Adevărul despre teroriştii din decembrie 1989

Adevărul e chiar lângă noi!

Nu-l ştiţi încă? Vi-l spun eu. Citiţi doar cu atenţie cele ce urmează...

Mai întâi să stabilim clar că în decembrie 1989 AU EXISTAT terorişti din moment ce e cert că populaţia României a fost terorizată zile în şir cu tot felul de spaime colective, asta pe lângă faptul că mulţi au fost omorâţi sau răniţi. Imaginea generală (greşită) care a rămas multă vreme despre „teroriştii din decembrie” era aceea că trebuie să fie musai nişte arabi mascaţi care trag cu puşca în manifestanţi apărându-l pe Ceauşescu. Nefiind arătaţi public, aceşti „terorişti” au rămas un mister, dar în realitate nu despre asemenea terorişti e vorba. 

În decembrie 1989 pe teritoriul României au acţionat cu adevărat TERORIŞTI, dar nu despre mascaţii arabi e vorba şi nicidecum despre apărarea lui Ceauşescu!!!

Ca să înţelegem pe deplin adevărul nu o să ne mai referim acum la toate confuziile create în acea perioadă, la faptul că unii militari au tras inconştient sau că alţii s-au împuşcat între ei crezându-se reciproc terorişti. Voi face referire doar la acţiunile/activităţile concret teroriste pentru că dorinţa voastră acuma este (nu-i aşa?) să aflaţi ADEVĂRUL DESPRE TERORISTI!

Totul pleacă de la planul general de înlăturare a lui Ceauşescu de la putere şi de eliminare a comunismului din România. Plan conceput în afara ţării noastre şi executat atât de forţe străine cât şi de elemente autohtone care în prealabil au fost racolate de structurile secrete externe ce au conceput acest plan. Evident, ca orice plan secret de destabilizare a unei ţări acesta trebuia să conţină multe diversiuni şi acte provocatoare violente, toate acestea fiind menite să aprindă spiritul revoluţionar în popor şi să genereze mişcări de masă care să ducă în final la căderea conducătorului care nu vroia cu nici un chip să cedeze puterea în mod paşnic, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări comuniste.

Drept urmare, imediat ce planul a fost aplicat, la vedere au început să apară figurile celor programaţi să preia puterea (Iliescu şi toată gasca lui). ACEŞTIA AU FOST PRIMII TERORIŞTI! Şi mă refer aici la TOŢI cei care au preluat puterea în 22 decembrie 1989 la nivel central! Ei sunt cei care au creat legenda teroriştilor arabi ce luptă pentru apărarea lui Ceauşescu şi în spatele acestei minciuni ei au activat adevărata structură teroristă NAŢIONALĂ coordonând apoi acţiunile de terorare asupra populaţiei României! 

Scopul acestor activităţi teroriste era, în principal, obţinerea legitimităţii pentru uciderea lui Ceauşescu! Dacă ţara nu ar fi fost terorizată de pretinşii terorişti arabi loiali dictatorului, noua putere nu ar fi avut nici un pretext rezonabil ca să-l execute rapid pe Ceauşescu, ori rămânerea în viaţă a acestuia era exclusă din start!

Au existat şi scopuri secundare în importanţă (dar esenţiale pentru planul conceput!) cum ar fi faptul ca pe acest fond de teroare noua putere putea fi instalată ignorând Constituţia şi legile ţării, clamându-se astfel REVOLUŢIA POPULARĂ şi faptul ca o Revoluţie dărâmă total un sistem, cu toate legile lui! Dacă teroarea n-ar fi existat, atunci noua putere ar fi trebuit să urmeze chiar calea invocată de Ceauşescu, respectiv să se convoace Marea Adunare Naţională (Parlamentul de atunci), şi acolo sa se aleagă structura noii puteri. 

Alte scopuri vizau: neutralizarea imediată a celor loiali lui Ceauşescu.  Faptul că „teroriştii” trăgeau în populaţie justifica noua putere să-i aresteze imediat pe toţi comuniştii de frunte din grupul de susţinere a lui Ceausescu folosind pentru asta în mod ilegal Armata (Armata nici unei ţări din lume nu are voie să facă arestări sau să deţină în sediile sale arestaţi!!!). Alt scop: neutralizarea Securităţii Statului, ca instituţie de protecţie a Statului Român. Nu mă refer aici la acea Securitate care făcea nimic, urmărind discuţiile cetăţenilor, ci la acea Securitate FOARTE PUTERNICĂ pe plan mondial care gestiona secrete imense ca importanţă, afaceri de miliarde pe întreg Globul, care gestiona reţele de agenţi ce penetraseră NATO şi toate Guvernele importante ale lumii, care avea contacte şi influenţă pe întreg mapamondul! Sub pretextul luptei antiteroriste, Securitatea a fost imediat desfiinţată şi toate cadrele sale au fost trecute în subordinea Armatei! 

Alt scop: distrugerea probelor care ar fi demascat planul! Aici subiectul este foarte vast şi nu am o imagine foarte completă asupra detaliilor, dar ştiu că dincolo de confiscarea datelor care existau la Securitate au mai fost distruse multe alte probe despre planul criminal de eliminare a lui Ceauşescu prin organizarea de „acţiuni teroriste” care ba incendiau ceva, undeva, ba „atacau” te miri ce instituţie... Sub acoperirea acţiunilor de tip terorist multe probe (dosare, înscrisuri, filmări, fotografii etc) au fost distruse! 

Alt scop: JAFUL! Pe fondul stării generale de tensiune din ţară, „experţii” sistemului îşi însuşeau miliardele de dolari existente prin diferite conturi despre care, ca diversiune, se spunea că ar fi aparţinut lui Ceauşescu. În realitate, erau banii Statului Român, răspândiţi în întreaga lume, în multe conturi şi bănci, gestionaţi de ofiţeri de Securitate. Toţi aceşti bani au dispărut în zilele Revoluţiei şi nu au fost găsiţi nici până azi.

Ar mai fi multe de spus despre scopurile diversiunii cu teroriştii arabi, dar mă opresc aici ca sa mă întorc la adevărul despre teroriştii care cu adevărat au LUPTAT în decembrie 1989, dar nu pentru apărarea lui Ceauşescu ci pentru apărarea intereselor noii puteri!

Legea nr. 14/1972, privind organizarea apărării naţionale a RSR, la art. 18, lit. H spune următoarele vorbind despre atribuţiile Consiliilor locale:

„constituie şi pregătesc unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă în condiţiile ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora în timp de război”

Aşa a apărut REŢEAUA „R”, o structură ultra-secretă formată din zeci de mii de membri (cam 1.000 în fiecare judeţ) racolaţi din diverse medii sociale (nu neapărat securişti, puteau fi muncitori, femei, bărbaţi, de orice vârstă şi calificare profesională) care aveau drept scop SĂ LUPTE IN STIL TERORIST, doar că instrucţiunile originale spuneau că această luptă trebuia dusă împotriva unui ipotetic inamic extern care ar fi invadat România şi ar fi ocupat o parte din teritoriul naţional, nu împotriva propriului popor! Membri acestei reţele erau periodic instruiţi de ofiţeri specializaţi în acţiuni de tip terorist, erau organizaţi foarte exact în grupuri mici (chiar şi de câte doi oameni!) şi aveau obiective şi misiuni clare prin care trebuiau să creeze situaţii EXACT ca şi cele create în decembrie 1989, de confuzie totală, de teroare, să lanseze zvonuri alarmiste, să incendieze şi chiar să execute omoruri, plus multe altele (nu insist acum pe subiect, căutaţi pe google „Reţeaua „R” şi găsiţi toate detaliile).

Ei bine, în decembrie 1989 această Reţea secretă de terorişti ai României A FOST ACTIVATĂ! Nu se ştie exact CINE a apăsat „butonul roşu”, adică nu se ştie OFICIAL care este persoana care a dat ordinul de activare a Reţelei „R”, dar deja se ştie (şi sunt multe personalităţi, chiar militare, de rang înalt!, care au recunoscut asta) că această Reţea a fost activată în decembrie 1989 şi s-a acerut agenţilor ei sa execute misiunile pentru care au fost pregătiţi! Aşa se explica de ce brusc şi dintr-o dată, în toată ţara au început să sune alarmele false despre „apa otrăvită”, despre „teroriştii” care atacă ba ici, ba colo, să apară incendii şi o mulţime de PROVOCĂRI. Aceasta a fost poate misiunea principală a Reţelei "R": provocarea la violenţă. Oamenii erau peste tot provocaţi să atace, să lupte, să fie violenţi, să distrugă, să iasă în stradă, să salveze noua putere de „terorişti”, când de fapt ordinul normal, curat era să se îndemne populaţia la calm şi aceasta să fie protejată.

