Ziar online de ATITUDINE, editat de Cornel SABOU (Baia Mare/Maramures); Tel. 0758.970059
sâmbătă, 31 decembrie 2011
La Mulţi Ani 2012!
La Mulţi Ani 2012!
Nu va fi nici sfârşitul mayaş al lumii şi nici începutul alteia. Nu vom trăi mult diferit de tot ceea ce am trăit până acum. Vom fi tot noi şi în 2012, la fel ca în ultimii douămiiunşpe ani...
Nu prea am scris zilele astea pentru că am vrut să îmi consum în linişte sărbătorile de iarnă. Îmi lipsiseră atâţia ani! Am avut "revelaţii" mărunte, dar frumoase. Am "văzut" că pot trăi un Crăciun în fiecare zi, că "ziua mea" este o sărbătoare în care vârsta n-are valoare, că iarna nu-i ca vara...
Regret doar că nu am văzut muuuuultă zăpadă! Mi-aş fi dorit o iarnă bogată din acest punct de vedere. Dar nu e timpul pierdut. Poate o să apară şi zăpada multă prin aprilie sau mai... Trebuie să redefinim anotimpurile!
Vă doresc un Revelion măreţ! Să vă lase multe amintiri şi să vă consume toate dorinţele! E frumos să te distrezi, să te împaci cu tine însuţi oferindu-ţi plăceri "interzise" peste an. La Multe Revelioane!
Eu am să stau acasă... Poate, la miezul nopţii o să ies la o plimbare cu fiul meu. Să ne bem şampania libertăţii în aer liber. Nu-i nimic nou sub soarele iernii. Am mai trăit Revelioane şi am văzut că şi acestea durează la fel cât o zi normală. Apoi vine iar zbaterea de peste an. Şi viaţa nesfârşită...
2012 se naşte peste câteva ore. Fratele mai mic, 2011, ne lasă cu păreri de rău sau de bine, cu "ghiveciul" nostru de fapte bune sau rele, cu tot ce A FOST. Unii se vor schimba, pentru că Revelionul este şi prilej de noi angajamente, jurăminte şi înţelegeri cu natura. Alţii nu trăiesc din amintiri şi consumă doar clipa...
Se spune că Zeii ne invidiază pentru că ei sunt nemuritori şi nu pot trăi fiecare zi la fel ca noi, ca şi cum ar fi ultima! Iată cum, la scara Universului, suntem privilegiaţi prin slăbiciunile noastre! Trăim, luptăm, cedăm, iubim, plângem şi râdem. Mă bucur că sunt OM şi mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc. Şi de cei 40 de ani pe care i-am trăit!
Dragi prieteni,
Vă iubesc cu iubirea aceea care nu se şterge, care nu poate aduce dezamăgiri! Să trăiţi mult şi bine, aşa cum vă doriţi. Să vă fie 2012 anul vieţii şi să culegeţi din el toate fructele cunoaşterii binelui şi răului. Căci acum nu mai este păcat SĂ ŞTII face diferenţa... Ne vom revedea, aceiaşi sau poate nu, în anul care vine şi vom continua să trăim luând din viaţă, fără să ştim, ceea ce merităm!
La Mulţi Ani 2012 pentru tine!
Cornel SABOU
joi, 29 decembrie 2011
luni, 26 decembrie 2011
duminică, 25 decembrie 2011
Edith Piaf - "Non, Je ne regrette rien"
Doar pe linkul de mai sus (pe youtube) această piesă a fost ascultată de aproape 12 milioane de ori! Îmi place şi mie, de aceea v-o propun...
Iată şi versurile originale (în limba franceză):
Non ! Rien de rien
Non ! Je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait
Ni le mal tout ça m'est bien égal !
Non ! Rien de rien
Non ! Je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passé !
Avec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux !
Balayées les amours
Et tous leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro
Non ! Rien de rien
Non ! Je ne regrette rien
Ni le bien, qu'on m'a fait
Ni le mal, tout ça m'est bien égal !
Non ! Rien de rien
Non ! Je ne regrette rien
Car ma vie, car mes joies
Aujourd'hui, ça commence avec toi !
Şi acum iată versurile traduse în Limba Română:
Nu! Absolut nimic
Nu! Nu regret nimic
Nici binele ce mi s-a făcut
Nici răul, toate îmi sunt indiferente!
Nu! Absolut nimic
Nu! Nu regret nimic
Este plătit, spulberat, uitat
Nu mă mai interesează trecutul!
Cu amintirile mele
Am aprins focul
Tristeţile, plăcerile mele
Nu mai am nevoie de ele!
Trecute sunt iubirile
Şi toţi fiorii lor
Şterse pentru totdeauna
Plec din nou de la zero
Nu! Absolut nimic
Nu! Nu regret nimic
Nici binele ce mi s-a făcut
Nici răul, toate îmi sunt indiferente!
Nu! Absolut nimic
Nu! Eu nu regret nimic
Căci viaţa mea, bucuriile mele
Astăzi, încep cu tine.
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Misterul extratereştrilor antici - Ep. 3: "Care este MISIUNEA extratereştrilor pe Pământ?"
Vă propun să urmăriţi în această perioadă a sărbătorilor un serial de filme documentare care tratează cu un profesionalism desăvârşit o problemă extrem de controversată: au fost vizitaţi strămoşii noştri din antichitate de extratereştrii? Poate veţi zâmbi cu subînţeles citind această întrebare menită să vă stârnească interesul, dar vă asigur că nu este deloc deplasată dacă o raportez la multitudinea de DOVEZI care vin să susţină teoria vizitării planetei noastre de către fiinţe din alt spaţiu al Universului într-o perioadă a dezvoltării Terrei pe care noi o numim (cu superficialitate) ca fiind primitivă!
Chiar dacă sunteţi sceptic, eu vă invit să vizionaţi cu răbdare serialele pe care vi le propun şi eventual să comentaţi (să contraargumentaţi) ideile care se desprind din acestea. Pentru că, dacă aceste concluzii chiar sunt REALE, atunci avem o “problemă”! Toate sistemele de valori la care ne raportăm vor trebui readaptate la realitatea din care facem parte, realitate care oricum nu ţine cont de părerea nostră şi se desfăşoară mai departe într-un senzaţional spectacol al vieţii compunând trecutul, prezentul şi viitorul speciilor din Univers...
Episodul 2 – “Misiunea”
Dacă e adevărat că extratereştrii au venit încă din timpuri preistorice pe acest pământ şi au “însămânţat” viaţa, apoi prin metode de intervenţie genetică au produs mutaţii din care a rezultat apoi specia numită OM, care să fii fost scopul acestei acţiuni? Care era (este) MISIUNEA acestor civilizaţii extraterestre?
Miile de plăcuţe de lut sumeriene placate cu prima formă de scriere cunoscută au fost traduse integral şi au relevat informaţii extrem de interesante despre scopul vizitelor extraterestre. Sumerienii povestesc că o civilizaţie de fiinţe au venit din cer şi au început să exploateze aurul din zonă! Oamenii au fost “creaţi” tocmai ca să poată munci în aceste mine şi să exploateze zăcămintele de aur pentru ca apoi produsul extras să fie transportat pe altă planetă. Acesta este un text din scrierile sumeriene, vechi de mii de ani!
În Africa de Sud s-au descoperit mine de aur vechi de 150.000 de ani! Cine putea exploata în acele vremuri aur? Oamenii ultraprimitivi?
Multe popoare antice afirmau că aurul este “metalul zeilor” şi de atunci aurul a devenit pentru purtător un simbol al bunăstării sale şi – mai ales - al superiorităţii faţă de ceilalţi muritori. Cu cât aveai mai mult aur te apropiai mai mult de statutul de “Zeu”. Poporul Incaş a fost unul din popoarele antice cele mai bogate în aur.
Pe cuprinsul teritoriului statului Peru au fost descoperite mine de aur cu o vechime a exploatării de 50.000 ani! Tot în Peru s-au descoperit vârfuri întregi de munte care au fost complet tăiate acum multe sute de ani! Unul din aceste piscuri netezite este celebrul aeroport antic de la Nazca! Tot în acea zonă a fost descoperită o “Vale” lungă şi plină cu mii de gropi având aceiaşi dimensiune şi adâncime şi evident aceiaşi vechime. Posibile urme ale unor utilaje extrem de sofisticate de exploatare a minereului sau de transport.
Un alt aspect ciudat... În ultimii câţiva zeci de ani s-a “reclamat” un fenomen extrem de amplu şi misterios neclarificat de aurorităţi nici până azi. În tot acest timp, în diferite locuri de pe glob au fost raportate mii şi mii situaţii de animale domestice găsite moarte şi tranşate, fără anumite organe interne! Toate aceste cazuri au fost extrem de mediatizate, iar speculaţiile au fost dintre cele mai diverse. Dar pentru că nu au putut fi găsite explicaţii logice (gen “satanişti”, “animale sălbatice” etc) care să poată fi probate chiar şi unii reprezentanţi ai autorităţilor au început să spună că în toate aceste mii de cazuri de mutilări de vite au fost implicaţi extratereştrii! O posibilă explicaţie pentru interesul acestora ar fi dorinţa de a colecta şi forma o bază genetică cu vieţuitoare domestice de pe Pământ. În ce scop???
În scrierile şi picturile vechi egiptene găsim exemple de experimente medicale macabre, cum ar fi înlocuirea capului unor oameni cu capuri de animale! Exemple de hibrizi om-animal datează din cele mai vechi timpuri şi sunt menţionaţi chiar şi în scrierile sumeriene.
Într-un mormânt vechi egiptean a fost descoperit un schelet compus din oasele a 7 animale diferite! E posibil ca asemenea creaturi să fii existat în vechime şi oamenii să se fi luptat cu ele. Egiptul e plin de desene vechi de mii de ani care înfăţişează diferite “modele” de hibrizi, oameni cu cap de animale. Este un fel de manipulare genetică despre care putem spune că este accesibilă acum şi omului modern. Astăzi, dacă ar vrea, omul ar putea (cu toată aparatura şi ştiinţa modernă de care dispune) să creeze asemenea monştri, oameni cu membre sau capuri de animale! În acele timpui, dacă extratereştrii doreau, puteau şi ei să creeze asemenea făpturi şi după cum arată scrierile şi desenele vechi egiptene chiar au făcut-o!
Vă amintiţi de dinozauri? Cum au dispărut ei? Ucişi de meteorit??? Extratereştrii puteau face să dispară orice specie de pe pământ, aşa cum şi noi, astăzi, putem face acest lucru motiv pentru care e nevoie de legi de protecţie a unor specii care sunt deja pe cale de dispariţie şi asta fără ca omul să-şi dorească în mod special exterminarea vreunei specii! Dinozaurii trebuiau probabil exterminaţi ca să facă loc generaţiei de oameni ce urma să populeze planeta...
În toate miturile şi legendele străvechi găsim exemple de zei care s-au împreunat cu femei pământene. Chiar şi Biblia spune că “ingerii” au coborât din cer ca să facă sex cu pământenele! Dar cum putea un înger (asociat ideii de fiinţă spirituală) SĂ FACĂ SEX cu o femeie umanoidă? Înseamnă că de fapt “îngerul” respectiv era un CORP asemănător corpului uman, care cobora pe Pământ printr-un mijloc de transport. Era ceea ce noi numim azi EXTRATERESTRU!
Însuşi Isus a fost conceput prin implicare extraterestră, Maria – mama lui – rămânând însărcinată “de la Dumnezeu” în timp ce era Fecioară! Astfel putem spune că şi Isus (devenit om) era de fapt un extraterestru venit pe pământ în altă formă decât coborârea cu un aparat zburător. El a fost implantat într-o mamă purtătoare pământeană iar “substanţa” sa era de origine extraterestră.
Urmăriţi toate aceste lucruri alături de multe altele în episodul următor.... (Cornel SABOU)

