marți, 20 decembrie 2016

Mizeriile din construcţii

Construcţiile sunt un domeniu aparent foarte dezvoltat în România zilelor noastre.  Chiar dacă nu s-au mai construit blocuri ca pe timpul lui Ceauşescu, sectorul privat a investit enorm în construcţia de case, sedii de firmă, hale, depozite, magazine etc. Ce nu prea se ştie însă (la modul public) este MIZERIA care „guvernează” acest domeniu foarte dezvoltat şi nu mă refer la mizeria firească, de şantier în lucru, ci la MIZERIA UMANĂ!

Voi încerca să fiu scurt şi concis, pe înţelesul tuturor. Afacerile din construcţii sunt efectuate, de regulă, cu participarea a trei factori umani: beneficiarul lucrării, firma executantă (cea care preia lucrarea) şi muncitorii care efectuează toate lucrările necesare. Dacă n-aţi avut tangenţă cu domeniul acesta, atunci ceea ce am să vă spun în continuare vă va părea de necrezut! REGULA (nu excepţia!) în România este ca fiecare din cele trei părţi să le înşele, să le prostească pe celelalte! Şi-am să vă spun cum...

Să le luăm pe rând... BENEFICIARUL lucrării (clientul) care vrea să-şi construiască ceva, orice (o casă, o clădire, o extindere sau o modernizare) are o primă problemă: BANII! Costul standard al unei lucrări este de regulă destul de mare. Acest cost implică materialele de construcţii (care per total sunt foarte scumpe) şi manopera care trebuie plătită firmei contractate (cea care-si asumă executarea lucrării). Manopera este de asemenea extrem de scumpă, ceea ce dă un total necesar de bani foarte mare. Puţini sunt cei care au de la început toţi banii necesari pentru construcţia dorită şi care au doar grija de a găsi o firmă serioasă de execuţie a lucrării. Pe piaţa din România, regula este să-ţi execuţi lucrarea cu bani mai puţini decât e înţelegerea la început! Cum se ajunge la asta? Pe mai multe căi... 
Cea mai des folosită e să te declari (ca beneficiar/client) nemulţumit de CALITATEA unor lucrări executate şi – în consecinţă – să „penalizezi” firma (sau muncitorii, dacă lucrarea este executată „la negru”) cu o anumită sumă de bani. Ce reper avem când e vorba de calitatea unei lucrări? Nici unul pe piaţa liberă! Singurul reper e chiar beneficiarul. El e cel care „certifică” faptul că e mulţumit de calitate. Dar dacă el spune că nu e mulţumit... atunci firma care a executat trebuie să „plătească”, nu-i aşa? Nu mă refer acum la situaţiile REALE, în care o lucrare este executată în batjocură. Acestea sunt, totuşi, foarte puţine. Vorbesc aici despre o metodă de înşelăciune, de prosteală! Prin simpla exprimare a unei nemultumiri legate de „calitatea” lucrării executate mulţi clienţi obţin „reduceri” finale la plată de ordinul a zeci de milioane lei! Asa că metoda a devenit regulă şi este exploatată cu succes de foarte mulţi clienţi! Când victima este firma executantă atunci patronul pierde ceva bani din profitul său, dar când cei care pierd sunt nişte simpli muncitori care au executat lucrarea la negru, atunci situaţia e mai gravă, deoarece „şmecherul” de client afectează direct nivelul de trai al omului simplu şi muncitor. Si nu vă pregătiţi să „condamnaţi” munca la negru deoarece şi aceasta este o REGULĂ în România, nu o excepţie!
Mai sunt metode prin care clientul poate înşela executantul lucrării. Una ar fi să se schimbe des firmele (sau echipele) care execută lucrarea pe acelaşi motiv, al „calităţii”. Adică, angajezi o firmă, o laşi să înceapă lucrarea, apoi o „concediezi” pentru proastă calitate, amendând-o evident la bani, apoi angajezi altă firmă şi ciclul se repetă. Încet-încet tu ţi-ai executat toată lucrarea, iar banii efectivi pe care i-ai plătit tot invocând „calitatea” şi concediind firmele prestatoare sunt mai puţin de jumătate din cât ar fi trebuit să plăteşti dacă erai un client corect. Acum înţelegeţi?

Să trecem la alţi nenorociţi care populează domeniul construcţiilor, PATRONII de firme de construcţii. Să fiu bine înţeles (precizare pentru cei mai săraci cu duhul, ca să nu  zic proşti!) nu mă refer la TOŢI, ci la mulţi dintre ei, poate la majoritatea celor care activează în sectorul privat (despre firmele care lucrează cu Statul voi vorbi cu altă ocazie)! Şi aici e plină „piaţa” de ţepari, escroci şi păcălici. Patroni care sunt contractaţi pentru executarea unei lucrări, încasează avansul şi pleacă la alt client. Din avans în avans patronaşul strânge o grămadă de bani pentru care nu face nimic. Îşi exersează doar „vrăjeala” pentru a-l prosti pe client. Alt gen de patron-ţepar e cel care execută lucrarea, dar îşi „amendează” muncitorii pentru diferite pretexte (de regulă, pe cei mai noi angajaţi). Întotdeauna, scopul e realizarea unui câştig peste cel normal, rezultat din profitul unei afaceri. Pentru că pofta de bani e mare, în construcţii se manevrează sume mari şi parcă te doare inima să ai în mână zeci-sute de milioane şi să-i dai la amărâţii ăia de muncitori. E mai simplu să vii cu tot felul de nemulţumiri („ai întârziat, aici ai greşit, etc”) şi să-i penalizezi economisind astfel sume importante. Un gen aparte sunt patronii care nu dau aproape deloc bani angajaţiilor. Poate n-o să credeţi, dar sunt şi din aceştia, şi nu puţini! Pur şi simplu muncitorul lucrează, iar când vine termenul de plată  patronul invocă tot felul de probleme, personale sau profesionale, motiv pentru care plata salariului se amână până la o dată neprecizată, apoi povestea se repetă şi ţine exact atâta timp cât ţine şi răbdarea muncitorului de a aştepta muncind. Am avut asemenea colegi în construcţii care au muncit şi trei-patru luni tot aşteptându-şi salariul care nu a mai venit deloc! Iar dacă acele trei-patru luni sunt în timpul sezonului plin (vara) atunci s-a dus anul şi omul muncitor e în faliment!


În fine, a treia categorie nenorocită o găsim în rândul muncitorilor. Las la o parte faptul că sectorul e dominat de beţivi, curvari şi boschetari. Mulţi vor doar să obţină nişte bani de băutură, vin la lucru o zi-două, apoi se plâng că le-a murit scroafa şi au nevoie de bani pentru înmormântare, iar dacă patronul e milos ei iau banii şi pleacă la crâşmă. O altă categorie sunt muncitorii care nu muncesc. De regulă, aceştia caută să se angajeze în firme mai mari unde se pot „pierde” pe şantiere nefăcând nimic toată ziua şi dacă prosteala ţine vine şi ziua de salariu! Apoi muncitorii care fură, pe principiul vechi, comunist, că „fiecare se descurcă de la locul său de muncă”. Ăştia fură orice. În principal materiale de construcţii pe care apoi le vând ieftin, scule (cele electrice, mai scumpe, sunt cele mai vizate) pe care apoi le vând sub jumate preţul (s-au creat deja adevărate mafii care valorifică rapid bunurile furate de pe şantiere!). Am cunoscut muncitori care neavând ce fura de pe şantiere furau din curţile vecine cartofi!

Mă opresc aici cu descrierea situaţiei din sectorul privat de construcţii. Poate v-am speriat, dar cred că e bine să cunoaşteţi realitatea şi s-o cunoaşteţi chiar de la un om care mult timp a activat în acest sector. Jurnalistica este pentru mine o pasiune pe care mi-o voi „satisface” toată viaţa, dar eu mereu am încercat să-mi câştig banii de trai din construcţii.  Cunosc chiar foarte bine multe din meseriile calificate în acest domeniu, am muncit şi în occident (dar şi acolo m-am lovit de ţepe!) şi aici, în Baia Mare şi nu numai.

Dacă vă pregătiţi să intraţi în lumea asta, acum ştiţi la ce să vă aşteptaţi! Clienţi „nemulţumiţi” care vă ard la bani, patroni ţepari, muncitori leneşi, hoţi şi (mulţi dintre ei) nepricepuţi. Va doresc succes şi încercaţi să discerneţi corect atunci când vă „loviţi” de probleme în domeniul construcţiilor. Există şi clienţi pentru care plata serviciilor e sfântă, patroni care umblă după tine să-ţi dea banii pe care ţi-i datorează şi muncitori care fac cu mâna lor adevărate opere de artă (ca să nu zic MINUNI). Nu-i confundaţi pe unii cu alţii! Ar fi păcat...

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

P.S. - O să-mi fac puţin timp sărbătorile astea ca să mai scriu despre acest subiect cu date concrete, nume, fapte, locuri, întâmplări. Pe mulţi îi veţi recunoaşte, pe alţii doar îi veţi cunoaşte! Şi unii şi alţii merită să fie expusi public!

Niciun comentariu: