Adevărul despre teroriştii din decembrie 1989

Adevărul e chiar lângă noi!

Nu-l ştiţi încă? Vi-l spun eu. Citiţi doar cu atenţie cele ce urmează...

Mai întâi să stabilim clar că în decembrie 1989 AU EXISTAT terorişti din moment ce e cert că populaţia României a fost terorizată zile în şir cu tot felul de spaime colective, asta pe lângă faptul că mulţi au fost omorâţi sau răniţi. Imaginea generală (greşită) care a rămas multă vreme despre „teroriştii din decembrie” era aceea că trebuie să fie musai nişte arabi mascaţi care trag cu puşca în manifestanţi apărându-l pe Ceauşescu. Nefiind arătaţi public, aceşti „terorişti” au rămas un mister, dar în realitate nu despre asemenea terorişti e vorba. 

În decembrie 1989 pe teritoriul României au acţionat cu adevărat TERORIŞTI, dar nu despre mascaţii arabi e vorba şi nicidecum despre apărarea lui Ceauşescu!!!

Ca să înţelegem pe deplin adevărul nu o să ne mai referim acum la toate confuziile create în acea perioadă, la faptul că unii militari au tras inconştient sau că alţii s-au împuşcat între ei crezându-se reciproc terorişti. Voi face referire doar la acţiunile/activităţile concret teroriste pentru că dorinţa voastră acuma este (nu-i aşa?) să aflaţi ADEVĂRUL DESPRE TERORISTI!

Totul pleacă de la planul general de înlăturare a lui Ceauşescu de la putere şi de eliminare a comunismului din România. Plan conceput în afara ţării noastre şi executat atât de forţe străine cât şi de elemente autohtone care în prealabil au fost racolate de structurile secrete externe ce au conceput acest plan. Evident, ca orice plan secret de destabilizare a unei ţări acesta trebuia să conţină multe diversiuni şi acte provocatoare violente, toate acestea fiind menite să aprindă spiritul revoluţionar în popor şi să genereze mişcări de masă care să ducă în final la căderea conducătorului care nu vroia cu nici un chip să cedeze puterea în mod paşnic, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări comuniste.

Drept urmare, imediat ce planul a fost aplicat, la vedere au început să apară figurile celor programaţi să preia puterea (Iliescu şi toată gasca lui). ACEŞTIA AU FOST PRIMII TERORIŞTI! Şi mă refer aici la TOŢI cei care au preluat puterea în 22 decembrie 1989 la nivel central! Ei sunt cei care au creat legenda teroriştilor arabi ce luptă pentru apărarea lui Ceauşescu şi în spatele acestei minciuni ei au activat adevărata structură teroristă NAŢIONALĂ coordonând apoi acţiunile de terorare asupra populaţiei României! 

Scopul acestor activităţi teroriste era, în principal, obţinerea legitimităţii pentru uciderea lui Ceauşescu! Dacă ţara nu ar fi fost terorizată de pretinşii terorişti arabi loiali dictatorului, noua putere nu ar fi avut nici un pretext rezonabil ca să-l execute rapid pe Ceauşescu, ori rămânerea în viaţă a acestuia era exclusă din start!

Au existat şi scopuri secundare în importanţă (dar esenţiale pentru planul conceput!) cum ar fi faptul ca pe acest fond de teroare noua putere putea fi instalată ignorând Constituţia şi legile ţării, clamându-se astfel REVOLUŢIA POPULARĂ şi faptul ca o Revoluţie dărâmă total un sistem, cu toate legile lui! Dacă teroarea n-ar fi existat, atunci noua putere ar fi trebuit să urmeze chiar calea invocată de Ceauşescu, respectiv să se convoace Marea Adunare Naţională (Parlamentul de atunci), şi acolo sa se aleagă structura noii puteri. 

Alte scopuri vizau: neutralizarea imediată a celor loiali lui Ceauşescu.  Faptul că „teroriştii” trăgeau în populaţie justifica noua putere să-i aresteze imediat pe toţi comuniştii de frunte din grupul de susţinere a lui Ceausescu folosind pentru asta în mod ilegal Armata (Armata nici unei ţări din lume nu are voie să facă arestări sau să deţină în sediile sale arestaţi!!!). Alt scop: neutralizarea Securităţii Statului, ca instituţie de protecţie a Statului Român. Nu mă refer aici la acea Securitate care făcea nimic, urmărind discuţiile cetăţenilor, ci la acea Securitate FOARTE PUTERNICĂ pe plan mondial care gestiona secrete imense ca importanţă, afaceri de miliarde pe întreg Globul, care gestiona reţele de agenţi ce penetraseră NATO şi toate Guvernele importante ale lumii, care avea contacte şi influenţă pe întreg mapamondul! Sub pretextul luptei antiteroriste, Securitatea a fost imediat desfiinţată şi toate cadrele sale au fost trecute în subordinea Armatei! 

Alt scop: distrugerea probelor care ar fi demascat planul! Aici subiectul este foarte vast şi nu am o imagine foarte completă asupra detaliilor, dar ştiu că dincolo de confiscarea datelor care existau la Securitate au mai fost distruse multe alte probe despre planul criminal de eliminare a lui Ceauşescu prin organizarea de „acţiuni teroriste” care ba incendiau ceva, undeva, ba „atacau” te miri ce instituţie... Sub acoperirea acţiunilor de tip terorist multe probe (dosare, înscrisuri, filmări, fotografii etc) au fost distruse! 

Alt scop: JAFUL! Pe fondul stării generale de tensiune din ţară, „experţii” sistemului îşi însuşeau miliardele de dolari existente prin diferite conturi despre care, ca diversiune, se spunea că ar fi aparţinut lui Ceauşescu. În realitate, erau banii Statului Român, răspândiţi în întreaga lume, în multe conturi şi bănci, gestionaţi de ofiţeri de Securitate. Toţi aceşti bani au dispărut în zilele Revoluţiei şi nu au fost găsiţi nici până azi.

Ar mai fi multe de spus despre scopurile diversiunii cu teroriştii arabi, dar mă opresc aici ca sa mă întorc la adevărul despre teroriştii care cu adevărat au LUPTAT în decembrie 1989, dar nu pentru apărarea lui Ceauşescu ci pentru apărarea intereselor noii puteri!

Legea nr. 14/1972, privind organizarea apărării naţionale a RSR, la art. 18, lit. H spune următoarele vorbind despre atribuţiile Consiliilor locale:

„constituie şi pregătesc unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă în condiţiile ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora în timp de război”

Aşa a apărut REŢEAUA „R”, o structură ultra-secretă formată din zeci de mii de membri (cam 1.000 în fiecare judeţ) racolaţi din diverse medii sociale (nu neapărat securişti, puteau fi muncitori, femei, bărbaţi, de orice vârstă şi calificare profesională) care aveau drept scop SĂ LUPTE IN STIL TERORIST, doar că instrucţiunile originale spuneau că această luptă trebuia dusă împotriva unui ipotetic inamic extern care ar fi invadat România şi ar fi ocupat o parte din teritoriul naţional, nu împotriva propriului popor! Membri acestei reţele erau periodic instruiţi de ofiţeri specializaţi în acţiuni de tip terorist, erau organizaţi foarte exact în grupuri mici (chiar şi de câte doi oameni!) şi aveau obiective şi misiuni clare prin care trebuiau să creeze situaţii EXACT ca şi cele create în decembrie 1989, de confuzie totală, de teroare, să lanseze zvonuri alarmiste, să incendieze şi chiar să execute omoruri, plus multe altele (nu insist acum pe subiect, căutaţi pe google „Reţeaua „R” şi găsiţi toate detaliile).

