luni, 28 noiembrie 2011

Corupţii unora, mai tari decât corupţii altora!

Cred că fiecare dintre noi s-a plictisit de câte ori a auzit că în România corupţia s-a generalizat, că "trebuie" luate măsuri dure antocorupţie etc... Subiectul este atât de des pomenit încât a creat o lehamite generală. Toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar cel mai mult o fac însăşi corupţii!
Prin definiţie, infracţiunile de corupţie sunt direct legate de funcţiile deţinute la stat, de banul public. Nu există corupţie în sectorul privat! Acolo există competenţă sau diletantism, oportunism şi alte "situaţii" mai mult sau mai puţin condamnabile din perspectivă "morală". Corupţi există doar la stat sau în relaţie cu statul şi am zis "STAT" nu PUTERE pentru că în această categorie nu se face diferenţă între puterea şi opoziţia politică.
Unii vin şi spun că doar reprezentanţii puterii sunt corupţi, că opoziţia nu are posibilitatea să aloce fonduri şi că astfel aceasta nu poate intra sub incidenţa legii. Aceştia uită că până mai ieri actuala opoziţie era la putere şi că ocupa (prin aceiaşi oameni care acum se prezintă "nevinovaţi" în opoziţie) vârfurile puterii corupte!
Ceea ce vreau să spun este următorul lucru: toţi reprezentanţii de vârf ai clasei politice actuale sunt mai mult sau mai puţin implicaţi în activităţi de corupţie! Prin modul în care au ajuns în vârful puterii, beneficiind de "sponsorizări" din sectorul privat, prin modul în care au gestionat banul public (favorizându-şi sponsorii, prietenii, rudele), prin câştigurile nesimţite pe care le-au obţinut, prin averile pe care le-au trecut pe rudele lor, prin modul în care şi-au vândut votul şi nu în ultimul rând electoratul! A fi politician (sau funcţionar public de vârf) corupt în România a devenit o CONDIŢIE! Vrei o funcţie? TREBUIE să fii corupt! Acum, corupţii dintr-o tabară se bat cu corupţii din altă tabără. Miza e tot bugetul, banul, firmele, "dezvoltarea", puterea! Miliardarii "deştepţi" finanţează toate partidele pentru ca apoi, indiferent de cine câştigă competiţia electorală, ei să beneficieze de favoritisme la banul public de la cel care câştigă puterea. Miliardarul, deci, are "nevoie" de politicieni şi funcţionari publici corupţi! Dacă vine banul de la buget atunci este activitate, creşte averea, creşte puterea reală! Dacă banul nu mai vine, atunci trebuie lansate alte diversiuni pentru discreditarea puterii şi înlocuirea politicienilor care nu vor să dea banii "unde trebuie" cu alţii mai ascultători. Oportunişti care să se vândă se vor găsi mereu, chiar şi în rândul generaţiei tinere.

În peisajul acesta, instituţiile statului abilitate în lupta anti-corupţie sunt sub un adevărat asediu de influenţe! Procurori şi judecători se afiliează unor grupuri de interese, apoi se bat între ei, cu alte "grupuri" de magistraţi care sunt concentrate pe alte grupuri de interese. Dacă un poliţist, procuror sau judecător rămâne ndependent în acest peisaj este tolerat o scurtă perioadă, apoi dacă se încăpăţânează să rămână aşa este îndepărtat din sistem! Fiecare "grup de lucru" încearcă să facă arestări din cealaltă tabără. În funcţie de "problemele" care apar, grupurile se reorganizează pentru salvarea celui aflat în dificultate. Astfel, dacă grupul de magistraţi vândut partidului de la putere arestează un om important din opoziţie, grupul vândut opoziţiei încearcă apoi, pe "traseul" recursurilor, să intervină pentru eliberarea, salvarea, "victimei"! La fel se întâmplă în situaţii inverse. Să ştiţi însă că aceste grupuri nu se consolidează pe ideea afilierii neapărate la partidul care conduce guvernul. În ţară, relaţiile acestea speciale se întemeiază între lideri locali (din justiţie-poliţie şi politică) şi se "respectă" de-alungul anilor indiferent de cine şi cât este la putere sau de traseismul omului politic! De asemenea, există judeţe unde mafia din justiţie colaborează foarte bine cu ambele tabere politice, acolo înregistrându-se celebra "linişte" de care au nevoie toţi ca să poată fura în neştire...

Am să vă spun că există şi situaţii incredibile de corupţie, cu CREDITE luate de la bănci pentru a se putea plăti şpagă unor funcţionari, partide sau politicieni! Cei angajaţi în sistem contabilizează foarte atent banii negri, ei nefiind prea deranjaţi de reducerile bugetare. Acestea afectează doar masa largă şi anonimă de "funcţionari" , cum ar fi profesorii sau angajaţii mai micuţi.

Cunoscând toate aceste lupte (care sunt foarte dure acolo, în mediul LOR de lucru!) sunt oarecum rezervat în faţa oricărui caz nou d corupţie care este larg mediatizat. Deşi pe de o parte mă bucură (de s-ar putea, aş vrea ca ăştia să se lupte atât de tare între ei încât să se aresteze reciproc până nu rămâne unul liber!) pe de altă parte mă îngrijorează. Pentru că aceste cazuri, dacă nu sunt "operate" rapid şi în intersul legii, nu se vor dovedi a fi decât "instrumente" puse în slujba unor interese mult mai perciuloase! Avem deja exemplul concret al cazului din Baia Mare....

Aici, o luptă ascunsă pentru putere între corupţi a dus la condamnarea şi arestarea primarului liberal Cristian Anghel. Cei care la început s-au bucurat spunând "iată un exemplu real de luptă anti-corupţie" ar trebui să fie foarte îngrijoraţi acum, odată ce funcţia de primar al municipiului a ajuns pe mâinile unui adevărat interlop, Cătălin Cherecheş (care a fost deja prin toate partidele!). Nu zic, o fi fost şi Anghel un politician corupt, dar ăsta de acuma, Kake, este însăşi simbolul corupţiei, este infracţiunea încarnată şi/sau întrupată! Deci, ce s-a rezolvat, ce s-a reuşit cu "lupta anticorupţie" din Maramureş??? Am scăpat de un corupt mai "mic" şi am dat de unul cu adevărat MARE! Este "mişcarea" asta un progres?

La fel se poate întâmpla şi la scară naţională... Sunt arestaţi alţi primari, şefi din deconcentrate, din şi din-prejurul guvernului, dar cât este aici luptă curată anti-corupţie şi cât este de fapt luptă murdară, între grupurile de interese din justiţie, pentru înlocuirea unui corupt cu un alt individ, mult mai corupt??? Urmăriţi şi voi evenimentele şi... gândiţi! Nu tot ce zboară se mănâncă!

Cornel SABOU

Un procuror demască mafia din România!



Scriitorul româno-american Victor Gaetan a lansat anul trecut cartea "Pradarea României", care, potrivit autorului, prezinta exclusiv perioada Omar Hayssam - Traian Basescu, prin intermediul relatarilor fostului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu.

O marturie-fluviu care dezvaluie amestecul sefului statului în treburile justitiei, influentarea deciziilor prin intermediul unor oameni fideli pe care i-a pus în functii înalte si care nu au curajul sa crâcneasca. O marturie care vine sa contrazica afirmatiile lui Basescu menite sa-l contrapuna "sistemului ticalosit" si sa arate ca nu intervine în activitatea institutiilor de forta ale statului român.

"Povestea lui Omar Hayssam si eforturile DIICOT de a-l anihila ilustreaza comportamentul pe­riculos al presedintelui", "care a ascuns informatii, subminându-i tocmai pe cei care erau foarte aproape de a-l lega", noteaza Victor Gaetan la începutul cartii.

Mai departe, procurorul Nastasiu povesteste cum Omar Hayssam a fost cel care a conceput planul rapirii celor trei ziaristi români în martie 2005. Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au mers de bunavoie în Irak, momeala lui Omar fiind promisiunea ca le vor fi aranjate interviuri cu sirieni si irakieni de rang înalt. Hayssam a recurs la aceasta diversiune deoarece intrase în panica, DIICOT si alti investigatori fiind pe urmele lui, din cauza activitatilor sale ilegale.

În acest context, Nastasiu spune ca, în urma investigatiilor facute în 2004 si 2005, rea­lizeaza implicarea lui Hayssam în traficul international de armament, precum si conexiunile lui cu diverse state suspectate de comunitatea internationala de finantarea si initierea unor acte teroriste. ....
Restul cititi pe Wikileaks.ro , http://wikileaks-ro.blogspot.com/
Unde veti gasi sute de documente si materiale incendiare!

text preluat de pe youtube, din prezentarea videoclipului de mai sus....

Bloguri-video despre istoria fotbalului şi istoria boxului

Am lansat recent două noi bloguri... Unul despre Istoria Boxului şi altul despre Istoria Fotbalului.
Am pornit aceste activităţi din două motive. Odată e pasiunea pentru sport şi apoi e faptul că nu am putut găsi nicăieri o "dezvoltare armonioasă" a istoriei sportive care să ne prezinte clar progresele realizate în aceste sporturi de-a lungul anilor. Sigur, youtube e plin de materiale video despre fiecare sport în parte, dar dacă vrei să compari prestaţia unui campion mondial de box din anii 50 cu cea a unui campion contemporan trebuie să butonezi mai multe siteuri şi când ajungi să vezi ceea ce doreşti deja eşti "obosit" de atâtea căutări!
Eu am căutat să pun într-o anumită ordine principalele evenimente din box şi fotbal începând cu anii 50. Am ales ca dată de start această perioadă pentru că începând cu 1950 cam toate competiţiile sportive au fost filmate regulat şi pot astfel prezenta imagini video de la aproape toate evenimentele importante care compun istoria acestor două sporturi.

Pe blogul "ISTORIA FOTBALULUI" au fost deja postate, în ordine cronologică, imagini video şi date statistice de la campionatele mondiale de fotbal din 1950, 1954, 1958, dar şi retrospective video de la campionatele mondiale din 1930, 1934 şi 1938! Puteţi vedea şi imagini de la primele finale ale Ligii Campionilor (Cupa Campionilor Europeni) din 1956, 1957, 1958 când "legea" în competiţiile de club europene era făcută de Real Madrid. Fiecare meci este prezentat cu date statistice complete (echipe, antrenori, marcatori, stadioane, nr de spectatori, arbitrii), iar aproape toate meciurile disputate în acea perioadă au ataşate materiale video cu imagini de epocă originale. Puteţi astfel viziona extraordinara victorie a selecţionatei Uruguayului în 1950 împotriva Braziliei, fantastica echipă a Ungariei din 1954 şi "miracolul de la Berna", când Germania de Vest a câştigat titlul mondial şi multe altele. Blogul va fi actualizat permanent cu alte şi alte materiale video originale de la partidele importante desfăşurate de-a lungul anilor. Dacă doriţi să vedeţi doar o anumită competiţie nu trebuie decât să apăsaţi eticheta corespunzătoare de pe coloana din dreapta şi calculatorul va selecta automat doar partidele din acea competiţie, apoi puteţi urmări liniştiţi meciurile în format video...

Pe blogul "The history of Boxing" am postat deja principalele partide pentru titlul de campion mondial (la mai multe categorii) din perioada 1950-1952. Este perioada de apus a carierei celebrului Joe Louis, perioada de apogeu a lui Rocky Marciano, dar şi strălucirea unor campioni precum Ezzard Charles sau Jersey Joe Walcott! De asemenea, aveţi deja adăugate pe blog mai multe partide ale suprecampionului Ray Sugar Robinson (campion mondial la categoria "semimijlocie" şi "mijlocie") şi câteva "Partide celebre", precum cea dintre Joe Louis şi Rocky Marciano, toate acestea în format video, dar şi cu toate amănuntele statistice! Blogul va fi, de asemenea, actualizat permanent.
La fel ca şi pe blogul de fotbal, puteţi selecta din etichetele de pe coloana din dreapta doar competiţia pe care doriţi s-o urmăriţi şi vă vor fi prezentate imediat doar materialele corespunzătoare acelei categorii...

Dacă timpul îmi va permite îmi doresc să lansez alte câteva bloguri construite pe aceiaşi idee şi despre alte sporturi care merită urmărite pentru frumuseţea lor, cum ar fi tenis de câmp, voley, baschet şi altele...
Vizionare plăcută!

Cornel SABOU

http://thehistoryofboxing.blogspot.com/

http://fotbaldetop.blogspot.com/

vineri, 25 noiembrie 2011

Investiţia în justiţie

SUNT BANI???
Întrebarea aceasta se aude tot mai des în societatea românească. O rostesc guvernanţii, oamenii de afaceri, bancherii, oamenii de rând. Cel mai adesea se răspunde "NU, nu sunt bani"! Haindeţi să vă spun părerea mea despre "problema" aceasta legată de... "nu sunt bani"!

Mai întâi să precizez că eu nu sunt unul din acei specialişti, finanţişti care toată ziua fac şi desfac calcule financiare şi care îşi mai dau cu părerea lor expertă atunci când sunt sau nu întrebaţi. Sunt doar un biet ziarist care încearcă să înţeleagă lumea în care trăieşte. Atât. De aceea n-o să încerc să "explic" întregul peisaj financiar al ţării, dar am să exprim câteva nedumeriri...

Să le luăm pe rând...
De ce nu are guvernul bani? În mod normal, prin activitatea instituţiilor de control ale statului (completate cu buna credinţă a cetăţeanului care-şi plăteşte nesilit de nimeni impozitele) statul ar trebui să încaseze la buget suficiente fonduri care să asigure o viaţă liniştită şi îmbelşugată. Fondurile colectate la bugetul de stat sunt împărţite prin legea bugetului pe diferite sectoare. Se finanţează aparatul de stat, apărarea, sănătatea, învăţământul şi toate celelalte activităţi menite să întreţină democraţia şi să asigure populaţiei un trai decent. Obsevăm însă că scopul acesta nu este asigurat! Viaţa în România nu este deloc "decentă", instituţiile abia funcţionează, armata este semidesfiinţată, sănătatea şi învăţământul sunt aproape de colaps. Ce se întâmplă? De ce logica unei bune guvernări nu funcţionează în România? Din mai multe motive...

- În loc să creeze un "peisaj" financiar favorabil cetăţeanului şi întreprinzătorului privat (pentru ca aceştia să se poată dezvolta frumos prin forţe proprii), statul i-a încărcat pe români cu o mulţime de impozite şi taxe. Dacă le-ar plăti pe toate la timp, românul (oricât de profitabil ar fi în viaţa sa profesională) ar rămâne cu foarte puţini bani în mână. Din acest motiv, ţara noatră a devenit o ţară de evazionişti fiscali! Fiecare încearcă să fenteze taxele şi impozitele la stat, să le amâne cât mai mult la plată sau chiar să nu le plătească deloc. Din acest motiv nu sunt bani la bugetul de stat!
- În bugetul de stat sunt prevăzute INVESTIŢII. Într-o societate normală, investiţiile asigură creşterea nivelului de trai. Se construiesc autostrăzi, poduri (stadioane!) şi altele legate de infrastructură, şcoli, spitale se renovează clădiri de tot felul etc. Fiecare asemenea investiţie care este finalizată contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Nu se întâmplă acest lucru în realitate deşi investiţiile guvernului sunt mari, sunt constante şi concrete chiar şi pe timp de criză! De ce? Pentru că... Investiţiile acestea de care se face atâta caz sunt de fapt afaceri păguboase! Preţurile de execuţie a unei lucrări sunt mult umflate de către executant, fapt care împiedică realizarea mai multor investiţii, banii necesari pentru acestea fiind "blocaţi" în ofertele umflate propuse guvernului. Guvernul, format din oameni corupţi, acceptă aceste preţuri foarte mari şi le plăteşte. Din plata umflată şi încasată de la guvern, beneficiarul plăteşte comisioanele corespunzătoare funcţionarilor corupţi. Apoi, el nu mai execută lucrarea comandată (şi plătită) la termenele stabilite pentru că (plătind un comision) nu se mai teme de repercusiuni. Asta face ca banii (mulţi) de la buget să fie cheltuiţi, investiţia să nu fie realizată şi - în consecinţă - calitatea vieţii să nu crească!
Exemple: Se repară un spital... Se face guvernului o ofertă mult umflată. Aceasta este acceptată şi plătită. Executantul nu respectă prevederile contractului şi ori execută foarte superficial lucrarea (ca să iasă mai ieftin) ori n-o execută deloc! Banii rămân în buzunarul patronului (minus comisionul plătit funcţionarului care a aprobat lucrarea) şi sunt cheltuiţi strict în interes propriu sau sunt scoşi din ţară. Spitalul NU ESTE RENOVAT, iar noi (care ar trebui să fim de fapt beneficiarii acestei lucrări) folosim mai departe serviciile spitaliceşti în condiţii neschimbate din timpul comunismului!
Aceste false investiţii ale guvernului fac ca banii din buget să fie cheltuiţi, dar noi (poporul de rând) să nu beneficiem în nici un fel de pe urma acestor cheltuieli. Aruncând banii în aceste afaceri păguboase pentru stat ajungem la concluzia că nu sunt bani şi pentru alte investiţii absolut necesare!

Nu vreau să mă lungesc mult cu explicaţiile... Ideea care se desprinde din cele prezentate mai sus este simplă şi clară. Pentru a pune lucrurile în ordine în problema banilor acestei ţări, pentru a creşte cu adevărat nivelul de trai şi pentru a putea spune că SUNT BANI pentru toate cele necesare naţiunii trebuie realizată O SINGURĂ INVESTIŢIE MAJORĂ: investiţia în JUSTIŢIE!
Este singura cale! Este singura metodă EFICIENTĂ de a... face bani la bugetul ţării! O justiţie eficientă ar condamna funcţionarii corupţi, indiferent de rangul acestora. Ar elimina din sistem personajele care duc ţara asta la sapă de lemn. Ar recupera banii furaţi de clanurile mafiote care au lucrat mână în mână pentru a jefui bugetul de stat. Curăţind sistemul, s-ar face loc adevăraţilor profesionişti, oameni tineri, ambiţioşi, de caracter. Aceştia ar putea gestiona în sfârşit eficient banul public şi atunci noi am putea simţi în mod real, palpabil cum se îmbunătăţesc condiţiile noastre de trai. Fără această justiţie puternică nu se poate face nimic în ţara asta! NIMIC! Pe planeta asta, dintotdeauna, cel mai puternic a luat banii celui mai slab! Logic ar fi ca justiţia să fie azi "cel mai puternic" iar cel mai slab să fie infractorul, chiar şi cel îmbrăcat de stat! Oare de ce valorile astea sunt inversate? Oare de ce, astăzi, CEL MAI PUTERNIC este cel care fură mai mult?

Ca să revenim de unde am plecat... Bani sunt. Sunt aceiaşi bani dintotdeauna. Nu s-a schimbat nimic. La fel ca întotdeauna, banii sunt şi azi în mâinile celor puternici! Iar cei puternici, azi, sunt cei corupţi, cei mincinoşi, cei incapabili, linguşitori, diletanţi şi lipsiţi de caracter! Atâta vreme cât ei vor deţine puterea banii vor fi tot în mâinile lor şi nu într-ale noastre! Nu putem face haiducie ca să-i oprim pe nemernici! Nu putem răspunde la o ilegalitate cu o altă ilegalitate. S-ar pierde principala valoare a democraţiei. Aceea că binele învinge folosind armele "binelui"! Arma noastră, în acest caz, ar trebui să fie JUSTIŢIA! Este???

Pe curând...

Cornel SABOU

miercuri, 23 noiembrie 2011

Diversiunea Geoană continuă....

Pentru cititorii mei excluderea lui Mircea Geoană din PSD nu a fost o surpriză. Am publicat pe acest blog, în 15 noiembrie, materialul "Diversiunea Geoană" în care am spus foarte clar că Mircea Geoană va fi exclus şi că îşi va face un alt partid. Scopul acestei diversiuni (explicat, argumentat în materialul amintit) este să capteze mulţimea revoltată, nemulţumită de alianţa PSD-PNL, deoarece de câteva luni USL este în scădere dramatică în preferinţele românilor.

Ideea pe care cred că se merge acum e următoarea. Ascultaţi-mă cu atenţie pentru că materialele mele dovedesc că nu prea mă înşel când fac astfel de "calcule"! Deci, Geoană va încerca să facă un nou partid şi să-i strângă pe lângă el pe nemulţumiţi. Lucrurile se vor mişca repede pentru că timpul presează. Poate va "cumpăra" un partiduleţ mic sau va face unul complet nou, nu ştiu şi nici nu contează prea mult. Important e "experimentul"! Pentru că dacă acţiunea lui Geoană va fi încununată de succes atunci se va desprinde şi din PNL o aripă!!! Există şi liberali nemulţumiţi de alianţa cu PSD şi nu puţini! Trebuie şi aceştia "recuperaţi" cumva! Şi cum să fie recuperaţi ei dacă nu printr-o mişcare asemănătoare cu cea făcută de PSD la sfatul unor strategi experţi în manipulare publică?
Aşadar, dacă se va constata că lângă Geoană vin toţi cei din PSD care sunt nemulţumiţi acum, atunci PNL va face o mişcare identică. Nu ştiu încă exact care ar putea fi liderul liberal care va fi declarat peste noapte indezirabil, dar trebuie să fie o personalitate cunoscută, de genul lui Tăriceanu. Asta se va întâmpla tot curând, în funcţie de cum se mişcă lucrurile în jurul lui Geoană.

Strategia asta este veche şi a mai fost folosită în mediul politic românesc având un "succes" relativ, sub aşteptările experţilor. Tocmai de aceea acum lucrurile s-au mai "perfecţionat" unpic faţă de trecut. Acum, semnalul a fost dat la secundă în momentul în care Geoană a fost exclus. Filiala PSD Giurgiu s-a şi declarat de partea liderului dat afară şi s-a afirmat foarte clar că această filială se va alătura demersului politic pe care Geoană îl va iniţia. Este un semnal important care va fi receptat în toată ţara în sensul în care orice alt segment politic pesedist nemulţumit de actuala conducere (a lui Ponta) să meargă imediat alături de Geoană!