vineri, 23 decembrie 2011
Misterul extratereştrilor antici - Ep. 2: "Cine sunt Vizitatorii din Spaţiu?"
citeşte întâi: Episodul 1: "DOVEZI despre supercivilizaţiile trecutului"
Vă propun să urmăriţi în această perioadă a sărbătorilor un serial de filme documentare care tratează cu un profesionalism desăvârşit o problemă extrem de controversată: au fost vizitaţi strămoşii noştri din antichitate de extratereştrii? Poate veţi zâmbi cu subînţeles citind această întrebare menită să vă stârnească interesul, dar vă asigur că nu este deloc deplasată dacă o raportez la multitudinea de DOVEZI care vin să susţină teoria vizitării planetei noastre de către fiinţe din alt spaţiu al Universului într-o perioadă a dezvoltării Terrei pe care noi o numim (cu superficialitate) ca fiind primitivă!
Chiar dacă sunteţi sceptic, eu vă invit să vizionaţi cu răbdare serialele pe care vi le propun şi eventual să comentaţi (să contraargumentaţi) ideile care se desprind din acestea. Pentru că, dacă aceste concluzii chiar sunt REALE, atunci avem o “problemă”! Toate sistemele de valori la care ne raportăm vor trebui readaptate la realitatea din care facem parte, realitate care oricum nu ţine cont de părerea nostră şi se desfăşoară mai departe într-un senzaţional spectacol al vieţii compunând trecutul, prezentul şi viitorul speciilor din Univers...
“Incidentul Roswell” este primul caz (şi deocamdată singurul din istoria modernă) în care o instituţie oficială a statului (Armata SUA) recunoştea public (în 1947) faptul că a capturat un OZN, adică un obiect zburător care nu aparţinea forţelor cunoscute terestre! Faptul că după numai 24 de ore un alt comunicat venea să “corecteze” informaţia anterioară şi să spună că de fapt era vorba de un banal balon meteorologic nu a făcut decât să întemeieze în opinia publică ideea că autorităţile superioare au încercat să muşamalizeze incidentul de teama reacţiilor opiniei publice.
Evenimentul a deschis la scară planetară o serie de dezbateri asupra subiectului: am fost sau nu vizitaţi de extratereştrii de-a lungul istoriei noastre? La ora actuală este certificat prin sondaje de opinie profesioniste faptul că mai mult de jumătate din populaţia planetei crede că DA, am fost vizitaţi (şi încă mai suntem!) de civilizaţii extraterestre!!!
La Nazca (Peru) a funcţionat timp de milenii o civlizaţie misterioasă care a dispărut inexplicabil în jurul anului 500 e.n. Săpăturile arheologice au scos la iveală în ţinutul Nazca o serie de schelete şocante deoarece acestea conţineau cranii de dimensiuni considerabile, în formă alungită! Erau acestea relicve ale unor vechi pământeni sau ale unor civilizaţii venite din afara Terrei? Astăzi este demonstrat faptul că în Africa mai există încă triburi care dezvoltă tehnici speciale de alungire a craniului începând de la cea mai fragedă vârstă a copilului. Rezultă astfel un tip de oameni maturi cu cranii alungite. De ce fac ei asta? Ce “moştenire culturală” îi face să-şi chinuie copii pentru ca aceştia să aibe forma craniului alungită? Unii cred că dorinţa aceasta ciudată pleacă de la ideea de a fi asemănători “Zeilor”, adică fiinţelor care au venit de pe alte planete şi care arătau în acest fel! Ideea că îşi alungeau craniul doar ca o formă de exprimare “artistică” specifică perioadei lor de creştere culturală nu se susţine deoarece astfel de cranii alungite au fost descoperite în mai multe zone şi continente ale Terrei, toate aceste popoare primitive încercând să imite acelaşi tip de formă craniană! DE CE?
Imagini cu cranii alungite au fost descoperite şi în picturile vechilor egipteni. Tradiţiile oficiale egiptene spun că la “începuturile timpului” zeii au venit din ceruri cu nave cosmice şi s-au stabilit pe pământ, în zona Nilului. Zeii Osiris şi Isis erau zei stelari care conduceau la început Egiptul. Despre Osiris se spune că venea din constelaţia Orion, iar Isis de pe steaua “Sirius”. Astfel, timp de milenii egiptenii AU CREZUT că faraonii lor sunt urmaşii direcţi ai zeilor veniţi de pe alte planete. Din acest motiv îi venerau pe faraoni, chiar dacă între timp se închinau şi altor zeităţi... Al zecelea faraon, Akhenaten, a răsturnat toată religia egipteană interzicând orice închinare la zei cu excepţia unuia singur care simboliza Soarele! Acest faraon este arătat în desenele vechi de milenii cu forma craniului mult alungită!!! Soţia acestui faraon era “celebra” Nefertiti, şi ea fiind păstrată în imaginile care au supravieţuit până azi cu forma craniului prelungită! Adăugând la aceste detalii multe alte informaţii pe care le ştim despre cei doi, inclusiv imagini care îi arată în forme fizice mult diferite de conducătorii anteriori, se poate presupune că Akhenaten era un conducător al Egiptului 100% extraterestru! Acesta a fost alungat de la domnie de egipteni după care poporul a revenit la vechile credinţe religioase. Scheletul lui Akhenaten a fost descoperit în vremuri moderne în Valea Regilor şi s-a putut vedea astfel cu ochiul liber că craniul acestuia avea o formă alungită, diferită de a oamenilor “normali”! Să mai spunem că fiul lui Akhenaten este cel mai cunoscut faraon al vechiului Egipt, vestitul Tutankhamon şi că de asemenea, în mormântul său (descoperit în 1922) craniul său avea o formă prelungită!
Un trib african din Mali mai venerează şi azi un zeu cu craniul alungit despre care (spun ei) că a venit pe Terra din steaua pe care noi o numim azi “Sirius B”! Problema e că acest trib credea în originea extraterestră a zeului lor înainte ca noi, civilizaţii europeni, să descoperim existenţa stelei “Sirius B”!
Un trib indian din New Mexico (SUA) îşi revendică de asemenea originea extraterestră. Tradiţiile până de curând secrete ale acestui trib, care a trăit timp de milenii pe teritoriul de azi al SUA, spun că poporul lor provine de pe o anumită stea a sistemului nostru solar! Urmaşii de azi ai acestui trib spun cu nonşalanţă chiar şi acum că ei sunt... extratereştrii! Aceşti indieni au o sărbătoare anuală pe care o ţin în cinstea zeilor care au venit din ceruri şi în timpul căreia poartă nişte măşti interesante, măşti despre care se poate spună că imită costumele astronauţilor antici şi moderni!
Tradiţiile antice chineze susţin acelaşi lucru, că zeul lor primordial a venit pe Terra de pe o anumită stea. El călătorea – spun legendele oficiale – pe un “dragon zburător”. Acest zeu a devenit conducătorul Chinei antice unificând diferitele triburi existente atunci şi creând primul imperiu chinez! El este creditat ca fiind inventatorul busolei, acupuncturii şi scrierii chinezeşti. Tot el a creat şi marele zid chinezesc. La un moment dat, acest conducător s-a urcat în dragonul său zburător şi a dispărut exact aşa cum venise!
Legendele antice babiloniene (din spaţiul de azi al Irakului) spun că omenirea a fost creată de o rasă extraterestră, numită Anunnaki (în traducere “cei veniţi din cer”). Vechile texte sumeriene descriu exact “fiinţele coborâte din cer”, iar anumite desene îi arată ca pe nişte cosmonauţi moderni, cu ceasuri pe mână şi alte accesorii care pot fi identificate şi asemănate cu tehnologii moderne!
Alte legende, greceşti şi romane, descriu întâlniri cu extratereştrii! Zeii greci erau descrişi ca veniţi din ceruri, stabiliţi pe vârfuri de munte şi intraţi în contact cu oamenii ca să ajute la civilizarea acestora! Unii se mai îndrăgosteau de femeile pământene şi făceau copii cu ele. Zeus, de exemplu, a conceput numeroşi “semizei” cu femei pământene (cum ar fi Hercule sau Elena din Troia, oameni descrişi de contemporani ca fiind extrem de deosebiţi, puternici şi frumoşi!
Cele mai importante religii ale lumii îşi bazează doctrina pe ideea interacţiunii dintre oameni şi fiinţe superioare extraterestre! În Biblie sunt descrise numeroase astfel de interacţiuni. Goliat este fiul rezultat în urma unei relaţii dintre o femeie şi un extraterestru (“înger”). Într-un verset din Geneza se spune că Dumnezeu a creat pe om “după chipul şi asemănarea NOASTRĂ”! Există numeroase alte referinţe în scrierile religioase la faptul că mai mulţi zei controlează destinele lumii pământene, chiar dacă unii invocă un singur “Dumnezeu”. Chiar şi creştinii cred în “Trinitate”, în trei entităţi dumnezeieşti diferite, fiecare de sine stătătoare! Mai presus de asta, Biblia susţine cu tărie, clar şi fără echivoc, că viaţa pe Terra provine din exterior, de la zeul (Dumnezeu) care a insuflat-o primilor oameni creaţi din ţărână! Zeu (Dumnezeu - Etraterestru) care apoi s-a întrupat în corp uman şi a venit să trăiască printre noi, pe Pământ!
Oamenii de ştiinţă oficiali susţin că planeta Marte avea în trecutul îndepărtat condiţii prielnice vieţii. În 1966, s-a descoperit pe Terra o bucată de meorit de provenienţă marţiană care conţinea urme de viaţă fosilizată! În prezent, chiar şi cei mai sceptici cercetători acceptă ideea că primele forme de viaţă pe Terra puteau proveni din spaţiu, pe calea unui meteorit!
Descoperitorii structurii ADN (laureaţi ai primiului Noble) susţin teoria panspermiei, şi anume că viaţa a început pe altă Planetă a Galaxiei şi că de acolo s-a răspândit în Univers, inclusiv pe Terra.
În 2006 s-a descoperit că pe harta genomului uman o singură genă diferă categoric la om faţă de animale şi această genă susţine dezvoltarea specială a creierului făcându-ne astfel să fim oameni, clar diferiţi de regnul animal. DE UNDE A APĂRUT ACEASTĂ UNICĂ GENĂ? Mulţi oameni de ştiinţă pretind că e o imposibilitate fizică certă ca această genă să fii apărut la om din întâmplare, pe o scară a evoluţiei şi a tranziţiei de la maimuţă la om. Mult mai probabil pare ca aceasta să fi fost dezvoltată printr-o intervenţie externă care a modificat fiinţa animalică iniţială! Tehnic vorbnd, ADN-ul uman ar putea fi păstrătorul “secret” al întregii cunoştinţe universale despre viaţă şi descifrarea acestuia poate aduce informaţie certă valoroasă despre originea extraterestră a vieţii.
Teoria călătoriei în timp este o altă posibilă explicaţie a “extratereştrilor” care vizitează Terra. În acest caz, extratereştrii am fi noi, cei care trăim pe Terra peste 2-3.000 de ani şi care ne întoarcem în timp în zilele de azi sau în antichitate. Teoria a fost luată în considerare chiar şi de Albert Einstein. Se pare că o condiţie principală pentru a putea realiza efectiv o călătorie în timp ar fi călătoria în spaţiu cu viteza luminii, aspect care nu a putut fi clarificat de cercetătorii moderni din cauza faptului că o masă concretă construită din materialele existente pe planetă nu poate atinge această viteză. Altă posibilitate ar fi "găurile de vierme" (mediatizate prin filmele SF) care permit călătoria instantanee între puncte foarte îndepărtate din Univers...
Urmăriţi mai jos episodul 2 al acestui senzaţional serial documentar... (Cornel SABOU)

Craniile alungite, imaginea fizică a extraterestrului - Akhenaten, Faraonul extraterestru al Egiptului - "Inventatorul" Chinei: extraterestru - Tradiţiile evreieşti, creştine, babiloniene susţin că originea vieţii este extraterestră - Viaţă reală pe Marte - Călătoriile în timp

Toate tradiţiile şi legendele antice transmise pe cale orală sau scrisă, de pe toate continentele acestei planete, de la toate popoarele spun – în forme diferite, purtând nume sau denumiri diferite - acelaşi lucru: că zeii au venit din “ceruri” (spaţiul cosmic), de pe anumite planete şi că au domnit aici, pe Pământ!!!
Tradiţiile antice chineze susţin acelaşi lucru, că zeul lor primordial a venit pe Terra de pe o anumită stea. El călătorea – spun legendele oficiale – pe un “dragon zburător”. Acest zeu a devenit conducătorul Chinei antice unificând diferitele triburi existente atunci şi creând primul imperiu chinez! El este creditat ca fiind inventatorul busolei, acupuncturii şi scrierii chinezeşti. Tot el a creat şi marele zid chinezesc. La un moment dat, acest conducător s-a urcat în dragonul său zburător şi a dispărut exact aşa cum venise!
Legendele antice babiloniene (din spaţiul de azi al Irakului) spun că omenirea a fost creată de o rasă extraterestră, numită Anunnaki (în traducere “cei veniţi din cer”). Vechile texte sumeriene descriu exact “fiinţele coborâte din cer”, iar anumite desene îi arată ca pe nişte cosmonauţi moderni, cu ceasuri pe mână şi alte accesorii care pot fi identificate şi asemănate cu tehnologii moderne!
Alte legende, greceşti şi romane, descriu întâlniri cu extratereştrii! Zeii greci erau descrişi ca veniţi din ceruri, stabiliţi pe vârfuri de munte şi intraţi în contact cu oamenii ca să ajute la civilizarea acestora! Unii se mai îndrăgosteau de femeile pământene şi făceau copii cu ele. Zeus, de exemplu, a conceput numeroşi “semizei” cu femei pământene (cum ar fi Hercule sau Elena din Troia, oameni descrişi de contemporani ca fiind extrem de deosebiţi, puternici şi frumoşi!
Cele mai importante religii ale lumii îşi bazează doctrina pe ideea interacţiunii dintre oameni şi fiinţe superioare extraterestre! În Biblie sunt descrise numeroase astfel de interacţiuni. Goliat este fiul rezultat în urma unei relaţii dintre o femeie şi un extraterestru (“înger”). Într-un verset din Geneza se spune că Dumnezeu a creat pe om “după chipul şi asemănarea NOASTRĂ”! Există numeroase alte referinţe în scrierile religioase la faptul că mai mulţi zei controlează destinele lumii pământene, chiar dacă unii invocă un singur “Dumnezeu”. Chiar şi creştinii cred în “Trinitate”, în trei entităţi dumnezeieşti diferite, fiecare de sine stătătoare! Mai presus de asta, Biblia susţine cu tărie, clar şi fără echivoc, că viaţa pe Terra provine din exterior, de la zeul (Dumnezeu) care a insuflat-o primilor oameni creaţi din ţărână! Zeu (Dumnezeu - Etraterestru) care apoi s-a întrupat în corp uman şi a venit să trăiască printre noi, pe Pământ!
Oamenii de ştiinţă oficiali susţin că planeta Marte avea în trecutul îndepărtat condiţii prielnice vieţii. În 1966, s-a descoperit pe Terra o bucată de meorit de provenienţă marţiană care conţinea urme de viaţă fosilizată! În prezent, chiar şi cei mai sceptici cercetători acceptă ideea că primele forme de viaţă pe Terra puteau proveni din spaţiu, pe calea unui meteorit!
Descoperitorii structurii ADN (laureaţi ai primiului Noble) susţin teoria panspermiei, şi anume că viaţa a început pe altă Planetă a Galaxiei şi că de acolo s-a răspândit în Univers, inclusiv pe Terra.
În 2006 s-a descoperit că pe harta genomului uman o singură genă diferă categoric la om faţă de animale şi această genă susţine dezvoltarea specială a creierului făcându-ne astfel să fim oameni, clar diferiţi de regnul animal. DE UNDE A APĂRUT ACEASTĂ UNICĂ GENĂ? Mulţi oameni de ştiinţă pretind că e o imposibilitate fizică certă ca această genă să fii apărut la om din întâmplare, pe o scară a evoluţiei şi a tranziţiei de la maimuţă la om. Mult mai probabil pare ca aceasta să fi fost dezvoltată printr-o intervenţie externă care a modificat fiinţa animalică iniţială! Tehnic vorbnd, ADN-ul uman ar putea fi păstrătorul “secret” al întregii cunoştinţe universale despre viaţă şi descifrarea acestuia poate aduce informaţie certă valoroasă despre originea extraterestră a vieţii.
Teoria călătoriei în timp este o altă posibilă explicaţie a “extratereştrilor” care vizitează Terra. În acest caz, extratereştrii am fi noi, cei care trăim pe Terra peste 2-3.000 de ani şi care ne întoarcem în timp în zilele de azi sau în antichitate. Teoria a fost luată în considerare chiar şi de Albert Einstein. Se pare că o condiţie principală pentru a putea realiza efectiv o călătorie în timp ar fi călătoria în spaţiu cu viteza luminii, aspect care nu a putut fi clarificat de cercetătorii moderni din cauza faptului că o masă concretă construită din materialele existente pe planetă nu poate atinge această viteză. Altă posibilitate ar fi "găurile de vierme" (mediatizate prin filmele SF) care permit călătoria instantanee între puncte foarte îndepărtate din Univers...
Urmăriţi mai jos episodul 2 al acestui senzaţional serial documentar... (Cornel SABOU)
Episodul 2 – “Vizitatorii”
Misterul extratereştrilor antici - Ep. 1 - "DOVEZI despre supercivilizaţiile trecutului"
Vă propun să urmăriţi în această perioadă a sărbătorilor un serial de filme documentare care tratează cu un profesionalism desăvârşit o problemă extrem de controversată: au fost vizitaţi strămoşii noştri din antichitate de extratereştrii? Poate veţi zâmbi cu subînţeles citind această întrebare menită să vă stârnească interesul, dar vă asigur că nu este deloc deplasată dacă o raportez la multitudinea de DOVEZIcare vin să susţină teoria vizitării planetei noastre de către fiinţe din alt spaţiu al Universului într-o perioadă a dezvoltării Terrei pe care noi o numim (cu superficialitate) ca fiind primitivă!
Chiar dacă sunteţi sceptic, eu vă invit să vizionaţi cu răbdare serialele pe care vi le propun şi eventual să comentaţi (să contraargumentaţi) ideile care se desprind din acestea. Pentru că, dacă aceste concluzii chiar sunt REALE, atunci avem o “problemă”! Toate sistemele de valori la care ne raportăm vor trebui readaptate la realitatea din care facem parte, realitate care oricum nu ţine cont de părerea nostră şi se desfăşoară mai departe într-un senzaţional spectacol al vieţii compunând trecutul, prezentul şi viitorul speciilor din Univers...
Episodul 1 este intitulat “DOVEZILE” (The Evidence) pentru că ne prezintă dovezi materiale (palpabile) ale faptului că planeta noastră a fost vizitată în trecutul îndepărtat (acum mii de ani) de nave spaţiale extraterestre, că persoane venite din alt spaţiu au influenţat puternic dezvoltarea omenirii, că datorită calităţilor lor deosebite aceşti extratereştrii au fost veneraţi ca zei, iar despre ei s-a scris foarte mult în textele pe care noi azi le numim “sfinte”!
Prima dovadă ne este oferită din aridul deşert Sahara, din zona faimoasei piramide a regelui Djoser (care este datată oficial cu o vechime de 4.000 de ani!). În 1891, arheologii francezi au descoperit într-un mormânt (datând din secolul III i.e.n.) o machetă de avion construită din lemn! La început s-a crezut că este o pasăre care ar simboliza ceva din vremurile respective, motiv pentru care acest artefact a stat neobservat într-un muzeu egiptean până prin 1969 când un om de ştiinţă, studiind-o mai atent, şi-a dat seama că nu există nicio pasăre care să aibă exact forma din micuţa machetă de lemn! Mai mult de atât, macheta respectivă a fost descoperită lângă un papirus de aceiaşi vechime în care era scris clar şi fără nici un dubiu textul: “Vreau să zbor”! Acest indiciu i-a condus pe cercetători spre ideea că macheta reprezintă cu adevărat UN AVION! În anul 2006, cercetătorul Simon Sanderson (expert în avionică şi aerodinamică) a construit un aparat exact după modelul “păsării” descoperite în 1891, de cinci ori mai mare decât modelul original, dar respectând în amănunţime toate trăsăturile originale. Aparatul a fost supus la o mulţime de teste în laboratoare de cercetare a performanţelor de zbor şi s-a demonstrat cu certitudine că “pasărea” egipteană este de fapt UN PLANOR FUNCŢIONAL! Cercetătorii egipteni au spus că acest planor putea fi operaţional în acele timpuri întrucât anticii puteau să-l facă să zboare prin catapultare, metodă care mai este folosită şi astăzi de către amatori!
Deoarece - în lumina acestor descoperiri - putem spune cu certitudine că egiptenii din urmă cu 3000 de ani foloseau planoare pentru zbor, întrebarea care rămâne este: de unde au putut lua ei tehnologia necesară pentru realizarea acestui aparat? Cine a făcut toate cercetările şi a stabilit toţi parametrii necesari pentru ca aparatul să fie funcţional? Civilizaţia la care ajunseseră ei în acele timpuri nu le permiteau acestora să obţină astfel de rezultate “ştiinţifice”! Nu aveau de unde să deţină cunoştinţe aprofundate de avionică şi aerodinamică! Aceste ştiinţe sunt relativ moderne şi au fost accesibile europenilor abia după milenii de evoluţie!
N-o să vă povestesc aici în detaliu tot ceea ce puteţi vedea în filmul documentar. Nu vreau să vă stric plăcerea de a rămâne uimiţi în faţa atâtor dovezi. Amintesc doar câteva exemple din ceea ce veţi putea vedea:
- va fi vorba de figurine de aur găsite în Columbia (datând de 1.500 de ani) care reprezintă foarte exact modelele de avioane de vânătoare moderne (şi care nu pot fi confundate cu modele de păsări sau alte vieţuitoare), modele care au fost reconstruite (la o scară mai mare şi respectând forma originală) în timpurile noastre pentru a fi testate şi care AU ZBURAT, dovedindu-se funcţionale!
- un text sanscrit indian, vechi de peste 6.000 de ani, descrie în cele mai mici detalii aparate de zbor (posibil avioane sau nave spaţiale) având motoare cu reacţie, numite “Vimanas”! Tot acele texte vorbesc despre curentul electric, despre piloţi şi echipamente de protecţie ca şi despre multe alte aparate specifice epocilor moderne inclusiv despre armamentul “modern” cu care erau utilate acestea! Sistemul de propulsie FUNCŢIONAL şi astăzi, bazat pe giroscoape, electricitate şi mercur este descris în detaliu!
- descoperirea mai multor AEROPORTURI antice (cu piste de aterizare lungi) construite în mai multe locuri din lume, pe vârfuri de munte care au fost retezate şi adaptate nevoilor concrete ale aparatelor de zbor, conduc la ideea că civilizaţiile străvechi se vizitau folosind aceste rute aeriene, vizitele contribuind la dezvoltarea asemănătoare a diferitelor culturi de pe mai multe continente!
- “Cartea Regilor” (cartea sfântă a etiopienilor) vorbeşte de “covoare zburătoare” şi aminteşte concret faptul că Regele iudeu Solomon avea la dispoziţie un aparat de zbor! Tibetanii vorbesc în scrierile lor sfinte (foarte vechi) de acelaşi lucru şi anume despre faptul că Regele Solomon îi vizita folosind pentru asta un aparat de zbor!
- există în lume descoperite cel puţin două hărţi, întocmite în urmă cu mii de ani, care arată foarte clar conturate continentele AMERICA, AFRICA şi EUROPA (mult înainte ca europenii să “descopere” oficial America) şi care au de asemenea conturul PERFECT al Polului Sud (ANTARCTICA)! Este vorba de “harta lui Piri Reis” şi “harta lui Orontius Finnaeus”, aşa cum sunt cunoscute ele azi... Ori, Antarctica a fost descoperită oficial cu câteva sute de ani DUPĂ ce aceste hărţi au fost întocmite, iar conturul ei a fost definitivat abia după alte sute de ani de oamenii “moderni”!
- Cartea lui Ezechiel din Biblie descrie în amănunţime un vehicul de zbor ultramodern! Un cercetător NASA (care a lucrat ani în şir la proiectul lunar american), enervat de aceste interpretări s-a hotărât să studieze în amănunţime “problema” şi să demonstreze că scrierile lui Ezechiel nu se refereau la nave spaţiale. După luni intense de muncă, cercetătorul s-a văzut nevoit să recunoască faptul că Ezechiel se referea cu siguranţă la un aparat de zbor asemănător navetelor spaţiale moderne! Un alt cercetător (german, specializat în ingineria structurilor de rezistenţă) a încercat să construiască o schiţă după scrierile lui Ezechiel în care autorul descria o clădire fără acoperiş necesară pentru adăpostirea “carului zburător”. În final s-a constatat că aparatul de zbor cercetat de americanul de la NASA se încadra perfect în schiţa realizată indpendent de cercetătotul german!
- sunt amintite construcţiile megalitice din trecut care erau imposibil de realizat cu tehnica pe care le-o atribuim noi astăzi anticilor! Construcţiile din Valea Regilor, de lângă piramidele egiptene conţin blocuri de rocă de peste 100 de tone fiecare! Cercetători privaţi au demonstrat că în rocile prelucrate acum mii de ani în Egipt se găsesc urme ale unor maşinării complexe de prelucrare a pietrei, cum ar fi de exemplu superfierăstraie de tăiat stânca! Asta în timp ce oficial ni se spune că toate lucrările megalitice din Egipt au fost realizate cu dalta de cupru! Apoi, nimeni nu poate spune azi cum au putut fi manipulate atunci blocurile mari de stâncă, unele (cum ar fi cele din Liban) de peste 1.000 tone fiecare? Utilajele moderne din lumea de azi permit manipularea unei greutăţi maxime de circa 5 tone! Ori, ştiinţa oficială spune că în perioada construirii piramidelor (de exemplu) egiptenii nu cunoşteau roata, scripetele sau fierul!!! Incredibil!!!
- vorbind despre TEHNICILE de tăiere a pietrei, s-a demonstrat deja că în unele cazuri noi nu putem realiza astăzi (cu toată tehnica modernă de care dispunem) lucrări identice cu cele realizate acum mii de ani de meşterii antici! Cea mai puternică dovadă în acest sens este complexul templier descoperit la Puma Punku, în Bolivia! Datat ca provenind din jurul anului 200 î.e.n., în acest complex s-au descoperit construcţii de piatră incredibile, realizate extrem de complex de nişte oameni despre care noi spunem că nu cunoşteau nici scrisul nici roata! Lăsând la o parte faptul că pentru a realiza o asemenea construcţie s-a stabilit că ar fi necesare cunoştinţe de matematică extrem de evoluate (unii spun că nivelul matematicii necesare pentru realizarea structurii depăşeşte chiar nivelul atins de această ştiinţă azi!). Inginerii de azi recunosc că pentru a încerca să realizeze modele de blocuri de piatră identice cu cele realizate în trecut la Puma Punku ar fi necesare absolut toate tehnologiile ultramoderne asistate de calculator şi nici chiar atunci nu s-ar putea garanta un rezultat pozitiv!!! Există indicii că civilizaţiile acelei perioade dispuneau de tehnici care le permiteau să ÎNMOAIE piatra şi apoi să o solidifice la loc în forma dorită!
- Oraşul incaş Machu Picchu, abandonat brusc şi inexplicabil în urmă cu mai multe mii de ani poartă şi azi urme de inginerie avansată şi posibil urme de piatră turnată!
- S-au găsit unelte de lucru egiptene foarte avansate pentru acele vremuri şi imposibil de realizat conform cu nivelul tehnologic pe care îl atribuim noi civilizaţiei acestora (burghie de piatră cu linii circulare milimetrice, etc). Teoretic, acestea puteau fi fabricate doar cu cap de diamant, singurul material capabil să taie în granit, dar în tot Egiptul nu s-a găsit nici un capăt de diamant!
- INCREDIBIL: ştiinţa modernă a descoperit ce era şi cum se producea mana cerească cu care s-au hrănit în deşert timp de 40 de ani evreii care au evadat din Egipt! Pornind de la o descriere veche din textele sfinte “Zohar”, cercetătorii au recreat o “maşină” care e capabilă să producă din roua fiecărei dimineţi un anumit tip de alge capabile să hrănească populaţii întregi pe timp foarte îndelungat! “Mana” aceasta este folosită şi în prezent de astronauţi! Aceştia se hrănesc cu algele produse în laborator pe toată durata ieşirii lor în spaţiul extraterestru!!! Dacă ştiinţa de azi a putut dovedi modul de fabricare a manei cereşti (prin acest aparat special, numit de oamenii de ştiinţă “automatul de mană”), rămâne nelămurită problema originii acestuia. De unde au avut evreii acest aparat supercomplex? L-au furat de la egipteni (în acest caz de unde îl aveau egiptenii???) sau l-au primit de la... civilizaţii extraterestre?
- Marea Piramidă de la Gizeh şi misterioasa sa “apariţie”. Construită din blocuri de granit care nu există prin apropiere, lipsită complet de orice inscripţie sau hieroglifă la ce putea fi folosită ea? Ca mormânt pentru faraonii morţi, aşa cum spune varianta oficială despre orice piramidă? Atunci de ce nu s-a descoperit nici un corp de faraon în nici o piramidă??? LA CE ERAU NECESARE ACESTE PIRAMIDE VECHILOR EGIPTENI? Documentarul ne conduce către o concluzie revoluţionară: Piramidele erau FABRICI DE ENERGIE! Sistemul complex de canale înguste care face legătura între pereţii exteriori ai piramidei şi camerele interioare putea fi folosit pentru strecurarea substanţelor necesare obţinerii hidrogenului! Substanţele se scurgeau prin aceste canale în interiorul piramidei, iar în inteiorul camerelor subterane aceste substanţe se întâlneau formând produsul final: hidrogenul! Hidrogenul este folosit şi astăzi ca şi combustibil de către rachetele spaţiale... Hidrogenul colectat, de xemplu, în camera reginei din Marea Piramidă, se ridica spre Camera Regelui unde intra în rezonanţă cu anumite vibraţii pe care piramida le capta din pământ. Marea Galerie era o sală de rezonanţă care avea montate rezonatoare. Acestea erau capabile să “producă” astfel microunde de energie pe care apoi le expedia afară printr-un alt canal special care trecea prin piramidă către zidul exterior! Aceste microunde puteau fi captate la ieşirea din piramidă (de către aparate speciale) sau puteau fi lăsate şi astfel erau expediate în... Cosmos! Sau – aspect şi mai şocant – către un ... satelit! În epoca “modernă” doar marele inventator Nikola Tesla a încercat să realizeze o reţea de distribuire a energiei electrice fără fir! Aparatele lui ar fi putut transmite energie aşa cum transmite semnalul o staţie de emisie TV. Turnul de distribuţie a energiei creat de Tesla s-a blocat în dezvoltarea sa doar din lipsa unei resurse financiare capabile să susţină o asemenea investiţie. Tesla nu a făcut decât să redescopere o invenţie a anticilor! Energia produsă de aceştia putea fi captată şi/sau distribuită în întreaga lume prin intermediul... obeliscurilor, construcţii antice răspândite pe întreg pământul!!!
Urmăriţi episodul din documentarul de mai jos... (Cornel SABOU)

Avioanele din Sahara, India şi Columbia antică - Aeroporturile antice - Hărţile misterioase ale continentelor - Racheta lui Ezechiel - Tehnici antice de înmuiere a pietrei - S-a descoperit cum se producea mana cerească - Misterul piramidelor desluşit!

joi, 22 decembrie 2011
marți, 20 decembrie 2011
luni, 19 decembrie 2011
Peste câteva zile mai vine un sfârşit al lumii
Mai multe filmuleţe documentare de pe internet ne spun că interpretarea calendarului mayas de până acum este greşită. Conform cu "vechile" interpretări, calendarul maya se termină în 21 decenbrie 2012 şi foarte mulţi asociază această dată cu un (alt) posibil sfârşit al lumii! Ei bine, pe parcursul acestui an, prin mai multe filmuleţe documentare ni se spune că interpretarea aceasta este eronată şi că adevărata data "finală" din calendarul maya este 24 decembrie 2011! Conform noilor interpretări (care continuă să spună că data finală a calendarului mayas este şi data finală a acestei lumi) s-ar părea că "noul" sfârşit al lumii vine peste câteva zile, mai precis în ajunul sărbătorii de Crăciun din această lună!
Vă invit să urmăriţi aceste filmuleţe documentare pe blogul meu de "Super-Ştiri" ("Super News") unde acest subiect este "documentat" cu materiale video...
Citiţi... Calendarul maya se termină pe 24 decembrie 2011, nu 2012!

Uitându-ne morţii, trăindu-ne visul...
Dincolo de Crăciun, Revelion şi alte sărbători cu "Moşi", luna decembrie marchează de peste 20 de ani încoace un eveniment crucial din istoria României: Revoluţia din decembrie 1989! Subiectul pare oarecum perimat întrucât este dezbătut aprig cel puţin o dată pe an (în decembrie) şi e întors pe toate feţele sale VIZIBILE atât de către victime cât şi de către călăi (criminali)! Subiectul nu este însă perimat!!!
Nici un om normal la cap nu-şi putea imagina la începutul lunii decembrie 1989 că doar peste câteva zile atotputernicul Nicolae Ceauşescu avea să fie debarcat şi executat. Noi, generaţia condamnată, ne trăiam traiul în stresul devenit obişnuinţă de a mai afla pe unde se vând cartofi, când apar ţigări la tutungerie şi dacă vom găsi undeva carne de sărbători. În interior, toţi acumulasem furie, dorinţă de revoltă, dar aceste sentimente păreau parcă înfrânte de teama faţă de sistem. Ni se inoculase în minte faptul că socialismul-comunismul românesc este invincibil, etern şi fără putinţă de a fi distrus. Ajunsesem să credem asta pentru că "vedeam", auzeam (pe la posturile de radio interzise) că în toate celelalte state comuniste se produsese o schimbare radicală a sistemului, dar în România toate rămâneau la fel, singurele schimbări neînsemnând decât mai rău ca înainte, mai puţine produse alimentare, mai puţină libertate. Da, aşa credeam, că ţara asta e blestemată, că va fi dominată mai departe de comunişti. Şi nu ne-am înşelat prea mult...
Lipsea scânteia... Nu ziarul "Scânteia" scris de jurnalişti care ne spălau creierul ridicându-i statui de imagine lui Nicolae Ceauşescu şi care după Revoluţie au devenit moraliştii societăţii, ci SCÂNTEIA care să aprindă focul revoltei! Eram prea mulţi cei care nu mai aveam ce pierde! Eram prea mulţi cei care visam şi apoi, imediat, ne sinucideam visurile! Cât să mai trăim fără orizont, fără speranţă, fără nimic!
Sigur, CINEVA a generat scânteia aceea... Cineva care cunoştea starea asta şi care poate chiar a provocat-o. "Cineva" îi dăduse lui Ceauşescu ideea de a-şi câştiga independenţa cu preţul plăţii integrale a datoriei externe, măsură care a dus la înfometarea populaţiei. "Cineva" îi propusese lui Ceauşescu programul acela economic de cartelare a tuturor alimentelor de bază. Tot "cineva" îl învăţase să desfiinţeze satele, să construiască blocuri-ghetou, să ridice gard din sârmă ghimpată pe graniţe, să se izoleze de restul lumii. Când acel "cineva" a dat verde, scânteia s-a produs! Noi eram combustibilul şi ne-am aprins imediat. Am luat foc! Unii am rămas scrum...
Nu-i problemă... Fiecare Revoluţie îşi are eroii ei. Morţii ei... Pe cadavrele acestora se ridică apoi libertăţi şi drepturi, se construiesc societăţi "democratice". Aşa, ca în România de azi... Cu foşti comunişti sau fii de mari comunişti conducându-ne prin capitalism. Cu foşti securişti formând clasa miliardarilor şi afaceriştilor. Cu criminali ieşiţi liniştiţi la pensie nesimţită. Cu urmaşii victimelor muritori de foame mai departe. Spre deosebire de trecut însă, acum putem vorbi despre toate astea! Putem discuta între noi, la o cafea, la o bere, pe net, fără teama că cineva ne va aresta (mă rog, aici e de discutat, dar să lăsăm deocamdată...). Râdem de bancurile cu Băsescu, nu le mai spunem în şoaptă, ca "înainte" pe cele cu Ceauşescu. Îi putem da în judecată pe guvernanţi sau putem emigra. Europa ne e deschisă! Graniţe mai sunt doar în mintea noastră, în concepţiile noastre... SUNTEM LIBERI! Asta e tot ce am câştigat efectiv!
Merită? Eu zic că da! Şi le zic asta acelor eroi, morţi în decembrie, care trăiesc însă prin tot ceea ce trăim noi, cei care am simţit atunci la fel! Ei au avut "norocul" să moară rămânând eterni prin sacrificiul lor, noi vom muri în anonimat, nedemni de ceea ce ei au cucerit. Dar noi ne trăim visul pe când ei şi l-au dăruit. NOUĂ! Moştenindu-l, l-am dus mai departe, prin deceniile de democraţie vampirică, fără remuşcări pentru sângele curs şi închegat în pământ. Visul nostru a prins viaţă vie şi chiar a depăşit imaginaţia revoluţionară decembristă! Dacă ei visau să vadă filme occidentale la un aparat video fără să mai fie urmăriţi de miliţie, noi le vedem la calculator, plictisiţi. Dacă ei visau să cumpere la liber făină şi ulei, noi deja vindem la liber întreaga recoltă! Dacă ei îşi doreau o vacanţă în Paris, noi am transformat vacanţa în viaţă! Am trecut dincolo de tot ce-şi doreau muritorii morţi atunci. Am obţinut mai mult decât spera atunci tânărul ce se lăsa călcat de tanc. Sau tatăl executat de un lunetist. Sau fata ucisă în bătaie de miliţian. Sau copilul împuşcat de... nimeni! Poate se cuvine să le mulţumim pentru asta, nu? Ce ziceţi? Merită? Eu zic că da... Nu ştim cum e viaţa "de dincolo", dar dacă e devărat că e eternă şi fascinantă, dacă e adevărat că EI ne pot vedea şi auzi, atunci cred că ar fi mulţumiţi să vadă că mai suntem printre noi şi câţiva recunoscători! Eu zic să te întorci şi tu în camera ta, singurel şi nevăzut de televiziuni, şi să le mulţumeşti morţilor de atunci, căci ei... ei au fost acolo în timp ce tu te ascundeai, ori acum tu trăieşti ceea ce ei (cu moartea lor) ţi-au dat! Şi zâmbetul tău de azi îl datorezi lor!!
Eu nu am treabă în acest decembrie cu politicienii, cu figuranţii vieţii publice, cu "adevărul" despre Revoluţie. Vreau doar să revoluţionăm puţin atitudinea noastră faţă de cei care ne-au permis să ne bucurăm de acest Crăciun, plătind cu viaţa lor pentru asta. Sunt mai mulţi cei care au "regizat" Revoluţia, sunt şi mai mulţi cei care au "executat-o", dar sunt numai câţiva cei care au "jucat" un rol tragic în acest "film" şi nu au fost plătiţi pentru asta ci chiar au plătit ei preţul suprem. Poate că nu se putea altfel. Poate că nu există cu adevărat nici un vinovat! Poate că asta era singura cale. Cu atât mai mult...
Cornel SABOU
inregistrare facuta din hotel Intercontinental pe 21 decembrie 1989
joi, 15 decembrie 2011
Pastorul Laszlo Tokes, obsedat sexual, părăsit şi acuzat de fosta nevastă
Articolul de mai jos este preluat de pe blogul Victor Roncea Blog
In urma recentului scandal legat de amanta vicepresedintelui Laszlo Tokes, tanara asistenta Prohászka-Rád Borók, pornit de la dezvaluirile fostei sotii, Edith Tokes, acesta a anuntat, prin purtatorul sau de cuvant, Demeter Szilard, ca va da in judecata Libertatea si Ziaristi Online la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles sustinand ca declaratiile fostei sotii nu pot fi luate in seama si ca nici nu au fost dovedite, ceea ce a facut-o pe Edith Tokes sa-i dea o replica usturatoare, catalogandu-l drept “mincinos si inselator” (escroc).
Publicatiile presei maghiare Erdely si Manna au preluat declaratia integrala a fostei sotii. In mod ciudat, presa de limba romana nu observa subiectul. Sa spunem ca vicepresedintele Parlamentului European era… olandez. Si avea o amanta. Cu 22 de ani mai tanara. Si sotia da divort. Si amanta ajunge asistenta lui. Si el mai e si pastor, adica un fel de popa. Nu era un caz? Mai ales chestia cu popa credem ce ar fi fost pe gustul “Adevarului” si “Evenimentului Zilei”. Doar ca popa asta nu e ortodox ci reformat si mai e si ungur, si extremist, agitator pentru independenta Ardealului, plus agent dovedit si “erou al revolutiei romane”. Si mai da in judecata si niste ziaristi romani. Iar in plangere minte de stinge, printr-un ditamai absolvent de filosofie. Aaa, atunci sigur nu e un subiect interesant! Presa maghiara este, iata, mai normala, si reproduce declaratia ferma a fostei sotii a vicepresedintelui PE. Citam din aceasta:
Edith Tőkés îl numește „mincinos” și „înșelător” pe Szilárd Demeter, responsabilul cu presa a lui László Tőkés. Conform textului care i-a parvenit redacției noastre, instanța de judecată l-a condamnat pe vicepreședintele Parlamentului Europei (László Tőkés) pentru că a umilit-o și a batjocorit-o pe soția sa.
Edith Tőkés s-a adresat printr-o scrisoare presei pentru a oferi lămuriri în privința chestiunilor care îl privesc pe fostul ei soț, și pe propria ei persoană. In aceasta se afirma, printre altele:
“Răspunsul meu, în ceea ce privește diversele știri apărute în presă și aserțiunea lui Szilard Demeter la adresa mea – reprodusa mai jos – este ca aceasta este falsă și mincinoasă:
„În ceea ce privește faptul că Joó Edith, fosta soție a lui László Tőkés l-a acuzat, de asemenea, de infidelitate în cererea de divorț pe fostul episcop și a afirmat că fostul soț a umilit-o, aș dori să departajez două lucruri: că ceea ce spune în cursul unui proces de divorț o femeie presupus jignită, asta e o chestiune, ca să spun așa, de confruntare cu propria conștiință. În orice caz, completul de judecată nici în prima instanță și nici în a doua nu a dat crezare acestei acuzații. Afirmațiile unei femei care vrea să divorțeze nu pot fi luate ca atare, mai ales dacă, așa cum în cursul procesului civil aceste insinuări nu le-a putut dovedi.” (Demeter Szilard, șeful biroului de presă al lui László Tőkés)
În ceea ce privește afirmațiile false de mai sus, în motivarea Sentintei civile nr. 2194/2011, data: 23.02.2011, a Tribunalului figurează, cuvânt cu cuvânt, următoarele:
„…..Astfel, faţă de acţiunea formulată de reclamantă, care a cerut culpa exclusivă a pârâtului, această culpă a lui a reieşit clar din probele administrate. Cea mai importantă problemă a cuplului a fost modul în care a fost tratată reclamanta de către soţul ei şi relaţiile extraconjugale întreţinute de acesta. Martorul ….. (filele 40-42 dos.) a relatat mai multe episoade din care a rezultat comportamentul pârâtului faţă de soţia lui, faptul că o umilea în public, o batjocorea de-a dreptul, adresându-i şi cuvinte jignitoare. Apoi, multe din relaţiile extraconjugale ale pârâtului au fost de notorietate, fiind cunoscute chiar de enoriaşi, care venea la martorul……şi-l întrebau de ce biserica nu face nimic în acest sens. Toate acestea au fost confirmate şi de martora….. (filele 53-55 dos ) (…….) Pârâtul îi reproşa reclamantei orice, se lega de orice, nu suporta să fie contrazis. (…..) De asemenea s-a menţionat şi despre relaţiile extraconjugale ale pârâtului .”
Formularea de mai sus – care figurează în sentința instanței de fond – nu a fost recurată de László Tőkés și a rămas și în faza de apel neschimbată. Din acest motiv, pentru opinia publică ar trebui să fie evident că declarația colportată prin comunicatul de presă a lui Szilárd Demeter este falsă și menită să înducă în eroare, fapt pe care îl resping și condamn.”
Oradea, 13 decembrie 2011, semnat Edith Tokes
foto jos: popa şi amanta popii

