Corneliu Coposu şi vorbele sale... (III)

Vartan Arachelian.: Care a fost atitudinea partidului dvs. la 6 martie 1945? Insist foarte mult faţă de această dată pentru că a fost ziua instalării comunismului în România.

Corneliu Coposu: Au fost proteste foarte violente pe linie internă iar pe linie externă repetate intervenţii la misiunile aliate de control ale Angliei şi Americii, nenumărate memorii adresate de Maniu acestora: vice-mareşalul aerului Stevenson pentru Marea Britanic şi generalului Schuyller pentru Statele Unite. În vremea aceea misiunile aveau un caracter militar, deşi aveau în componenţa lor şi exponenţi civili ai guvernului de la Washington şi ai guvernului de la Londra. Prin aceste misiuni se cerea aplicarea acordului de la Potsdam, revenirea la normalizare şi apărarea poporului român de abuzurile şi excesele armatei sovietice de ocupaţie. Clauza stabilită de Maniu, în numele opoziţiei, la negocierea armistiţiului de la Cairo, care a fost acceptată de cele trei puteri aliate, ca armata sovietică de ocupaţie să părăsească teritoriul României la 60 de zile de la terminarea războiului, n-a mai fost luată în consideraţie la Moscova, unde nu s-a mai precizat nimic în legătură cu prezenţa şi continuitatea armatei sovietice de ocupaţie în România şi, bineînţeles, urmînd politica sovietică armata de ocupaţie a rămas în România încă patrusprezece ani. Atunci ea a fost scoasă din ţară datorită unei şmecherii, a unei abilităţi de-a lui Gheorghiu-Dej, fiindcă în alte ţări mai există şi azi armată de ocupaţie, în ţări care au intrat în sfera de influenţă sovietică.

Vartan Arachelian: Istoriografia comunistă vorbeşte de o presiune a maselor făcută înainte de 6 martie 1945 pentru instalarea guvernului Petru Groza. Care a fost realitatea politică a Bucureştiului în acea perioadă? Au fost demonstraţii, mitinguri?

Corneliu Coposu: Au fost demonstraţii organizate. Pe vremea aceea teroarea o exercita nu atît partidul comunist, ci trupele sovietice de ocupaţie. Aceste trupe intrau în alarmă în orice moment socotit critic, de exemplu, vă dau unul singur, de l decembrie '44, s-a făcut festivitate la Ateneu, de aniversare a Unirii. Ateneul a fost înconjurat de tancuri sovietice. Participanţii la această festivitate au fost agresaţi de nişte oameni aduşi cu camioanele, după metoda stalinistă. I-au întîmpinat, la ieşirea din Ateneu, cu bastoane, cu vociferări, cu ameninţări. Ei îşi permiteau luxul de a profera aceste ameninţări şi insulte şi de a exercita presiuni morale şi chiar agresiuni, fiindcă aveau la spate armata sovietică. Manifestaţiile de stradă organizate de comunişti erau semnalate în ziare ca participări de sute de mii de oameni, în realitate erau foarte modeste, cam ceea ce puteau scoate, cu forţa, din întreprinderi şi din fabrici, pe bază de ordine şi pe bază de mobilizare făcută de activiştii de partid. Nu am văzut nici o manifestaţie care să fi adunat, să fi polarizat oameni din convingere, sau din entuziasm, ci pur şi simplu nişte participări obligatorii pe care le organizau grupul de activişti care manipulau pe vremea aceea, muncitorimea română, intrată în panică. Deci, nu am socotit că ar fi existat vreun pericol sau vreo presiune deosebită exercitată de masele muncitoreşti. La 8 noiembrie '45, de exemplu, cînd s-a făcut manifestaţia de ziua regelui Minai, în favoarea regelui, la care a participat lumea din Bucureşti cu mare însufleţire, toate încercările făcute de către comunişti de a împrăştia această manifestaţie, prin echipe de muncitori aduşi cu camioanele, a fost inoperantă. Mai mult decît atît, oamenii aduşi cu forţa pentru a-i teroriza şi împrăştia pe manifestanţi au fost obligaţi să fugă, iar camioanele lor au fost răsturnate şi incendiate. Nu reprezentau o forţă masivă care să poată intimida populaţia. Intimidarea era făcută de armata de ocupaţie sovietică.

Vartan Arachelian: în sprijinul acestei afirmaţii, vă aduc şi eu o mărturie din Constanţa. Mi-a povestit un comunist din ilegalitate cum a fost luată prefectura din Constanţa. A fost asediată şi apoi ocupată de un batalion de ostaşi sovietici care erau îmbrăcaţi în haine muncitoreşti, în pufoaice şi purtau arma automată sub pufoaică; ei au pus mîna pe prefectură. După aceea s-a scris atîta literatură despre luarea prefecturii de către muncitorime, s-a făcut şi un film cu o participare masivă de figuranţi; a fost un asediu făcut de fapt, de armata

sovietică îmbrăcată în pufoaice muncitoreşti! Care mai sînt amintirile dvs. legate de ziua de 6 martie '45?

Corneliu Coposu: în ziua de 6 martie, în momentul cînd se constituia guvernul Petru Groza, cînd se aştepta rezultatul audienţei lui Vîşinski la rege, mă aflam în casa lui Barbu Ştirbei, care acum e transformată în Muzeul sticlei. Ginerele lui, Grigore Niculescu-Buzeşti, nu mai făcea parte din guvernul Rădescu. Ministru de externe era Vişoianu, iar noi aşteptam sosirea lui ca să ne comunice rezultatul audienţei lui Vîşinski la rege. A sosit, ne-a comunicat rezultatul. Nu era o surpriză căci Maniu prevăzuse, în mare, desfăşurarea evenimentelordin România. In repetate rînduri mi-a spus : "Trebuie să mă specializez în bridge, căci vom juca bridge pe săturate cînd vom fi ostateci la ruşi, fiindcă ne vor lua ostateci şi ne vor ţine pînă cînd vor ajunge la un modus vivendi cu Occidentul, cînd vor face schimb de ostateci". Avea viziunea aceasta. Nu s-a gîndit niciodată că va fi trimis în judecată şi băgat în temniţă de români, însă vedea desfăşurarea în viitor a unei acţiuni de constrîngere ruseşti, acţiune de şantaj împotriva occidentalilor, prin capturarea de ostateci. Ne-am dat seama că hotărîrea era luată, şi orice fel de proteste vom face ele, vor rămîne pur formale. Se configura de-acum, cu toate că nu se ştia cu exactitate cuprinsul înţelegerii din 1943 de la Moscova şi a înţelegerii de laYalta, asupra tîrgului făcut cu privire la sferele de influenţă. Sigur că lucrurile erau ţinute în parte, încă secrete. Acest secret a fost păstrat în mod deliberat şi de reprezentanţii diplomatici occidentali care erau în legătură permanentă cu Maniu, cu scopul de a nu dezarma rezistenţa românească, pe de o parte, şi pe de altă parte de a nu deconspira actul de laşitate făcut de puterile occidentale care au vîndut sud-estul Europei ruşilor, prin înţelegerea asupra împărţirii sferelor de influenţă, îmi amintesc, cu ocazia punerii în aplicare a acordului de la Moscova, respectiv a acordului de la Potsdam, care a fost apoi perfectat la Moscova, că au venit din partea guvernelor marilor aliaţi, cei trei reprezentanţi diplomatici: Vîşinski din partea ruşilor, Clarck Kerr din partea englezilor şi Harriman din partea americanilor; fiecare a avut convorbiri secrete cu Maniu. La convorbirea cu Clarck Kerr, la care am asistat, la întrebarea lui Maniu, acesta a negat orice aranjament făcut în dauna României. El a răspuns ambiguu, insistînd asupra faptului că vor fi alegeri libere, democratice, garantate de cele trei mari puteri. Maniu i-a replicat că nu este nevoie de garanţii aşa de mari, mai ales că ştie că americanii nu vor mobiliza flota a şasea şi nici englezii nu vor aduce regimente de scoţieni pentru a garanta libertatea alegerilor din România. "Avem nevoie - a spus el - de garanţii minore, dar eficiente. Cum ar fi neutralizarea ministerului de interne şi ministerului de justiţie."

Vartan Arachelian: La justiţie era Pătrăşcanu, iar la interne era de-acum Teoharie Georgescu?

Corneliu Coposu: Da, Pătrăşcanu şi Georgescu. Erau comunişti. Am văzut ulterior, mult mai tîrziu, memoriile lui Clarck Kerr care a avut cinismul să arate cum a trebuit el să mintă pe reprezentanţii opoziţiei, asupra intenţiilor occidentale. Iar în memoriile lui Harriman, scrie negru pe alb, că în drumul spre Bucureşti, pentru aplicarea acordului de la Potsdam, la Moscova, discutînd cu Vîşinski, l-a întrebat: "Domnule ministru, ce procentaj "credeţi că va realiza PCR la alegerile libere?" La care, zîmbind, acesta i-a răspuns: "Dacă ar fi alegeri libere ar lua vreo 7-8 % ca în Finlanda, dar alegerile nu vor fi libere şi PCR va lua 80 %, fiindcă noi avem nevoie de guverne prietene. Opoziţia din România numai prietenă a U.R.S.S. nu poate fi numită". Vîşinski a definit cu cinism care va fi atitudinea Moscovei, lucru pe care Harriman l-a înregistrat, dar nu a suflat o vorbă despre el, decît în memoriile care i s-au publicat postum..

Vartan Arachelian: Domnule Coposu, totuşi de ce încercau puterile occidentale să dezinformeze opoziţia din România din moment ce ajunseseră la un tîrg cu Moscova?

Corneliu Coposu: Puterile occidentale erau într-o situaţie penibilă. Nu uitaţi că acest război a fost declarat pe baza principiului de etică internaţională, ori în conformitate cu această etică şi cu convenţia cunoscută sub numele de "Charta Atlanticului" ei au statuat că nici un stat beligerant nu va putea face expansiuni teritoriale şi, în plus, vor adopta frontierele existente de după primul război mondial. Cu garanţia aceasta, noi aveam certitudinea că Basarabia şi Bucovina de Nord vor aparţine României, pentru că nu se admiteau nici un fel de modificări de frontieră, "Charta Atlanticului" fiind semnată şi de Uniunea Sovietică. Confruntată cu interdicţia de expansiune - rezultată din conţinutul "Chartei Atlanticului" - Uniunea Sovietică a invocat argumentul că nu este vorba de o expansiune, ci de un acord amiabil intervenit în 1940, între guvernul român şi guvernul sovietic, care şi-au făcut un aranjament inter partes, deci nu e vorba de violarea unui principiu şi nici de o expansiune teritorială. Aliaţii occidentali, care ştiau că au contractat o obligaţie morală în faţa întregului univers, care a fost antrenat în acest război, erau în postura jenantă de a recunoaşte că s-au tîrguit asupra frontierelor şi că au vîndut 200 milioane de europeni pentru a salvgarda nişte interese de moment. Dacă este să fim obiectivi, trebuie să recunoaştem, că situaţia occidentalilor devenise destul de critică, în urma colaborării contractate cu Uniunea Sovietică, americanii au continuat să livreze cu nesăbuinţă, în cadrul legii de împrumut şi închiriere, Uniunii Sovietice, alimente, echipament de război, arme, muniţie, mijloace de transport, mult peste necesităţi, iar Uniunea Sovietică, prin guvernanţii săi, foarte grijulii, au depozitat tot acest material şi la încheierea războiului ruşii dispuneau de echipamente militare suficiente pentru a le permite prelungirea războiului cu încă doi-trei ani. în acelaşi timp Marea Britanie era suptă de toate rezervele, iar disponibilităţile americane erau confruntate cu dificultăţile de transport pe o distanţă aşa de mare. în acel moment Aliaţii occidentali tremurau de groază că armata sovietică nu se va opri pe Elba, ci va înainta pînă la Canalul Mînecii, fără a i se putea opune forţe eficiente. Nici nu ştiu de ce Stalin n-a făcut-o, pentru că putea reuşi fără prea mari dificultăţi. După ce au lichidat rezistenţa germană din jurul Berlinului, armatele de ocupaţie anglo-americane şi franceze, care erau în partea occidentală a Germaniei, nu puteau opune rezistenţă unui asalt al armatei sovietice, care dispunea de rezerve umane incomensurabile şi de material militar american. Armata URSS a intrat în România cu echipament american, conserve americane şi cu armament american! Pînă la atingerea frontierei României, cînd conducerea armatei sovietice a hotărît schimbarea însemnelor şi a gradelor militare, armata sovietică avea o organizare sui-generis. Gradele erau însemne geometrice, cu care era greu să te descurci: pătrate, romburi. Ştiu că politrucul, care era cel mai mare în grad din unitatea militară, avea un cerc ca semn distinctiv, iar celelalte grade nu aveau importanţă în raport cu el. Un om cu cerc, avînd grad de locotenent, era mai mare în grad şi avea în subordinea lui colonelul care comanda unitatea. A fost o tevatură întreagă, cînd, după primăvara lui '44, s-au răspîndit instructaje şi desene cu noile grade ale armatei. Au readoptat însemnele şi gradele de pe vremea ţarismului şi cînd au apărut prima oară în România cei mai încîntaţi de uniformele astea, aşa de pompoase, erau chiar ei, militarii sovietici!

Vartan Arachelian: Deci, puterile occidentale erau speriate de ursul care intrase în această menajerie de sticlă, cum fusese Europa pentru Rusia comunistă.

Corneliu Coposu: Se aşteptau cu îngrijorare la nerespectarea de către URSS a înţelegerii de întîlnire convenită pe Elba. În condiţiile acestea au fost dispuşi să facă ruşilor orice concesii. Din literatura şi corespondenţa publicate ulterior, rezultă că atît guvernul SUA cît şi guvernul Marii Britanii încercau, prin instrucţiuni şi explicaţii, să tempereze zelul ofiţerilor din Comisia aliată de control, care erau dispuşi să intre în confruntări cu ruşii, în ce priveşte rosturile şi drepturile lor în cadrul acestui organism colectiv de supraveghere a ocupaţiei; unii militari occidentali revendicau dreptul la replică şi pretindeau a fi puşi pe picior de egalitate cu ruşii în toate problemele cu care era confruntată comisia, în timp ce ei primeau instrucţiuni, de la guvernele lor, să accepte punctele de vedere sovietice şi să stea liniştiţi. La un moment dat, un lucru care n-a fost publicat, noi îl ştim din intimitatea exponenţilor acestor Comisii aliate de control, echipele engleză şi americană au demisionat în bloc ca semn de protest faţă de situaţia umilitoare în care îi puneau guvernele lor faţă de sovietici. Au venit mediatori ca să dezamorseze scandalul şi să le arate ce impact ar produce această manifestare de insubordonare faţă de ordinele primite. Chestiunile acestea se desfăşurau printr-o corespondenţă secretă. Ceea ce am sesizat noi la ora aceea, respectiv Maniu, era un total dezacord între cei din comisii şi guvernele lor. Maniu remarcase primul gravitatea situaţiei României, după conferinţa de la Teheran, cînd a fost înlăturat definitiv planul lui Churchill de debarcare. Maniu avea asigurări de la Churchill că debarcarea aliată se va face în Marea Neagră, cu concursul Turciei antrenată în război, pe linia Nistrului, şi pe linia Kurzon pînă la Karelia finlandeză, întîlnirea de pe Elba ar fi trebuit să se întîmple pe Nistru! În această ipoteză, ruşii nu ar fi intrat în Europa, lucru salvator pentru ţările europene din est. Maniu avusese aceste asigurări concrete din partea lui Churchill, care, în paranteză fie spus, şi-a apărat cu multă dîrzenie şi multă pasiune punctul acesta de vedere, însă n-a ajuns la nici un rezultat datorită solidarizării lui Roosevelt cu Stalin, cu punctul de vedere rusesc. Aici, trebuie subliniat că Pentagonul a determinat această solidarizare, căci în viziunea sa o debarcare aliată de pe Marea Neagră şi pe linia Nistrului continuată cu linia Kurzon ar fi fost mai dificilă decît o debarcare în Atlantic. Argumentele priveau dificultăţile de desfăşurare a frontului şi, în plus, ezitările Turciei, care era foarte greu de convins să intre în război alături de Aliaţi. Argumente pro şi contra existau: adevărul adevărat e că Churchill a susţinut cu încăpăţînare această debarcare şi teza sa era că ruşii trebuie împiedicaţi să intre în Europa. N-a fost să fie aşa. în momentul în care el a văzut că această concepţie nu are audienţă la Aliaţi, s-a gîndit să salveze ce se mai putea salva. Fiind legat sentimental de Grecia (amintiri din primul război, cînd a fost vinovat de eşecul suferit în Bosfor) a ţinut cu orice preţ să se asigure de independenţa şi colaborarea grecească.

Vartan Arachelian: A fost singura ţară din Balcani la care a ţinut foarte mult.

Corneliu Coposu: De aceea a apăsat pedala pe susţinerea intereselor greceşti. Trebuia să dea ceva în compensaţie, mai ales că Polonia era scoasă din discuţie, întrucît acolo ruşii nici nu vroiau să audă de respectarea principiilor din cauza încălcării cărora izbucnise războiul; ruşii vroiau Polonia înjumătăţită şi la totala lor discreţie, în compensarea Greciei a fost dată România, unde s-a acceptat ca 90 la sută a intereselor să fie sovietice şi 10 la sută occidentale, adică un raport invers faţă de Grecia, în ce priveşte restul ţărilor din Est a fost un tîrg ca la tarabă, 50 la sută - 50 la sută, 40 la sută - 60 la sută, în orice caz s-a recunoscut primatul URSS de a controla toate ţările din sud-estul Europei. Aşa se face că în teritoriile ocupate de sovietici - România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Albania, Bulgaria - noi fiind cei mai apropiaţi de sovietici bineînţeles că am fost şi cei mai expuşi la procesul de sovietizare.

Vartan Arachelian: Fiind şi o insulă de latinitate în marea aceasta slavă ,a fost sporită presiunea asupra României.

Corneliu Coposu: Evident, loial ar fi fost ca această înţelegere să ne fi fost făcută cunoscută - mai ales că eram aliaţi fideli Occidentului - şi să fim avertizaţi la ce sîntem sortiţi o perioadă de timp - adică discreţiei Moscovei - şi, deci, să nu ne cramponăm în iluzii, ţin să fac aici o precizare: într-o telegramă cifrată, existentă şi azi în arhiva Pentagonului, adresată de Churchill lui Maniu prjn intermediul garnizoanei militare de la Foggia, se preciza: "încetaţi propaganda ostilă împotriva URSS la a cărei totală discreţie veţi fi foarte curînd". Telegrama era din 1942. Era în vremea în care la noi se făcea o propagandă ostilă URSS, fiind atacat violent comunismul şi URSS. La încheierea războiului, deci în primăvară lui '45, în preajma joncţiunii dintre armatele aliate şi sovietice, guvernul englez şi cel american erau obsedate de teama că armatele sovietice vor continua ofensiva pînă la Canalul Mînecii. Aceste temeri se datorau concesiilor pe care le-au făcut Churchill şi, mai ales, americanii. România a avut marele ghinion ca tocmai consilierul politic al lui Roosevelt, în care acesta avea o desăvîrşită încredere, Hopkins, să fi fost cumpărat de ruşi. Nu ştiu dacă a fost cumpărat cu dolari, dar ştiu că, pur şi simplu, a fost primit la Moscova ca un împărat, i-a fost pus la îndemînă tot confortul, toate avantajele, gurile rele spun că şi artistele de la Balşoi, în orice caz a raportat lui Roosevelt nişte date absolut eronate în ce priveşte posibilitatea de adaptare la noua situaţie a URSS, lăsîndu-l pe Roosevelt, care era complet neinformat, să creadă că dacă se vor face concesii se va putea ajunge la o armonizare a URSS cu ţările răsăritene. Concepţia lui Roosevelt despre viitoarea organizare a lumii era din naştere defectuoasă pentru că era afectată de două greşeli majore, pe care preşedintele american şi-a proiectat întreaga concepţie de dirijare a lumii în perioada postbelică. Mai întîi era o ancestrală concurenţă cu Anglia; în capul lui Roosevelt stăruia ideea de dislocare a Angliei de pe poziţia de factor de căpetenie a echilibrului mondial. Politica de echilibru a Angliei, care a dat rezultate fructuoase de-a lungul a trei secole, îi apărea ca un fel de sfidare a Americii, care devenise, după primul război mondial, cea mai puternică din lume. Pe de altă parte avea marota desfiinţării imperiului colonial britanic, luînd toate măsurile hotărîtoare, în momentele cruciale ale războiului. El avea, deci, în subconştient aceste două teze pe care vroia să le realizeze, adică desfiinţarea imperiului colonial şi dislocarea de pe poziţia majoră a imperiului britanic. Ţinînd seama de aceste considerente, relatările lui Hopkins îi conveneau de minune. Hopkins a reuşit să-l convingă ca să elaboreze o strategie, pe care de altfel a deconspirat-o şi faţă de cardinalul Spelmann şi faţă de delegaţia sionistă, care pleca la Moscova: ideea că Europa Răsăriteană trebuie lăsată la discreţia Uniunii Sovietice, şi chiar - el mergea mai departe - întreaga Europă să cadă sub controlul Uniunii Sovietice iar Anglia şi cu USA să împartă celelalte părţi ale globului. El accepta prioritatea Uniunii Sovietice în raportul cu ţările europene şi în special cu ţările limitrofe. Pentru el ideea de a subordona intereselor sovietice ţările din mijlocul şi estul Europei, avea o bătaie lungă, dar şi o iluzie tot atît de mare: că acest contact european cu Uniunea Sovietică va determina o afectare a principiilor comuniste şi o reglementare a situaţiei care să ducă armonios, din combinaţia de interese dintre ţările capitaliste şi imperiul comunist, la un status quo. Deci, în momentul în care Churchill a văzut că teza lui cu cel de-al doilea front nu e împărtăşită şi nu are nici o şansă de reuşită, a încercat să cîştige ce mai putea cîştiga în interesul imperiului britanic şi de aici ideea lui - pe care o avea dinainte de primul război mondial - ca să nu permită pătrunderea ruşilor în Dardanele. A avut prioritate aici şi exceptarea Greciei de la influenţa sovietică: avea nu numai un interes sentimental, dar şi un interes geo-politic pentru asigurarea poziţiei de echilibru. Datorită acestei înţelegeri, noi am fost, ca să folosim un cuvînt nu tocmai potrivit, dar apropiat de situaţia creată, vînduţi ruşilor.

Vartan Arachelian: Sacrificaţi, la urma urmei.

Corneliu Coposu: Pentru o lungă perioadă de timp fără să fim preveniţi - aici fac o paranteză - căci ştiind asta politica românească putea să se orienteze de altă manieră: occidentalii n-au avut loialitatea să ne pună în cunoştinţă de cauză cu soarta pe care ne-au croit-o. Ce am fi putut face dacă eram corect informaţi? Se putea încerca o politică de convieţuire cu ruşii: Uniunea Sovietică ar fi fost foarte bucuroasă ca în loc să fi întîmpinat ostilitatea partidelor politice româneşti, ar fi găsit o tendinţă de înţelegere, pentru că ei ştiau foarte bine că partidul comunist nu exista în România, că românii, ca mentalitate, sînt refractari ideilor marxiste, şi şi-ar fi dat seama de dificultăţile pe care le-ar întîmpina tentativa lor de a fundamenta politica externă, în regiunile orientale, pe un partid comunist fantomatic. Pentru că, ex nihilo nihil, era foarte greu de presupus că vor reuşi să consolideze un partid comunsit care să fie baza

lor politică de expansiune, către Occidentul Europei. Cred eu, e o simplă prezumţie, că Stalin şi Kremlinul ar fi fost mult mai bucuroşi să poată colabora în condiţii oneste, făcînd anumite concesii, bineînţeles cu partidele politice din România, în loc să încerce să înfiinţeze aici un partid comunist. S-ar putea ca în momentul acela - eu am fost tot timpul obsedat de ideea că ruşii vor să ocupe România pînă la Carpaţi: nici acum nu am certitudinea momentului cînd ruşii au renunţat la această idee - n-a fost străină de intenţiile lui Stalin, cel puţin în faza din urmă a războiului, ideea de a intra pînă în Carpaţi, să anexeze Moldova la Basarabia ocupată de-acum şi să dezmembreze România de o asemenea manieră, încît s-o poată manipula fără dificultăţi. Nu ştiu cărui fapt s-a datorat renunţarea la această idee, care nu i-a fost străină, fără îndoială, lui Stalin.

Vartan Arachelian: Probabil că există şi un Dumnezeu al românilor...

Corneliu Coposu: Nu, trebuie să fi intervenit ceva, pentru că e foarte greu de judecat cu elementele pe care le avem la îndemînă acum, care au fost culisele care au determinat politica externă manifestată de marii aliaţi. Totuşi există acum suficiente dovezi, care sînt mai degrabă indicii, pentru a trage concluzii în domeniul acesta, dar poate, cu timpul, se vor detecta şi adevăratele motive pentru care, de exemplu, ruşii au renunţat la încorporarea Moldovei, în orice caz este o certitudine că prezenţa exponenţilor comunişti în Blocul Naţional Democratic, care a realizat lovitura de stat de la 23 august 1944, i-a deranjat în mod simţitor pe ruşi. Lucru care, dealtfel, mi l-a confirmat Pătrăşcanu, cu care eu eram amic. Jdanov, cu care a avut prima convorbire, în cadrul comisiei de armistiţiu, cînd s-a dus la Moscova să semneze la 12 septembrie 1944 faimosul armistiţiu i-a vorbit în acest sens. Acest armistiţiu ar fi trebuit să fie semnat la Cairo, aşa cum se convenise anterior. Cei trei exponenţi ai guvernelor aliate, U.R.S.S., U.S.A. şi Anglia, aveau plenipotenţa de a trata şi semna armistiţiul cu România. Măsura de transferare a locului de semnare la Moscova - probabil că a avut darul să flateze orgoliul rusesc - a fost menită să-i aducă pe inamici acasă la învingători.

Vartan Arachelian: De altfel delegaţia română a aşteptat la Moscova cîteva săptămîni pînă cînd Stalin a primit-o şi Molotov a dictat condiţiile...

Corneliu Coposu: Poate că a fost şi un interes pragmatic ca să se amîne cît mai mult ziua semnării armistiţiului, fiindcă în intervalul dintre ieşirea noastră din război şi semnarea armistiţiului, tot ce le-a căzut în drum au luat, ca făcînd parte din prada lor de război.

Vartan Arachelian: Şi după ce au ocupat ţara atunci, au trecut să discute condiţiile...

Corneliu Coposu: Nu, nu era toată ţara ocupată, la 12 septembrie încă erau lupte cu nemţii...

Vartan Arachelian: în Ardeal. Vreau să spun că restul teritoriului era ocupat deja: în Bucureşti au intrat după multe zile de la arestarea lui Antonescu.

Corneliu Coposu: Da, nici n-au avut loc lupte.

Vartan Arachelian: Chiar aşa îmi şi mărturisea dl. Vişoianu anul trecut la Washington, că în momentul în care, în seara de 12 septembrie au fost trase cele 21 salve de tun, cum obişnuia Stalin să facă, abia atunci delegaţia noastră a fost primită la Kremlin şi au început discuţiile pentru armistiţiu; după ce trupele sovietice au intrat în Bucureşti fără nici un fel de lupte, Bucureştiul fiind eliberat de armata română.

Corneliu Coposu: Ei au ajuns aici la 29 august 1944. Tratativele de armistiţiu de la Cairo, la insistenţa lui Maniu, prevedeau clauza ca armatele sovietice să nu intre în Capitală şi să respecte un itinerariu fixat de Marele Stat Major, fără a se abate de la el, că nu vor putea introduce ruble de război în ţară, ci vor primi de la guvernul român moneda necesară pentru cheltuieli, că pe perioada trecerii trupelor guvernul se angajează să furnizeze alimentele şi mijloacele de transport necesare, în sfîrşit, nişte clauze care n-au mai fost respectate la Moscova, la tratative, nu s-a mai ţinut seama de ele. La Moscova a fost o chestie cinică, aş putea să spun, dacă nu cumva se datoreşte unei naivităţi compromiţătoare a delegatului englez, în momentul în care, în numele delegaţilor români, Ghiţă Pop a cerut să se includă în armistiţiu obligaţia ca trupele de ocupaţie sovietice să părăsească România la 60 de zile după terminarea războiului, Molotov, dezinvolt, a răspuns că nu este nevoie, că e de la sine înţeles, iar dl. Clark, din partea Marii Britanii, a adăugat că "francezii nu ne-au cerut să ne retragem din Franţa în 60 de zile", comparînd prezenţa trupelor sovietice în România cu prezenţa trupelor americane şi britanice în Franţa. In vremea aceea am scris un articol, care a fost cenzurat, "Cinism sau naivitate". Cum se poate concepe ca un diplomat britanic versat să poată invoca asemenea elemente de comparaţie? Nu a fost chiar naivitate, lucru care rezultă din memoriile publicate mai tîrziu, de acest diplomat. Părăsind România, după ce minţise opoziţia, asigurînd-o că vor urma alegeri libere cu garantarea drepturilor fundamentale ale omului, el îşi încheia jurnalul zilnic cu menţiunea că "am mulţumit lui Dumnezeu că nu m-am născut român". N-a fost vorba de cinism? Atunci ce altceva l-a făcut să-i afirme categoric lui Maniu că vor fi respectate drepturile omului, că libertatea va fi garantată, că nu avem nici un motiv de ezitare în a accepta hotărîrea Convenţiei de la Moscova, ce urma să pună în aplicare Convenţia de la Potsdam?! Bineînţeles că Maniu a ezitat şi şi-a manifestat şi la sfîrşit neîncrederea în măsurile acestea şi a refuzat acceptarea hotărîrii de la Moscova. A refuzat-o categoric şi i-a spus diplomatului britanic: "nu pot să-mi asum răspunderea să accept o asemenea hotărîre, dezastruoasă pentru România". La care a urmat un fel de avertisment, destul de serios: "mă rog, sînteţi liber să faceţi cum doriţi, dar să ştiţi că este ultima şansă de a salva, ceea ce se mai poate salva, din ţara dumneavoastră". Era vorba de acceptarea intrării în guvernul Groza a celor doi miniştri, o spoială, lipsită de bun simţ, pentru a salva aparenţele.

 (va urma)

Cel mai vizionat videoclip din istoria Youtube

Este cel mai vizionat videoclip din istoria youtube! Adună zilnic cam cinci milioane de vizitatori. În total, a trecut cu mult de opt sute de milioane şi se apropie de miliard. A intrat deja pe fluxul de ştiri al celor mai importante posturi TV din întreaga lume. O trupă sud-coreeană, nimic mai mult: PSY - Gangnam Style

Arhivele Fenomen – Guvernul secret și stăpânii monopolului

Documentarul este o incursiune în profunzimea istoriei ţinute la secret. Dacă ai putea crea bani din nimic, pentru care să primeşti şi dobândă, ai vrea să păstrezi şi acest lucru secret! Aşa se întâmplă în realitate. Rezerva Federală (Banca Centrală a Americii – FED) este o bancă privată, nu îşi face publice conturile şi nu a fost niciodată auditată. Acest film documentar prezintă detaliat problema care dă bătăi de cap dintotdeauna: “ciclul de afaceri”, recesiunile şi depresiunile financiare, inflaţia, sunt toate create artificial de către FED. Dobânzile de miliarde de dolari plătite de către guvern ajung în buzunarele unor persoane private. Numele acestora sunt bine cunoscute. În timpul preşedintelui Woodrow Wilson (a avut mandat între 1913 şi 1921), guvernul SUA a sancţionat crearea FED. Văzută de mulți a fi o organizaţie pe care guvernul o menţine pentru a asigura responsabilitatea financiară în cazul de recesiune, activitatea curentă a FED este învaluită în mister. Oamenii din întreaga lume sunt şocaţi să descopere că activitatea principală a FED este tipărirea de bani din nimic, pe care apoi îi împrumută guvernului SUA, percepând dobânzi la aceste credite. Cine păstrează dobânda? Bună întrebare. Aflaţi răspunsul pe măsură ce este investigată legătura dintre FED şi organizaţiile secrete internaţionale.

Semnificaţia florilor

Garoafe


Sunt unele dintre cele mai populare flori din întreaga lume. Găseşti pe piaţă garoafe de diferite forme (creţe, bătute etc.) şi culori (de la albul pur până la vişiniu). În general, garoafele simbolizează dragostea şi admiraţia.

Gerbera

Aceste flori sunt uşor de recunoscut, datorită "pălăriei" cu boruri largi pe care o formează petalele.

Florile sunt extrem de frumoase, având culori tari şi vibrante.

Gerbera este o specie din ce în ce mai apreciată şi o opţiune excelentă pentru persoanele care doresc să transmită mesaje pozitive şi vesele. Semnificaţiile tradiţionale pentru gerbera sunt frumuseţea şi inocenţa.

Irişi

Elegante, delicate şi extrem de frumoase, aceste flori nu îşi găsesc comparaţie printre celelalte "surate".

Irişii simbolizează credinţa, încrederea şi înţelepciunea, ceea ce îi transformă în flori ideale pentru variate ocazii.

Cunoscuţi în special pentru varietatea de culoare albastru-mov, irişii pot fi atât albi, cât şi galbeni.

Orhidee

Flori exotice, tropicale, speciale şi sensibile, orhideele au ajuns să reprezinte frumuseţea delicată şi raritatea. Dacă doreşti să faci o impresie puternică şi placută, orhideea se dovedeşte a fi o opţiune perfectă.

Atât aranjamentele cu flori tăiate, cât şi plantele din ghiveci îşi ating scopul atunci când sunt oferite: persoana care le primeşte va fi cu adevarat încântată!

Crini peruvieni

Această specie, numită şi Alstroemeria, seamănă foarte mult cu speciile de crini de mici dimensiuni, însă au şi propriile caracteristici, care îi fac să iasă în faţă comparativ cu restul varietăţilor.
Crinii peruvieni sunt excelenţi dacă vrei să transmiţi sentimente cum ar fi prietenia şi devotamentul. Sunt ideali pentru aranjamente florale, fiind disponibili în mai multe culori.

Trandafiri

Regina florilor, trandafirul este asociat încă din antichitate cu dragostea, admiraţia şi aprecierea.


Nici o altă floare nu a fost atât de celebrată şi iubită, iar trandafirul deţine recordul absolut la vânzări, în special în preajma sărbătorilor dedicate iubirii, cum ar fi Sfântul Valentin şi Dragobete.

Lalele

Delicate şi primăvăratice, lalelele sunt opţiuni ideale pentru a transmite aprecierea pentru eleganţa, graţia şi diplomaţia unei persoane.


Laleaua este una dintre cele mai populare flori din întreaga lume, fiind cultivată la scară largă. Cu toate acestea, imaginea asociată lalelelor este Olanda, care a oferit lumii varietăţi deosebite.

Duplicitatea lui Cătălin Cherecheş

Cătălin Cherecheş este - oficial - primar USL de Baia Mare. Calitatea sa de liberal este însă una de formă, neavând nimic de a face (în conţinut) cu liberalismul sau cu programul USL. Cherecheş este de fapt un oportunist care are ca unic scop să facă bani pentru el, pentru el şi pentru el! Tocmai de aceea, primarul băimărean încearcă să întemeieze colaborări cu oricine este dispus să-l ajute în ceea ce vrea el să facă pentru el. 

În actualele alegeri parlamentare, Cherecheş a încercat să impună în USL nişte candidaţi marionetă care să-i facă ulterior sluj pe la cancelariile bucureştene. N-a reuşit şi s-a enervat. A declarat că nu-i mai susţine pe candidaţii USL, apoi s-a sucit şi a spus că îi susţine, dar condiţionat. În realitate, tot staful de campanie al primarului liberal este concentrat în munca de teren pe susţinerea unui candidat PDL! Dincolo de toate declaraţiile mincinoase pe care le face, Cherecheş a trecut la fapte sabotând candidaţii USL şi lucrând strict în favoarea unora din PDL! Acesta este primarul cu 10 feţe din Baia Mare!

Eu, personal, nu am nici o problemă. Nu candidează nici mama, nici tata în aceste alegeri. Nu am favoriţi. Stau şi observ cum se desfăşoară spectacolul. Şi mă minunez...

Cherecheş a fost cândva deputat. A fost dat afară şi din PSD şi din PNL. Nu de bun ce era ci clar din cauza incompetenţei sale. Dar panarama asta de politician a profitat de vidul de putere locală lăsat de arestarea lui Cristian Anghel şi şi-a cumpărat postul de primar! A plătit hoarde de ţigani ca să vină la vot în 2011 şi a obţinut postul cu 51% voturi la o prezenţă la vot de 25%! 

În 2012, ca să fie sigur că-şi păstrează postul, şi-a plătit cei mai periculoşi rivali ca să nu candideze! Astfel, candidând de fapt singur n-a putut să iasă pe locul doi şi a câştigat cu optzeci şi ceva la sută din voturi. Foştii săi rivali au devenit peste noapte adevăraţi linguşitori şi parteneri! Asta e puterea lui Cătălin Cherecheş. Banii! Dar nu banii munciţi, ci banii moşteniţi de la taică-său care a fost înainte mulţi ani şef la Romsilva Maramureş şi care a furat pe rupte milioane de dolari. După ce a murit, fiul a moştenit toţi aceşti bani furaţi şi cu ei şi-a cumpărat primăria Baia mare. Asta e povestea de succes a primarului băimărean!

Acum, Cătălin Cherecheş joacă din nou la mai multe capete. El susţine candidaţii PDL deşi încă este membru al USL. Treaba lui, să facă ce vrea! Eu doar v-am spus ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut!

Pe curând...

Cornel SABOU

Decalogul Verde-Ecologist

CITITI  ACESTE  VORBE PÂNĂ LA CAPĂT IAR  DACĂ N-O FACETI CEL CARE PIERDE SUNTETI  DUMNEAVOASTRĂ !

1.  Scoaterea Maramureşului dintr-o izolare premeditată şi integrarea lui la marile culoare rutiere ale României şi Europei. - redeschiderea spre finalizare a coridorului rutier Vaja – Baia Mare -  Ucraina  

2.  Maramureşului, cel mai mare Muzeu Viu al Europei, îi sunt  necesare  măsuri de accesibilizare, prin astfaltarea  tuturor drumurilor spre monumentele UNESCO şi realizarea logisticii necesare pentru funcţionarea serviciilor turistice cu dotări europene privind condiţiile de igienă şi confort  turistic accesibilizarea prin asfaltarea drumurilor spre  monumetele UNESCO  şi realizarea logisticii necesare pentru funcţionarea serviciilor turistice şi a dotărilor europene privind condiţiilor de igienă şi confort.

Punerea în practică a proiectului "STEAUA NORDULUI" –"Mocăniţa" ultima cale ferată forestieră activă a continentului de pe  Valea Vaserului,  precum şi finanţarea complexului turistic multisezonier BORSA brand al Maramureşului, României şi Europei, 

3.   Pentru absorţia fondurilor europene. Deschiderea pe toată durata a mandatului a unor centre de consultanţă gratuită, create pe lângă Birourile Parlamentare în beneficiul viitorilor inteprinzători , incluzînd persoanele fizice şi agenţii economici.

4.  Realizarea Legislaţiei în domeniu ca  în maxim 2 ani să se finalizeze   reţelele  de apă şi canalizare pe întreg judeţul. Subvenţionarea pe întreg Maramureşul a costurilor  producerii şi distribuţiei la preţ unic şi rezonabil a apei potabile.

5.  Ecologie energetică .Susţinerea iniţiativei dezvoltării cu precădere a energiilor alternative. Fotovoltaice, eoliene, geotermice. Redeschiderea exploatărilor de minereuri nobile şi prelucrarea acestora fără cianurare.

6.  Instaurarea unei politici fiscale  pe considerentul  impozitării mici a mai multor  societăţi decît înrobirea a puţinilor agenţi economici prosperi care mai există.- Propuneri pentru deschiderea acel puțin 5 noi puncte de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina şi realizarea unuia de trafic greu la Sighet- Cămara.

Cointeresarea  etniilor şi a asociaţiilor, maghiare, ucrainene, germane  privind promovarea investitorilor din ţările materne ale acestora. Reconsidererea şi revenirea  autorităţii administraţiei locale prin întărirea prestigiului şi recunoaşterea deciziilor acestora. Utilizarea şi eficientizarea instituţiilor locale care au ca program şi obiectiv de activitate instaurarea ordinii şi legalităţii .

7. Realizarea unei structuri eficiente de comunicare rapidă şi permanenă între parlamentari şi cetăţenii Maramureşului prin corespondenţe ridicate de la nivelul fiecărei primării fără cenzura autorităţii locale. Demararea unui program naţional de protecţie locală a vîrstnicilor cu concursul Bisericilor şi Cultelor religioase. 

Proiect "Eşti Cetăţean Român? Ai dreptul la o bătrîneţe uşoară!"

8. Învăţământ.-Modernizarea bazelor de învăţămînt şi cultură, cu implicarea şi solicitudinea patronatului privind  profesiile  de absolvire necesare economiei Maramureşului şi a României.- atragerea de fonduri , burse dinspre patronat spre învăţămînt în vederea stimulării interesului elevilor şi studenţilor, cu asigurarea unui loc de muncă după absolvire. Ridicarea salariului minim pe economie la echivalentul de 500 euro, iar diferenţa maximă generală dintre salarii să devină 1 la 5.

9. În domeniul Sănătăţii - Acordarea cu prioritate a fondurilor necesare achiţionării de aparaturi performante de tehnică medicală de nivel mondial şi susţinerea specializărilor cadrelor medicale pe bază de contract de fidelitate nationale atît cadrelor medicale superioare căt şi celor medii , pentru creşterea permanentă a calităţii vieţii .

10. Agricultură şi zootehnie  . Legalizarea şi oferirea  soluţiilor concrete de realizare de microferme modulare multiplicabile, implicit cu realizarea pieţei agrozotehnice autohtone care să preia produsul agricol  şi zootehnic .Crearea de ferme legumicole în preajma centrelor urbane şi rurale  de pe tot cuprinsul ţării. Pentru salvarea zootehniei, se va legifera redarea circuitului agricol în regim de urgenţă a celor peste 2 milioane de ha de păşuni prin refertili zare  naturală cu implicarea necondiţionată a admnistraţiilor locale.

SĂ-NE  TRĂITI  DRAGI MARAMUREŞENI, MÂNDRI ÎN CINSTE ŞI DREPTATE!  SĂRBĂTORI FERICITE ! PE 9 DECEMBRIE 2012  ,VOTATI PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN ! VOTÂND  BRADUL  VOTATI  VIAŢA!

Blestemul satanic al comunismului

Un film documentar despre caracterisicile satanice ale comunismului! Merită văzut şi merită meditat la dezvăluirile conţinute în acest film... Iată câteva idei prezentate în documentar:
- Versuri satanice compuse de Karl Marx
- Practici satanice la care participa inventatorul comunismului
- Karl Marx nu era ateu ci profund religios, dar pe credinţa în Satana, nu în Dumnezeu
- El se integrase în cercuri de satanişti.
- Primii lideri comunişti formaţi de Marx îl divinizau pe Satan
- Primul ministru sovietic al Educaţiei spunea: "Marx l-a dat pe Dumnezeu la o parte şi l-a pus pe Satana în fruntea marşului proletariatului"
- Blestemele din viaţa lui Marx: trei copii i-au murit de mici de subnutriţie. Fiica lui, Laura, s-a sinucis împreună cu soţul ei după ce au înmormântat şi ei trei copii. Cealaltă fiică, Eleanor, s-a sinucis şi ea când a aflat că tatăl ei mai făcuse un copil cu servitoarea.
-Din ordinul lui Lenin milioane de oameni au fost ucişi din cauza originii lor "nesănăoase"
- În spatele Mausoleului unde a fost îmbălsămat Lenin, au fost înmormântate soţia şi amanta sa.
- Lenin a murit de sifilis
- Stalin este bănuit că şi-a ucis tatăl.
- Stalin vroia să fie el însuşi Satana!
- În 1934, Stalin este demis prin vot de Comitetul Central, dar el refuză demiterea, anulează votul furând buletinele şi apoi îşi ucide toţi rivalii.
- Stalin moare după ce mai întâi paralizează
etc...

(Cornel SABOU)

OZN-uri în 2012

Biroul lui Crin Antonescu este bordelul unde şefii PNL şi-o trag cu amantele lor

Mihai Bălăşescu este secretar general adjunct al PNL. O funcţie importantă care îi permite să taie şi să spânzure în interiorul fiecărei filiale PNL. Dar nu totdeauna taie! Uneori acceptă "compromisul" de a face sex cu amantele liberale care se găsesc în fiecare oraş, iertându-le astfel de decapitare. Înregistrarea de mai jos demonstrează că Mihai Bălăşescu a făcut sex cu amantele sale inclusiv în biroul preşedintelui PNL, "pe canapeaua lui Crin", că a avut "cliente" şi în Baia Mare şi multe altele. De precizat că interlocutoarea lui Bălăşescu din această înregistrare este o amantă de-a sa care mimează o scenă de gelozie tocmai pentru a-l trage de limbă pe fraierul cu funcţie din PNL şi a-l înregistra!

Şansele candidaţilor din Maramureş

Mă uit pe lista candidaţilor din judeţul Maramureş şi sunt şi eu, la fel ca mulţi dintre voi, foarte dezamăgit. Văd acolo câteva nume "vechi", de politicieni care au activat deja pe acest sector şi care nu au convins deloc, dar care iată că merg din nou în alegeri şi au toate şansele să câştige un nou mandat de stat degeaba. Văd multe nume noi care nu-mi spun nimic. Poate or fi buni, poate nu, cert e că aceştia (ca mulţi alţii) nu conştientizează încă faptul că în politică - pentru a fi un profesionist - trebuie să activezi tot timpul, nu doar în campania electorală. Aceşti anonimi au dormit pe ei în ultimii ani, s-au preocupat exclusiv de soarta lor şi a familiei lor, iar acum i-a prins brusc dorul şi grija faţă de popor! Competenţă politică ZERO! Văd câteva figuri provenite din afaceri care mai mult ca sigur au luat această candidatură tot ca pe o afacere. Interes egal cu zero în privinţa politicii reale... În fine, haideţi să luăm fiecare colegiu pe rând şi să vedem cum stau şansele candidaţilor.

La SENAT două colegii par deja aranjate pentru doi senatori în funcţie, Titus Paşca şi Sorin Bota, ambii USL (PNL respectiv PSD). Paşca are ca adversar principal o caricatură de candidat de la ARD, Ciprian Rogojan. Bota se "luptă" cu fostul ziarist Bogdan Eduard Aiacoboaie care cu această ocazie îşi dă arama pe faţă în privinţa afilierii sale politice (ARD) şi cu experimentatul dinozaur politic Liviu Bechiş (PER). Este clar, cred eu, că Titus Paşca şi Sorin Bota vor lua fără probleme mandatele de senator.

Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau ne oferă singura luptă adevărată pentru un post de senator. Acolo se bat Gheorghe Mihai Birlea (ARD), Vasile Vlaşin (PPDD), Liviu Pop (USL) plus actualul primar de Borşa (un mic "dumnezeu" pe zona lui de influenţă), Toader Mihali (PER). Pentru mine, ca observator, lupta mi se pare cu adevărat interesantă, iar cel care va câştiga acolo îşi merită cu adevărat postul. Nu neapărat prin calităţile proprii ci măcar prin faptul că i-a învins pe ceilalţi, competitori "grei" în cursa electorală, nu figuranţi ca în celelalte colegii. 

Când spun "grei" vin şi cu argumente. Liviu Pop, ministru în actualul cabinet Ponta, vine cu o susţinere foarte puternică din partea Guvernului. Asta contează mult în teritoriu. Pe viitor e clar că vom avea un guvern USL, deci a avea în colegiu un senator USL care să şi facă parte din Guvern e un atu important! Bârlea vine cu faptul că este actualul senator "în funcţie". Nu reprezintă prea mult ca şi calitate, dar are ascendentul ăsta pe care ţi-l dă faptul că eşti în prezent senator. Vlaşin e un om politic extrem de bătăios care a demonstrat şi în alte alegeri că n-are probleme să se dueleze cu cei mai grei luptători politici, plus că este de loc din zona aceea şi are acolo un grup puternic de susţinere. În fine, primarul de Borşa, Toader Mihali, despre care se spune că dacă vrea poate să fluiere şi toţi borşenii din occident se întorc acasă să-l voteze! Pentru Colegiul 3 - Senat e riscant să faci un pronostic categoric!

Totuşi, dacă îndrăznim să efectuăm nişte "calcule" politice aceastea ar putea arăta cam aşa: Toader Mihali face parte din PER şi chiar dacă va ocupa locul 1 pe Colegiu e mai mult ca sigur faptul că partidul său nu va face 5% pe plan naţional ca să intre în Parlament. Deci Mihali va rămâne pe dinafară, dar îşi va construi un nume greu pentru viitor! Bârlea e în picaj, adică în cădere liberă, adică e ZERO BARAT! Provine din PDL, partidul care a falimentat ţara, iar el s-a remarcat patru ani doar prin faptul că şi-a angajat rudele şi prietenii la stat, intervenind pe la diverse instituţii. Deci şansele sale sunt cam ca şi ale lui Bulă... În luptă reală rămân doar Vlaşin şi Liviu Pop! Vlaşin vine pe valul PPDD la care adaugă influenţa sa în zonă. Pop vine cu susţinerea actuală a Guvernului care - neoficial - e cel mai important agent electoral! Asta e miza, aici se va tranşa soarta viitorului post de senator! Vlaşin sau Pop!

Pe Camera Deputaţilor din nou avem câteva colegii aranjate pentru politicienii de carieră de doi sau mai mulţi bani din Maramureş. Mircea Dolha (USL) îl are ca susţinător pe Cristian Anghel şi ca adversar pe... Liviu Bala (PPDD), fost ziarist de sport! Florin Tătaru (USL) se bate în schimb cu o veritabilă doamnă a politicii locale, Gyongyike Bondi (UDMR)! Greul PSD, Călin Matei aleargă practic de unul singur, dar în cazul său nu m-aş mira să se aplice bancul acela care spune că o culme a atletismului este să alergi de unul singur şi să ieşi pe locul doi! Pe Colegiul 4 - Târgul Lăpuş va fi un duel mai ascuţit între Mircea Man (ARD) şi refugiatul din PDL (nou în PNL), Doru Leşe. Pe Colegiul 5... noapte! Va câştiga sigur candidatul PER, pentru că acest colegiu e pe zona Borşa, fieful lui Toader Mihali, dar dacă PER nu intră în Parlament locul va fi luat de un neica-nimeni băgat la umplutură pe liste, gen Gheorghe Şimon de la USL. Pe Colegiul 6 vine cu speranţe Doru Dăncuş, din partea ARD şi nesătula de bani publici Cornelia Negruţ (USL). În fine, ultimul colegiu, nr. 7, este adjudecat de Vasile Berci. Ştiţi cine este Vasile Berci? Nu ştiţi? Staţi liniştiţi, mai nimeni nu ştie! Omu e deputat încă din antichitate, dar n-are treabă cu deputăţia. El de obicei stă cu telefonu la ureche şi aşteaptă ordine întrebându-se mereu "eu ce trebuie să votez? Şi cu ce mână?".

Cam ăştia-s oamenii! Trăgând linie şi adunând, viitorul Parlament maramureşean ar putea arăta cam aşa:

SENAT: Titus Paşca (USL), Sorin Bota (USL), Liviu Pop (USL)

CAMERA DEPUTAŢILOR: Mircea Dolha, Călin Matei, Gheorghe Şimon, Cornelia Negruţ, Vasile Berci (toţi USL), Mircea Man (ARD) şi Gyongyike Bondi (UDMR)  

Eventual, prin redistribuirea voturilor şi prin aranjamentele care se vor face din cauză că nu vor exista candidaţi care să-şi ia mandatul cu peste 51% din voturi e posibil ca unul din mandatele de deputat pe care le-am dat eu aici pentru USL să fie dat PPDD la fel cum e posibil ca la senat în locul lui Liviu Pop să intre Vasile Vlaşin, tot din partea PPDD. Vom vedea...

Baftă tuturor, prieteni şi/sau duşmani!

Cornel SABOU

Ani grei de puşcărie pentru mafioţii din fotbal

Hotnews.ro:

Curtea de Apel Bucuresti a hotarat, luni, sa-l condamne pe George Copos (patronul Rapidului) la cinci ani de inchisoare cu executare in "Dosarul Transferurilor", informeaza RealitateaTV. Decizia nu este insa una definitiva, ea poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte. In data de 3 aprilie 2012, toti cei opt inculpati din dosarul transferurilor au fost achitati de catre Tribunalul Bucuresti, pe motiv ca faptele nu exista. 

Cei opt trimisi in judecata:

- COPOS GHEORGHE, fost presedinte si patron al Clubului de fotbal „Rapid Bucuresti”, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune si evaziune fiscala, in forma continuata;

- STOICA MIHAI, fost director al Clubului de fotbal „Otelul” Galati;

- PADUREANU JEAN, presedinte al Clubului de fotbal „Gloria” Bistrita;

- POPESCU GHEORGHE, fost angajat al firmei „Becali sport”; în sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune, evaziune fiscala, in forma continuata si spalare de bani;

- NETOIU GHEORGHE, fost actionar la Clubul de fotbal „Dinamo”, în sarcina caruia s-au retinut infractiunile de înselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani;

- BORCEA CRISTIAN, presedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”

- BECALI IOAN, fost impresar;

- BECALI VICTOR, impresar in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de inselaciune, evaziune fiscala, spalare de bani, in forma continuata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

Ce pedepse au fost cerute pentru cei opt inculpati:

Ioan si Victor Becali (20 de ani), Cristi Borcea si George Copos (15 ani), Gigi Netoiu, Mihai Stoica si Gica Popescu (10 ani), Jean Padureanu (10 ani). 

Deciziile Curtii de Apel, de luni:

George Copos - 5 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Jean Padureanu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Mihai Stoica - 4 ani de inchisoare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

Cristi Borcea - 7 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

Ioan Becali - 8 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Victor Becali - 7 ani de inchisoare cu executare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Gica Popescu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.

Gigi Netoiu - 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.

In data de 3 aprilie 2012, toti cei opt inculpati din dosarul transferurilor au fost achitati de catre Tribunalul Bucuresti, pe motiv ca faptele nu exista. Acestia sunt Ioan si Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Cristi Borcea, Gigi Netoiu si Gica Popescu. Decizia Tribunalului Bucuresti a fost contestata de procurorii DNA.

Procurorii sustin ca prejudiciul total creat de cei 8 inculpati este de:

- 4.113.648 RON in dauna statului roman (1.485.071,5 USD calculat la cursul mediu de schimb pe perioada 1999 - 2005);

- 598.667 USD in dauna Federatiei Romane de Fotbal;

- 10.969.690 USD in dauna cluburilor de fotbal Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Otelul Galati si Gloria Bistrita, conform DNA.

Declaraţii ale celor implicaţi:

"Ce reactie sa aiba fratele meu? A avut aceeasi reactie pe care o am si eu, va discuta cu avocatii. Nu stiu daca in rechizitoriu se spune ca este foarte probabil ca banii sa fi ajuns la Ioan si Victor Becali. Pentru asta sa condamni pe cineva, ca poate au ajuns banii la ei? Poate vreodata un prejudiciu sa fie estimat? Prejudiciul trebuie sa fie cert. Nu are importanta ce a spus avocatul nostru, importanti sunt pasii urmatori. In 10 zile trebuie depus recurs, dar trebuie ca intai sa vina motivarea instantei" - Victor Becali (Sport.ro). 

"Nu comentez" - George Copos (Antena 3).

"Eu cunosc bine dosarele si nu s-a demonstrat in niciun caz ca s-a creat vreun prejudiciu. De 3 ani si ceva de zile nu s-a adus nicio dovada noua, nicio proba. Ce justitie e asta? De la achitat la 8 ani cu executare e cale lunga. E o aberatie. Demonstreaza, domne', cum s-a facut evaziunea" - Gigi Netoiu (Gsptv).

"Decizia nu e conforma cu realitatea. Totul a fost verificat si facut cum trebuie, s-a cheltuit conform legii. Eu pot sa spun doar ca nu este adevarat, ca decizia nu este buna. Nu am gresit cu nimic. Voi vorbi cu avocatul si voi vedea ce voi face" - Jean Padureanu la RealitateaTV. 

"Acest proces mi-a facut foarte mult rau, dar sper sa se termine cu bine. Nimeni nu stie ce s-a intamplat exact. Nutrim speranta ca lucrurile se vor indrepta la recurs. Este greu de acceptat o astfel de decizie atunci cand te stii nevinovat. Este foarte greu de sters cu buretele tot ce s-a intamplat in anii de cand a inceput procesul, dar asta este, respectam decizia, dar speram ca lucrurile se vor indrepta.

Mi-e greu sa spun acum daca as fi facut sau nu ceea ce am facut in trecut, dar mi le asum, indiferent daca sunt bune sau rele. Am muncit o viata intreaga si m-am tinut departe de astfel de lucruri pentru a fi un exemplu. Eu si Dumnezeu stim ce s-a intamplat, eu ma simt curat, dar instantele decid" - Gica Popescu, intr-o interventie la DigiSport.

"Sunt foarte suparat de cele intamplate si urmaresc ce se intampla aici. Nu-mi arde de nimic" - Gigi Becali (Cancan.ro).

Corneliu Coposu şi vorbele sale... (II)

Am decis să public acum un interviu vechi luat lui Corneliu Coposu, ultimul mare lider politic al Partidului Naţional-Ţărănesc. Cel care a luat acest interviu a fost omul de televiziune Vartan Arachelian care apoi a concentrat întreaga discuţie într-o carte... Vă invit să-l citiţi căci în ceea ce spune Coposu găsiţi infinit mai multe lucruri interesante decât în cele spuse de oamenii politici care ne sparg timpanele azi! (Cornel SABOU)

episodul II...

Vartan Arachelian:  Cum a ajuns Vîşinski să aducă la guvernare pe Petru Groza. El a făcut servicii comuniştilor prin "Ajutorul roşu"?

Corneliu Coposu: El a beneficiat de o consideraţie oarecare şi ca urmare a fost susţinut şi de uneltele locale ale ocupanţilor; se poate afirma că partid comunist în România nu a existat înainte de ocuparea sovietică a ţării. Ceea ce se spune azi că era partidul comunist, e o exagerare: numărul adepţilor a fost sub 1000, şi erau cunoscuţi la siguranţa statului ca elemente alogene cu idei comuniste, căci aceştia - majoritatea dintre ei erau maghiari şi evrei, comunişti, probabil, prin convingere; ei nu reprezentau un partid propriu-zis. Ambasadorul Novicov, ministru sovietic la Cairo, cu care opoziţia din România a dus tratative pentru încheierea armistiţiului cu România, a avut ideea de a sugera integrarea în opoziţia unită, condusă de Maniu, constituită pînă atuncea de Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social-Democrat şi pe comunişti. La această sugestie Maniu a răspuns "că nu avem în ţară un partid comunist de care să se ţină seama şi că prezenţa lui într-o conspiraţie ar putea reprezenta numai dezavantaje". Novicov a fost de acord că partidul comunist e inexistent în România dar a făcut sugestia că .pentru ca opoziţia să fie reprezentativă în faţa străinătăţii ca o coaliţie antihitleristă şi antidictatorială, ar fi bine să fie reprezentate toate orientările politice. Vreau să fac o mică paranteză. Aceste schimburi de telegrame s-au făcut sub cifru şi absolut clandestin, noi fiind sub ocupaţie germană şi sub o guvernare dictatorială, sub guvernarea lui Antonescu.

Vartan Arachelian:  Am avut o lungă conversaţie cu domnul Vişoianu la Washington, anul trecut şi-am înregistrat-o.

Corneliu Coposu: Vişoianu se menţine foarte bine, e de o luciditate deosebită, am primit o scrisoare de la el şi scrie foarte lizibil, fără să demonstreze prin grafia lui bătrîneţea şi are şi o judecată foarte bună.

Vartan Arachelian: E formidabil la 94 de ani!

Corneliu Coposu: E de o luciditate deosebită.

Vartan Arachelian: O să discutăm şi despre acest lucru, dacă o să putem, deci, totuşi de ce s-au oprit ruşii Ia dr. Petru Groza? Nu e întîmplătoare întrebarea aceasta, căci, iată, zilele trecute am primit un telefon de la un prieten din Deva, care mi-a spus că ei n-au dărîmat statuia lui Groza din centrul oraşului.

Corneliu Coposu: Groza avea o oarecare audienţă în mediile Kremlinului datorită serviciilor făcute înaintea războiului, acceptînd voluntar să fie cutia poştală a "Ajutorului roşu" venit de la Moscova şi destinat cîtorva dintre fruntaşii comunişti, sau hai să generalizăm, mişcării comuniste din România, în calitatea asta, bineînţeles că el îşi crease deja legături cu anumiţi exponenţi ai PCR. Exista partid comunist interior şi partid comunist care se găsea la Moscova; fără importanţă numerică şi unul şi celălalt.

Vartan Arachelian:  Ca să spunem aşa, aripa românească condusă de Gheorghiu-Dej, aripa moscovită condusă de Ana Pauker.

Corneliu Coposu: Gheorghiu-Dej a intervenit tîrziu, Pătrăşcanu era liderul de aici. Existau aceste două organizaţii în permanent conflict. Bineînţeles, Kremlinul şi Kominternul agreau pe exponenţii de la Moscova, care erau fideli şi nu ieşeau din cuvîntul lor. Aici, în România, conducerile comuniste, care s-au succedat după Cristescu, au fost compuse din elemente străine, unii nu aveau nici o contingenţă cu România.

Vartan Arachelian: Unii dintre ei nu ştiau o boabă româneşte.

Corneliu Coposu: Bineînţeles.

Vartan Arachelian: A fost şi un bulgar printre ei, secretar general al partidului.

Corneliu Coposu: Bulgar, ucrainean şi un evreu ungur, în sfîrşit... dar ei judecau prin prisma orientărilor date de Komintern, iar Kominternul era dirijat de interesele sovietice, în situaţia asta în România propriu-zisă...

Vartan Arachelian: Iertaţi-mă, mai fac o paranteză: Printre comuniştii plecaţi la Moscova se afla şi tatăl actualului prim-ministru (n.n. Petre Roman)?

Corneliu Coposu: Walter Roman s-a evidenţiat în războiul din Spania, după care s-a dus la Moscova şi a venit în ţară avînd printre altele sarcina de a organiza, după model sovietic, Securitatea românească. Este, cum am zice, tatăl securităţii româneşti.

Vartan Arachelian: Nu numai tatăl prim-ministrului de azi.

Corneliu Coposu: Da. Am avut ocazia să-l cunosc. Era un om inteligent; iniţial fusese funcţionar de bancă, la Banca ardeleană din Oradea, de unde a dispărut fără urmă la un moment dat, atunci cînd - am aflat mai tîrziu - a plecat voluntar în războiul civil din Spania.

Vartan Arachelian: Cînd l-aţi cunoscut, înainte sau după al doilea război?

Corneliu Coposu: Nu, nu, tîrziu, după război, cînd el avea sarcina să verifice nişte mărturii asupra evenimentelor politice din timpul războiului şi din preajma loviturii de stat de la 23 august. Fusese însărcinat de către Gheorghiu-Dej să strîngă mărturii de la fruntaşii comunişti pentru a reconstitui evenimentele premergătoare armistiţiului de la 23 august; fiindcă circulau fel de fel de versiuni şi de minciuni; el m-a rugat să citesc o seamă de declaraţii pe care le luase de la aşa-zişii protagonişti ai acţiunii comuniste pentru schimbarea de la 23 august. Şi m-a întrebat: "domnule, ce spuneţi de declaraţiile astea?" Eu i-am răspuns destul de brutal: "toţi mint". "Exact, asta e şi concluzia mea". Deci el ajunsese la concluzia că toţi cei interogaţi acolo, o serie întreagă de fruntaşi comunişti, între care Pîrvulescu, Constantinescu-Iaşi, losif Rangheţ - nu mai vorbesc de ceilalţi care aveau un rol în conducere: Bodnăraş sau Foriş - fiecare încerca să tragă spuza pe turta lui, exagerînd şi inventînd departe de realitate. I-am spus foarte cinstit care este opinia mea. Printre altele, era destul de nedumerit de declaraţiile făcute de Bodnăraş. Bodnăraş reuşise să inducă în eroare lumea prietenilor lui, invocînd un mandat pe care l-ar fi primit din partea Kremlinului, ca să organizeze aici P.C.R. La ora aceea singurul responsabil numit de Kremlin sau de Komintern, cum doriţi, era Foriş, dar Foriş era retras în ilegalitate şi trăia ascuns. Bodnăraş, care nu venea de la Moscova, ci ieşise din închisoarea de la Caransebeş, unde ispăşise o pedeapsă de cinci ani, după rejudecarea procesului lui de trădare, prin care a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, căci în momentul în care părăsise România avea calitatea de ofiţer activ de artilerie...

Vartan Arachelian: Dezertase...

Corneliu Coposu: Aruncîndu-şi hainele pe ţărm şi trecînd înot Nistrul.

Vartan Arachelian: Deci, cînd se-ntîmpla, înainte de-al doilea război?

Corneliu Coposu: Da, sigur. El a fost trimis din nou în ţară şi însărcinat cu anumite sarcini de partid. A fost arestat. I s-a rejudecat procesul de trădare în care a fost condamnat în contumacie. El, deci, ieşise din închisoarea din Caransebeş şi în mod surprinzător nu a fost trimis după obiceiul timpului în domiciliu obligatoriu, că aşa se întîmpla cu cei cărora le expirau pedepsele şi erau eliberaţi din închisoare. Se pare că a contractat un angajament cu Siguranţa Statului ca să livreze anumite informaţii, privind, să zic, mişcarea comunistă. Angajament pe care nu l-a respectat. El s-a refugiat de la Bucureşti la Galaţi, unde avea un frate, pe Manole Bodnăraş, care i-a găsit acolo o casă conspirativă şi de unde a apărut mult mai tîrziu, şi anume în primăvara lui '44. Avînd cunoştinţă de animozitatea dintre Foriş, pe de o parte, şi de Pîrvulescu şi losif Rangheţ pe de altă parte - amîndoi în duşmănie cu Foriş - Bodnăraş a intrat în complicitate cu ei. Trinitatea aceasta l-a căutat pe Foriş; ei aveau posibilitatea să detecteze locul unde se afla ascuns - lucru pe care Siguranţa Statului nu era în măsură să-l facă - şi au ajuns la el, l-au agresat, l-au legat şi sub ameninţarea cu pistolul l-au obligat să le predea arhiva şi toate secretele organizatorice ale partidului. L-au ţinut în postura aceasta de arestat, pe Foriş, în timpul ocupaţiei germane, de la 2 aprilie '44, şi pînă în toamna anului '44, deci arestat de ei, în timpul dictaturii lui Antonescu şi al ocupaţiei germane. L-au ţinut acolo pînă la sosirea exponenţilor Kremlinului, deci după ocuparea sovietică a României. în momentul cînd reprezentanţii autentici ai Kominternului -Ana Pauker, Vasile Luca- i-au luat la întrebări pe fruntaşii comunişti despre ce s-a întîmplat cu Foriş, care era ultimul secretar general al partidului, cei vinovaţi, ca să nu se expună la anumite sancţiuni din partea conducerii moscovite a partidului pentru atitudinea adoptată faţă de Foriş, lucru care constituia o abatere de la disciplină şi o nerespectare a consemnului dat de Internaţionala Comunistă, l-au luat pe Foriş, care continua să fie ţinut sub supraveghere - era un fel de arestat al partidului comunist - l-au dus la o şedinţă unde l-au căsăpit, l-au omorît cu răngile. Cu acest prilej a fost ales Gheorghiu-Dej.

Vartan Arachelian: Despre Gheorghiu-Dej v-aş ruga să vorbim într-un capitol special. După această lungă paranteză să ne întoarcem la dr. Petru Groza, dacă credeţi că sînt lucruri definitorii de adăugat.

Corneliu Coposu: Vreau să vă spun un amănunt care este oarecum definitoriu pentru Petru Groza. Eu am continuat să am relaţii foarte bune cu Petru Groza şi cu toată familia lui. Şi în timpul cînd a fost prim-ministru i-am făcut cîteva vizite, unele interesate. La un moment dat mi-a fost luată maşina cu care îl transportam pe Maniu şi m-am dus la el ca să obţin scoaterea maşinii de sub confiscare. A luat măsuri ca să mi se restituie maşina care de altfel era abuziv confiscată, fără nici o îndreptăţire. (Maniu n-a avut în viaţa lui maşină, s-a servit de prieteni pentru deplasările pe care le avea de făcut.) Aş vrea să vă relatez o întîlnire pe care am avut-o după ce Groza a reuşit să fie primit de Stalin. Aveam o problemă administrativă care trebuia soluţionată de Groza. Nu mai ştiu exact dacă nu era vorba cumva de o arestare abuzivă a unui prieten politic pentru care încercam să intervin. Dealtfel, fac o paranteză, puterea lui Groza era minimă, nu putea realiza mare lucru, decît dacă reuşea să se explice faţă de fruntaşii comunişti; uneori, dacă era vorba de o problemă minoră reuşea; încolo prezenţa lui era pur formală în fruntea guvernului, în sfîrşit, mi-a povestit la întrebarea mea, "ei, cum a fost la Moscova?" audienţa lui la Stalin.

Vartan Arachelian: Avea umor?

Corneliu Coposu: Da. Mi-a spus că ajuns în anticameră, după ce i se fixase audienţa şi la un moment dat s-au deschis uşile, a ieşit o secretară care l-a anunţat: "Poftiţi la Generalissim". "Şi am intrat acolo - vă reproduc cuvintele lui - m-am apropiat de el, el stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă decît podeaua, m-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: «în sfîrşit, mi-am atins idealul meu de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea». Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat, îi făcuse o impresie deosebită circul meu, şi pe urmă am stat de vorbă amiabil." Zicea: "cred că l-am cîştigat - ţi-am spus eu că eram un teatralist fără pereche".

Vartan Arachelian: Ăsta era omul!

Corneliu Coposu: închid citatul şi vreau să spun că, într-adevăr, timpul a confirmat treaba asta, fiindcă la un moment dat, cînd Stalin sau Kremlinul a procedat la schimbarea tuturor personalităţilor puse în fruntea ţărilor concentrate în ligheanul socialist, Groza a fost lăsat pe poziţie datorită acestei simpatii pe care a reuşit să i-o cîştige lui Stalin. L-a impresionat bufoneria asta la care s-a pretat. Ăsta era omul.

Vartan Arachelian: Şi să revenimlaâ martie 1945.

Corneliu Coposu: La 6 martie 1945, în urma intervenţiei brutale a lui Vîşinski, regele Mihai nu a avut încotro şi a acceptat să-l numească pe Groza prim-ministru. în preajma numirii s-au făcut nişte încercări, s-a vehiculat soluţia unui guvern Vişoianu, a unui guvern Ştirbei, încercări care, bineînţeles, n-au satisfăcut exigenţele ruseşti şi pînă la urmă Vîşinski a pretins ca să fie numit Groza prim-ministru. A fost numit, iar el a constituit primul guvern comunist la care au luat parte şi nişte, aşa-zişi, exponenţi ai burgheziei, de care comuniştii s-au scuturat rînd pe rînd în preajma alungării regelui: Tătărăscu a fost eliminat în toamna anului 1947, Anton Alexandrescu a fost păstrat de formă - Anton Alexandrescu făcuse o sciziune naţional-ţărănistă lipsită de importanţă - l-au făcut ministrul cooperaţiei şi după aceea l-au aruncat într-o slujbă pe la Banca Naţională. Făcuse parte din tineretul naţional ţărănist. Era un om foarte ambiţios, e adevărat că a avut întotdeauna vederi de stînga, de aceea era nemulţumit de importanţa care i se acorda în partid.

Vartan Arachelian: Dar şi partidul dvs. era un partid de stînga.

Corneliu Coposu: Da, dar în cadrul partidului nostru existau, concomitent, mai multe tendinţe de la centru dreapta pînă la centru stînga, erau oameni şi oameni, cu concepţie de stînga, ca să zic concepţii mai progresiste, dar erau unii cu concepţii rnai conservatoare, însă toate hotărîriie se luau cu majoritate de voturi şi ele trebuiau respectate de întreg partidul; cei care nu se conformau erau puşi în afara lui. Deci au fost la noi oameni de stînga, au fost şi conservatori, de altfel, prin fuziunile pe care le-a făcut partidul după primul război mondial, au pătruns în partid şi conservatori autentici, moştenitori ai tendinţei conservator-democratice a lui Tache lonescu, oameni care au intrat in corpore în partidul nostru, sau conservatori din gruparea lui lorga care şi el a făcut fuziune cu noi iar la dezlipirea lui de partid a lăsat, totuşi, anumiţi membri în cadrul partidului nostru, membri care nu l-au urmat. Mai erau şi stîngiştii lui Stere sau ai dr. Lupu; aveam tendinţe diferite dar, asta nu împiedica unitatea partidului şi respectul membrilor săi pentru hotărîri luate cu majoritate, hotărîri care erau considerate, repet, obligatorii pentru toată lumea. (va urma)

Corneliu Coposu şi vorbele sale...

Am decis să public acum un interviu vechi luat lui Corneliu Coposu, ultimul mare lider politic al Partidului Naţional-Ţărănesc. Cel care a luat acest interviu a fost omul de televiziune Vartan Arachelian care apoi a concentrat întreaga discuţie într-o carte... Vă invit să-l citiţi căci în ceea ce spune Coposu găsiţi infinit mai multe lucruri interesante decât în cele spuse de oamenii politici care ne sparg timpanele azi! (Cornel SABOU)

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj - d. 11 noiembrie 1995, Bucureşti) a fost un om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1990 - 1995), senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă. A fost deţinut politic sub regimul comunist.
Între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcţia secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj.
Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" şi pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.
În aprilie 1964 a fost pus în libertate după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică.
În ianuarie 1990 reînfiinţează Partidul Naţional Ţărănesc sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, al cărui preşedinte va fi până la moarte. Este unul din iniţiatorii Convenţiei Democrate Române, alianţă de partide creată în 1992 cu scopul de a contracara guvernarea de stânga a lui Ion Iliescu.
În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti ceremonia înmânării înaltei distincţii.
Moartea sa în noiembrie 1995 a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996.
Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele. În Piaţa Palatului din Bucureşti a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu, monument aşezat faţă în faţă cu cel al lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe.

Vîşinski, un călău al naţiunilor care au ajuns sub stăpînirea şi controlul Uniunii Sovietice

Vartan Arachelian: întîmplarea face, iată, să începem această suită de convorbiri în ziua de 6 martie 1991. Unde vă aflaţi şi ce făceaţi la 6 martie 1945?

Corneliu Coposu: Cînd s-a constituit guvernul Petru Groza eram lîngă Maniu de cîteva zile, după o serie întreagă de convorbiri, de conversaţii, de întîlniri infructuoase care s-au soldat, în cele din urmă, cu aducerea la guvern a primei echipe comuniste. în prealabil, Groza a încercat, cu spiritul lui de speculaţie, să antreneze în această guvernare şi membri ai partidului nostru. A avut conversaţii repetate cu Aurel Dobrescu, Aurel Leucuţia, cu mine, încercînd să-şi asigure colaborarea unor reprezentanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc în echipa guvernamentală pe care vroia să o constituie. Echipă care s-a constituit, aşa cum se ştie, prin presiunea exercitată în discutarea acestei formule guvernamentale în două moduri: pe cale amiabilă, mijlocită de Petru Groza, şi prin presiune morală, prin ameninţări exercitate de Vîşinski. Vîşinski era în ţară, a avut două audienţe la rege. La ultima audienţă, conţinutul căreia ne-a fost comunicat imediat, Vîşinski a avut o atitudine brutală, plină de ameninţări şi a dat un ultimatum regelui, ca în termen de o oră să-i răspundă dacă este de acord sau nu cu numirea lui Groza ca prim-ministru şi cu schimbarea echipei guvernamentale. Faţă de ezitările regelui a insistat, prevalîndu-se de dreptul lui de a impune o echipă guvernamentală prietenă a Uniunii Sovietice, aşa cum se  reconizase în prealabil în convenţiile dintre marii aliaţi; furios de ezitările regelui a plecat trîntind uşa de asemenea manieră încît zidul de deasupra canatului uşii s-a crăpat. La o oră după plecarea lui Vîşinski, mergîndla Palat, e vorba de palatul de lîngă Arcul de Triumf, Palatul Elisabeta, unde era reşedinţa regelui, am văzut cu ochii mei urmele gestului violent făcut de Vîşinski.

Vartan Arachelian: Fostul procuror general al Uniunii Sovietice în anii '30, anii execuţiilor staliniste în masă.

Corneliu Coposu: Vîşinski era marele tartor, el are pe conştiinţă sutele de mii de victime, pentru că, în calitate de procuror general şi în calitatea de exponent al puterii represive a regimului stalinist a fost mîna înarmată, ca să spun aşa, a regimului. Era de o duritate deosebită; a fost fără nici un fel de reticenţă şi milă împotriva adversarilor politici. A fost un fel de călău nu numai al poporului rus, dar şi al naţiunilor care au ajuns sub stăpînirea şi controlul Uniunii Sovietice.

Vartan Arachelian: De data aceasta era în Bucureşti în calitatea lui de ministru de externe al Uniunii Sovietice?

Corneliu Coposu: Nu, ministru de externe era Molotov. El a fost în calitate de trimis special al guvernului, era ministru adjunct al ministerului de externe şi, bineînţeles că a impus regelui acest guvern. Regele nu a avut altă soluţie şi a trebuit să-i dea un răspuns afirmativ. Astfel ne-am pomenit cu acest "guvern de largă concentrare democratică", prezidat de Petru Groza, în care, pentru aparenţe, au fost incluşi şi nişte disidenţi din partea Partidului Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc.

Petru Groza era un chiabur de mâna întâi

Vartan Arachelian: Aş vrea să facem o mică paranteză şi să-mi spuneţi de cînd îl cunoşteaţi pe dr. Petru Groza. Cum era Petru Groza în intimitate, ce reprezenta el ca personaj politic?

