Un trifoi cu patru foi

NU vreau să vă par tragi-comic, nici să provoc reacţii de compasiune sau milă (nu e cazul), dar mă simt nevoit să spun câteva cuvinte legate de faptul că pentru o perioadă mai lungă vă voi lipsi! Cât de lungă... nu ştiu să vă spun acum.

N-o să fac un secret din faptul că starea actuală a sănătăţii mele implică o schimbare radicală de atitudine, de comportament şi chiar de viaţă. Am făcut multe greşeli în viaţa mea, iar una din acestea a fost faptul că m-am încrezut prea tare în puterea voinţei mele. Da, m-am ştiut un bărbat puternic, capabil să înfrunte orice situaţie grea, orice pericol, orice... Şi am înfruntat (cu succes aş zice) destule situaţii care pe alţii i-ar fi pus pe fugă din prima clipă. Voinţa, însă, nu este suficientă întotdeauna. Sunt cazuri în care această forţă interioară trebuie combinată cu inteligenţa, cu o capacitatea superioară de a discerne corect între priorităţile vieţii. Boala este un asemenea exemplu. O boală, mai ales dacă este una periculoasă, cu efecte care pot duce chiar la deces, nu poate fi tratată doar cu voinţă. Asta am înţeles şi eu acum, din păcate un pic cam târziu...

Puşcăria a fost un blestem pe viaţa mea. În 1998 am fost arestat în baza unei condamnări abuzive (abuz demonstrat cu ocazia procesului câştigat de mine la CEDO împotriva guvernului român). După două luni de detenţie, odată ajuns în libertate am fost nevoit să mă internez de urgenţă în spital suspect fiind de tuberculoză. Am stat atunci internat trei luni şi mi-am rezolvat problema. Sau cel puţin aşa credeam...

În 2008 am fost încarcerat din nou, tot în baza unei condamnări abuzive, dar de data aceasta nu am mai avut nici puterea, nici posibilitatea de a mă mai război cu guvernul la Strasbourg. Am stat trei ani în puşcărie şi când toţi mă vedeau terminat, distrus, mort chiar, eu am trăit triumfând peste toate aceste gânduri negre. M-am întors acasă, lângă copii mei, fără să-mi mai fac vreo grijă cu privire la starea sănătăţii mele. La câteva luni de la liberare am început să simt primele simptome. Le-am ignorat. După încă vreo câteva luni am început să am stări de rău din ce în ce mai accentuate. Apoi, chiar fără să fac nici un efort, am început să respir tot mai greu. Am ignorat şi aceste situaţii. “Îmi revin eu”, mi-am spus şi în loc să acţionez mai inteligent şi să-mi fac investigaţii medicale am mers la muncă în Franţa pe ideea că “banul contează”. Mda...

Am stat opt luni în Franţa trebăluind prin şantiere, gâfâind ca un ogar la orice solicitare fizică. M-am întors de acolo şi... cred că până aici mi-a fost! 

Nu m-am dus la spital, nu mi-am făcut analizele medicale decât atunci când n-am mai putut respira, când stările de cădere la pat ţineau 23 de ore pe zi şi când am văzut că după ce slăbisem deja zece kilograme nu mă puteam reface nici mâncând, nici luând vitamine, nici prin alte forme de forţare a... voinţei! Iar când am ajuns, în sfârşit, să păşesc pe drumul corect al verificării sănătăţii prin investigaţii medicale verdictul pe care l-am primit a fost dur şi nemilos. Internarea mea se impune acum de urgenţă şi sper doar să nu fie cam prea târziu... Nu de alta, dar verificând pe net am citit prin mai multe locuri că tuberculoza se poate trata “dacă este descoperită în fază incipientă”. Nimeni nu spune nimic dacă tuberculoza mai poate fi tratată în caz că este descoperită în fază mai... avansată! O să descopăr eu acest lucru, pe pielea mea, în următoarele luni...

Să nu faceţi ca mine! Nu e suficient să fii (sau să te crezi) “Mihai Viteazul” plus “Napoleon” ca să îţi tratezi o boală. Da, dacă e doar să te lupţi cu “turcii” sau să elaborezi texte “geniale”, dacă trebuie doar să înfrunţi temeri, lipsuri, trădări, duşmănii pătimaşe sau momente de strâmtorare poţi să trăieşti fiind învingător. Poţi câştiga bătălii sau le poţi pierde câştigând experienţă, dar nu poţi învinge o boală cu “sabia”! Nici cu cuvintele, nici cu starea de spirit, nici cu atitudini de învingător în războaie duse aiurea din prea multă sau prea puţină înţelepciune. De regulă, o boală înseamnă un virus, iar un virus se învinge cu “anti-virus”, adică exact cu medicamentele potrivite şi cu un stil de viaţă adecvat. 

