luni, 28 ianuarie 2013

Povestea pulei


ATENŢIE: textul de mai jos nu este recomandat minorilor pentru că are în conţinut limbaj explicit de natură erotică!

Probabil rândurile care urmează vor şoca minţile neluminate ale unor domni, dar mai ales ale unor doamne/domnişoare! Există pe lume şi oameni care se "ruşinează" în public de lucruri, întâmplări şi... cuvinte care în realitate fac parte din viaţa lor ZILNICĂ. Cum ar fi, de exemplu, cuvântul PULĂ! Un simplu cuvânt românesc ce exprimă un membru al bărbatului folosit pentru a face sex, de plăcere sau în scopul procreerii. Dar nu ca să vă spun eu ce e aceea pulă vă scriu aceste rânduri. Ci pentru că vreau să vă spun o... poveste! O poveste scrisă în secolul XIX de Ion Creangă, marele scriitor al copilăriei noastre!
Povestea lui Creangă este intitulată... "Povestea pulei". Este descrisă pe siteul ro.wikipedia în felul următor:

Povestea poveştilor (sau Povestea pulei) este o poveste erotică scrisă de Ion Creangă în 1877-1878. A fost citită de autor la o şedinţă a societăţii literare Junimea şi nu a mai fost publicată decât în 1939, la mult timp după moartea scriitorului, într-o ediţie de lux la Editura pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”. Începînd din 1990 a fost reeditată de mai multe ori, tradusă în engleză şi franceză, însoţită de ilustraţii şi publicată şi sub formă de înregistrare audio. Manuscrisul poveştii se găseşte la Biblioteca Academiei Române.

Aşadar, Povestea pulei este reală. Probabil mulţi aţi auzit de ea sau aţi citit-o. Ceea ce m-a determinat s-o reproduc aici a fost intenţia de a încerca să răspund la unele întrebări retorice pe care le-am găsit cu duiumul pe internet în legătură cu acest subiect. Multe persoane se întrebau... "cum a putut să scrie marele Creangă aşa ceva? Vaaaaaai, nu pot să cred! Fabulosul şi inegalabilul povestitor al copilăriei mele a scris aşa ceva! Vaaaaaaai, nu se poate!" Şi tot aşa se tânguiau unele doamne (căci doamnele erau cele mai plângăcioase, bărbaţii doar se amuzau). Există  un răspuns "logic" la întrebarea lor retorică! Am să vi-l dau eu :)
Înainte de asta am să vă reamintesc într-un rezumat foarte scurt ce se spune în povestea pulei (textul integral îl puteţi citi la finalul articolului, de asemenea puteţi asculta şi varianta audio a poveştii în interpretarea actorului Dorel Vişan). 
Aşadar un ţăran seamănă porumb şi se trezeşte la recoltă cu un câmp plin de pule în loc de păpuşoi. Necăjit nevoie mare că va intra în faliment şi că va muri de foame el descoperă încetul cu încetul că de fapt această producţie surpriză îl va îmbogăţii  Pentru că femeile, chiar dacă se codesc şi fac pe mironosiţele, când vine vorba de cumpărat o pulă sănătoasă ar da oricât ca s-o aibe. Aşa că ţăranul nostru pleacă cu pulele la târg şi le cam vinde pe toate. Povestea se încheie cu un preot care jucându-se cu o pulă cumpărată de o doamnă se trezeşte futut de ea şi abia de reuşeşte să scape de "viol", după care fuge mâncând pământul...
Sigur, multe doamne din toate timpurile se vor simţii poate profund jignite când le va pomenii cineva în faţă cuvântul pulă, deşi (aşa cum spune şi povestea) larga majoritate a acestor "doamne" la pulă visează! Ca să înţelegeţi de ce a scris Ion Creangă această poveste nu vă trebuie multă investigaţie ci doar puţină maturitate. Citiţi aici un paragraf luat din prezentarea lui Creangă de pe siteul ro.wikipedia:

Ion Creangă

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.)  Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.
În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Acesta e un extras din viaţa scriitorului. Avem aşadar informaţia certă că Ion Creangă şi-a părăsit nevasta, motiv pt care a fost exclus din rândurile clerului! Oare de ce şi-o fi părăsit el nevasta? De poamă bună ce-o fost madam? Oare Povestea pulei nu este dedicată de fapt nevestei sale şi poftelor ei de pulă? Oare preotul din poveste care fuge lăsându-şi baltă preoteasa nu e chiar el? Lăsaţi la o parte "şocul" repetării cuvântului "interzis". Citiţi povestea, citiţi despre viaţa reală a lui Creangă, mai citiţi apoi printre rânduri şi ajungeţi singuri la o concluzie. Pentru că prezentarea oficială a lui Creangă ne spune şi că "În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire".  Câte instanţe aţi auzit să dea copilul spre îngrijire tatălui? Deci posibil că nevasta lui a fost o femeie pofticioasă rău, motiv pentru care până şi judecătorul s-o fi oripilat! Dar nu de cuvântul pulă ci de ceea ce făcea "doamna" cu acest cuvânt! De modul cum (probabil) îşi batjocorea bărbatul, casa, copilul şi familia, "cumpărând" pule de peste tot, de la toţi târgoveţii care (o) aveau de vânzare! Creangă a lăsat-o baltă, a părăsit-o, a câştigat uşor în instanţă copilul şi a scris povestea... pulei! Pentru că probabil experienţa asta de viaţă l-a durut. Pentru că, probabil, şi-a iubit mult nevasta. Iar dezamăgirea i-a fost atât de mare încât a simţit nevoia s-o lase posterităţii sub forma unei poveşti. Aşa cum, tot în urma unui eşec în dragoste, Eminescu şi-a lăsat posterităţii "povestea pulei" sub un alt titlu: LUCEAFĂRUL! 
Da, dar... Creangă "În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale." Deci, dacă au fost prieteni aşa de buni, cu siguranţă Eminescu ştia prin ce-a trecut Creangă cu nevastă-sa. Şi dacă "la îndemnul poetului" a scris Creangă poveştile sale, atunci putem crede că şi pe aceasta a scris-o tot la îndemnul lui! Adică, n-ar fi deplasat să credem asta! Ne încadrăm cu concluzia pe informaţiile ce le avem, nu? În fine...
Şi acum retorica de final după care vă las să (re)citiţi Povestea... Câţi dintre voi (noi), bărbaţii, n-aţi fost sau sunteţi în postura aceasta în care probabil a fost Creangă? (las totuşi un grad de relativitate interpretării mele, de aceea am spus de mai multe ori "probabil").  Să vezi că femeia ta (cu care probabil ai şi un copil, aşa cum a avut Creangă) e "cumpărătoare" de pule, de peste tot! Să pici apoi de fraier şi în timp ce ea se fute la propriu tu să fii fututul de la figurat! Dacă ai trăit aceste situaţii nu ţi-a venit la un moment dat să fugi cât vezi cu ochii aşa cum a fugit popa din povestea lui Creangă? N-ai avut tentaţia să-i scrii acelei neveste... povestea pulei? Dacă nu, nu contează. A făcut-o altul pentru tine. Acel "altul" a purtat numele de ION CREANGĂ şi a rămas cunoscut ca unul din cei mai mari scriitori pe care i-a dat neamul românesc! (Cornel SABOU)

Povestea pulei
                             de Ion Creangă

 Amu ci-ca era într-un sat un taran. Si taranul acela a esit odata în tarina sa samene niste papusoi. Si cum semana el, tocmai atunci s-a nimerit sa treaca pe-acolo Hristos si cu Sfântul Petrea. Hristos sa nu tace molcum si sa-si caute de drum? 
- Da ce semeni acolo, om bun, întreba el. 
- Ia, niste pule seman, raspunse taranul cu obraznicie. 
- Pule ai zis ca semeni, pule sa dea Dumnezeu sa se faca, zise Hristos, blagoslovind semanatura din treacat cu amândoua mâinile, si apoi se tot duse în drumul sau cu Sf. Petrea, care nu-si putea stapâni mierarea de cuvintele ce auzise ca au esit din gura lui Hristos, pentru ca niciodata nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos. 
Taranul, dupa ce mântui de semanat se întoarse acasa. Apoi, la vremea prasitului a venit de a prasit papusoii dupa rânduiala si iar s-a întors acasa. Dar când vine la cules, ce sa vada? În loc de papusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru dragalete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai rasbelite!... 
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toata vara, zice taranul, scarpinându-se în cap si trântind cusma de pamânt cât ce putu. Asta n-am patit-o de când m-a facut mama... 'tu-i matele aerului! - Ei, ei! Amu ce-i de facut? - 'Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia, ca pocit a mai fost la gura. 
Si cum sedea taranul uimit, numai iaca ce trecea pe-acolo un potâng de baba. 
- Buna-vremea, om bun, zise ea. 
- Sa-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, matusa, zise taranul îndracit de nacaz... 
- Dar ce, Doamne iarta-ma esti asa mascaragios, mai omule, zise baba posomorâta. Nu ti-i oarecum sa vorbesti asa, de fata cu o batrâna ca mine? 
- D-apoi cum sa mai vorbesc si eu, matusa, când vezi cum s-a facut Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da', la saraciea în care ma gasesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata daca ai ce... 
Când se uita baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede... pule si iar pule, belite si rasbelite ,în toate partile. 
- Vai de mine si de mine, nepoate! Asta înca-i una. 
- Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, matusa! Dar asa sunt sute si mii de mii, în cur sa le tii!.. 'Tu-i asa si pe dincolo ca nu stiu ce sa mai fac. Îmi vine sa ma spânzur, nu altceva. 
- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata? 
- Norocul aista sa nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, matusa, dar unde s-a mai auzit o chiznovatie ca asta - sa manânci pule în loc de papusoi! Ia învata-ma si dumneata ce sa fac? caci pe mine nu ma mai ajunge capul. 
Sta ea baba oleaca pe gânduri si apoi zice: 
- Nepoate, eu te-as învata ce sa faci ca sa te desfaci de dânsele rapede - rapede si sa scoti bani înzacit si însutit decât pe papusoi, dar ce mi-i da? 
- Ce spui, matusa? Învata-ma, ca t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra... 
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... caci îi curgea ochii dupa dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete... 
- Apoi eaca ce sa faci, nepoate: încarca-le în car si le du la târg ca ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul sa te manânce, acum trebue sa las rusinea laoparte si sa te învat cum ai sa înveti pe cumparatori a le întrebuinta. 
- Ca bine zici, matusa, ia spune-mi, rogu-te! 
- Când a fi sa le vie dor de pula, s-o suere cum sueri oile la strunga… si atunci, numai sa-ti poata curul... Iara când s-ar satura de ea, sa zica: ho! ho! haram nesatios. Si atunci pe loc se moae si te descotorosesti de dânsa. 
Si drept dovada, baba îsi înfasca o matragana, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade… 
Taranul a încremenit, când a mai vazut si asta... 
- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? matusa, zise el cu mierare. 
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am taiat lemne… Nu ma mai întreba cum, si zi bogdaprosti ca t-am deschis ochii ce sa faci... 
Taranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i fagaduise, apoi se duce acasa, îsi pune scoartele la car si-l înfunda bine, înjuga boii, se întoarce la ogor încarca un car zdravan de pule - si la târg, baete, cu dânsele la vânzare. 
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari... 
O cucoana vaduva, auzind asa vorbe din gura taranului, trimite o slujnica sa-l cheme la dânsa ca sa-i dea un colb... 
Slujnica se duce si cheama pe taran. Si cum vine taranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând: 
- Dar bine, mai tarane, ce porcarii spui pe lânga cerdacul meu, ca te manânca mama dracului! Acus te pun la scara si-ti trag o batae, de te-or duce cu cerga acasa... Înteles-ai? 
- Apoi, da', milostiva cucoana, zise taranul scarpinându-se în cap. Sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sa vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, ca ne manânca si pe noi o multime de angarii si de nevoi de tot felul... 