În toate judeţele ţării, mii de membri ai Reţelei „R” au primit ordinul secret de activare a luptei teroriste. Aceştia nu aveau căderea sa judece ordinul primit, să evalueze singuri dacă ordinul se justifică sau nu. Instruirea lor fusese clară şi de tip militar: când Reţeaua este activată, în secunda doi laşi totul baltă şi te apuci să faci ceea ce ai fost instruit! Aşa că, mii de români s-au ridicat din pat, de lângă nevestele lor, şi-au lăsat copiii, familiile, serviciul şi au ieşit la acţiune, fiecare pe „sectorul” său. Unii s-au infiltrat în multime şi au provocat la violenţă lansând în acelaşi timp zvonuri menite să creeze panică, alţii s-au cuplat la centrale telefonice şi au început să sune la diverse unităti militare dând ordine sau organizând diversiuni, alarmări false, zvonuri. Alţii înarmaţi trăgeau câte un cartuş ici-colo, ca să alimenteze panica, sau chiar împuşcau din mulţime doar să se ajungă la haos şi să se provoace contrareacţii din partea Armatei. 

În fine, ideea e că toate aceste mii de persoane sunt de fapt oameni dintre/de lânga NOI! Nu terorişti aduşi de afară, nu arabi musulmani sau palestinieni, nu agenţi sovietici KGB sau CIA ci chiar români, muncitori, specialişti, membri sau nu de partid, nu neapărat militari, răspândiţi prin toată ţara şi organizaţi în secreta Reţea „R”! Reţea care, ATENŢIE, nu se subordona Securităţii, Partidului sau Armatei pentru ca era concepută să acţioneze într-un teritoriu care nu ne mai aparţinea, ocupat de inamic! O reţea în care membri ei erau învăţaţi să acţioneze pe cont propriu pentru a crea haos acolo, în localitatea în care trăiau, nu altundeva!

Aceştia au fost teroriştii adevăraţi din decembrie 1989, acesta este adevărul despre terorişti! Gruparea care a preluat puterea de la Ceauşescu este cea care A COORDONAT activităţile Reţelei „R” în toată ţara şi când spun coordonare nu mă refer la detaliile tehnice ale organizării haosului (membri reţelei ştiau deja ce sa facă pentru asta) ci doar la momentul declanşării/activării Reţelei „R” şi la momentul opririi acţiunilor acesteia, plus, eventual, la câteva scopuri concrete, locale sau generale care au fost comunicate în timpi reali agenţilor din teren de către cei care-i coordonau.

Nu e, deci, de mirare ca „adevărul despre terorişti” nu a fost recunoscut oficial de nici o autoritate română timp de 27 de ani! Ce sa ne spună? Că teroriştii au fost de fapt oameni de lângă noi? Poate chiar vecinul, unchiul sau părintele nostru? Că aceşti terorişti au fost puşi la treabă chiar de către cei care ne-au „salvat” de Ceauşescu? CE SĂ NE SPUNĂ? Nu ne vor spune nimic, niciodată! Dar voi acum ştiţi adevărul şi asta e suficient! Deocamdată...

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

Mizeriile din construcţii

Construcţiile sunt un domeniu aparent foarte dezvoltat în România zilelor noastre.  Chiar dacă nu s-au mai construit blocuri ca pe timpul lui Ceauşescu, sectorul privat a investit enorm în construcţia de case, sedii de firmă, hale, depozite, magazine etc. Ce nu prea se ştie însă (la modul public) este MIZERIA care „guvernează” acest domeniu foarte dezvoltat şi nu mă refer la mizeria firească, de şantier în lucru, ci la MIZERIA UMANĂ!