Ce ne demonstrează însă această nouă (de tip vechi) diversiune? În primul rând ne demonstrează SLABA CALITATE, COMPETENŢĂ ŞI PRESTAŢIE a liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu! Pentru că ei s-au dovedit foarte slabi, poate corupţi şi oricum deloc "deştepţi" în maniera de abordare publică a problemelor importante o foarte mare parte a electoratului penelisto-pesedist s-a îndepărtat de alianţă! Asta a îngrijorat şi a "forţat" lucrurile în sensul implementării urgente a unor astfel de diversiuni. Pripeala se vede şi din faptul că nu s-au găsit "motive" solide pentru îndepărtarea lui Geoană! Vizita lui în SUA a fost poate tocmai în scopul perfecţionării detaliilor acestei diversiuni, consilierii "experţi" în astfel de manipulări fiind americani. Ei au venit cu ideea de a folosi tocmai acea vizită ca pretext de rupere de PSD ca să nu mai piardă timpul cu elaborarea altei diversiuni. La sugestia experţilor americani, s-a mers pe ideea că oricum românii sunt prea proşti ca să-şi dea seama cum stau lucrurile cu adevărat. Se vede treaba că s-au înşelat... :)

Care este poziţia lui Traian Băsescu în această diversiune? Să fiu sincer nu mi+e foarte clară, dar o să încerc o părere...
Cred că Băsescu îşi pregăteşte un viitor "Made in Rusia", asemeni lui Vladimir Putin. După ce va termina mandatul de şef al statului, va prelua şefia PDL şi va urmări să obţină postul de prim-minstru. Pentru ca să ajungă acolo, el trebuie să menţină PDL ca partid de guvernare. Asta înseamnă că USL trebuie să coboare până pe la 30% pentru că Băsescu ştie că nu va putea menţine PDL mai sus de 30-35%! Pentru ca USL să coboare, Băsescu nu trebuie să facă mare lucru decât să-i lase pe Ponta şi Antonescu să vorbească!!! Cu cât vorbesc ei mai mult, cu atât mai mult şi mai repede scade USL! Paradox? Nu! Asta e "calitatea" liderilor opoziţiei! Dezamăgitor, dar asta e... Chiar şi eu fusesem impresionat la "început" de Ponta şi de Antonescu, dar m-am convins pe parcurs...

Deci, cred că Băsescu nu este parte în această "conspiraţie" şi mai cred că el va încerca să preia sub control noua mişcare generată de Geoană prin ajutarea acestuia să-şi menţină postul de şef al senatului!.. Dacă Geoană rămâne la Senat cu ajutorul PDL, el va fi OBLIGAT să facă anumite compromisuri şi aici va interveni cealaltă trupă de "experţi" în manipulare, care lucrează pentru PDL şi care îi va cere lui Geoană să facă anumite lucruri menite să-i compromită imaginea şi să "strice" mişcarea sa politică! Se arată o iarnă interesantă din acest punct de vedere! :) Rămâneţi prin zonă şi vă dumiresc eu cum stau lucrurile... Pe curând...

Cornel SABOU

duminică, 20 noiembrie 2011

Lăsaţi PLANETA în pace!

Am auzit recent o teorie care m-a revoltat. Poate aţi auzit-o şi voi...
S-a dat la un moment dat la ştiri faptul că pe planeta noastră s-a născut omul cu numărul şapte miliarde! Imediat după ce s-a stabilit "ştiinţific" faptul că suntem chiar atâţia (7 miliarde) au apărut tot felul de deştepţi care şi-au declarat îngrijorarea cu privire la posibilităţile planetei de a asigura hrană pentru atâţia oameni! La un moment dat comentariile de genul "suntem prea mulţi, planeta nu poate" etc, le auzeam peste tot, de la tot felul de isterici. Dacă îmbrăţişau această teorie doar blogherii nu prea conta, dar am auzit-o spusă chiar şi de politicienii care ne hotărăsc destinele! De aceea am zis că e cazul să pun piciorul în prag!

Planeta asta poate hrăni zeci de miliarde de oameni fără nici o problemă. Dacă ne referim strict la resursele pe care planeta le are, apoi acestea sunt inepuizabile, stimate cititor! Nu pune la socoteală câte miliarde suntem acum. Gândeşte-te însă câte miliarde au fost până acum pe planetă, în mileniile care au trecut. Toţi s-au hrănit cu ceea ce planeta le-a dat şi noi, în loc să dispărem din cauza epuizării hranei, am tot crescut până am ajuns, iată, la 7 miliarde! Teoria aceasta, a "problemei" de a hrăni mai multe miliarde de oameni, este una falsă!

Să nu confundăm marfa cu ambalajul... Una este situaţia resurselor naturale ale planetei (care, spuneam, sunt inepuizabile) şi alta este problema gestionării lor! Simplificând, aş putea spune cam aşa: hrană este din belşug, bani sunt ca să o cumpărăm??? ASTA E DE FAPT ADEVĂRATA PROBLEMĂ!

Societatea se guvernează prin politicieni. Ei stabilesc legi şi definesc prin acestea cadrul general în care trăim. În acest peisaj, nouă, muritorilor de rând, ne este mai greu sau mai uşor să trăim, adică să ne procurăm cele necesare traiului. Cu salar mediu de 1.500 euro pe lună (ca în occident) ne-ar fi uşor s-o scoatem la capăt cu traiul, dar cu salar mediu românesc (de zece ori mai mic) abia supravieţuim. De aici ideea că nu putem acoperi nevoile. De fapt, politicienii nu pot (sau nu vor) să gestioneze treburile ţării în aşa fel încât noi să trăim bine!

Hectare întregi de pământ stau nelucrate... Întreprinderile mici se închid, iar cele mari se tehnologizează eliminând factorul uman şi înlocuindu-l cu roboţi industriali. Milioane de oameni nu au ce să muncească şi trăiesc la limită, doar din asistenţa socială. Statul şi-a dezvoltat un aparat imens, greoi, mare consumator de fonduri şi generator de instabilitate. PLANETA N-ARE NICI O VINĂ că noi suntem idioţi şi nu ne ştim guverna!

Aşadar, dacă mai auziţi pe undeva voci care să spună că trebuie să reducem populaţia planetei pentru că PLANETA nu mai poate asigura hrană pentru toţi atunci luaţi-vă avânt şi trageţi-i un şut în cur vorbitorului! Apoi informaţi-l pe idiot că planeta are de toate peste nevoile noastre, inclusiv politicieni! Şi că politicienii sunt aceia care trebuie "reduşi", ei fiind aceia care NU ŞTIU sau NU VOR să dea hrana planetei oamenilor care o populează!

Vă salut de 7 miliarde de ori!

Cornel SABOU

vineri, 18 noiembrie 2011

Arestări în favoarea PDL

Bravo! Felicitări!
Pentru magistraţii care s-au rupt de micile (chiar dacă de unii sunt văzute ca fiind "marile") interese locale şi au decis arestarea preventivă a doi politicieni importanţi din Cluj, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica şi primarul Sorin APOSTU, ambii din PDL.
Chiar dacă, raportat la nivelul real de corupţie din ţară, e foarte puţin (cred că ar trebui efectiv să fie ziua şi arestarea importantă!) e un semnal important! Mai mult, nu ştiu de ce am impresia că liderii importanţi din PDL nu erau la curent cu ceea ce pregăteau magistraţii şi nici nu înghit prea bine evenimentele.
Aş vrea să le spun pedeliştilor să nu dispere... Aceste acte de justiţie nu sunt împotriva imaginii lor, ba dimpotrivă. Dacă le-aş fi consilier i-aş sugestiona să mai "genereze" câteva asemenea arestări de marcă, eventual chiar şi la un nivel mai înalt, acolo unde corupţia destabilizează întreaga ţară!
Ca să înţelegeţi că evenimentele folosesc de fapt imaginii PDL, am să vă reamintesc o "manipulare" greşită a evenimentelor de către ţările comuniste înainte de 1989.
Pe atunci, propaganda comunistă ne intoxica cu informaţii care "dovedeau" (vezi Doamne!) cât de coruptă este "societatea burgheză". În acest sens, comuniştii puneau la dispoziţia publicului român o serie de date foarte concrete (şi reale) cu privire la arestarea unor miniştri occidentali, ai unor înalţi funcţionari publici, politicieni sau oameni de afaceri. În viziunea lor, a comuniştilor, acestea erau PROBE că societatea burgheză (cum o numeau ei) este fără viitor şi că numai societatea comunistă românească este sănătoasă, deoarece de la noi lipseau cu desăvârşire asemenea exemple de corupţie.
Ei bine, ceea ce făceau comuniştii avea un efect contrar în mentalul public! Românii, în loc să vadă în aceste exemple aparent negative că societatea occidentală este una coruptă, au înţeles că - de fapt - în occident JUSTIŢIA FUNCŢIONEAZĂ!!! Ori, deoarece în România nu era arestat nimeni pentru corupţie, asta însemna nu că societatea este lipsită de corupţi ci că ADEVĂRATA corupţie este mult mai puternică decât justiţia! Toată propaganda comunistă nu făcea altceva decât să sporească dorinţa românilor de a renunţa la comunism şi să crească dorinţa pentru o justiţie de tip occidental, independentă şi suficient de puternică încât să-i aresteze pe corupţi, indiferent dacă aceştia sunt miniştri, altfel de politicieni sau mari oameni de afaceri!

Avem acum o situaţie oarecum asemănătoare. Am auzit multe voci spunând că recentele arestări ar dăuna grav PDL-ului. FALS! Dacă această manieră de a face justiţie va continua, PDL nu va avea decât de câştigat şi asta chiar de vor mai fi arestaţi încă 10 membri PDL de marcă! Pentru că asta va demonstra că sub guvernul PDL justiţia funcţionează!!! Că se detaşează încet-încet de influenţele politice. Că sea propie de ceea ce ar trebui să fie...

Desigur, mai sunt foarte multe de făcut până să avem o justiţie funcţională chiar şi la parametrii mai puţin pretenţioşi. Dar ceva s-a mai schimbat, s-o recunoaştem. Puţin, dar mai bine puţin decât deloc!

Nu doresc răul nimănui. Nu doresc nimănui puşcăria. De fapt, îmi doresc ca justiţia să fie independentă astfel încât să nu mai poată face dosare la ordin şi să nu mă mai bage pe mine în puşcărie (pentru nu ştiu ce infracţiune inventată) doar pentru că am "tupeul" să scriu despre măgăriile pe care le fac politicienii! Dacă e să fie cineva închis, atunci să fie cei cu adevărat vinovaţi. Să fie cei care au făcut din acest popor un popor de infractori. Dacă situaţia noastră (economică, politică, socială, externă) este extrem de dificilă (spre dezastru) atunci în puşcărie să fie băgaţi cei care au provocat şi întreţinut acest dezastru!

Eu vreau să-i încurajez pe magistraţii care au curajul să se ia la trântă cu sistemul corupt. Şi pe poliţişti la fel. AVEM NEVOIE DE VOI ÎN ACEST FEL!.. Altfel, plecăm toţi din ţara asta şi vă lăsăm să vă votaţi (şi să vă furaţi) între voi!

Cornel SABOU

PS - Am înţeles că şi primarul şi prefectul Braşovului au probleme cu DNA! :) Aştept arestările!!!

marți, 15 noiembrie 2011

Diversiunea Geoană

Asistăm aparent neputincioşi la un “nou” spectacol politic naţional. Cică este un scandal în PSD care se va lăsa cu excluderea lui Mircea Geoană, preşedintele Senatului. Toată “afacerea” asta pute de la o poştă! Eu cred că partidele astea au aceiaşi consilieri (“experţi”) pe probleme de manipulare publică de 20 de ani încoace! Asistăm la acelaşi gen de diversiune precum au mai fost câteva în trecut. Desprinderea aripii Meleşcanu, plânsul lui Băsescu şi înlocuirea bolnavului liberal de la candidatura pentru prezidenţiale etc. Mi-e şi silă şi lehamite să mai scriu despre aşa ceva! Dar n-am ce face pentru că actorii scenei politice continuă fără ruşine să joace aceiaşi piesă mizerabilă...

PSD şi PNL s-au unit în alianţa asta împotriva firii (USL) ca să ia puterea în România, ca alternativă la PDL. Ăsta a fost planul iniţial. Calculele obscure au fost date peste cap când s-a constatat (prin sondaje ultra-realiste, dar secrete!) că alianţa asta scade în preferinţele românilor mai repede decât a crescut în faza iniţială. Continuând pe acest trend descrescător, USL va sfârşi mizerabil în alegerile de anul viitor. Şi asta nu doar pentru că “liderii” Ponta şi Antonescu s-au dovedit incapabili să-şi gestioneze poziţia ci şi pentru că românii s-au mai deşteptat şi văd în fiecare asemenea “asociere” politică o altă ţeapă! Vă mai amintiţi de CDR? Dar de Alianţa D.A.? Acum avem USL, aceiaşi măgărie politică!

Deci cred că se pregăteşte un nou curent politic, mai ales când s-a constatat ce succes imens are demersul ziaristului Dan Diaconescu. Până şi actuala clasa politică, total coruptă, a ajuns să-i recunoască lui Dan cam 14-19% potenţial actual de vot! Asta, în realitate, înseamnă mult mai mult!
Deci, “mişcarea” asta de prostire a electoratului trebuia să fie făcută printr-un aparent scandal. Un scandal care să ducă la desprinderea unui lider şi care să capaciteze ulterior alte forţe interne pentru construirea unui nou curent politic. “Nou”, vorba vine, că e compus din aceleaşi personaje politice ultra-corupte, dar textele de prosteală asta vor spune. După cum aţi putut vedea, scandalul nu a fost construit pe un subiect care să-i dăuneze cu adevărat lui Geoană în planul imaginii publice, ba dimpotrivă aş spune că ideea care se desprinde din tot acest scandal este că Geoană e “băiatul bun”, “victima nevinovată”. Dacă la asta mai adăugăm şi faţa aia a lui de prostănac atunci am şi convins zece babe în plus să-l voteze!

Geoană asta va face... Un nou partid, sau “mişcare”, sau “curent” cu o denumire pompoasă, mincinoasă cu alăturarea unor “intelectuali”, cu o aparentă susţinere externă şi cu multe alte show-uri diversioniste. Plictisitor de previzibil!

În fine... Să nu ziceţi că nu v-am spus... Tot ce va face Geoană nu va fi decât o altă încercare de a duce de nas poporul ăsta. Atât, nimic mai mult! Şi în final un sfat pentru “cei aleşi”: mai concediaţi-i, fraţilor, pe consilierii ăia ai voştri că le-a expirat termenul! Nu vedeţi că mintea lor nu poate concepe nimic nou?

Ce vremuri trăim!!! Nici mafioţii nu mai sunt ce-au fost... Parcă Al Capone era mai deştept... Sau nu?

Cornel SABOU

miercuri, 9 noiembrie 2011

Presedinte nedecis...

Pe blogul meu am efectuat un sondaj de opinie... Iata intrebarea care a fost pusa publicului cititor:

"Cu care din următorii posibili candidaţi aţi vota dacă ar avea loc alegeri prezidenţiale acum?"

Si acum iata rezultatele sondajului in ordinea procentelor:

Crin Antonescu (PNL) 22 (25%)
Dan Diaconescu (PP-DD)13 (14%)
Vadim Tudor (PRM)11 (12%)
Victor Ponta (PSD)10 (11%)
Emil Boc (PDL) 9 (10%)
candidatul UDMR 4 (4%)
Gigi Becali (PNG)2 (2%)

Altul... 6 (6%)
Nu stiu/Nu votez 10 (11%)

Voturi: 87

"Finalisti" ar fi Crin Antonescu si Dan Diaconescu. Conform aliantelor de azi si "simpatiilor" politice declarate, in turul doi Antonescu ar mai lua 15% (Ponta si UDMR), totalizand 40%, iar Dan Diaconescu ar mai lua 23% (Vadim, Becali si... Boc!), totalizand 36%! Batalia ar fi foarte incinsa pentru ultimele procente care ar asigura castigul. Dar pana la alegerea presedintelui mai este...

Cornel SABOU

marți, 8 noiembrie 2011

Vedetă made in România: Mariana Moculescu se prostituează ca să scape de foame!

Aşa trăiesc oare toate vedetele din România? Prostituându-se? Altă întrebare... Dacă o femeie care a avut un soţ celebru, care are o foarte mare notorietate datorită numeroaselor sale prezenţe pe micul ecran, stă cu foamea-n gât şi nu are (aparent) altă soluţie decât să se prostitueze... cum trăiesc atunci celelalte femei românce care n-au avut norocul ei???

În fine... Vă invit să urmăriţi filmul de mai jos. Face parte din trista realitate românească...

Cornel SABOU



P.S. - Ce n-am înţeles eu din înregistrarea asta e de ce să mândreşte femeia asta cu faptul că se prostitueayă? Am înţeles că-i proastă, că e cu foamea-n gât, că n-are nici un talent care s-o ajute să câştige un ban cinstit, în fine, că se prostituează, dar de ce face din asta un titlu de mândrie???

Pentru cei interesaţi, tariful lui Mariana Moculescu e 5 milioane pe întâlnire.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Sfârşitul Lumii (I)

preluat de pe razboimondial.blogspot.com
scris de Cornel SABOU

Avem toate elementele pentru a concluziona că al doilea război mondial a fost declanşat de cercuri oculte de putere (probabil compuse în mare majoritate din evrei) cu scopul de a acapara o putere mondială. Pentru mascarea acestei intenţii s-a lansat sintagma “o nouă securitate mondială” şi această “securitate” este impusă cu forţa (şi cu zeci de milioane de victime ca efect) în toată lumea prin intermediul armatelor “Aliate”.
Noi ne-am învăţat să luăm faptele istoriei (chiar şi a istoriei relativ recente) ca pe o mâncare de dimineaţă ce trebuie digerată repede pentru a ne vedea apoi de treburile mai importante care compun viaţa. În drumul vieţii noastre însă trecem deseori pe lângă oameni care ne opresc şi care ne atenţionează că... Mareşalul a fost cel mai mare erou al istoriei României; că Mişcarea Legionară nu a făcut toate crimele care îi sunt puse în spate de mincinoşii istoriei ci a fost cea mai curată mişcare politică din istorie, 100% dedicată României, românismului şi credinţei sfinte ortodoxe (motiv pentru care legionarii au fost băgaţi în puşcării şi de puterile Aliate occidentale şi de comuniştii sovietici sau români şi de Germania lui Adolf Hitler şi toate astea fără ca împotriva lor să fie adusă vreo acuzaţie gravă); că eroii care ne sunt prezentaţi de filmele americane nu sunt decât criminalii perfecţi ai lumii actuale care ucid şi supun popoare doar de dragul puterii mondiale; că naţionalismul sănătos, adevăratul protector al poporului şi ţării este ostracizat, condamnat şi demonizat tocmai pentru a fi eliminată orice piedică din calea criminalilor politici şi militari mondiali etc... Dacă vrem să ne oprim o clipă şi să-i ascultăm pe aceşti oameni, ei ne vor prezenta imediat zeci, sute de dovezi care să vină şi să demonstreze că ceea ce pare a fi doar o “teorie” ce îţi revoluţionează gândirea şi îţi dărâmă castelele de nisip clădite de manipulatori este de fapt un adevăr dureros. Dar noi nu prea ne oprim să-i ascultăm pe aceşti oameni, iar dovezile... la ce ne-ar folosi? Gândirea “modernă” a devenit extrem de pragmatică. Dacă nu iese un ban din asta de ce să mă preocup? Doar de dragul adevărului istoric şi prezent? CE-I ĂLA ADEVĂR ŞI LA CE FOLOSEŞTE?

