Ronald Lauder: Magnat evreu american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administraţiei Reagan) în Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcţionat şi ca secretar de stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al “Comitetului Public Internaţional” al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.
Susţinut în “investiţiile” din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată “maşină de propagandă”. În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită “Profeţii despre trecut”, este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca… vice-premier, “profesorul” Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii faţă de bugetul statului român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate pe parcursul a mai multor guvernări, toţi guvernanţii români tratând cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregăteşte în mare taină ştergerea datoriilor trustului lui Lauder şi preluarea la datoria publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în “pauza” şedinţei guvernului român, secretarul general al guvernului (Şerban Mihăilescu, zis şi Michi Şpagă) i-a reamintit ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, că trebuie să proiecteze eşalonarea datoriilor societăţilor de televiziune. Acesta i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit şi că, în chiar dimineaţa acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), aşa că în 2002 urmează ca guvernul să aprobe eşalonarea datoriilor acesteia, precum şi ştergerea penalităţilor trustului.
“Adrian Năstase şi Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro” titra apoi ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea ştire: “Eforturile lui Adrian Sârbu [preşedintele român al postului ProTV] pe lângă autorităţile de la Bucureşti ca să obţină reeşalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american. Astfel, Ronald Lauder, acţionarul majoritar la companiei Central European Media Enterprises, ce deţine controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din România, dacă nu l-ar pune în situaţia penibilă, proprie celorlaţi investitori, de a-şi plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii internaţionale de luptă împotriva corupţiei. În condiţiile investigării afacerilor Media Pro de către autorităţile americane de supraveghere a pieţei de capital, rămâne de văzut cum va reacţiona premierul român la «discuţiile» cu magnatul american, moştenitor al unei averi clădite pe parfumuri”.
Este vorba de parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe Calea Victoriei în Bucureşti (vis-â-vis de Hotelul Bucureşti).
Numirea şi menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea Geoană, fost ambasador al S.U.A. şi actualmente ministru de externe. Cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de stat la Ministerului de Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeşalonările din anii trecuţi a datoriilor trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor şi Culturii din “guvernul Năstase”, filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei instituţii de învăţământ privat a trustului.
Oficialul american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat “Ronald Lauder, suspectat de corupţie în scandalul Media Pro”, din care cităm:
“Companiile publice tranzacţionale la New York Stock Exchange şi Nasdaq sunt riguros supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind obligate să asigure transparenţă şi deplină informare a investiţiilor sub ameninţarea penalităţilor legale, care să asigure încrederea publicului în pieţe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a violat legea americană. Şi dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este corupţie… atunci guvernul american şi guvernul român au obligaţia să rezolve această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor O.E.C.D.”.
În acest sens, ambasadorului S.U.A. la Bucureşti îi este adresată o scrisoare deschisă de către liderul opoziţiei naţionaliste române, apel rămas fără răspuns.
Ziarul Bursa revine:
“Cu toată campania internaţională împotriva terorismului şi a corupţiei, declanşată de preşedintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfieşte» să murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» – unul dintre cele mai proeminente cazuri de corupţie din România, în care o companie americană a antrenat o bună parte din administraţia ţării. Atitudinea «rezervată» a ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupţiei în statele unde au fost trimişi… Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în Casa Albă, ca funcţionar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o explicaţie validă a pasivităţii sale în scandalul «Media Pro»… aceste înlesniri reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat, multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder şi românilor care s-au asociat cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii. Iar emisiunile greţoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase şi a unor membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în schimbul generozităţii sale”
Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan Schwartzenberg).
Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-l prezintă pe acesta ca agent sionist al B nai B rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista “americană” Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj:
“D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A…. Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase… D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprinceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură extra-conjugală, motiv pentru care am şi divorţat de ea… La venirea în New York, din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în S.U.A.”. Dar Anti Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba B’nai B’rith.
Alte televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei (postul naţional oficial de televiziune este controlat 80-90%; evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internaţional, iar la TVR, realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a declanşat şi o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către concernul “german” evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante româneşti există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a acestora.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu