miercuri, 6 martie 2013

Mihai Stănişoară, un infectat de putere


Ştirea:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că democrat-liberalul Mihai Stănişoară se va înscrie în PNL. Acesta este cel de-al doilea transfer făcut de PNL din tabăra democrat-liberalilor, după ce anul trecut Sorin Frunzăverde a ales să se alăture echipei lui Crin Antonescu. Liderul PNL a anunţat că va propune ca Mihai Stănişoară să devină vicepreşedinte al PNL, cu atribuţii în zona politicilor de securitate naţională.


Concluzia: Stănişoară nu a fost oricine în PDL, partidul pe care l-a părăsit azi ca să ajungă din nou în barca puterii, la PNL. În perioada 2000 - prezent acesta a fost de patru ori ales parlamentar din partea PDL (sau PD, cum s-a numit acest partid în trecut). Conform http://ro.wikipedia.org, "La data de 15 martie 2007, Stănişoară a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, îndeplinind şi funcţia de membru în CSAT, iar din 22 decembrie 2008 a îndeplinit funcţia de ministru al apărării naţionale în guvernul Emil Boc." De profesie este inginer mecanic...
Această surprinzătoare mişcare politică nu poate fi comparată cu traseismul unui simplu consilier local sau a unui primar din nu ştiu ce localitate care vrea să obţină de la Guvern mai mulţi bani pentru localitatea sa. Traseismul lui Stănişoară ne demonstrează că în partidele politice româneşti (la vârful acestor partide) nu avem lideri consecvenţi, cu caracter politic solid. Stănişoară nu este decât un infectat de putere. După ce a stat vreo 10 ani la puterea statului îndeplinind diverse funcţii importante la cel mai înalt nivel (din partea PDL), el s-a trezit acum că este în opoziţie şi că viaţa trece degeaba...  Fără să mai conteze în peisajul naţional al puterii, fără să mai aibă cuvânt greu de spus în afacerile statului, fără nimic, doar cu votul lui anemic din Parlament. Un asemenea individ nu putea să accepte asta! Un bolnav de putere, egoist şi oportunist, n-a pregetat o clipă să-şi vândă vechii colegi şi tot ce a "muncit" vreme de 16 ani în PDL ca să fie din nou luat în cărţi la nivel înalt. Ce mă revoltă pe mine mai mult e faptul că acest individ cu caracter jegos va reprezenta din nou interesele României! Ce tupeu ordinar poate să aibă acest Stănişoară să vorbească acum ca şi un liberal după ce ani la rând a dat de pământ cu liberalii şi cu Crin Antonescu, pe care l-a făcut în toate felurile! Şi acest ordinar politic va reprezenta interesele mele şi-ale tale într-o funcţie care-i va fi dăruită de Antonescu de parcă dă funcţiile astea de la mamă-sa de acasă!
Păcat... Eu să fii fost în locul preşedintelui liberal i-aş fi dat un şut în fund lui Stănişoară atunci când acesta a cerut să fie primit în PNL. "Du-te-n puii mei şi roade-ţi unghiile în opoziţie că ai fost ministru în cabinetul care a nenorocit România şi pe care eu l-am combătut!" Asta ar fi trebuit să-i spună Antonescu. Dar Antonescu, un alt bolnav de putere, e rupt de realitate. Are peste 70% din Parlament la mâinile lui, are Guvernul lui Ponta şi o grămadă de miniştri, are mii de primari şi consilieri în toată ţara şi el, iresponsabilul, se murdăreşte cu fosile politice ca şi Mihai Stănişoară! Probabil e adevărat ce se spune, că Masoneria sau altă grupare ocultă a ordonat acest transfer pentru că un om corupt de o putere ocultă nu poate fi abandonat într-o poziţie inactivă. De aceea, în loc să se conceapă alte acţiuni complicate de corupere a unor oameni politici care sunt noi în prim-planul puterii se apelează la cei vechi, care dormitează în opoziţie, în bărcile scufundate ale PDL... Nu-i nimic, ştiu că şi asta va fi una din loviturile pe care USL şi le trage singură. Este deja o piatră de moară pe care şi-a atârnat-o de gât. În câţiva ani, având la bază o asemenea "politică", USL se va autodistruge lăsând probabil loc pe scenă unei forţe politice noi care să nu mai lucreze în pagubă şi mereu în dezavantajul omului de rând. Asta e...

Cornel SABOU

Niciun comentariu: