trei sunt prea mulţi şi până la urmă chiar şi scuipatul e negociabil. Tu te-ai fi mulţumit şi cu un singur euro, dar ţara ta te-a învăţat să ceri mai mult ca să primeşti mai puţin. Te-ai descurcat, bravo!
Ei şi ce dacă vine unul corupt, beat, obsedat sexual şi îţi cere să te prostituezi? De ce să nu mergi "o tură" cu el pentru (alţi) câţiva euro? Ce ai de pierdut? Dacă eşti fată faină, tânără, sexi de ce să te păstrezi pentru un fraier sărac lipit care îţi vorbeşte în citate şi-ţi recită din Eminescu? Apropo... cine-i Eminescu ăsta, că tot am auzit de el???
Tu eşti fată şmecheră, "de la oraş", nu? Îl laşi pe ăla să ţi-o tragă scurt o tură şi te-ai făcut cu fusta pe care o visai sau cu fardurile de firmă. Apropo de fustă, nu-i aşa că îţi stă bine? Ia admiră-te! Ce-or să mai pună botul fraierii!!!
Şi tu şmechere ce mai aştepţi? Vezi la ce dată se dau pensiile şi stai pe la colţuri că precis vei întâlni un pensionar întârziat noaptea pe drum şi uite cum te faci c-o pensie gratis! O să ai de droguri măcar câteva zile. Proştii ăia care mai merg la şcoală habar n-au ce bine e să fii (a)fumat!
Toate personajele astea vor o schimbare. Un generală, în bine, care să-i atingă şi pe ei. Poate nici nu-şi dau seama de asta, dar o vor. Cum ţi-ar sta ţie, doctore, să iei vreo 10.000 euro salar şi să nu trebuiască să te mai milogeşti de baba aia internată să-ţi dea 50 lei? Dar tu inspector, poliţist sau funcţionar public cum te-ai simţii să iei de la casierie 4-5.000 euro pe lună şi să nu mai aştepţi ca infractorul pe care îl verifici să-ţi trimită acasă un sac de cartofi sau patronul evazionist să-ţi dea calendare cu gagici sexi pe care să le afişezi ostentativ în birou? Dar dumneata, profesore, cum ai preda şi cum te-ai pregăti profesional dacă bugetul tău lunar oficial ar sări de 3.000 euro? Ei? Ai mai da meditaţii aceloraşi elevi pe care acum îi "pregăteşti" în clasă căscând de plictiseală? Ţi-ai mai pierde vremea bătând apropouri părinţilor că le laşi odrasla corigentă dacă... nu-şi dau mai mult interesul? Of, dar şi tu muncitorule necalificat care nu ţi-a plăcut şcoala, n-ai vrea să iei un minim de 1.500 euro/lunar pentru gropile pe care le sapi, habar n-ai pentru ce sau în folosul cui? Ai putea, cel puţin, să laşi dracu ţuica aia ordinară de mălai şi s-o dai pe whiski sau - în sfârşit! - să te uiţi şi tu o dată pe eticheta sticlei de vin să vezi din ce an e! Cred că şi nevastă-ta şi-ar dori asta pentru că deja e demonstrat ştiinţific că dacă bărbatul devine porc din cauza băuturilor fine, femeia are mai mari şanse să rămână seara cu culoarea naturală a ochilor şi chiar să doarmă fără griji în timp ce bărbatul se descarcă sexual, săracul!
Vă pare exagerat ce am scris mai sus? Asta doar penru că nu prea aţi circulat prin occident! În Vest, până şi şomerii îşi permit să angajeze muncitori români sau menajere românce! Muncitorii necalificaţi din Franţa ştiu mai multe meserii decât tine, care ai şi diplomă cumpărată de la facultatea privată din ţară. În Italia, pensionarii stau puţin pe acasă. Cică vizitează lumea în lung şi-n lat. Tu eventual, ca român, speri la şansa de a le căra bagajele, dar el eventual, ca pensionar italian, are nevoie de altceva: are nevoie de idei pentru că nu poate cheltui atât cât "câştigă"! De ce prin Spania, Germania, Austria etc toate prostituatele sunt românce, moldovence sau rusoaice? Unde naiba sunt prostituatele autohtone, "Made in Vest"? Aaaaaa, nu mai sunt obligate să se vândă pentru că primesc alocaţii de la stat mai mari ca salariul mediu din România? Mno, ce să-i faci... Bine că există excepţiile, pentru că altfel n-ar fi o regulă în acest sens!
Da, toţi vor schimbare. Dar o asemenea schimbare nu poate fi făcută decât de oameni puternici, de oameni cu reale şi sănătoase simţăminte patriotice, curajoşi şi competenţi. De oameni de sacrificiu sau, cum spun eu, de EROI! Anonimi sau nu, avem nevoie de eroii ăştia. Pentru că "duşmanii" dorinţelor noastre sunt aici, sunt mulţi şi puternici. Pentru că duşmani (uneori) suntem chiar noi,cei care vrem schimbarea. Pentru că ei trebuie să LUPTE (la propriu) nu doar cu "sistemul" putred ci chiar cu cei care îşi doresc schimbarea, apoi cu propriile îndoieli şi incertitudini şi uneori cu propria familie. Eu am încercat, dar nu am putut fi eroul unei schimbări. Sunt poate slab, poate nepregătit sau poate din tot ce-i rău câte puţin. De aceea, aştept să vină adevăraţii eroi, cei care nu doar luptă ci şi câştigă "războiul"!
Cu respect,
Cornel SABOU
marți, 27 martie 2012
Gheşefturi evreieşti sau asimilare politico-economică!
articol preluat de pe http://bisericasecreta.wordpress.com/
Anul 1996 a fost în România an de campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Nu întâmplător, ambasador al S.U.A. la Bucureşti era afaceristul evreu Alfred Moses, iar Ion Iliescu dorea să fie încă o dată preşedinte al României. Prietenia preşedintelui Iliescu cu Alfred Moses trecuse proba de foc când, în vara lui 1996, cei doi aflându-se alături în sediu central al B’nai B’rith din S.U.A., Ion Iliescu a declarat public că rupe coaliţia de guvernare cu “partidele extremiste” (fiind catalogate astfel Partidul România Mare şi Partidul Unităţii Naţionale a Românilor).
Scandalul privind privatizarea operatorului naţional de telefonie fixă, ROMTELECOM, a scos la iveală că Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 9 milioane de dolari americani, numai din comisionul încasat pentru consultanţă în privatizarea singurei companii româneşti de telefonie fixă. Mai puţină atenţie s-a dat faptului că acest comision a fost încasat de firma Goldman & Sachs, ce funcţiona în acelaşi timp şi ca evaluator al privatizărilor româneşti pe lângă Fondul Proprietăţii de Stat. Alte comisioane, secrete, s-au ridicat la zeci de milioane de dolari.
Retrocedări evreieşti şi sprijin electoral
Anul 1996 a fost în România an de campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Nu întâmplător, ambasador al S.U.A. la Bucureşti era afaceristul evreu Alfred Moses, iar Ion Iliescu dorea să fie încă o dată preşedinte al României. Prietenia preşedintelui Iliescu cu Alfred Moses trecuse proba de foc când, în vara lui 1996, cei doi aflându-se alături în sediu central al B’nai B’rith din S.U.A., Ion Iliescu a declarat public că rupe coaliţia de guvernare cu “partidele extremiste” (fiind catalogate astfel Partidul România Mare şi Partidul Unităţii Naţionale a Românilor).
Pe de altă parte, conaţionalii lui Moses au considerat că Ion Iliescu ar fi bun de preşedinte pentru România, căci demaraseră deja cu el ceva afaceri. Mai mult, puteau chiar să câştige un ban bun “ajutându-l”. În acest context s-au deplasat în România trei “mercenari electorali”, evreii americani Shumate, Dresner şi Gorton, care au fost plătiţi de guvernanţii români sub pretextul unui studiu de marketing prin ordine de plată executate de Banca Ion Ţiriac. Ziarul Ziua relata la 27 martie 1996 despre o primă tranşă de un milion de dolari, urmată de o alta de o jumătate de milion de dolari.
Cei trei “muşchetari” mercenari prezentau şi o bună carte de vizită. George Gorton pregătise şi campania electorală a lui Boris Elţîn, devenit apoi preşedinte al Federaţiei Ruse. La rândul lui, cunoscut strateg electoral în S.U.A., Joe Shumate era un renumit analist al campaniilor electorale, iar Richard Dresner era expert electoral în New York, pregătindu-i lui Bill Clinton mai multe campanii electorale (în 1970, Dresner a fost cel care l-a sprijinit pe Clinton să devină guvernator al statului Arkansas), de aceea era în foarte bune relaţii cu fostul consilier al preşedintelui S.U.A., Dick Morris. Se ştie că, deşi democrată, administraţia lui Bill Clinton a fost cea mai penetrată de elemente sioniste evreieşti şi de membri ai B’nai B’rith (de regulă, evreii americani sunt mai apropiaţi de Partidul Republican, în cadrul căruia au penetrat la funcţiile de conducere).