Ei bine, în decembrie 1989 această Reţea secretă de terorişti ai României A FOST ACTIVATĂ! Nu se ştie exact CINE a apăsat „butonul roşu”, adică nu se ştie OFICIAL care este persoana care a dat ordinul de activare a Reţelei „R”, dar deja se ştie (şi sunt multe personalităţi, chiar militare, de rang înalt!, care au recunoscut asta) că această Reţea a fost activată în decembrie 1989 şi s-a acerut agenţilor ei sa execute misiunile pentru care au fost pregătiţi! Aşa se explica de ce brusc şi dintr-o dată, în toată ţara au început să sune alarmele false despre „apa otrăvită”, despre „teroriştii” care atacă ba ici, ba colo, să apară incendii şi o mulţime de PROVOCĂRI. Aceasta a fost poate misiunea principală a Reţelei "R": provocarea la violenţă. Oamenii erau peste tot provocaţi să atace, să lupte, să fie violenţi, să distrugă, să iasă în stradă, să salveze noua putere de „terorişti”, când de fapt ordinul normal, curat era să se îndemne populaţia la calm şi aceasta să fie protejată.

În toate judeţele ţării, mii de membri ai Reţelei „R” au primit ordinul secret de activare a luptei teroriste. Aceştia nu aveau căderea sa judece ordinul primit, să evalueze singuri dacă ordinul se justifică sau nu. Instruirea lor fusese clară şi de tip militar: când Reţeaua este activată, în secunda doi laşi totul baltă şi te apuci să faci ceea ce ai fost instruit! Aşa că, mii de români s-au ridicat din pat, de lângă nevestele lor, şi-au lăsat copiii, familiile, serviciul şi au ieşit la acţiune, fiecare pe „sectorul” său. Unii s-au infiltrat în multime şi au provocat la violenţă lansând în acelaşi timp zvonuri menite să creeze panică, alţii s-au cuplat la centrale telefonice şi au început să sune la diverse unităti militare dând ordine sau organizând diversiuni, alarmări false, zvonuri. Alţii înarmaţi trăgeau câte un cartuş ici-colo, ca să alimenteze panica, sau chiar împuşcau din mulţime doar să se ajungă la haos şi să se provoace contrareacţii din partea Armatei. 

În fine, ideea e că toate aceste mii de persoane sunt de fapt oameni dintre/de lânga NOI! Nu terorişti aduşi de afară, nu arabi musulmani sau palestinieni, nu agenţi sovietici KGB sau CIA ci chiar români, muncitori, specialişti, membri sau nu de partid, nu neapărat militari, răspândiţi prin toată ţara şi organizaţi în secreta Reţea „R”! Reţea care, ATENŢIE, nu se subordona Securităţii, Partidului sau Armatei pentru ca era concepută să acţioneze într-un teritoriu care nu ne mai aparţinea, ocupat de inamic! O reţea în care membri ei erau învăţaţi să acţioneze pe cont propriu pentru a crea haos acolo, în localitatea în care trăiau, nu altundeva!

Aceştia au fost teroriştii adevăraţi din decembrie 1989, acesta este adevărul despre terorişti! Gruparea care a preluat puterea de la Ceauşescu este cea care A COORDONAT activităţile Reţelei „R” în toată ţara şi când spun coordonare nu mă refer la detaliile tehnice ale organizării haosului (membri reţelei ştiau deja ce sa facă pentru asta) ci doar la momentul declanşării/activării Reţelei „R” şi la momentul opririi acţiunilor acesteia, plus, eventual, la câteva scopuri concrete, locale sau generale care au fost comunicate în timpi reali agenţilor din teren de către cei care-i coordonau.

Nu e, deci, de mirare ca „adevărul despre terorişti” nu a fost recunoscut oficial de nici o autoritate română timp de 27 de ani! Ce sa ne spună? Că teroriştii au fost de fapt oameni de lângă noi? Poate chiar vecinul, unchiul sau părintele nostru? Că aceşti terorişti au fost puşi la treabă chiar de către cei care ne-au „salvat” de Ceauşescu? CE SĂ NE SPUNĂ? Nu ne vor spune nimic, niciodată! Dar voi acum ştiţi adevărul şi asta e suficient! Deocamdată...

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

Mizeriile din construcţii

Construcţiile sunt un domeniu aparent foarte dezvoltat în România zilelor noastre.  Chiar dacă nu s-au mai construit blocuri ca pe timpul lui Ceauşescu, sectorul privat a investit enorm în construcţia de case, sedii de firmă, hale, depozite, magazine etc. Ce nu prea se ştie însă (la modul public) este MIZERIA care „guvernează” acest domeniu foarte dezvoltat şi nu mă refer la mizeria firească, de şantier în lucru, ci la MIZERIA UMANĂ!

Voi încerca să fiu scurt şi concis, pe înţelesul tuturor. Afacerile din construcţii sunt efectuate, de regulă, cu participarea a trei factori umani: beneficiarul lucrării, firma executantă (cea care preia lucrarea) şi muncitorii care efectuează toate lucrările necesare. Dacă n-aţi avut tangenţă cu domeniul acesta, atunci ceea ce am să vă spun în continuare vă va părea de necrezut! REGULA (nu excepţia!) în România este ca fiecare din cele trei părţi să le înşele, să le prostească pe celelalte! Şi-am să vă spun cum...

Să le luăm pe rând... BENEFICIARUL lucrării (clientul) care vrea să-şi construiască ceva, orice (o casă, o clădire, o extindere sau o modernizare) are o primă problemă: BANII! Costul standard al unei lucrări este de regulă destul de mare. Acest cost implică materialele de construcţii (care per total sunt foarte scumpe) şi manopera care trebuie plătită firmei contractate (cea care-si asumă executarea lucrării). Manopera este de asemenea extrem de scumpă, ceea ce dă un total necesar de bani foarte mare. Puţini sunt cei care au de la început toţi banii necesari pentru construcţia dorită şi care au doar grija de a găsi o firmă serioasă de execuţie a lucrării. Pe piaţa din România, regula este să-ţi execuţi lucrarea cu bani mai puţini decât e înţelegerea la început! Cum se ajunge la asta? Pe mai multe căi... 

Cea mai des folosită e să te declari (ca beneficiar/client) nemulţumit de CALITATEA unor lucrări executate şi – în consecinţă – să „penalizezi” firma (sau muncitorii, dacă lucrarea este executată „la negru”) cu o anumită sumă de bani. Ce reper avem când e vorba de calitatea unei lucrări? Nici unul pe piaţa liberă! Singurul reper e chiar beneficiarul. El e cel care „certifică” faptul că e mulţumit de calitate. Dar dacă el spune că nu e mulţumit... atunci firma care a executat trebuie să „plătească”, nu-i aşa? Nu mă refer acum la situaţiile REALE, în care o lucrare este executată în batjocură. Acestea sunt, totuşi, foarte puţine. Vorbesc aici despre o metodă de înşelăciune, de prosteală! Prin simpla exprimare a unei nemultumiri legate de „calitatea” lucrării executate mulţi clienţi obţin „reduceri” finale la plată de ordinul a zeci de milioane lei! Asa că metoda a devenit regulă şi este exploatată cu succes de foarte mulţi clienţi! Când victima este firma executantă atunci patronul pierde ceva bani din profitul său, dar când cei care pierd sunt nişte simpli muncitori care au executat lucrarea la negru, atunci situaţia e mai gravă, deoarece „şmecherul” de client afectează direct nivelul de trai al omului simplu şi muncitor. Si nu vă pregătiţi să „condamnaţi” munca la negru deoarece şi aceasta este o REGULĂ în România, nu o excepţie!

Mai sunt metode prin care clientul poate înşela executantul lucrării. Una ar fi să se schimbe des firmele (sau echipele) care execută lucrarea pe acelaşi motiv, al „calităţii”. Adică, angajezi o firmă, o laşi să înceapă lucrarea, apoi o „concediezi” pentru proastă calitate, amendând-o evident la bani, apoi angajezi altă firmă şi ciclul se repetă. Încet-încet tu ţi-ai executat toată lucrarea, iar banii efectivi pe care i-ai plătit tot invocând „calitatea” şi concediind firmele prestatoare sunt mai puţin de jumătate din cât ar fi trebuit să plăteşti dacă erai un client corect. Acum înţelegeţi?

Să trecem la alţi nenorociţi care populează domeniul construcţiilor, PATRONII de firme de construcţii. Să fiu bine înţeles (precizare pentru cei mai săraci cu duhul, ca să nu  zic proşti!) nu mă refer la TOŢI, ci la mulţi dintre ei, poate la majoritatea celor care activează în sectorul privat (despre firmele care lucrează cu Statul voi vorbi cu altă ocazie)! Şi aici e plină „piaţa” de ţepari, escroci şi păcălici. Patroni care sunt contractaţi pentru executarea unei lucrări, încasează avansul şi pleacă la alt client. Din avans în avans patronaşul strânge o grămadă de bani pentru care nu face nimic. Îşi exersează doar „vrăjeala” pentru a-l prosti pe client. Alt gen de patron-ţepar e cel care execută lucrarea, dar îşi „amendează” muncitorii pentru diferite pretexte (de regulă, pe cei mai noi angajaţi). Întotdeauna, scopul e realizarea unui câştig peste cel normal, rezultat din profitul unei afaceri. Pentru că pofta de bani e mare, în construcţii se manevrează sume mari şi parcă te doare inima să ai în mână zeci-sute de milioane şi să-i dai la amărâţii ăia de muncitori. E mai simplu să vii cu tot felul de nemulţumiri („ai întârziat, aici ai greşit, etc”) şi să-i penalizezi economisind astfel sume importante. Un gen aparte sunt patronii care nu dau aproape deloc bani angajaţiilor. Poate n-o să credeţi, dar sunt şi din aceştia, şi nu puţini! Pur şi simplu muncitorul lucrează, iar când vine termenul de plată  patronul invocă tot felul de probleme, personale sau profesionale, motiv pentru care plata salariului se amână până la o dată neprecizată, apoi povestea se repetă şi ţine exact atâta timp cât ţine şi răbdarea muncitorului de a aştepta muncind. Am avut asemenea colegi în construcţii care au muncit şi trei-patru luni tot aşteptându-şi salariul care nu a mai venit deloc! Iar dacă acele trei-patru luni sunt în timpul sezonului plin (vara) atunci s-a dus anul şi omul muncitor e în faliment!

În fine, a treia categorie nenorocită o găsim în rândul muncitorilor. Las la o parte faptul că sectorul e dominat de beţivi, curvari şi boschetari. Mulţi vor doar să obţină nişte bani de băutură, vin la lucru o zi-două, apoi se plâng că le-a murit scroafa şi au nevoie de bani pentru înmormântare, iar dacă patronul e milos ei iau banii şi pleacă la crâşmă. O altă categorie sunt muncitorii care nu muncesc. De regulă, aceştia caută să se angajeze în firme mai mari unde se pot „pierde” pe şantiere nefăcând nimic toată ziua şi dacă prosteala ţine vine şi ziua de salariu! Apoi muncitorii care fură, pe principiul vechi, comunist, că „fiecare se descurcă de la locul său de muncă”. Ăştia fură orice. În principal materiale de construcţii pe care apoi le vând ieftin, scule (cele electrice, mai scumpe, sunt cele mai vizate) pe care apoi le vând sub jumate preţul (s-au creat deja adevărate mafii care valorifică rapid bunurile furate de pe şantiere!). Am cunoscut muncitori care neavând ce fura de pe şantiere furau din curţile vecine cartofi!

Mă opresc aici cu descrierea situaţiei din sectorul privat de construcţii. Poate v-am speriat, dar cred că e bine să cunoaşteţi realitatea şi s-o cunoaşteţi chiar de la un om care mult timp a activat în acest sector. Jurnalistica este pentru mine o pasiune pe care mi-o voi „satisface” toată viaţa, dar eu mereu am încercat să-mi câştig banii de trai din construcţii.  Cunosc chiar foarte bine multe din meseriile calificate în acest domeniu, am muncit şi în occident (dar şi acolo m-am lovit de ţepe!) şi aici, în Baia Mare şi nu numai.

Dacă vă pregătiţi să intraţi în lumea asta, acum ştiţi la ce să vă aşteptaţi! Clienţi „nemulţumiţi” care vă ard la bani, patroni ţepari, muncitori leneşi, hoţi şi (mulţi dintre ei) nepricepuţi. Va doresc succes şi încercaţi să discerneţi corect atunci când vă „loviţi” de probleme în domeniul construcţiilor. Există şi clienţi pentru care plata serviciilor e sfântă, patroni care umblă după tine să-ţi dea banii pe care ţi-i datorează şi muncitori care fac cu mâna lor adevărate opere de artă (ca să nu zic MINUNI). Nu-i confundaţi pe unii cu alţii! Ar fi păcat...

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

P.S. - O să-mi fac puţin timp sărbătorile astea ca să mai scriu despre acest subiect cu date concrete, nume, fapte, locuri, întâmplări. Pe mulţi îi veţi recunoaşte, pe alţii doar îi veţi cunoaşte! Şi unii şi alţii merită să fie expusi public!

Visul românesc

Mass media, atât cea naţională cât şi cea internaţională, e plină de exemple de români „răi”. Românii fură, ucid, mint, cerşesc parcă peste tot în lume! Toată lumea-i condamnă pe români, se fereşte de români şi acuză românii. Asta se vede la televizor, în mass media, dar... realitatea nu e asta! Astăzi, în ajun de Sărbătoare Naţională, am să vă vorbesc de românii adevăraţi. Criminali, hoţi, cerşetori există în toate ţarile lumii. Nici SUA nu duce lipsă, nici Occidentul. Aşa că răii români nu sunt cu nimic mai prejos decât răii altor naţiuni. Dar noi, românii, mai însemnăm şi altceva!  Suntem plini de poveşti de succes şi ar trebui – poate – să „inventăm” o nouă sintagmă atunci când privim deschis spre românii adevăraţi. Eu aş numi-o VISUL ROMÂNESC! Deseori posibil de împlinit!

Trei românce fericite

Cristiana Popescu are acum ceva peste 30 de ani... „Locuieste in Adu Dhabi, este insotitoare de bord la o companie privata detinuta de unul din membrii familiei regale a Emiratelor Arabe, are un salariu de peste 5000 de euro pe luna si un logodnic care o iubeste. Si mai important decat toate – isi traieste viata din plin.  Totul a inceput in facultate. Cristiana era studenta la Litere la Limbi straine si lucra in aeroportul Henry Coanda la punctele de securitate. Si-a dat seama ca in Romania nu prea are cum sa castige banii pe care si-i dorea si a inceput sa isi caute online joburi in strainatate. A fost la mai multe interviuri si  a avut noroc – a fost angajata la Etihad Airways - compania aeriana nationala a Emiratelor Arabe cu baza in Abu Dhabi. Asa a inceput aventura in lumea araba pentru Cristiana. „M-am mutat in Abu Dhabi, unde am descoperit o alta lume. M-am indragostit imediat de oras si de jobul meu. Am invatat foarte multe despre aviatie in toate cursurile pe care le-am facut ca sa imi iau licenta de zbor si, de asemenea, am invatat cum sa traiesti si sa muncesti alaturi de zeci de nationalitati diferite”, povesteste Cristiana. Dupa doi ani si jumatate  petrecuti la Etihad Airways, Cristiana si-a dat seama ca vrea mai mult. A aplicat pentru un job la o companie „de private vip jets”, care aparitine familiei regale a Emiratelor Arabe - Falcon Aviation Services. „Ca sa ajungi sa muncesti la acest nivel trebuie sa ai experienta in first class service, sa ai o atitudine profesionala si sa stii sa comunici cu persoane de un anumit statut social si material - presedinti, regi, printese, diplomati si oameni de afaceri”, spune Cristiana. Compania i-a asigurat un apartament mobilat, pentru care nu trebuie sa plateasca nimic. Totul este inclus in contract.  Castiga in jur de 5000 de euro pe luna. „Cateodata si mai mult. Depinde de cate zboruri am in luna respectiva”, povesteste Cristiana. (link: 

Denisa Danila a reusit sa devina medic in Spania dupa ce i-a facut pe spanioli sa uite ca e romanca. Studiaza medicina de 11 ani, din care ultimii 7 in Spania. Mai are pana sa devina medic specialist in oftalmologie, asa cum viseaza, dar a reusit deja sa isi cumpere casuta visurilor ei: cu piscina, jacuzzi, solarium si o terasa imensa. La varsta ei, de numai 29 de ani, se poate considera un om realizat. Denisa locuieste acum in Alicante, unde lucreaza ca medic internist intr-un spital privat. A obtinut jobul in mod clasic: si-a depus un CV, iar angajatorilor le-a placut ce au citit. Inainte de asta, a lucrat pentru cea mai mare companie privata de servicii medicale din Spania. Denisa a reusit sa isi cumpere o casa cu doua etaje in Alicante. Este intr-o zona rezidentiala, are piscina, jacuzzi in aer liber, loc de joaca pentru copii. “Etajul de mai sus se cheama Solarium si poti sta la soare chiar si in plina iarna, pentru ca aici iernile sunt blande. Acolo as vrea sa imi amenajez o zona chill-out cu canapele si o mini gradina japoneza”, viseaza Denisa.

Monica Micu a renuntat la Romania pentru un nou inceput in Mexic. Frumos, nu? Tequila, sombrero, poncho, mariachi, Acapulco... Dar viata in Mexic nu se reduce la atat: “Fiecare locuitor cunoaste pe cineva care fie a fost jefuit, fie a fost rapit pentru o recompensa. Deocamdata, raii se ucid intre ei,  dar evident ca exista si victime colaterale. Daca stii sa eviti opulenta, iesitul noaptea pe strazi pustii, esti prudent si mai ai si noroc in viata, poti trai linistit aici”, ne lamureste Monica.  A plecat in Mexic impreuna cu sotul ei inainte sa inceapa criza, fara sa stie spaniola, dar cu multa vointa si entuziasm pentru o viata noua.  Odata ajunsa acolo, si-a setat prioritatile: s-a pus cu burta pe carte, a facut cursuri intensive de spaniola timp de un an si jumatate, iar acum este as in spaniola. Nu dupa mult timp si-a gasit si un job: lucreaza intr-o  organizatie internationala pe un program pentru protectia jurnalistilor din mai multe state unde situatia lor e grava. Nu este intamplator ca a fost angajata aici. In Romania, Monica a lucrat in televizune si are cursuri de specialitate: a facut “Dreptul”, studii postuniversitare in Relatii Internationale si are si o specializare in stiri de televiziune la BBC World School si una in reportaje radio la RFI  Paris. 

Link: http://www.perfecte.ro/lifestyle/romance-care-au-cucerit-lumea-ele-au-reusit-sa-se-faca-respectate-in-strainatate-au-joburi-de-vis-platite.html

Un român dă ora exactă la New York

Dimitrie Vicovanu este unul din cei mai renumiti ceasornicari de peste Ocean. Printre clientii sai se numara personalitati precum actorul Bill Cosby sau violonistul Itzhak Perlman.

Atunci cand la renumita casa de licitatii de obiecte rare de colectie Shotheby's din New York ajunge o piesa de orologerie rara, precum un Patek Philippe de aur din 1930, care trebuie restaurata, dupa ce n-a functionat zeci de ani, se apeleaza la Dimitrie Vicoveanu, un adevarat chirurg al orologiilor. "Ceasurile mi-au placut de mic copil, m-au fascinat si doream sa cunosc minunea unor roti care ne spuneau in cele din urma timpul real in care traim", a spus ceasornicarul. Cariera sa a inceput, insa, in domeniul arheologiei, activand in cadrul unui muzeu din Iasi. Vicovanu a invatat arta restaurarii ceasurilor de colectie sub egida guvernului comunist condus de Ceausescu, care l-a trimis la Laussane, in Elvetia, sa studieze. Nu s-a mai intors in Romania si in 1977 a reusit s-o ia cu el si pe fata sa, Daniela, care urma sa sufere o operatie pe cord, la doar 11 ani. Au emigrat in SUA in 1979 si doi ani mai tarziu, i-a urmat si sotia ceasornicarului, Agurita. Acum, in magazinul sau din New York, nu doar repara, ci si vinde ceasuri de colectie. "Master of Time" este administrat de fiica sa, Daniela. Batranul isi repara ceasurile intr-un atelier din Queens, unde mii de componente sunt asezate si organizate cu cea mai mare atentie posibila, iar meticulozitatea ceasornicarului roman din New York este rasplatita pe masura: reparatiile mai complicate pot ajunge si la doua mii de dolari. Printre clientii sai, s-au numarat personalitati precum actorul Bill Cosby sau violonistul Itzhak Perlman. Romanul a reusit sa repare inclusiv un ceas Omega de 50 de ani, plin de apa in urma unui accident aviatic. "De-a lungul anilor, clientii existenti mi-au facut reclama, spunand unul altuia despre mine. In plus, marea casa de licitatie Sotheby's imi trimite clienti. Relatia mea cu Sotheby's a inceput cu multi ani in urma, cand ei m-au luat consultant, ca sa desfac ceasurile puse in vanzare, sa stabilesc originalitatea lor pentru a fi descrise in catalogul licitatiei si sa estimez reparatiile necesitate de unele dintre piese", ne-a mai marturisit romanul.

http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/batranul-ceasornicar-povestea-romanului-care-da-ora-exacta-la-new-york-1249430

Medic în Africa de Sud

Alina Marian Beyer a plecat din Romania la scurt timp dupa Revolutie. Acum, ea lucreaza ca medic pediatru, avocat si asistent universitar in Africa de Sud.In Cape Town, sunt multi sud-africani care nu au auzit de Romania, lucru care ar putea fi si o "binecuvantare ascunsa", pentru ca "aici nu suntem asimilati cu stereotipul romanului cersetor si hot, despre care am auzit ca circula prin Europa", a povestit Alina Marian Bayer. "Am absolvit in Romania Facultatea de Pediatrie, deci am incercat sa raman in domeniul respectiv, desi o perioada am lucrat in urgente si apoi in Imunologie si Alergologie. In 2001 am primit o oferta de studii post-doctorale in Memphis, Statele Unite, si am lucrat acolo pana in 2003, cand m-am hotarat sa studiez dreptul si am revenit in Cape Town.

Initial nu am fost prea sigura de sansele mele de succes - parea totul mai mult o aventura - deci m-am inscris la o facultate de invatamant la distanta, University of South Africa. Ulterior m-am transferat la University of Cape Town, unde am absolvit licenta si masteratul cu specializarea in drept commercial si dizertatia in domeniul proprietatii intelectuale si concurentei. Am fost intai 'advocate', adica membra a baroului avocatilor pledanti care lucreaza pe langa Inalta Curte. Acum doi ani am devenit 'attorney' - un avocat care poate sa lucreze pentru firme independente - si 'conveyancer' - echivalentul unui notar specializat in tranzactii imobiliare. Initial am lucrat pentru o firma de avocati, dar de aproximativ sase luni mi-am deschis propria firma cu profil de drept medical, comercial, al familiei si al proprietatii imobiliare."

In plus, Aura este si scriitoare, iar cartea sa, Out of the Transylvania Night, in care vorbeste despre experienta comunismului, a fost nominalizata la Premiul Pulitzer in 2011, fiind un bestseller in SUA. "De intors in Romania nu cred ca se va intampla, dar vizitez tara aproape in fiecare an, avand familie si prieteni in Sibiu. Actualmente scriu o alta carte bazata pe psihologia lui Wayne Dyer, Bruce Lipton si Brian Weiss. De asemenea, sunt fascinata de editura Hay House cu care o sa am un training in Alaska si unul in Brazilia in aceasta vara. Cred ca descoperirea de sine este cea mai grea de facut; sa crezi ca esti pe drumul care trebuie, mergand in directia implinirii destinului tau reprezinta de fapt esenta vietii. Dar cum Lao-Tzu a spus: O calatorie de o mie de mile incepe doar cu un simplu pas! Niciodata nu este prea tarziu sa pui primul picior si sa crezi cu adevarat in ceea ce faci", incheie romanca.

http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/povestea-de-succes-a-unei-romance-in-africa-de-sud-ma-sperie-perspectiva-de-a-imbrani-in-romania-1244468

Designer la Viena

Probabil mai cunoscuti in strainatate decat in propria in tara, unii romani au reusit sa se faca respectati prin talentul lor si sa fie exemple pentru multe generatii din toata lumea. Un astfel de om este si Patricia Vincent, creatore de moda din Romania care are o cariera de succes in Viena, Austria. Nascuta in Bucuresti, Patricia Vincent locuieste din 5 octombrie 2002 in tara lui Mozart. Privind in urma, nu stie cum ar fi evoluat cariera sa daca ramanea in tara, pentru ca viata sa profesionala s-a nascut la Viena. "Am studiat un semestru la Michelbeuern Institute, un an la Asociatia Guvernamentala a Textilelor si am urmat un internship la un atelier de creatie couture. Studiul autodidact a inceput din perioada studiilor asistate si s-a focusat mai mult pe design. Acesta continua si astazi, el include documentare si analiza, descoperirea diverselor tehnici, seminarii sau specializari pe o anumita nisa", ne-a explicat Patricia Vincent.

http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/poveste-romaneasca-in-tara-lui-mozart-despre-moda-frumusete-si-business-1244729

Profesoară în America

Aura Imbarus a parasit Romania in 1997, cand a tras lozul norocos la Loteria Vizelor si a ajuns astfel pe Taramul Fagaduintei. Jurnalista in Romania, sibianca si-a cladit o cariera impresionanta pe pamant american, acolo unde preda ca profesor de liceu si colegiu.

http://www.ziare.com/diaspora/romani-sua/visul-american-al-unei-romance-nominalizate-la-pulitzer-1243896

Specialist în Franţa

Florin Calin Paun a plecat inca din timpul facultatii in Franta, unde si-a continuat studiile in ingineria de aviatie la Ecole Polytechnique. Acum, dupa mai bine de doua decenii, romanul este considerat unul dintre cei mai buni "technology scouter" (descoperitori de tehnologie) din Franta. Il regasim pe Florin Calin in ierarhia ONERA (Oficiul National de Studii si Cercetari Aerospatiale al Frantei), unde, in calitatea sa de "Directeur Adjoint Innovation Industrielle", are rolul de a transforma inventiile cercetatorilor in cat mai multe aplicatii de succes. "In 20 de ani, nu am suferit niciodata ca sunt roman. Anunt cu mandrie ca sunt roman, pentru ca am un accent care imi tradeaza automat originea. Oamenii care se simt discriminati au probabil ceva sa isi reproseze", a adaugat cercetatorul roman.

http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/roman-de-la-agentia-spatiala-franceza-esti-discriminat-daca-faci-prostii-nu-ca-esti-roman-1241033

Găsiţi sute, mii de asemenea poveşti româneşti de succes pe net. Fiecare caz în parte (şi toate laolaltă) se constituie într-o dovadă de necontestat că poporul acesta este predominant frumos, muncitor, cinstit, drept şi ataşat de valori autentice, universale. Haideţi să nu mai definim românismul după ceata de ţărani care votează după plasa de alimente pe care o primesc, sau după acei politicieni fără scrupule şi fără nimic sfânt! Aştia sunt, împreună, gunoiul societăţii noastre, dar NOI, toţi ceilalţi, mulţi, frumoşi şi devotaţi cauzelor în care credem facem istoria reală a României prin toate faptele noastre de succes, de aici şi de pretutindeni!
Visul Românesc poate deveni realitate! Mii de români au demonstrat asta!
La Mulţi Ani române, priunde te-ai afla!

Cornel SABOU

Ziarul lui Dolha

Mircea Dolha este acum deputat PNL de Maramureş şi vrea să fie ales pentru următorii patru ani senator. Îl cunosc de mult timp şi pot spune că până de curând aveam o părere oarecum bună despre el. Adică, pentru a nu fi greşit înţeles, nu am avut afaceri sau orice alt fel de combinaţii cu el în trecut, nu îi sunt dator cu nimic şi nu îmi datorează nimic... Îl apreciam pentru că în peisajul acesta molcom ardelenesc maramureşean local era cam singurul care „ieşea în faţă” bătându-se ba ici, ba colo, cu unu’-altu’, fiind deci oarecum activ. Nu se ferea de presă, răspundea oricăror provocări şi avea „tupeul” acesta de-a se lua „la trântă” cu oricine în plan politic. Nu l-am cunoscut, însă, până de curând, de „aproape”, în „intimitatea” sa şi nu mă refer la intimitatea vieţii private. Mi-a oferit el această ocazie atunci când, recent, a venit să-mi propună o „afacere”!

Dolha ştia că urmează campania electorală şi voia să scoată pe piaţă un „ziar de campanie”, adică o publicaţie scrisă prin care să-şi facă reclamă astfel încât, pe de o parte, să câştige postul de senator la care visează, iar pe de altă parte să poată lovi în adversarii săi politici. Treaba mea, în viziunea sa, era să „conduc” acest ziar la vedere, să pretind public că publicaţia era a mea, urmând ca el să fie şeful „din spate", nevăzut şi neştiut. Concepţia lui Dolha este clasică şi cunoscută în peisajul presei româneşti. Mimăm un ziar „independent” care de fapt serveşte interesele „noastre”, iar pentru ca ziarul „independent” să fie credibil scoatem în faţă un ziarist cunoscut, iar prin vocea sa ne „aranjăm” interesele, adică lovim în adversari şi ne facem „nouă” imagine frumoasă! Acel jurnalist eram (trebuia să fiu) EU!

N-am zis „nu”, n-am zis „da” categoric. Am acceptat să „lucrez” pentru scoaterea primului număr. Mă agăţasem de una din promisiunile lui care suna frumos pentru mine, ca ziarist... „Poţi publica în ziar ce anchete vrei, despre oricine, nu mă interesează să protejez pe cineva”. Era ocazia să scot „de la naftalină” nişte materiale de presă „grele” care să apară într-un ziar. Am zis hai să încerc... Pe moment am decis să trec cu vederea faptul că în ziarul respectiv urmau să apară şi reclame vizibile cu PNL şi cu Dolha, fapt care, pentru „cunoscători”, elimina orice dubiu cu privire la... „cine e în spate”! L-am lăsat pe deputat să se amăgească cu secretul său...

Am scris câteva texte, am trimis editorului şi o anchetă care dezvăluia modalitatea prin care tatăl lui Cătălin Cherecheş, fost director la Direcţia Silvică Maramureş, fura bani grei de la stat, furtul acesta stând la originea averii imense moştenite de familia Cherecheş. Primul număr a apărut de Sărbătoarea Castanelor, dar... fără ancheta mea! Am întrebat care-i treaba şi mi s-a spus că materialul trimis de mine este păstrat... „pentru mai târziu”!

Ziarul se numeşte „Ziua bună, Maramureş”. Are şi un site, zbmm.ro... Eu am renunţat atunci, pe loc, la „colaborarea” propusă de Dolha. Mi-am dat seama că e inutil să mai continui doar pentru a scrie în folosul său sau pentru a documenta anchete de presă care nu vor fi publicate niciodată ci vor fi eventual folosite ca şantaj în folosul deputatului. Zic asta pentru că, ulterior, aflu cu stupoare că mama lui Cătălin Cherecheş este trecută candidat la parlamentare din partea PNL, adică... nu mai zic nimic.

Ziarul se distribuie gratuit. Primul număr a apărut în 30.000 (treizeci de mii) de exemplare. Problema a fost că Dolha n-avea pe nimeni la distribuţie. Am înţeles că tineretul liberal nu prea mai voia să facă muncă voluntară pentru Dolha, deoarece în trecut luase destule „ţepe” tot lipindu-i acestuia afişe cam pe gratis. De când am abandonat eu ziarul au mai apărut două numere, în calitate mult mai proastă. Şi Dolha îl voia săptămânal! Între timp şi-a aranjat difuzarea, nu zic cum că poate greşesc şi nu vreau să acuz aiurea de exploatarea unor copii, prin (din) anumite şcoli, clase şi (cu) profesoare, dar (probabil) fără acceptul părinţilor etc... Adică, ziarul e depus în cutiile poştale din oraş(e). Nu mai contează cum şi de către cine...

Contează altceva. Cine finanţează un ziar falimentar care apare în 30.000 de exemplare? Pe listele de candidaţi ai PNL, în Maramureş, a apărut fostul ministri Anca Boagiu! Când Dolha m-a contactat PRIMA oară ca să-mi propună să-i preiau ziarul era în America (SUA) în „vizită”. Lucrurile se leagă. Ministrul Boagiu şi-a aranjat să obţină deputăţia într-un loc sigur şi vrea probabil să beneficieze de linişte. Aici, în Maramureş. Prin surse numai de ea ştiute a rezolvat o finanţare de miliarde (lei vechi) pentru ziarul ăsta „de campanie”. Clar, nu-s banii lui Dolha! Ăsta e renumit pentru zgârcenia sa. Se cearta cu toată lumea pentru fiecare leu pe care trebuie să-l plătească. Din buzunarul lui n-ar da veci atâţia bani pentru editarea unui ziar care nu aduce deloc venituri. Mi s-ar părea interesant de aflat de unde vin exact zecile, sutele de milioane necesare pentru editarea acestui ziar şi pentru întreţinerea siteului şi care este legătura acestei finanţări cu candidatura Ancăi Boagiu! Nu credeţi?

Editarea ziarului se face la Bucureşti de către ziaristul Andrei Bădin, fost realizator de emisiuni la B1TV, scos pe tuşă după ce a fost acuzat de DNA de ceva infracţiuni. Nu ştiu ce probleme a avut Bădin în trecut, nici nu mă interesează, ştiu că în perioada scurtă în care am colaborat cu el pentru editarea ziarului mi-a dovedit că este un profesionist desăvârşit în munca tehnică de presă. Nici el nu este de acord cu unele „idei” ale lui Dolha, dar probabil, nu-i aşa?, trebuie să trăiască şi el cumva şi de aceea mai acceptă compromisul acestei colaborări... Nu-l judec, nu-l condamn. Fiecare decide pentru el, conform cu valorile şi principiile în care crede!

Ar mai fi detalii „picante” de povestit din această scurtă experienţă, dar neînsemnate comparativ cu ceea ce tocmai v-am povestit, de aceea nu mai insist pe subiect. Va las să digeraţi în linişte „subiectul” şi să citiţi în cunoştinţă de cauză ZIARUL LUI DOLHA!

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

TU cu cine votezi?

În România, partidele sunt - toate! - o apă şi-un pământ! Nimic altceva nu le diferenţiază decât calitatea sau prostia membrilor sau conducerii. Doctrinele sunt apă de ploaie, nimic clar, concis, de ţinut minte. Nimic concret. Doar baliverne... Este poate cea mai mare dezamăgire în viaţa politică a României să vezi că n-ai în ce să crezi! La IDEI mă refer, la principii. Nu există "stânga" sau "dreapta". Există doar lideri mai deştepţi sau mai proşti. Şi există aparatul de partid. Care peste tot e la fel. Face munca de teren pentru candidat. Aia cu pliante, broşuri, afişe etc. 

Partidul care e la putere porneşte cu un mic avans faţă de celelalte. Pentru că are în subordine un aparat de stat. Şi vor exista întotdeauna oameni care vor vota cu puterea, oricare ar fi aceasta. 

Aşadar, zic că n-are rost să votaţi cu un anumit partid! Nici împotriva unui anumit partid. Partidele sunt organizaţii. Aveţi pe plan local OAMENI care candidează. Uitaţi-vă la ei. EI CONTEAZĂ!

Aşa ajungem la lucrurile care contează... Din România se emigrează masiv pentru că aici se trăieşte prost. Se trăieşte prost pentru că avem guvernări proaste. Dar guvernările astea sunt formate din oameni. Unii dintre ei ajung acolo pentru că îi votăm noi! De aia zic că trebuie să votezi oamenii, nu partidele. Oarecum împotriva firii... Pentru că într-o societate democratică de tip capitalist nu ar trebui să existe "salvatori" în chipul unei persoane. Societatea mare ar trebui să-şi construiască bunăstarea prin acţiunile cumulate a mai multe societăţi mici, indiferent că vorbim de asociaţii din economie sau din politică. Organizaţiile ar trebui să deţină puterea de a face bine. Democraţia se dorea un fel de opunere dictaturii şi absolutismului. De aceea se lupta cu nazismul şi comunismul, care erau societăţi construite în jurul unei personalităţi "salvatoare", dar dictatoriale. 

Astăzi, am ajuns, în frumoasa democraţie, să constatăm că prin definiţia ei, democraţia româneasca nu îşi este de ajuns pentru a răzbi în viaţă. Pentru că suntem originali, avem nevoie să îmbinăm "bunul" cu "răul". Alegem partide, dar votăm oameni!

Oricum, nu se va schimba nimic în România următorilor 4 ani! Garantez pentru asta! Nimic în sens bun, vreau să zic... Aceleaşi "investiţii" în nimic, cu firme clientelare la stat ca să ia de-a moka banii din buget, apoi mâna de răsfăţaţi care să-şi facă vile şi piscine, iar prostimea să moară de foame. Acelaşi film, aceiaşi actori cu regie proastă şi final previzibil... 

Sunt curios să ştiu... în tot acest peisaj, TU cu cine votezi şi mai ales de ce??? Dacă eşti angajat politic, membru sau susţinător activ te înţeleg. Dacă ai un prieten sau o rudă care candidează iar te înţeleg. Dar dacă nu eşti nimic din toate astea, cu cine naiba votezi şi DE CE??? Îmi spui şi mie? Te rog... Numai bine!

Pe curând...

Cornel SABOU

DOVADA: În România traiul minim e mediu imposibil

E vorba de un calcul simplu, la îndemâna oricui, dar pe care nu îl face nimeni! Şi pentru că nimeni nu vede EXACT și CORECT problema, evident că nimeni nu are soluţia!

Să luăm ca exemplu o familie "standard" din România formată din trei persoane, doi adulţi (care muncesc) şi un copil... Şi să ne raportăm la datele oficiale privitoare la venitul mediu şi coşul minim de consum, apoi să vedem ce ne dă.

Salariul MEDIU (nu minim) în România este de 1.892 lei net (adică "în mână"). Sursa: http://www.calculator-salarii.ro/salariu-mediu-pe-economie/

Ştiţi că foarte mulţi angajaţi din ţara noastră lucrează pe salar minim şi acolo problemele sunt mult mai grave, dar noi ne vom referi acum la un "standard" de plată mai ridicat, respectiv la "normalitatea" românească, adică salariul mediu. În familia de care vorbim, veniturile totale LEGALE vor fi de 1.892 x 2, adică un total de 3.784 lei, plus 84 lei alocaţia de stat a copilului. Asta ne duce la un total de venituri lunare pe familie de romăn de 3.868 lei. Ok, pornim de la suma asta şi ne raportăm mai departe la tot ceea ce are nevoie omul ca să trăiască. Luăm ca reper Coşul minim de consum stabilit de Guvern. După cum puteţi vedea şi în linkul poe care vi-l prezint mai jos...

"Coşul minim de consum lunar stabilea, pentru o gospodărie de mărime medie, considerată de 2,804 persoane (deci de aproape 3 persoane), totalitatea cheltuielilor necesare traiului într-o lună prin achiziţionarea (1) de produse alimentare, (2) de produse nealimentare şi (3) de servicii."

Astfel, conform celor publicate pe infolegal.ro, "în luna iulie 2015 valoarea coşului minim de consum lunar ar fi de 4,48 x 1.050 = 4.704 lei pentru o gospodărie de mărime medie, considerată de 2,804 persoane, şi de 4.704 lei : 2,804 = 1.678 de lei pe o persoană"

Aşadar, să sintetizăm: o familie formată din trei persoane, în care ambii părinţi muncesc şi sunt plătiţi cu salariul mediu pe economie, încasează lunar 3.868 lei cash, iar pentru A TRĂI, conform calculelor făcute de Guvern, are nevoie de un total de 4.704 lei. La calcule ne dă cu minus 836 lei!

Concluzia concluziei: Ca să poată TRAI, o familie de trei persoane din România trebuie să mai aducă în casă, în afară de veniturile sale legale, încă 836 lei. De unde va aduce acești bani? Da, ati ghicit. Dacă nu de la mătușa sau de la bunica atunci din mită și alte activități criminale! Acest lucru este CERT! Pentru că indiferent de valorile morale la care românii aderă, ei trebuie să poată trăi, să poată exista, laolaltă cu toate celelalte popoare, nu? De acord, se poate trece cu capul sus printr-o perioadă mai dificilă, făcând sacrificii, dar asta nu poate dura la infinit, nu poate fi o regulă! Regula ar trebui să fie cea GARANTATĂ de Constituție:

ARTICOLUL 47(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

Ceea ce oferă Statul Român, ca ”peisaj” general de viață și dezvoltare economică, tocmai v-am prezentat mai sus. O economie care oferă un anumit nivel de salarizare medie, nivel care însă nu e capabil să asigure nici măcar MINIMUL necesar pentru trai! Asta ați votat VOI, asta avem TOȚI!

Ce-mi rămâne să vă doresc în încheiere? Să aveți parte de cât mai multă mită sau... minte? Hotărâți voi căci acum cel puțin o faceți în cunoștință de cauză! Numai bine!

Pe curând...

Cornel SABOU

De campanie...

În timpul celor peste 20 de ani de jurnalism s-a întâmplat (nu o dată) să susţin pe faţă anumite curente politice, idei sau persoane. Mi s-a părut drept şi corect să-mi asum public astfel de demersuri şi să le argumentez. Am să vă dau şi exemple...

În 1995 debutam la publicaţia locală "Nord Magazin". În anul următor, cu ocazia alegerilor locale, am susţinut alegerea în Consiliul Judeţean Maramureş a patronului meu de la acea dată, Gheorghe Zoicaş (cel care, ulterior, avea să devină şi parlamentar). Cum am făcut asta? Scriind pur şi simplu diverse articole de prezentare şi de campanie în ziarul la care lucram în favoarea lui Zoicaş şi a partidului pe listele căruia candida, Partidul Republican. Ţin minte că liderul PR, Lorin Fortuna, a fost chiar plăcut impresionat după ce a citit câteva materiale scrise de mine. Mi se părea o chestie justă, normală să-mi susţin patronul în ascensiunea sa politică şi am făcut asta chiar bucuros pentru că mi se oferea ocazia să-mi manifest competenţele într-un domeniu atăt de complicat, delicat şi pretenţios cum e lumea politică... Atunci, Gheorghe Zoicaş a fost ales consilier judeţean.

Mai târziu, în acelaşi an (1996) lucram deja la ziarul ZIUA şi am susţinut tot aşa, pe faţă, deplin asumat, campania Convenţiei Democrate pentru alegerile parlamentare şi a lui Emil Constantinescu pentru preşidenţie. De altfel, directorul ziarului, Sorin Roşca Stănescu, declarase ferm şi clar că OBIECTIVUL ziarului ZIUA este să contribuie decisiv la schimbarea puterii politice în România prin înlocuirea PDSR de la putere cu CDR. M-am implicat cu toate forţele mele în această "luptă" şi cu toată convingerea că fac bine ceea ce fac. Am documentat o mulţime de anchete, am scris o mulţime de materiale de presă care au ajutat CDR să căştige alegerile. Am fost chiar premiat personal de maestrul Roşca Stănescu pentru munca depusă şi eram extrem de mândru de tot ceea ce realizasem.

În anul 2000 nu mai lucram angajat la vreo publicaţie. Aveam diverse colaborări locale, naţionale sau internaţionale pe linie de presă. În alegerile din acel an am susţinut mai mult decât am făcut-o vreodată Partidul Vieţii Româneşti condus de scriitorul Pavel Coruţ. Eram cu adevărat impresionat de cărţile scrise de acesta, de analizele sale profunde asupra stării naţiunii şi de soluţiile pe care le propunea. În Pavel Coruţ am crezut cu adevărat şi atunci când am auzit că-şi face partid am sărit imediat să-i dau adeziunea mea. Domnia sa, însă, m-a rugat să mă implic mai mult şi să-i organizez aşa cum scrie la carte o filială a partidului în judeţul Maramureş, ceea ce am şi făcut. După ce am organizat filiala şi am participat la şedinţa de înfiinţare a PVR m-am retras din partid şi i-am lăsat pe cei "aleşi" să-şi continue activitatea, eu considerând că mi-am îndeplinit misiunea de conştiinţă.

Anii au trecut, eu mi-am individualizat efortul publicistic, am tipărit propriul meu ziar, "Viaţa Maramureşului" şi în toată perioada care a urmat am încercat să mă ţin deoparte faţă de partidele politice. Nu m-am mai implicat vreodată în susţinerea vreunui partid, în schimb am susţinut OAMENI!

Activând aproape permanent în jurnalistică în acei ani, am putut să-i cunosc personal pe cei mai mulţi din actorii politici locali. Unul din cei care m-a impresionat şi pe care l-am susţinut personal oridecâte ori s-a implicat politic a fost deputatul Nicolae Bud (fost deputat PUNR). Era singurul parlamentar din Maramureş care avea mereu cabinetul său plin de oameni simpli care căutau ajutor pentru rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntau. Bud îi asculta pe toţi, îşi nota conştiincios toate problemele care i se semnalau şi făcea toate demersurile necesare pentru a-i ajuta pe oameni. Nu a mai fost niciodată în Maramureş un om politic ca el! Acesta a fost motivul pentru care l-am susţinut necondiţionat pe Nicolae Bud întotdeauna când s-a implicat politic şi o voi face oricănd dacă domnia sa se va întoarce în politică. Din păcate, este retras de ceva timp şi s-a stabilit la Bucureşti, ne mai activând politic de multă vreme. 

De atunci, n-am mai susţinut explicit şi categoric oameni politici sau partide. Au fost persoane din politica locală care mi-au plăcut în comparaţie cu alţii care nu mi-au plăcut, dar atât. Au fost unii care mi-au solicitat ocazional consilierea, pe probleme concrete sau de campanie, am dat câteva sfaturi şi m-am retras deoparte. Nu m-am implicat... Şi nu regret. Am avut recent o discuţie amicală cu senatorul Titus Paşca şi ne aminteam amândoi cu nostalgie de "războiul" în care eram implicaţi politic la sfârşitul anilor 90, împotriva lui Ion Iliescu şi a PDSR-ului său. Şi am concluzionat împreună că vremurile de azi sunt categoric schimbate. Nu se mai luptă nimeni pentru idei, pentru un CREZ. Toată lumea îşi face doar calcule de oportunitate... şi atât. De aceea, în viaţa politică prezentă nu mă regăsesc eu nicăieri. Şi de aceea, demersul meu jurnalistic va fi unul strict profesional, distant politic, dar ferm şi categoric împotriva impostorilor din politică, aşa cum am demonstrat şi în cazul primarului băimărean Cătălin Cherecheş pe care l-am declarat infractor politic încă de când a fost ales, din 2011, atunci când toţi îl lingeau slugarnici. Şi s-a dovedit că am avut dreptate!

Luna viitoare vor fi alegeri parlamentare. VREAU să-mi spun cuvântul în această perioadă despre cei pe care îi veţi alege. Şi am s-o fac aşa cum am făcut-o mereu, tare şi apăsat, ferm şi categoric. Am să vă prezint impostorii care vă cer votul şi mai departe e strict treaba voastră dacă îi veţi vota sau nu. Eu ştiu doar că timpul îmi va da din nou dreptate. Ţineţi minte asta! Pentru că în curând voi începe seria de articole "de campanie", dar nu dedicată vreunui partid. Voi lucra PENTRU VOI, aşa cum am făcut-o mereu, chiar şi atunci când am susţinut pe cineva!

Ne auzim curând!

Cornel SABOU

Pentru Criminalii de Stat, cu drag, fără respect şi fără frică

Mă adresez acum criminalilor care au gândit, planificat, ordonat şi apoi executat diverse crime de Stat în spaţiul nostru românesc, inclusiv masacrul de la Clubul Colectiv.

Vă cunosc! Nu vă ştiu pe toţi pe nume, dar nici nu mă interesează prea mult identitatea voastră. Ştiu de ce anume sunteţi capabili şi e suficient. Aţi ucis mişeleşte, nu înfruntând un inamic în faţă (cum am făcut eu în Bosnia sau cum fac militarii români pe teatrele de război) ci din umbră, într-un mod pervers... dar nu inteligent! Aţi lăsat urme! Nu sunteţi „profesionişti”, chiar dacă vă credeţi aşa. Sunteţi doar nişte gunoaie, nişte rataţi! Pentru că, prin „munca” voastră criminală aţi sevit nişte alte gunoaie, mai mari ca voi! Nici măcar n-aţi servit un „interes naţional”, de securitate sau de orice altceva. Aţi fost doar slugile oarbe ale unor... obsedaţi, rataţi sau... traficanţi de droguri! Ce poate fi mai jegos decât asta?

Dar să lăsăm „jignirile”... Vreau să vă deschid puţin mintea... Ce credeţi că se va întâmpla acuma? Hai, încercaţi măcar o judecată! Ştiu că dormiţi pe voi cu aerul acela de încredere şi siguranţă cu care îi prostiţi pe fraieri, dar... eu prostănaci „INTELIGENŢI” ca voi am „fumat” de mult! De aceea vă vorbesc deschis, pe înţelesul vostru şi fără „perdea”. Ce se va întâmpla în continuare cu crimele voastre? Nimic??? OK... Atunci totul e în regulă, nu?

Păi să vă spun eu ceva... Aveţi o problemă! NU E TOTUL ÎN REGULĂ! Şi în sprijinul celor afirmate am două argumente.  Să vă explic? Să vă explic...

Unu: Instituţiile astea ale Statului (care împreună formează celebrul „Sistem”) au pe acolo, prin funcţii (mai mari sau mai micuţe) angajaţi nişte OAMENI pe care voi îi cunoaşteţi, dar despre care nu ştiţi nimic! Ei sunt coloana vertebrală a Statului nostru, de cele mai multe ori eroi anonimi cărora le datorăm de fapt tot ce avem noi bun azi! Ţară, popor, pace, linişte... Pentru că ei nu acţionează la ordinul unui politician. Sunt CONŞTIINŢE care lucrează în baza unui concept pe care mintea voastră n-o să-l poată niciodată digera sau înţelege. Pentru că nu e un concept pentru minte, ci pentru suflet, pentru suflet de român! Iar voi nu aveţi suflet... 

Ei, treaba nasoală pentru voi e că oamenii ăştia vă cunosc faptele! Nu aşa cum vi le cunoaştem noi, ziariştii, mai mult „teoretic”. NU! Ei vă au acolo, „la dosar”, cu toate probele posibile, chiar şi în sens juridic. Ei ştiu tot! Vă ştiu pe fiecare în parte, cu „problemele” voastre amărâte, cu frustrările pe care tot încercaţi să le ascundeţi, dar reuşiţi nu! Vă ştiu cu amantele voastre, cu conturile „secrete”, cu traficul de influenţă pe care îl faceţi mereu etc, nu mai continui. Ceea ce vă spun eu acuma e că voi aţi intrat pe o... listă! Pe o listă neagră! „The Blacklist”, ca în celebrul serial american care a ajuns deja la sezonul patru... o listă cu criminali de stat care trebuie... dată în vileag! Rânjiţi ironic? No problem... Vă spun (ca să vă ajut) că nu e râsul vostru!

Doi: Voi nu credeţi în Dumnezeu. Clar! Aici suntem de acord, da? Faza faină e că Dumnezeu, ca să existe, n-are nevoie de aprobarea voastră. Printre altele, Dumnezeu există şi prin noi, cei care primim putere de la El ca să vă înfruntăm! Nu suntem mulţi, dar suntem acea mână de oameni care nu pot fi cumpăraţi nici cu şiretlicurile voastre, nici cu banii voştri. Suntem oameni simpli, dar complicaţi. Pentru mintea voastră... Capabili, inteligenţi şi curajoşi. Apţi pentru a prezenta lumii adevărul despre voi. Pentru a vă arăta cu degetul, cu dispreţ şi scârbă, acuzator. Concret, cu numele voastre prăpădite, cu chipul vostru schimonosit şi speriat. Cu faptele voastre ordinare şi criminale. Aţi ucis oameni nu o dată, nu de două ori. Nu doar în Colectiv sau la Revoluţie. O faceţi mereu. Pentru a vă proteja. Ei bine, noi, ăştia despre care vă vorbesc, nu putem fi ucişi! Nu putem fi reduşi la tăcere! Sunteţi prea mici pentru un război cu Dumnezeu! Prin noi...

Unii suntem ziarişti, ca mine, ca Raisa... Toţi, împreună, suntem ceea ce nu vreţi să fim, un coşmar pentru voi!

Ca să vă ajut să înţelegeţi... Argumentul Unu va conlucra cu argumentul Doi pentru ca voi să apăreţi în lumină cu ceea ce ascundeţi. Asta se întâmplă şi se va întâmpla mereu. Până ne va da Dumnezeu zile! Nu voi! Si când noi nu vom mai fi, vor fi alţii. Mai buni ca noi... Mai puternici! Şintr-un final apoteotic voi veţi fi înfrânţi! Cu toată „puterea” pe care o aveţi şi cu care vă amăgiţi! Dar cu care nu sunteţi capabili să vă atingeţi de noi! Pentru că asupra noastră nu aveţi putere!

Vă las acum, doar ca să vă găsesc din nou mâine. Şi poimâine iar... Aş vrea să vă şi provoc la un duel bărbătesc, la o înfruntare ochi în ochi, dar ştiu că n-am pe şi cu cine! Colega mea, Raisa Ekaterina Ivatenko, o femeie pe care degeaba încercaţi s-o visaţi (coşmarul pe care vi-l dăruieşte constant nu e vis, e realitate!) v-a dovedit nu doar crimele ci şi „calitatea” voastră ca oameni. Voi nici măcar o femeie nu aveţi curajul să înfruntaţi, darămite un bărbat! Şi asta nu pentru că aţi fi în vreun fel inferiori faţă de Raisa, ci pentru că vă este ea superioară pe toate planurile! Şi voi ştiţi asta... 

De fapt, ca să fiu sincer, vă înţeleg. N-aveţi cum. N-aveţi cu ce. N-aveţi nici măcar viaţă în voi! Sunteţi deja victimele propriilor crime. Sunteţi morţi! Pentru că, fără suflet nu sunteţi decât o grămadă diformă de carne...

În memoria tuturor celor ucişi mişeleşte în ţara asta de către criminalii de Stat (în „virtutea” unor raţiuni josnice şi murdare) vă informez, fără respect, că eu, Cornel Sabou, alături şi împreună cu toţi cei care gândesc şi simt la fel, vom rămâne, cu drag, al vostru coşmar etern!

Pe curând...

Cornel SABOU