Corneliu Coposu: Da, era un om simpatic, aproape neserios în toate manifestările lui. îl cunoşteam de foarte multă vreme, am fost în casa lui de nenumărate ori, aş putea spune că în conversaţiile lui şi în viaţă era un şarmant, dar nu avea linie de conduită, era capabil de orice fel de compromis şi marşa pe abilitatea lui de a face manevre, de a împăca lucrurile. Chiar şi în preajma formării guvernului prezidat de el a încercat cîteva manevre, destul de iscusite, ca să păcălească pe interlocutorii lui. Nu se putea avea încredere în ce spunea. Era departe de a avea vederi comuniste; convingerile lui, însă, erau fluide şi cum a beneficiat şi de încrederea ruşilor...

Vartan Arachelian: în anii '30, ce reprezenta el ca personalitate politică în Român ia?

Corneliu Coposu: în anii '30 nu reprezenta prea mult. A avut la un moment dat inspiraţia să constituie un fel de partid ţărănesc, pe care l-a numit "Frontul plugarilor". El avea cîţiva oameni de casă, devotaţi şi pe care şi-aîntemeiat organizarea acestui front, o poveste destul de interesantă. Groza deţinea o bancă în Deva, o bancă populară, care avea drept preocupare asistenţa financiară dată populaţiei, cu împrumuturi şi credite mici, limitate, garantate pe proprietăţi, pe poliţe ş.a.m.d. După perioada de penurie şi  criză internaţională care a afectat şi ţara noastră, şi în special situaţia ţăranilor, la un moment dat a făcut convocarea tuturor debitorilor şi de o manieră spectaculară a luat toate poliţele ţărăneşti şi le-a dat foc. Cu această ocazie a fondat acest faimos Front al plugarilor. Era în perioada de criză, mare lucru nu a făcut, fiindcă era vorba de nişte debite în fond pierdute, care erau nerecuperabile, dar a făcut un gest care i-a adus o oarecare popularitate şi care i-a dat posibilitatea să înfiinţeze această formaţiune politică care era subvenţionată din "Ajutorul roşu". Nu a avut o foarte mare audienţă la început, totuşi a reuşit să-şi înfiinţeze o organizaţie specială în judeţul Hunedoara. A încercat să se extindă şi în alte judeţe. Avea în apropierea lui pe Zăroni şi alţi cîţiva oameni de casă, care-i făceau propagandă. Această propagandă nu s-a soldat cu rezultate concrete. Dar se ştia de existenţa unui partid de stînga care reprezenta interesele ţăranilor. La un moment dat, la alegerile parţiale din '37, care au avut loc la Hunedoara, cînd partidul nostru a candidat împotriva partidului guvernamental, susţinut de guvernul liberal, Groza s-a prezentat, oferindu-şi suportul electoral al formaţiei sale de partid. Deci, în aceste alegeri parţiale, partidul nostru a mers împreună cu acest front al plugarilor. Cu ocazia campaniei electorale, care a precedat aceste alegeri, am fost la el acasă, găzduit în vila lui. Atunci am fost şi la Zăroni. Avea o gospodărie chibzuită.

Vartan Arachelian: Am auzit că era un fermier.

Corneliu Coposu: Era un chiabur de mîna întîi şi nu era un om lipsit de instruire; avea patru clase gimnaziale făcute la un liceu german, citea curent în limba germană, avea o bibliotecă impresionantă pentru un ţăran, am găsit la el acasă cam 7-800 de volume de cultură generală şi de cărţi politice. Fusese delegat şi la un congres internaţional agrar care avusese loc la Praga. în ce priveşte pe Groza era un om abil care-şi supraaprecia abilitatea considerîndu-se înarmat cu o şmecherie care să înfrîngă toate rezistentele şi să depăşească vigilenţa şi atenţia interlocutorilor. Altfel în societate era foarte simpatic, avea o familie serioasă. Soţia lui era o matroană ardeleană în afară de price fel de critică, care a făcut eforturi să-şi crească copiii în mentalitatea clasică a tradiţiilor transilvănene, în sfîrşit, din punct de vedere politic, Groza nu pricepea mare lucru, dar încerca să suplinească prin abilitate şi prin vicleşug anumite carenţe de informaţie şi orientare politică. Orientarea lui de stînga era de suprafata.dat fiind şi situaţia lui materială apreciabilă, în Deva era aproape stăpînul oraşului, avea în proprietatea lui hotel, uzină electrică, restaurant, prăvălii... Chiar vila lui preferată era făcută pe un teren al oraşului concesionat pentru o sută de ani de către primărie. Deci era un om înstărit. Sigur că pentru situaţia lui, buna lui stare i-ar fi indicat altă orientare decît o orientare de stînga. în această orientare de stînga el vedea o posibilitate de a se afirma. Fără îndoială a făcut multe servicii partidului comunist, poate unele dintre ele le-a făcut inconştient. De fiecare dată în convorbirile nenumărate pe care le-am avut pe vremea cînd el era prim-ministru al unui guvern comunist, în discuţiile cu mine vorbea despre comunişti calificîndu-i "ăştia!... Cînd scăpăm de ăştia. Facem tot posibilul... Lasă că o să fie bine, îi ducem noi cu zăhărelul". Asta era conversaţia lui şi limbajul pe care îl întrebuinţa. Nu pot să cred nici un moment că ar fi fost sincer devotat cauzei de extremă stingă şi comunistă. Poate la un moment dat s-a considerat ca persoană providenţială menită să treacă printr-o perioadă de aspiraţii şi de confruntări, şi să-şi bată pieptul cu gloria de a fi fost un element util şi salvator pentru burghezia românească. Că de fiecare dată accentua că are el grijă şi va veni vremea cînd se vor normaliza lucrurile şi că ceea ce a făcut el este desigur în favorul suprastructurii din România.

Vartan Arachelian: Mie mi se pare că a fost un personaj absolut insolit pentru lumea politică din Ardeal. Această şmecherie era mai degrabă comună în Vechiul Regat decît în Transilvania. Mi-aduc aminte că prima oară cînd am fost la Deva, nişte vechi prieteni mi-au arătat fosta casă a lui Groza, o casă cu terasă, de fapt nu se vedea acoperişul acela tradiţional al zonei şi mi s-a povestit o legendă locală: într-o zi au venit datornicii lui Groza să-l roage să le mai facă nişte împrumuturi şi atunci el a ieşit în faţa casei şi le-a spus: "Fraţilor ţărani, s-a plîns el, Groza, nu am bani nici eu, nu vedeţi că n-am reuşit să-mi pun acoperiş la casă?!" S-au uitat ţăranii şi au văzut că într-adevăr nu era acoperişul acela în şarpantă, şi şi-au zis: săracul de el, bancherul nu are nici el bani. Şi s-au lăsat convinşi. Avea această şmecherie. Nu-i cunosc originea. E adevărat, cum spuneţi şi dumneavoastră, a avut nişte copii crescuţi excepţional, probabil că este meritul soţiei lui. A apucat să fie în Parlamentul României?

Corneliu Coposu: Da, pe vremea guvernării Averescu. Partidele politice din Vechiul Regat au căutat să polarizeze în jurul lor simpatii şi în Transilvania. Propaganda lor nu a avut prea mare rezonanţă şi elementele capturate de către partidele din Vechiul Regat au fost elemente marginale, de multe ori compromise. Atunci cînd la aceaste partide româneşti vechi au aderat ardelenii, adeziunea lor a produs senzaţie, au fost oameni plictisiţi de aşteptare şi de opoziţia permanentă la care-i condamna Partidul Naţional Român din Transilvania (care era intransigent în anumite direcţii şi refractar la orice fel de compromisuri), deci, văzîndu-se aceştia în situaţia de a se eterniza în opoziţie, au răspuns unor invitaţii ispititoare făcute de puterea politică. A fost un gest colectiv al aşa-zişilor "fripturişti". Fripturişti i-a botezat lorga, pentru că s-au lăsat atraşi de friptura oferită de guvern.

Vartan Arachelian: lorga, deci, a lansat expresia... 

Corneliu Coposu: Au fost cîteva nume răsunătoare care au aderat la guvernarea lui Averescu printre care a fost şi Petru Groza. Petru Groza nu a ocupat nici un fel de demnitate şi nu a avut nici o funcţie în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania, fiind socotit, în epoca de dinainte de Unirea din 1918, ca făcînd parte din tagma colaboraţionişti lor. Nu în sens rău colaboraţionism, în Ardeal existau categorii de români care erau adepţii unor relaţii amiabile cu stăpînirea şi care socoteau că politica cea mai cuminte pe care trebuie să o facă românii din Ungaria e de a practica raporturi bune cu stăpînirea pentru că pe linia unor relaţii amicale şi personale să poată obţine ce nu se putea obţine pe linia luptei politice. De altfel într-o asemenea atitudine s-a complăcut Partidul Naţional Român între 1869 şi 1905, adică o politică necombativă faţă de regimul care nu recunoştea drepturile fundamentale ale poporului român. Această pasivitate, care a fost doctrina oficială a partidului, a fost ruptă abia în 1905. în intervalul acesta lumea se manifesta în raporturile cu guvernul, fie de o manieră de colaborare, fie de o manieră de toleranţă şi de reţinere. Din categoria aceasta a pasiviştilor, care a supravieţuit şi după schimbarea oficială de atitudine a Partidului Naţional Român, au rămas o mulţime de transilvăneni, unii dintre ei oameni integri, de bună credinţă, cum era marele filantrop Ion Mihu. Au fost români de prestigiu cărora nu li se poate reproşa nimic, a fost dr. Loga care a adoptat sistemul ăsta de conciliere cu oficialitatea. Groza făcea parte din categoria acestora. Nu i se poate contesta calitatea lui de român, dar gîndirea lui politică era necorespunzătoare de-acum cu atitudinea fermă pe care o luase conducerea partidului care reprezenta în mare majoritate populaţia românească. De la atitudinea oficială a partidului au făcut excepţie numai cîţiva reprezentanţi proeminenţi ai clerului - care justificau ţinuta lor prin datoria de a apăra biserica pe care o reprezentau - şi o parte a intelectualităţii. Oamenii aceştia erau blamaţi de conducerea partidului pentru că nu au luat parte la o luptă destul de grea, la o confruntare obositoare şi cu riscuri, dusă tot timpul cu guvernările reacţionare şi oprimatoare. Groza nu a făcut parte din conducerea Partidului Naţional Român, totuşi la Adunarea naţională de la l decembrie 1918 a fost şi el prezent, deci nu poate fi socotit nici renegat, nici un om care a făcut compromisuri cu ideea naţională. Vreau să remarc că aţi făcut o observaţie foarte justă: printre ardeleni se găsesc puţine exemple de oameni de compromis, oameni care să aibă calitatea de a face nişte înţelegeri prin concesiuni, de a face retuşuri la principiile ferme de manifestare ale unor oameni integri, aşa cum s-au manifestat în general oamenii

politici din Ardeal înainte de război şi în epoca constituirii României Mari. Deci, Groza nu a făcut parte din conducerea Partidului Naţional Român, nu a luat parte la instanţele constituite la Adunarea de la Alba lulia, însă fiind disponibil a fost racolat de către Averescu, care nu avea sprijin electoral în Ardeal şi nu se putea întemeia pe adeziuni; el l-a făcut ministru în guvernul său. Se pare că rotunjirea averii lui s-a făcut în timpul acestui ministeriat, care a pus în aplicare reforma agrară şi care dădea infinite posibilităţi, mai mult sau mai puţin oneste, de făcut avere.

(va urma)