Mercenarii “americani” au fost angajaţi de partidul de guvernământ (P.D.S.R.), la decizia lui Viorel Hrebenciuc, în iulie 1996, arată Ziua. Contractul consultanţilor era programat să dureze până la data de 17 noiembrie 1996, urmând ca el să acopere şi turul doi de scrutin. Ei au locuit la Vila P50, fostă a lui Ceauşescu. De la bun început, americanii au dat importanţă campaniei din presă, în special celei de pe postul naţional de televiziune.
Cum era de aşteptat, opoziţia “democratică” de la acea dată, reprezentată îndeosebi de Convenţia Democratică, apărea în faţa opiniei publice occidentale ca anti-comunistă, în timp ce Ion Iliescu şi partidul său (P.D.S.R.) ca neo-comunişti, ceea ce a determinat mai multe agenţii neguvernamentale ale S.U.A. să sprijine aceste forţe de “opoziţie democratică”. Această situaţie periclita însă misiunea Gorton-Shumate-Dresner şi trebuia stopată, moment în care a trebuit să intervină ambasadorul S.U.A., adică evreul A. Moses, care a încercat la schimb să mai obţină un avantaj: privilegii pentru evrei în privinţa retrocedării imobilelor din România. Totodată, el cere guvernului S.U.A. să oprească sprijinul acordat opoziţiei din România.
Situaţia a fost surprinsă critic şi combătută de ziaristul Anton Uncu de la România Liberă, pe parcursul unei serii de articole din septembrie-octombrie 1996:
“Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, dl. Alfred Moses, afirmă că Legea caselor naţionalizate nu constituie obiect de negociere între Guvernul român şi Guvernul american… Am aflat [însă] că domnul ambasador a negociat cu Puterea de la Bucureşti o exceptare de la lege pentru [foste] proprietăţi aparţinând comunităţilor etnice. Recunosc, nu înţeleg prea bine intenţiile ambasadorului Statelor Unite în România, domnul Alfred Moses. Cum domnia sa exprimă poziţia Guvernului S.U.A., evident, nu înţeleg prea bine intenţiile Guvernului american. Nu pun în discuţie faptul că domnul Alfred Moses ar fi sau nu diplomat de carieră sau că numirea sa în această funcţie ar fi fost acordată la cerere, în relaţie directă cu volumul fondurilor donate în campania electorală a preşedintelui american. Dacă domnul Teodor Meleşcanu are dreptate, circa 90% din ambasadorii S.U.A. se înscriu în această regulă. La urma urmelor, asta îi priveşte pe americani. Grija noastră este că ambasadorul S.U.A. în România este, prin forţa lucrurilor, reprezentantul Guvernului american pe lângă Guvernul României. Dacă aşa stau lucrurile, cum să înţelegem declaraţiile publice ale domnului Alfred Moses, în sensul modificării structurii alianţei guvernamentale prin excluderea partidelor extremiste din structura acesteia? Că Guvernul american l-a acreditat pe domnul Moses, nu pe lângă guvernul real al României, ci pe lângă un guvern ideal, sau cel puţin aşa cum l-ar dori americanii să fie?
Dar restituirea proprietăţilor evreieşti comunitare preocupă guvernul S.U.A.? Fără îndoială. Cum s-ar putea explica altfel negocierile pe această temă ale ambasadorului S.U.A. cu Preşedinţia, Guvernul şi staful P.D.S.R.? Domnul Alfred Moses, şeful comunităţii evreieşti din New York, ori şi-a asumat, benevol, funcţia de ambasador al comunităţii evreieşti pe lângă Guvernul României, ori îşi încalcă mandatul încredinţat de Guvernul S.U.A.”
“Nu-i mai vrem pe americani, dle Uncu? Sau, totuşi, îi vrem, dar cu condiţia să nu fie evrei?” este întrebat de alt ziar redactorul României Libere.
“Asta nu mai este de râs – răspunde Anton Uncu -, asta-i măgărie! Şi există riscul să te ia cineva în serios. Ei, bine, dacă domnul ambasador ar fi negociat la Bucureşti retrocedarea imobilelor minorităţilor malgaşe, nu evreieşti, ca stare de excepţie de la Legea caselor naţionalizate, tot mi-aş fi pierdut cumpătul. Pentru că nu cred, în ruptul capului, că Washigtonul l-a împuternicit să se ocupe cu astfel de probleme… Ambasadorul Statelor Unite – atrăgea atenţia A. Uncu – descurajează orice încercare de sprijin preferenţial acordat partidelor din opoziţia democrată românească, net dezavantajate în confruntarea electorală de lipsa mijloacelor financiare şi logistice, dar mai ales de subordonarea postului naţional de televiziune, singurul care acoperă întreg teritoriul ţării de către putere.”
[La scurt timp Anton Uncu a părăsit ziarul România Liberă şi a fondat ziarul Curentul; a decedat în urma unui atac de cord.]
În cadrul aceleiaşi campanii electorale, Ion Iliescu avea să se mai folosească de serviciile unui evreu parizian pentru a se menţine la putere, el şi partidul său de sub semnul celor trei roze. Este vorba de “francezul” Adrian Costea, căruia i s-au vărsat sume imense de la bugetul statului român pentru realizarea albumului Eterna şi fascinanta Românie, sume folosite de fapt pentru afişele electorale ale partidului, tipărite în străinătate şi introduse fraudulos în România. Peste un milion de dolari (bani negri) au plecat acum un an şi jumătate la Paris într-o valiză diplomatică românească (spre mânjirea magistraţilor francezi), pentru ca de scandalul Adrian Costea să nu se mai audă nimic, după ce, în 1999, procurorii francezi se deplasaseră special la Bucureşti. Evreu originar din România, Adrian Costea a fost consilier al preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi se află în spatele desprinderii unei dizidente din P.D.S.R., în frunte cu Teodor Meleşcanu şi Iosif Boda, numită “Alianţa pentru România” (ApR, după modelul Alianţei Israelite), pe care a finanţat-o. Ideologul noului partid “românesc”, alt evreu: analistul economic Vladimir Pasti. Eşecul “Alianţei”, condusă de la Paris de Costea, i-a determinat pe liderii acesteia să-şi găsească adăpost în sânul Partidului Liberal.
Concomitent cu presiunea politică a ambasadorului Alfred Moses privind retrocedarea proprietăţilor evreieşti confiscate de regimul legionar al mareşalului Antonescu, sau naţionalizate de comunişti, evreii din Israel au declanşat o presiune juridică. Astfel, deputatul israelian Avraham Poraz a acţionat în justiţie statul român la Tribunalul Internaţional de la Haga, “ca urmare a tergiversării procesului de restituire a proprietăţilor deţinute de evreii originari din România”.
“Sunt foarte conştient de faptul că Israelul are interese politice, economice şi militare în România” – spunea Avraham Poraz, pentru a explica de ce acţiunea sa nu poate avea sprijinul făţiş al guvernului Israelian. “După cum m-a informat Ministerul de Externe israelian, în România există la ora actuală 1.500 de întreprinderi mixte româno-israeliene”, adăuga el. “Colaborez [în schimb] cu Congresul Mondial Evreiesc, îndeosebi cu preşedintele său, Edgar Brofman, şi cu directorul general, Israel Singer. Această organizaţie a rezolvat cu succes litigiul cu băncile elveţiene pentru restituirea banilor depuşi de victimele Holocaustului”.
Creanţele şi Eurobondurile româneşti
Unul dintre notorii afacerişti evrei care au pus din plin umărul la cele mai controversate afaceri ale României din ultimii ani este israelianul Dan Fischer (fost Frâncu, ca evreu român). El a devenit mai cunoscut atunci când s-a certat cu alt afacerist israelian, considerat “agent Mossad cu operare pe România”, Alex Bittner.
Principalul deschizător de drumuri pentru Dan Fischer, în timpul fostei guvernări a Partidului Social Democrat (numit atunci P.D.S.R.), cea de până în 1997, a fost nimeni altul decât “evreul ucrainean” Viorel Hrebenciuc. Astfel, în 1996, de exemplu, România avea de recuperat de la două state africane creanţe în valoare de 12 milioane de dolari, dar apare în schemă Dan Fischer care “ajuta” România, intermediind acesteia vânzarea creanţei de 12 milioane de dolari pentru numai 5 milioane către Banca Rotschild din Olanda. Afacerea a fost atât de bună pentru evrei, se pare, încât ei, pe lângă comisioanele curente, au finanţat şi candidatura lui Ilie Năstase (candidat al P.D.S.R. în 1996) la funcţia de primar al Bucureştiului.
După venirea la putere a “dreptei democrate” în 1997, Dan Fischer exploatează relaţiile sale cu noii puternici ai zilei. Prietenia sa cea mai strânsă a curs pe direcţia Cătălin Harnagea (nou şef al spionajului românesc, S.I.E.) şi Dorin Marian (coordonatorul serviciilor secrete din partea preşedinţiei României) oameni ai preşedintelui Emil Constantinescu. Prin intermediul partenerul său israelian Alex Bittner (cu care a şi împărţit vremelnic proprietatea postului “românesc” de televiziune Prima TV), Dan Fischer a avut relaţii la vârf şi la nivelul serviciului român de contrainformaţii şi siguranţă (îndeosebi cu directorul adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu).
Iată una dintre afacerile lui Fischer, pusă la cale cu noii săi prieteni. Imediat după venirea la putere a lui Emil Constantinescu şi a Convenţiei Democratice în 1997, Fondul Monetar Internaţional se hotărăşte să îşi arate “bunăvoinţa” faţă de România şi acordă acesteia un împrumut de 140 milioane de dolari, fapt care, chipurile, îmbunătăţea imaginea în lume a ţării. Doar că pentru acordarea împrumutului, România era condiţionată să mai se împrumute şi de la o bancă privată occidentală cu suma de 400 milioane de dolari. Pentru a obţine o astfel de sumă, mare pentru o ţară ca România, guvernarea Constantinescu-Ciorbea a decis să scoată la vânzare obligaţiuni garantate de statul român. Achizitorii de “bonduri” trebuiau însă găsiţi, şi aici a apărut Dan Fischer, împreună cu banca americană Credit Swiss First Boston, bancă foarte interesată la acea vreme de obligarea României la semnarea afacerii Dracula-Bell Helicopters, susţinută, la rândul ei, de politicienii evrei americani Tom Lantoş şi Alfred Moses.
Nu trebuie să subestimam rolul cozilor de topor dintre românii care au făcut jocul lui Fisher. Unul dintre aceştia este fostul secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, ce răspundea de împrumuturi externe. Astfel, pentru afacerea cu plasarea bondurilor garantate de stat în vederea împrumutării României cu 400 milioane dolari, comisionul Fischer & Credit Swiss First Boston se ridică la 3%, iar dobânda pentru împrumutul acordat României s-a stabilit în străinătate la 11-12%, dar la sosirea la Bucureşti a lui Fischer aceasta a devenit de 14%, ceea ce a însemnat împovărarea suplimentară a cheltuielilor României cu 20 milioane de dolari, la care se adaugă dobânda iniţială de 48 milioane dolari şi comisionul lui Dan Fischer de 12 milioane de dolari. Această sumă totală de 80 milioane dolari, reprezentând dobânzi şi comisioane, a fost strânsă de statul român prin tot ceea ce a vândut (privatizat) în Bucureşti în perioada regimului Constantinescu.
Chiar şi pentru privatizarea operatorului naţional de telefonie, Romtelecom, domnul Dan Fischer a avut o puternică aplecare, dar aici a apărut finalmente drept consultant oficial al privatizării firma evreiască americană Goldman & Sachcs, în schimbul unor comisioane de milioane de dolari plătite de statul român. Ceea ce ni se pare mai ciudat este că, dacă la un moment dat nu ar fi apărut fricţiuni între omul de afaceri israelian Alex Bittner şi şeful spionajului românesc Cătălin Harnagea (prieten al lui Fischer şi colaboratori în recuperări externe), n-am fi aflat niciodată despre toate aceste afaceri dubioase.
Conform Monitorului Oficial al României, la sfârşitul anului 1998 România avea de primit din partea Angolei, Guineei, Mozambicului, Peruului, Sudanului şi Zambiei datorii de 317 milioane dolari. Deşi nu se ştie decât că Serviciul de Informaţii Externe român, condus de ex-ziaristul Harnagea, îşi crease un sistem propriu de “recuperatori”, presa de investigaţie a aflat că în centrul schemei de recuperare a creanţelor funcţiona în mod interesat Dan Fischer.
Tot în 1999 s-a produs o altă operaţiune de îndatorare de pe piaţa privată a României, în care au fost implicaţi secretarul de stat Ionuţ Costea şi israelianul Dan Fischer. Astfel, Fischer a negociat ca reprezentant al băncii străine cu secretarul Costea o dobândă de 15,5-16%. După plecarea reprezentanţilor băncii, cei doi acoliţi au săltat dobânda la 17%, în oferta către Guvernul României. În şedinţa de guvern însă, imprevizibilul Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor, şi-a deschis calculatorul portabil, a intrat pe Internet şi l-a trimis la plimbare pe ministrul de finanţe, Remeş, arătându-i care sunt realele dobânzi ale băncilor, mult mai mici.
Soros, Goldman & Sachs.
Scandalul privind privatizarea operatorului naţional de telefonie fixă, ROMTELECOM, a scos la iveală că Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 9 milioane de dolari americani, numai din comisionul încasat pentru consultanţă în privatizarea singurei companii româneşti de telefonie fixă. Mai puţină atenţie s-a dat faptului că acest comision a fost încasat de firma Goldman & Sachs, ce funcţiona în acelaşi timp şi ca evaluator al privatizărilor româneşti pe lângă Fondul Proprietăţii de Stat. Alte comisioane, secrete, s-au ridicat la zeci de milioane de dolari.
Firma nu este însă o oarecare agenţie privată occidentală. Banca Goldman Sachs din New York este una dintre cele opt bănci evreieşti ce au fondat banca centrală privată a Statelor Unite ale Americii, Federal Reserve System.
Jeffrey Sachs nu este numai acţionarul firmei care a operat intens în privatizările din România. Evreu polonez, Sachs face parte din organigrama evreului ungur George Soros, figurând ca principal consilier economic. La rândul său, evreul ungur George Soros este cel mai bine plătit manager-finanţist din S.U.A., câştigând curent 500 milioane de dolari anual. Prin lovitura pe care a dat-o în septembrie 1993 Băncii Naţionale a Angliei, Soros a câştigat un miliard de dolari din banii contribuabililor englezi, în mod ipocrit, Soros şi-a creat în ultimii ani o imagine de “Robin Hood al erei computerului”, care ia bani de la ţările occidentale prin geniale speculaţii financiare şi îi dă apoi Europei răsăritene şi Rusiei prin diferitele “Fundaţii Soros” în scopul “nobil” al instaurării unui tip de democraţie numit de el “societate deschisă”. Că Soros este departe de a fi un altruist, o demonstrează mai ales doctrina sa, prezentată în propria-i lucrare, The Alchcmy of Finance: “Ceea ce cred speculanţii finanţelor are mai multă importanţă decât faptele economice reale”.
Conform biografului său, William Engdahl, George Soros a fost identificat ca fiind “omul de paie” al concernelor bancare anglo-franceze ale Rothschild-zilor. Engdahl precizează:
“Relaţiile lui George Soros cu cercurile internaţionale ultrasecrete ale Rothschildzilor nu sunt relaţii bancare întâmplătoare sau obişnuite. Iar succesul extraordinar al lui Soros ca speculant pe nisipurile mişcătoare ale pieţelor financiare sunt greu de explicat doar prin simplul său «talent de jucător». Soros are acces la informaţiile interne ale unuia dintre cele mai importante canale de informaţii private din lume.”
Unul dintre principalele roluri ale lui Soros, rezervat lui de Rothschildzi, deci de oculta mondială, este acela de agent de influenţă la nivel planetar, în folosul lui Rothschild şi al acoliţilor lor, pentru promovarea “economiei de piaţă” când doresc să disperseze proprietatea altora (a statelor, de regulă), sau pentru centralism, atunci când vor să acumuleze pentru ei. Astfel, în anii ’80, cu concursul d-nei Margaret Theatcher, prim ministru al Marii Britanii, banca N.M. Rothschild & Sons a câştigat sume de mai multe mii de miliarde de dolari din privatizarea întreprinderilor britanice de stat.
Legăturile dintre Rothschild şi Soros se ţin prin oameni cheie. Astfel, evreul Richard Katz face parte atât din comitetul director al concernului lui Soros (Quantum Fund), dar, în acelaşi timp, este director al Rothschild Italia S.P.A. din Milano şi în comitetul director al N.M. Rothschild & Sons. Iar acesta este numai un exemplu.
Jeffrey Sachs, cel care operează intens în România prin “consultanţă” asupra privatizărilor, este de fapt unul dintre agenţii de influenţă ai lui Soros (şi, de la distanţă mai mare, al clanului Rothschild) în ceea ce priveşte implementarea “terapiei de şoc” în economiile ţărilor ţintă, adică, mai recent, în Europa răsăriteană.
Sachs a activat în Polonia prin Fundaţia Ştefan Batory, din anul 1989. Soros însuşi recunoaşte a fi ştiut dinainte că terapia sa de şoc va produce o imensă rată a şomajului şi de aceea a ţinut să instaleze la guvernare sindicatul Solidarnosci. În Iugoslavia, la începutul anului 1990, Soros împreună cu Fondul Monetar Internaţional, prin implementarea terapiei de şoc, au condus la incendierea întregii ţări.
Jeffrey Sachs a fost implantat şi în Rusia, pe lângă preşedintele Elţîn, pentru aplicarea terapiei de şoc. Din ianuarie 1992 terapia de şoc Soros-Sachs a dezlănţuit în Rusia un haos economic fără precedent şi superinflaţie. De situaţie au profitat acoliţii lui Soros, precum comerciantul evreu Marc Rich, care practic a cumpărat pe nimic întreaga producţie de aluminiu a Rusiei. Printre magnaţii ruşi produşi peste noapte de terapia de şoc, îi aflăm astfel pe evreii Roman Abramovici (acumulare: 3 miliarde de dolari), Mihail Fridman (2,2 miliarde de dolari), Mihail Hodorkovski (3,7 miliarde de dolari) şi alţii.
Toate ţările ţintă ale lui Soros au fost determinate să promoveze privatizarea totală, impunându-se o legislaţie de vânzare la “preţul de piaţă” a fostelor întreprinderi socialiste. Dar, ca şi în România (sau, mai ales în România), “piaţa” fusese aproape distrusă în prealabil de către terapia de şoc. Iar consultant în privatizare apare, pe loc, indispensabila Goldman & Sachs care, aşa cum s-a văzut în cazul RomTelecom, şi-a încasat şi un frumos comision, românii de rând alegându-se doar cu scumpirea convorbirilor telefonice, căci cineva trebuie să “onoreze” nota de plată.
În România, ca şi în toate celelalte ţări est-europene, una dintre preocupările Fundaţiei Soros a fost şi este manipularea largă a opiniei publice şi a presei. În acest scop sunt pompate sume importante de bani către organizaţiile “civice”, precum Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.) şi alte focare de agenţi de influenţă. Mulţi dintre aceşti bani ajung fraudulos în firmele particulare ale “campionilor democratici” din România, fapt ce nu îl deranjează însă pe “stăpânul evreu de pe Wall Street”, atât timp cât îşi atinge scopurile.
Conform studiului, “Analiza asistenţei democratice pentru România” – Washington 1996, semnat de Thomas Carothes (fost consilier în Departamentul de Stat al S.U.A.), până în 1996 George Soros a infuzat către agenţii săi din România circa 10 milioane de dolari anual. De un relativ sprijin s-a bucurat şi Convenţia Democratică din România, care în perioada 1990-1994 a încasat “sprijinul” de 13,55 milioane de dolari.
Evreul Joseph Goshy ia zeci de unităţi hoteliere gratis, cu girul lui Radu Sârbu şi prin intermedierea fostului şef al S.R.I. – Cluj. Josef Goschy a pus mâna pe zeci de unităţi hoteliere din România prin comiterea de ilegalităţi de către funcţionari importanţi din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat. Astfel, în decursul a doi ani de zile, în perioada 1998-2000, beneficiind de susţinere din interiorul F.P.S., Goschy a reuşit să achiziţioneze peste 26 de unităţi hoteliere din ţară la preţuri ridicol e mici şi în condiţii avantajoase.
Constantin Ulpiu Mladin a devenit în 1998 consilierul şi, în acelaşi timp, mâna dreaptă a preşedintelui F.P.S. Radu Sârbu, aceştia cunoscându-se de la Cluj, când Sârbu era şeful privatizării locale (F.P.S. Cluj), iar Mladin – şeful serviciului secret (S.R.I. Cluj). Se vede că privatizările pro-maghiare efectuate de Radu Sârbu în judeţul Cluj nu a condus la stricarea relaţiilor dintre cei doi (ca şi când aceste privatizări ar fi fost în interesul siguranţei naţionale), prietenia lor făcând ca Sârbu, odată avansat, să obţină imediat transferul la Bucureşti (F.P.S. Central) şi pentru Mladin, pe care l-a ţinut de consilier special şi şef de Direcţii, mai ales la Direcţia Control a F.P.S., pentru a obţine motive de destituire a directorilor din teritoriu care nu se supuneau comenzilor de privatizare clientelară venite de la centru. A se vedea cazul Hotelului Bucureşti, preluat fraudulos de un grup israelian. Acum câţiva ani, un director din Valea Prahovei a prezentat presei (inclusiv la TV, în emisiunea “Dan Diaconescu în direct”) înregistrarea unei discuţii telefonice în care i se transmitea comanda clientelară a lui “nea Costică Mladin” privind aranjarea privatizării unui hotel. Acest director nu s-a supus, drept care a fost controlat de la F.P.S. central şi destituit pe motive fabricate.
Acelaşi Costică Ulpiu Mladin, personaj central din cadrul fostului F.P.S., l-a susţinut şi pe evreul Josef Goschy în preluarea a peste 26 de hoteluri. Care a fost însă soarta importantului funcţionar de stat, după predarea funcţiei publice? După alegerile din 2000, Mladin Ulpiu a devenit consilierul lui Josef Goschy, drept recompensă pentru sprijinul acordat, în general, hotelurile cumpărate de către Josef Goschy de la Fondul Proprietăţii de Stat erau ipotecate la bănci de către patronul evreu al firmei Unita Turism SA pentru obţinerea unor credite. Atenţie:
“Acest lucru se petrecea – scria în cadrul unei anchete de presă ZIUA DE IAŞI – în condiţiile în care Goschy nu era încă proprietarul respectivelor hoteluri. Din informaţiile pe care le deţinem rezultă că, datorită complicităţii lui Mladin Ulpiu, conducerea F.P.S. îşi dădea acordul pentru ipotecarea la bancă a hotelurilor. Cu alte cuvinte, statul român a ipotecat în nenumărate rânduri proprietăţile sale pentru ca Josef Goschy să poată lua credite de la diferite bănci, fără a avea siguranţa sau o altă garanţie că respectivele credite se vor achita.”
Anchetele de presă au mai arătat că complicitatea lui Mladin Ulpiu a însemnat pentru Goschy preluarea a numeroase societăţi din turism la preţuri derizorii. De exemplu, Hotelul Traian din Drobeta Turnu-Severin a fost vândut lui J. Goschy la un preţ foarte mic. În primă instanţă respectivul hotel a fost vândut societăţii Per Scorilo SRL din Turnu Severin la un preţ aproximativ de 66.000 de lei pe acţiune. Pe atunci, F.P.S. a refuzat să-şi dea acordul pentru contractarea unor credite de către noul proprietar. După doi ani de inflaţie, Mladin Ulpiu îi facilitează lui J. Goschy cumpărarea Hotelului Traian la un preţ de numai 25.000 lei pe acţiune şi imediat conducerea F.P.S. îşi dă acordul pentru contractarea de credite. O parte dintre hoteluri a fost achiziţionată folosindu-se drept paravan de organizaţiile PAS ale salariaţilor din societăţile comerciale respective. În acest mod, J. Goschy a beneficiat în mod ilegal de facilităţile acordate de statul român salariaţilor din unităţile de turism respective, şi anume plata în rate pe termen de cinci ani şi o dobândă redusă de numai 10%.
Potrivit legilor în vigoare, Josef Goschy nu avea dreptul să beneficieze de astfel de facilităţi. Folosind drept paravan PAS-ul firmelor respective, Goschy a achiziţionat mai multe complexuri hoteliere din România. În mod normal, conducerea F.P.S. trebuia să anuleze respectivele privatizări mascate şi să reia procesul de privatizare. Departamentul Post Privatizare al F.P.S., prin persoanele care urmăreau respectarea prevederilor din contractul de privatizare, trebuia să ia măsurile legale ce se impuneau, însă, datorită implicării consilierului preşedintelui Radu Sârbu în aceste privatizări dubioase (foarte probabil chiar la comanda acestuia), F.P.S. a acoperit toate neregulile comise de Goschy şi Mladin.
Pentru deplina lămurire a schemei [evreieşti] de corupere, a se vedea modul cum Hotelul Bucureşti a fost cumpărat de către un obscur grup israelian ce s-a folosit ca paravan de un off-shore cipriot, obţinând la 8 decembrie 2000 un credit bancar de 25 milioane de dolari pentru care a girat… cu chiar acţiunile ce urmau să fie obţinute de la statul român (adică de la Fondul Proprietăţii de Stat din România), în aceeaşi zi s-au virat statului român 21 milioane de dolari pentru plata pachetului majoritar de acţiuni, iar trei milioane de dolari au alimentat un cont bancar din Londra pentru plata de comisioane la privatizare. Surse apropiate de această “privatizare” ne-au sugerat că acest fapt a fost posibil prin obţinerea unui acord scris de la Fondul Proprietăţii de Stat (Radu Sârbu, Mladin?) şi prin sustragerea titlurilor de proprietate ale societăţii la începutul lunii decembrie 2000.
luni, 26 martie 2012
Ultra-Mega-Supra-Coruptul Ioan Oltean şi (in)Justiţia
Eu am fost unul din ziariştii care a reclamat de mult timp faptul că Ioan Oltean este un om corupt. Pentru a vă clarifica acest lucru am să vă trimit la un articol pe care l-am publicat aici pe data de 1 iunie, anul trecut, articol pe care vă şi invit să îl (re)citiţi:
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor IOAN OLTEAN, implicat în afaceri păguboase pentru Compania REMIN din Baia Mare
Deci eu, ca ziarist, nu am nici o îndoială că acest trist personaj politic este unul dintre cei mai corupţi oameni politici din România. În acest scandal, însă, am o "mică" nemulţumire... Acuzarea lui Ioan Oltean se face pe "probe" indirecte, mai precis DOAR pe baza faptului că numele său este pomenit în convorbirea dintre alţi doi oameni! Iată ce explicaţii a dat Oltean presei în legătură cu implicarea numelui său în acest scandal:
"Vreau să vă spun şi o fac cu toată responsabilitatea. Nu am niciun amestec în acest dosar. Nu am nicio calitate. Nu am fost citat niciodată, nu am fost implicat sub nicio formă. Nu m-am întâlnit cu nimeni, n-am promis nimănui absolut nimic. Este vorba doar de trei sau patru convorbiri telefonice între oameni care sunt părţi, implicaţi într-un fel sau altul, în dosar, dar din care nu rezultă că s-au întâlnit cu mine, că le-am făcut vreo promisiune, că m-am angajat într-un fel sau altul"
Ei bine, trebuie să recunosc că în "nemernicia" mea mă bucur că Ioan Oltean are probleme de acest fel cu justiţia asta românească, o justiţie cel puţin la fel de coruptă precum este el ca om politic! Principial însă, în acest caz, nu pot decât să-i dau dreptate lui Oltean şi să spun că (la datele pe care le avem în prezent) are dreptate! O justiţie dreaptă nu ar trebui să permită ca un om să fie acuzat fără să existe o probă DIRECTĂ care să-l încrimineze! Numele TĂU ar putea fi pomenit mâine într-o convorbire dintre doi infractori şi tu ai putea fi arestat/acuzat doar pe baza acestei "dovezi"! Este drept??? Eu doar întreb, nu dau cu parul... dar întreb pentru că ştiu cum funcţionează sistemul corupt şi putred al justiţiei române! Şi pentru mine aceasta este durerea cea mai mare, nu faptul că Olteanu este (sau nu este) corupt. Dacă Olteanu este arestat mâine (cu sau fără probe) în locul lui se vor ridica rapid alţi zece corupţi cel puţin de acelaşi "calibru", nu am nici o îndoială. Dar JUSTIŢIA nu ar trebui să facă parte din acest joc murdar! Şi nu spun asta pentru că sunt un idealist absurd, rupt de realitate, ci pentru că ŞTIU că aici este "cheia" revenirii României pe un drum drept, de reală bunăstare şi viaţă decentă, atât în plan public cât şi în planul vieţii personale a fiecărui cetăţean. Azi avem o justiţie "militarizată", care acţionează la ordin în baza unor interese obscure, de gaşcă, total "paralele" cu interesul public, legitim! Dacă interesul obscur cere condamnarea unui membru al obscurităţii, atunci justiţia se supune ordinului, creează, inventează sau "interpretează" dovezi şi îl arestează pe individ. Altfel, până nu vine ordinul necesar, coruptul şi obscurul personaj se poate bucura în voie de fărădelegile sale!
Eu aş vrea ca justiţia să triumfe pe acest front al luptei anticorupţie FOLOSIND ARMELE JUSTIŢIEI şi nu pe cele ale infracţionalităţii! Folosind legea şi nu fărădelegea! Nu se întâmplă însă acest lucru în România zilelor noastre. Din ce cauză, e o altă poveste...
Eu cred că Ioan Oltean este un om corupt. Cred asta pentru că am informaţii din "interior" cu multe detalii despre măgăriile făcute de acest om de-a lungul anilor. Aceste date îmi sunt suficiente ca să scriu un articol de atitudine împotriva acestui tip de comportament, dar DOAR aceste date nu îmi dau dreptul să-l condamn pe Olteanu ăsta ardelean la închisoare. Procurorii, nominalizându-l în dosar, asta fac!
Nu ştiu, poate acum nu se exercită decât nişte presiuni asupra lui Oltean din cauze la fel de obscure precum i-a fost activitatea sa politică. Poate că hoţii se vânează între ei ca să le rămână unora mai mult de furat pe ultima sută de metri. Poate sunt şi "datorii" mai vechi de achitat şi acum este momentul. De altfel, nici nu mă interesează prea mult substratul acestui caz. Mă interesează doar să ştiu de ce justiţia, prin magistraţii ei, se intersectează cu mizeriile vieţii politice şi de ce îşi lucrează "dreptatea" cu mâinile mânjite de nedreptate!??
Cu respect,
Cornel SABOU
duminică, 25 martie 2012
Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România (V)
Motti Zisser
Controlează, alături de firma Control Centers, consorţiul Europa-Israel Group, companie israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 şi banca Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România. Europa-Israel Group controlează firma Elbit Medical Imaging.
Odată cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câţiva ani, Motti Zisser a preluat şi subsidiara acesteia, firma israeliană Elscint, căreia i-a închis activitatea, vânzându-i toate bunurile şi mijloacele de producţie (mai puţin secţia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) şi a orientat fondurile acesteia în preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteană (precum Hotelul Bucureşti, preluare frauduloasă, după cum vom arăta) pe care să le renoveze pentru a le ridica valoarea.
Totodată ridică mall-uri, cum este cel de la Timişoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o parte din suprafaţa acestuia primăriei oraşului.
Tonya Halpern
Născută la 29.06.1948, în Bucureşti, în prezent cetăţean israelian, figurând cu domiciliul în Tel Aviv. Unic distribuitor în România al produselor Kodac prin firma sa M.TIL.ROM cu sediu la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, escrocul israelian Eliahu Rasin, cu care mai deţine hotelurile Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie cu Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat “frate”. De altfel, sunt tovarăşi în solda serviciilor israeliene. Tonya Halpern rezidează în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucureşti (pentru privatizarea căruia s-a şi implicat direct alături de Alex Bittner), iar soţul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd.
Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodac, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Council of Foreign Relations (C.F.R.).
Eliahu Rasin
Născut la 24.10.1947 la Tel Aviv în Israel (noi ştim că Israelul s-a înfiinţat abia în mai 1948, dar acestea sunt datele sale de paşaport, cu care este înregistrat la Registrul Comerţului din România, ca om de afaceri), domiciliat în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. Baza piramidală a afacerilor lui în România este o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex srl, EuroConstruct & Development srl şi Rom Integrated Computers Technologies srl. Deţine totodată şi Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din serviciile speciale israeliene, născut însă la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali) renumita bancă Leumi Le din Tel Aviv Israel.
La banca Leumi Le, sucursala din Londra, în contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost vărsată suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti.
În prezent, Eliahu Rasin este chemat de către procuratura română în instanţă penală din România ca inculpat pentru privatizarea frauduloasă a Hotelului Bucureşti. Sustrăgându-se însă chiar şi anchetei penale, el a părăsit în graba România, de câţiva ani. Ca preşedinte la Sitraco Center şi la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne pe care a pus mâna în centrul capitalei, mai ales în zona Unirea, şi pe care le-a transformat în “Business Center”), Eli Rasin are de clienţi firme precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor (Sorin Ovidiu Vântu – Maria Vlas), Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol s.a., Kodak, U.S.A.I.D. (agenţie a S.U.A. subordonată C.I.A.).
Eli Papouchado
Cetăţean israelian, partener de afaceri tradiţional, în Israel, al lui Motti Zisser. Locuieşte în Ierusalim, unde deţine o proprietate impresionantă. Născut la Cairo, provine dintr-o familie mixtă, tată egiptean şi mamă evreică. Proprietar al firmei Red Şea – Tel Aviv, deţine proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier Park Platza, exceptând hotelul din Tel Aviv, care funcţionează sub operarea Sheraton (5 stele). În 1998 a dorit să preia privatizarea Hotelului Bucureşti (din Bucureşti). A declarat că deschide mai multe mall-uri în România, printre care unul la Timişoara. Paternitatea construirii unui mall la Timişoara aparţine şi firmei israeliene Elscint (Elbit Medical System), controlată de Motti Zisser. În Bucureşti, la un moment dat, Papouchado construia două “mari centre comerciale” finanţat de Banca Internaţională a Religiilor. A funcţionat şi ca director al unei sucursale a Leumi Le Bank.
Bernard Shraer
Evreu de origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le – Tel Aviv, după 1989 a început să îşi dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin compania Danubius Hotels and Spa Co. (Budapest Hungary), lanţ hotelier intrat repede în topul revistei de specialitate Hotels. În 1995 deţinea 9 hoteluri, în 1996 deţinea peste 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar în prezent peste 50 de hoteluri. Pentru a-şi extinde afacerile în România, interesat îndeosebi de staţiunile din Transilvania, a apelat şi la consultanţa lui Eric Rudosh. În cazul privatizării ilegale a staţiunii Sovata, a reieşit că în spatele sereleului din Râmnicu-Vâlcea cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. În aceeaşi situaţie se află şi alte staţiuni din Transilvania. Când în 1999-2000 a dorit să preia Hotelul Bucureşti a invitat la Budapesta şi a cazat o delegaţie sindicală din turismul românesc, ca şi pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezultă că chiar Radu Sârbu i-a cerut câştigătorului licitaţiei să cedeze contractul către Danubius Hotels.
Shraer, ca şi Rudosh, nu este străin de încercarea de preluare a celui mai mari bănci de stat româneşti din prezent, Banca Comercială Română, de către Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. este impusă României pentru anul 2003 de către Banca Mondială.
Yoah Stern
Israelian, “omul” din România al magnatului evreu Mark Rich (unul din cei mai mari evazionişti din S.U.A.), preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul 2002 şi eliberat la presiuni uriaşe (a se vedea capitolul Evreii şi petrolul românesc al Mileniului III). În urmă cu câţiva ani, Mark Rich a încercat să preia fraudulos Hotelul Athene Palace din Bucureşti (vom reveni cu detalii în numărul viitor). În prezent fiind preocupat de iminenta privatizare a companiei naţionale a petrolului, Petrom s.a., cea mai rentabilă afacere din România.