Bun... Târziu sau la timp, de mâine încep tratamentul într-un spital creat exact pentru tratarea unor astfel de afecţiuni. Dacă va fi cu succes sau nu voi afla trăind până la capăt destinul ciudat ce mi-a fost hărăzit. Fără dorinţa de a vă părea prea tragic, punând însă răul în faţă, vă spun că dacă pornesc acum pe un drum care va fi să fie ultimul din viaţa mea atunci voi fi ultimul care va plânge pentru asta. Şi va fi ultimul act de “vitejie” prostească de care mă voi dovedi capabil. Dacă, însă, doctorii (doctoriţele) care se vor ocupa de mine vor reuşi să învingă prin profesionalism şi competenţă ceea ce eu n-am putut prin voinţă şi prostie atunci vă spun că în ziua în care voi fi multi-milionar (am voie să visez, nu-i aşa?) le voi ridica un monument! Iar dacă nu voi fi multi-milionar (am voie să fiu realist?) am deja construit un monument în inima mea şi preventiv le dăruiesc această “construcţie” indiferent de rezultatele pe care le vor da tratamentele medicale. 

N-o să închei cu un salut, nici cu un rămas bun. Voi reproduce pe final doar câteva versuri dintr-o poezie care mi-a fost dăruită de un unchi drag mie (Valentin Moldovan) într-o vreme în care boala nu-mi măcina trupul ci  sufletul. Atunci, aceste cuvinte, alături de alte câteva, m-au vindecat!

O îmbrăţişez pe mama/Şi pe toţi care-mi sunt dragi,

E o luptă însăşi viaţa/Cu oglinda din obraji

În panoul biruinţei,/Fără minus, fără plus,

Îmi felicit azi copiii/Un Flaviu şi-un Darius.

Mă-nsoţeşte omenia/Condamnată justiţiar,

Am plătit cu datoria/Pentru dulcele-amar!

Am pus cărţile pe faţă/În misiune, pentru voi,

Ştirile de dimineaţă/Şi-un trifoi cu patru foi!

...

Sclavii Rusiei

De o bună bucată de vreme încoace, pe toate posturile TV, în presa scrisă (atâta câtă mai este) şi pe diferite bloguri, siteuri etc se “analizează” în mult prea multe şi diferite moduri “criza ucraineană” sau, altfel spus, pericolul apariţiei unui nou război. Sintetizând aceste analize ar rezulta următoarea imagine: Rusia este bau-bau, balaurul din poveste, Putin e noul Hitler (sau Stalin – totuna!), Ucraina e fata mare violată de vecinul beat, iar noi putem sta liniştiţi pentru că suntem în NATO! Se face caz de legile internaţionale se invocă protecţia minorităţii ruse şi se analizează temeinicia argumentelor invocate de părţile aflate în conflict. Mult bla-bla inutil... 

Faţă de această situaţie şi pus în faţa atâtor inepţii debitate pe subiect în media mă văd nevoit să intervin şi să clarific două-trei lucruri...

În toată politica lumii şi în toate timpurile (din antichitate şi până azi) un singur criteriu a stat la baza acţiunilor de forţă desfăşurate de un stat împotriva altui stat. Este vorba de puterea militară! ÎNTOTDEAUNA, fără excepţie, când un stat devenea o mare putere militară îşi supunea prin forţă toţi vecinii. Acesta se oprea din politica expansionistă doar când era pus în faţa altui stat care avea cel puţin o forţă militară egală cu a sa. Stilul acesta (foarte evident şi clar pentru perioada antică şi medievală) s-a perpetuat până în zilele noastre. Diferenţa faţă de trecut este doar faptul că azi politica de forţă este mascată de propagandă, chestiune care în trecut nu exista. Când Imperiul Otoman ataca în neştire popoarele europene nu spunea că vrea să le “elibereze” ci afirma sus şi tare că vrea să le supună. Nu exista pe atunci această falsă propagandă de azi care ascunde fiecare conflict în spatele ideilor de eliberare a popoarelor, de protejare a minorităţilor, de implementare a democraţiei etc. 

Puterile moderne s-au oprit puţin din expansiunea pe cale militară când au apărut armele sofisticate ale secolelor XX-XXI, în special armele nucleare. Era evident că un război purtat între marile puteri în noile condiţii ar duce la autodistrugere. Aşa că noile războaie s-au purtat doar cu naţiunile mai slabe şi chiar dacă pe teritoriile acestor state-victimă se înfruntau – mai pe faţă, mai pe ascuns - tot marile puteri, propaganda venea şi ascundea sau justifica această situaţie. Vezi cazurile Coreea (anii cincizeci), Vietnam (60-70), Afganistan (80), Irak, din nou Afganistan şi acum Ucraina (plus numeroasele conflicte din statele africane). Toate acestea au fost teatre de război pentru că acolo nu exista pericolul declanşării un război nuclear. Să revenim acum la Ucraina de azi...

