Dacă te pui să analizezi sistemul penitenciar românesc (şi eu asta fac de vreo doi ani), atunci te loveşti de o primă şi mare problemă: la ce sistem de valori raportezi realitatea? La standardele occidentale (care, pentru România, reprezintă acum doar speranţe de viitor) sau la situaţia din trecut (când crima, brutalitatea şi tortura erau literă de lege)? Dacă de raportezi la prima variantă, realitatea prezentului te loveşte în cap ca o măciucă. Dacă faci însă o comparaţie cu trecutul, atunci da, ai motive să răsufli uşurat şi chiar mai mult decât atât, poţi să estimezi deja în mod corect cam care va fi şi pe viitor viteza de modernizare şi de adaptare la noul necesar.
Trebuie să recunosc că, de când am ajuns în acest loc, în Penitenciarul Baia Mare, am fost motivat în tot ce am scris de valorile primei variante descrise mai sus. Oricât de multe şi mari erau transformările faţă de trecut, eu veneam şi ceream mai mult, mai repede, mai bine... Nu aveam "timp" să aştept ani pentru schimbări care puteau deveni realitate în câteva zile. Şi, totuşi... Undeva, oamenii ăştia au dreptate. Munca prestată de cadrele unităţilor penitenciare româneşti rămâne, cel mai adesea, ascunsă ochiului opiniei publice. Mass media nu s-a arătat prea dornică să mediatizeze schimbarea sistemului, iar cazurile care în general ajungeau în atenţia publică erau exemplele negative, reale sau imaginare, reclamate de deţinuţi. Nu pot fi eu (aici şi acum) purtătorul "lor" de cuvânt, dar pot măcar recunoaşte public o realitate care, pentru cei care lucrează în sistem, este un motiv de mândrie: ruperea definitivă de trecutul monstruos şi încadrarea fermă pe un drum nou, sănătos şi cu accente clar europene!
În penitenciarul băimărean-românesc, orice cadru mi se adresează direct este OBLIGAT să spună "domnule Sabou". Vremea când, pentru un deţinut, cuvinte precum "jigodie", "banditule", "gunoiule" sau alte epitete de acest gen erau folosite non stop a trecut. Şi vă rog să mă credeţi că regula aceasta, de bun simţ şi respect, chiar este respectată de marea majoritate a cadrelor! Efectul ei e mult mai benefic decât vă puteţi imagina. Formulele de politeţe şi respect aproape că te obligă să răspunzi la fel, cu politeţe şi respect! Cele mai multe stări de tensiune dintre cadre şi deţinuţi (generate de limbajul violent folosit înainte) au fost eliminate.
Cei care citiţi frecvent blogul meu aţi fost martorii unui eveniment care, în urmă cu doar câţiva ani, era de neconceput. Am fost de două ori în învoire de 24 de ore, în timp ce mulţi alţi colegi de-ai mei au plecat chiar în permisii de 3-5 zile. Deţinuţi, oameni condamnaţi la ani grei de puşcărie (unii, cu pedepse mari, de peste 10 ani închisoare), au putut să retrăiască pentru câteva zile atmosfera reală din libertate, să guste din "fructele" vieţii libere şi să aprecieze astfel mult mai mult ceea ce au pierdut cândva. Şi poate iar n-o să mă credeţi, dar din sutele (poate, miile) de deţinuţi trimişi în permisie sau învoire, aproape toţi s-au întors la penitenciar la termenul stabilit. Rarele cazuri când s-au înregistrat întârzieri au fost motivate, în general, de consumul necontrolat de băuturi alcoolice. Cred că până şi autorităţile au fost surprinse să constate că atitudinea cvasi-generală a acestor deţinuţi (plecaţi în permisie) a fost să se îngrijească să respecte întru totul litera şi spiritul legii şi regulamentelor care permiteau eliberarea lor parţială.
Dacă înainte tortura (bătaia, schingiuirea, maltratarea) era "armă" convenţională de reeducare, acum orice act de violenţă fizică şi psihică este categoric interzis. Chiar dacă mai există, pe ici-colo, unele răbufniri nervoase (din partea unor cadre cu nervii întinşi la maxim), putem spune că interdicţia de a folosi violenţa este respectată cu sfinţenie. Este poate una din cele mai importante şi necesare transformări ale sistemului penitenciar românesc!
Faţă de trecutul chiar apropiat, acum, deţinutul se poate apăra legal de orice abuz al sistemului. Legile care reglementează detenţia prevăd o mulţime de factori responsabili, de comisii şi de supraveghetori ai funcţionării sistemului. Niciun cadru nu mai poate lua, de capul lui, orice fel de decizie fără să răspundă în faţa colegilor, superiorilor sau magistraţilor. Deţinutul are multe căi prin care poate ataca o decizie luată împotriva sa. Chiar eu am contestat multe asemenea decizii şi am reuşit întotdeauna să câştig, uzând doar de aceste căi permise de lege. În trecut, nu exista decât un singur "Dumnezeu". Cadrul de penitenciar te sancţiona cum voia el şi nu dădea nimănui socoteală. Comparând cele două situaţii, trebuie să recunoaştem că e o schimbare reală, nu-i aşa?