Kake şi "atitudinea" sa...
Pe site-ul jurnalistului Cirpi Dragoş apare următorul articol pe care îl preiau acum şi eu:
Administratia Anghel a fost facuta praf si pulbere de catre realizatorii auditului. Raportul a scos la iveala haosul din Primaria Baia Mare, chiar daca exista aspecte care nu au fost facute publice.
Astfel ca, “echipa de aur” atat de mult indragita de Cristian Anghel a fost desfiintata literalmente de consultantii PricewhiterhouseCoopers (PwC) Romania, impreuna cu avocatii firmei D&B (David si Baias), cei care au realizat auditul. Analiza a fost realizata pentru perioada 2008 – 2011.
Zilele trecute, reprezentantii firmei de audit, au inmanat Primariei Baia Mare concluziile analizei.
Auditul s-a desfasurat pe trei capitole, respectiv juridic, economic si organizatoric si a fost realizat in perioada 18 octombrie – 9 decembrie. Nereguli au fost gasite in toate domeniile verificate, insa cele mai grave ilegalitati facute de administratia Anghel, au fost descoperite la capitolul juridic. Iata si cateva exemple:
-contracte incheiate cu incalcarea normelor imperative ale legislatiei aplicabile in materia concesiunilor si a procedurile de achizitie publica;
-contracte incheiate fara organizarea unei licitatii publice;
-contracte incheiate cu incalcarea si fraudarea dispozitiilor imperative ale legislatiei specifice, fie la momentul incheierii contractului, fie ulterior incheierii acestora (actele aditionale aferente);
-intampinare depusa in instanta dupa opt luni de la emiterea citatiei;
-contracte care risca sa fie constatate nule.
De asemenea au fost constatate nereguli si in ceea ce priveste activitatea economica a institutiei. In ultimii ani, aceasta s-a dovedit a fi defectuoasa, expertii firmei de audit recomandand reducerea costurilor, eficientizarea comunicarii electronice, diminuarea birocratiei, asigurarea confidentialitatii documentelor precum si cresterea de venituri colectate la bugetul local, prin implementarea de masuri corespunzatoare.
Acelasi raport de audit face referire la optimizarea cheltuielilor privind utilitatile si gestionarea spatiilor verzi, prin reducerea costurilor de intretinere a acestora.
In cadrul auditului privind partea organizationala, angajatii Primariei Baia Mare au fost si ei intervievati. Media generala obtinuta de catre acestia a fost de 3, pe o scara de la 1 la 5, fapt care denota ca angajatii Primariei nu stau chiar atat de rau la capitolul competenta.
Primarul Catalin Chereches a fost informat cu privire la problemele constatate, acesta precizand ca va lua atitudine fata de functionarii in cauza.
ZiarMM.ro
Acesta a fost articolul. Nu mă îndoiesc că toate cele prezentate în articol sunt adevărate. Adică, mă refer la faptul că acel audit chiar s-a făcut pe bune şi că s-a ajuns la aceste constatări. Ce ne spun rezultatele? Ne spun că administraţia Anghel a cam neglijat respectarea prevederilor legale atunci când era vorba de împărţirea banului public. "Neglijenţa" asta poate avea şi caracter penal dacă instituţiile abilitate pornesc o anchetă având la bază acest audit. Ce nu am înţeles eu e atitudinea oarecum rezervată a primarului în funcţie, Cătălin Cherecheş! În spiritul şi litera legii ar fi trebuit (cred eu) să anunţe IMEDIAT că va stopa TOATE contractele ilegal încheiate şi că va remedia toate "defecţiunile" constatate de firma de audit! Cherecheş însă se limitează să ia "atitudine" faţă de câţiva funcţionari! Ce fel de atitudine? Le arată degetul? Care deget?
Poate că în spatele acestor constatări (ajunse la publicul larg într-o formă ambalată sec şi superficial) se ascund de fapt fraude mari, de miliarde de lei. Poate că ar trebui să plătească cineva, nu? Altfel, ce rost a avut acest audit? Ce rost au aceste constatări dacă EFECTUL lor este doar "atitudinea" neclară a lui Kake??? Vedem...