Eric Rudosh
Cetăţean ungur şi britanic, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în România. Surse din sistemele de informaţii apreciază că originea sa reală este evreiască, incertă însă, deoarece partenerii săi de afaceri din România par să nu cunoască acest fapt. Înainte de a fi acreditat ambasador la Bucureşti, se apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în România. Deţine o reşedinţă la Londra, iar numele a ieşit la suprafaţă în public de abia în anul 2002, când fiul său a fost arestat la Constanţa pentru deţinere şi consum de droguri, împreună cu câţiva tineri români. Personal, în România, nu desfăşoară afaceri personale mari (deţinând câte un restaurant, o discotecă, o firmă de servicii etc.), misiunile sale fiind controlate de la Budapesta şi de la Londra.
Liviu (Alfred) Mandler
Cetăţean israelian cu afaceri în România, preponderent în oraşul Cluj. Iniţial agent de influenţă israelian în cadrul Partidului Liberal, a promovat un “lobby” mascat, cu pârghii politice, afacerilor evreilor israelieni sau americani. Una dintre aceste mari afaceri era cea cu Bell Helicopters – S.U.A., în tandem cu Elbit System -Israel, ce ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul României. Afacerea nu se putea face însă din cauza opoziţiei nestrămutate a ministrului de finanţe liberal, Daniel Dăianu. Mandler apasă pe buton şi Partidul Liberal îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forţând înlocuirea sa cu alt candidat liberal în data de 23.09.1998. În aceeaşi zi, la ştirile de la postul TV Antena 1, deputatul Şerban Săndulescu a declarat că ştia “de marţi despre această destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat şi Traian Decebal Remeş, noul ministru de finanţe, va semna acest contract”. În aceeaşi zi, Daniel Dăianu, a declarat că, în prealabil, i s-a “sugerat ca fiind plecat în străinătate, un secretar de stat să semneze contractul cu Bell”, dar el nu a permis trucul. Socoteala lui Mandler nu a ieşit nici de data aceasta. Alţi miniştrii (din partea Partidului Democrat) au preluat ştafeta opoziţiei, mai puţin evreul mason Babiuc, ministru al apărării, care s-a certat astfel cu propriul partid, dar a fost imediat primit în Partidul Liberal, ceea ce reprezintă numai un episod al protecţiei ocultei evreieşti pentru acesta. Trebuie precizat că în prezent, odată cu restructurarea conducerii liberale, influenţa lui Mandler asupra Partidului Liberal a încetat, motiv pentru care Babiuc s-a refugiat la P.S.D., iar parlamentarii liberali adoptă poziţii politice în interesul naţional.
Alfred Mandler a fost cunoscut mediei româneşti ca asociat şi subordonat în afaceri al lui F. Robinson, îndeosebi în afacerea Dacia Felix (a se vedea capitolul Băncile Româneşti).
Fredy Robinson
Evreu originar din Bacău, unde s-a născut în 1946, a emigrat în Israel, transformându-se în om de afaceri şi beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunăvoinţa lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogăţească. Datorită inclusiv succesului său în afacerile din România, în Israel a fost declarat “Omul anului 2001″.
Proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care stă în spatele afacerilor sale. Ofiţer israelian din cadrul forţelor speciale, în retragere. Reprezentant al statului român (al F.P.S.) în statul Israel pentru privatizarea întreprinderilor româneşti în favoarea capitaliştilor evrei; proprietar al Eurom Bank (fosta Bancă Dacia Felix) al postului de televiziune Tete7ABC, al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu şi un cazino pe internet (are deschis un cazinou şi la Chişinău). Lucrarea Francmasoneria şi clasa politică afirmă că cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din România, Casa Vernescu, către afacerişti străini, a intervenit după vizita lui Laurenţiu Ulici (preşedinte al Uniunii) în S.U.A., la 19 octombrie 1993, la sesiunea Supremului Consiliu, grad 33, de la Templu de Rit Scoţian al Districtului Columbia, “când avea să se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această dată, în Bucureşti cazinourile au apărut ca ciupercile după ploaie…” Toate cele opt cazionuri din Bucureşti au proprietari israelieni şi sunt suspectate de spălare de bani.
Aşa cum se cunoaşte, poliţia israeliană a fost sesizată şi a demarat ancheta penală privind obţinerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operaţiuni de spălare de bani. Principalii anchetaţi au fost cei doi fii ai acestuia: Omri şi Ghilad Sharon. Mama acestora doi (Lili) este evreică originară din România, de la Braşov. Ghilad Sharon este totodată un cunoscut om de afaceri. “Vizavi de acesta se spune că activităţile desfăşurate în România îi aduc venituri considerabile… existând indicii că unele din fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum şi în campania de la începutul anului trecut [a partidului Likud], provin din România”, scria săptămânalul A.P. în februarie 2002. Afacerile din România ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat în afaceri cu unii dintre coacţionarii Băncii Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (preşedinte al băncii), Fredy Robinson (proprietar principal al băncii) şi Liviu Mandler (fost preşedinte al băncii, asociat). Dealtfel, Liviu Mandler i-a fost subordonat lui Ariel Sharon în armata israeliană.
Sorin Beraru (Samuel Bergovici)
Consacrat public prin afacerea/ecscrocheria CICO S.A., israelianul Sorin Beraru este cel mai celebru infractor evreu din România, prin fraudă acaparând şi devalizând multe întreprinderi româneşti, pe care le-a stors de fonduri ce au părăsit România, ca şi el. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a încercat mituirea procurorilor români cu suma de 600.000 de dolari. Aceştia au organizat un flagrant, astfel fiind arestat emisarul său israelian. L-a interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau să ajungă la Adrian (Năstase, primul ministru?). Dat în urmărire generală internaţională, Beraru rezidează în Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-l identifica şi extrăda în România. Mai mult, la vizita oficială din 2001 în Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de afaceri israelieni, organizată de gazde, a fost prezent şi inculpatul Beraru pentru a-l certa pe premierul român că procurorii din România îi tulbură “gheşefturile”.
Moshe Pesah
Israelian. Partenerul de afaceri în România al lui Sorin (Shmuel) Beraru. Joacă teatru ca victimă a lui Beraru, deschizând procese împotriva acestuia ca astfel să îşi demonstreze “buna-credinţă” şi să convingă instanţele româneşti că el poate păstra proprietăţile obţinute prin fraudă de la statul român.
Shimon Nahor
Traficant israelian de arme ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992, până în 2001. Fiind evreu originar din Galaţi, când a emigrat în Israel avea numele de Herşcovici. La un moment dat, viceamiral al armatei israeliene. Traficant israelian de arme ce acţionează pe teritoriul României. Afacerile sale ilegale l-au adus în atenţia procuraturii româneşti, fiind arestat şi inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata evreică a lui Nahor, Lidia Peter, a obţinut eliberarea acestuia (“judecarea în stare de libertate”). Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicţia de a părăsi România, fugind peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata în Bulgaria şi extrădată în România. Ca şi în cazurile Sorin (Samuel) Beraru şi Maria Vlas, Israelul întârzie extrădarea în România a infractorului Nahor.
Timp de mai mult de zece ani, Nahor a fost ofiţer superior în armata israeliană, fiind comandantul unei nave de luptă. Ca ofiţer de marină în retragere el a fost selectat de către Mossad pentru munca de spionaj în străinătate. Controlând firma Quick Aero-Service (al cărei proprietar apare Dumitru Popescu, condamnat în afacerea “Ţigareta II” pentru acelaşi tip de transporturi “speciale”), la 7.04.1997, Nahor efectuează un zbor de contrabandă cu armament pe distanţa Bucureşti (aeroportul Otopeni)-Khartoum, pentru care a dispus plăţi din Geneva pe numele Herşcovici Simon.
Acesta a fost numai unul dintre zecile de “transporturi speciale” pe care le-a efectuat de pe Otopeni. În anturajul lui Nahor (Herşcovici) s-au remarcat lt.col. Hary Ene din S.R.I., Kuki Borislavski (consilier al ministrului apărării Victor Babiuc), generalul Florentin Popescu, şef al Direcţiei de înzestrare a Armatei române (compromis în afacerea “Ţigareta”).
Un personaj care nu a văzut (?) ce face Nahor pe aeroport, este chiar directorul operaţional al Aeroportului Bucureşti-Otopeni, Sorin Stoicescu, care, prin intermediul firmei de protecţie şi pază Valahia asigura şi paza aeroportului.
Reproducem din raportul
«Legătura lui Stoicescu cu Mossad-ul»:
“În 1991, Sorin Stoicescu intră în relaţii deosebite cu Yehuda Tova, ofiţer de informaţii acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu acesta, unele surse susţin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters… în poziţia sa din Departamentul Aviaţiei Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea achiziţionării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing americană, administrată de cetăţeni israelieni; este acuzat de relaţii strânse de amiciţie cu numiţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetăţenilor evrei din Rusia către Israel din chiar dispoziţia primului-ministru Petre Roman. Asociatul său de la firma Valahia desfăşoară fel de fel de activităţi pe lângă Ambasada Israelului.” (A.P.)