Dominată de blocul militar NATO, Europa oferea puţine şanse de expansiune pentru orice mare putere. Cu o excepţie. Este vorba de fostele state sovietice. Nu mă refer la fostele state comuniste ci doar la cele care compuneau în trecut URSS. Statele baltice au apucat să adere la NATO într-o vreme în care Rusia abia se refăcea după dureroasa (pentru ea) rupere de Uniunea Sovietică. Ani la rând în Rusia au trebuit reaşezate instituţii, recreate sisteme de comandă etc. Acum (de câţiva ani încoace) Rusia este stabilizată din toate punctele de vedere, inclusiv (sau MAI ALES) în domeniul militar!

Nu trebuie să ne mire politica de forţă pe care Putin o duce împotriva Ucrainei. Ucraina nu este parte din nici o alianţă militară. Valorile şi legile internaţionale sunt egale cu zero, aşa cum au fost întotdeauna pentru toate marile puteri, inclusiv pentru SUA. Ucraina, singură, nu este capabilă să se opună Rusiei. Ştiind toate acestea, Putin se desfăşoară aşa cum se desfăşura Imperiul otoman pe vremuri, doar că el acum nu spune că vrea să supună Ucraina ci – evident – că vrea să o elibereze de fasciştii care au preluat acolo puterea şi, bineînţeles, să protejeze minoritatea rusă. Exerciţiul de forţă este evident şi este executat pentru singurul motiv că Rusia este mai puternică decât Ucraina din punct de vedere militar! Este singurul lucru care contează! Nu minorităţi, nu “dreptate”, nu legi, nu altceva. Putin a prins un loc în care NATO nu este băgat şi acţionează acolo cu forţa pe care o are. Politica junglei, adică cel mai puternic îl mănâncă pe cel mai slab. Nu are alte motivaţii în spate decât dorinţa de a-şi extinde puterea şi influenţa. Aşa cum pe alte planuri şi din aceleaşi motive acţionează militar şi SUA, care la rândul său îşi maschează adevăratele intenţii în propaganda “eliberării popoarelor” şi a exportului de democraţie. 

Dacă acceptăm acest context ne dăm seama uşor cum vor evolua evenimentele. În jurul Rusiei vor supravieţui doar statele care se declară supuse Moscovei (gen Belarus) sau cele care au apucat să adere la NATO. Celelalte, mai ales dacă manifestă şi tendinţe de independenţă sau intenţii de orientare spre Vest, vor fi supuse imediat prin exerciţiul puterii militare. Cazurile Georgiei (în trecutul apropiat) şi acum al Ucrainei. 

Da, Ucraina va fi complet destabilizată şi destrămată. Estul Ucrainei este deja în război civil. Mai multe oraşe s-au “blindat” şi la propriu şi la figurat împotriva încercărilor Kievului de a restabili ordinea. E o chestiune de zile până când Rusia va interveni militar şi va prelua controlul acestei mari părţi din Ucraina. Dacă Armata ucraineană se va opune, atunci Ucraina va fi ocupată integral şi Putin “nu va mai avea ce face” decât s-o încorporeze în Rusia. 

Din păcate, la fel cred că se va întâmpla şi în Moldova. Veţi vedea că Rusia nu va abandona Transnistria. Odată ce această regiune va deveni teritoriu rus, până la un pretext pentru ocuparea militară a Moldovei nu mai e mult. Pentru că Moldova se grăbeşte să se integreze în UE şi Putin nu poate permite asta! Ori la conducerea Moldovei va veni un guvern pro-rus, ori Moldova va fi ocupată militar de Rusia! Acesta este verdictul!

Asta am vrut să vă spun... Nu mai analizaţi aiurea toate motivele aruncate pe piaţă de propaganda oficială. Toate astea la un loc au valoare ZERO! În realitate este vorba de exercitarea unei puteri din dorinţa de a-ţi creşte puterea şi influenţa. Ca în evul mediu! Când înţelegi asta îţi dai seama că nu ai de ales decât să te supui, să devi sclavul celui puternic, sau să lupţi şi să mori frumos! Nici o şansă cu apelarea la legile internaţionale, la ONU sau la extratereştri! Nimănui nu-i pasă de aşa ceva... Azi, cel puternic e Rusia. Cel slab e Ucraina. Cel puternic vrea să îl supună pe cel slab. Cel slab se supune de bună voie sau este supus cu forţa. Atât! Clar până aici??? Mă bucur... 

Numai bine, ne reauzim curând!

Cornel SABOU