Sondaj: USL stă în zona 40%
Am efectuat timp de o lună un sondaj de opinie pe blogul meu... Întrebarea care a fost pusă cititorilor a fost următoarea:
Daca acum ar avea loc alegeri parlamentare, cu ce formatiune politica ati vota?
Iată acum şi situaţia voturilor exprimate în ordinea procentelor obţinute:
USL (PSD+PNL) 60 (42%)
PDL 30 (21%)
PRM 13 (9%)
PP-DD 8 (5%)
PNG 3 (2%)
UDMR 0 (0%)
Alt partid... 10 (7%)
Voi vota, dar nu m-am hotărât cu cine 6 (4%)
Nu voi vota 10 (7%)
Voturi: 140
Ce îmi spune acest sondaj? În primul rând trebuie să precizez că rezultatele nu sunt neapărat foarte relevante în ceea ce priveşte intenţia de vot la scară naţională, dar ele cred că arată cât de cât corect speranţa de vot a oamenilor care sunt "activi" în preocupări informative, politice şi de interes public.
Avem "celebra" alianţă PSD+PNL situată la "graniţa" celor 40 de procente cu care o creditam eu în urmă cu mai multe luni, atunci când toţi liderii liberali şi pesedişti se lăudau cu peste 60%! În realitate, în acest moment, USL nu poate trece de 40%, iar trendul este descrescător! Situaţie dramatică pentru opoziţie, deoarece aceasta reuneşte cam TOATĂ forţa politică din afara puterii, ori pe acest fond general de instabilitate financiară şi economică, de erodare a puterii, opoziţia ar trebui să crească în preferinţele electoratului, nu să scadă! Dacă situaţia este ACEASTA atunci conducerile PSD şi PNL ar trebui să fie extrem de îngrijorate deoarece este grav afectat scopul declarat al alinaţei de a prelua puterea în România!
Sigur, în ipoteza că acestea ar fi rezultatele în alegeri, USL ar forma guvernul, fiind clasată pe primul loc, dar nu ar avea majoritate parlamentară, ori acest lucru ar duce la falimentul guvernării sale! Cele 14 procente aşa-zis "populiste" (PRM şi PP-DD) ar conta foarte mult!
Să remarcăm şi faptul că un sfert din cei chestionaţi refuză deocamdată oferta principalelor partide politice din România, aspect destul de grav dacă luăm în calcul faptul că în acest sondaj au votat doar persoanele foarte active în plan social!

miercuri, 14 decembrie 2011
Tineretul bovin modern
În general, aerul acesta "tineresc" îmi este foarte drag! Tot ceea ce a pus viaţa într-un om tânăr pare, la prima vedere, sublim, înălţător, demn de admirat. Curajul, hotărârea, elanul specific vârstei, dedicarea, loialitatea sunt doar câteva din caracteristicile asociate cel mai adesea cu tinerii şi tinereţea.
Tinerii noştri de azi nu mai sunt nici ei ce au fost cândva tinerii altor generaţii. La fel ca toţi naivii vârstei (din orice timp) se cred superiori, moderni, plini de putere şi aceste sentimente parcă vin să contrabalanseze calităţile enumerate anterior. Asta n-ar fi o problemă... Problema e că schimbându-se cu adevărat timpurile (nu doar... anotimpurile, căci iată, este iarnă şi de fapt... nu este!) tinerii de azi trec uneori de pragul acceptat de diletantism şi iresponsabilitate pentru a ajunge în sfera unor activităţi cu impact social uriaş producând efecte extrem de nocive în viaţa publică.
Las la o parte "deşteptăciunea" şi "şmecheria" promovată de sutele de mii de drogaţi de prin licee şi facultăţi, las la o parte şi prostituţia colectivă, masivă la care se dedau foarte multe tinere studente şi eleve (uneori chiar sub ochii sau la îndemnul părinţilor!), las la o parte chiar şi parazitismul social uriaş (mii de tineri nemaifăcând azi nimic, nici şcoală, nici muncă) şi chiar dacă lucrurile de mai sus ar fi suficiente ca să-mi susţină teoria tineretului bovin modern am să mă refer la altele pe care le consider mult mai periculoase. Mă refer la implicarea acestui tineret în politică!
Multă vreme am fost susţinătorul ideii de promovare în politică a tineretului. Am "strigat" chiar din paginile unde scriam către puterea veche politică să se retragă şi să facă loc tinerei generaţii. AM CREZUT că o viaţă politică "patronată" de "noul val" nu poate fi mai rea decât a fost cea patronată de antipatronii comunişti. Am crezut toate astea pentru că îmi imaginam tineretul aşa cum era generaţia mea, crescută şi educată totuşi între nişte limite din care nu prea se ieşea. Am "uitat" să reconsider tineretul conform cu noile "epoci", mai "moderne", mai tehnologizate şi mai "îndrăzneţe"! Şi m-am "lovit" apoi de aceşti tineri peste tot... Şi am căscat ochii a uimire şi abia apoi mi-am "decshis" ochii ca să pricep cum stă treaba...
Tineretul nostru de azi (care în opinia mea merită din plin calificativul de BOVIN, în sensul că este mânat şi adunat de pe "câmpurile" vieţii ca o ciurdă de vaci şi boi, fără să discearnă sau să influenţeze cu nimic "atmosfera" din jur şi fără să înţeleagă ce se întâmplă de fapt) are o singură preocupare majoră: să se afirme! Din păcate, acest tineret a renunţat la orice formă de stimă de sine, de autorespect, de consideraţie pentru "ceilalţi" (sau pentru "adversar") şi se aruncă nebuneşte în orice "joc" care-i facilitează ascensiunea şi afirmarea. Iresponsabili fiind, bovinii României rănesc fără scrupule, râd şi batjocoresc cu (ne)"ştiinţă", calcă în picioare şi "petrec" pe durerea celor care sunt totuşi atât de puternici încât să reziste nemerniciei lor. Văzând multe asemenea exemple, trăindu-le şi simţindu-le manifestându-se peste tot nu pot să mai spun decât că sunt foarte dezamăgit. Atât...
Eu şi tineretul "meu" am luptat cu Ceauşescu, Armata şi Securitatea! Ne-am riscat viaţa la propriu ieşind în stradă în bătaia gloanţelor! Am împlinit 18 ani în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 şi tot atunci am ţinut pentru prima oară în mână un AK-47 plin de cartuşe reale. Când am îndreptat arma spre un Securist şi l-am ţintuit pe un scaun în timp ce alţi tineri îl percheziţionau nu m-am gândit că tineretul bovin de azi va călca în picioare sacrificiul tovarăşilor mei de luptă care au murit atunci. Acei eroi n-au murit lângă mine pentru că în Baia Mare instituţiile (aflate una lângă alta, la câţiva metri distanţă) au fost ocupate toate odată şi puterea comunistă locală a fost desfiinţată şi dezarmată în câteva minute, dar au murit în alte locuri, unde hidra comunistă încă mai trăgea să trăiască! La ce au fost bune toate astea oare? A meritat?
Bovinele de azi ar trebui să se întrebe... Dacă noi, cei de acum 22 de ani, am fi stat "la locul nostru" unde aţi fi fost voi azi??? Vă spun eu... Nu eraţi nici măcar "pe ţeavă"! Eraţi tot un spermatozoid care hoinărea aiurea pe faianţa vreunui WC public!
Mi-e silă... Nu mai scriu nimic pentru că pe măsură ce înaintez în scris devin mai rău şi mai rău... Pentru că văd şi văd cum bovinele regresează şi în loc să ajungă oameni fac de ruşine până şi maimuţa. Atunci când sunt uneori (mai rar) nostalgic, stau şi mă întreb dacă generaţia asta de laşi şi obedienţi ar fi putut face o Revoluţie??? Dacă ar fi putut lupta cu un monstru! Dacă ar fi avut curajul să-şi pună viaţa gaj morţii! Întreb populaţia din ciurda modernă: puteaţi voi face asta? PUTEŢI?

marți, 13 decembrie 2011
Păcat...
Din păcate, indiferenţa generală a guvernanţilor României din ultimele decenii a făcut ca satul românesc să rămână ancorat (până azi) în practicile evului mediu. În urmă cu vreo patru-cinci ani, o televiziune naţională a intervievat pe uliţa unui sat un ţăran ce "conducea" o căruţă. Omul a fost întrebat "cine este preşedintele României?" şi a răspuns dând din umeri a indiferenţă: "Cum cine, Nicolae Ceauşescu!"... Cam la acest nivel de "interes" se limitează preocuparea multor ţărani români chiar şi în ziua de azi...
În unele mijloace de informare în masă o să mai vedeţi ştiri de genul "primarul X introduce curent în satul Y" sau "lucrări de canalizare în satul Z" etc. Sunt lucrări publice pe care statele occidentale le-au făcut în satele lor încă înainte de începerea celui de-al doilea război mondial şi pe care "NOI" abia le executăm acum... Ţăranul român stă pe prispa casei sale, îşi lucrează pământul, îşi invidiază vecinul, se închină în faţa preotului, mai bea o pălincă (dimineaţa, la prânz şi seara), îşi bate nevasta şi bârfeşte. Nu ştie ce-i progresul (excludem excepţiile)... El mai crede în vrăjitoare, foloseşte leacuri băbeşti şi cântă din frunză. Partidele ştiu în ce hal e ţara noastră de la ţară şi se folosesc de asta. Cei mai vânaţi sunt primarul, preotul şi medicul satului. Odată înregimentat politic, un astfel de "intelectual" poate foarte uşor mobiliza sătenii să meargă la vot şi să pună ştampila pe unul sau altul dintre candidaţi. Ţăranii, în majoritatea lor, nu prea ştiu pe cine votează de fapt! Şi nici nu-i prea interesează! Vaca să meargă la ciurdă, calul la păscut şi porcul să fie gras de Crăciun! Astea-s lucrurile care contează pentru ei!
Trist... La fel de trist ca un... pahar gol când ţi-e sete! Avem atâta nevoie de implicarea concretă a oamenilor în viaţa comunităţii, de creativitate şi iniţiativă, de curaj şi de modele sănătoase de oameni de caracter, iar bezna în care se scaldă satul românesc ameninţă să ne întunece pe toţi! Pentru că manipularea votului de către "intelectualii" satului menţine la putere un partid (sau mai multe) care nu fac, nu "implementează" decât politici anti-româneşti! Păcat...
Politica de "la ţară" nu e politică. E doar o batjocură prin care ţăranul român e menţinut mai departe în evul mediu. I se dă apă, eventual gaz, şi restul nu mai contează. Tinerii de acolo mai vin pe la oraş şi încearcă să iasă din "sistem". E greu, pentru că nu-i ajută nimeni şi rămân de foarte tineri "pe drumuri", adică rupţi de tradiţiile medievale ale satului şi aruncaţi în vâltoarea primejdioasă a oraşelor. De aici şi până la "coruperea" definitivă a moravurilor lor nu mai e decât un pas şi acesta se face - de regulă - primul! Din nou, păcat!
România nu se poate ridica prin forţe proprii pentru că nu are aceste forţe. România doar supravieţuieşte pentru că doar asta a făcut de atâtea şi atâtea secole şi altceva nu ştie!
Cei care prin forţe proprii se ridică... uitaţi-vă la ei... ne părăsesc imediat! Pleacă în occident! Să-ţi "deschizi ochii" în România înseamnă să îţi dai seama că trebuie să pleci! Iar noi rămânem tot cu ţăranii noştri de la oraş, cu politicienii noştri de la ţară şi cu sufletul pustiit!