Deşi dat în urmărire internaţională de către Procuratura din România, sustrăgându-se procesului penal şi condamnării, Shimon Nahor este ridicat în slăvi şi scos nevinovat în lucrarea recent apărută România Iudaică, tipărită pe banii Ministerul Cultelor şi Culturii din România (a se citi din partea ministrului filo-sionist Răzvan Teodorescu, acelaşi care susţine culpa poporului român de Holocaust împotriva poporului evreu).
Sammy Ofer
Cetăţean israelian şi britanic. Evreu de origine română, reprezentant al familiei magnaţilor israelieni Ofer cunoscuţi drept fraţii Ofer (David, Sami şi Iuli). Tatăl fraţilor Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din oraşul Constanţa, unde avea numele de Josef Herşcovici (acelaşi nume de familie cu Shimon Nahor, Herşcovici din Galaţi). Averea fraţilor Ofer se ridică la 1,5 miliarde de dolari, plasată în afaceri.
Dintre cei trei fraţi, David a fost şeful unui serviciu secret israelian, Iuli a avut aplecare spre funcţiile publice, deţinând până recent, deşi israelian, şi funcţia de consul al României la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieşte cu precădere la Londra, fie la reşedinţa sa, fie pe un yaht de lux. Fraţii Ofer deţin împreună o bancă israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de fiul său, Eyal Ofer.
Familia Ofer este coproprietară, alături de familiile (evreieşti) Pritzker din S.U.A. şi Wilhelmsen din Norvegia, al uneia dintre cele mai bine cotate agenţii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri anuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu peste 50 de itinerarii şi peste 140 de destinaţii în Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de călători.
Cea mai importantă afacere: familia Ofer deţine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această companie administrează şi vasele altor firme evreieşti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp., sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd. Navele sunt operate prin contracte de la câteva zile până la câţiva ani. În prezent familia Ofer deţine numeroase proprietăţi în România, care nu pot fi însă identificate cu uşurinţă, deoarece foloseşte în preluarea întreprinderilor româneşti firme off-shore cu acţionariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru. Se bănuie prezenţa sa masivă, deşi invizibilă, în proprietăţile din oraşul Constanţa (mai ales în port), unde presa nu poate scrie decât ceea ce vrea el. La conducerea magazinului Tomis (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica cunoscutului magistrat Marin Voicu.
Eyal Ofer, împreună cu Jay Pritzker, l-au mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le procure Hotelul Bucureşti. Afacerea a eşuat într-un scandal privind manipularea privatizării.
De multe ori, datorită poziţiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialităţi să reprezinte România în faţa forurilor internaţionale, astfel încât el cunoaşte politica de culise a guvernului român mai bine decât serviciile secrete româneşti.
Dan Fischer
Cetăţenie română şi israeliană. S-a numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo. Coproprietar al postului de televiziune Prima TV. În capitolul “GHEŞEFTURI EVREIEŞTI” este arătată implicarea sa în recuperarea creanţelor României de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanţe, pentru numai 40% din valoarea reală, către una din Băncile Rotschild şi la a-şi încasa comisionul. Totodată, Fischer a intermediat obţinerea de credite, pentru România, de la altă bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston. Apropiat în afaceri de secretarul de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Legat de relaţiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de actualul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, pe atunci vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Concret, şeful Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofiţerii din subordine dosarele a 19 personalităţi politice pentru a le discredita sau şantaja. În acest context, atunci când “un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal”, susţinea Radu Timofte, arătând şi că Hamagea se folosea de ofiţerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor comenzi politice. Astfel, aceşti ofiţeri bine pregătiţi acţionează şi în misiuni speciale în afara ţării, având ca scop recuperarea creanţelor României. Conform relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea ştiute. Această acuză are o semnificaţie aparte, în contextul în care colaboratorul şi specialistul nr. l al României (şi al S.I.E., deci) în recuperarea creanţelor este… Dan Fischer.
Vladimir (Vova) Cohn
Evreu originar din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franţa, în 1990. Taică-său a fost comisar sovietic evreu Kominternist, venit în România pe tancurile sovietice, după 1944, deoarece a făcut parte din activul de bază ai instalării comunismului în România. De aici probabil se trage prietenia sa cu alt evreu, fiu de comunist evreu, Petre Roman, fost prim-ministru al Romaniei, actualmente “Raportor NATO”. În perioda cât Petre Roman s-a “specializat” la Paris, relaţiile dintre familiile Neurlander-Cohn au fost reluate.
Vova Cohn a primit, după 1990, în “locaţie de gestiune”, de la fostul prim-ministru Roman, clubul Nasty din Bucureşti.
Foarte gălăgios şi obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări, Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor româneşti, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton presat din România, fabrica RomCarton S.A.. Ca în toate privatizările evreieşti din România, Cohn a dat dovadă de o duritate deosebită faţă de muncitorii români, a concediat masiv şi nu a plătit salariile. Greva şi mitingul din curtea fabricii, l-au determinat pe Cohn să-şi folosescă influenţa, ceea ce a dus la o intervenţie extrem de violentă şi represivă a forţelor poliţieneşti, care i-au molestat pe muncitori şi i-au alungat din incinta întreprinderii.
Vova Cohn este în prezent Vicepreşedinte al clubului de fotbal al Ministerului de Interne, Dinamo Bucureşti.
sâmbătă, 24 martie 2012
Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România (IV): Mark Rich, Stephan Lowy şi Hugo Weinstein
Mark Rich: Magnat evreu cu cetăţenie americană şi israeliană. Escroc şi evazionist de talie mondială. Face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros. A fraudat bugetul S.U.A., apoi a fugit şi s-a stabilit în Elveţia. Colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. S-a aflat în spatele tentativei de privatizare frauduloasă a Hotelului Athence Palace din Bucureşti (ajutat de directorul Ioniţă, acelaşi care i-a ajutat pe israelienii ce au pus mâna pe Hotelul Bucureşti să blocheze procesul de la Curtea Supremă de Justiţie privind anularea privatizării). Prin reprezentanţii săi clandestini din România, controlează 50% din afacerile petroliere, fiind preocupat şi de privatizarea companiei Petrom. În afară de petrolul românesc, Mark Rich vrea şi aurul. Şi cum unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur şi argint din lume se află la Roşia Montană, în Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 300 de tone de aur pur şi peste 1.600 de tone de argint pur), a demarat preluarea exploatării prin firma “canadiană” Gold Corporation, companie 80% acţionariat pestriţ pe care îl controlează însă Rich. “Vă întrebaţi cum de rezistă afacerea de la Roşia Montană reacţiilor disperate ale ecologiştilor? – scria Academia Catavencu în 13 august 2002.
De ce se poate pregăti netulburat procesul de defrişare a unei localităţi, dimpreună cu resusele de existenţă pe termen lung pentru o exploatare intensivă din care nici măcar statul român nu câştigă aproape nimic? Păi, ce-aţi zice dacă aţi afla că între cei interesaţi de scobârlirea aurului de sub gospodăriile românilor este un cetăţean pe nume Mark Rich?”. Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roşia Montana urmează a fi epuizat de către Gold Corporation Ltd în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare 2%. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, trasfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa centrală şi de est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (deasemenea implicat în afacerea Roşia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda.
Stephan Lowy & Hugo Weinstein
Stephan Lowy: Magnat, membru al mafiei evreieşti canadiano-americane, stabilit din 1970 în Elveţia, în anii ’90 a joncţionat cu afacerile lui Mark Rich, fiind creierul afacerilor acestuia pentru România.
Evreu polonez născut la Lemberg, în Galiţia. Tatăl său a participat la celebra răscoală sionistă de la Varşovia. Tânărul Lowy, în 1948, se îmbarcă, traversează oceanul şi se stabileşte în Canada, la Montreal, unde îşi schimbă numele în Steven Low şi obţine cetăţenia canadiană. Primii săi protectori au fost familia Singer şi Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care şi-a construit averea pe timpul profibiţiei, prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite şi Canada. Prima sa dezvoltare a fost o fabrică în statul Ontario, la numai 23 de ani. Prima firmă, Steven Low & Co Ltd. a înfiinţat-o pe baza relaţiilor de afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari finanţatori ai crimei organizate din America. Pullman îşi începuse cariera ca simplu membru în cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, înfiinţată de Lucky Luciano, care era sub tutela şi mână dreaptă a legendarului şef mafiot evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în acea vreme (dealtfel, contabilul şi trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei, anume Jacob Guzik, poreclit “Deget uleios”). Ca şef al Koscher Nostra, organizaţie mafiotă evreiască similară celei italiene Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky a înfiinţat metoda larg folosită azi, a “spălării banilor” (al cărei principiu constă în investirea parţială a banilor, obţinuţi ilegal, în antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu al jocurilor de noroc.
Mafia evreiască a ocupat întotdeauna primul loc în comerţul cu “carne vie” (prostituţia), din Europa până în America Latină. Atât în organizare, cât şi în violenţă mafioţii evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui Lowy. Figură legendară, Arnold Rothstein era recunoscut chiar şi de către mafia italiană drept “Creierul”. El era cel ce aducea marile afaceri şi protecţia politică. Figura lui a fost imortalizată de romancieri, dar şi în ecranizările hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Naşul III, de F.F. Copola). O altă figură puternică a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias “Judecătorul”. Considerat de către F.B.I. drept “cel mai periculos infractor din Statele Unite”, el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat asasinarea altor şefi mafioţi. Analiştii consideră că mafia evreiască (Koscher Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generată ca reacţie la condiţiile sociale precare.