Nu vă agitaţi. Dumneavoastră nu sunteţi unul din acei ignoranţi care ne condamnă şi pe noi prin nepăsarea lor. Dovadă în acest sens e tocmai faptul că citiţi acest text. Continui să scriu şi să vă vorbesc nu pentru a vă convinge de ceva ci pentru a vă “înarma”, pentru a vă face puternici în faţa atâtor miliarde de ignoranţi şi a câtorva zeci de mii de reprezentanţi de frunte ai puterii oculte mondiale. Puterea lor e MINCIUNA, diversiunea, şantajul, promisiunea deşartă, manipularea şi banul. Bani nu ştiu să vă învăţ cum să faceţi. Mie mi se pare că banul şi ADEVĂRUL sunt noţiuni duşmane, divergente, opuse, contradictorii. Din minciună poţi face bani, din adevăr nu! Isus a fost sărac...
Cu adevărul însă puteţi face altceva. Să ne amintim...
Trăim cu conceptul (pe care eu îl consider greşit, dar asta e o altă poveste) că începând de la comuna primitivă şi până azi omul a evoluat. Astăzi ne numim “moderni”, uitând că toţi oamenii, la timpul lor, s-au numit aşa, indiferent care era pragul de modernizare atins de societate. Conceptul de “modern” apare doar prin comparaţie cu trecutul. Avem impresia că faţă de trecut am evoluat, urcând mai multe trepte. Ok, am evoluat, dar înspre CE? O evoluţie înseamnă automat o apropiere de CEVA, de un scop, de un alt prag mult mai “înalt”. Să spunem că am evoluat către nicăieri nu “merge”, nu are sens. Deci, către ce am evoluat? Ce mari valori am atins în prezent ca să spunem că în comparaţie cu trecutul am evoluat?
În teorie, societatea modernă s-a structurat având la bază concepte idealiste, transformate în legi. Cartha Drepturilor Omului reprezintă un aparent progres, o civilizare, o recunoaştere a valorii umane la scară planetară. Dar drepturile omului, aşa cum sunt prezentate şi apărate azi, nu sunt decât o sumă de TEORII! În realitate, lumea modernă nu a “descoperit” decât un singur lucru (în plus faţă de civilizaţia trecutului): puterea manipulării, minciunii şi diversiunii! În rest, NIMIC nu s-a schimbat!!!
În trecut, când un rege, un sultan, un han sau un împărat vroiau să cucerească o ţară îi declarau război şi o atacau cu armatele. Liderii aceştia ai istoriei nu-şi ascundeau intenţiile, ba chiar se mândreau cu “agresiunile” lor. Ei guvernau lumea prin impunerea unui respect care provenea din frică. “Eu sunt mai puternic, te supui mie sau te atac şi te omor!” Cam acesta era principiul lor de “guvernare”. Condamnabil pentru “valorile” vremurilor noastre, dar ar trebui să recunoaştem că e mult mai onest decât ceea ce ne e dat să trăim azi. Pentru că azi se întâmplă acelaşi lucru! Doar că nimeni nu mai spune “te atac pentru că aşa vrea muşchii mei” ci suntem îndoctrinaţi cu ideea că ne (te) atacă pentru a respecta, impune, apăra nişte “drepturi” civile, democratice etc. Astăzi, puternicii zilei nu au bărbăţia oamenilor trecutului. Ei nu vor spune azi “Sunt cel mai puternic, te supui mie sau te omor”! Ei te vor minţii! Atât pe tine, ca victimă, cât şi propriul popor care trebuie să susţină această politică agresivă. Chiar dacă nu ai făcut nimic rău în viaţă, EI te vor sataniza atribuindu-ţi chipuri, imagini şi fapte care să îngrozească miliardele de ignoranţi. Pentru că în aceste miliarde stă puterea lor! Şi prin extensie, în ignoranţa lor... Deci, te vor minţii. Şi apoi te vor omorî!
Odată îngroziţi, miliardele de care vorbesc îşi vor vedea mai departe de viaţa lor limitată, complet nepăsători faţă de cei “câţiva” semeni de-ai lor care mor ucişi de tancuri, avioane şi alte arme “democratice”. Nu mai contează că toate valorile în numele cărora se poartă aceste războaie sunt călcate în picioare tocmai prin modul în care sunt purtate războaiele; nu mai contează că, în realitate, demonizatul din mass-media nu se face vinovat de nici una din acuzaţiile care îi sunt aduse şi că însăşi războiul purtat împotriva acestuia este o crimă! NU MAI CONTEAZĂ CĂ TU ÎNSUŢI, IGNORANT FIIND, EŞTI PĂRTAŞ LA ACEASTĂ CRIMĂ, EŞTI UN CRIMINAL!!!
Pe ignoranţa ta au murit oameni. Au fost ucişi. Indiferenţa ta a băgat de vii în pământ copii. Liderii pe care îi admiri azi (chiar şi prin nepăsare) au executat, violat, jefuit şi distrus mame tinere, bătrâni neputincioşi, bărbaţi muncitori. Pentru că soldaţii care au făcut efectiv aceste fapte nu sunt decât extensia voinţei LOR! Vina victimelor este doar faptul că s-au născut în locul nepotrivit. Dacă se năşteau în locul tău (şi tu în locul lor) ai fi strigat cu disperare: TREZEŞTE-TE! NU MĂ UCIDE!
Spuneam, aşadar, că faţă de trecut s-a schimbat (în modul de guvernare) doar înlocuirea voinţei tale de lider, liberă şi clar exprimată, cu promovarea diversiunilor şi minciunilor. Efectul însă este acelaşi: RĂZBOIUL! După părerea mea, se poate spune despre o societate că este cu adevărat EVOLUATĂ abia când a reuşit să elimine total războiul ca modalitate de rezolvare a “problemelor”. Din păcate însă, din cauza politicii promovate de puterea mondială ocultă, astăzi toţi liderii lumii trebuie să se înarmeze pentru a putea lupta alături sau contra jandarmului mondial!
Paradoxal, cei mai mari vizionari şi pacifişti ai istoriei noastre moderne au fost şi cei mai mari războinici! Pentru că nu au avut de ales. Pentru că nu li s-a dat de ales! Unul a fost Napoleon, celălalt Adolf Hitler. Şi pentru că erau geniali, au luptat în războaie şi au cucerit Europa întreagă. Apoi au fost învinşi de numărul mare de ignoranţi înarmaţi şi manipulaţi de adevăraţii criminali.
Napoleon a clădit multe din valorile care formează lumea de azi. În puţinul timp “liber” pe care i-l lăsau inamicii învinşi el construia (şi la propiu şi la figurat) o societate modernă. Instaura prin legi şi decrete concepte noi de guvernare şi dreptate socială. Mobiliza la maxim creativitatea şi stimula progresul (tehnologic şi nu numai) sub orice formă. După ce a fost învins, adversarii săi i-au luat aceste “arme”, le-au pervertit şi au guvernat lumea cu ele! Ceea ce trebuia să fie în slujba OMULUI, pentru dreptatea lui, în sensul bunăstării lui, a fost luat şi transformat în “dreptate” şi “bunăstare” doar pentru cei aleşi! OMUL a rămas captiv în ignoranţa sa şi mai departe supus, dar nu din cauza fricii. Din cauză că “Napoleonii” moderni sunt mai departe ucişi şi deportaţi în insule sociale, departe de “lume”, iar în lipsa acestora nu mai este CINE să asigure şi să protejeze valorile create de modelul napoleonian original!
La fel s-a întâmplat şi cu Hitler...
Adolf Hitler a preluat Germania în cel mai negru moment din istoria acestei ţări. Complet falimentată, distrusă, fragmentată, dezbinată. A UNIT-O şi a ridicat-o din noroi în timp record! A reintrodus în mentalul individului sentimentul propriei valori, al unicităţii sale, ca OM! A investit în concepte de viaţă sănătoase şi în câţiva ani a transformat ţara distrusă într-o superputere mondială. A instaurat sisteme sociale noi şi a creat instituţii unice, dedicate unor scopuri nobile. Ascensiunea lui Hitler şi a Germaniei timpului său demonstrează cât de mare poate fi puterea unui popor care se trezeşte din ignoranţă şi devine activ pe scena politicii mondiale! La fel ca Napoleon, Hitler a fost învins apoi de miliardele de ignoranţi din ţările “cucerite” anterior de puterea ocultă. La fel, tot ce a creat el a fost preluat de învingători, pervetit şi folosit ca armă împotriva popoarelor.
Napoleon şi Hitler s-au ridicat pentru că aveau forţa s-o facă! S-au impus pentru că veneau în sensul aspiraţiilor reale ale popoarelor lor. Au fost iubiţi, adulaţi şi au rămas peste timp ca simboluri pentru că şi-au împlinit menirea, au creat şi consolidat societăţi unice, cu adevărat moderne şi DREPTE! Nu au rezistat pentru că hoardele ignorante (asemeni nomazilor din antichitate, care doar cucereau şi jefuiau) s-au lăsat manipulate şi sacrificate pe altarul intereselor înguste ale puterii oculte. Şi hoardele au învins!
În lumea de azi cu toţii facem parte din hoardele de ignoranţi. Ne temem să fim altfel. Pentru că puterea manipulării, a minciunii şi a ignoranţei este colosală! Ne poate strivi într-o clipă! Nu mai sunt printre noi “napoleoni” şi “hitleri”. Trăim pentru telenovele şi muzică ieftină, vedem lumea printr-o sticlă de whisky şi ne mai şi credem mari şi inteligenţi! Asta e definiţia modernă a ignoranţei. Asta e prosteala cu care suntem duşi de nas la moarte!
Principiul de guvernare “modern” e următorul: “TU eşti important pentru NOI, eşti grozav, eşti inteligent, eşti puternic, eşti cel mai frumos din lume! Tocmai de aceea am pregătit pentru tine o moarte la fel de grozavă, inteligentă şi frumoasă!!” Sfârşit plăcut să aveţi, miliarde de ignoranţi! Si noi la fel, alături de voi. Pentru că DESTINAŢIA spre care “creşte” lumea “modernă” actuală (devenită, poate – între timp, chiar un scop în sine!) este chiar SFÂRŞITUL! Da, sfârşitul lumii!
(va urma)

Cornel SABOU

vineri, 4 noiembrie 2011

Mr. Geoana, I fuck you!



:)) Aveti in acest scurt filmulet doi lideri liberali care vorbesc despre PSD. Se intampla in 2008, in urma cu nici trei ani. Acum, acesti liberali sunt aliati cu PSD-istii! Iar Tariceanu nu zice decat o propozitie... In final! Tare de tot! :)

Cornel SABOU

Parchetul Maramureş cercetează încercarea lui Kake de a-l distruge pe Cristian Anghel

Vă amintiţi? În primăvara acestui an, cu ocazia alegerilor pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, am făcut o serie de dezvăluiri despre candidatul de atunci (primarul de azi) Cătălin Cherecheş. Printre altele, am spus atunci că Ka Ke a vrut să-l “termine” pe fostul primar Cristian Anghel pe când acesta era închis în penitenciar. Atunci, Kake a venit în vizită la puşcărie, m-a abordat şi mi-a solicitat să fac tot ce trebuie pentru ca Anghel să fie distrus. Ca un fel de recompensă, el urma să-mi finanţeze ziarul după ce eu voi libera. Am refuzat atunci oferta lui Kake şi mi-am văzut de “drumul” meu! Odată liberat, am dat publicităţii demersul mizerabil încercat atunci de Kake.
A trecut ceva timp de când am făcut aceste dezvăluiri... Nu mă aşteptam să se mai întâmple ceva în problema semnalată de mine. În urmă cu vreo două săptămâni însă, procurorul Ioan Petran, de la Parchetul Maramureş, m-a invitat la sediu pentru a-mi lua o declaraţie pe această temă! Am aflat astfel că Parchetul a întocmit un dosar în care cercetează informaţiile dezvăluite de mine atunci. Cercetează implicarea lui Kake în încercarea de distrugere a lui Cristian Anghel pe când acesta se afla după gratii!
Sincer, am fost bucuros să dau toate detaliile despre acest caz şi să contribui la clarificarea problemei. Chiar cred că instituţiile abilitate ale statului trebuiau să se sesizeze în această chestiune. Nu e puţin lucru să ai un primar cu instincte criminale! Bucuria mea nu a durat însă mult...
Înainte de a fi contactat de procuror, anumite persoane din Baia Mare, bine informate, m-au avertizat asupra faptului că primarul Kake încearcă să “construiască” un dosar penal împotriva mea! ÎN ACEST SENS, ANUMIŢI INTERLOPI DIN BAIA MARE AU FOST CONTACTAŢI ŞI RUGAŢI SĂ VINĂ LA PARCHET SĂ DEA DECLARAŢII MINCINOASE ÎMPOTRIVA MEA! Nu ştiam despre ce e vorba. Apoi a venit invitaţia procurorului Petran...
Am fost foarte atent la audieri, să văd, să încerc să înţeleg care ar putea fi “construcţia” penală împotriva mea. NU am remarcat nimic deosebit în acest sens. Dacă cumva se “chinuiau” să demonstreze că EU am scris acele dezvăluiri (se ştie că există ceva probleme din punct de vedere juridic cu posibilitatea de A PROBA faptul că un anumit om scrie cu adevărat pe internet) atunci le-am eliminat imediat această temere recunoscând din prima faptul că EU am scris acele dezvăluiri şi că eu le-am publicat. Dincolo de asta, procurorul nu a încercat decât să afle detaliile acestui caz. Lucru perfect normal. Cu o excepţie!
Printre întrebările strecurate de procurorul Petran a fost şi una care se desprindea complet de realitate. M-am gândit atunci că acolo ar putea fi ceva din construcţia mafiotă de dosare penale. Petran m-a întrebat dacă m-am întâlnit cumva cu kake în casa unui interlop, în timp ce eu duceam acea campanie de presă împotriva lui. Am simţit această întrebare ca pe o încercare de a sugera faptul că l-aş fi şantajat pe Kake, că eu scriam împotriva lui, dar pe de altă parte mă întâlneam cu el să “negociez”! Am răspuns foarte clar că nu m-am întâlnit deloc cu Kake, în casa nimănui. După liberare (dar înainte să încep eu campania de presă) m-a abordat el o singură dată, pe stradă, solicitându-mi colaborarea în vederea apropiatei campanii electorale, propunere pe care eu din nou am refuzat-o! Atât! Nu a mai existat nici o altă întâlnire între mine şi Kake. Nici măcar vreo solicitare din partea mea, prin intermediari sau în orice altă formă. În schimb, după ce am început să scriu despre solicitarea mizerabilă a lui Kake de a-l distruge pe Anghel, am fost abordat de un mesager trimis de actualul primar, un interlop băimărean, care m-a întrebat foarte clar ce doresc ca să opresc dezvăluirile. Acesta mi-a spus că vine din partea lui Kake, că face afaceri multe cu el şi este direct interesat să “rezolve problema”. Am refuzat şi acest demers de “împăcare” şi am făcut Parchetului toate precizările legate şi de acest aspect. Interlopul care m-a abordat în numele lui Kake (propunându-mi împăcarea) este unul din liderii ţiganilor din Baia Mare şi este cunoscut sub numele de Pise! Acest Pise a făcut de-a lungul anilor numeroase “înţelegeri” cu mulţi lideri politici din Baia Mare de la care a obţinut foarte multe avantaje materiale în schimbul votului ţiganilor. Între timp, Pise mi-a transmis de câteva ori “să-mi ţin gura” în legătură cu întâlnirea noastră din campania electorală şi cu propunerea lui ca eu să încetez să scriu despre Kake. Îl informez şi pe această cale pe acest Pise să se ducă el pe Craica şi să încerce să-i sperie pe ţiganii lui de acolo, pentru că eu nu am timp şi nici chef să mă speriu de ameninţările lui!
Aşadar, Parchetul Maramureş cercetează faptele interlope ale lui Kake. Au fost deja audiaţi, de acelaşi procuror Petran, mai mulţi interlopi din Baia Mare, inclusiv acest Pise. Sunt curios să văd cum vor evolua evenimentele. Între timp, mi s-a mai spus să fiu atent pentru că acest dosar “trebuie” construit împotriva mea, dar eu nu văd nici un pericol în faptul că Parchetul cercetează ceea ce eu am reclamat. Rămân mai departe “naivul” idealist care crede că justiţia încearcă măcar să-şi facă datoria! Voi mai reveni la acest subiect... Pe curând...

Cornel SABOU

joi, 3 noiembrie 2011

Mitica si Mirciulica la mititica

În sfârşit! Am trăit s-o văd şi pe asta: Mircea Sandu şi Mitică Dragomir la DNA! Capii fotbalului românesc, cei care se fac vinovaţi de îngroparea performanţei sportive din ţara noastră (în acest sport), cei care au falimentat în toate privinţele fotbalul atât de îndrăgit de români, au ajuns să fie anchetaţi de procurori. Sper din toată inima ca mafioţii să fie răsplătiţi cu ceea ce li se cuvine...
Am urmărit cu atenţie unele reacţii în problema aceasta, a anchetării capilor fotbalului. Nu m-a surprins reacţia interlopului Gigi Becali care spunea că Mitică Dragomir e prea şmecher ca să fie prins cu ceva de DNA. Vom vedea noi cât de şmecher e Mitică... Deocamdată, “fraierii” de la DNA sunt cu dosarele pe capul lui. Am remarcat apoi că ambii inculpaţi strigă ca din gură de şarpe că nu vor pleca din funcţiile pe care le deţin, cu nici un preţ. Se agaţă cu disperare de fotoliile pe care le-au folosit pentru a distruge fotbalul romanesc. Asemeni lui Ceauşescu...
Sfârşitul de care vor avea parte Sandu şi Dragomir va fi începutul sfârşitului pentru mafia din fotbalul autohton! Şi ocazia unui nou început! Am văzut că Gică Popescu a început deja să fie prezent în emisiuni TV pentru a-şi face imagine. Ştie el ce ştie! Şi ce urmează. Poate va mai dura puţin. O lună, două, poate trei. Sunt sigur însă că aceste cercetări ale DNA se vor finaliza cu măsuri extreme împotriva celor doi! Ţineţi minte ce vă spun: Dragomir şi Mircea Sandu vor ajunge în puşcărie! Nu le doresc asta, vreau doar (ca suporter al fotbalului românesc) să plece din funcţiile alea pentru ca să vină în locul lor nişte oameni mai competenţi. Pe ei, rezultatele îi califică! Rezultatele sunt foarte slabe! În consecinţă, ei, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir, sunt INCOMPETENŢI! Ori, dacă avem proba incompetenţei lor, de ce să-i mai ţinem acolo, pe posturi de mari şefi? Care-i logica?
Succes DNA-ului în anchetă! Nu trebuie să fii mare specialist în fotbal ca să-ţi dai seama că interlopii din fruntea Federaţiei şi Ligii au furat cât au putut punând pe butuci performanţa sportivă. Afară cu ei! Mitică şi Mirciulică, plecaţi dracului în lumea voastră mizerabilă şi lăsaţi-ne să ne bucurăm de fotbal!

Cornel SABOU