luni, 12 decembrie 2011
Comasarea = Teama de înfrângere
Astăzi, guvernul Boc a anunţat că îşi asumă "răspunderea" pentru proiectul de lege privind comasarea alegerilor de anul viitor! Alegerile locale şi cele parlamentare vor avea loc la aceiaşi dată, nu ca până acum când cele locale se organizau primăvara, iar cele generale toamna.
Care este motivaţia oficială a guvernului? Practic, NICI UNA! Boc a încercat să sugereze faptul că se face o economie la buget de circa 20 milioane euro. Fix pix! Ăsta e criteriu de "comasare" a alegerilor? A ajuns România în halul ăsta că nu e capabil bugetul să asigure, la termenul legal, alegerile care îi dau certificatul de stat democratic? Făcând haz de necaz, am putea spune că se poate face o economie şi mai mare la buget dacă am elimina complet alegerile sau dacă s-ar organiza numai o dată la 10 ani!
Eu cred că motivul principal pentru care guvernul PDL comasează alegerile este dat de teama că va pierde! Şi nu oricum, ci chiar foarte drastic, poate chiar asemeni PNŢCD-ului în trecut. "Calculul" e simplu... Dacă localele din primăvară vor demonstra o cădere semnificativă a PDL, atunci e clar că la alegerile din toamnă partidul va fi complet ignorat atât de populaţie cât şi de cercurile interesate de putere, riscând chiar să nu mai prindă pragul parlamentar! "Şansa" PDL pare a fi doar această comasare, în speranţa că toate echipele lor de "commando" vor reuşi să strângă şi să cumpere suficiente voturi pentru a continua să deţină puterea. Nu poate fi eliminată din calcule nici varianta fraudei electorale, care ar fi mult mai uşor de făcut atunci când gestionezi în aceiaşi clipă TOATE alegerile, decât să o repeţi de două ori într-un an.
Sincer, într-un fel mi-e indiferent că vor fi alegeri separate sau comasate, dar ca observator al vieţii publice nu mă pot opri să nu spun ce cred. Şi cred că această comasare nu are nimic în comun cu interesele ţării sau cu interesele populaţiei ci doar cu interesele (şi calculele) PDL! Avem aşadar un exemplu concret al faptului că interesul de partid este mult deasupra interesului naţional!!!
PDL se teme şi îşi arată pe faţă frica! PDL se pregăteşte să "fenteze" alegerile de anul viitor pentru a se "strecura" din nou la putere. Puterea lor este deasupra puterii noastre, chiar şi deasupra puterii de vot! Mai vorbim despre asta...

sâmbătă, 10 decembrie 2011
Videoamuzament
Pentru că e decembrie, pentru că urmează o zi de duminică, am strâns pentru voi câteva filmări amuzante... Priviţi-le şi măcar zâmbiţi! Un zâmbet nu costă nimic şi - în plus - înfrumuseţează viaţa :)
Pentru început, cele mai "frumoase" căzături la... patinaj artistic!
acum, întâmplări "amuzante" cu oameni şi animale...
urmează un top 5... idioţi!
Întrebare: la fotbal se pot marca două goluri cu un singur şut? BA, se pot! Şi cine altcineva putea să facă asta decât... Lionel Messi! Priviţi...
si încheiem cu cei pe care moartea nu îi vrea: oamenii norocoşi!

vineri, 9 decembrie 2011
Vindecare revoluţionară a cancerului!
Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei. Nu facea nimic magic, in afara faptului ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului sau: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).
Dr. Hamer era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.
Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui. Aceste socuri l-au ranit la un nivel profund, si, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.
Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala.
Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau.
Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.
Există o LEGATURĂ dintre diferitele zone creiereului şi anumite organe
Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical.
Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un eveniment traumatizant perfect identificabil.
Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense EXACT in aceleasi zone ale creierului.
Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.
Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa (pentru ca perturba afacerile marilor companii farmaceutice, care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenta etc.).
Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienti ai dr. Hamer, cu cancer in faza terminala, erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa.
Noua medicina porneste de la “Regula de Fier a Cancerului”
Regula de Fier a Cancerului:
Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauză un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer – denumit astfel in onoarea fiului sau) care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.
La această regulă, se adaugă alte două concluzii esenţiale:
a. Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL(DHS) determină ZONA in care apar vibratii anormale in creier. Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.
b. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.
Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale. A demonstrat mai intai cum, si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.
Originea bolilor este în creier
Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional (numit DHS) care surprinde individul total nepregatit”.
Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale.
Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.
Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului” , cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin” poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare”, cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii).
Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari.
In timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.
Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent.
GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS).
EXEMPLE
Cancerul de plaman
Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte”, deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara.
Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului.
Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte”, inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.
Cancerul de san
Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mama-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora.
Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare.
Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.
Ce se întâmplă cu organele controlate de noul creier
In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul noului creier.
In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara.
Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa.
Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului. Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.
Faza de îmbonăvire(de conflict) şi Faza de vindecare(post conflict)
Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica).
In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate.
Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului.
Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.
Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale.
De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar sase luni de trait!”, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze.
Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati.
Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratamentelor conventionale, cifra aceasta este inversa.
Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic… nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un “pustiu stiintific” (“scientific wasteland” – Lancet 1991).
Corpul se vindecă singur
Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.
Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier – controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou – controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific.
O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii.
Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii.
Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna.
In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.
In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.
Principiile pentru VINDECARE
A. In primul rand: Pacientul devine ’stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni mai mult decat in el insusi.
B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul si implicit boala.
C. In final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atat MENTAL cat si PRACTIC.
*Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata in procesele de autovindecare.
* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.
* Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.
* O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita,relaxata,cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict, si de asemenea se va lovi de mult mai putine.
* Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite)
* La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.
A primit ultimatum sa renunte la descoperirile sale stiintifice
Rezultatul cercetarilordoctorului Ryke HAMER se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei stiintifice a GNM” este in lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii.
In 1981, Dr.. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.
La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.
Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.
Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a “New Medicine”. Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.
Sursa: 2blackjack1.wordpress.com

Putin, Revoluţia şi americanii
Poate că unii dintre voi, atunci când mă "auziţi" vorbind despre conspiraţii, manipulări, diversiuni, spuneţi că nu sunt normal la cap! Sincer (şi nu vreau să vă jignesc spunând asta!) mă bucur că nu mă asociaţi cu "normalitatea" voastră!
Vă prezint mai jos un element cules din actualitate care demonstreză că "oculta" mondială continuă să manipuleze evenimente sociale ample din dorinţa de a acapara putere acolo unde încă nu are...
Iată un extras cules de pe blogul 2blackjack1.wordpress.com şi intitulat "Putin acuza SUA ca au declansat manifestatiile din Rusia"...
Premierul rus Vladimir Putin a acuzat-o joi pe secretarul american de stat Hillary Clinton ca a declansat manifestatiile antiguvernamentale din tara, relateaza Interfax.
“Ea a spus ca (alegerile – n.r.) nu au fost nici libere, nici corecte, desi nu primise rapoartele observatorilor”, a spus Putin.
“Ceea ce a dat tonul unor grupuri politice din tara noastra, le-a transmis un semnal. Au auzit semnalul de la secretarul de stat american si au inceput treaba”, a adaugat el.
Rusia ar trebui sa isi sporeasca vigilenta fata de tentativa grupurilor straine de a influenta politica interna a tarii, iar acele grupuri ar trebui urmarite in justitie, a subliniat Putin.
Incepand de luni, manifestatii au loc in capitala rusa, pentru a contesta rezultatele alegerilor legislative de duminica, ce au fost castigate de Rusia Unita.
Manifestantii protesteaza fata de fraudele survenite in cursul procesului electoral.
Posturile nationale de televiziune au ignorat in mare parte protestele, acoperind numai mitingurile pro-Kremlin. Sursa : Ziuaonline.ro
Nu sunt un admirator al lui Vladimir Putin, dar nu pot să nu recunosc veridicitatea observaţiei sale!
Suntem, deci, în faţa unei viitoare "Revoluţii" ruse??? Tot ce e posibil... Vom mai vorbi despre asta...

marți, 6 decembrie 2011
O sută de mii...
Acest post are un caracter oarecum festiv! Nu pentru că a fost 1 decembrie, Ziua Naţională a României, nu pentru că se apropie extraordinara sărbătoare a Crăciunului ci pentru că... am "împlinit" peste 100.000 de vizitatori pe acest blog!
Au trecut patru ani, timp în care am tot postat aici diverse opinii... Patru ani din care trei i-am petrecut ACOLO, ştiţi voi unde! Nu am încetat să scriu, nu am încetat să cred în "drumul" meu virtual... Care este, totuşi, unul REAL în egală măsură, pentru că uneori (şi pentru unii) opinia mea contează!
Vă mulţumesc! Pentru că mă vizitaţi, pentru că mă citiţi! Nu sunt unul care să uzeze de "şmecherii" care să crească audienţa. Netul oferă şi astfel de posibilităţi. Ca şi administrator al unei pagini de internet poţi face diverse setări care să îţi crească artificial (fals) frecvenţa vizitelor şi să te poţi da "mare" apoi că ai foarte mulţi vizitatori. Eu am anulat toate acele setări de mult timp! La mine, un vizitator înseamnă un cititor real! La alţii, un singur cititor figurează cu 10-15 "vizite" pentru că aşa au făcute setările "proprietarii" de site.
Pentru că VOI aţi depăşit 100.000 de vizite reale pe acest blog meritaţi din partea mea o caldă strângere de mână! Prieteni şi duşmani, în egală măsură! Nu am probleme să fac faţă "duşmanilor" şi poate tocmai de aceea îmi pot permite să fiu "mărinimos" şi faţă de ei într-un asemenea moment!
Şi pentru că luna decembrie este o lună specială pentru mine, pentru că sărbătoresc foarte multe evenimente în această lună, vă promit că voi posta multe materiale în zilele următoare! Staţi pe aproape! Vă sărut de o sută de mii de ori!
Al vostru,

Abonați-vă la:
Postări (Atom)