Ascensiunea lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfârşitul anilor ’50 s-a datorat Koscher Nostra şi penetrării cercurilor politice înalte. Totodată, el colabora interesat cu C.I.A. sau K.G.B. În 1960 a intrat în afaceri miniere (cupru, aur sau uraniu), preluând chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra căreia a lansat zvonuri fraudulaose de creştere, a speculat-o la bursă, s-a îmbogăţit, în cursul unei nopţi a anului 1970, datorită mulţimii de tranzacţii frauduloase, Lowy a fost nevoit să părăsească Canada, lăsând în urmă soţia şi cei trei copii şi stabilindu-se în Elveţia. I-a mers bine până când Canada sare în aer în urma unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) în urma căreia majoritatea brokerilor europeni şi-au pierdut averile, iar o parte din tovarăşii lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestaţi, în frunte cu Pullman.
Din anii ’70 demarează afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra. Prin intermediul acestei firme a încălcat embargoul internaţional asupra Israelului, alimentându-l cu petrol. La mijlocul anilor ’70 el era creierul unei afaceri ilegale în care apar implicate firme româneşti de stat contolate de Securitate, cunoscuta “Afacere Lucona” (scufundarea unei “fabrici de uraniu” de provenienţă românească, cu tot cu vasul ce o transporta, în vederea încasării unei uriaşe asigurări). Dinspre partea română, Lowy a reuşit să-şi asigure şi complicitate naivă a fratelui lui Nicolae Ceauşescu, Marin Ceauşescu, care locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale româneşti la Viena, dar adevăratul mânuitor de la Bucureşti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate se pare, care conducea întreprinderea de comerţ exterior Chimika, şi care la rândul ei avea o sucursală în cunoscuta întreprindere românească a Securităţii, I.C.E. Dunărea. Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziţii cheie, ca reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerţ din România socialistă (mai precis al Oficiului de reprezentare şi comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului României în domeniul maşinilor de construcţii. Când fostul avocat al ambasadei Austriei la Bucureşti, avocatul C. Vişinescu, este audiat ca martor, la Viena, în mai 1990, în procesul penal privind afacerea “Lucona”, preşedintele instanţei îl întreabă: “După părerea dvs., domnul Weinstein este român? da sau nu?”, iar acesta răspunde: “Este greu de spus. El este evreu.” La acea dată Bebe Weinstein tocmai părăsise închisorile româneşti, unde se afla pentru o ispravă pe care regimul socialist al lui Ceauşescu nu i-a putut-o totuşi trece cu vederea.
Prin firma socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deşeuri toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal în oraşul Sulina, încasând în schimb 2 milioane de dolari în contul unei “sucursale” a Chimika, firma off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunării reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar catastrofa ecologică a fost descoperită şi denunţată public de către Greenpeace, în anul 1988. În 1989 au fost arestate şase persoane vinovate în frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat după numai trei luni de arest, deoarece regimul socialist a fost răsturnat în acelaşi an. Pozând în victimă politică a fostului regim dictatorial, în 1990, pentru o vreme, s-a cazat la Hotel Flora din Bucureşti, apoi a dispărut din vizorul public, părăsind probabil România. Chiar din acel an însă, timp de doi-trei ani, România a fost invadată de substanţe toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Lowy, Bebe Weinstein.
Până în prezent s-au aflat puţine lucruri privind dedesubturile afacerii Roşia Montana. Se ştie că în spatele firmei “canadiene” Gold Corporation se ascunde un acţionariat pestriţ, pus la dispoziţie de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu susţinând financiar, de fapt, întreaga afacere. Acest rol l-a avut “canadianul” Lowy şi în afacerea Lucona, băgându-i în faţă pe Erwin Egger şi Greta Fischer, ca oameni de paie, reprezentanţi ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era “o firmă de căsuţă poştală” înregistrată în Elveţia, cu acţionariat secret. Nici chiar poliţia şi procuratura austriece nu au avut vreun succes în ancheta lor. Greta Fischer, consilier administrator al firmei, răspundea stereotip: “Firma Zapata AG are acte de proprietate, în funcţia de custode nu sunt obligată să dau nici o informaţie legată de numele acţionarilor”. De fapt, firma elveţiană pare a fi o sucursală off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A., înfiinţată la începutul anilor ’50 de către George Bush tatăl, în aceeaşi zi în care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci când mai târziu George Bush a intrat în politică şi în Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane să “renunţe” la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma – cu un capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari – rămânând sub influenţa şi controlul său. George Bush a activat şi ca şef al C.I.A., ceea ce poate explica coordonarea de către Lowy a întregii afaceri “Lucona”). Ne punem întrebarea unde vor ajunge cianurile reziduale rezultate la Roşia Montană în urma celei mai intense şi nemiloase exploatări posibile? Le va găsi “românul” Bebe Weinstein vreun loc în Delta Dunării sau în Marea Neagră?
(va urma)
vineri, 23 martie 2012
Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România (III): Ronald Lauder
Ronald Lauder: Magnat evreu american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administraţiei Reagan) în Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcţionat şi ca secretar de stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al “Comitetului Public Internaţional” al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.
Susţinut în “investiţiile” din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată “maşină de propagandă”. În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită “Profeţii despre trecut”, este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca… vice-premier, “profesorul” Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii faţă de bugetul statului român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate pe parcursul a mai multor guvernări, toţi guvernanţii români tratând cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregăteşte în mare taină ştergerea datoriilor trustului lui Lauder şi preluarea la datoria publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în “pauza” şedinţei guvernului român, secretarul general al guvernului (Şerban Mihăilescu, zis şi Michi Şpagă) i-a reamintit ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, că trebuie să proiecteze eşalonarea datoriilor societăţilor de televiziune. Acesta i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit şi că, în chiar dimineaţa acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), aşa că în 2002 urmează ca guvernul să aprobe eşalonarea datoriilor acesteia, precum şi ştergerea penalităţilor trustului.
“Adrian Năstase şi Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro” titra apoi ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea ştire: “Eforturile lui Adrian Sârbu [preşedintele român al postului ProTV] pe lângă autorităţile de la Bucureşti ca să obţină reeşalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american. Astfel, Ronald Lauder, acţionarul majoritar la companiei Central European Media Enterprises, ce deţine controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din România, dacă nu l-ar pune în situaţia penibilă, proprie celorlaţi investitori, de a-şi plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii internaţionale de luptă împotriva corupţiei. În condiţiile investigării afacerilor Media Pro de către autorităţile americane de supraveghere a pieţei de capital, rămâne de văzut cum va reacţiona premierul român la «discuţiile» cu magnatul american, moştenitor al unei averi clădite pe parfumuri”.
Este vorba de parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe Calea Victoriei în Bucureşti (vis-â-vis de Hotelul Bucureşti).
Numirea şi menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea Geoană, fost ambasador al S.U.A. şi actualmente ministru de externe. Cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de stat la Ministerului de Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeşalonările din anii trecuţi a datoriilor trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor şi Culturii din “guvernul Năstase”, filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei instituţii de învăţământ privat a trustului.
Oficialul american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat “Ronald Lauder, suspectat de corupţie în scandalul Media Pro”, din care cităm:
“Companiile publice tranzacţionale la New York Stock Exchange şi Nasdaq sunt riguros supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind obligate să asigure transparenţă şi deplină informare a investiţiilor sub ameninţarea penalităţilor legale, care să asigure încrederea publicului în pieţe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a violat legea americană. Şi dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este corupţie… atunci guvernul american şi guvernul român au obligaţia să rezolve această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor O.E.C.D.”.
În acest sens, ambasadorului S.U.A. la Bucureşti îi este adresată o scrisoare deschisă de către liderul opoziţiei naţionaliste române, apel rămas fără răspuns.
Ziarul Bursa revine:
“Cu toată campania internaţională împotriva terorismului şi a corupţiei, declanşată de preşedintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfieşte» să murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» – unul dintre cele mai proeminente cazuri de corupţie din România, în care o companie americană a antrenat o bună parte din administraţia ţării. Atitudinea «rezervată» a ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupţiei în statele unde au fost trimişi… Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în Casa Albă, ca funcţionar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o explicaţie validă a pasivităţii sale în scandalul «Media Pro»… aceste înlesniri reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat, multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder şi românilor care s-au asociat cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii. Iar emisiunile greţoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase şi a unor membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în schimbul generozităţii sale”
Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan Schwartzenberg).
Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-l prezintă pe acesta ca agent sionist al B nai B rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista “americană” Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj:
“D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A…. Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase… D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprinceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură extra-conjugală, motiv pentru care am şi divorţat de ea… La venirea în New York, din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în S.U.A.”. Dar Anti Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba B’nai B’rith.
Alte televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei (postul naţional oficial de televiziune este controlat 80-90%; evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internaţional, iar la TVR, realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a declanşat şi o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către concernul “german” evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante româneşti există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a acestora.
(va urma)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)