Cele două sindicate din Penitenciarul Baia Mare sunt în război

În Penitenciarul Baia Mare funcţionează două sindicate. Şi cum doi e mai mult decât unul, cele două se află în... război! Vă prezint mai jos nişte articole apărute pe alte siteuri şi vă las să judecaţi singuri... Eu, cu anchetele mele despre Penitenciar, voi reveni foarte curând... (Cornel SABOU)

Adevărata faţă a liderilor SNLP – gruparea Baia Mare – puţin câte puţin iese la iveală

Din păcate conducerea grupării sindicale a SNLP din Penitenciarul Baia Mare doreşte să ducă o luptă personală cu Preşedintele Sindicatului MARA Baia Mare având în vedere faptul că în forma de replică la întrebările noastre, afişată la avizier, se menţionează numele acestuia.

Adevărata RUȘINE o are şi o poartă, de fapt, conducerea acestei grupări care prin demersul făcut doreşte să intre în istoria postdecembristă ca fiind PRIMUL SINDICAT ( grupare sindicală ) DE PESTE 160 DE MEMBRI CU O ACȚIUNE ÎN INSTANŢĂ ÎMPOTRIVA UNUI SINDICAT LEGAL CONSTITUIT care, tot datorită dezinformărilor şi ameninţărilor practicate de SNLP prin unii din membrii locali, acum are DOAR 9 MEMBRI !

De ce vă este frică domnilor din Conducerea SNLP Baia Mare de 9 oameni ?

1. Noi nu ne refeream la salariile de merit ci la “suplimentele” ce le primiti lunar de la “centru “.

2. Există o singură menţiune de făcut : acei 20.000 RON – NU AU FOST DIN PARTEA Grupării Sindicale SNLP , ci au fost colectaţi de la colegi ! E o mică , mare DIFERENŢĂ ! ÎNTREBAREA ERA DACĂ AŢI ACORDAT BANI DIN PARTEA SINDI CATULUI.

3. Un oarecare critic literar laic a recunoscut în scrierea dumneavoastră o interesantă asociere cu personaje din Caragiale. Lăsăm cititorilor plăcerea de a ghici care e respectivul personaj.


Iată aici un alt articol despre situaţia cel puţin ciudată în care se găseşte SNLP, Sindicatul Naţional al lucrătorilor din Penitenciare

SNLP, UN SINDICAT GALBEN SPRE PORTOCALIU

1. CUM S-A INFIINTAT SNLP

In data de 23.09.2004, data la care eram inca militari, Administratia Nationala a Penitenciarelor a trimis catre toti comandantii unitatilor militare ( penitenciare) o adresa prin care se cerea ca reprezentantii numiti de comandanti sa fie prezenti la Bucuresti pentru infiintarea SNLP. Care a fost interesul ANP pentru infiintarea acestui sindicat? Generalul Binisor se asigura ca are un sindicat care nu misca “in front” si aici nu s-a inselat si colonelul Vasilescu viitorul presedinte al SNLP , aflat in pragul pensionarii, si-a facut un salariu destul de consistent care sa-l ajute si la stabilirea pensiei.

2.CE SPUN COLEGII DE ACEST SINDICAT

-Se vorbeste de reprezentaivitatea si dupa noua lege a dialogului social cei de la SNLP nu stau prea bine, lucru care deranjează în acelaşi timp si conducerea A.N.P ului.

-Stiu sigur ca liderii si viceliderii grupelor sindicale primesc o cota parte din cotizatiile membrilor de sindicat. Cotizatiile se trimit la Teoroc si el vireaza lunar liderilor si viceliderilor cota pentru ei. Am fost in aceasta situatie si am beneficiat de avantajele astea. Din pacate politica duplicitara promovata de Stefan m-a facut sa ma reorientez chiar daca nu mai am avantaje de ordin material, erau bani care ma faceau sa ma simt vinovat cand ii luam si vedeam ca prin comparatie cu altii din sistem noi nu deranjam in nici un fel stapinirea.

-Domnule Dumitrascu va vad ca zbateti pentru lucratorii din sistemul penitenciar, felicitari, vad ca aparati in comisiile de disciplina f.p.s.s din unitati unde sunt numai grupe SNLP, foarte bine, si totusi intreb:
- De ce nu-i apara Teoroc, parca el era presedinte la SNLP, mai traieste ? Salariul lui a ramas ca a lui Vasilescu, adica 12.000 ron ?
- Liderii si viceliderii grupelor sindicale de ce nu-i apara in fata comisiilor de disciplina? Mai primesc, astia doi, premii lunare de 800 ron ?

-Oare fiindca se stie ca SNLP-ul e sindicatul ANP-ului?

-Cei mai vechi prin penitenciar isi aduc aminte ca inca de la infiintare si pana in prezent SNLP nu a contat atunci cand a venit vorba de apararea drepturilor angajatilor, ba mai mult atunci cand liderii sindicatului X se certau cu fostele conduceri ale penitenciarului, pentru drepturile angajatilor, conducerea SNLP era aliata conducerii. Cine nu isi mai aduce aminte de actiunea conducerii SNLP care s-a pus martora pentru fosta conducere a penitenciarului impotriva presedintelui Sindicatului X.In timp ce membrii sindicatului au fost la toate manifestarile sindicale din 2010, 2011, liderul SNLP nu reactiona in niciun fel , argumentand ca nu are ordin de mai sus sa participe la greve. Niciodata nu am reusit sa inteleg de unde astepta ordine. De la SNLP Central, de la conducerea ANP, sau de la directorul de penitenciar?

3. GRUPA SNLP DE LA VASLUI

Prin luna lui martie , suparati pe mine ca nu am acceptat sa acopar anumite nereguli, a se citi magarii, fostul secretar al sindicatului Megas, un SNLP-ist convins ( fost vicepresedinte la SNLP M-Ciuc), impreuna cu inca 11 ” nemultumiti” s-au hotarat sa faca o grupa sindicala. Toate bune, numai ca prostul daca nu-i si fudul…, din 12 s-au ales: un presedinte, 2 vicepresedinti, 1 secretar, 1 contabil si 2 membri. Acum au mai ramas 7 pentru ca 5 si-au dat seama ca o luase pe un drum gresit si s-au intors in sanul marei familii, adica la sindicatul Megas.

4. DE CE NU SE PUNE SNLP RAU CU ANP-UL ?

-Cred ca de la conducerea (…..) vine amenintarea. Oricum toata admiratia pentru (...). Reuseste sa-si tina nevasta imputernicita de vreo patru ani. Si asta dupa ce i-a facut impotenti pe Bala si Ragea, public, pentru ca au picat-o la examen.

În atenţia Parchetului: Fostul director al REMIN Baia Mare, Vasile Pintea, şi-a falsificat dosarul de pensie!

Despre mineritul maramureşean s-au scris multe zeci (sute) de pagini în ultimii ani. Nu a fost un domeniu ignorat de presă. Pentru că Baia Mare a fost timp de decenii un sector minier prosper. Zeci de mii de oameni lucrau sub conducerea a ceea ce azi se numeşte Compania REMIN (fostă Centrala Minelor şi Regie Autonomă a Plumbului şi Zincului). Odată ce mineritul românesc, pe ansamblul său, a fost pus la pământ şi minerii maramureşeni s-au trezit fără slujbe. Unii au putut să se reorienteze, alţii au plecat dincolo... În domeniu au rămas activi mai mult cei din personalul TESA, din birouri... Despre un astfel de personaj vorbim azi. Despre cel care a condus timp de trei ani mineritul maramureşean. Se numeşte Vasile PINTEA...

Numele său nu are nimic în comun cu celebrul haiduc maramureşean Pintea Viteazul. Pintea al nostru (cel de azi) a fost director, timp de 10 ani, la cariera de la Răzoare, o exploatare de suprafaţă, după ce înainte de asta lucrase câţiva anişori în subteran, pe la Nistru şi Băiuţ. În 2005 ajunge director al Companiei REMIN, o companie devenită, cu voia guvernanţilor, falimentară. În 2008, Pintea pune în practică o şmecherie învăţată în sistem care îl ajută să se pensioneze înainte de termen. Legea spune că muncitorii încadraţi în gradul I de muncă (condiţii grele, speciale) se pot pensiona la vârsta de 45 de ani. Pintea nu avusese parte de acest “noroc” deoarece munca de la Răzoare (la suprafaţă) nu era inclusă în categoria I. Pintea însă cunoştea expresia care spune că “nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. În cazul său, nu contează că a muncit peste 10 ani la suprafaţă. Cu o simplă declaraţie, el poate răsturna realitatea, poate afirma că a lucrat de fapt în subteran, şi poate astfel beneficia de facilitatea legii în privinţa pensionării. Aşa că a dat o declaraţie rectificativă către ITM Maramureş prin care precizează că la cariera de la Răzoare a fost încadrat în gradul I de muncă, fapt complet neadevărat! ITM însă nu-şi face probleme cu privire la declaraţia mincinoasă a lui Pintea, şi şi-o însuşeşte. În baza acelei declaraţii, activitatea în muncă a acestui haiduc modern este reevaluată, şi se decide pensionarea sa la vârsta de 45 ani.

Apare însă o problemă... Cei de la Oficiul de Pensii se sesizează asupra unei “nereguli”. O fi dat el, Pintea, declaraţia rectificativă care modifică realitatea, şi ITM a închis ochii acceptând-o, dar problema e că, în toţi cei 10 ani petrecuţi la Răzoare, Pintea nu contribuise la bugetul de pensii cu sumele corespunzătoare gradului I de muncă. Cum de ce? Pentru că nu fusese în gradul I de muncă!!! Nu-i clar? E clar şi pentru cei de la Oficiul de Pensii, dar în loc să fie blocată acţiunea ilegală declanşată de Vasile Pintea, i se dă acestuia o idee menită să “salveze” situaţia. Pintea plăteşte retroactiv sumele pe care le “datorează” bugetului de pensii pentru cei 10 ani petrecuţi la Răzoare! De fapt, plăteşte diferenţa dintre impozitele impuse celor din subteran, faţă de cei de la suprafaţă. El, lucrând la suprafaţă, a plătit timp de 10 ani impozite mai mici. Acum, minţind că a lucrat în subteran, trebuia să acopere diferenţa asta de impozit pentru pensie. Pintea n-are nici o greaţă şi plăteşte integral sumele necesare. Prin urmare, este pensionat şi de atunci a rămas în mână cu o pensie lunară (ilegală, nemeritată) de peste 20 milioane lei vechi...

În trecut, se spune că Pintea Viteazul lua bani de la bogaţi şi îi dădea la săraci. Pintea cel Modern face altfel. Ia de la Statul Român, îşi umple propriile buzunare, apoi ia din nou de la Statul Român şi dă la prietenii săi, care nu sunt deloc săraci. Dacă tot şi-a rezolvat pensia ilegală, de ce să nu rezolve aceiaşi “problemă” şi pentru un prieten? Este vorba de fostul său subaltern de la Răzoare, IOAN NECHITA.

Fost şef serviciu mecano-energetic la Răzoare, Ioan Nechita a stat aproape de Vasile Pintea, slujindu-l cu veneraţie de-a lungul anilor. Ajuns la “centru”, director de REMIN, Pintea nu-l uită pe Nechita şi îl numeşte – pentru început - director la Răzoare, în locul său. După câteva luni, deşi nu obţinuse nici o performanţă care să-l recomande, Nechita este promovat director tehnic la REMIN, funcţie pe care o ocupă şi astăzi. La data avansării însă, a fost numit director “cu derogare” de la lege, pentru că nu avea studiile corespunzătoare funcţiei, fiind doar subinginer. Abia ulterior avea să-şi termine facultatea şi să devină inginer. Alt “inginer” făcut la normă, cu inginerii made in România! În fine... Nechita îşi face şi el aceleaşi acte false cu care speră să obţină pensionarea la 45 de ani. Pe acelaşi model... Declaraţie falsă cum că la Răzoare a lucrat în gradul I de muncă, însuşirea acesteia de către ITM, plata retroactivă a diferenţei de impozit şi ulterior pensionarea! Organele de cercetare şi anchetă ar putea opri încă acest abuz deoarece, din câte ştiu eu, Nechita n-a apucat încă să se pensioneze. El speră să poată rezolva “treaba” asta în cursul acestui an, când împlineşte 45 de ani...

În plan politic, Ioan Nechita a fost o slugă, un lingău, o unealtă liderului PDL Maramureş, Mircea Man. Dacă nu mă înşel, în trecut, Nechita a şi candidat ca primar la Tg Lăpuş din partea PDL. În mediul politic, Nechita este perceput ca şi “copil de suflet” al preşedintelui CJ Maramureş. Ce înseamnă asta? Veţi aflla în episodul viitor, când am să dau exemple foarte concrete despre comenzi politice (date de Mircea Man, dar şi de alţi lideri politici) către REMIN, comenzi care erau executate orbeşte de Vasile Pintea şi Ioan Nechita! Miliarde furate de la bugetul Companiei cu un telefon pe linia scurtă, şi prin obedienţa acestor nulităţi umane şi profesionale!

Solicit oficial organelor de anchetă ale statului să deschidă un dosar pentru falsificarea dosarelor de pensie întocmite pe numele fostului director al REMIN, Vasile PINTEA, şi pe numele actualului director tehnic al REMIN, Ioan Nechita! Actele doveditoare sunt foarte simplu de obţinut. De asemenea, să fie verificaţi la sânge inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş, şi de la Oficiul de Pensii pentru a vedea de ce aceştia i-au ajutat pe cei doi să-şi falsifice dosarul de pensionare.

În atenţia DNA: urmează dezvăluiri concrete despre acte de corupţie în care sunt implicaţi atât cei nominalizaţi în acest articol, cât şi alţi lideri politici, ofiţeri, oameni de afaceri. Vă voi da “mură-n gură” TOT! Procurorii DNA nu trebuie decât să se obosească să ridice documentele de acolo de unde le spun eu, şi apoi să aibe tăria de caracter de a nu cădea “la pace” cu vinovatul (vinovaţii)! Va urma... Pe curând!

Cornel SABOU

Plan de "bătaie"

Ce veţi putea citi săptămâna aceasta pe blogul meu? M-am gândit să vă fac o scurtă prezentare a subiectelor principale...

Voi continua seria de dezvăluiri despre afacerile necurate din viaţa penitenciară. Serialul meu este una din rarele ocazii pe care le puteti avea de a auzi realităţi cutremurătoare din această zonă inaccesibilă jurnaliştilor şi opiniei publice. O "zonă" cu adevărat obscură şi în care se petrec foarte multe ilegalităţi. O "zonă" patronată încă de fantomele trecutului, zbiri îmbrăcaţi acum în haine noi, dar folosind aceleaşi maniere de lucru... O altă generaţie de gardieni criminali şi infractori...

Voi începe un nou serial de dezvăluiri despre afacerile necurate care s-au făcut în altă zonă obscură a vieţii maramureşene: compania REMIN din Baia Mare! Un spaţiu în care se învârteau mulţi bani şi mulţi oameni dubioşi. Un ghiveci de oportunişti, politicieni, infractori şi acelaşi gen de furturi, delapidări, falsuri cum ne-am obişnuit să vedem la sectoarele gestionate de stat... Cred că şi serialul despre Remin va stârni un interes urisş, deoarece Baia Mare a fost decenii la rând o zonă minieră şi nimeni nu dă explicaţii nimănui pentru falimentul mineritului maramureşean...

Aceste două subiecte vor ţine capul de afiş, dar vor mai fi şi altele. Vreau să continui serialul "De ce (nu) pleacă românii din România" şi să public câteva interviuri... Să aveţi o săptămână minunată!

Cornel SABOU

Firma FODO din Baia Mare a furat miliarde din hrana deţinuţilor, fiind protejată în acţiunea de furt chiar de ofiţerii din conducerea unităţii

Scriu în continuare despre Penitenciar din mai multe motive... În primul rând, pentru că am fost acolo! Nu vorbesc, aşadar, din auzite. Am fost acolo nu o zi, două-trei, ci mai mulţi ani! Am fost martor direct la săvârşirea mai multor abuzuri şi ilegalităţi pe care nu aveam unde şi cum să le reclam deoarece acestea erau săvârşite chiar de cei chemaţi să combată asemenea fapte! În toată perioada ACEEA, am folosit ca “armă” de apărare scrisul şi internetul. Am fost, cred, singurul deţinut din istoria României care a ţinut pe tot timpul pedepsei un jurnal public. M-am luptat cu sistemul din interior, întreaga mea viaţă fiind astfel jucată la “ruletă”. Nimeni nu mi-a dat atunci vreo şansă de supravieţuire. Nu primeam decât ameninţări, sfaturi de a renunţa şi alte asemenea “lecţii”. Cu mici excepţii, dar pe acestea nu e cazul să le menţionez acum... Ei bine, eu nu am renunţat! Pierdusem oricum tot... Bani, casă, masă, familie, libertate... Ce-mi mai rămânea? Îmi rămăsesem EU! Şi-atunci când m-am hotărât să trăiesc murind frumos, AM ÎNVINS!
Astăzi continui seria de dezvăluiri. Pentru ca ADEVĂRUL nespus până acum să “lucreze” acolo unde este necesar ca să se producă mai departe schimbarea...
În ultimul articol publicat am (de)scris cum ofiţerii de la comanda unităţii şi-au clădit averi considerabile furând pur şi simplu din banii şi bunurile unităţii! Vreau să mai amintesc acum de o afacere care a păgubit Penitenciarul Baia Mare (şi implicit Statul Român) cu sume enorme, incredibile de bani! Este vorba de fosta afacere “FODO” prin care, pe parcursul mai multor ani de zile, o firmă băimăreană a asigurat hrana zilnică a deţinuţilor...
Firma FODO a câştigat o “licitaţie” la penitenciarul băimărean pentru a asigura hrana zilnică a persoanelor private de libertate. Culmea e că firma apăruse după consumarea unui alt scandal intern în care aceiaşi ofiţeri de la conducere erau acuzaţi că fură din hrana deţinuţilor, hrană care până atunci fusese procurată prin mijloacele proprii ale unităţii. Pentru a rezolva problema, şefii mai mari au hotărât să aducă o firmă de afară specializată în activităţi de catering... Mare scofală! Ofiţerii disperaţi să fure au găsit imediat alte portiţe prin care îşi puteau atinge scopurile lor nenorocite. Să vedeţi ce a urmat...

Firma trebuia să prepare hrana în cantina proprie, după care trebuia s-o transporte în caserole speciale la penitenciar, şi s-o dea deţinuţilor. Penitenciarul transmitea în fiecare seară firmei ce norme de hrană trebuiau asigurate pentru a doua zi. Astfel, se făceau nişte “reţetare” care conţineau exact cantităţile de materii prime care trebuiau să se regăsească ulterior în porţiile deţinuţilor. Aceste “reţetare” erau transmise firmei, după care firma trebuia, în prezenţa unui cadru de la penitenciar, să scoată din depozite cantităţile de materii prime trecute în reţetar şi să le folosească în prepararea hranei. Cadrul de la penitenciar semna apoi cum că normele de hrană trecute în hârtii erau respectate de producătorul hranei... Cum se face însă că în farfuriile (caserolele) deţinuţilor apărea doar apă chioară? Şi cum scoteau bani din această afacere ofiţerii de la comandă??? Vă spun acum...

În fiecare zi derulată sub acest contract cu firma FODO penitenciarul a fost furat de cantităţi enorme de materii prime care trebuiau să se regăsească în mâncare! De fapt, termenul “furat” poate că nu este potrivit, pentru că tot acest “furt” s-a făcut cu acordul conducerii penitenciarului, ba mai mult, s-a desfăşurat sub paza şi supravegherea cadrelor unităţii! A fost o acţiune de furt cum numai statul român, prin instituţiile sale, poate organiza! Un furt aproape perfect! Spun “aproape”, pentru că unii mafioţi din Maramureş, vroind să scape de mine şi de stilul meu incisiv de-a face presă, m-au aruncat în braţele altor mafioţi, de la puşcărie. Ori, eu am continuat să-mi fac damblaua şi să investighez infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici... Eu eram imperfecţiunea sistemului...

Deci... În fiecare zi, angajaţii lui Fodo scoteau din depozite cantităţi infime de produse alimentare pe care le aruncau imediat în cazane, înainte ca să sosească de la puşcărie cadrul care era abilitat cu verificarea acestei operaţiuni. Când sosea agentul, “mâncarea” era aproape gata, iar el nu trebuia decât să semneze că totul era în regulă. A semnat omul ce a semnat, dar după repetatele proteste ale deţinuţilor s-a “prins” că ceva nu era în regulă la cantina lui FODO. A încercat să-i abordeze pe şefi, şi să-i pună în temă cu situaţia, dar a primit repede peste bot, spunându-i-se să-şi vadă mai departe de treabă. Omul nu s-a lăsat (cinste lui) şi într-o zi a venit mai repede decât de obicei la cantină ca să-i surprindă pe angajaţi când scot produsele din depozit. Şi i-a “turnat” în faptă! Pregătite pentru a fi folosite la prepararea hranei nu erau decât aproximativ 10% din cantităţile stabilite prin reţetar! Incredibil! Supa care trebuia să fie supă era doar apă goală, clocotită. Felul doi erau nişte paste goale. Ceaiul era fără zahăr. Etc... Agentul a blocat imediat “operaţiunea” şi a sunat la unitate cerând intervenţia ofiţerilor superiori pentru a constata furtul. Ei bine, de la acest demers i s-au tras ulterior omului probleme incredibile. A fost tracasat, ameninţat, şantajat şi ulterior forţat să se pensioneze. Cel care a fost cel mai pornit împotriva sa era chiar directorul unităţii, Horia Chiş!
La faţa locului a venit imediat de la unitate doamna Alina Roman, ca să constate furtul...

Alina Roman era soţia lui Robert (Robi) Roman, ofiţerul care răspundea de paza exterioară. Cei doi au divorţat după ce Robi şi-a surprins soţia în timp ce era călărită pe un birou de un alt director... Afectat, ofiţerul a divorţat imediat de soţie, fără să spună nimănui însă că de mai mult timp el trăia o aventură cu un alt cadru-femeie din unitate! Cine a fost amanta lui Robi Roman n-o să vă spun acum, pentru că acum mă ocup de afacerea FODO. Dar vine rândul pentru toate, nici o grabă... Să revenim la “oalele” noastre, goale de conţinut şi la propriu, şi la figurat...

Atunci, pe moment, Alina Roman a constatat furtul, apoi a doua zi agentul a fost chemat la comanda unităţii. I s-a spus imediat că “incidentul de ieri” a fost investigat şi s-a constatat că... toate erau în regulă! Adică, ofiţerii de la birouri stabiliseră că furtul nu exista! “Dar cum se poate asta” a spus omul invocând-o pe Alina Roman ca martor. Femeia însă a băgat capul în pământ şi a spus că nu recunoaşte nimic... Apoi, în particular, i-a spus omului să-şi bage minţile în cap şi să nu mai provoace “scandaluri” de genul ăsta. “Mai bine du-te şi te pensionează dacă nu te poţi adapta sistemului” i-a spus ea... Cam aşa s-a încheiat singurul episod în care firma FODO din Baia Mare a fost surprinsă furând din mâncarea deţinuţilor. Gândiţi-vă ce înseamnă să furi ZILNIC (timp de câţiva ani) cam 80-90% din dreptul de hrană pe care-l aveau persoanele private de libertate! Pentru că nu se fura doar la prepararea hranei... De exemplu, dimineaţa trebuiau date anumite cantităţi de salam/parizer (mezeluri). FODO procura salamuri care se aflau în ultima zi de valabilitate (uneori cu valabilitatea expirată) şi pe acelea le transmitea la puşcărie. Evident, el le lua de pe piaţă aproape gratis, deoarece producătorii de mezeluri aruncă întotdeauna produsele care expiră. Penitenciarul însă plătea salamul expirat al lui FODO ca şi cum ar fi fost muşchiuleţ proaspăt, produs de câteva minute! La fel se întâmpla şi cu pâinea... FODO “cumpăra” doar rebuturi de pâine (pe care plătea câţiva leuţi) şi o vindea penitenciarului ca pâine proaspătă pentru deţinuţi.

Ofiţerii de la conducere plăteau TOT firmei FODO, ca şi cum aceasta asigura integral şi fără nici o problemă hrănirea deţinuţilor. În realitatea, unitatea era foarte grav păgubită! De ce tolerau ofiţerii această situaţie? De ce se agitau ei să muşamalizeze cazurile în care un alt cadru, mai “mic”, încerca să dezvăluie acest furt? De ce plăteau când, de fapt, trebuiau să reclame la Parchet paguba? PENTRU CĂ OFIŢERII DE LA COMANDĂ ÎNCASAU UN COMISION GRAS DIN ACEASTĂ AFACERE!

Firma Fodo intrase pe fir înainte să vină “la putere” Horia Chiş. De aceea, în acel moment, am sperat că tânărul ofiţer Chiş va face ordine, va întrerupe şirul acestor abuzuri. Nu a fost cazul... Chiş i-a întrecut pe toţi predecesorii săi în “metode” de a proteja mai departe afacerea asta păguboasă pentru unitate... Când a văzut că agentul care trebuia să supravegheze prepararea hranei face “gălăgie”, a început să-l preseze, să-l ameninţe, să-l şantajeze. Omul nu a cedat pentru că era vechi în sistem şi se baza pe sinceritatea şi onestitatea sa. Dar cu diversiunile şi manipulările lui Chiş nu poţi să te pui când “joci” cinstit. Horia Chiş i-a înscenat omului imediat câteva “acte de corupţie”! A pus un deţinut de-al lui (pe nume Nicoară Ioan, am mai scris eu de acest deţinut – o să vă reamintesc imediat CE!!) să facă o plângere falsă împotriva acelui agent la ANP. În plângere, Nicoară scria că-i dăduse agentului o grămadă de bani şi telefoane pentru ca acesta să i le aducă în penitenciar. ANP a început să verifice plângerea şi, prin asta, să-l streseze pe bietul om! Ofiţerii cinstiţi din ANP, dacă vor să afle adevărul, n-au decât să se uite foarte atenţi în plângerile lui Nicoară, să vadă ce valori invocă acesta că i-ar fi dat agentului, şi apoi să verifice cu ce fapte venea ăsta la puşcărie şi ce viaţă ducea prin Baia Mare. Nicoară Ioan nu e decât un boschetar care a picat de nenumărate ori la puşcărie cu găinării, cu furturi de doi lei (la propriu!). El n-a avut toată viaţa lui afară telefoane mobile, euro sau alte valori pe care apoi a reclamat că le-ar fi dat agentului! Era un muritor de foame.

Chiş l-a manipulat pe acest deţinut cum a vrut el, oferindu-i în schimb foarte mici avantaje în detenţie. În ziua în care n-a mai avut nevoie de el, l-a lăsat baltă. Ăsta, deţinutul, văzând că este abandonat de “tătuca”, a luat foc şi a început să facă scandal, invocând tot felul de drepturi care i-ar fi încălcate. Era o formă de stres la care îl supunea pe Horia Chiş pentru a-l forţa pe acesta să-i dea din nou acele mici avantaje. Chiş însă, a vorbit cu un alt deţinut, interlop, şi i-a cerut acestuia să-l “liniştească” pe Nicoară. Interlopul i-a ars o bătaie lui Ioan Nicoară şi de atunci boschetarul s-a liniştit...

Cam asta a fost “afacerea” pe care statul român, prin instituţia Penitenciarului Baia Mare, a făcut-o cu firma privată a liberalului Ioan Fodo, fost consilier local în Baia Mare. Cam aşa au furat ofiţerii (împreună cu omul de afaceri) din nou bani de la bugetul instituţiei. Cine dracu verifică puşcăria? Cine să-şi bage nasul acolo să descopere furturi de miliarde? Ofiţerii ăştia chiar se cred acolo într-un mic Paradis, în care ei sunt Dumnezeu, şi nu dau socoteală nimănui! Ei sunt de fapt într-un IAD atât social cât şi moral, iar chipul lor (descoperit şi prin articolele mele) seamănă mai mult cu cel al unor îngeri ai morţii! Puşcăria din Baia Mare este condusă de o şleahtă de HOŢI mai mari decât toţi hoţii închişi acolo! ANP trebuie să ia măsuri urgente. Schimbarea (mutarea) lui Horia Chiş nu mi se pare decât o încercare de muşamalizare! Se încearcă luarea sa de sub ochii mei, deoarece eu ştiu prea multe, atât despre el, cât şi despre afacerile unităţii. ANP trebuie să schimbe întreaga manieră de lucru din unitate... Sper ca noul director (care va veni zilele astea de la Bucureşti) să aibă curajul şi puterea de a face aceste schimbări... Ca să-l impulsionez un pic, voi mai scrie câteva dezvăluiri. CE AŢI CITIT PÂNĂ ACUM E NIMIC PE LÂNGĂ CE URMEAZĂ! Pe foarte curând...

Cornel SABOU

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare este un lăcaş de cult construit de credincioşii greco-catolici din Baia Mare între anii 1905-1911. Edificiul este declarat monument istoric, alături de palatul episcopal al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi fosta şcoală confesională (în prezent Şc. Gen. nr. 2), toate situate pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Baia Mare.

În anul 1948, odată cu desfiinţarea BRU, reşedinţa episcopală greco-catolică din Baia Mare a fost transformată de autorităţile comuniste în întreprindere de tricotaje, iar catedrala a fost atribuită unei parohii ortodoxe, care o foloseşte ca biserică parohială în pofida revendicării lăcaşului de către proprietarul tabular.

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare se numără între ultimele două catedrale greco-catolice neretrocedate până în prezent, alături de Catedrala Episcopală din Gherla.

date preluate de pe ro.wikipedia.org

Actriţa Medeea Marinescu împlineşte azi 37 de ani

Medeea Marinescu este cunoscută - în primul rând - pentru rolul "Mirabela" din filmul pentru copii "Maria, Mirabela". Azi, 27 mai, ea împlineşte vârsta de 37 ani, fiind născută în 1974.

În prezent, este actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti

Noul Cod Civil intra in vigoare la 1 octombrie 2011

Marti, 24 mai 2011, Camera Deputatilor a adoptat cu 281 de voturi pentru si o abtinere Legea de punere in aplicare a Codului Civil. Astfel, Noul Cod civil va intra in vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Potrivit unui comunicat al MJ, ministrul de justitie Catalin Predoiu a declarat: “Noul Cod Civil va permite cetatenilor si persoanelor juridice sa-si diversifice raporturile juridice, sa le flexibilizeze si sa le dinamizeze, sa le faca mai juste, sa le organizeze in raport cu cerintele lumii in care traim si ale lumii de maine, dupa reguli dintre cele mai avansate din punctul de vedere al tehnicii dreptului.”

Proiectele de Legi pentru punerea in aplicare a Codurilor de Procedura Civila si de Procedura Penala se afla in dezbatere publica din data de 20 mai 2011, in timp ce proiectul Legii pentru punerea in aplicare a Codului Penal se afla inca la Comisia Juridica, de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor.

La Curtea de Apel Bucuresti exista pe rol un proces vechi de 27 de ani

Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, a trimis Inspectiei Judiciare, o adresa prin care solicita sa i se comunice concluziile Inspectiei in legatura cu calitatea managementului Curtii de Apel Bucuresti, avand in vedere verificarile efectuate in cauza Thyssen Krupp, care o vechime de 27 de ani pe rolul instantelor de judecata, cauza aflata in curs de judecata.

Potrivit unui comunicat de presa al Curtii de Apel Bucuresti, semnat de judecator Daniel Gradinaru, fata de solicitarea Ministerului Justitiei privind cauza Thyssen Krupp, face urmatoarele precizari:

“La data de 22.04.2011, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a fost sesizată cu o cerere privind un aspect incidental al cauzei aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia comercială, respectiv soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti care reglementează instituţia recuzării. S-a fixat termen de judecată la data de 18 mai 2011, când, pentru motive întemeiate, dosarul a fost amânat pentru data de 29 iunie 2011.

În mod vădit eronat şi în lipsa unor minime verificări, în adresa Ministerului Justiţiei amintită se induce ideea unei legături între activitatea managerială a Secţiei a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi tergiversarea soluţionării acestei cauze prin trimiterea la vechimea de aproximativ 27 de ani a unui dosar ce s-ar afla pe rolul instanţelor din România, cauză care, prin natura sa comercială, exclude competenţa unei secţii de contencios administrativ.

În context, amintim faptul că activitatea de judecată se realizează pe baza principiilor statornicite în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv a distribuirii aleatorii a dosarelor şi al continuităţii. Conform principiilor menţionate, la primirea dosarului, preşedintele instanţei este dator să ia măsuri ca acesta să fie repartizat aleatoriu, potrivit parametrilor stabiliţi prin Hotărârea Colegiului de conducere al curţii.

După repartizarea cauzei unui complet de judecată, toate măsurile în legătură cu cauza se dispun numai de către completul legal învestit, fără ca preşedintele instanţei ori o altă persoană să poată interveni în vreun fel în soluţionarea cauzei.

Aşa fiind, insinuările publice privitoare la exercitarea atribuţiilor manageriale de către preşedintele de secţie sunt nejustificate, iar solicitarea concluziilor Inspecţiei Judiciare este discutabilă întrucât se referă la o perioadă când dosarul menţionat nu se afla pe rolul acestei instanţe, iar, pe de altă parte, raportul de control a fost aprobat de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Ne exprimăm, totodată, convingerea că Ministerul Justiţiei va aduce la cunoştinţa opiniei publice concluziile verificărilor solicitate Inspecţiei Judiciare.”

juridice.ro

Cum sa papi banii altora si sa scapi basma curata

“Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère… “. R. Poincaré

Am participat la Conferinta de Dreptul Afacerilor 2011, organizata de Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, unde s-au discutat si teme de care ma lovesc zilnic in viata profesionala, cum ar fi „Raspunderea pentru insolventa” sustinuta de Simona Al Hajjar – judecator la Curtea de Apel Cluj.

Dupa sustinerea temelor de catre lectori, in cadrul discutiilor ce au urmat am propus si eu o tema de reflectie legata de unele aspecte practice privitoare la actiunea in atragerea raspunderii pentru ajungerea societatii in insolventa, prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

In primul rind, pentru a asigura reusita unei astfel de actiuni, administratorul judiciar, singur sau cu ajutorului unui auditor, trebuie sa faca o „radiografie” a contabilitatii debitoarei pentru a putea demonstra legatura de cauzalitate dintre fapte (actiunile sau inactiunile de la lit. a-g de la art. 138) si prejudiciu. Fostii administratori ai debitoarei stiu si ei (de cele mai multe ori) acest lucru, si daca se simt cu musca pe caciula pur si simplu evita sa predea documentele prevazute la art. 28 alin. 1 din Legea insolventei.

Ce risca ei in aceasta situatie?

Sa li se faca o plingere penala in baza art. 147 din Legea nr. 85/2006. Riscul este asumabil de catre multi, deoarece si beneficiile sunt pe masura: daca nu dai actele contabile, se respinge in proportie de 99% actiunea in atragerea raspunderii, potrivit principiului de teoria probatiunii eadem est non esse aut non probari.

Aceasta incriminare e de fapt un tigru de hirtie, deoarece, din cite stiu eu, nu exista in Romania nici macar o condamnare pentru acest tip de fapte extrem de frecvente.

Motiv pentru care ar fi, cred eu, doua solutii:

Fie dezincriminarea faptei si sanctionarea acesteia cu o amenda civila de catre judecatorul sindic in baza art. 1081 alin. 2 lit. e si h, coroborat cu un text ce ar trebui sa circumstantieze minimul si maximul special al amenzii si care sa aiba in vedere un efect cominatoriu prin aplicare pe zi intirziere.

O alta solutie ar fi pastrarea incriminarii faptei, dar eliminarea fazei de urmarire penala a acestei infractiuni extrem de simple. Ea ar trebui data in competenta judecatoriei, ca oricare alta infractiune sesizabile la plingere prealabila. Efectul disuasiv ar fi mult mai pregnant daca fosta conducere a debitoarei ar sti ca in urma unei simple plingeri a administratorului judiciar ar urma sa inceapa direct faza de judecata a procesului penal. Aceste solutii legislative nu se exclud reciproc, daca legiuitorul considera ca nu este suficienta contraventia.

O alta chestiune ridicata de mine ar fi aceea a echilibrarii sanselor administratorului judiciar in fata fostei conduceri a debitoarei. Aceasta are doua avantaje de neegalat in fata reprezentantului masei credale:

- a avut timp suficient sa „pregateasca” insolventa si in cazul celor mai abili si bine consiliati „sa-si stearga urmele”.

- poate anticipa si contracara foarte usor initiativele „pisicii cu clopotei” care este administratorul judiciar, obligat sa prezinte raport privind cauzele care au dus la insolventa, sa intruneasca comitete ale creditorilor pentru a cere bani de expertize contabile si/sau cautiune pentru sechestru/poprire asiguratorie.

Singura perioada cind ne-am putut masura fortele de la egal la egal cu fosta conducere a debitoarei a fost a anilor 2003-2006, cind a fost in vigoare urmatoarea redactare a art. 139:

In vederea luarii masurilor prevazute la art. 137, judecatorul-sindic va dispune masuri asiguratorii, din oficiu sau la sesizarea facuta de catre administrator/ lichidator, de catre oricare dintre creditori, membri sau, dupa caz, asociati/ actionari.

Atunci aveam posibilitatea ca, o data cu depunerea raportului privind cauzele ajungerii debitoarei in insolventa, sa cer luarea masurilor asiguratorii asupra averii personale a fostei conduceri a debitoarei, bineinteles fara cautiune. Acum prevederea de la actualul art. 141 alin 2 care impune 10% cautiune face de-a dreptul imposibil un asemenea demers.

Intrebat despre aceste probleme, un mare avocat si profesor din prezidiul conferintei a raspuns ca oricum era „o exagerare” aceasta prevedere si e bine ca s-a modificat, ca oricum el va propune la proxima modificare a legii nr. 85/2006 scoaterea din competenta administratorului/ lichidatorului judiciar formularea unor astfel de actiuni.

Bineinteles, vechea reglementare a art. 39 are si ea pacatele ei. Departe de mine sa sustin o asemenea viziune dickensiana asupra procedurii insolventei, in care judecatorul sindic din oficiu sau te-miri-ce creditor cere luarea masurii sechestrului asigurator asupra averii unui fost director sau administrator al debitoarei.

Cu toate acestea, nu cred ca este excesiv sa se renunte la cautiunea de 10%, iar sechestrul sa il ceara potrivit principiului disponibilitatii cei in drept sa formuleze actiunea in atragerea raspunderii, numai daca raportul privind cauzele intrarii in insolventa indica fapte si persoane carora aceasta le este imputabila.

Cred ca ar fi un pas spre normalitatate, pentru ca trebuie sa ne gindim tot timpul si la reversul medaliei. In momentul de fata procedura insolventei a devenit pentru unii oameni de afaceri „de tranzitie” un fel de mascarada pentru a-si rascumpara bunurile la sfert de pret, aruncind citiva firfirei creditoriilor garantati si doar un zimbet dispretuitor chirografarilor (vezi cazul Leonardo, unde chirografarii nu au luat nimic prin planul de reorganizare).

Este drept ca sunt revolute vremurile din Genova Renasterii, cind negustorului scapatat i se spargea taraba in piata publica, sau ale sinuciderilor de pe Wall Street din timpul marii crize din 1929-1933, cind expresia „pe cuvint de negustor” inca mai valora ceva.

Cu toate astea, nu cred ca putem scapa de eticheta „tara debitorilor” sub care suntem cunoscuti in Europa, daca nu facem cite ceva care sa ne aduca in rindul tarilor normale din acest punct de vedere.

In conditiile in care procentul european de recuperare a creantelor in caz de insolventa este de 20-30%, (cred ca Romania se situeaza mai spre 20) comparati, va rog, cei 24 de ani de inchisoare pe care i-a luat Jeffrey Skilling, ex-Chief Executive Officer la Enron, ca sa nu mai zic de cei 150 de ani luati de ultracelebrul Bernie Madoff, cu pedepsele rechinasilor nostri de Dimbovita (SOV – FNI, 3 ani cu suspendare cand faptele erau prescrise, Ioana Maria Vlas – 20 ani, eliberata dupa 3 ani; Stoica, pentru „afacerea” Caritas, 7 ani; Dinel Staicu si Ion Popescu pentru Banca Internationala a Religiilor – 7 ani fiecare).

Dumitru DOBREV

CEDO: Uciderea oamenilor in timpul Revolutiei din 1989 nu se prescrie

CEDO: uciderea oamenilor in timpul Revolutiei din 1989 nu se prescrie. Procurorii si judecatorii romani trebuie sa finalizeze aceste cazuri si sa-i pedepseasca pe cei vinovati. Societatea romaneasca trebuie sa stie adevarul despre evenimentele din 1989. Aceasta este decizia de astazi, 24 mai 2011, a CEDO.

Dreptul la viata din articolul 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului a fost incalcat prin lipsa de eficienta si impartialitate a anchetelor. Nu s-au efectuat acte de cercetare in perioadele 1994-2001 si 2002-dec. 2004.

Proiectul de lege, propus de mine si initiat de Sever Voinescu, prin care se elimina prescriptia pentru infractiunile de omor si infractiunile cu intentie care au ca urmare moartea victimei trebuie adoptat cat mai repede de Parlament. Oricum, Conventia are prioritate in raport cu dreptul intern, iar prescriptia nu poate opri aceste anchete si procese.

Decizia CEDO a fost luata ca urmare a reclamatiilor inaintate la CEDO de Asociatia 21 decembrie 1989, Teodor Maries, Elena Vlase si Nicolae Vlase. Elena Vlase si Nicolae Vlase sunt parinti ai unui tanar de 19 ani ucis la Brasov in timpul Revolutiei. Lui Teodor Maries i s-a incalcat dreptul la viata privata prin masuri ilegale de supraveghere secreta dupa participarea la Revolutie.

CEDO va continua sa judece cele peste 100 de cazuri similare pentru “a aminti permanent Romaniei obligatiile care deriva din aceasta sentinta”.

Monica MACOVEI
europarlamentar

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanţe diferite.

Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituţie a Consiliului Europei şi nici cu Curtea Internaţională de Justiţie, care este o instanţă internaţională, principalul organ jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu sediul la Haga.

Rolul şi competenţele CEJ
Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum şi în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislaţiei europene. În 1989, pentru a uşura activitatea CEJ a fost înfiinţată Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă (CEJ-PI) şi apoi în 2004 o altă instanţă, pentru probleme care privesc funcţionarii publici: Tribunalul funcţionarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluţionarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice şi juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă. Mai nou însă, cu puţine excepţii, CEJ răspunde şi de dosarele de chemare în judecată în primă instanţă înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

Acte procesuale
În acţiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau de alte organe comunitare şi în acţiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât Comisia Europeană, precum şi pentru luarea deciziilor în acţiunile prejudiciale) rămâne competentă tot Curtea Europeană de Justiţie.

Procedura în cazul încălcării tratatului UE (art. 226 Tratatul UE): Comisia Europeană are dreptul – după încheierea unei proceduri preliminare – să acţioneze în judecată în faţa CEJ statele membre ale UE. Curtea de justiţie verifică întâi dacă acel stat a încălcat sau nu obligaţiile ce-i revin prin Tratatul UE. Pentru aceasta la CEJ trebuie înaintată o cerere de chemare în judecată, care se publică parţial în Monitorul Oficial al UE şi se remite pârâtului. După cum e cazul, se poate trece apoi la administrarea probelor şi la judecata în fond. În finalul acesteia avocatul general formulează cererile finale, în care sugerează sentinţa ce va fi pronunţată, fără însă ca CEJ să fie obligată să ţină cont de aceste sugestii. Conf. disp. art. 227 din Tratatul UE există şi posibilitatea ca un stat membru să acţioneze în judecată în faţa CEJ un alt stat membru (după procedura preliminară în care intervine şi Comisia Europeană conf. art. 227 alin. 2-4 din Tratatul UE).
Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanţele naţionale pot (resp. trebuie, atunci când este vorba de ultima instanţă cum ar fi Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, etc.) cere CEJ lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanţe pot solicita CEJ să verifice dacă un anumit act legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în primul rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instanţele naţionale, care se ocupă de aplicarea pe plan naţional a legilor europene. Pentru a putea solicita opinia CEJ judecata în fond derulată la intanţa naţională trebuie să depindă (în mod decisiv pentru soluţionarea cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanţa va suspenda judecata în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile oficiale şi apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părţilor, statelor membre şi organelor UE posibilitatea de a lua poziţie în problema respectivă. După care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria ţinută de avocatul general şi apoi se procedează la pronunţarea sentinţei. Instanţa solicitantă este obligată să respecte sentinţa pronunţată de CEJ.

O particularitate a CEJ este avocatul general. Acesta, după ce părţile au fost audiate la judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentinţa ce urmează a fi pronunţată. Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părţi, cererile sale trebuind să aibă un caracter independent şi neutru. CEJ nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul general, dar de obicei instanţa respectă în proporţie de ¾ cele solicitate de acesta.

Limba folosită în actele procesuale
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul rând din ce ţară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată şi din ce ţară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba sa maternă. Intervenţiile părţilor procesuale şi ale judecătorilor sunt traduse de interpreţi, la fel ca şi toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.

Limba folosită pe plan intern la CEJ este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că în momentul înfiinţării Comunităţii Europene în anul 1957 majoritatea populaţiei din cele şase ţări fondatoare (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.

La ora actuală tendinţa este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea juriştilor din ţările recent aderate şi-au urmat studiile parţial în limba engleză şi mai puţin în limba franceză.

Site-ul oficial: http://curia.europa.eu/


date preluate de pe ro.wikipedia.org

Azi, Ziua Naţională a statului Georgia

Georgia (numită şi Gruzia) este o ţară în regiunea Caucazului de Eurasia. Situat la conjunctura din Europa de Est şi Asia de Vest, este delimitată la vest de Marea Neagră, la nord de Rusia, la sud de Turcia şi Armenia, şi la est de Azerbaidjan. Georgia ocupa un teritoriu de 69,700 km ², iar populaţia sa este de 4.3 milioane de locuitori. În prezent este membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliului Europei, Organizaţiei Mondială a Comerţului, Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, Comunitatea de Alegerea Democrat, şi GUAM Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică. Ţara doreşte să adere la NATO şi Uniunea Europeană.

Georgia este împărţită în 11 provincii, 53 de oraşe şi 2 republici autonome, din care una şi-a proclamat unilateral independenţa.
Republici autonome: Abhazia (declarată independentă), Ajaria.
Oraşe: Batumi, Chiatura, Gori, Kutaisi, Piţunda, Poti, Rustavi, Sokhumi, Tbilisi, Tq'ibuli, Tsq'altubo, Tskhinvali
Districte: Abasha, Adigeni, Akhalgora, Akhaltsikhe, Akhmeta, Ambrolauri, Aspindza, Baghdati, Bolnisi, Borjomi, Chkhorotsq'u, Chokhatauri, Dedoplistsq'aro, Dmanisi, Dusheti, Gardabani, Gurjaani, Java, Kareli, Kaspi, Kharagauli, Khashuri, Khobi, Khoni, Lagodekhi, Lanchkhuti, Lentekhi, Marneuli, Martvili, Mestia, Mtskheta, Ninotsminda, Oni, Ozurgeti, Q'azbegi, Q'vareli, Sachkhere, Sagarejo, Samtredia, Senaki, Sighnaghi,Telavi, Terjola, Tetritsq'aro, Tianeti, Tsageri, Tsalenjikha, Tsalka, Vani, Zestaponi, Zugdidi

Originea numelui ţării
Georgienii îşi spun Kartvelebi , îşi numesc ţara Sakartvelo (Ţara kartvelilor), iar limba Kartuli. Aceste nume sunt derivate din numele unui zeu păgân numit Kartlos, despre care se spune că este tatăl tuturor georgienilor. Numele Georgia, folosit în toată Europa, este derivat din persană گرجی Gurji, via Jurj din arabă. Deoarece scrierea a fost influenţată de greacă prin rădăcina geōrg- (γεωργ-, indicând lucrarea pământului), cuvântul a fost presupus greşit ca având ca origine cognomele Gheorghe (sfântul patron al ţării), sau γεωργία (geōrgía, agricultură).

Numele antic prin care erau denumiţi locuitorii din estul Georgiei era Iberiani, de la numele regatului caucazian Iberia — aceasta a produs confuzie printre geografii antici care aplicau acest nume doar locuitorilor din peninsula Iberică (Spania, Portugalia, Andorra, Gibraltar şi Olivença).

Gurj, numele persan al georgienilor, este de asemenea sursă pentru turcescul gürcü (pronunţat "gürdjü") şi rusescul gruzin. Numele ţării este Gurjestan în persană, Gürcüstan în turcă, şi Gruzija în rusă. Numele persan este probabil înrudit cu cuvintele armeneşti care desemnau georgienii şi Georgia, respectiv vir şi Vrastan. (Sunt alte cazuri în care prefixul persan gu- este derivat din mai vechiul wi- ori wa-). Astfel, atât cuvântul persan cât şi cel armean par să fie înrudite cu numele Iberia, cu pierderea lui i- iniţial şi substituirea lui w sau v cu b în Iberia.

De asemenea, după toate probabilităţile, există o legătură etimilogică dintre numele Iberia şi provincia istorică a Georgiei numită Imereti.

Localizare
Sud-vestul ASIEI, se întinde de-a lungul coastei Mării Negre, între Turcia, Rusia, Armenia şi Azerbaidjan.
[modificare] Coordonate geografice
Coordonate geografice: 42o 00" N, 43o 30" E

Suprafaţă
total: 69.700 km²
uscat: 69.700 km²
apă: 0 km²
Suprafaţa comparativă -- este puţin mai mică decât statul american Carolina de Sud sau Benelux (EU)

Frontierele ţării
total: 1.461 km
Frontiere cu următoarele ţări: Armenia 164 km, Azerbaijan 322 km, Rusia 723 km, Turcia 252 km. Are 310 kilometri,la Marea Neagră

Climat
Cald şi plăcut; Mediteranean, asemănător celui subtropical pe ţărmul Mării Negre

Relief: În mare parte muntos, cu munţii Marii Caucaz în nord şi munţii Micii Caucaz în sud; Kolkhet'is Dablobi (Câmpia Kolkhida) se întinde spre Marea Neagră în vest; bazinul râului Mtkvari în est; Soluri fertile pe văile râurilor, în câmpiile inundabile şi pe colinele din Câmpiile Kolkhida.

Altitudini extreme:
punctul cel mai de jos: Marea Neagră 0 m
punctul cel mai înalt: Mt'a Mq'invartsveri (Gora Kazbeg) 5.048 m

Resurse naturale: păduri, energie hidro-electrică, zăcăminte de mangan, fier, cupru, zăcăminte mici de cărbune şi petrol; clima şi solul de pe ţărmul Mării Negre permit cultivarea ceaiului şi citricelor.

Folosirea suprafeţei:
teren arabil: 9%
culturi permanente: 4%
păşuni permanente: 25%
păduri: 34%
altele: 28% (1993 est.)

Terenuri irigate: 4.000 km² (estimare din 1993)

Pericole naturale: cutremure

Mediul înconjurător - probleme curente: poluarea aerului, în special în Rust'avi; poluare foarte mare a râului Mtkvari River şi a Mării Negre; aprovizionare necorespunzătoare cu apă potabilă; poluarea solului din cauza chimicalelor toxice.

Scurta istorie
Ţinutul actual al Georgiei a fost populat încă din paleoliticul mediu. În secolul al VI-lea î.Hr. a luat fiinţă statul georgian de vest, Colchis, în secolul al IV-lea î.Hr. cel de est, Iberia. Cele doua regate georgiene din antichitatea târzie, Iberia în estul ţării şi Egrisi în vest, au fost printre primele state din lume care au adoptat creştinismul (în 337 AD şi respectiv 523 AD). Iberia a devenit curând după aceea o parte a Imperiului Persan. Egrisi a fost de multe ori un teatru de război pentru două imperii rivale: Persia şi Imperiul Bizantin, fiecare dintre ele reuşind să cucerească vestul Georgiei de câteva ori. Ca rezultat, aceste două regate au fost dezintegrate în mai multe principate feudale în epoca feudală timpurie. A fost uşor pentru arabi să ocupe Georgia în secolul al VII-lea. Principatele răzvrătite au fost eliberate şi apoi unite în Regatul Georgia la începutul secolului al XI-lea. Începând cu secolul al XII-lea, autoritatea acestui regat se extindea asupra întregului Caucaz de sud, în partea nord-estică şi aproape pe toată coasta de nord a Turciei de azi, şi de asemenea în câteva districte din Persia. Perioada de înflorire a regatului a fost curmată de invazia mongolă din secolul XIV. După o îndelungată perioadă de cuceriri otomane şi lupte împotriva turcilor, regatul est-georgian al Kartliei-Kaheţiei va accepta, în anul 1783, protecţia Rusiei. Rusia va ocupa treptat, de-a lungul secolului al XIX-lea, toate provinciile georgiene. După o scurtă perioadă de independenţă după Revoluţia din Octombrie, Georgia va fi anexată în 1921 de Uniunea Sovietică şi-şi va recâştiga independenţa în anul 1991.

Date tehnice
Capitală Tbilisi (41° 43′ N, 44° 48′ E)
Oraş principal Tbilisi
Limba oficială Georgiana
Sistem politic Republică constituţională
Preşedinte Miheil Saakaşvili
Prim-ministru: Nika Gilauri
Preşedintele Parlamentului: Davit Bakradze
Independenţă 9 aprilie 1991
Suprafaţă
- Total 69.700 km² km² (Locul 118)
- Apă (%) neglijabil
Populaţie
- 4.693.892 loc. (Locul 113)
- Densitate 67/km² loc./km²
Monedă Lari (GEL)
Fus orar UTC+3/+4
Domeniu Internet .ge
Prefix telefonic ++995

date preluate de pe ro.wikipedia.org

Lenny Kravitz implineste azi 47 de ani

Astăzi, cunoscutul cântăreţ, producător şi compozitor american Lenny Kravitz împlineşte 47 de ani! Melodiile sale sunt un “buchet” de rock, soul, funk, raggae şi baladă. A fost desemnat câştigător al Premiului Grammy, secţiunea “Best Male Rock Vocal Performance”, între anii 1999-2002.

Mistere Dacice

foto dreapta: piramidele de la Sona

scris de Alina Andrei şi Camelia Onciu

Piramidele de la Sona

Se duc la câmp la fel ca în fiecare dimineaţă. Au pamântul pe malul Oltului, chiar lângă Guruieţi. L-au moştenit de la bunicul, iar bătrânul de la părinţi. Sunt norocoşi. Toţi sătenii ştiu că pământul este mai mănos acolo. Unii spun că Guruieţii din Sona sunt morminte dacice ale unor mari conducători. Vânătorii se jură că este ceva neciudat în ele. Vulpile dispar cu totul în piramidele uriaşe de pământ.

Satul Frumoasa

Satul se află în apropierea oraşului Făgăraş, pe malul Oltului. Primele case au fost clădite de saşi, în anul 1313. Gospodăreşte au muncit pământul, au crescut animalele şi şi-au înălţat o biserică mică şi "frumoasă". De când se ştie, movilele uriaşe de pământ de la marginea satului au fost numite guruieţi. Nu se mai ştie de ce. Oricum saşilor nu le-au purtat noroc.

Saşii au plecat din Sona

Nea Goe Aurel, unul dintre bătrânii satului, ştie cum au plecat saşii din Sona. "Peste Olt era o pădure mare de stejar, bogată în ghindă, numai bună pentru îngrăşarea porcilor. Saşii îşi duceau acolo animalele, dar românii le furau. S-au săturat de atâta tâlhărie şi au plecat cu toţi spre alte meleaguri. Din câte ştiu eu s-au stabilit prin Târnava Mică, lângă Blaj, şi i-au spus tot satul Sona", spune Nea Aurel. Are 83 de ani, s-a născut în sat. Toţi strămoşii lui se trăgeau tot de aici.

Case în paragină

Acum satul e locuit de români. Sunt 300 de case şi două biserici, una ortodoxă şi una greco-catolică. Localitatea e îmbătrânită. Multe case sunt în paragină, cu porţile într-o rână şi cu iarba pe acoperiş. Lângă guruieţi sunt nişte grajduri lăsate în paragină şi un câmp plin cu flori şi fragi. Puţinii tineri care au mai rămas în sat nu se duc noatea pe acolo. Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla.

Tunele secrete

Achim Boieru, alt bătrân al satului, e convins că piramidele de pământ au legătură cu sanctuarele dacice de la Sarmisegetusa şi cu cetatea Râşnovului. "Sigur nu se ştie nimic. Istoricii nu şi-au băgat nasul în ele să le cerceteze. Am auzit că sunt legate prin tunele subterane care duc la cetatea Râşnovului şi cu sanctuarele dacice", spune acesta. Sătenii din Sona nu sunt perocupaţi de fenomenele paranormale. Preferă să creadă în legendele din bătrâni. Mulţi sunt convinşi că în guruieţi sunt ascunse comori de pe vremea dacilor. Alţii ar băga mâna în foc că turcii au ridicat movilele ca să îşi ascundă armele.

Triunghiul dacilor

Cercetătorii au dovedit că sanctuarele dacice sunt poziţionate în vârfurile unor triunghiuri dreptunghice.
Filosofia dacilor se regăseşte în modelul matematic al sanctuarelor de la Sarmisegetusa şi Racoş. Dar şi în triunghiurile de aur pe care le formează construcţiile răspândite pe teritoriul Daciei. Strămoşii noştrii şi-au construit ţara topografic şi geometric proiectând pe pământ cerul înstelat. Au construit cu ziduri de piatră bine prelucrate cetăţi pe vârfuri greu accesibile în munţi. S-au spus că aceste ziduri erau cetăţi de apărare. Dar cisternele cu apă, hambarele cu grâne, sanctuarele şi locuinţele sunt dincolo de aceste ziduri. Dacii aveau cunoştiinţe solide de astronomie. Dacă unim aceste vârfuri de munţi, obţinem triunghiuri dreptunghice, aşezate după un altgorim cosmic.

Marea linie topografică

Unind punctul unde se află cele 9 piramide de la Sona cu punctul sanctuarului de la Racoş şi vârful Omul obţinem un triunghi dreptunghic cu unghiurile de 30 şi 60 de grade. Pe linia Sona-Omul se află templul dacic de la Sânca Veche, adăpostit într-o peşteră. Un alt triunghi, mai mare are în vârfuri templul de la Racoş, Vârful Omul şi cetatea dacică de la Sarmizegetusa. La Racoş se află un mare complex ritualic al dacilor. Linia ce uneşte Cetatea Sarmizegetusa cu Vârful Omul este denumită marea linie topografică a dacilor.

Fenomene stranii în zona Buşteni-Sinaia

Traian Trunfin, muzeograful de la Muzeul "Cezar Petrescu’ din Buşteni, a cercetat fenomenele zonei Buşteni-Sinaia. În anii 1993-1994, numeroase familii din Buşteni acuzau stări de agitaţie care le afectau sănătatea. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Ulterior s-au produs o serie de cutremure, care nu aveau epicentrul în Vrancea sau Bucegi. N-au fost victime, doar uşoare pagube. Unii locuitori din Buşteni s-au plâns că nu mai pot atinge cu mâna obiectele metalice pentru că se curentau.

Semnale radio subterane

În anul 1995 numărul de cutremure a sporit. Înainte de producerea unui seism, se auzea un tunet înfundat. Dupa 4 ani, specialiştii de la Centrul de Fizică a Pământului au început să privească manifestările cu îngrijorare. Dar, până la urmă, toate au încetat. S-a născut ipoteza existenţei în Bucegi a unor uriaşe coridoane subterane, unde ar avea loc experienţe. Punctul fiebinte ar fi zona crucii de pe Caraiman. După cutremure, s-au semnalat şi semnale radio. Se pare că provenienţa lor este subterană. Specialiştii de la Staţia Seismică de la Cheia n-au putut lămurii lucrurile.

Soarele răsare mai întâi pe Omul

Vârful Omu ( 2.505 m ) este cel mai înalt din Bucegi. E unul dintre vârfurile carpatice de peste 2.000 de metri care se luminează dimineaţa. Iarna, după ninsorile puternice, din blocul Institutului Geologic al României din Bucureşti, poate fi văzut Masivul Bucegi. De la 150 km, apare cu detalii incredibile, până la nivel de pâlcuri de pădure şi poiene. Nicolaie Densuşianu susţine că muntele sfânt al dacilor era în Bucegi. Istoricul A. Bucurescu cunsideră că Sfinxul din Bucegi se află pe locul unde a fost ucis Orfeu, Kog-a-Ion însemnând capul Magnificului.

Sarmizegetusa, locul fenomenelor inexplicabile

Sarmi Seget Usa, adica "Eu mă grăbesc să curg" (în sanscrită) este vechea capitalî a Daciei. Este situată în Munţii Orăştiei din Grupa Retezat-Godeanu. Se spune că această zonă, unde apar lumini ciudate în miez de noapte, este numită "zona crepusculară a Europei". În 1991, şapte specialişti au făcut cercetări la faţa locului. Au consemnat apariţia unei "explozii luminoase" care parea că iese chiar din munte. Întorsi la Bucuresti, au constatat că aparatele nu au reţinut nici o imagine. În august 1991, în aceiaşi zonă, un avion IL-14 s-a pulverizat din senin.

Raza din stâncă

În iulie 1994, nişte turişti care-şi aşezaseră cortul la Sarmizegetusa au relatat că au văzut nenumarate raze, de diferite culori, ţâşnind din spatele unui perete stâncos. Razele se învârteau ca spiţele unei roţi. Întreaga vale a fost cuprinsă de un vuiet timp de jumătate de oră. Două luni mai târziu, în acelaşi loc, alţi turişti au fost înfăşuraţi într-o perdea de raze colorate.

Cuiul dacic

În sanctuarul dacic de la Racos s-au găsit cuie dacice de fier care nu ruginesc. Testate cu raze X, s-a descoperit că, într-adevăr, cuiele au 2000 de ani. În componenţa lor intră fier pur ( 99,97 % ), magnetită, oxid de fier şi alumino-silicaţi. Cuiul nu rugineşte. În lume mai sunt două exemple de astfel de fier inoxidabil: stâlpul de fier de la Delhi şi discul din Mongolia, cercetate de NASA. S-au mai găsit şi nişte calupuri de fier dacic de peste 40 de kg. La acea vreme, romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 kg.

Templul ursitelor

Un vechi lăcaş de cult se află la Sânca Veche, în cotul format de Munţii Făgăraş şi Perişani, la 45 de km de Brasov şi 22 de Făgăraş. Mulţi au auzit de Templul Ursitelor unde se întâmplă fenomene paranormale. Vin oameni din toată ţara să se reculeagă şi să îşi pună o dorinţă. La începutul secolului au fost descoperite cristale în templu. S-au presupus că erau folosite de preoţii daci. Grota nu este mare, dar impresionează. Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri.pe perete apar simbolurile celor două principii cosmogonice, Yin si Yang, împreună cu steaua lui David. Cei care au cercetat templul s-au întrebat dacă faţa cu trăsături ferme, sculptată în templu, este al lui Christ, Zamolxis sau a unei zeităţi. Parapsihologii cred că locul are puteri supranaturale. Cei care au vizitat lăcaşul au vise premotorii. Vechiul templu datează din epoca precreştină. De altfel, în apropierea grotei a existat o mică aşezare dacică. În secolul al XVIII-lea, în grotă era o biserică ortodoxă. A rezistat numai până în anul 1761, însă şi acum, din când în când, se ţin slujbe.

Sanctuarul de la Racoş

Pe Tipia Ormenişului, în apropiere de Racoş se află o tabără arheologică. Aşezările dacilor sunt de 200 sau 300 de ani mai vechi decât cele din munţii Orăştiei. În secolele V-VI î.e.n. aici exista un regat dacic puternic, bine clădit şi apărat. Cel care conduce săpăturile arheologice este arheologul braşovean Florea Costea. "Tipia Ormenişului era considerat un loc sacru. Cetatea nu era mare, dar a avut rol important de apărare. Capii militari n-au vrut să se unească cu celelalte regate, care se aflau sub conducerea lui Burebista. Acesta a cucerit cetatea şi apoi a incendiat-o", spune arheologul. S-au descoperit sancutare circulare. Aici aduceau ofrande de carne zeilor. Hălcile erau atârnate în piroane de fier, în formă de cap de lebădă. Erau închinate zeităţii supreme, lui Zamolxis. Sanctuarele au fost distruse de romani. Fragmentele de ceramică, piroanele, fibulele şi obiectele de fier găsite au fost expuse la Muzeul de Istorie Casa Sfâtului.

Piramidele din Egipt şi Carpaţii

Muntele Toaca este o piramidă cu baza pătrată, formă de extremă rartitate în natură. Latura are lungimea dublă faţă de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceiaşi mărime cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultură aflată în apropiere, s-a descoperit, incizat în ceramica eneolitică, un motiv unic reprezentând proiecţia în plan a unei piramide cu baza pătrată. Diagonalele şi apotemele sunt trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpaţii Meridionali şi cei Orientali este de 52 de grade. 51 de grade 50 minute este unghiul dintre feţele piramidei Khufu (Keops) şi baza acestia. Vasile Pârvan susţine teoria Ceahlăului ca munte sfânt al dacilor. Muntele retezat este un monolit de proportii gigantice cu înfăţişarea unui trunchi de piramidă.

PENAL! Din cauza Monicăi Mureşan s-au făcut deturnări de fonduri la DJTS Maramureş, CJ Maramureş şi CL Baia Mare

articol preluat de pe www.ne-cenzurat.ro

După cum v-am demonstrat cu vreo două luni în urmă, Monica Mureşan, fosta noastră mare sportivă se cam ţine de prostii.
Am arătat pe larg, într-un amplu material cum că cel mai bun elev al ei s-a dopat, motiv pentru care i s-au retras titlul de campion şi medalia aferenta câştigate nedrept la Campionatele naţionale de la Tg Mureş.
Din nefericire, instituţiile abilitate nu şi-au făcut treaba, astfel încât şi ea şi elevul au rămas cu banii primiţi ca premiere.



Monica Mureşan a indus în eroare instituţiile statului

Aşa cum vă vom demonstra în rândurile care urmează, cu o seninătate dezarmantă şi cu un tupeu caracteristic celor din lumea interlopă, Monica Mureşan a trâmbiţat în cele patru vânturi faptul că Laura Cupşa este sau ar fi eleva ei.
Rezultă asta dintr-o sumedenie de articole. Noi am selectat numai câteva şi le-am ataşat prezentului articol. Dar, ca să vă convingeţi, daţi căutare după numele Laura Cupşa şi vă veţi convinge!
Revenind, ca urmare imediată a acestor atâtea trâmbiţări, fata noastră – dar şi Monica Mureşan, ca antrenor – a ajuns să fie premiată şi de noul primar al Băii Mari, atunci doar deputat.
Şi, pentru ca povestea să devină penală, cât se poate de penală, ea a reuşit să-i determine pe cei din Consiliul Local Baia Mare, din Consiliul Judeţean maramureş şi de la Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Maramureş s-o premieze pe fată.
Ok! Mi se pare corect să îi fie recunoscută valoarea şi să fie susţinută.
NUMAI CĂ, spre exemplu, ca să fie treaba cât se poate de PENALĂ, lucrurile nu stau chiar aşa.

Dovada minciunii şi a deturnării de fonduri

Conform legilor în vigoare, pe siteul Federaţiei Române de Culturism şi Fitness s-a postat „Raportul de activitate al Biroului Federal pe anul 2010”.
Din acesta, după cum puteţi constata din Raportul scanat, de la pagina 3 rezultă cât se poate de clar faptul că Laura Cupşa aparţine clubului Dumifitness Cluj Napoca.
În acest nu vorbim decât de deturnare de fonduri, deoarece cele trei instituţii enumerate, datorită Monicăi Mureşan a dat bani unui sportiv care nu ne aparţine nouă, aşa cum susţinea antrenoarea noastră.

Alte bâlbe şi semne de întrebare

Ca o dovadă clară a faptului că Monica Mureşan se încurcă în propriile bâlbe e însuţi faptul că dacă din Raportul FRCF rezultă că laura este legitimată la Dumifitness din Cluj Napoca, din sumedenia de articole pe care le puteţi singuri studia rezultă ba că Laura ar fi la Gym Ovidiu Baia Mare, ba la Gold Star Baia Mare.
Alo! Poliţia! Se aude?
Când vă veţi sesiza împotriva imposturii?
Dacă nu, noi vom stărui! Că aşa suntem noi, perseverenţi!

Ioan Romeo ROSIIANU

Personalităţi băimărene: Lucian Mureşan, cel mai înalt ierarh al Bisericii Române Unite

Lucian Mureşan (n. 23 mai 1931 în comuna Firiza, judeţul Satu-Mare (interbelic)) este arhiepiscopul major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia (cu sediul la Blaj), cel mai înalt ierarh al Bisericii Române Unite.

Originea şi studiile
Lucian Mureşan s-a născut în comuna Firiza, azi cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare, ca al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei lui Petru şi Maria Mureşan (născută Breban). Tânărul Lucian Mureşan a urmat şcoala primară în localitatea natală, apoi clasele gimnaziale la Baia Mare şi a absolvit tot acolo o şcoală profesională de prelucrarea lemnului.

După terminarea serviciului militar, Lucian Mureşan şi-a completat studiile medii, urmând liceul la Baia Mare. Dorinţa sa de a deveni preot greco-catolic nu a putut fi realizată în condiţii normale, din cauza faptului că în 1948 Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii. Aşteptând să se ivească o posibilitate de a urma teologia, Lucian Mureşan s-a angajat şi a lucrat în diverse servicii economice.

La sugestia episcopului Iuliu Hossu şi la propunerea lui Silvestru Augustin Prunduş, în anul 1955 episcopul Marton Aron a primit cinci tineri greco-catolici, câte unul pentru fiecare eparhie a Bisericii Române Unite, în Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia, secţia română. Studenţii acceptaţi erau Lucian Mureşan, Pantilimon Aştelean şi Vasile Abrudan, ajunşi mai târziu preoţi celibi, Virgil Florian, preot căsătorit şi N. Sălăjan, care ulterior a plecat în străinătate. În anul şcolar universitar 1958/59, când acest grup era în anul IV de Teologie, Departamentul cultelor a aflat de existenţa lor şi a intervenit la Episcopia romano-catolică de Alba Iulia, sub egida căreia funcţiona Institutul. Cei cinci studenţi au părăsit Institutul Teologic, pentru a nu provoca dificultăţi binefăcătorilor lor, după care a urmat, desigur, exmatricularea lor.