- Mai, tarane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fata cu mine? 
- Ba fereasca Dumnezeu, cinstita cucoana, vorbesc vorbe sanatoase, saracul de mine! Iaca sa va aduc una ca s-o vedeti, daca nu ma credeti..."Tu-i-as praznicul cui le-a plamadit, ca m-a facut sa intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea daca-ar fi de partea femeeasca, le-as tine pentru mine, dar asa..." 
Si odata se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casa la cucoana. 
- Iaca, cucoana, saga-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata ma mai înghii si cu batae, ca pesemne nu-s eu destul de batut de Dumnezeu! "Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sa-i fut, ca au început a ma lua lumea de nebun..." 
Cucoana vedea acum ca taranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot tragea cu coada ochiului si la cinstita pula din când în când. 
- Bata-te focul sa te bata, mai tarane, ca ticalos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poata cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorba, ca mie una nu-mi face trebuinta. Dar tare ma mier si eu de asa comedie!... 
- Cum sa se face, cucoana! Sa ierte cinstita fata a dumneavoastra ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o sueri de câteva ori, cum sueram noi oile la strunga, s-apoi atunci, tine-te la frecus - cât ce-i pute, ca las' daca m-a da de rusine. Iara când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, sa strigi la dânsa: ho! ho! haram nesatios! Si atunci îndata numai ce-o vezi ca se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urma, de câte ori ti se scoala... tot asa sa faci. Si daca nu te-i multami, atunci sa ma blastemi pe mine. 
- Bata-te pustiea sa te bata, mojic mascaragios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa... Ia iesi oleaca afara din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, ca avem oleaca treaba... 
Taranul tace molcum si ese. Iara cucoana, drept cercare, începe a suera natarânga, si atunci cinstita pula face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: gaina batrâna nu se sparie de pula groasa. 
Sedea, sarmana, cum sede mielul la tâta oaei, pâna ce se satura de supt. Cucoana era de cele mai tartose! 
Strâmta-n pizda, tare-n sele, 
 Crasca pula din masele 
 Ca-i cam iute la otele!
În sfârsit dupa ce s-a saturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesatios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos... Cucoana îndata o radica cu mare sfintenie si o pupa drept în bot... Apoi striga pe taran în casa si luându-l cam pe departe, zice: 
- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blastamatii de-aiste, mai tarane? 
- Cum sa se-ntâmple, cucoana? Ia mai asta primavara, samanând papusoi în tarina, a adus dracul - ca mai bine n-oiu zice - doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat: ce seman? Eu nu-mi stapânesc gura? M-a împins pacatul sa raspund în ciuda ca pule seman, sa iertati dumneavoastra! Si atunci el pocit la gura sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândoua mânile spre ogorul meu din treacat, zicând: "Pule sa dea Dumnezeu sa se faca". Si cum vedeti dumneavoastra, pule s-au facut, fara stirea lui Dumnezeu. Si pula mea si trei bani, s-o caruta de jidani, sa ierte cinstita fata dumneavoastra. 
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume! 
- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheama, cum hasta pula sa le mai zicem? 
- Mai omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Ca numai ei sunt asa facatori de minuni... 
- D-apoi, da, cucoana, mai stiu eu cine sa fi fost? Dumnezeu ori dracul, sa-i bag in pchizda mâne-sa, ca mai bine nu le-oiu zice, sa ierte cinstita fata dumneavoastra, ca stiu ca mi-a facut-o buna... 
- Daca-i asa cum spui tu, mai tarane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sa-ti cumpar si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au facut pe ogoara de cele care spui tu... ca dupa mine aista-i semn de belsug. 
- Pule, vrei sa zici, cucoana. 
- De-acelea, mânca-le-ai sa le manânci, ca mult le mai porti prin gura. 
- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsa gura, ce sa facem? Iertati si dumneavoastra! Dar si dac-a fi dupa vorba dumitale, cucoana, apoi mult stau eu si ma mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el alta treaba decât numai se-apuce de facut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iarta-ma, dar pulos trebuie sa mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însa mai stii pacatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoana. Poate a vrut Dumnezeu sa se cace cu bani în punga mea, ca de mult sade pustie - franta de para n-am la sufletul meu. - Ei, ce zici, cucoana, iei-ti una ori ba? - ca ma prea întârziu cu iarmarocul. 
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnavia asta, zise cucoana, facându-se ca i-i greata oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste. 
- Apoi ce sa-ti cer, cinstita cucoana! Ca sa nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capat si pace buna. 
 - Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii ca esti de duh, mai tarane! 
- Apoi, da, cucoana, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prasit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si daca de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tarance de-a noastre ti-ai gasit sa ma pricopsesc? Ca ele ar voi sa le dai cate-o testea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra... Asa-i la noi la tarani, baga-mi-as, Doamne iarta-ma, sa-mi bag! Sa iertati de vorba ceea proasta!… 
- Mai, tarane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns? 
- Nici o letcae mai putin, cucoana. 
- Patru sute, mai. 
- Nu se poate, cucoana. 
- Nici 450? 
- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoana, pentru 50 de lei. Fa-mi încaltea o saftea sa nu mai stea c-ai sa ai bunatate de pula, de mi-i pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastra... 
- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sa te obraznicesti sa spui cuiva ca mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tau e dracul. Înteles-ai? 
- A... ra! cucoana, d-apoi eu grija asta o am, pacatele mele? 
În sfârsit, cucoana da 500 de lei, îsi ie pula - si taranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sa vânda cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreaba. 
Dar ce mai atâta vorba. Cum s-a dus taranul, cucoana cea pasnita si spasita face o cutie de argint poleita cu aur, împodoleste sfânta pula în bumbac, stropit cu arome, o asaza s-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodareste pe treaba, îsi astâmpara pofta, si ca mai ba sa-i duca dorul, sau sa umble pe apucate, ca pâna atunci. Se închipuluise biata cucoana câte se poate de bine pentru batrânete... 
Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roaga de toti Dumnezeii sa-i boteze un copil. Cucoana, ca sa nu strice hatârul popei, pune caii la caruta si se duce cu dânsul în sat sa-i boteze. Si dupa ce-i boteaza copilul, ramâne la popa la masa în acea zi. Si la masa lua si cucoana mai mult un paharut doua de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l macar pâna la brâul preotesei, ba, atâta rau sa fie! - pe cucoana o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pula… Ei! Ei! ce-i de facut? Da cucoana sa se duca acasa, popa si cu preoteasa n-o lasa. 
 - Ai sa mâi la noi în asta noapte, cumatrita, zisera ei, ca doar nu-ti plâng copiii acasa. 
 În sfârsit, cucoana scapara de dor de pula... 
 - Cumatre parinte, zise ea de la o vreme: daca nu ma lasati sa ma duc, tine cheea asta, si fa bine sfintia ta de te du acasa la mine, deschide ladoiul de lânga patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o ada-ncoace, ca-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor... 
 Popa, chitind ca-s niste daruri pentru preuteasa, pe data si porneste calare. 
 Si ajungând pe la ameaza, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldura. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei paduri, sta la umbra unui copac pletos sa se racoreasca oleaca. Si cum sta de se racorea, îi da dracul în gând sa umble în cutie si sa vada ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uita înauntru, ce sa vada? Vede coscogemite mascara, învelita în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, pula face zmârc! în curul popei... Popa atunci începe a racni si zice: Doamne, izbaveste-ma de vrajmas! Nu lasa pre robul tau de batjocora diavolului! Ca tie unuia am slujit si afara de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, daca vede popa si vede ca nu mai este scapare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capat îl leaga de copac,iar cu celalalt capat de bârnet, leaga pula cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate partile, cum se smucesc boii la tânjala, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roaga el popa, racneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nadejde de scapare, c-o dat peste pula mare. 
În sfârsit oleaca de nu era sa iasa sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vaca, pe care o palise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sa-l zdrobeasca. Atunci popa, de spaima, începe a striga desnadajduit: ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii sa te manânce! Vaca da în laturi si atunci numai eaca si pula ese din curul popei!... Si când se vede popa scapat, o si croieste la fuga prin padure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasa si cucoana si tot, si se va mai duce în toata lumea. Si dus a ramas si pâna în ziulica de astazi. 

vezi povestea pe internet aici:

Varianta audio:

Un comentariu:

Anonim spunea...

Am avut cândva cartea cu faimoasa poveste,a fost împrumutată,după care s-a pierdut,ce mi-aduc aminte este că la debutul cărții era scris în ghilimele de autor, "Pula este stâlpul casei !"