Voi încerca să fiu scurt şi concis, pe înţelesul tuturor. Afacerile din construcţii sunt efectuate, de regulă, cu participarea a trei factori umani: beneficiarul lucrării, firma executantă (cea care preia lucrarea) şi muncitorii care efectuează toate lucrările necesare. Dacă n-aţi avut tangenţă cu domeniul acesta, atunci ceea ce am să vă spun în continuare vă va părea de necrezut! REGULA (nu excepţia!) în România este ca fiecare din cele trei părţi să le înşele, să le prostească pe celelalte! Şi-am să vă spun cum...

Să le luăm pe rând... BENEFICIARUL lucrării (clientul) care vrea să-şi construiască ceva, orice (o casă, o clădire, o extindere sau o modernizare) are o primă problemă: BANII! Costul standard al unei lucrări este de regulă destul de mare. Acest cost implică materialele de construcţii (care per total sunt foarte scumpe) şi manopera care trebuie plătită firmei contractate (cea care-si asumă executarea lucrării). Manopera este de asemenea extrem de scumpă, ceea ce dă un total necesar de bani foarte mare. Puţini sunt cei care au de la început toţi banii necesari pentru construcţia dorită şi care au doar grija de a găsi o firmă serioasă de execuţie a lucrării. Pe piaţa din România, regula este să-ţi execuţi lucrarea cu bani mai puţini decât e înţelegerea la început! Cum se ajunge la asta? Pe mai multe căi... 

Cea mai des folosită e să te declari (ca beneficiar/client) nemulţumit de CALITATEA unor lucrări executate şi – în consecinţă – să „penalizezi” firma (sau muncitorii, dacă lucrarea este executată „la negru”) cu o anumită sumă de bani. Ce reper avem când e vorba de calitatea unei lucrări? Nici unul pe piaţa liberă! Singurul reper e chiar beneficiarul. El e cel care „certifică” faptul că e mulţumit de calitate. Dar dacă el spune că nu e mulţumit... atunci firma care a executat trebuie să „plătească”, nu-i aşa? Nu mă refer acum la situaţiile REALE, în care o lucrare este executată în batjocură. Acestea sunt, totuşi, foarte puţine. Vorbesc aici despre o metodă de înşelăciune, de prosteală! Prin simpla exprimare a unei nemultumiri legate de „calitatea” lucrării executate mulţi clienţi obţin „reduceri” finale la plată de ordinul a zeci de milioane lei! Asa că metoda a devenit regulă şi este exploatată cu succes de foarte mulţi clienţi! Când victima este firma executantă atunci patronul pierde ceva bani din profitul său, dar când cei care pierd sunt nişte simpli muncitori care au executat lucrarea la negru, atunci situaţia e mai gravă, deoarece „şmecherul” de client afectează direct nivelul de trai al omului simplu şi muncitor. Si nu vă pregătiţi să „condamnaţi” munca la negru deoarece şi aceasta este o REGULĂ în România, nu o excepţie!

Mai sunt metode prin care clientul poate înşela executantul lucrării. Una ar fi să se schimbe des firmele (sau echipele) care execută lucrarea pe acelaşi motiv, al „calităţii”. Adică, angajezi o firmă, o laşi să înceapă lucrarea, apoi o „concediezi” pentru proastă calitate, amendând-o evident la bani, apoi angajezi altă firmă şi ciclul se repetă. Încet-încet tu ţi-ai executat toată lucrarea, iar banii efectivi pe care i-ai plătit tot invocând „calitatea” şi concediind firmele prestatoare sunt mai puţin de jumătate din cât ar fi trebuit să plăteşti dacă erai un client corect. Acum înţelegeţi?

Să trecem la alţi nenorociţi care populează domeniul construcţiilor, PATRONII de firme de construcţii. Să fiu bine înţeles (precizare pentru cei mai săraci cu duhul, ca să nu  zic proşti!) nu mă refer la TOŢI, ci la mulţi dintre ei, poate la majoritatea celor care activează în sectorul privat (despre firmele care lucrează cu Statul voi vorbi cu altă ocazie)! Şi aici e plină „piaţa” de ţepari, escroci şi păcălici. Patroni care sunt contractaţi pentru executarea unei lucrări, încasează avansul şi pleacă la alt client. Din avans în avans patronaşul strânge o grămadă de bani pentru care nu face nimic. Îşi exersează doar „vrăjeala” pentru a-l prosti pe client. Alt gen de patron-ţepar e cel care execută lucrarea, dar îşi „amendează” muncitorii pentru diferite pretexte (de regulă, pe cei mai noi angajaţi). Întotdeauna, scopul e realizarea unui câştig peste cel normal, rezultat din profitul unei afaceri. Pentru că pofta de bani e mare, în construcţii se manevrează sume mari şi parcă te doare inima să ai în mână zeci-sute de milioane şi să-i dai la amărâţii ăia de muncitori. E mai simplu să vii cu tot felul de nemulţumiri („ai întârziat, aici ai greşit, etc”) şi să-i penalizezi economisind astfel sume importante. Un gen aparte sunt patronii care nu dau aproape deloc bani angajaţiilor. Poate n-o să credeţi, dar sunt şi din aceştia, şi nu puţini! Pur şi simplu muncitorul lucrează, iar când vine termenul de plată  patronul invocă tot felul de probleme, personale sau profesionale, motiv pentru care plata salariului se amână până la o dată neprecizată, apoi povestea se repetă şi ţine exact atâta timp cât ţine şi răbdarea muncitorului de a aştepta muncind. Am avut asemenea colegi în construcţii care au muncit şi trei-patru luni tot aşteptându-şi salariul care nu a mai venit deloc! Iar dacă acele trei-patru luni sunt în timpul sezonului plin (vara) atunci s-a dus anul şi omul muncitor e în faliment!

În fine, a treia categorie nenorocită o găsim în rândul muncitorilor. Las la o parte faptul că sectorul e dominat de beţivi, curvari şi boschetari. Mulţi vor doar să obţină nişte bani de băutură, vin la lucru o zi-două, apoi se plâng că le-a murit scroafa şi au nevoie de bani pentru înmormântare, iar dacă patronul e milos ei iau banii şi pleacă la crâşmă. O altă categorie sunt muncitorii care nu muncesc. De regulă, aceştia caută să se angajeze în firme mai mari unde se pot „pierde” pe şantiere nefăcând nimic toată ziua şi dacă prosteala ţine vine şi ziua de salariu! Apoi muncitorii care fură, pe principiul vechi, comunist, că „fiecare se descurcă de la locul său de muncă”. Ăştia fură orice. În principal materiale de construcţii pe care apoi le vând ieftin, scule (cele electrice, mai scumpe, sunt cele mai vizate) pe care apoi le vând sub jumate preţul (s-au creat deja adevărate mafii care valorifică rapid bunurile furate de pe şantiere!). Am cunoscut muncitori care neavând ce fura de pe şantiere furau din curţile vecine cartofi!

Mă opresc aici cu descrierea situaţiei din sectorul privat de construcţii. Poate v-am speriat, dar cred că e bine să cunoaşteţi realitatea şi s-o cunoaşteţi chiar de la un om care mult timp a activat în acest sector. Jurnalistica este pentru mine o pasiune pe care mi-o voi „satisface” toată viaţa, dar eu mereu am încercat să-mi câştig banii de trai din construcţii.  Cunosc chiar foarte bine multe din meseriile calificate în acest domeniu, am muncit şi în occident (dar şi acolo m-am lovit de ţepe!) şi aici, în Baia Mare şi nu numai.

Dacă vă pregătiţi să intraţi în lumea asta, acum ştiţi la ce să vă aşteptaţi! Clienţi „nemulţumiţi” care vă ard la bani, patroni ţepari, muncitori leneşi, hoţi şi (mulţi dintre ei) nepricepuţi. Va doresc succes şi încercaţi să discerneţi corect atunci când vă „loviţi” de probleme în domeniul construcţiilor. Există şi clienţi pentru care plata serviciilor e sfântă, patroni care umblă după tine să-ţi dea banii pe care ţi-i datorează şi muncitori care fac cu mâna lor adevărate opere de artă (ca să nu zic MINUNI). Nu-i confundaţi pe unii cu alţii! Ar fi păcat...

Numai bine, pe curând...

Cornel SABOU

P.S. - O să-mi fac puţin timp sărbătorile astea ca să mai scriu despre acest subiect cu date concrete, nume, fapte, locuri, întâmplări. Pe mulţi îi veţi recunoaşte, pe alţii doar îi veţi cunoaşte! Şi unii şi alţii merită să fie expusi public!