Aplicarea acestor legi noi a produs până şi o schimbare majoră în viaţa dusă dincoace de gratii, în mediul deţinuţilor. Acum, extrem de rar auzi de vreo bătaie între persoanele private de libertate sau de alte abuzuri clasice, de puşcărie. Desigur, situaţiile conflictuale nu au fost reduse cu totul (nici nu cred că vor putea fi vreodată complet eliminate), dar riscul de a pierde avantajele oferite de lege l-a făcut pe deţinut să-şi reconsidere întreg comportamentul. Pentru că legea oferă acum deţinutului multe avantaje, iar un comportament necorespunzător poate duce la pierderea acestora pentru mult timp.
Aş putea încă vorbi mult despre schimbările pozitive reale din mediul penitenciar românesc, dar mă opresc deocamdată aici. Am scris aceste rânduri în onoarea acelui tip de cadru care, prin munca sa, a permis înfăptuirea acestor schimbări, salvând astfel vieţi! Se spune că un om ajuns la închisoare este un om pierdut. Nu, dragii mei, nu este pierdut! În mare măsură, el este deja recuperat, salvat, ocrotit şi pregătit să plece dintre oameni pentru a se întoarce tot între oameni! Aveţi o mică dovadă chiar sub ochii voştri, un jurnal penitenciar scris de un deţinut, o comunicare real-virtuală legală între lumea mea închisă şi cea în care te afli tu, cititorule...
Mai sunt încă multe de făcut. Vor mai fi piedici, neajunsuri, excepţii de la normalitate, dar avalanşa schimbărilor în bine nu mai poate fi oprită. Schimbarea asta în BINE îţi foloseşte şi ţie, cititorule, la fel cum îmi foloseşte şi mie. Voi critica poate mai des decât voi lăuda acest sistem, dar asta nu pentru că sunt inconştient sau incorect, ci pentru că este în firea umană (iar eu sunt om) să fie liberă, iar eu nu sunt! Ştiu că voi fi într-o zi din nou liber şi că îmi voi pune amprenta pe viaţa societăţii, măcar prin faptul că exist. Dacă voi ajunge cu bine în acea zi, vreau să ştiţi că undeva, într-o părticică a sufletului meu, voi păstra ascunsă o comoară de recunoştinţă pentru cei - ştiuţi şi neştiuţi - care m-au încurajat, m-au respectat, m-au îngrijit şi m-au ajutat să vă redevin contemporan!
Pe curând, Cornel Sabou
Ziar online de ATITUDINE, editat de Cornel SABOU (Baia Mare/Maramures); Tel. 0758.970059
luni, 23 noiembrie 2009
miercuri, 11 noiembrie 2009
Vreme instabilă
Am primit deja mai multe sugestii cum că ar fi "corect" din partea mea să prezint pe acest blog şi lucrurile pozitive din mediul penitenciar băimărean. Desigur, sunt de acord cu această idee şi chiar îmi doresc să am cât mai mult de scris în acest sens. Orice lucru pozitiv pentru imaginea unităţii înseamnă un lucru pozitiv şi pentru mine (care sunt deţinut). Din păcate, semnalele pozitive serioase au venit abia în ultima perioadă de timp şi nu putem vorbi despre o schimbare majoră de mentalitate, de atitudine şi de rezultate decât atunci când aceste semnale vor face zilnic parte din viaţa curentă a penitenciarului şi nu vor fi doar excepţia de la "normalitatea" tristă de până acum.
Era o vreme în care unitatea băimăreană a fost condusă de comisarul şef Vasile Chiorean. Nepăsarea acestuia a adus penitenciarul, din toate punctele de vedere, pe marginea prăpastiei. Anul trecut, Chiorean a fost schimbat din funcţie, în locul său fiind numit Horia Chiş. Încă din primele luni de mandat, Chiş a reuşit să detensioneze relaţiile încordate dintre deţinuţi şi administraţie, să îmbunătăţească unele condiţii de detenţie şi să profesionalizeze, pe ici, pe colo, corpul funcţionarilor publici din unitate. Nici Horia Chiş nu a fost lipsit de contestatari, de reclamaţii care urmăreau intimidarea sa, mai ales pentru faptul că a încercat să diminueze gradul de corupţie din unitate. Au ajuns şi la mine tot felul de informaţii şi acuzaţii care îl priveau, dar în cea mai mare parte acestea erau fie neadevărate, fie irelevante, motiv pentru care le-am ignorat. Nu mi-a fost deloc uşor să-mi păstrez echilibrul, echidistanţa şi să mă comport de aşa natură încât să mă pot acum uita în trecut cu conştiinţa împăcată. Nu e uşor lucru să traversezi o mlaştină fără să te murdăreşti! Continuu să mă lovesc zilnic de cadre cu grave dereglări psihice, de incompetenţi şi incapabili în uniformă de stat, cu chipiu. Ca să nu mai amintesc aici de nebunii, criminalii, tâlharii şi analfabeţii alături de care îmi duc zilele... O vreme, recunosc, am fost influenţat negativ de stările de tensiune generate în jurul meu de asemenea personaje, ca şi cele amintite mai sus, dar întotdeauna dialogul purtat cu un om inteligent m-a liniştit, iar schimbările în bine care au urmat mi-au dat încredere!
Ştiu că Penitenciarul Baia Mare este pe un drum ireversibil către profesionalizare şi competenţă. Nu va fi uşor şi nici rapid acest parcurs, pentru că sunt încă multe obstacole de trecut. Horia Chiş a fost promovat la Bucureşti, în postul de director general adjunct ANP. Sper ca sistemul penitenciar românesc să capete acelaşi impuls pozitiv pe care l-a căpătat Penitenciarul Baia Mare, cât timp s-a aflat sub comanda sa. Şi mai sper ca aerul tare al înălţimilor să nu-l ameţească pe Horia Chiş într-atât încât să uite că, dacă Dumnezeu a creat muntele, tot El a creat şi prăpastia!
În Baia Mare, comanda a fost preluată de Ioan Chindriş, un cadru cu experianţă şi un fin intelectual. Adjunct a fost promovat Iulian Ţiplea, un tip autoritar şi competent. S-au mai făcut câteva schimbări pe care le voi anunţa însă într-un articol viitor.
Controlul efectual zilele acestea de inspectorii ANP a tulburat puţin liniştea unităţii, dar asta nu este neapărat ceva rău. Aştept în continuare semnale pozitive reale pe care să le prezint şi eu pe acest blog.
Pe curând, Cornel Sabou
În Baia Mare, comanda a fost preluată de Ioan Chindriş, un cadru cu experianţă şi un fin intelectual. Adjunct a fost promovat Iulian Ţiplea, un tip autoritar şi competent. S-au mai făcut câteva schimbări pe care le voi anunţa însă într-un articol viitor.
Controlul efectual zilele acestea de inspectorii ANP a tulburat puţin liniştea unităţii, dar asta nu este neapărat ceva rău. Aştept în continuare semnale pozitive reale pe care să le prezint şi eu pe acest blog.
Pe curând, Cornel Sabou
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Liber la prăduială
O echipă de inspectori din cadrul Direcţiei de Control din ANP Bucureşti efectuează zilele acestea un amplu control de fond la Penitenciarul Baia Mare. Sunt luate la "puricat" toate birourile din cadrul unităţii, se verifică activitatea de peste an a responsabililor, temeinicia reclamaţiilor care s-au adunat în timp şi eficienţa muncii factorilor de decizie. Inspectorii şi-au alocat o bună parte din timpul lor pentru discuţii cu persoanele private de libertate. În cadrul acestor întâlniri, au fost sesizate o serie de deficienţe şi s-au înaintat propuneri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.
Am decis ca, din acest moment, să redeschid pe blog posibilitatea de a face comentarii (chiar şi sub anonimat), oferind astfel cadrelor din unitatea băimăreană (dar şi deţinuţilor) ocazia de a sesiza aspectele importante care ar trebui să intre în atenţia inspectorilor ANP. Rugămintea mea este să folosiţi un limbaj decent, altfel postările vor fi şterse.
Profitaţi de ocazia pe care v-o ofer să vă reglaţi conturile între voi, rezolvându-vă astfel conflictele de peste an.
Cornel Sabou
Am decis ca, din acest moment, să redeschid pe blog posibilitatea de a face comentarii (chiar şi sub anonimat), oferind astfel cadrelor din unitatea băimăreană (dar şi deţinuţilor) ocazia de a sesiza aspectele importante care ar trebui să intre în atenţia inspectorilor ANP. Rugămintea mea este să folosiţi un limbaj decent, altfel postările vor fi şterse.
Profitaţi de ocazia pe care v-o ofer să vă reglaţi conturile între voi, rezolvându-vă astfel conflictele de peste an.
Cornel Sabou
marți, 3 noiembrie 2009
Din nou liber 24 ore!
Acum cateva minute am iesit din nou in oras, in Baia Mare. Sunt liber pentru a doua oara, timp de 24 ore. Maine, miercuri, 04.11.2009, ora 18.00, ma voi intoarce ACOLO. E ok... Copiii mei ma asteapta, alaturi de mama mea. E bine si frumos sa fii liber, dar mai frumos decat asta e sa ii am pe ei, cei care formeaza familia mea!!! Pe curand...
Cornel SABOU
Cornel SABOU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)