Pentru Lucian Mureşan exmatricularea a coincis cu începutul persecuţiei împotriva lui şi urmărirea de către Securitate. Timp de un an nu a fost angajat nicăieri, în nici o funcţie. I s-a refuzat chiar angajarea în mină ca vagonetar. Abia după un an a fost angajat muncitor necalificat la o carieră de piatră, şi mai târziu la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Maramureş, întreprindere la care a lucrat până la pensionarea sa în iunie 1990.

Cu toată prigoana împotriva lui, Lucian Mureşan a sfidat intimidarea şi ameninţarea şi, dorind să devină preot, a continuat studiile teologice şi şi-a susţinut examenele în clandestinitate cu profesori de la fostele academii teologice desfiinţate, care mai erau în libertate. În clandestinitate şi-a susţinut examenul de licenţă, după care a lucrat în continuare ca funcţionar, aşteptându-şi hirotonirea. După eliberarea Episcopilor din închisori, prin decretul de graţiere din 1964, la 19 decembrie acelaşi an a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Episcopului Auxiliar Dr. Ioan Dragomir al Maramureşului.

După hirotonire, a început pastoraţia clandestină, ocupându-se cu predilecţie de tineret şi cu deosebire de cei ce doreau să devină preoţi. După încetarea din viaţă a Episcopului Ioan Dragomir, la 25 aprilie 1985 şi după un an şi jumătate de provizorat în deţinerea puterii ordinare de jurisdicţie, în august 1986, mitropolitul Bisericii Române Unite, Alexandru Todea, în urma consultării Capitulului diecezan, l-a numit şi instalat pe pr. Lucian Mureşan, ordinarius al Episcopiei de Maramureş.

După Revoluţie şi relegalizarea Bisericii Române Unite, la 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop al Episcopiei de Maramureş, fiind în ordinea cronologică al treilea episcop al acestei eparhii, după Alexandru Rusu (+1963 la Gherla) şi Ioan Dragomir, care a fost doar episcop auxiliar de Maramureş.

La 27 mai 1990 a fost consacrat episcop, odată cu Vasile Hossu de Oradea, în cadrul Liturghiei arhiereşti festive, sub cerul liber, în Baia Mare, prin punerea mâinilor Mitropolitului Alexandru Todea, asistat de delegatul Papei Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Guido del Mestri din diplomaţia Vaticanului, şi de episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului.

În loc să fie instalat în Catedrala greco-catolică din Baia Mare noul Episcop eparhial Lucian Mureşan, la 11 noiembrie 1990 aici a fost instalat episcopul ortodox Iustinian Chira, după ce o ceată de bătăuşi ortodocşi, organizaţi şi înarmaţi cu bâte şi răngi de fier învelite în tricolor au înlăturat, printr-o ruşinoasă bătaie, pe credincioşii greco-catolici, veniţi să apere biserica din care, înainte cu 42 de ani, a fost scos de Securitate episcopul legitim Alexandru Rusu şi trimis la puşcărie, de unde nu s-a mai întors.

Prin grija episcopului Mureşan a fost deschis la Baia Mare un institut teologic de grad universitar, care a început anul şcolar universitar 1990/91 cu 70 de studenţi la cursurile de zi şi 20 la fără frecvenţă. Tot aici, la cursurile de 3 ani ale Facultăţii de Cateheză, au început 89 de tineri şi tinere, în vederea pregătirii predării orelor de religie.

În prezent Lucian Mureşan este Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş.

Titlul: Arhiepiscop Major de Făgăraş şi Alba Iulia
Formulă de adresare: Preafericirea Voastră
Perioada: 2005 — prezent
Predecesor: Alexandru Todea
Succesor: în funcţie
Cariera religioasă
Hirotonire preot: 19 decembrie 1964
Hirotonire episcopală: 27 mai 1990, Baia Mare
Episcop consacrator: Alexandru Todea
Alte funcţii: Episcop de Maramureş (1990 - 1994)
Arhiepiscop de Făgăraş şi Alba Iulia şi Mitropolit al Bisericii Române Unite (1994 - 2005)
Date personale
Data naşterii: 23 mai 1931
Locul naşterii: Firiza, Judeţul Satu-Mare (interbelic)

preluat de pe ro.wikipedia.org

Turist în oraşul meu: Turnul Ştefan din Baia Mare

Date istorice

Localitatea Baia Mare a fost fondată cândva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea de către mineri şi aurari germani (care au obţinut aur prin spălarea nisipului din râuri) colonizaţi de către rege. După prima apariţie documentară a localităţii în anul 1327 (cu numele de Zazarbánya), se înmulţesc şi sursele referitoare la viitoarea localitate Baia Mare. În 1329 este menţionată deja ca şi oraş localitatea Rivulus Dominarum („Râul Doamnei”), în imediata vecinătate a localităţii Zazarbánya. Cele două localităţi au avut jude comun, dar probabil parohii separate. Rivulus Dominarum, care făcea parte din comitatul Sătmarului, pe baza decimelor papale (1333–1335) avusese cu siguranţă parohie. Regele Ludovic I. de Anjou (1342–1382) în anul 1347 confirmă privilegiile „oaspeţilor” (hospites) din Rivulus Dominarum şi Zazarbánya, diploma făcând referiri foarte importante şi la biserică. Conform acestei diplome cetăţenii oraşului au dreptul de a procura lemnul şi piatra de calcar pentru construirea bisericii chiar şi din domeniile nobiliare sau regale învecinate oraşului.

Cetăţenii au obţinut şi dreptul foarte important al alegerii parohului (astfel comunitatea a fost patronul bisericii), jumătatea decimei de grâu şi de vin cuvenea parohului, iar cealaltă jumătate parohiei. Impozitul plătit după folosirea măsurilor oficiale era oferit construirii bisericii, iar după terminarea construcţiilor întreţinerii acestuia. Privilegiile primite indică, că biserica era aproape de finalizare. Aceasta este susţinută şi de faptul, că următoarea diplomă privilegiară acirdată oraşului, cea a lui Ludovic I. de Anjou din 1376, deja nu menţionează lucrări la biserică. În 1387 oraşul semnează un contract cu parohul Péter Tibai din neamul Kaplony conform căruia în schimbul unor venituri parohiale consistente acesta va angaja un orator şi unsprezece capelani. Contractul a fost semnat „ante altare Beate Mariae Virginis, in Ecdesia Sancti Regis Stephani in Rivulo Dominarum”, adică în faţa altarului Sfintei Fecioare al bisericii Sfântul Ştefan din Rivulus Dominarum. Această formulă indică că aceea dată biserica era terminată şi amenajată (altarul Sfintei Fecioare a putut fi unul lateral, altarul principal poartă de obicei hramul sfântului titular, în cazul nostru regele Sfântul Ştefan). În anul 1411 regele Sigismund de Luxemburg (1387–1437) a dat în feudă oraşul Baia Mare (printre alte oraşe) despotului sârb Ştefan Lazarevici (1377–1427), aliatul său în campaniile antiotomane – astfel oraşul liber ajunge în proprietate nobiliară. În 1445 guvernatorul Ioan de Hunedoara (apr. 1407 – 1456) a luat în amanet oraşul de la urmaşul lui Lazarevici, şi, după tradiţia cronicilor, el a construit turnul bisericii.

În 1458 oraşul ajunge în proprietatea lui Matia Corvinul (1458–1490) ca moştenire familială, care confirmă, respectiv lărgeşte de mai multe ori privilegiile vechi ale băimărenilor. În 1459 Matia recompensează pe castelanul şi apărătorul cetăţii sale de la Baia Mare, Imre Zápolya. Imre Zápolya, sau fratele său, comitele cămării Miklós, au fost probabil cei care au ridicat un monument funerar de marmură în biserică, în jurul anului 1460 în memoria tatălui lor, László Zápolya (membru al consiliului oraşului), pomenit des chiar şi la începutul secolului al XIX-lea. Se presupune, că un fragment expus în muzeul orăşenesc provine din acest monument. În anii 1460 parohul bisericii a fost László Geréb, viitor episcop de Alba Iulia şi arhiepiscop de Kalocsa. La sfârşitul secolului al XV-lea şi la începutul secolului următor sunt menţionate mai multe altare ale bisericii (Sf. Mauriţiu, Maria Magdalena, Sf. Valentin) respectiv două capele (dedicate Maicii Domnului şi Tuturor Sfinţilor), despre care se presupune, că se aflau la etajul porticurilor laterale ale bisericii (pe unele reprezentări de epocă apar aceste porticuri). Unele lucrări din această perioadă (poate chiar la turn) par a fi finanţate de către Matia Corvinul, indicate de stema regatului din perioada sa, înzidită în peretele turnului (stema depusă în muzeu la începutul secolului XX, se pare că între timp a dispărut). După 1541 oraşul Baia Mare era de multe ori disputată între Principatul Transilvaniei şi regatul maghiar aflată în mâna dinastiei Habsburgilor. Principele Ştefan Báthory (1571–1586) primise în donaţie oraşul de la regele Ungariei, astfel Baia Mare intrase în administraţia Principatului. După tradiţie, în 1547 reformatorul din Ardud, István Kopácsi convertise la protestantism pe parohul Mihály Veress, pe cei unsprezece capelani şi populaţia oraşului Baia Mare. El a fost fondatorul vestitei „Schola Rivulina”, cea mai importantă instituţie de învăţământ a regiunii din secolele al XVI-XVII. În 1551 un anumit magister Petru, adeptul reginei Isabela alungase din oraş călugării franciscani, şi le-a dărâmat mănăstirea.

După divizarea protestanţilor în confesiunile evanghelică şi reformată, biserica parohială Sf. Ştefan a fost obţinută de primii, cei din urmă primind biserica mai mică, cu hramul Sf. Martin (se presupune că era pe situl bisericii catolice de astăzi). Peste puţin timp calvinii ocupaseră biserica mai mare, în 1588 deja ei au efectuat reparaţii importante la acoperişul clădirii. În 1614 oraşul finanţase turnarea unui clopot pentru biserică. În 1619 Péter Kaszai Farkas construieşte un coif nou pe turn, cu târnaţ şi patru turle de colţ, care va servi ca model al coifurilor de turn ale bisericilor săteşti din zonă (s-a păstrat şi proiectul turnului). Primele semne ale contrareformei apar la Baia Mare la sfârşitul secolului al XVII-lea: în 1673 generalul Spankau alungase sub ameninţarea armelor pe reformaţi din biserica Sf. Ştefan construită de strămoşii lor. În perioada războiului curuţ (1678–1687) condus de Emeric Thököly (1657–1705), în 1678 orăşenii au organizat o răscoală împotriva inspectorilor de mine şi al altor reprezentanţi ai puterii Habsburgice, avariind monetăria şi clădirile cămării, şi cu această ocazie au luat înapoi şi biserica. După înăbuşirea răscoalei, în 1687, conform hotărârii comitetului de recatolicizare desemnat de administraţia imperială, iezuiţii au obţinut bisericile Sf. Ştefan şi Sf. Martin, iar în 1689 franciscanii s-au întors în biserica Sf. Nicolae. În 1699 apare în documente un horologiarius, care regla ceasul turnului. După o scurtă perioadă (1706–1712) când au revenit reformaţii, iezuiţii au pus din nou stăpânire pe biserică şi parohie, dar în 1717 au început să construiască o biserică nouă, lăsând în paragină vechiul lăcaş de cult, în pofida cererii reformaţilor de a redobândi clădirea.

În 1754 a avut loc un „miracol” la biserică, şi cu această ocazie s-a realizat o pictură în ulei reprezentând clădirea, care astăzi este una dintre cele mai importante surse ale înfăţişării de odinioară a clădirii dispărute. În 1768 oraşul Baia Mare a recâştigat dreptul de patronaj asupra bisericii. Între timp lăcaşul de cult ajunsese într-o stare tot mai deteriorată, şi chiar după reparaţiile din 1769, un trăsnet distruge coiful construit în anul 1619. În 1770 a fost relevată clădirea, s-a construit un coif nou de stil baroc de către meşterul austriac Georg Siesenpech, respectiv lângă biserică s-a ridicat o sală de rugăciuni. La începutul secolului al XIX-lea biserica era deja abandonată, iar localnicii au început să folosească pietrele ei drept material de construcţie. În 1842 Zsigmond Törökfalvi Papp, un intelectual local, realizase o vedută în acuarelă despre biserica semiruinată. În 1847, după acordul episcopiei catolice de Satu Mare, în pofida faptului că contele Sándor Teleki oferise 100 de florini pentru cele trei portaluri ale clădirii, autorităţile locale au demolat biserica prin explozii, pentru recuperarea materialului de construcţie. Din lăcaşul de cult a fost păstrat doar turnul cu ceas, însă în 1869 un fulger i-a mistuit din nou coiful, fiind acoperit cu un coif provizoriu. Arhitectul Ferenc Schultz a proiectat un coif nou istoricizant, însă după moartea acestuia (1871) proiectul a fost continuat şi extins de József Schuber şi Ottó Sztehlo.

Pe baza proiectelor celui din urmă a fost restaurat turnul în 1896–1898. Din păcate prin construirea coifului nou s-a distrus cornişa gotică decorată cu şir de ogive. Între 1961–1962 au avut loc alte lucrări de reabilitare, în spiritul epocii, când a fost îndepărtată şi placa comemorativă a lucrărilor din 1898. În anii 1970 muzeul din Baia Mare a efectuat cercetări arheologice pe situl bisericii, dar după apariţia unor piese de aur autorităţile au oprit lucrările, şi au confiscat chiar şi documentaţiile săpăturilor. În 2009 exteriorul turnului a fost reparat, însă detaliile cele mai valoroase, portalul şi relieful Roland nu au fost restaurate.

Descrierea edificiului

Turnul bisericii parohiale medievale se ridică la sud de „centrul vechi” al oraşului, pe o piaţetă denumită de către localnici „Ţintirimul”. Piaţeta este practic înconjurată de biserici: la capătul vestic se află turnul Sf. Ştefan, pe latura sudică fosta biserică, claustrul şi şcoala iezuită, construite în locul vechii biserici Sf. Martin. Sala de sport a şcolii respective în anii 1920 a fost transformată în biserică ortodoxă (mai târziu biserica a fost reconstruită). Parcul piaţetei, cu arbori bătrâni, bănci şi alee oferă o ambianţă plăcută pentru acest complex de monumente istorice.

Turnul Sf. Ştefan, simbolul oraşului Baia Mare, este singura mărturie arhitecturală păstrată a unei biserici de o concepţie arhitecturală specială. Clădirea turnului de plan rectangular are intrări laterale cu ancadramente decorate cu baghete încrucişate (sunt rezultatele restaurării din 1898), pe faţada vestică se deschide o fereastră circulară a cărei mulură aparţine restaurării, iar etajele turnului sunt străpunse de mai multe ferestre ogivale. Turnul scării pe faţada sudică, care accesează primul etaj, în parte este încastrat în grosimea peretelui. Lângă turn s-a înzidit un relief medieval Roland (simbolul dreptului paloşului al oraşului), pe faţada vestică s-au amplasat două steme în 1898, dintre care se mai păstrează doar una, blazonul oraşului. Prin intrarea nordică este accesibil parterul turnului, unde se mai păstrează bolta în cruce pe ogive, cu nervuri. În acest spaţiu s-a amenajat un lapidar. Amprentele de pe suprafaţa turnului sunt indicii preţioase privind amenajarea spaţiului interior al bisericii. Se cunoaşte faptul că biserica Sf. Ştefan a avut două nave, cu acoperişuri separate. Spaţiul binavat al bisericii continua spre est cu un cor alungit, poligonal. Cele două laturi ale bisericii au fost prevăzute cu câte un portic (capelă) etajat. Colţul sudic al navei era teşit, iar cele două nave erau separate, în axa centrală, printr-un şir de stâlpi.

Pe baza arcadelor înzidite de pe faţadele de est şi nord se poate afirma, că parterul turnului era deschis spre spaţiul bisericii, iar releveul din 1770 încă surprinde în linia turnului o tribună vestică. Este destul de ciudat însă faptul, că dinspre peretele nordic al etajului nu se deschide nici un acces spre această tribună, însă pe peretele estic al turnului se vede un gol de uşă dinspre etaj, care se pare, accesa o tribună sudică. Tribuna sudică presupusă nu are nici un alt indiciu vizibil astăzi, doar pe pictura lui Törökfalvi apar nişte elemente care ar confirma existenţa acestuia. Pe peretele estic al turnului se observă foarte bine pornirea peretelui sudic al bisericii, în toată înălţimea originală, se vede urma boltirii navei sudice, deasupra căruia mai există accesul de odinioară a podului navei sudice, şi foarte vag se mai poate zări şi amprenta acoperişului. Pe peretele nordic, lângă fragmentele portalului, de asemenea se mai păstrează unele fragmente ale zidului vestic al navei. Unele surse documentare consemnează, că iniţial turnul a avut o cornişă decorată cu şir de ogive, databilă, probabil, în perioada lui Ioan de Hunedoara.

Portalul monumental al turnului, şi în starea lui ruinată, are o ambrazură bogat profilată, decorată în zona capitelului cu o friză cu frunze, pe a cărei capete sunt reprezentate îngerul şi vulturul, simbolurile evangheliştilor Matei şi Ioan. Din arhivolta portalului se mai păstrează trei straturi de piatră. Pe baza elementelor stilistice friza datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, mai degrabă în al doilea sfert al secolului, şi are analogii în regiunea Spiš a Slovaciei. Portalul gotic al bisericii reformate din Sighetu Marmaţiei este o versiune simplificată a portalului băimărean.
Pe baza picturii din secolul al XVIII-lea se poate afirma, că portalul nu era coronat de timpanul triunghiular caracteristic acestui tip de portal gotic, probabil din cauza ferestrei ogivale care se deschidea deasupra lui, în ax, şi care lumina tribuna vestică. Tot pe această pictură se vede, că iniţial poarta a avut un gol geminat, iar frontonul lui ogival a fost decorat cu mulură oarbă.

Piesele medievale de piatră cioplită din lapidarul amenajat la parterul turnului şi din muzeul orăşenesc s-au adunat prin entuziasmul fondării muzeului de la începutul secolului XX., în care un rol determinant a avut remarcabilul istoric băimărean Gyula Schönherr (Décsényi). În parterul turnului pe lângă fragmentele de monumente funerare se află numeroase elemente arhitecturale gotice(fragmente de cornişă, nervuri şi de stâlp) şi de decor (friză cu şir de ogive, consolă cu mască de monstru), dar, din păcate de cele mai multe ori, nu se ştie provenienţa lor exactă. Sunt deosebit de importante reliefurile Isus pe muntele Măslinilor şi Sărutul lui Iuda, actualmente în muzeu, realizate după tradiţia sculpturii parleriene, a căror cele mai apropiate analogii sunt reliefurile portalurilor bisericii Sf. Elisabeta din Kosice, dar calitativ sunt superioare faţă de acelea. Cele două reliefuri băimărene datează probabil din anii 1420–1430. Literatura de specialitate menţionează şi un relief reprezentűnd pe Adam şi Eva, găsit odată cu cele amintite, dar care a dispărut.

Date despre monument
Adresa: piaţa Cetăţii, Baia Mare, judeţul Maramureş
Cod: MM-II-a-A-04436
Datare: mijlocul sec. XIV., demolarea definitivă a bisericii: 1847

Autor: Weisz Attila
Tradus de: Weisz Attila
preluat de pe enciclopediavirtuala.ro

KAKE şi-a început mandatul cu un scandal la Asociaţia de Proprietari nr. 21 de pe George Coşbuc

preluat de pe www.ne-cenzurat.ro

Exact înainte ca noul primar să îşi depună un jurământ pe care nu-l va respecta – pentru că noi v-am demonstrat din plin că omul nostru n-are cuvânt şi onoare! – pentru locatarii din cadrul Asociaţiei de Proprietari nr. 21 de pe str. George Coşbuc din Baia Mare începea furtuna.
La propriu! Dar nu cea anunţată de INMH!

Bloc la 1 m distanţă de altul

Datorită băimăreanului Gheorghe Tămăşan, om ce şi-a demonstrat în repetate rânduri caracterul şi implicarea în problemele urbei, am aflat şi noi, aproape instantaneu, că acolo-i… putred mărul.
De la el am aflat că azi, la faţa locului s-au prezentat mai multe echipe de muncitori, echipe care aveau… treabă.
Între ele şi locatarii din zonă au ieşit deja scântei vineri, când acestea au început să facă o extrem de ciudată „delimitare de şantier”, una care afecta inclusiv intrarea în parcarea comună a locuitorilor blocurilor din zonă datorită stâlpilor de ţeavă metalică înfipte în pământ.
Paradoxal, de faţă, la acel moment, erau şi angajaţii firmei UKRO, a altei beizadele, Dan Hotiko, un individ veros, care dacă nu avea şansa să fie purtătorul de sculă al lui Vasile Mureşan ar fi rămas o altă enormă nulitate absolută.
Cu acel prilej, ca urmare a intervenţiei unui grup de cetăţeni din zonă, constructorul, obiectând diferite scuze – ba că sunt la secret, ba că sunt prea multe actele pe care el cer, dar dând ca sigur faptul că li le vor pune la dispoziţie LUNI, adică AZI – nu le-a dat nimic.
Lumea s-a calmat, aşteptând atunci ACTELE.
Ciudat, sâmbătă firma constructoare s-a retras de pe şantier. Da, dar numai după ec jandarmii, solicitaţi de locatari, au aplanat conflictul ivit.
Ea a lăsat în urmă vreo 50 de stâlpi de ţeapă înfipţi în pământ şi betonaţi, precum şi o grămadă de nisip, pe spaţiul verde dintre blocuri.

Şantier cu echipaje de Poliţie

(Re)confirmând faptul că aparatul Primăriei este unul corupt sau incompetent până-n măduva oaselor, azi…
Luni dimineaţa, fără niciun document relevant care să le ateste cumva dreptul de a lucra acolo, lucrătorii au revenit la muncă.
Vecinii au ieşit iarăşi afară, revoltaţi.
Au ameninţat că vor face zid uman, că se vor opune ilegalităţii.
Cum spiritele se încingeau, a fost nevoie de trei echipaje de Poliţie şi de unul de Jandarmi ca să se aplaneze conflictul iminent.

Reclamaţii la poliţie şi Primărie

Împreună cu şeful de Asociaţie, Gavril Bilţ, fost colonel, Gheorghe Tămăşan a depus luni sesizări şi petiţii la Poliţia municipiului Baia Mare şi la Primăria Baia Mare. Vezi anexe!
În faţa lor „salvatului” viceprimar Dumitru Matei a luat la cunoştinţă de gravitatea situaţiei şi a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Inspectorii s-au deplasat la faţa locului şi au decis sistarea temporară a lucrărilor, fără a se preciza însă şi perioada cuvenită.
Şi ei, dar şi cei de la Poliţie s-au legat de faptul că Autorizaţia de construire era EXPIRATĂ de mult. Vezi anexe!

Declaraţie Gheorghe Tămăşan

„Din punctul meu de vedere, se face din nou dovada că unele grupuri de interese, cu acordul şi cu acceptul celor din Primărie, ne încalcă până şi cele mai elementare drepturi, precum cel de proprietate. În plus, cred că nimănui nu-i convine să aibă, datorită unor funcţionari dubioşi, un perete de zid de la alt bloc, apărut peste noapte, la numai un metru distanţă. Faptul e cu atât mai grav cu cât, până şi în lagărele naziste, distanţa dintre clădiri şi barăci era de minimum şase metri. Într-o altă ordine de idei, ştiam că anumite forme libere de canibalism se manifestă în politică, dar nu credeam că ele sunt prezente şi în administraţia publică ideea.”

Ioan Romeo ROSIIANU