Doru Manolescu trage să moară

Cunoscutul bişniţar băimărean Doru Manolescu trage să moară în penitenciarul Dej. Zilele trecute am primit de la el un apel aproape disperat. Cere să mai poată vorbi o dată. Cu un ziarist, cu o televiziune. Are cancer, iar doctorii îi mai dau cam două luni de trăit. Dar el spune că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Iată câteva extrase din scurta sa scrisoare...

"Acum sunt pe Spital-Dej şi o să mă mai ţină aici pentru că starea sănătăţii mele este f.f. gravă. Te rog pune pe internet toată povestea mea, trimite-o la ziare şi televiziuni să vadă toată lumea cum Diana m-a băgat în pământ, şi asta pentru că am iubit-o! I-am oferit totul pe tavă, dar ea mi-a întors spatele. Drept răsplată uite ce am primit! Te rog nu neglija, şi dacă vrea cineva să-mi ia interviu le stau la dispoziţie cât voi mai trăi. Îţi doresc atât ţie, cât şi familiei tale şi tuturor celor dragi ţie tot binele din lume! Cu deosebit respect, Doru Manolescu

Cam asta e, pe scurt, rugămintea lui Manolescu. Să mai vorbească o dată, şi apoi să moară dacă ăsta îi este destinul. Îl va aborda oare cineva? Va merge vreo televiziune la spitalul penitenciar Dej pentru a-i lua doritul interviu? Doru Manolescu a avut celebritatea lui prin mediile obscure băimărene. Putea sparge la ruletă sute de mii de euro într-o noapte, făcea cadouri apartamente sau petrecea vacanţe din cele mai exotice. Apoi, rămânea falit şi o lua de la zero. Era omul de care banii se lipeau, şi din nimic construia imediat o avere. A ajuns la puşcărie pentru furtul unui telefon mobil! A intrat în puşcărie cu câteva sute de milioane de lei la el. Cu banii din contul său a modernizat o cameră de detenţie. Cea mai nenorocită cameră a devenit "staţiune" de lux pentru terchea-berchea care avea "norocul" să fie în cameră cu el. Nu se uită când cheltuie bani, aşa cum nu s-a uitat nici când şi-a cheltuit propria viaţă. Acum, poate a venit pentru el vremea decontului general. Sau poate nu... Eu am lansat apelul său... Să trăiţi bine!
Cornel SABOU

Copiii

Traiesc in luna august a anului 2010, si intotdeauna imi place sa marchez acest moment pentru ca, pentru mine, are o semnificatie deosebita. Este luna in care s-au nascut (acum 12 si 13 ani) copiii mei! DARIUS si FLAVIU... Doamne, mult mi-au mai schimbat viata copiii astia! Nu stiu de ce i-am dorit atat, nu stiu de ce ii iubesc atat, dar stiu ca viata lor m-a tinut si pe mine in viata. Si nu sunt vorbe goale...
Am vazut multi parinti care si-au parasit copiii pentru a-si trai linistiti propria viata; am vazut parinti care si-au sacrificat intreaga viata in interesul copiilor lor; am vazut de toate... Incerc sa nu judec pe nimeni in problema asta deoarece fiecare destin are rostul sau, chiar daca uneori ne poate parea ca destinul este tragic. Pentru mine, acum, copiii reprezinta bogatia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru a fi fericit. Si chiar sunt! Am vazut ca nu pot culege fericire din bratele unei femei, ca amagirea care vine din iubire este dureroasa, ca minciuna si ipocrizia guverneaza mai mult sau mai putin orice "relatie", dar in ochii copiilor mei nu gasesc decat lumina si caldura, dor si dragoste, toate neconditionate, valori care in mod real imi dau putere pentru a infrunta vremurile pe care le traversez.
Unii vor spune, poate, ca exagerez, ca in toate trebuie un echilibru, chiar si in lucrurile aparent bune. O fi, nu zic, dar eu nu vreau sa fiu perfect, deci imi accept cu seninatate anumite defecte, inclusiv pe acesta de a-mi iubi copiii mai presus de interesele mele materiale sau de interesele altora. Este subiectul, domeniul in care nu negociez nimic, cu nimeni, nici chiar cu femeia care le-a fost mama, si cu atat mai putin cu... penitenciarul!
Anul trecut, de ziua lui Darius, am fost acasa. Poate voi merge si anul acesta, poate nu. Voi vedea... N-am fost niciodata DAR pentru cineva, dar in aceste conditii asa ma simt, ca un dar pentru ziua lor, un dar care vine si pleaca. Pana-ntr-o zi, cand voi veni pentru ca sa nu mai plec niciodata!
Am vazut la stiri, zilele acestea, drama acelor micuti arsi in maternitatea Giulesti, si m-am cutremurat. Niste copii care habar n-au ca traiesc pot sa moara fara sa stie ca s-au luptat pentru viata. Niste doctori si asistente pentru care un copil este doar o bucata de carne depozitata intr-un patut. Niste manageri ocupati cu multe treburi, mai putin cu acelea pentru care sunt platiti. Niste procurori, politisti si judecatori care se sfiiesc sa intre prea tare in sistemul putred al asa-zisei "sanatati". Si niste parinti pentru care Dumnezeu pare in concediu. Peste tot acest apocalips, o durere sufleteasca generala, comuna, si o compasiune sincera din partea unor oameni simpli si necunoscuti. Pentru ca cei care au constiinta treaza nu pot sa uite o asemenea drama, chiar daca n-a fost a lor. Multumesc lui Dumnezeu ca am copii sanatosi, inteligenti si bine educati, cuminti, ascultatori si frumosi. Sunt binecuvantat sa le fiu tata! Si le voi fi mereu...
Cornel SABOU

Gânduri banale...

Sunt lucruri pe care nu pot să le spun acum, dar pe care le voi spune cândva... Sunt trăiri pe care le încerc acum, şi care mă schimbă, mă adaptează chiar şi realităţilor triste. Am acumulat în ultimii doi ani şi jumătate tot ce am putut găsi bun în răul pe care-l trăiesc, şi nu sunt puţine lucrurile cu care m-am completat în personalitatea mea! Am cunoscut şi oameni, şi neoameni. M-am văzut pus în posturi inedite, în care am fost eu însumi rău sau bun, şi am trăit şi senzaţiile acelea. Nu pot să spun că am suferit pentru că vă voi părea plângăcios. De fapt, nu am suferit în sensul propriu al cuvântului. Sunt bărbat şi stiu să-mi duc crucea! Am acumulat însă stări de tensiune legate tot de alte persoane, în principal de membri familiei mele. Am suferit, dacă acceptaţi ideea, pentru ai mei, nu pentru mine! Dar au trecut toate... Şi suferinţele, şi bucuriile (căci au fost şi din acestea). Mai am de executat şase luni de închisoare. Nu e mult comparativ cu cât am executat deja (doi ani şi şapte luni)... Lucrez, şi îmi trăiesc din plin munca, fără să deranjez pe nimeni. Sper să nu fiu nici eu, la rândul meu, deranjat... dar în chestiunea asta am fost mereu dezamăgit.
Mă întreabă multă lume ce voi face după liberare... Aici n-ar trebui să aveţi dubii! Voi face tot ce-am făcut în ultimii 15 ani, voi scrie, ziare şi cărţi. Nu scăpaţi de mine! Nici eu de voi... din fericire! Am primit multe încurajări să continui munca de presă, şi să nu mă las bătut. În sensul ăsta nu mă tem că voi dezamăgi.
o să mai scriu pe aici... Nu foarte mult, pentru că timpul acum îmi este ocupat, dar periodic voi tulbura netul cu gândurile mele. Rămâneţi pe lângă ele!
Cornel SABOU

comentarii permise

Am decis să permit din nou postarea de comentarii, dar de această dată ele vor fi moderate de administratorul blogului pentru a împiedica apariţia de noi înjurături şi alte expresii neacademice. Sper să se găsească şi oameni care au dorinţa de a prezenta argumente, idei, critici constructive nu doar răzbunări jenante. SUCCES!

Cornel Sabou